CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR

Etiquetas

, , , , , , ,

V 2

CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE

Atenția psihotică cu care lumea occidentală se ocupă de pandemia coronavirusului nu a reușit să ascundă îngrijorarea pe care au trezit-o manevrele militare rusești. NATO crede că Moscova s-a folosit de criza sanitară pentru a verifica până în ce punct își menține Occidentul capacitatea defensivă.

De fapt, conducerea militară a Rusiei nu a făcut decât să întindă coarda. Obișnuitele sale manevre militare de primăvară (la care participă, de obicei, 80.000 de militari) le-a efectuat, anul acesta, ceva mai amplu și ușor incorect, încât a provocat reacții pe măsură din partea Alianței atlantice.

V 5

Astfel, o flotilă de 7 vase – 2 fregate, 3 corvete și 2 vase de debarcare – care a pornit din baza de la Murmansk spre Mediterana – nu a traversat Marea Nordului, ca de obicei, cu  toată viteza, ci încet, până când s-a văzut escortată de 9 unități ale Marinei militare britanice. În momentul în care au apărut vasele britanice, flotila rușilor și-a redobândit viteza obișnuită de croazieră.

În spațiile aeriene internaționale au apărut bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune care au zburat fără să emită semnalele obligatorii de identificare („traspondere”). Atât cele care au zburat deasupra Mării Baltice, cât și cele din apropierea Alaskăi s-au îndepărtat atunci când au văzut că sunt escortate de escadrile de vânătoare franco-spaniole și, respectiv, americane.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a arătat că, după reacția promptă a Alianței, manevrele rusești au continuat, dar, la un nivel mult mai redus.

Cele relatate până aici intră în ceea ce s-ar putea numi o obișnuită realitate picarescă strategică. Surprinzătoare este, însă, denumirea pe care Vladimir Putin a dat-o acestor manevre militare ale Forțelor sale Armate: „Manevre pentru sprijinirea eforturilor civile în lupta cu coronavirusul.”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

V 1

***

CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR

V 4

La atención psicótica con que el mundo occidental se ocupa de la pandemia del coronavirus no ha logrado ocultar la preocupación que despiertan las maniobras militares rusas. La OTAN cree que Moscú ha aprovechado la crisis sanitaria para verificar hasta qué punto mantiene Occidente su capacidad defensiva.

En realidad, el mando militar ruso no ha hecho más que tensar la cuerda. Sus habituales maniobras de primavera (que movilizan cerca de 80.000 soldados) las ha realizado este año algo más extensas y ligeramente incorrectas hasta provocar las correspondientes reacciones de la Alianza.

V 6

Así, una flotilla de 7 navíos – 2 fragatas, 3 corvetas y 2 lanchas de desembarco – que se dirigía desde la base rusa de Múrmansk al Mediterráneo – no cruzó el Mar del Norte como de costumbre a toda máquina, sino que lo hizo lentamente hasta que se vio escoltada por 9 unidades de la Armada británica. En cuanto hicieron acto de presencia los buques británicos, la flotilla rusa recuperó su velocidad habitual de crucero.

Y en los espacios aéreos internacionales aparecieron bombarderos rusos de largo alcance que volaban sin emitir las señales obligatorias de identificación (“trasponder”). Tanto los que sobrevolaban el Báltico como los que lo hacían cerca de Alaska se retiraron en cuanto se vieron escoltados por respectivamente cazas franco-españoles y estadounidenses.

V 7

El secretario general de la OTAN, Jens Stoltenberg, comentó que después de la pronta respuesta de la Alianza, las maniobras rusas han continuado, pero a un nivel mucho más reducido.

Lo relatado hasta aquí entra en lo que se podría llamar una habitual picaresca estratégica. En cambio, resulta sorprendente la etiqueta que le puso Vladimir Putin a estas maniobras de sus Fuerzas Armadas: “Maniobras para apoyar los esfuerzos civiles en la lucha contra el coronavirus”.

V 3

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT

Etiquetas

, , , , , , , , , , ,

L 3

Lumea este lumină !

  1. Lumină = lume

Lumină și lume… În româna veche au fost sinonime. Amândouă vin din lumen, luminis care, în latină însemna: lumina soarelui, lumina zilei, zi și lampă.

Mai precis, lumină vine din lumina, pluralul lui lumen: lumini.

Iar lumen provine din radicalul indo-european *leuk-  = lumină, strălucire; strălucitor, luminos; a străluci, a radia, dar și a vedea.

Din nou trebuie să spunem că numai în română lumen a devenit lume. În nici o altă limbă romanică.

E limpede că, pentru inițiații noștri, lumina era…  esența adevărată a lumii, materia din care e făcută și din care suntem făcuți și noi. Adică exact ce spun azi fizicienii care au descoperit că toți suntem alcătuiți din particule de lumină, fotoni…
… și că „viața se petrece sub forma unor izbucniri mici și scurte de lumină, numite cuante” (Gregg Braden, Matricea divină).

Dar mai e ceva. Din totdeauna lumina a fost pentru oameni semnul vieții și al reînnoirii ei, adică al învierii după moarte…
… iar soarele, esența cea mai luminoasă pe care o cunoșteau, a apărut ca o întrupare a divinității dătătoare de viață în, probabil, toate culturile lumii.

Spuneam că, în străromână, lume a însemnat lumină. Mai târziu a început să însemne: tot ce se află sub soare, adică… sub lumină.

Nu întâmplător strămoșii noștri numeau țara morților „lumea cealaltă” care nu este atât tărâmul celălalt, ci… lumina cealaltă.

Nu i-au spus nici infern, adică țara de jos/de sub pământ, nici tărâmul umbrelor sau al spiritelor, ca romanii și grecii, ci simplu: lumea cealaltă.

Se gândeau la… lumina cealaltă, cea care avea să le dea o altă viață, cea fără de moarte.

Nu întâmplător există sărbători și ceremonii ale luminii în care se aprind lumânări, făclii, torțe, candele, sărbători pe care lumea noastră le-a moștenit de la cea veche…

… mai precis de la misteriile lumii vechi, care nu făceau altceva decât să promită nemurirea.

Iarăși, nu întâmplător, creștinii își petrec morții cu lumânări aprinse și le aprind lumânări și candele la morminte: este rămășița unor străvechi obiceiuri/rituri șamanice ale reînnoirii vieții la Anul Nou (la solstițiul de iarnă, când Soarele însuși învie și, odată cu el, lumea toată, sau, după dezvoltarea agriculturii, la echinocțiul de primăvară, în martie, când Glia învie și odată cu ea toți cei îngropați în sânul ei matern).

De pildă, Anul Nou din iarnă era așteptat toată noaptea cu focul care trebuia să rămână nestins în vatră și cu opaițe aprinse, iar Anul Nou de primăvară, peste care s-a așezat Paștele, era întâmpinat cu o sărbătoare a luminilor.

Iată, pe scurt, familia de cuvinte a lui lumen, în latină, pe care o putem recunoaște ușor și în română:

luminare, luminaris = astru, luminător. La plural, luminaria, luminătoarele, de unde, în română… lumânări !

luminator = care strălucește

lumino, luminare = a străluci, a lumina… și luminatus = luminat

luminosus = luminos, strălucitor

O precizare: dubletul lumină-lume există și în limbile slave și în maghiară.

În slava veche, svĕtu (*světъ) însemna deopotrivă: lumină și lume, ca în maghiară unde világ înseamnă, deasemnea, lumină și lume (probabil după modelul slav).

P 1

P 3Poartă tradițională din Maramureș, parte a muzeului în aer liber din Sighetu Marmației

  1. Lumina – epifania/teofania lui Iisus Hristos

De ce aprinde Iisus Hristos, în fiecare an, în Sâmbăta Mare, o lumină pe mormântul Lui de la Ierusalim, în Biserica… Sfântului Mormânt ?  Pentru că lumina este cea mai pură formă a Sa, dublul Său fotomorf, adică în formă de lumină, sau, altfel spus, semnul prezenței Sale, epifania/ teofania sau arătarea Sa în lume, ca Dumnezeu.

Ioan, misteriosul evanghelist-teolog, spune la începutul Evangheliei sale (nu îndeajuns cercetate), că Iisus este Cuvânt/ Logos și… Lumină. Iată așa-numitul prolog sau imn închinat Logos-ului – Iisus:

Ioan 1,1-18: La început era Cuvântul/Logos-ul și Cuvântul/Logos-ul era lângă Dumnezeu și Cuvântul/Logos-ul era Dumnezeu. Acesta era (de) la început lângă Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din (tot) ce a făcut (Dumnezeu). În El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întunecime strălucește și întunecimea n-a cuprins-o. A fost un om trimis de Dumnezeu, pe numele lui Ioan. El a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci (a venit) să mărturisească despre lumină. (Cuvântul)  era lumina cea adevărată, cea care luminează tot omul ce vine în lume. (Cuvântul) era în lume și lumea prin El s-a făcut și lumea nu L-a cunoscut. La ale Sale a venit și ai Lui nu L-au primit. Dar cei care L-au primit, lor le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu, lor, celor care au crezut în numele Lui: ei sunt cei care s-au născut nu din sânge, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a venit să locuiască printre noi și i-am privit slava, iar slava Lui era asemenea aceleia pe care o are numai singurul Fiu de la Tatăl Său. El, cel plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat zicând: Acesta era despre care am zis: cel care a venit după mine a ajuns să fie înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har pentru har. Pentru că, Legea s-a dat prin Moise, dar harul și adevărul s-au făcut prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar singurul (Său) Fiu, cel care este la sânul Tatălui, El (ni) L-a explicat pe Dumnezeu.

L 4Cupola Bisericii Sfântului Mormânt, Ierusalim. Arhiva autoarei

  1. Mundus – lumea ca un loc curat și încântător. Universul – lumea ca un tot

Dar, să vedem cum se spune lume în limbile romanice.

În spaniolă și portugheză: mundo, în catalană: món, în occitană: mon, în italiană: mondo și în franceză: monde.

Toate acestea vin din latinescul mundus: lumea, universul, cosmosul, cerul, firmamentul, lumea locuită, oamenii, pământul, globul pământesc, dar și: podoabă, bijuterie sau obiectele de toaletă ale femeilor.

Iar mundus vine din radicalul indo-european *meu-/*mu-= ud, umed, jilav, noroi, murdar, pătat, infectat, a înmuia, a spăla, a curăța. Și se pare că a învins sensul de a curăța. De unde și adjectivul latinesc mundus: curat, pur/purificat, elegant, rafinat, sofisticat, împodobit, frumos, încântător. Și opusul lui, immundus: murdar, impur, necurat, spurcat, dezgustător, imund.

Și să mai spunem că din radicalul *meu-/*mu- s-au format, în sanscrită, adjectivul mudrá = vesel, amuzant, bucuros și, în latină, adjectivul mustus = tânăr, proaspăt, nou, de unde mustum (care l-a dat pe must în română).

Am spune că pentru latini și pentru hinduși lumea era un loc încântător, vesel și curat.

Mundus este un echivalent al lui cosmos, κόσμος din elină: ordine, organizare, rânduială, guvernare, lumea cea bine alcătuită, cea bine întocmită, dar și: podoabă, ornament.

Și să mai adăugăm că, în latină, mundus avea un sinonim: universum sau universa (un plural), adică: univers, toate lucrurile care există, toți oamenii, întreaga lume. Sau locul unde toate devin una. Pentru că universum s-a format din unus (unul) și verto (= a se întoarce spre, a se roti, a se învârti, a deveni, a se transforma, a se schimba în… ).

Din universum/universa s-a format universitas, universitatea: totalitate a lucrurilor, universalitate, univers care, în latina medievală a scolasticilor, a căpătat sensul de comunitate academică, dar și de comunitate religioasă, politică, socială sau profesională (monahii dintr-o mănăstire, locuitorii unui oraș, comunitatea unei bresle de meșteșugari sau negustori).

În Franța anului 1215, de pildă, universitas magistrorum et scholarium era deja… universitatea, adică comunitatea profesorilor/magiștrilor și a studenților/discipolilor.

În concluzie, putem spune că lumea este, așa cum o arată această scurtă analiză etimologică, un loc luminat, curat și încântător, un loc al bucuriei și al comuniunii, unde toate sunt una și… toate sunt una cu Creatorul. Sau, cel puțin așa ar trebui să fie.

Oricum, de noi depinde să n-o cuprindă întunericul.

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE

Etiquetas

, , , , , , ,

S 3

KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN

Guvernul kosovar al lui Albin Kutri a căzut săptămâna trecută, după numai șapte săptămâni de la instalare, în urma moțiunii de cenzură a opoziției și a unor deputați ai Ligii Democratice, partener parlamentar al partidului guvernamental „Vetvendosje” („Autodeterminare”).

Oficial, moțiunea de cenzură a fost prezentată din cauza măsurilor adoptate de Kurti pentru a combate epidemia coronavirus. Dar, în realitate, căderea lui Kurti se datorează faptului că SUA promovează o politică de apropiere între Priștina și Belgrad, opusă liniei dure pe care o urma în acest domeniu guvernul căzut. În ultima vreme, Kosovo impusese taxe vamale de 100% asupra produselor aduse din Serbia.

S 5Albin Kurti

Kurti și-a pierdut puterea și din cauza dușmăniei cu președintele Hashim Thaçi, un antagonism care a început prin anii 90, când amândoi luptau în fruntea gherilei albano-kosovare, care se ridicase împotriva Belgradului.

Inamiciția a culminat odată cu înlocuirea lui Thaçi din fruntea guvernului cu Kurti. Acesta pornise o luptă împotriva corupției (care se desfășura în voia ei în timpul mandatului lui Thaçi), iar justiția kosovară se afla pe punctul de a-l judeca pe actualul președinte pentru mai multe delicte de corupție și abuz de putere. Și alături de Thaçi, mulți alți politicieni ai Republicii ar fi trebuit să compară în fața tribunalelor.

S 7Hashim Thaci

Până aici, criza guvernamentală kosovară este esențialmente balcanică. Însă există și o fațetă euro-atlantică. În timp ce Uniunea Europeană paria pe Kurti și pe politica sa – mai ales pe campania sa anticorupție – Washingtonul îl susținea pe Thaçi. Însărcinatul special al Casei Albe pentru această regiune – Richard Grenell, care este și ambasador în Germania – este convins că singura cale pentru a eradica tensiunea sârbo-kosovară este o politică de apropiere între cele două țări în domeniul comercial. Dar, și tensiunile politice interne se pot domoli – consideră Grenell – prin „uitări istorice” și un înalt simț pragmatic.

În ciuda catastrofalului sistem sanitar kosovar, Kurti ar fi învins foarte ușor moțiunea de cenzură, deoarece corupția în timpul guvernării lui Thaçi a scandalizat opinia publică. În plus, simpatiile comunitare pentru politica lui Kurti sunt înțelese de populație ca fiind mai promițătoare din punct de vedere economic, decât patronajul american.

S 8

Hashim Thaci

Însă, Kosovo și-a obținut independența grație intervenției militare americane, desigur în cadrul NATO, în timpul războiului de independență, iar insinuarea fiului președintelui Trump, conform căreia Pentagonul își va desființa baza militară pe care o are în Kosovo – Camp Bondsteel – în cazul în care Kurti ar rămâne la putere a fost decisivă pentru ca „Liga Democratică” să rupă alianța guvernamentală cu „Vetvendosje”. În Kosovo toată lumea e convinsă că țara va putea supraviețui doar sub tutela militară americană.

S 4

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE

S 2

El Gobierno kosovar de Albin Kutri cayó la semana pasada, tras solo siete semanas de vida, al triunfar la moción de censura presentada por la oposición y algunos diputados de la Liga Democrática, socio parlamentario del partido gubernamental “Vetvendosje” (“Autodeterminación”).

Oficialmente, la moción de censura fue presentada a causa de las medidas adoptadas por Kurti para combatir la epidemia de coronavirus. En realidad, el derribo de Kurti se debe a que los EE.UU. patrocinan una política de aproximación entre Pristina y Belgrado antagónica a la línea dura que seguía en este tema el derrocado Gabinete. Últimamente, Kosovo había impuesto aranceles del 100% sobre las mercancías importadas de Serbia.

Kurti perdió el poder también por su enemistad personal con el presidente Hashim Thaçi, un antagonismo que se remonta a finales de los 90, cuando ambos luchaban al frente de la guerrilla albanokosovar que se había alzado contra Belgrado.

S 6 Albin Kurti

La enemistad había culminado con la sustitución de Thaçi al frente del Gobierno por Kurti. Este declaró la lucha contra la corrupción (que había campado a sus anchas durante el mandato de Thaçi) y la Justicia kosovar estaba a punto de enjuiciar al actual presidente por varios delitos de corrupción y abuso de poder. Y con Thaçi habrían sido muchos los políticos de la República que habrían tenido que comparecer ante los tribunales.

Hasta aquí, la crisis gubernamental kosovar es esencialmente balcánica. Pero el episodio tiene también una faceta euro-atlántica. Y es que mientras la Unión Europea apostaba por Kurti y su política – sobre todo, su campaña anticorrupción – Washington sostenía a Thaçi. El encargado especial de la Casa Blanca para la región – Richard Grenell, quien es también embajador en Alemania – está convencido de que el único camino para la erradicación de la tensión serbo-kosovar es una política de aproximación de los dos países por la vía comercial. Y también las tensiones políticas internas sólo se pueden aplacar – en creencia de Grenell – con “olvidos históricos” y un alto sentido pragmático.

S 9Hashim Thaci

Pese al catastrófico estado del sistema sanitario kosovar, Kurti habría superado con creces la moción de censura, ya que la corrupción durante los años de Gobierno Thaçi tiene escandalizada a la opinión pública. Además, las simpatías comunitarias por la línea política de Kurti las entiende la población como económicamente más prometedoras que el patrocinio estadounidense.

Pero Kosovo logró la independencia gracias a la intervención militar de los EE.UU. – eso sí, dentro del marco de la OTAN – durante la guerra de independencia y la insinuación del hijo del presidente Trump de que el Pentágono desmantelaría la base militar que tiene en Kosovo – Camp Bondsteel – si Kurti seguía al frente del Gabinete fue decisiva para que la “Liga Democrática” rompiera su alianza gubernamental con “Vetvendosje”. Todo el mundo está convencido en Kosovo de que el país sólo puede sobrevivir bajo la tutela militar estadounidense.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII

Etiquetas

, , , , , , , , ,

IISUS 3

Iisus Hristos. Pictură murală în catacombele Commodillei, Roma, sec. IV-V.

Vendetta şi vindecare… cine ar crede că au un strămoş comun ?

Unul din cuvintele pe care strămoșii noștri, străromânii, l-au înnobilat în creuzetul limbii române este a vindeca.

L-am moștenit din latină.

În latina clasică vindico, vindicare însemna: a revendica, a cere, a pretinde, a reclama (la tribunal, în fața autorității), a-şi atribui, a-şi aroga, a cere cu aroganţă, a-şi face singur dreptate, a se răzbuna, a pedepsi cu asprime/cruzime sau violenţă o crimă/un ultraj, a persecuta, a întoarce răul făcut…

… dar și: a garanta, a fi chezaş/garant… de unde sensurile pozitive: a elibera, a scuti, a scăpa/a salva pe cineva de/din pericole, de mizerie, de la moarte sau sclavie; a emancipa; a proteja, a apăra împotriva nedreptăţii, a ocroti.

Cum a ajuns, oare, un verb al luptei, al adversităţii, discordiei, înfruntării, potrivniciei, vrăjmăşiei, duşmăniei şi răzbunării, ca vindico, vindicare să devină, în română un verb al vindecării ?

Metamorfoza lui vindico din a reclama și a se răzbuna (în latină) în a vindeca (în română). Vindex

Trebuie că vindicare a devenit a vindeca în română într-o perioadă în care limba se forma deja ca o limbă creștină.

Și o mare importanță în această metamorfoză a avut-o o veche instituție a romanilor, cea a Răscumpărătorului, Vindex.

În vechea Romă, vindex-ul era Chezaşul şi Răscumpărătorul. Un personaj providenţial, pe cât de enigmatic, pe atât de important.

Vindex, de fapt, este prescurtarea unei formule sacre, a unui jurământ, în care cuvintele cheie erau: venum şi dico.

Venum (de la vendo, a vinde) era, în latina veche, preţul de vânzare/răscumpărare a unui bun, a unei persoane ajuns/ajunsă obiect de litigiu, într-un proces.    Dico (a spune, a afirma) este aici un echivalent al lui „jur/mă angajez să… ”.

Formula pe care o rostea vindex-ul/Răscumpărătorul era: „afirm solemn (jur) că voi plăti eu în locul învinuitului, pentru care mă pun chezaş, datoria pentru care e judecat”.

El putea fi (aşa cum apare în Legea celor XII Table, Codul de legi al vechilor romani) o rudă, un prieten sau un apropiat al cuiva acuzat de a fi încălcat legea.

În Roma arhaică, de obicei, acuzaţii/pârâţii erau ţăranii ce se îndatorau ca să-şi poată lucra ogorul.

Dacă se întâmpla, şi se întâmpla adeseori, din cauza recoltelor proaste, să nu mai poată restitui împrumutul, creditorii îi aduceau în fața tribunalului.

De regulă, dacă pământul lor valora cât împrumutul, îl pierdeau în contul datoriei, dar dacă nu, deveneau sclavi.

În cazul în care, pe durata procesului, împricinatul cerea o amânare, vindex-ul depunea o sumă de bani (un venum, o garanţie) şi rostea, în faţa pretorului, o formulă sacră, un jurământ, prin care se angaja, dacă va fi nevoie, să-i plătească el, eventual dublu, datoriile.

În alte situaţii se angaja, depunând o garanţie, să răscumpere el daunele pricinuite de reclamat.

Vindex-ul – salvatorul datornicilor şi al candidaţilor la sclavie – își elibera, la modul propriu, clienții din lanţuri, în timpul unei ceremonii sacre.

Rostea formula: in libertatem (te) vindico, adică „te eliberez, îţi redau libertatea” sau „te răscumpăr pentru libertate”.

Tradiţia a făcut din vindex un apărător al nevoiaşilor şi al năpăstuiţilor, un ocrotitor al celor persecutaţi… pe care îi lua în paza lui şi sub protecţia lui.

Un eliberator de sclavi şi un salvator al celor aflaţi în primejdie de a-şi pierde drepturile sau viaţa. Un Răscumpărător.

Asemenea goel-ului din Psalmii Vechiului Testament. Și asemenea Mântuitorului Iisus Hristos.

S-a întâmplat ca, în latina creştină, vindex să devină un atribut al lui Dumnezeu. Și lexicografii trimit la scrierile Sfântului Paulin (din anul 409 episcop de Nola/sudul Italiei), unde vindex apare cu sensul de (Răs)plătitor.

Credem că, în latina vorbită prin părţile noastre, o latină deja creștină, vindex a ajuns sub forma sa mai târzie, vindicator, Răscumpărătorul.

Și mai credem că, acest vindexvindicator a devenit o ipostază a lui Iisus Hristos, Marele Vindecător – cel în puterea căruia se află eliberarea şi răscumpărarea din servitutea/ robia bolii şi a neputinţei.

Trebuie că medicii şi vindecătorii daci credeau că vindecarea înseamnă răscumpărarea și dezlegarea din/de boală și o îmbunare a „duhului bolii” prin îndreptarea minţii, cea care aduce după sine și îndreptarea trupului. Și o eliberare, desigur.

Boala înţeleasă ca urmare a unui păcat, adică a unei încălcări a legii divine.

Îndreptare, adică… răzbunare. A se răzbuna, în româna veche, avea înţelesul de: a îndrepta, a readuce ceva la starea sa cea bună de dinainte, a îm-buna/a îmbunătăţi, din nou, lucrurile. Răs- este o particulă slavă care înseamnă, printre altele: din nou. Ea indică, printre altele, revenirea.

Trebuie să spunem acum că, din acest vindex s-a format în latină verbul vindico, vindicare, a revendica care, în română, a devenit a (se) vindeca, a (se) face bine.

Interesant este că vindicare s-a moştenit în celelalte limbi romanice numai cu sensurile negative, ca un verb prin excelelenţă al răzbunării şi al revendicării: spaniolă: vindicar, vengar, reivindicar; catalană: venjar; portugheză: vindicar, vingar; italiană: vendicare, vengire; franceză: venger, revendiquer; provensală.: vengar, venjar.

Ca să nu mai vorbim de vendetta (din latinescul vindicta: pedeapsă, răzbunare, un derivat din vindico), răzbunarea sângeroasă a italienilor şi a corsicanilor care a devenit un simbol internaţional al urii neîmpăcate.

În ceea ce-l priveşte pe a revendica, el provine din sintagma latină rei vindicare, care s-ar traduce prin „a reclama lucrul în cauză”.

Este un fapt uimitor că, în timp ce, în romanitatea apuseană, vindicator-ul a rămas doar răzbunătorul şi pedepsitorul prin excelenţă (a se vedea, de pildă, italiana: vindice, vendicatore, vengiatore, răzbunător), în română el s-a metamorfozat în … vindecător, făcătorul de bine.

Şi că, în timp ce în limbile urmaşe ale latinei apusene, vindicatus, participiul lui vindico, mai înseamnă şi azi revendicat sau răzbunat, la noi înseamnă doar…  vindecat, unul care „s-a făcut bine”. S-a smuls, s-a emancipat din puterea maladiei.

Aceste lucruri ne arată că a vindeca este, poate, cea mai… uimitoare dovadă că o limbă are vorbitori, dar și creatori… cu o înaltă gândire !

În concluzie, româna este unica limbă în care verbul vindicare, moştenit, împreună cu toată romanitatea, din latină, înseamnă a vindeca, adică a face bine, a tămădui, şi nu a (se) răzbuna, ca în celelalte surori ale ei.

Vendetta şi vindecare… cine ar crede că au un strămoş comun ?

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

 

CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS

Etiquetas

, , , , , , ,

C 1

CELĂLALT CORONAVIRUS

Psihoza generată de pandemia coronavirusului a concentrat panica opiniei publice asupra aspectului sanitar al problemei. Însă, există și o altă latură a ei – poate mai gravă decât cea biologică – creată de coronavirus: acutul și prelungitul declin economic pe care îl va resimți lumea după pandemie. Victimele care vor pieri din cauza virusului vor fi de ordinul miilor, însă victime ale sărăcirii vom fi noi toți.

Opinia publică încă nu și-a dat seama de acest lucru, însă economiștii din toată lumea – de la Fondul Monetar Internațional (FMI) și băncile centrale și până la Burse – au văzut ce se va întâmpla. Astfel, FMI pronostica, la începutul acestui an, când încă nu se știa că va veni o pandemie, o creștere globală de 3,3%; acum, OECD a redus această previziune la 1,5%… și asta, în cel mai bun caz! Iar dacă trecem de la nivelul global la cel național – cel al unei țări sărace, cum este, de pildă, Grecia -, viitorul pare a fi demolator. La Atena, banca centrală a corectat previziunile anului de la 1,9%, la o dezvoltare 0 “… cu posibilitatea ca să se înregistreze chiar cifre negative, în anul acesta și în următorii…”

C 4

Analiștii semnalează că vor fi mai dure și mai prelungite consecințele noii crize decât cele ale recesiunii din anii  2007/2008, deoarece, de data aceasta, nu sistemul financiar este cel afectat de criză, ci întreprinderile. Concentrarea bruscă și masivă asupra luptei sanitare a deteriorat puternic, în toată lumea, atât structurile întreprinderilor, cât și cererea. Speculațiile optimiste că fațeta economică a crizei coronavirusului va fi scurtă și fără consecințe de durată s-au risipit în urma analizelor financiare, efectuate în ultimele săptămâni.

În 2007/2008 prăbușirea a prins banca pe picior greșit: insuficient capitalizată și prost gestionată. Azi, din contră, instituțiile de credit sunt perfect dotate pentru a face față provocării. Nu același lucru se întâmplă cu structurile întreprinzătoare și cererea de pe piață. Acestea s-au prăbușit puternic, aproape în toate țările și nu numai în cele mai înapoiate și vulnerabile. Această atonie economică generală provocată de măsurile izolaționaliste ne îndeamnă să prezicem un lung ciclu al vacilor slabe, precum și o perioadă de deglobalizare și chiar de deregionalizare.

C 6

În această viziune pesimistă a viitorului, există și o slabă rază de speranță: acest cadru general care indică o lungă perioadă de sărăcire  ar fi posibil să se destrame dacă apare brusc un medicament sau un vaccin care să combată virusul. La ora actuală, nu este decât o speranță, dar, după cum se știe, speranța e ultima care piere.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

C 3

EL OTRO CORONAVIRUS

C 2

La psicosis generada por la pandemia del coronavirus ha centrado el pánico de la opinión pública en el aspecto sanitario del problema. Pero, existe también otro problema – quizá más grave aún que el biológico – provocado por el coronavirus: el agudo y prolongado declive económico que registrará el mundo después de la pandemia. Y las víctimas mortales del virus son – serán – unos cuantos miles, pero las del empobrecimiento lo seremos todos.

La opinión pública no se ha percatado aún de ello, pero los economistas de todo el mundo – desde el Fondo Monetario Internacional (FMI) y los bancos centrales hasta las Bolsas – sí lo han hecho. Así, el FMI pronosticaba a comienzos de este año, cuando aún no se tenía conciencia de la pandemia, un crecimiento global del 3,3%; ahora la OECD ha reducido esta previsión a un 1,5%… ¡en el mejor de lo casos! Y si pasamos del escenario global al nacional – el de una nación pobre, por ejemplo, como es Grecia -, el porvenir parece demoledor. En Atenas el banco central ha rectificado los pronósticos del año del 1.9% de crecimiento a un desarrollo 0 “… con posibilidad incluso de cifras negativas para este y los próximos años…”

C 5

Los analistas señalan que las angustias de la nueva crisis serán más duras y prolongadas que las de la recesión del 2007/2008 porque esta vez no es el sistema financiero el afectado por la crisis, sino el fabril. La concentración súbita y masiva en la lucha sanitaria ha deteriorado fuertemente en todo el mundo tanto las estructuras fabriles como la demanda. Las especulaciones optimistas de que la faceta económica de la crisis del coronavirus sería breve y sin consecuencias duraderas (lo que se denomina un incidente en uve) se han desvanecido en todos los análisis financieros de las últimas semanas.

Y es que, en 2007/2008, la caída pilló a la banca a contrapié: insuficientemente capitalizada y peor gestionada. Hoy, por el contrario, los institutos crediticios están perfectamente pertrechados para afrontar el envite. No sucede lo mismo con las estructuras fabriles y la demanda. Estas han caído fuertemente en casi todas las naciones y no solo en las más atrasadas y vulnerables. Esta atonía económica general provocada por las medidas aislacionistas induce a predecir un largo ciclo de vacas flacas, así como un periodo de desglobalización y hasta desregionalización.

En esta visión pesimista del futuro, existe un rayo – tenue – de esperanza: que el marco general que apunta a un largo periodo de empobrecimiento quede desvirtuado por la pronta aparición de un fármaco o una vacuna para combatir el coronavirus. Hoy por hoy, no es más que una esperanza, pero ya se sabe que las esperanzas son lo último que se pierde.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS

Etiquetas

, , ,

B 1

PIAȚA DE MIZERII

Agitația migratorie, declanșată în prezent la granița occidentală a Turciei, își are originea imediată în Ankara. Grijile economice și politice ale lui Erdogan (sfârșitul perioadei de prosperitate și, prin urmare, și a adeziunii populare masive) l-au determinat să încerce un „șantaj migratoriu” asupra Uniunii Europene.

Este atât de evident încât guvernul turc nici măcar n-a încercat să ascundă acest lucru cu argumente juridice. Dar, dacă analizăm puțin situația, vedem că ceea ce se întâmplă la frontiera de vest – terestră și maritimă – a Turciei nu este decât o altă verigă din enorma piață de mizerii care s-a declanșat în lumea a treia, de la războiul contra Libiei lui Gaddafi.

B 4

Căci năzuințe migratorii dinspre țările sărace spre cele bogate din Occident au existat încă de pe la mijlocul secolului trecut. Deja războiul tamililor din Sri Lanka – din anii 70 – a declanșat o contrabandă cu ființe umane spre SUA și Canada. Puțin mai târziu – dar, încă la scară mică – a început cea a africanilor etiopieni spre SUA și a africanilor occidentali spre Europa Occidentală. Dezintegrarea politică a Libiei a avut ca efect deschiderea unei rute tentante spre Italia și Grecia, astfel că actualul război civil din Siria a determinat aproape jumătate din populația țării să plece; marea majoritate – adică, peste trei milioane – spre Turcia.

Astfel că, mișcările migratorii de acum câteva decenii, organizate de mici bande s-au transformat, în ultima vreme, într-o afacere bănoasă de mare anvergură, care aduce afgani, albanezi, nigerieni, în definitiv pe oricine dispune de cel puțin două mii de dolari, în prospera lume industrializată.

În acest context, Turcia a devenit piesa cheie în traficul uman. În parte, deoarece poziția sa geografică o face să fie calea preferată pentru migrație. Dar, într-o parte și mai mare, deoarece guvernul turc a hotărât să participe în felul său la această afacere. Ceea ce la început – în martie 2016 – a fost un aranjament rațional între Bruxelles și Ankara (Uniunea Europeană plătea substanțial suprasarcina cheltuielilor sociale la care era supusă Turcia din cauza afluxului fugarilor sirieni), este acum un element de presiune asupra UE, pentru ca aceasta să ușureze actualele probleme economice ale guvernului Erdogan.

Ceea ce este rău pentru Ankara este că marea rațiune care i-a adus, în 2016  costurile poverii sociale a fugarilor sirieni nu mai există. Imensa majoritate a celor 3 milioane 600 de mii de sirieni refugiați în Turcia s-au integrat total în societatea turcă. S-au integrat atât de mult, încât în actualul val de migranți care vor să intre în forță în Grecia (foarte puțini încearcă să treacă prin frontiera turco-bulgară, care, ca rută, este foarte dură și prea importantă pentru comerțul Turciei ca să rămână neprotejată) aproape că nu sunt sirieni. Aceștia s-au integrat perfect în Turcia.

B 5

Miile relativ puține de asaltanți ai frontierei greco-turcești de acum sunt aproape toți afgani și africani și fac parte din contingentul de 450.000 persoane care nu sunt din Siria, pe care traficanții de oameni le-au adus până acolo sperând să găsească un moment și un loc oportun pentru a le face să ajungă în inima Europei. Le-au adus în Turcia mai ales pentru că este ruta naturală pentru cei care vin din Asia Orientală și, mai ales, pentru că este o cale mai puțin periculoasă decât cea maritimă.

Și, de asemenea, deoarece cei care operează în stil mare în Turcia sunt întreprinzători noi care concurează cu pionierii mai vechi ai traficului cu migranți africani.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

B 2

MERCADO DE MISERIAS

El revuelo migratorio desencadenado actualmente en la frontera occidental de Turquía tiene un origen inmediato en Ankara. Las angustias económicas y políticas de Erdogan (fin de la bonanza y, consecuentemente, de la adhesión popular masiva) le han impulsado a intentar un “chantaje migratorio” sobre la Unión Europea.

Esto es tan evidente que el Gobierno turco no lo ha intentado siquiera disimular con argumentos jurídicos. Pero si se analiza un poco la situación, lo que está sucediendo en la frontera occidental – terrestre y marítima – de Turquía no es más que otro eslabón en el enorme mercado de miserias que se ha disparado en el tercer mundo, desde la guerra contra la Libia de Gaddafi.

Porque querencias migratorias desde los países pobres hacia los ricos de Occidente las ha habido desde mediados del siglo pasado. Ya la guerra de los tamiles en Sri Lanka – decenio de los 70 – generó un contrabando de seres humanos hacia los EE.UU. y Canadá. Y poco después comenzó – aún a pequeña escala – la de africanos etíopes hacia los EE.UU. y africanos occidentales hacia Europa Occidental. Pero la desintegración política de Libia abrió una ruta tentadora hacia Italia y Grecia en tanto que la actual guerra civil siria ha llevado a cerca de la mitad de la población ese Estado a abandonarlo; la gran mayoría – más de tres millones – hacia Turquía.

B 7

Así que lo que decenios atrás eran fugas migratorias organizadas por pequeñas bandas se ha transformado últimamente en un pingüe negocio de gran envergadura, capaz de llevar afganos, albaneses, nigerianos y, en resumen, a cualquiera que disponga de por lo menos un par de miles de dólares al prospero mundo industrial.

En este contexto Turquía se ha erigido en pieza clave del tráfico humano. En parte, porque su posición geográfica la hace vía preferente para la migración. Y en mayor parte, porque el Gobierno turco ha decidido participar a su manera en ese negocio. Lo que en un principio – marzo de 2016 – fue un arreglo racional entre Bruselas y Ankara (la Unión Europea financiaba cuantiosamente la sobrecarga de gastos sociales que padecía Turquía por el aflujo de fugitivos sirios ), es ahora un elemento de presión sobre la UE para que alivie los actuales apuros económicos del Gobierno de Erdogan.

Lo malo para Ankara es que la gran razón que le asistió en el 2016 – el costo de la carga social de los fugitivos sirios – ya no existe. La inmensa mayoría de estos 3,6 millones de sirios refugiados en Turquía se ha integrado totalmente en la sociedad turca. Se ha integrado tanto que en la actual oleada de migrantes que pretenden entrar a la brava en Grecia (muy, muy, pocos lo intentan por la frontera turco-búlgara, que es muy dura como ruta y demasiado importante para el comercio turco para dejarla desprotegida) casi no hay sirios. Estos se encuentran ya perfectamente asentados en Turquía.

B 6

Los relativamente pocos millares de asaltantes actuales de la frontera greco-turca son en su casi totalidad afganos y africanos y forman parte del contingente de 450.000 personas no sirias que los traficantes de hombres han llevado hasta allí en espera de encontrar un momento y lugar oportuno para hacerlos llegar al corazón de Europa. Los han llevado a Turquía principalmente porque es la ruta natural para los oriundos de Asia Oriental y, sobre todo, porque es una vía menos peligrosa que la marítima.

Y, también, porque los “mayoristas” que operan en Turquía son empresarios recientes que compiten con los pioneros del tráfico de migrantes africanos.

BB 1

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

ȘCOALĂ 3Sala de clasă Anton Pann, în prima școală românească din Biserica Sf. Nicolae, Șcheii Brașovului, unde primele cursuri în limba română au început în 1583. Această imagine este sub licență liberă Wikimedia Commons și poate fi copiată.

Româna este singura limbă europeană în care verbele latinești *invitiare, a se deda la vicii, și castigare, a pedepsi, s-au transformat în a învăța și a câștiga. Cum ? În creuzetul alchimiștilor limbii noastre.

Am arătat sau am sugerat, în câteva din Etimologiile noastre, că româna este o limbă modelată de spirite înalte. Inițiați. Sau solomonari. Teologi. Sau, poate terapeuți/vindecători. Anonimi.

Acestor neștiuți înțelepți le datorăm sensurile nobile ale unor cuvinte ca a învăța și a câștiga…  moștenite din latină.

Când au ajuns pe pământurile noastre, invitiare și castigare însemnau, primul, a se deda la rele și celălalt a pedepsi. Dar, în cei aproape 200 de ani de latinizare, sensul lor s-a schimbat complet. Invitiare a devenit a învăța și castigare a devenit a câștiga.

Cum și din ce rațiuni ? Un teolog ar spune că e vorba despre ceea ce noi, românii, numim: „mintea cea de pe urmă” sau, mai bine zis, despre „îndreptarea minții”.

Și ar avea dreptate. E limpede că evoluția acestor două verbe din fondul principal de cuvinte s-a datorat unei înalte gândiri teologice. Firesc: latinizarea noastră a mers împreună cu creștinarea.

Nu același lucru s-a întâmplat cu un verb, care, și el a intrat, din greacă, de această dată, în fondul principal de cuvinte, dar mult mai târziu.

A pedepsi. L-am împrumutat din greacă unde însemna: a educa și a pedepsi. Pedeapsa văzută ca metoda pedagogică… prin excelență ! În română, el a rămas doar cu sensurile lui negative. Deși, este un împrumut livresc, chiar bisericesc !

Așadar, lecțiile celor trei verbe: a învăța, a câștiga și a pedepsi sunt:

  1. De la *invitiare la a învăța. De la pervertire și cădere la îndreptare și înălțare.

A învăța este un verb pe care l-am moștenit din latina târzie, populară și, probabil, creștină: *invitiare. Nu este atestat în vreun izvor scris, de aceea se notează cu asterisc.

*Invitiare s-a format din prepoziția in, devenită în românește în, și verbul vitio, vitiare.

Vitio însemna în latina clasică:  a strica, a deteriora, a înrăutăți, a corupe, a afecta, a distruge, a vătăma, a deforma, a uza, a eroda, a perverti, a vicia, a falsifica; a dezonora, a seduce, a ultragia, a atenta la onoarea/pudoarea unei femei, a agresa o femeie.

Verbul vitio, la rândul lui, vine din vitium: viciu, defect sau cusur (al trupului, al minții și al sufletului), diformitate, imperfecțiune, vătămare, greșeală, tară, vină, exces, depravare, păcat, reproș, ceva demn de blamat, injurie, ocară, un lucru rău făcut sau atentat la pudoare.

Viciu, care, în română, este un neologism, împrumutat, probabil din franceză și din latină: vice și vitium.

*Invitiare trebuie că însemna, la început: a (în)vicia, a se nărăvi, a căpăta un obicei prost, a se deda la lucruri rele, a face ceva străin de natura umană.

De altfel, radicalul *vi- însemna în indo-europeană: separat de…, străin de …, rupt de…, desprins, despărțit, diferit, înstrăinat/alienat, deviat.

În latina clasică, de pildă, vitium alicui dicere (la Plaut) însemna: a insulta, a înjura, a ocărî pe cineva.

Iar, in vitio sum însemna: sunt vinovat de, sunt în culpă, merit să fiu pedepsit. Și, un ultim exemplu: castigo mea vitia însemna: îmi înfrânez sau îmi pedepsesc… defectele, viciile.

În străromână, *invitiare a ajuns să însemne… a învăța ! Deci nu a se deda la vicii, a se nărăvi, a căpăta obiceiuri proaste, ci, dimpotrivă: a se îndrepta, a învăța din greșeli !

Și româna este singura limbă romanică în care *invitiare  a suferit această metamorfoză.

Putem da exemplul limbii italiene, unde există un verb oarecum asemănător:  avvezzare (provenit din *advitiare), dar care înseamnă: a se obișnui cu… necazurile, în general. Cu sărăcia, cu jugul, cu frigul, cu binele, cu răul… Sau, a se nărăvi. Dar NU a învăța carte, a fi educat !

Același verb există și în spaniolă: avezar, a se obișnui cu, a se familiariza cu… greutățile, cu lipsurile, a fi călit, a fi pregătit pentru orice și, chiar a fi uns cu toate alifiile ! Tot în spaniolă există și verbul enviciar: a avea o influență proastă asupra cuiva, a duce pe căi greșite, și reflexivul lui, enviciarse: a merge pe căi greșite, de pildă: a fi bețiv, cartofor… a fi pervertit, corupt, nărăvit.

Trebuie să mai spunem că, în latină, vitium era opusul lui virtus: forță, tărie morală, caracter nobil, bunătate, virtute, pietate, valoare, merit, excelență, moralitate, dar și: bărbăție, virilitate, masculinitate, înfocare, zel, bravură, curaj. Și asta pentru că virtus vine din vir: bărbat și este rudă cu vis: putere, forță, tărie; înfocare, zel.

În indo-europeană, *wi-ro-s însemna bărbat și războinic.

În concluzie, am spune că *invitiare  a fost modelat de spiritul pământului nostru și că, dintr-un verb al viciului și al pervertirii/deformării naturii umane a devenit un verb al îndreptării ei și, mai ales, al îndreptării, al corectării minții umane… căzute !

  1. De la castigare la a câștiga. Pedeapsa… un câștig !

Tot despre mintea îndreptată este vorba și în metamorfoza verbului a câștiga.

În latina clasică, verbul castigo, castigare însemna: a pedepsi, a certa, a critica, a corecta, a îndrepta, a purifica, a opri, a reprima, a modera. A aplica o corecție.

În româna modernă a ajuns să însemne a câștiga. Bani, prestigiu, lupte, războiaie, înțelepciune…

În româna veche, în Transilvania și Banat, a câștiga avea următoarele sensuri: a se osteni, a trudi pentru, a crește un copil, a educa, a se îngriji de; a se găti/pregăti, a procura prin trudă, a curăța, a (se) purifica și chiar…  a se cumineca, a se împărtăși.

Și în aceste sensuri din română, atât de diferite de cele pe care castigo, castigare  le avea în latină, putem vedea influența unei gândiri teologice, creștine. Și, dacă ne gândim că este tot un cuvânt moștenit, deducem că metamorfoza lui s-a produs tot în primele secole de formare ale românei și tot în spiritul gândirii creștine a vorbitorilor noii limbi.

Așadar, presupunem că pedeapsa despre care vorbea castigare era pedeapsa sau, mai bine spus… lecția divină ! În urma căreia cineva ieșea câștigat, avea de câștigat, dobândea un folos.  Devenea mai înțelept și, ca atare, mai capabil să-și sporească averea, bunurile, dar și mai capabil, mai pregătit să învingă. Sporit, cum se zice, în toate. Înclusiv în materie de râvnă.

De asemenea, trebuie să precizăm că româna este singura limbă (între limbile europene, romanice sau neromanice) în care s-a petrecut metamorfoza lui castigare, a pedepsi, în a câștiga, a dobândi. În spaniolă, de pildă, castigar  înseamnă numai a pedepsi și sinonimele lui.

Azi, câștigător în română nu mai înseamnă ce însemna castigator în latină: corector, critic, pedepsitor.

Revenind la sensurile regionale și vechi ale lui a câștiga în română, trebuie să spunem că nu sunt întâmplătoare. Se pare că, într-un fel greu de explicat, ele le continuă pe cele ale familiei de cuvinte ale latinescului castigare.

În primul rând, castigare s-a format din castus: cast, pur, și verbul ago, agere: a face. Așadar, a face pe cineva (să redevină) pur, curat. Se pare că, pentru latini, unica metodă era… pedeapsa !

Ce sensuri avea, însă, castus ?

Castus însemna: cast, pur, curat, imaculat, cumpătat, ascet, care se înfrânează, integru, virtuos, ireproșabil, onest, loial, credincios, feciorelnic, pios, evlavios sau sfințit. Opusul lui era, în latină, incestus (in-castus): impur, mânjit, impudic, incestuos. De unde incestum, incest.

Iar castus este participiul trecut al verbului latinesc careo: a fi lipsit de/a-i lipsi, a se ține departe de… a fi separat de, de unde: a se ține departe de vicii, de greșeli, a se abține de la rele. De unde adverbul castigate: a fi virtuos, cumpătat, moderat, modest, sobru, onest.

Și toate aceste cuvinte au fost create în latină din radicalul indo-european *kes- = a tăia. Care, în sanscrită a dat… castă

Iată și alți urmași ai lui *kes- în latină:

castrare: a tăia, a reteza, a castra, un verb care vine din castrum: cuțit, pumnal.

castrum 2: fort, castru, acropolă, cetate sau sat întărit, prin faptul că era… tăiat, separat de orice cale de acces.

castellum: castel, fortăreață, citadelă. Este diminutivul lui castrum 2.

Putem spune că, pentru strămoșii noștri, străromânii, cel pedepsit ieșea întotdeauna… în câștig. De mare folos îi era lecția primită… Fără îndoială, o lecție dată de Dumnezeu Însuși. Primea… mintea cea de pe urmă !

  1. Padeia, pedeapsa și îndreptarea minții

Spuneam că, în română, verbul pedepsei din latină, castigo, castigare, și-a pierdut definitiv sensul de a pedepsi.

Și a fost înlocuit de un verb grecesc: pedevo, παιδεύω.

Conform Dicționarului Academiei, se pare că a pedepsi vine din forma de aorist (timpul trecut) a lui pedevo, παιδεύω: ἐπαίδευσα.

Pedevo, παιδεύω, în greaca veche era verbul, prin excelență, al educării. Însemna: a crește, a educa, a învăța, a forma, un copil, a instrui, dar, totodată, și: a pedepsi, a disciplina un copil, a-i aplica o corecție, o pedeapsă. Pe scurt, a trata cu un copil. Verbul vine din pais, παῖς, copil.

Iar παιδεία însemna: educația dată copiilor, cultivarea spiritului, cultură, dar și: pedeapsă, lecție divină.

În neogreacă, însă, verbul pedevo, παιδεύω a rămas doar cu sensurile pedepsirii: a supune la chinuri, la osteneli, a chinui, a trudi, a canoni, a căzni, a munci, a schingiui, a tortura.

În română, a pedepsi este atestat prima dată în Predoslovia (Prefața) Bibliei de la București, din 1688, a lui Șerban Vodă Cantacuzino, domnul Țării Românești. Unde apare, interesant, cu sensul de: educat, învățat, instruit, priceput, cunoscător: „Ai noștri oameni ai locului, nu numai pedepsiți întru a noastră limbă, ce și de limba elinească având știință  ca să o tâlcuiască”. Pedepsiți, adică cunoscători… de română și de greacă.

Această atestare și faptul că a pedepsi există, cu aceleași sensuri, și în slavonă și în limbile slave, ne arată că este vorba despre un împrumut livresc, cult, bisericesc.

Când a intrat în română și în limbile slave a pedepsi, cu cele două sensuri principale din elină/greaca bizantină de: a învăța și de a pedepsi ? Probabil când au apărut primele școli, în mănăstiri, și prima traducere completă a al Bibliei, din elină și slavonă, cea a lui Șerban Cantacuzino. În secolul al XVII-lea.

Așadar, și pedeapsa este tot o cale de învățare prin…  îndreptarea minții.

Concluzie:

Se pare că înveți cu adevărat doar atunci când… cazi în păcate și te ridici (exemplul lui *invitiare), că te reînnoiești și sporești în toate (avere, trup, minte și suflet) când câștigi de pe urma trudei tale și a lecțiilor trimise de Dumnezeu (exemplul lui castigare) și că pedeapsa lucrează… spre îndreptarea, disciplinarea și educarea minții (exemplul lui pedevo).

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN

Etiquetas

, , , , , , ,

G 4

RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI

Noul val de migranți de tot felul care încearcă să pătrundă, în zilele acestea, în Grecia și Bulgaria dinspre Turcia, este unul din acele evenimente care impresionează mult și sunt înțelese foarte puțin.

Sau sunt explicate foarte prost de majoritatea mijloacelor de informare. Căci, chiar dacă este sigur că mii de refugiați s-au năpustit asupra graniței terestre dintre Turcia și Grecia – în principal în Kastanies și pe râu Evros – niciunul dintre ei nu provine din fluxul de fugari din provincia siriană Idlib. Imensa majoritate sunt afgani și africani care, de luni de zile – unii dintre ei de ani întregi – au stat în Turcia, în așteptarea unei ocazii de a intra în Europa cea bogată. Majoritatea sunt fugari ai foamei și au ajuns în Turcia datorită „traficanților de ființe umane” care i-au ademenit cu momeala raiului comunitar:o generoasă securitate socială,indiferent dacă ai loc de muncă sau nu.

Între tentația de a primi supa săracului și lipsa evidentă a vreunui viitor în țările lor, acești migranți au plătit bani grei pentru ademenirea și pentru visul lor european; între două mii și nouă mii de euro de căciulă. Noua avalanșă asupra graniței grecești și bulgare au promovat-o traficanții și foarte puțin unii dintre fugarii pe cont propriu. Refugiații din răzoiul civil din Siria, aproape un milion și jumătate, care au intrat până acum în Turcia, se află, în continuare, în partea de răsărit a acestei țări. Se ocupă de ei autoritățile turce cu generoasele subsidii primite de la Uniunea Europeană; subsidii plătite de Bruxelles Ankarei pentru ca aceasta să împiedice, cât poate de bine, ieșirea refugiaților din Turcia.

G 5

Ceea ce a și făcut Ankara. În bună parte, deoarece turcii obișnuiesc să-și îndeplinească promisiunile; și într-o măsură mult mai mare, deoarece au foarte mare nevoie de aceste milioane de euro. Angajamentul este respectat datorită unui dublu interes: cel economic și cel al securității publice. A tolera sau a sprijini deplasarea est-vest a unei mase umane de peste un milion de persoane prin toată țara ar genera un risc enorm ca această mișcare să scape de sub control, să degenereze în violențe și jafuri catastrofale.

Confuzia (jurnalistică și cea a opiniei publice) au creat-o declarațiile făcute la începutul lunii martie de Erdogan și de ministrul său de Interne, conform cărora, vor permite ca refugiații să iasă din Turcia spre Europa, în cazul în care aceasta nu va sprijini pretențiile turcilor în conflictul sirian. A fost un bluff care arată că Ankara se vede cu disperare singură în fața lui Putin și a lui Assad, în bătălia finală din Idlib.

G 6

Bravada turcă nu a impresionat nici la Moscova și nici la Bruxelles. Amenințarea a fost atât de grosolană încât nimeni nu a luat-o în seamă. Însă, migranții instalați în Turcia occidentală s-au folosit de această ocazie pentru a declanșa acest nou asalt. În Grecia și Bulgaria nu sunt primiți și nici în Turcia nu prea li se sprijină asaltul. Dovada în acest sens este că poliția turcă îi îndepărtează în mod sistematic pe fugarii care vor să între în Bulgaria pe șosea. Aceasta este o arteră foarte importantă pentru traficul de mărfuri cu Europa. Din acest trafic trăiește un important sector al economiei turcești ori, la acesta nu se umblă nici măcar din rațiuni umanitare.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

G 2

LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN

G 3

La nueva oleada de migrantes de todo tipo que intentan entrar, estos días, en Grecia y Bulgaria desde Turquía es uno de estos acontecimientos que estremecen mucho y se entienden mal.

O se explican horriblemente mal por la mayoría de los medios de información. Porque si bien es cierto que unos miles de refugiados se han abalanzado sobre la frontera terrestre turco-griega – Kastanies y el río Evros, principalmente -, ninguno de ellos pertenece al flujo de fugitivos de la provincia siria de Idlib. La inmensa mayoría son afganos y africanos que llevan meses – algunos, hasta años – en Turquía, esperando una oportunidad para entrar en la Europa rica. La mayor parte de ellos son fugitivos del hambre y han llegado a Turquía gracias a los “traficantes de seres humanos” que les han engatusado con el señuelo del Jauja comunitario: una generosa seguridad social, se tenga trabajo o no.

G 7

Y entre la tentación de la sopa boba y la evidencia de la falta de futuro en sus respectivos países, a estos migrantes el sueño (y el señuelo) europeo les ha costado un dineral; desde los dos mil hasta los nueve mil euro, por cabeza. El nuevo alud sobre la frontera griega y búlgara lo han promovido los traficantes y, muy minoritariamente, algunos fugitivos por cuenta propia.  Los refugiados de la guerra civil siria – cerca del millón y medio – que han entrado, hasta ahora, en Turquía siguen en este país, masivamente en el este de la República. Están atendidos por las autoridades turcas con un generoso subsidio de la Unión Europea; un subsidio pagado por Bruselas a Ankara a condición de que ésta cierre todo lo que pueda la salida de los refugiados de su país.

G 8

Lo cual ha venido haciendo Ankara. En buena parte, porque los turcos suelen cumplir sus promesas; y en aún mayor parte, porque esos millones de € les hacen mucha falta. El respeto del compromiso es, además, por doble interés: el económico y la seguridad pública. Tolerar o impulsar el desplazamiento este-oeste de una masa humana de más de un millón de personas a través de todo el país generaría el enorme riesgo de que ese movimiento se saliera de madre y generase violencias y pillajes catastróficos.

G 9

Lo que ha dado pie a la confusión (la periodística y la de la opinión pública) han sido las declaraciones de primeros de marzo de Erdogan y su ministro de Interior de que tolerarían que los refugiados abandonasen Turquía rumbo a Europa si esta no apoyaba las pretensiones turcas en el conflicto sirio. Fue un farol de Ankara que se ve desesperadamente sola frente a Putin y Assad en la batalla final de Idlib.

La bravuconada turca no se la tragaron ni Moscú ni Bruselas. La amenaza era tan burda que cayó en saco roto. Pero los migrantes instalados en Turquía Occidental la aprovecharon para este nuevo asalto. En Grecia y Bulgaria no se les acepta y en Turquía tampoco se les facilita el asalto. Prueba de ello es que la policía turca aleja sistemáticamente a los fugitivos que pretenden entrar en Bulgaria por carretera. Y es que esta vía es una arteria importantísima para el tráfico de mercancías con Europa. De ese tráfico vive un importante sector de la economía turca y eso no se toca ni por razones humanitarias.

G 1

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO

Etiquetas

, , ,

S 2

DOMNIA URII

Kosovo pare a fi o țară marcată de destin. În timpuri mai vechi (1389, lupta de pe Câmpia Mierlei), a fost locul de unde a început expansiunea otomană în Balcani; în timpuri recente (1999) a fost lovitura finală – dată de Aviația americană – pentru Iugoslavia lui Miloșevici; iar acum, este o țară în care domnește ura.

Este o ură reciprocă și pe măsură între albano-kosovari și sârbi. Însă, dacă Belgradul încă se mai sprijină pe niște argumente pentru intransigențele  sale, Kosovo, guvernat de puțin timp de Albin Kurti, (al cărui partid politic se numește „Vetevendosje”, adică „Autodeterminare”) a proclamat represaliile ca „rațiune supremă” în relațiile sale cu Serbia. Sau, spus pe șleau, Priștina se va comporta față de Belgrad, după cea mai pură și dură lege a talionului.

A K 1

Albin Kurti

Ca în orice relație de amor sau ură, nici de data aceasta nu știm cine a început să urască pe cine. Evident este că autoproclamata independență a provinciei Kosovo (2008) a fost tratată cu o ignorare radicală de către Serbia; nu recunoaște această veche provincie autonomă ca stat, și nici nu-i tratează la fel pe kosovarii albanezi, din punct de vedere fiscal, comercial și uman, în comparație cu sârbii din Kosovo.  Discriminează nu numai persoanele, dar și produsele. De curând, Belgradul pune o taxă vamală de 100% pentru produsele din Kosovo.

Astfel că, în virtutea „legii talionului” pe care Kurti a ridicat-o la rang de normă supremă în relațiile cu Serbia, Kosovo va aplica o măsură similară, aprobată încă de Ramush Haradinai, predecesorul lui Kurti. În această escaladă, Serbia a ajuns să interzică total importurile din Kosovo, precum și circulația pe teritoriul său a vehicolelor cu număr de Kosovo, dacă nu au cerut, în prealabil, un permis tranzitoriu de circulație prin Serbia.

Culmea acestei aversiuni naționaliste s-a înregistrat, acum, în lumea fotbalului. Un tânăr – Ilia Ivici -, născut în 2003 într-o enclavă sârbească din Kosovo, a acceptat să joace în selecția sub 19 ani a Federației kosovare de fotbal. În Serbia, s-a declanșat un val de indignare – mai exact, de isterie -, cu tabloidele care își sfâșâie veștmintele, iar suporterii care cer pedepse exemplare. Protestele lui Ivici, care spune că el se pricepe la fotbal și nu la politică, nu au servit la mare lucru. Și, în stil foarte balcanic, pentru presupusa „dezertare” a fotbalistului a plătit mama sa. Ea lucra, până acum, într-un centru cultural din enclava sârbească Garacanica – centru finanțat de Belgrad – și a fost dată afară fără nicio explicație oficială. În particular, i s-a spus că …„era răsplata pentru ce a făcut fiu ei…”

I I 1Ilia Ivici

Ca să punem cireașa pe tortul absurd al cazului Ivici, selecția națională kosovară are, ca sediu sportiv, stadionul Fadil Vokrri din Priștina. Ori, Fadil Vokrri a fost cel mai faimos fotbalist kosovar din anii 80… în rândurile echipei „Partizan” din Belgrad!

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL IMPERIO DEL ODIO

S 1

Kosovo parece un país marcado por el destino. En tiempos lejanos (1389, batalla de la Llanura de los Mirlos), fue la cuna de la expansión otomana por los Balcanes; en tiempos recientes (1999) fue la estocada – dada por la Aviación estadounidense – final para la Yugoslavia de Milosevic; y en la actualidad es una nación gobernada por el odio.

Se trata del odio, recíproco y parejo, que impera entre albano-kosovares y serbios. Pero si Belgrado se ampara aún en algunos argumentos para sus intransigencias, el Kosovo gobernado desde hace poco por Albin Kurti (cuyo partido político se llama “Vetevendosje”, es decir “Autodeterminación”) ha proclamado las represalias como la “ratio máxima” de sus relaciones con Serbia. O dicho a la pata la llana, Pristina se regirá frente a Belgrado por la más pura y dura ley del talión.

A K 2

Albin Kurti

Como en toda relación de amor o desamor, también aquí es imposible saber quién empezó a odiar a quién. Lo que es evidente es que la autoproclamación kosovar de independencia (2008) fue correspondida por un ninguneo radical serbio; ni reconoce a la antigua república autónoma como Estado, ni trata fiscal, comercial y humanamente por igual a los ciudadanos de los enclaves serbios del Kosovo que a los kosovares “puros”.  Y no solo discrimina a las personas, sino también las mercancías. Hace poco Belgrado gravó con una tasa aduanera del 100% las mercancías procedentes del Kosovo.

Ahora, en virtud de la “ley del talión” que Kurti ha erigido en norma máxima de sus relaciones con Serbia, Kosovo ha ratificado un gravamen similar al serbio con que su predecesor  – Ramush Haradinai – respondió a la medida de Belgrado. Más aún: en esta escalada de represalias, Serbia prohíbe actualmente cualquier importación de productos kosovares y tampoco permite la circulación por su territorio de vehículos con matrícula kosovar, a menos que soliciten un permiso transitorio de circulación serbio.

La cima de esta inquina nacionalista se ha registrado ahora en el mundo del futbol. Un joven – Ilía Ivic -, nacido en el 2003 en un enclave serbio de Kosovo, ha aceptado militar en las filas de la selección sub 19 de la federación kosovar de futbol. Esto ha desencadenado en Serbia una ola de indignación – sería más exacto decir de histeria -, con los tabloides rasgándose las vestiduras y los aficionados pidiendo castigos ejemplares. Las protestas de Ivic de que él entiende de futbol, no de política, han servido de bien poco. Y muy a la balcánica, la presunta “deserción” del futbolista la ha pagado su madre. Esta,  que trabajaba hasta ahora en un centro cultural del enclave serbio de Garacanica – entidad financiada por Belgrado -, ha sido despedida súbitamente y sin explicación oficial alguna. A título personal sí se le dijo que “…era por la conducta del hijo…”

I I 2

Ilia Ivici

Para terminar de ponerle una guinda al absurdo del caso Ivic, la selección nacional kosovar tiene como sede deportiva el estadio Fadil Vokrri de Pristina. Y Fadil Vokrri fue el futbolista kosovar más famoso del decenio de los 80… ¡ en las filas del “Partisan” de Belgrado !

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA

Etiquetas

, , , , ,

JS 1Jens Spahn

NECAZURILE DREPTEI GERMANE

Uniunea Creștin-Democrată germană (CDU) este acefală, în aceste momente, și va rămâne așa până pe data de 25 aprilie, când va avea loc congresul său extraordinar. Dacă, în mod oficial, în aceste momente, nu există nimeni în partid care să fie la conducere, aspiranți există. Însă puțini – trei – și relativ puțin atrăgători pentru masa afiliaților la acest partid.

Desigur, situația aceasta poate fi văzută și altfel: lunga perioadă de când e Angela Merkel în fruntea țării și a CDU a fost pe cât de pragmatică, pe atât de lipsită de ideologie. Adică, s-a lăsat dusă de curent ca să trăiască și să prospere în pace, fără să traseze rute și priorități politice; și fără să așeze bazele pentru a putea face față schimbărilor pentru un viitor, evident, incompatibil cu imobilismul.

CDU suferă o hemoragie electorală alarmantă de ani buni încoace. Acest declin a fost suportabil pentru conducerea partidului doar pentru faptul că rivalul tradițional – Partidul Social-Democrat (SPD) pierde și mai mulți votanți. Însă, viitorul imediat al partidului este îngrijorător. Atât de îngrijorător încât unul dintre conducătorii mai răsăriți, ministrul federal, Jens Spahn, s-a retras din lupta pentru șefie. Ambițiosului și calculatului Spahn i s-a părut că și în cazul în care ar fi câștigat, a fi în fruntea CDU, acum, nu ar fi fost o afacere. Ce să mai spunem, dacă ar fi încercat și nu ar fi reușit…

Aceasta explică faptul că, cu toate că era favorit în cursa pentru șefie, Spahn și-a retras brusc, săptămâna trecută, candidatura. Nu numai că a abandonat lupta pentru conducere, dar, a anunțat, în mod public, că cere susținătorilor săi să îl sprijine, de acum încolo, pe Armin Laschet, șef al guvernului local din Renania Westfalia, și candidatul cel mai apropiat de Merkel și de „politica sa amorfă”.

AL 1Armin Laschet

FM 1Friedrich Merz

NR 1Norbert Roettgen

De fapt, la 25 aprilie, CDU va trebui să aleagă între un întreprinzător cu idei clare și succese în comerț, dar cu un program foarte conservator –  Friedrich Merz -; un rupturist moderat – Norbert Roettgen –, care este mai puțin cunoscut printre membrii acestui partid decât ceilalți doi candidați; și un continuator, Laschet. Pentru primii doi, această alegere este practic ultima șansă de a urca la conducerea partidului; ori, acest lucru nu este un argument bun. Cel de al treilea candidat are avantajul poziției sale la nivelul landurilor federale precum și aprobarea conducerii federale. Dar, la momentul adevărului, acest ultim argument ar putea avea un efect contrar…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA

JS 2Jens Spahn

La CDU (cristianodemócratas) alemana es acéfala en estos momentos y lo será por lo menos hasta el próximo 25 de abril, cuando celebre su congreso extraordinario. Y si oficialmente en estos momentos no hay nadie en el partido que marque la pauta, aspirantes a hacerlo sí que hay. Pero pocos – tres – y relativamente poco atractivos para la masa de afiliados.

Claro que esto también se puede ver de otra manera: los largos años de mando de Ángela Merkel al frente del país y de la CDU han sido tan pragmáticos como carentes de ideología. Es decir que este ir con la corriente ha permitido vivir y prosperar en paz, pero sin marcar rutas y prioridades políticas; tampoco ha permitido siquiera sentar las bases con que afrontar los cambios necesarios para un futuro que es, evidentemente, incompatible con el inmovilismo.

La CDU viene padeciendo una sangría electoral alarmante desde hace años y este declive ha sido soportable para la dirección del partido únicamente porque el rival tradicional – los socialdemócratas (SPD) – está perdiendo aún más votantes. Pero el porvenir inmediato del partido alarma. Y alarma tanto que uno de sus dirigentes más destacados, el ministro federal, Jens Spahn, se ha retirado de la lucha por la jefatura. Al ambicioso y calculador político Spahn le ha parecido que incluso si ganase, hacerse con la jefatura de la CDU ahora sería un mal negocio. Y no digamos, si lo intentase y fracasara…

Esto explica que siendo el favorito en la carrera, Spahn retirase súbitamente la semana pasada su candidatura. Y no solo abandonó la lucha por la jefatura, sino que anunció públicamente que pedía a sus seguidores que apoyasen a partir de ahora a Armin Laschet, jefe del Gobierno de Renania Westfalia, y el candidato más próximo a Merkel y su “política amorfa”.

AL 2Armin Laschet

FM 2Friedric Merz

NR 2Norbert Roettgen

En realidad, el 25 de abril próximo, la CDU tendrá que elegir entre un empresario de ideas claras y grandes éxitos mercantiles, pero de programa muy conservador –  Friedrich Merz -; un rupturista moderado – Norbert Roettgen –, que es menos conocido entre los afiliados que los otros dos candidatos; y un continuista, Laschet. Para los dos primeros esta elección es prácticamente su última oportunidad de encaramarse a la cima del partido; no es precisamente un buen argumento. El tercer candidato tiene la ventaja de su posición en el mundo de los Gobiernos federados y de tener el visto bueno de la dirección federal. Aunque, a la hora de la verdad, este último argumento podría resultar contraproducente…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU