ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)

Etiquetas

, , , , , ,

Aprilie – luna înfloririi

FLORA 3Flora, sec. I î. Hr., Villa di Arianna, Stabiae, lângă Pompeii;  Museo Archeologico Nazionale di Napoli, Italia

Aprilie – luna zeiţelor

Aprilie era a doua lună în vechiul calendar roman, folosit de romani până în anul 44 î. Hr. când Iulius Caesar a așezat în capul anului ultimele două luni: ianuarie, numită după zeul Ianus, zeul începuturilor, şi februarie, numită după zeul Februus, zeul purificărilor.

Dacă Martie era luna lui Marte, atunci Aprilie era luna Venerei şi a zeiţelor mai vechi sau mai noi, italice sau împrumutate de la alte popoare, zeiţe ale primăverii, rodniciei, feminităţii sau maternităţii, ale nubilității feminine, ale iubirii în floare sau abia înmugurite, ale iubirii fără griji, pasionale, sau ale grânelor, florilor, naturii, turmelor în perioada împerecherii. Toate, de fapt, ipostaze, amintiri ale Marii Zeiţe, Născătoarea prin excelenţă.

În Aprilie, romanii le sărbătoreau pe Magna Mater sau Marea Mamă a Muntelui Ida (al cărei cult a apărut în Anatolia, Turcia de azi, în jurul Muntelui Ida, lângă Troia), pe Tellus (Glia) sau pe Ceres (Mama cerealelor, a creşterii (grâului) şi a creaţiei/ rodirii) şi, desigur pe Flora, zeiţa înfloririi.

FLORA 5Francesco Melzi, aprox. 1520, Hermitage

Numele Florei

Numele-i vine din flos, floris, floare. Iar flos vine din rădăcina indo-europeană *bhle- = a înflori, a îmboboci, a prospera, care, la rându-i, s-a născut din rădăcina *bhel- (3) = a-i merge bine, a-i prii, a înflori, a creşte, a prospera… a fi binecuvântat de divinitate… şi nu întâmplător din *bhel- provine şi englezescul bless, a binecuvânta şi binecuvântare.

Flora era o străveche Zeiță italică a Primăverii, a Florilor și a Înfloririi. Era ocrotitoarea pomilor înfloriți (o ipostază a Gliei roditoare, tinere și pline de seve) și a tinereții abia înmugurite. Și ea, ca și Marte, îi ocrotea de brumă și rugină.

O zeiță a tinereții nubile, înfloritoare, a speranței celei bune a fetelor, a dulceții și voluptății… inocente a copilelor și femeilor.

Sărbătoarea ei ținea, la Roma, 6 zile, din 28 aprilie până în 3 mai, și se numea Floralia, adică Sărbătoarea Florilor.

Filipepi Botticelli, La PrimaveraFilipepi  Botticelli, La Primavera,  1481 – 1482, Galeria Uffizi, Florența

FLORA 6Flora, detaliu

Flora Mater (Mama Primăverii și Născătoarea vegetației) era chemată/invocată ca să aducă primăvara. Era îmbunată cu jertfe și cu jocuri vesele, cu petreceri și cu mese bogate, împodobite cu flori, trandafiri – spune Ovidiu – ca să ocrotească mugurii pomilor și ai florilor de pe câmp și din grădini, de întoarcerea iernii. Oamenii purtau cununi, atârnau cununi de flori la uși și femeile se îmbrăcau în cât mai multe culori puteau.

Când vorbea, spune tot Ovidiu, din gură-i ieșeau trandafiri de primăvară (dum loquitur, uernas efflat ab ore rosas, Fasti, V, 194).

În basmele noastre Flora a ajuns… Zâna florilor ! Poate tot de la Ovidiu: Stăpâna florilor fii, zeiță, îi zise soțu-i, Zefirul… (Arbitrium tu, dea, floris habe, Fasti, V, 212)…

… pentru că, soțul ei era Zefirul, adică Vântul de Vest, fiul Aurorei.

Floralia, un carnaval am putea spune, de fapt, ce s-a mai păstrat din obiceiurile străvechiului An Nou de primăvară, s-a transformat, în Dacia romanizată și creștinată, în… Florii.

FLORA 4Flora, Marie Louise Élisabeth Vigée-Lebrun. Muzeul Bordeaux

De la Floralia la Florii

O singură legătură se mai vede între cele două sărbători: crengile de salcie sau „stâlpările” care se sfințesc la biserică, în Duminica Floriilor. De ce salcie? Evangheliile după Matei și Marcu ne spun că mulțimea venise să-L întâmpine pe Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim, așternându-i la picioare haine și „crengi din copaci”, iar cea după Ioan specifică: „ramuri de finic”, adică de palmier.

Românii au ales salcia pentru că, și la noi, ca și în alte părți, din Europa până în Extremul Orient, salcia mereu verde este Copacul Vieții și un simbol al morții și al învierii, al renașterii și al nemuririi.

Iar Floriile creștine înseamnă tocmai învierea din morți a lui Lazăr, așa cum o spune Ioan: „Deci mulțime mare de iudei… a venit în Ierusalim nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți”.

Cât despre ramurile verzi, ele erau, în vechiul Israel, un semn al triumfului și al izbânzii.

Cu ramuri verzi era întâmpinat și onorat, de obicei, un învingător sau un rege.

De ce au păstrat românii numele de Floralia? S-au gândit la biruință. La biruința din fiecare an asupra iernii și la întoarcerea primăverii și la biruința promisă de Iisus Hristos asupra morții și la întoarcerea la viață… la viața fără de moarte.

***

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT

Etiquetas

, , , , , , ,

PANAIT ISTRATI 4

Le 16 avril, le jour de la mort de Panaït Istrati.

 «Adrien Zograffi, âgé de vingt-deux ans, quitte son pays, pour la première fois, en décembre 1906. Il s’embarque à Constantza pour Alexandrie d’Égypte.

C’est une date qui compte dans son existence. Jusqu’à la veille de la Grande Guerre, notre jeune idéaliste sera l’amant de la Méditerranée. La Roumanie, Braïla, où sa mère peine dans l’angoisse, ne le reverront plus que le temps nécessaire aux hirondelles pour élever leurs petits.

Dans les pages qui suivent, Adrien raconte lui-même les scènes capitales de sa féerie méditerranéenne

C’est la très courte présentation de deux récits qui composent le diptyque: Méditerranée: Lever du soleil et Coucher du soleil.

MEDITERANA RĂSĂRIT

MEDITERANA APUS

Mais, Méditerranée c’est, plutôt, un journal de voyage. Écrits à la première personne, les récits narrent les aventures ou, plus précisément,  les mésaventures du jeune Adrien Zograffi/Panaït Istrati.

Les péripéties du jeune âgé de vingt-deux ans, qui est parti pour gagner le monde, pour connaître le monde. Précisément, une partie du monde, celui de la Méditerranée Orientale: Alexandrie et Le Caire, Beyrouth et Ghazir, en Liban, Damas, en Syrie… la Méditerranée dont il… sera l’amant ! C’est Adrien, lui-même, qui le dit: Adrien est épris des terres méditerranéennes !

Ce voyage est le premier de sa vie, un voyage ou un parcours initiatique où il connaît son premier Labyrinthe. Et, comme tout vrai Labyrinthe, celui-ci le conduit vers soi-même, vers la Roumanie et vers la ville de Braïla. Parce que, en parcourant ce Labyrinthe, il rencontre, partout, des gens qui portent, tendrement, dans leur cœur, la Roumanie, comme une cachette, des gens qui rêvent des mets délicats de la cuisine roumaine, des gens qui parlent le roumain…

C’est un voyage plein de péripéties. Il ne saurait en être autrement. Comment devenir un initié si on n’a pas beaucoup d’ épreuves, d’abstinence, si on n’a pas de ténèbres sur le chemin ? Le mot grec péripétie vient de l’adjectif grec peripetis/ περιπετής: quelqu’un se réveillant au milieu d’une mauvaise situation. Les mots péripétie et peripetis viennent du verbe peripipto/περιπίπτω: tomber, à l’improviste, dans une mauvaise affaire.

Mais, au bout de ce voyage, Panaït va comprendre que sa Roumanie natale, la ville de Braïla l’ont accompagné partout.

Méditerranée  (Lever du soleil et Coucher du soleil) est parue en septembre 1934. Panaït mourut le 16 avril 1935, c’est à dire, quelques mois plus tard. Curieusement, son premier journal, qui raconte ses errances, depuis l’an 1906, a été publié peu avant sa mort. Pourquoi a t-il éprouvé le désir, avant de quitter cette vie, de revivre ces évènemments ? C’était le temps de son enracinement ! Aussi étrange que cela puisse paraître, ce sont, précisément les gens qu’il a rencontrés et leurs souvenirs de leur Roumanie qui l’ont redonné aux terres auxquelles il s’était arraché il y avait longtemps.

Le jeune Adrien Zograffi, c’est-à-dire Adrien le „peintre en bâtiment”, parce que zugrav en roumain signifie peintre et peintre en bâtiment (ce mot vient de zográfos/ζωγράφος, peintre, en grec), voulait fuir sa banlieue de Braïla, qu’il avaitnommée, dans son récit Mikhail: un Sahara de l’esprit humain. Le destin a voulu qu’il se retrouve, après une absence de 30 ans, dans son Sahara, et qu’il y pousse des racines très fortes.

Voyons maintenant qui sont ces gens:

Moussa, le juif d’une soixantaine d’années, peintre en bâtiment, comme moi... sa fille Rebecca/Sara qui veut cuisiner, pour le repas de Noël, choucroute au porc…

Bianchi, cet Italien au cœur roumain qui aime à se souvenir, avec tendresse, du pays où il a vu le jour. Il parle ma langue sans aucun accent. Sur l’octave la plus haute du piano, il joue en sourdine Ciocârlia  (L’Alouette). Pendant  ce  temps,  son  corps  se  penche  avec  tendresse sur  l’instrument, la  poitrine  couvre  la  main  qui  chante cet hommage matinal de l’oiseau du laboureur, tandis que son visage s’empourpre et ses yeux m’interrogent:«Tu vois? Je n’oublie pas le pays de ma mère ! » (…) tout près de pleurer sur une rengaine qui lui rappelle la  terre  de  son  enfance…

Solomon Klein,  à  Beyrouth: J’eus le sentiment qu’un bonheur patriarcal régnait dans ce foyer roumain, perdu sur cette côte de l’Asie Mineure…

Simon Herdan, son patron à Damas: Je méditais sur ce problème de la vie, tout en allant le nez au vent. Et soudain, je lus, au-dessus d’une boutique: SIMON HERDAN, FERBLANTIER-COUVREUR. Celui-là, me  dis-je, doit  être  un  Juif  de  chez  nous. L’enseigne est en fort mauvais état. Si ce Juif est un Roumain, il me donnera son enseigne à refaire et je gagnerai aussitôt un peu d’argent… Non… Je ne suis pas roumain… Je suis juif, mais juif de Roumanie. En cette qualité,  je t’invite à un narguilé, si cela ne te vexe pas ! Malgré  mon  vagabondage, je  suis  resté  roumain, de  tout  mon cœur et de tout mon estomac. Je sais préparer nos saucisses/ caltabosh, nos muraturi, notre incomparable choucroute, nos piments farcis, et je sais les manger avec un appétit à faire ressusciter les morts

Ah, le caltabosh, à mon avis, il est la somme de la cuisine roumaine.

Ce sont des petites choses, mais ce sont celles qui ont conduit Panaït Istrati à aimer ses racines, celles qui l’ont conduit à son vrai enracinement.

PANAIT ISTRATI 3

LECTURES CONNEXES:

Constantin Cavafy – La Ville (1910)

Tu dis : « J’irai vers d’autres pays, vers d’autres rivages. Je finirai bien par trouver une autre ville, meilleure que celle-ci, où chacune de mes tentatives est condamnée d’avance, où mon cœur est enseveli comme un mort. Jusqu’à quand mon esprit résistera-t-il dans ce marasme ? Où que je me tourne, où que je regarde, je vois ici les ruines de ma vie, cette vie que j’ai gâchée et gaspillée pendant tant d’années.»
Tu ne trouveras pas de nouveaux pays, tu ne découvriras pas de nouveaux rivages. La ville te suivra. Tu traîneras dans les mêmes rues, tu vieilliras dans les mêmes quartiers, et tes cheveux blanchiront dans les mêmes maisons. Où que tu ailles, tu débarqueras dans cette même ville. Il n’existe pour toi ni bateau ni route qui puisse te conduire ailleurs. N’espère rien. Tu as gâché ta vie dans le monde entier, tout comme tu l’as gâchée dans ce petit coin de terre. »

Traduction du grec de Marguerite Yourcenar et Constantin Dimaras – Editions Gallimard/Poésie

***

Georges Moustaki – Le Meteque

Avec ma gueule de métèque
De juif errant, de pâtre grec
De voleur et de vagabond

Avec ma peau qui s’est frottée
Au soleil de tous les étés
Et tout ce qui portait jupon

Avec mon cœur qui a su faire
Souffrir autant qu’il a souffert
Sans pour cela faire d’histoires

Avec mon âme qui n’a plus
La moindre chance de salut
Pour éviter le purgatoire

Avec ma gueule de métèque
De juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents

Je viendrai ma douce captive
Mon âme sœur, ma source vive
Je viendrai boire tes vingt ans

Et je serai prince de sang
Rêveur ou bien adolescent
Comme il te plaira de choisir

Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d’amour
Que nous vivrons à en mourir

Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d’amour
Que nous vivrons à en mourir.

PANAIT ISTRATI NISA 1Panaït Istrati, Nice, 1921. Collection Panaït Istrati, Bibliothèque Lettres, Arts, Sciences humaines PaI 127(2)

PANAIT ISTRATI Saint-RochPanaït Istrati dans son nouveau métier de photographe ambulant à la sortie de l’hôpital Saint-Roch après sa tentative de suicide, mars 1921. Collection Panaït Istrati. Bibliothèque Lettres, Arts, Sciences humaines PaI 127(2)

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !

Etiquetas

, , ,

Binyamin Netanyahu 5Binyamin Netanyahu

ISRAEL: SPRE DREAPTA !

Despre victoria lui Binyamin Netanyahu, de 69 ani, în alegerile legislative de săptămâna trecută, se poate spune că era previzibilă, că are ceva de circ în ea și că este amară.

Previzibilă, deoarece sondajele o anunțau.

De circ, deoarece se menține la putere cu toate că partidul său, “Likud”, a obținut același număr de fotolii ca cel al rivalului său, Binyamin Gantz – și va rămâne la putere, grație alianței pe care o are cu maximaliștii confesionali (partidul ”Shas”, al ortodocșilor sefardiți) și cu ultranaționaliști.

Şi amară, deoarece programul său radical-conservator precum și anexarea teritoriilor colonizate de israelieni în Cisiordania nu se vor putea duce la îndeplinire decât cu violență asupritoare. Sau, nu se va  duce la îndeplinire deloc, și atunci, stabilitatea politică în țară va rămâne un scop irealizabil.

ISRAEL-PALESTINIAN-GAZA-CONFLICT-PRESSERBinyamin Gantz

Însă, mai există încă două interpretări ale acestor alegeri. Una, este că ar fi o victorie care îl salvează pe Netanyahu: celor trei procese de corupție care îl așteaptă îi va fi mai ușor să le facă față, dacă e la putere. Desigur, mai ușor nu înseamnă un avantaj definitiv; Tribunalul Suprem din Israel nu a acceptat, până acum, vreo “imunitate pe cât timp Netanyahu își exercită funcția” și este foarte probabil să continue așa și după aceste alegeri legislative.

Cealaltă interpretare este înclinația Israelului – și a Israelului – spre o renunțare la valorile democrației și legalității în favoarea politicii pumnului și a unui conservatorism  exclusiv. Rezultatele acestor alegeri echivalează cu un certificat de deces al ideii de conviețuire în Palestina pe baza unui teritoriu cu două state: unul al palestinienilor, iar celălalt al evreilor.

Din ceea ce s-a văzut până acum, toate celelalte formule de coexistență  au fost tot atâtea eșecuri; au fost leagăne ale terorismului, ale unor războaie civile și ale unor tulburări permanente. Viitorul guvern de coaliție al lui Netanyahu va trebui, în mod sigur, să facă față unei reizbucniri a protestelor islamiste interne și ale țărilor musulmane mai radicale. Cu situația agravantă că – și ea foarte posibilă – un pact cu ultrașii, foarte rar ține o legislatura întreagă, iar, dacă Israelul întreg o ia acum spre dreapta, totuși, nu toată țara împărtășește calea maximalistă a acestei opțiuni.

Cu toate acestea, Netanyahu merită o mică marjă de încredere. Nu fiindcă ar fi descoperit piatra filosofală a radicalismului viabil, ci pentru că are o lungă traiectorie în care a amărât și nu a declanșat.Toată cariera sa politică a fost un șirag de promisiuni care au plăcut poporului, iar pe urmă, când să îndeplinească ce a promis… a făcut doar ce se putea face. În viitoarea legislatură, va face exact la fel, cu atât mai mult, cu cât, acum a făcut promisiuni a căror îndeplinire poate declanșa conflicte interne și externe de mare anvergură.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ISRAEL 1

ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !

Binyamin Netanyahu 2Benjamín Netanyahu

La victoria de Benjamín Netanyahu, de 69 años, en los comicios legislativos de la semana pasada, puede definirse de prevista, circense y amarga.

Prevista, porque todas las encuestas la auguraban; circense, porque se mantiene en el poder pese a haber sacado su partido (“Likud”) el mismo número de escaños que el principal rival de Netanyahu – Gantz – y se mantendrá en el poder gracias a la alianza con maximalistas confesionales (partido ”Shas”, de los ortodoxos sefardíes) y ultranacionalistas -; y amarga, porque su programa radical conservador y de anexión de los territorios colonizados por judíos en Cisjordania no podrá realizarse más que con violencia opresora. O no se llevará a cabo, en cuyo caso la estabilidad política del país resultará irrealizable.

Pero, aún existen otras dos lecturas de esta consulta electoral. Una, es que se trata de una victoria “salvavidas” para Netanyahu: Con tres denuncias por corrupción pendientes de juicio, su enfrentamiento con la justicia le será más fácil desde el poder. Claro que más fácil no quiere decir ni mucho menos  una ventaja definitiva; el Tribunal Supremo israelí se ha negado, hasta ahora, a contemplar, para los 3 casos, una “inmunidad temporal por cargo” y es muy probable que se siga negando tras estas legislativas.

Binyamin Gantz 2Benjamín Gantz

La otra lectura es la de la decantación de Israel – también de Israel – por un relegamiento de los valores democráticos y legalistas en beneficio de la política del puño y un conservadurismo excluyente. Los resultados de estos comicios equivalen al certificado de defunción de la idea de convivencia en Palestina a base de un territorio con dos Estados: uno islámico y otro judío.

Y por lo visto hasta la fecha, todas las demás fórmulas de coexistencia  han sido sendos fracasos ; han sido cunas de terrorismo, guerras civiles y disturbios permanentes. El próximo Gobierno de coalición de Netanyahu tendrá que afrontar seguramente un rebrote de la protesta islamista interna y de las naciones musulmanas más radicales. Con el – también muy probable – agravante de que un pacto con los ultras rara vez aguante una legislatura entera y si todo Israel está girando ahora a la derecha, en cambio no todo el país comparte la vía maximalista de esta opción.

A todo esto, Netanyahu se merece, a pesar de todo, un pequeño margen de confianza. Y no porque vaya a descubrir la piedra filosofal del radicalismo viable, sino porque tiene una larga trayectoria de amagar y no disparar. Toda su vida política ha sido un rosario de decirle y prometerle al pueblo lo que a éste le gustaba oír y luego hacer… lo que buenamente podía hacer. Es de suponer que, en la próxima legislatura, hará lo mismo, tanto más, cuanto que, ahora, ha hecho promesas cuyo cumplimento puede generar conflictos internos y externos de gran envergadura.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR /LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS

Etiquetas

, , , ,

LIBIA 2

LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR

Ofensiva actuală a generalului libian oriental, Khalifa Haftar, împotriva capitalei Tripoli se poate explica prin două modalități: una imediată simplă și de prisos, și alta pe termen lung. Prima este: pentru că poate, iar guvernul național doar cu numele, cu sediul în Tripoli, condus de Fayez Sarraj, nu.

Și, cum luna aceasta urmează să se întrunească o mare adunare națională pentru a încerca – pentru a câta oară? (pentru a câta oară, cu ajutorul ONU) – să pacifice și să unifice țara, Haftar vrea să se folosească de superioritatea militară pe care o are acum, și de coeziunea politică ceva mai mare a triburilor din partea de răsărit a țării, pentru a avea o situație privilegiață la negocieri.

Khalifa Haftar 1Khalifa Haftar

Fayez Sarraj 1Fayez Sarraj

Explicația istorică a supremației militare a lui Haftar vine din vremea înlăturării de la putere a lui Gaddafi, acum 8 ani. Atunci, puterile occidentale, stârnite de Franța și sprijinite de brațul armat al OTAN, au stimulat o răscoală care a pus capăt regimului lui Gaddafi.

Însă, dacă occidentalii s-au folosit de arme pentru a-l înlătura pe Gaddafi, după căderea lui, n-au vrut să ocupe țara. Consecințele au fost: un haos enorm (care nu s-a rezolvat nici în ziua de azi) în toată Republica; o debandadă a mercenarilor care au luptat în armata lui Gaddafi, care a fost cât pe ce să altereze fragila stabilitate din Mali (țară în care Franța este foarte implicată); și transformarea Libiei într-o permanentă scenă de război între bande locale și într-un câmp de luptă între aproape toate antagonismele importante din lumea de azi.

Islamismul conservator, condus de Arabia Saudită, Emiratele Arabe (Aviația acestora din urmă a intervenit direct în luptele desfășurate de Haftar) și Egiptul îl sprijină pe față pe Haftar și triburile din Libia Orientală. Această intervenție vrea să stârpească orice reizbucnire a ideologiei “social-islamice” a Fraților Musulmani. Dar și orice încercare de expansiune shiită a Iranului, condus de ayatolahi. La fel, participă la această luptă și Turcia lui Erdogan, și Qatar – însă, de partea libienilor occidentali ai lui Sarraj -, mai ales, pentru a tăia aripile islamismului  conservator. Și desigur, se înfruntă și Rusia cu SUA, din cauza antagonismului lor dintotdeauna, însă, mult mai parcimonios, din rațiuni economice.

În contextul acesta, războiul civil libian este, la ora actuală, o luptă preluată de toată lumea care are interese în Orientul Apropiat și Mijlociu. De asemenea, este un război cinic, în care toată lumea pune atuuri – unii cu bani, soldați și arme, iar alții, doar cu bani și cu manevre politice -, dar, în acest război, sângele vărsat este, în primul rând, libian.

Cu toate acestea, petrolul libian continuă să se vândă ca înainte, numai că, acum, într-o relativă clandestinitate.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LIBIA 1

LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS

Sarraj y HaftarSarraj y Haftar

La actual ofensiva del general libio oriental Jalifa Haftar contra Trípoli se puede explicar de dos maneras: una, inmediata a lo Pere Grullo, y otra de largo recorrido. La primera es: porque él, sí puede, y el Gobierno nominalmente nacional y con sede en Trípoli de Fayez Sarradch, no.

Dado que este mes se ha de reunir una gran asamblea nacional para tratar por enésima vez (y por enésima vez, con la ayuda de la ONU) de pacificar y unificar el país, Haftar quiere aprovechar su superioridad militar actual, así como la mayor cohesión política de las tribus orientales del país para llegar a las negociaciones en una situación privilegiada.

La explicación histórica de la supremacía militar de Haftar se remonta al derrocamiento de Gaddafi, hace ocho años. En aquel entonces, las potencias occidentales, instigadas por Francia y apoyadas en el brazo armado de la OTAN, impulsaron un alzamiento que acabó con el Gobierno de Gaddafi.

Khalifa Haftar 2Khalifa Haftar

Pero, si los occidentales usaron las armas para acabar con Gaddafi, se negaron a ocupar el país después del derrocamiento. La consecuencia fue un caos mayúsculo (y que sigue sin resolverse hoy en día) en toda la República; una desbandada de mercenarios del ejército de Gaddafi, que estuvo en un tris de acabar con la frágil estabilidad de Malí (dónde Francia está muy implicada); y la transformación de Libia en el escenario bélico permanente de banderías locales y un campo de batalla de casi todos los antagonismos importantes del mundo actual.

Fayez Sarraj 2Fayez Sarraj

El islamismo conservador, encabezado por Arabia Saudí, los Emiratos Árabes (la Aviación de estos últimos ha intervenido directamente en las luchas llevadas a cabo por Haftar) y Egipto apoyan declaradamente a Haftar y las tribus de Libia Oriental. Esta intervención quiere abortar cualquier rebrote de la ideología “socio-islámica” de los Hermanos Musulmanes. Y de paso, pero no menos importante, abortar también los conatos de expansionismo chiita del Irán de los ayatolás. Asimismo, están en esta pugna la Turquía de Erdogan y Qatar – pero, ambas del lado de los libios occidentales, los de Sarradch -, ante todo, para tratar de cortarle las alas al islamismo sumamente conservador. Y, naturalmente, también compiten Rusia y los EE.UU. por el antagonismo de siempre, pero, con mucha más parsimonia que nunca, por razones económicas.

En este contexto, la guerra civil libia es, hoy en día, una lucha subrogada de todo el mundo que tiene intereses en el Oriente Medio y Próximo. Y es también una guerra cínica en la que todo el mundo mete baza – algunos con dinero, soldados y armas, y otros, sólo con dinero y maniobras políticas -, pero, en la que la sangre derramada es, ante todo, libia.

Ah, y a todo esto, el petróleo libio sigue vendiéndose casi como siempre, sólo que, ahora, con relativa clandestinidad.

Khalifa Haftar 3Khalifa Haftar

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia

Etiquetas

, , , , , ,

Khaltaamagiin Battulga 1Khaltaamagiin Battulga

Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!

Toată lumea a auzit de Mongolia – țară care se întinde pe o suprafață de un milion și jumătate de km2 – măcar pentru cuceririle pe care le-a făcut Gingis Han, în Evul Mediu, și pentru că, sub multe aspecte, mongolii par să trăiască și acum ca în acele vremuri: jumătate din populație își duce cu greu traiul în capitală; căci toată bogăția țării pare a fi numai pentru guvernanți, iar violența continuă să fie o modalitate de a guverna.

Pentru această situație sunt multe explicații, însă cea mai plauzibilă este sărăcia. Lipsesc resursele economice și lipsește pregătirea. Astfel, din cei aproximativ trei milioane de locuitori, jumătate locuiesc în capitală, Ulan Bator. 800.000, ca rezidenți înregistrați; iar restul, ca vizitatori temporari, îngrămădiți în condiții insalubre, la periferie.

La sfârșitul lunii martie, Parlamentul a aprobat, pe repede înainte, un proiect de lege care îi permite președintelui Republicii (Khaltaamagiin Battulga), șefului guvernului (Ukhnaagiin Khurelsukh) și președintelui Parlamentului să înceapă procedura de destituire a președintelui Tribunalului Suprem, a procurorului general și a șefului Biroului Anticorupție. Titularul din prima dintre aceste funcții și-a dat el demisia, acum o săptămână, tocmai ca să nu fie destituit.

Ukhnaagiin Khürelsükh 1Ukhnaagiin Khürelsükh

Această mișcare, care lasă în mod formal Mongolia fără instituția Justiției, se datorează unui video, unui vechi zvon care a convins lumea că țara nu este o organizație socială, ci un corp lipsit de apărare, la discreția oamenilor politici și a unor vechi dușmănii personale. Până la alegerile din 2017, cele două mari partide din Mongolia – Partidul Popular și Partidul Democratic – se înfruntau în Parlament, dar, în saloanele și pe culoarul Instituției, plănuiau hoțește cum să-și împartă între ele cele mai prospere afaceri din Republică.

Aceste țepe erau atât de cunoscute, încât, pe stradă, puterea politică era numită „ceață”, un cuvânt care, în mongolă, este exact acronimul format din numele celor două partide.

Video-ul care a declanșat inițiativa de a decapita aparatul justiției a fost făcut acum 20 de ani și redă torturarea și asasinarea a doi cetățeni de către funcționari al Ministerului Justiției, care încercau să le smulgă confesiunile. Acest caz e legat de alt asasinat din acei ani, cel al unui conducător al unei mișcări sociale de opoziție, „Dsorig”.

Pănă aici, latura politică în „manieră mongolă”. Nelegiuirile de acum 20 de ani pot fi adevărate, precum și cârdășiile guvernamentale anterioare anului 2017. Însă, calea pe care se încearcă rezolvarea acestor lucruri este atât de heterodoxă, încât, în această afacere, mediază, acum, chiar Tribunalul Suprem, care trebuie să se pronunțe dacă măsurile, luate în luna martie, sunt constituționale sau nu.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

MONGOLIA 1

Mongolia: Mucho poder y poca justicia

Khaltaamagiin Battulga 2Khaltaamagiin Battulga

A Mongolia – millón y medio de km.2 – la conoce todo el mundo por las conquistas de Gengis Khan en la Edad Media y bajo muchos aspectos, los mongoles parecen seguir viviendo en la Edad Media: medio país malvive en la capital; casi toda la riqueza del país parece ser para los gobernantes y la violencia sigue siendo una forma de gobernar.

Explicaciones para esta situación las hay a montón, pero la más plausible es la pobreza. Falta de recursos económicos (pese a la riqueza del subsuelo) y falta de formación. Así, de los casi tres millones de habitantes, cerca del millón y medio vive en la capital, Ulán Bator. 800.000, como residentes registrados; y el resto, cómo visitantes temporales apiñados en condiciones insalubres en la periferia.

A finales de marzo, el Parlamento aprobó a galope un proyecto de ley que permite al presidente de la República (Khaltaamagiin Battulga), al jefe del Gobierno (Khurelsukh) y al presidente del Parlamento iniciar el despido del presidente del Tribunal Supremo, del fiscal general y del jefe de la Oficina Anticorrupción. El titular del primero de estos cargos ya dimitió una semana antes para evitar su destitución.

Ukhnaagiin Khürelsükh 2Ukhnaagiin Khürelsükh

Ese movimiento que deja formalmente a Mongolia sin Justicia institucional se debe a un video, a un viejo rumor que ha convencido a la opinión pública de que todo el país no es una organización social, sino un cuerpo indefenso a merced de los políticos y a viejas rencillas personales. Hasta las elecciones del 2017, los dos grandes partidos mongoles – el Partido Popular el Partido Democrático – se las tenían tiesas en el Parlamento, pero, en los salones y pasillos de la Institución confabulaban entre sí para repartirse los negocios más lucrativos de la República.

Esos chanchullos eran tan conocidos que en la calle se llamaba al poder político “niebla”, una palabra que en mongol es idéntica al acrónimo formado por el nombre de los dos partidos.

El video que ha determinado la iniciativa decapitadora del aparato judicial es una toma de hace 20 años en la que se ve la tortura y asesinato de dos ciudadanos por funcionarios del Ministerio de Justicia para lograr que confesasen. El caso está vinculado con otro asesinato de aquellos años, el dirigente de un movimiento social de oposición, ”Dsorig”.

Hasta aquí lo político en “modalidad mongola”. Las tropelías de hace 20 años pueden ser ciertas y los contubernios gubernamentales anteriores al 2017, también. Pero, la vía emprendida para atajar todo esto resulta tan heterodoxa que en el asunto media, ahora, el propio Tribunal Supremo que ha de dictaminar si las medidas del pasado mes de marzo son constitucionales o no.

MONGOLIA 2.png

 

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu

VALENTIN POPESCU

ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , ,

VENUS 1

Venus din scoică, Casa Venerei din scoică, Pompei

Aprilie – luna lui Venus, Deschizătoarea pântecului… gliei, a mugurilor, a florilor și a… sezonului amorurilor.

Aprilie era a doua lună în vechiul calendar roman, folosit de romani până în anul 44 î. Hr. când Iulius Caesar a așezat în capul anului ultimele două luni: ianuarie, numită după zeul Ianus, zeul începuturilor, şi februarie, numită după zeul Februus, zeul purificărilor.

Dacă Martie era luna lui Marte, atunci Aprilie era luna Venerei şi a zeiţelor mai vechi sau mai noi, ale primăverii, rodniciei, feminităţii sau maternităţii, ale nubilității feminine, ale iubirii în floare sau abia înmugurite, ale iubirii fără griji, pasionale, sau ale grânelor, florilor, naturii, turmelor în perioada împerecherii. Toate, de fapt, ipostaze, amintiri ale Marii Zeiţe, Născătoarea prin excelenţă.

Aşadar, Aprilie mai era şi luna Fortunei, a Concordiei, a Marii Mame din Frigia, a zeiţelor Pales, Libertas (dătătoarea şi ocrotitoarea traiului îmbelşugat), Ceres, a Mamei Glii (Mater Tellus), Robigo (rugina grâului) şi a Florei.

  1. Numele lui Aprilie şi legătura lui cu Venus

Ziua de 1 Aprilie era ziua Venerei, dar şi a Fortunei Virilis şi a Concordiei. Dar, în primul rând, a Venerei ! Atunci se celebrau serbările zeiței: Veneralia.

Ce legătură există între Venus şi Aprilie ? Unii autori latini considerau că Aprilis era un epitet al Venerei: Deschizătoarea Venus !

Iată părerea lui Varro (sec. I î. Hr.):

A doua (lună a anului), după cum scriu Fulvius şi Iunius, s-a numit aşa de la Venus (pentru că ea ar fi Afrodita); dar cum eu nu i-am găsit nicăieri numele în cărţile noastre vechi, cred, mai degrabă, că s-a numit Aprilis pentru că primăvara le deschide pe toate (aperit,Aprilem)./De Lingua latina, IV, 33./(Mensis) Secundus, ut Fulvius scribit et Iunius, a Venere, quod ea sit Aphrodite; cuius nomen ego antiquis litteris quod nusquam inueni, magis puto dictum, quod uer omnia aperit, Aprilem./Varro, Despre limba latină, IV, 33.

El spune că cei doi autori de Faste (Sărbătorile la romani), Fulvius şi Iunius, deduceau numele Aprilis (Aprilie) de la numele grecesc al Afroditei (Ἀφροδίτη/Afroditi). Este o etimologie pe care o găsim la Platon: „zeiţa s-a numit Afrodita de la faptul că s-a născut din spuma mării”/“διὰ τὴν τοῦ ἀφροῦ γένεσιν Ἀφροδίτη ἐκλήθη”, Cratylos, 4c6c. Considerând că  Ἀφροδίτη este compus din ἀφρός/afros, spumă, şi un sufix format din verbul δύω/dio a se scufunda (a se vedea şi δύτης/ ditis, scufundător). Afrodita, adică „cea scufundată în spuma mării” .

Pentru că Afrodita grecilor, după cum povesteşte Hesiod, se născuse din spuma mării (ἀφρός/afros), o spumă formată din sperma scursă din falusul zeului Uranus, aruncat în mare de fiul său Cronos, care l-a emasculat. „De jur împrejur, o spumă albă ieşea din membrul divin. Din ea se născu o copilă”. (Hesiod, Teogonia).

Aşadar Aprilie, Aprilis ar veni de la verbul aperio, aperire, a deschide.

Şi Ovidiu pare să creadă la fel. Spunem pare pentru că, deşi în Fastele lui (Fasti, cartea a IV-a) începe prin a spune că luna Venerei s-a numit aşa de la Afrodita (numele zeiţei în greacă), tot poemul pe care i-l dedică sugerează exact contrariul: că Aprilis/Aprilie vine din aperio, aperire, a deschide. Să-l vedem (Faste, IV, 87-114 şi 125-130):

1 Aprilie, Venus

Pentru că, nu-i așa, primăvara, atunci, le deschide pe toate şi
Frigul cel aspru, ce până atunci le ținuse strânse, ei i se supune
Şi glia, gata să nască, atunci se deschide.
Sunt unii ce ne-amintesc că April s-a numit de la timpul deschiderii
Dar că Venus, atotdătătoarea, a spus că April este numai al ei, punându-şi mâna pe el.
Ea, desigur, guvernează întreaga lume, cu dreaptă măsură, și e cea mai îndreptăţită s-o facă,
Puterea ei nu-i cu nimic mai mică ca a vreunui alt zeu.
Dă legi cerului, pământului şi valurilor din mare din al căror sân s-a născut.
Ea toate speciile le ține în viață, insuflându-le dorinţa de a se împerechea
Ea i-a creat pe toți zeii (ar dura prea mult să-i numesc pe toţi aici),
Ea viață le-a dat semințelor și pomilor,
Ea unit-a într-unul sufletele brute, necizelate ale oamenilor
Și i-a-nvățat pe fiecare cum să se unească cu perechea-i.
Ce putere dă naştere neamului păsărilor dacă nu dulcea, ispititoarea voluptate?
Nici vitele, oile nu s-ar împerechea, de le-ar lipsi dulcea iubire.
Berbecul sălbatic se ia-n coarne şi luptă pe viață și pe moarte cu altul
Dar se-nfrânează lângă a sa oaie iubită, fruntea să nu i-o rănească.
Și taurul îşi aleargă juninca, lepădându-și sălbătica fire,
El în faţa căruia tremură pășunile-npădurite și crângul:
Aceeași putere ține în viață tot ce trăiește în mare întinsă
Și-i umple mării apele de pești fără număr.
Ea cea dintâi, Venus, i-a tras omului de pe el hainele ce-l făceau asemenea fiarelor: de la ea
Ne vin îngrijirea și grija de sine, grija de a fi spălat şi curat.
Se spune că primul îndrăgostit ar fi cântat în fața unor porți închise
Un cântec de veghe, când fata i-a refuzat noaptea de amor,
Și asta fu elocința: să rogi, să implori o neînduplecată, crudă copilă,
Și oricine, de-atunci fu elocvent pentru cauza sa.
Prin ea, prin Venus, au apărut mii de arte;
Se spune că multe arte, ce mai-nainte fuseser-ascunse,
au fost descoperite prin râvna de a plăcea.
………
Și nu-i un anotimp mai legat de Venus ca primăvara
Căci primăvara strălucesc de belșug pământurile, primăvara-i ogorul moale, bun de lucrat,
Acum ierburile-și scot vârfurile afară, străpungând glia,
Acum zeiţa împinge mugurii și lăstarii viei, căci scoarța-i e umedă.
Frumoasa Venus vrednică-i de un frumos anotimp.
Și cum îi e obiceiul, ea şi aici îl urmează pe Marte al ei.

***

nam, quia ver aperit tunc omnia densaque cedit      87
frigoris asperitas fetaque terra patet,
Aprilem memorant ab aperto tempore dictum,
quem Venus iniecta vindicat alma manu.               90
illa quidem totum dignissima temperat orbem,
illa tenet nullo regna minora deo,
iuraque dat caelo, terrae, natalibus undis,
perque suos initus continet omne genus.
illa deos omnes (longum est numerare) creavit,               95
illa satis causas arboribusque dedit,
illa rudes animos hominum contraxit in unum,
et docuit iungi cum pare quemque sua.
quid genus omne creat volucrum, nisi blanda voluptas?
nec coeant pecudes, si levis absit amor.               100
cum mare trux aries cornu decertat, at idem
frontem dilectae laedere parcit ovis;
deposita sequitur taurus feritate iuvencam,
quem toti saltus, quem nemus omne tremit;
vis eadem lato quodcumque sub aequore vivit               105
servat, et innumeris piscibus implet aquas.
prima feros habitus homini detraxit: ab illa
venerunt cultus mundaque cura sui.
primus amans carmen vigilatum, nocte negata,
dicitur ad clausas concinuisse fores,               110
eloquiumque fuit duram exorare puellam,
proque sua causa quisque disertus erat.
mille per hanc artes motae; studioque placendi,
quae latuere prius, multa reperta ferunt. 114

***

Nec Ueneri tempus, quam uer, erat aptius ullum     125
uere nitent terrae, uere remissus ager;
nunc herbae rupta tellure cacumina tollunt,
nunc tumido gemmas cortice palmes agit,
et formosa Uenus formoso tempore digna est,

[4,130] utque solet, Marti continuata suo est.

Ovidiu îşi scria Fastele în exil, la Tomis, Constanța de azi. Exil despre cauza căruia nu ştim nimic. Şi totuşi, ea se ghiceşte în Venus a lui, ce pare a fi Marea Alchimistă care crează lumea din esenţele iubirii și din legăturile de iubire. Iar el pare să fi fost un iniţiat în misterele venusiene… de fapt ale Marii Zeiţe… misterii despre care, probabil, n-a păstrat secretul așa cum se cuvenea.

VENUS DIN ARLES

Venus din Arles, Arles, sf. sec. I î. Hr. ; marmură de Hymet, Luvru

  1. Ce înseamnă Venus ?

Spuneam că Aprilis putea fi un epitet, un nume al zeiței: „puterea tainică care deschide pântecul gliei, care deschide bobocii, mugurii, florile şi… timpul/anotimpul/vremea rodirii !

Dar Venus ?

Venus pentru romani, este, spun latiniştii, personificarea lui venus, un neutru care ar fi însemnat farmec, în toate sensurile. Farmecul prin care omul crede că-i cucereşte pe zei, magia din incantaţii, formule şi rituri… Legătura… de dragoste dinte zei şi oameni ! De aici Venus, divinitatea, zeiţa care mijloceşte pe lângă zei în favoarea muritorilor… copiii ei!

Etruscii îi spuneau Turan: Generoasa, Dăruitoarea

Ovidiu o numeşte Alma: „cea care nutreşte, hrăneşte”.

La început venus era, pentru romani, un numen al farmecului, al încântării, apoi al dorinţei/atracţiei amoroase, un numen, o divinitate/ personificare/divinizare a sexualităţii feminine, aşa cum Marte, era, probabil, o personificare a sexualităţii masculine.

Venus s-a născut în latină din rădăcina indo-europeană *ven-: a se strădui, a se zbate pentru, a dori, a tânji după…, a iubi.

Din familia sa de cuvinte în latină mai fac parte:

veneror, venerari = a venera, a arăta respect, a onora;

veneratio, din veneror = venerație, respect

venerabilis, din veneror = august, respectabil, venerabil /

venerabilitas = reverență;

venia = bunăvoință, favoare, grație, iertare, iertarea păcatelor, îndurare din partea zeilor;

venustas = frumusețe, eleganță, farmec, încântare…

venenum = orice fel de băutură magică, rea sau bună; filtru de amor, otravă, venin;

venenatus = magic, fermecat, dar și înveninat, impregnat cu venin;

veneficium = poțiune magică, filtru de dragoste, dar și otravă, maleficiu, vrajă rea;

veneficus = veninos, magic, fermecat, de unde: venefica = vrăjitoare, fermecătoare, meșteră în otrăvuri și farmece;

În sanscrită, din aceași familie a rădăcinii *ven-, făceau parte:

vanas (neutru) = dorință (sexuală), pasiune, excitare, libido, poftă trupească, lubricitate, lascivitate …

vanati = dorințe aprinse, legături amoroase, cuceriri;

vana = o femeie plăcută, drăguță, atrăgătoare;

În Roma clasică și imperială Venus a ajuns să fie o întrupare a frumuseții feminine desăvârșite, a deliciilor iubirii, a iubirii pasionale, a voluptății și a feminității hedoniste.

O arată cel puțin două ipostaze pe care i le-au creat bărbații puterii: Venus Obsequens, Ascultătoarea și Supusa, care ar fi trebuit să le fie model de virtute, de supușenie și de docilitate femeilor în căminul conjugal…

… și Venus Verticordia (sărbătorită chiar pe 1 Aprilie), adică Venus „care îndreaptă inimile” (și mințile femeilor/ matroanelor) pe calea cea dreaptă și care le păzește de rătăcirile și de ispitele pasiunilor năvalnice și neînfrânate.

Cum cele două ipostaze nu i se potriveau, Venus n-a ajuns niciodată zeița matroanelor cuminți …

VENUS VERTICORDIA

Venus Verticordia , Dante Gabriel Rossetti (1868), Russell-Cotes Art Gallery & Museum

Tot pe 1 Aprilie femeile romane mai celebrau două zeițe: pe Fortuna în ipostaza ei de Fortuna Virilis care s-ar traduce liber cu „Noroc la bărbați” și pe Concordia, zeița femeilor căsătorite, care i se rugau pentru o viață bună în familie și pentru bună-înțelegere cu soții lor.

În prima zi a lunii lui Venus, toate matroanele mergeau la băi, la terme și se scăldau, după ce preotesele zeiței îi scăldau statuia de marmură în apă cu mirt și îi spălau bijuteriile. După baie, ele beau lapte cald cu mac pisat și miere.

Iată cum scrie, pe scurt, Ovidiu, despre obiceiul scaldei magice la terme, de 1 Aprilie, și despre ajutorul pe care zeița Fortuna Virilis îl dă femeilor ca să aibe noroc de bărbați buni, să le fie plăcute bărbaților lor:

1 Aprilie. Fortuna Virilis.

Învățați acum de ce tămâie închinați Fortunei Virilis
Acolo unde locu-i scăldat de ape …
Locul acela vă primește pe toate, cu veșmintele date jos.
Ea vede orice cusur al trupului lor gol;
Fortuna Virilis i-arată femeii cum să-și acopere orice cusur și cum să-l ascundă de bărbați
Și asta o face dacă o rogi cu un bob de tămâie.

discite nunc, quare Fortunae tura Virili 145
detis eo, gelida qui locus umet aqua.
accipit ille locus posito velamine cunctas
et vitium nudi corporis omne videt;
ut tegat hoc celetque viros, Fortuna Virilis
praestat et hoc parvo ture rogata facit. 150

***

discite nunc, quare Fortunae tura Virili               145
detis eo, gelida qui locus umet aqua.
accipit ille locus posito velamine cunctas
et vitium nudi corporis omne videt;
ut tegat hoc celetque viros, Fortuna Virilis
praestat et hoc parvo ture rogata facit.               150

Și iată, în încheiere un poem închinat Venerei, strămoașa și ocrotitoarea romanilor:

Imnul Venerei cu care începe De Rerum Natura, Despre Firea Lucrurilor a lui Lucreţiu (sec. I î. Hr.).

„Mamă a Eneazilor, desfătare pentru oameni şi zei,
Venus Dătătoare de viaţă,
Tu de vietăți umpli și marea ce duce corăbii şi pământurile-ncărcate de roade,
Tot neamul cel viu şi orice viază prin tine se naște și a soarelui lumină o vede.
De tine, zeiţă, fug vânturi, de tine norii fug de pe cer,
La venirea-ţi, glia măiastră-ţi aşterne suave flori sub picioare.
Din ziua în care primăvara frumuseţea-și arată şi mai cu viaţă prinde să sufle Favoniu, ce tuturor rodire aduce,
Primele, păsările văzduhului te vestesc, zeiţă, și ne spun c-ai venit,
Cu inimi lovite de nebiruita-ți putere.
(Făpturile toate), prinse în vraja cea dulce, vin după tine,
Supuse dorinţei cu care le mâi şi le duci oriunde voieşti.
Tuturor, în piepturi, le trimiţi dulcea iubire. /LUCRETIU,   De Rerum Natura (începutul)

***

[1,1] Aeneadum genetrix, hominum diuomque uoluptas,
alma Uenus, caeli subter labentia signa
quae mare nauigerum, quae terras frugiferentis
concelebras, per te quoniam genus omne animantum

5 concipitur uisitque exortum lumina solis:
te, dea, te fugiunt uenti, te nubila caeli
aduentumque tuum, tibi suauis daedala tellus
summittit flores, tibi rident aequora ponti
placatumque nitet diffuso lumine caelum.

[1,10] Nam simul ac species patefacta est uerna diei
et reserata uiget genitabilis aura fauoni,
aeriae primum uolucris te, diua, tuumque
significant initum perculsae corda tua ui.
Inde ferae pecudes persultant pabula laeta

15 et rapidos tranant amnis: ita capta lepore
te sequitur cupide quo quamque inducere pergis.
Denique per maria ac montis fluuiosque rapacis
frondiferasque domos auium camposque uirentis
omnibus incutiens blandum per pectora amorem

De Rerum Natura, I, 1-19

VENUS GENITRIX LUVRU

Venus Genitrix, Italia, sec. I î. Hr. Marmură de Paros, Luvru

Și un fragment din Imnul către Afrodita, de Homer:

Imnul homeric închinat Afroditei

“Muză, spune-mi lucrarea Afroditei mult-aurite, zeiţa din Cipru,
Căci ea deșteaptă în zei dulcea şi pătimaşa dorinţă (ἥτε θεοῖσιν ἐπὶ γλυκὺν ἵμερον ὦρσε),
Ea-mblânzi şi supuse neamurile preamuritorilor oameni,
Păsările cerului şi fiarele toate (καί τ’ἐδαμάσσατο φῦλα καταθνητῶν ἀνθρώπων οἰωνούς τε διιπετέας καὶ θηρία πάντα),
Ea le hrăneşte, pe multe de pe uscat şi toate câte-s în mare.
Lucrarea Citereei cu frumoasă cunună se-ngrijeşte de toate” (ἠμὲν ὅσ’ ἤπειρος πολλὰ τρέφει ἠδ’ ὅσα πόντος:πᾶσιν δ’ ἔργα μέμηλεν ἐυστεφάνου Κυθερείης)/Εἲς Ἀφροδίτην.

 

E Primăvară, iarăşi Primăvară, de Virgil Carianopol

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos

E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele – afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi…

Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit

Continuarea în episodul următor…

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL

Etiquetas

, , , , , , , , ,

Evrei etiopieni – Beta Israel 1Evrei etiopieni – Beta Israel

NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL

Negrii și evreii au fost, de-a lungul istoriei, cei mai discriminați din lume. Iar acum, cercul se închide, căci negrii – evreii negri – sunt cei mai discriminați din statul Israel.

Evrei negri există în Israel, și nu puțini: 150.000, conform statisticilor creștine. Și încă 10.000 așteaptă, în Etiopia, să fie repatriați. Sau expatriați, deoarece aceasta este una dintre chestiunile de bază ale negritudinii iudaice. În timp ce diferite secte creștine protestante și însuși statul Israel îi recunosc pe evreii Falash Mura, numele amharic al acestei comunități (cu toate că ei înșiși își spun Beta Israel “Casa lui Israel”), Consiliul Rabinilor nu-i consideră evrei chiar 100%.

La fel ca toate lucrurile din Orientul Mijlociu, și istoria evreilor negri este foarte încurcată. În fața realității că în Etiopia există o mare comunitate de religie mozaică, statul Israel a acceptat să-i preia sub tutela sa și să-i aducă acasă. Dar, și în fața evidenței că integrarea acestei comunități este foarte dificilă din cauza respingerii ei de către ample sectoare ale populației, s-a procedat la repatrierea lor, încă din anii 80, cu parcimonie și zgârcenie. La aceasta se mai adaugă faptul că rabinii au afirmat că Falash Mura “ar putea fi unul dintre cele zece triburi pierdute”, despre care vorbește Vechiul Testament, iar puritatea sângelui său este mai mult decât îndoielnică.

Beta Israel 2Beta Israel

Și astfel, s-a ajuns în situația paradoxală în care guvernele israeliene aprobă tranșe pentru aducerea lor în Israel, însă, nu le includ, aproape niciodată, în bugetele respectivelor legislaturi. În schimb, evangheliștii “Ambasadei  Creștine Internaționale Ierusalim” oferă mai mult de un milion de $ pentru ca Falash Mura să fie aduși, pe calea aerului, în Israel.

Totul este foarte complicat deoarece poveștile biblice nu lămuresc lucrurile… căci, printre altele, conțin mai multă fantezie, decât date verificabile. Astfel, conform legendelor, cei din Falash Mura sunt descendenții lui Menelik, fiul pe care l-a născut Regina din Saba când a fost în vizită la regele Solomon. Iar când Menelik, de acum rege, s-a întors acasă cu un mare alai, i-a surprins noaptea pe malul râului Amhara. Menelik și majoritatea celor care veneau cu el și-au continuat drumul, iar cei mai habotnici au înnoptat acolo, deoarece era zi de şabat, iar legea mozaică interzice munca și efortul în Ziua Domnului. Din Menelik – continuă legenda – se trag creștinii etiopieni, iar din cei care au înnoptat lângă râul Amhara, evreii Falash Mura. Istoricii preferă, însă, versiunea unei mari imigrări evreiești care, în Evul Mediu a fost forțată să se convertească la creștinism.

Oricare ar fi originea evreilor din Etiopia, în prezent, aproximativ 10.000 dintre ei așteaptă să vină în Israel, iar, în Israel, nici guvernul și nici rabinii nu știu prea bine dacă vor să-i aducă acum, mai târziu, sau Dumnezeu știe când …

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Beta Israel- Miss Israel 4

Beta Israel- Miss Israel

NEGRO, NI EN ISRAEL

Beta Israel 5Beta Israel

Negros y judíos tienen en común haber sido a lo largo de la Historia los más discriminados del mundo. Y ahora, el círculo se cierra sobre sí mismo y los negros – los judíos negros – son los más discriminados en el Estado de Israel.

Porque judíos negros los hay en Israel, y no pocos: 150.000, según las estadísticas cristianas. Y alrededor de 10.000 más, que esperan, en Etiopía, su repatriación. O su expatriación, porque esa es una de las cuestiones básicas del problema de la negritud judaica. Y es que, mientras varias sectas protestantes cristianas y el mismo Estado israelí reconocen a los Falash Mura, nombre amhárico de esa comunidad (aunque ellos mismos se designan con Beta Israel “Hogar de Israel”), el Consejo de los Rabinos no los ve como judíos al 100%.

Cómo todo en el Oriente Medio, la historia de los judíos negros es la mar de enrevesada. Ante la evidencia de que en Etiopía existe una gran comunidad de indígenas de creencia mosaica, el Estado de Israel aceptó tutelarlos y traerlos a casa. Pero, también ante la evidencia de que la integración de esa comunidad resultaba muy difícil a causa del rechazo que provocaba en amplios sectores de la población, ha procedido, desde los años 80, con parsimonia y cicatería a la repatriación. Y aún más, después de que los rabinos dijeran que los Falash Mura “pueden ser una de las diez tribus perdidas” de que habla el Viejo Testamento, pero que su pureza de sangre es más que dudosa.

Beta Israel 3Beta Israel

Y así se ha llegado a la situación paradójica de que, en tanto que los Gobierno israelíes aprueban partidas para esa repatriación, no las incluyen casi nunca en los presupuestos de las respectivas legislaciones. En cambio, los evangelistas de la “Embajada Internacional Cristiana Jerusalén” ofrecen más de un millón de $ para el transporte aéreo de los Falash Mura a Israel.

Para hacerlo todo complicadísimo, las historias bíblicas no aclaran nada… entre otras cosas, porque contienen mucha más fantasía que datos verificables. Así, según las leyendas, los Falash Mura son los descendientes de Menelik, el hijo engendrado por la reina de Saba durante su visita al rey judío Salomón. Cuando Menelik, ya rey, regresaba a casa con un montón de seguidores, les sorprendió la noche a orillas del rio Amhara. Menelik y la mayoría del tropel siguieron viaje, en tanto que los más piadosos acamparon allá, porque era sábado y la ley mosaica prohibe esfuerzos y trabajos en el día del Señor. De Menelik – continúa la leyenda – descienden los cristianos etíopes,  y de los acampados, los Falash Mura. Los historiadores prefieren la versión de una gran inmigración judía que, en la Edad Media, se vio forzada a convertirse al cristianismo.

Sea cual sea el origen de los judíos de Etiopia, la crisis actual es que 10.000 de ellos están aún en ese país, en espera de su traslado a Israel y, en Israel, ni el Gobierno, ni los rabinos saben, a ciencia cierta, si quieren traerlos ahora, más adelante o Dios sabe cuándo…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO

Etiquetas

, , , ,

Nursultan Nazarbaev 1Nursultan Nazarbaev

KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL

În Republica Kazahstan totul se schimbă, în zilele acestea, pentru ca lucrurile să rămâna la fel ca mai înainte. În mod oficial, președintele țării “dintotdeauna” (a stat în funcție 30 de ani, fără întrerupere) – Nursultan Nazarbaev, de 78 de ani  – a demisionat. Senatul are, acum, o președintă și până și capitala țării are un nume nou. În loc de Astana, de acum înainte, se va numi Nursultan.

Însă, în realitate, toată puterea, absolut toată puterea rămâne în mâinile fostului președinte Nazarbaev. În mod sigur, a renunțat la președinție, dar, continuă să dețină toate funcțiile cheie din Administrația Publică; noua președintă a Senatului (și, conform Constituției, ea este succesoarea președintelui țării, în cazul morții subite sau a incapacității acestuia) este fiica cea mare a lui Nursultan, Desen, de 55 de ani.

Iar, dacă noul președinte al țării – Kassim Shomart Tocaev, de 65 de ani – nu face parte din familia lui Nazarbaev, în schimb, a fost toată viața sa un “alter ego” politic al președintelui demisionar și l-a însoțit pe acesta cu o fidelitate totală în gestiunile politice, atât în epoca stalinistă, când Kazahstanul a fost o republică sovietică, cât și după ce țara a devenit independentă (1991).

Spre deosebire de adepții necondiționați, Tocaev, este un om inteligent, poliglot – vorbește kazaha, rusa, chineza (a fost la universități din Moscova și Beijing), engleza și franceza -, și este diplomat de carieră, pe lângă faptul că este un politician profesionist, căci a fost ministru de externe în două ocazii și prim ministru, din 1999 până în 2002. De asemenea, pentru o perioadă scurtă de timp, a fost director general al sediului din Geneva al Organzației Națiunilor Unite.

Însă, toată această experiență internațională și pregătire universitară nu-l împiedică să aibă o concepție stepară a puterii. Aceasta continuă să fie și astăzi tot atât de absolută ca acum două mii de ani, iar Tocaev nu a avut o minimă pudoare (și niciun fel de reținere) când a schimbat numele capitalei Astana cu Nursultan (în kazahă, nursultan înseamnă “suveran strălucitor”), și a ordonat ridicarea unui monument în onoarea fostului președinte, precum și preschimbarea  numelor celor mai circulate străzi din marile orașe ale Republicii, care, acum, se numesc Nursultan.

Din punct de vedere istoric, toate acestea au o logică: este o continuare a concepției asupra puterii stepare pe care au practicat-o Ghinghis Han și Timur Lenk. Mai mult ca sigur că Tocaev o împărtășește și că continuă să o împărtășească, chiar dacă ar fi învățat și latina și ar fi știut ce înseamnă “sic transit gloria mundi”…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

KAZAJISTÁN: YO SOY TODO

TOKAYEVKassim Shomart Tocayev

La República de Kazajistán lo está cambiando todo, estos días, para no cambiar nada. Porque, oficialmente, su presidente “de siempre” (30 años ininterrumpidos en el cargo) – Nursultan Nazarbayev, de 78 años  – ha dimitido, el Senado tiene una nueva presidente y hasta la capital del país tiene un nombre nuevo. En vez de Astana, desde ahora en adelante, se llamará Nursultan.

Pero, en realidad, todo, todo el poder, sigue estando en manos del expresidente Nazarbayev. Cierto que ha renunciado a la presidencia, pero, todos los puestos clave de la Administración Pública los retiene; la nueva presidente del Senado (y, constitucionalmente, sucesora del presidente en caso de muerte súbita o incapacidad de este) es la hija mayor de Nursultan, Desen, de 55 años.

Y si el nuevo presidente – Kassim Shomart Tocayev, de 65 años – no es de la familia de los Nazarbayev, en cambio ha sido toda la vida el “alter ego” político del presidente dimitido y le ha acompañado con fidelidad numantina en el quehacer político, tanto en la época estalinista, cuándo Kazajistán era una república soviética, como a partir de la independencia del país (1991).

A diferencia de la mayoría de los seguidores incondicionales, Tocayev, es un hombre inteligente, políglota – habla kazako, ruso, chino (fue a la universidad en Moscú y Pekín), inglés y francés -, y diplomático de carrera, amén de político de pro ya que fue ministro de Exteriores en dos ocasiones y jefe del Gobierno de 1999 al 2002. También desempeñó breve tiempo el cargo del director de general de la sede ginebrina de la ONU.

Pero, toda esta experiencia internacional y preparación académica no pueden impedirle tener un concepto estepario del poder. Este sigue siendo hoy tan absoluto como hace dos mil años y Tocayev no ha tenido el menor pudor (y mucho menos, reparos) en cambiar el nombre de la capital por el del presidente dimitido (en kazako nursultan significa “soberano radiante”), ordenar la erección de un monumento en honor del presidente saliente, así como que en la mayor parte de las grandes urbes de la República se dé el nombre del expresidente a las calles más transitadas.

Desde un punto de vista histórico todo esto tiene cierta lógica: la continuidad del concepto de poder estepario que ya practicaron Gengis Khan y Tamerlán. A buen seguro que Tocayev lo comparte y lo seguiría compartiendo incluso si hubiera aprendido también latín y supiera lo que significa “sic transit gloria mundi”…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

Exasperarea democraților/Exasperación demócrata

Etiquetas

, , , ,

TRUMP 1

Exasperarea democraților        Washington, Diana Negre

După doi ani și jumătate de la alegerile care l-au adus la Casa Albă pe un candidat atât de pitoresc cum este Donald Trump, simpatizanții Partidului Democrat din SUA sunt tot atât de neconsolați ca în prima zi… și mult mai dezorientați.

Cu toate că mai rămân 22 de luni până la viitoarele alegeri prezidențiale și aproape un an până la începutul campaniei, democrații încearcă, cu disperare, să dreagă ceea ce consideră că este o nedreptate pentru țară, și, mai ales, pentru partidul lor.

Speranțele lor de a scăpa de președintele Trump s-au risipit săptămâna trecută, când procurorul special Robert Mueller și-a terminat ancheta, fără să poată găsi motive pentru a-l aduce în instanță, după aproape doi ani de cercetări, cu cheltuieli de milioane de dolari pentru el și pentru câțiva străluciți juriști din țară.

Robert Mueller 1Robert Mueller

Pentru moment, democrații nu par să avanseze în niciuna din cele două principale strategii ale lor pentru a recupera Casa Albă: desemnarea unui candidat cu șanse de câștigător și întocmirea unui program care să atragă electoratul.

În tabăra republicană, nimeni nu se aruncă în arenă împotriva lui Trump, deoarece și-ar atrage imediat o ripostă dură și ar fi ridiculizat de partizanii lui Trump, mai încurajați ca niciodată de avântul economiei, care proiectează o creștere de aproape 3%, o situație de ocupare, practic, totală a mânii de lucru și o creștere generală a salariilor.

Dar, democrații nu au  descoperit încă miracolul care să-i entuziasmeze pe adepții lor și să le unifice partidul.

Candidați au destui. Mai mult de o duzină aspiră la președinție, însă, deocamdată, primii patru nu au farmec: primii doi din sondaje sunt fostul vicepreședinte Joe Biden și senatorul de Vermont, Bernie Sanders, ambii în vârstă – vor împlini 80 de ani tocmai când vor ajunge la Casa Albă. Pe lângă ei, Donald Trump este un tinerel, căci va fi octogenar după ce va fi îndeplinit un al doilea mandat al său.

Următorii doi, cu 20 sau 30 de ani mai tineri, nu par să entuziasmeze pe nimeni: nu ajung nici măcar la 20% din intențiile de vot, iar aspiranta Kamala Harris, membră a Congresului din California, reprezintă cele mai radicale poziții ale partidului și prezintă, prin urmare,  o atractivitate limitată, în timp ce congresmanul de Texas, Betto O’Rourke, vrea să placă atât de mult, încât nimeni nu știe care sunt adevăratele sale poziții.

Pentru democrați, mult mai rea este lipsa ideilor, deoarece n-au reușit încă să vină cu o propunere care să atragă majoritatea alegătorilor. Răspândesc niște idei ale unora care se declară „socialiști”, cu impozite astronomice și măsuri sociale imposibil de aplicat în SUA, cum ar fi asistența medicală socializată sau salariul minim garantat pentru toată lumea, pentru toți, indiferent dacă muncesc sau nu, precum și măsuri extreme de protecție a mediului înconjurător cum ar fi interzicerea automobilelor și a avioanelor.

Asemenea propuneri ar obține puține voturi și, cu toate acestea, mijloacele de informare în masă le tot promovează, ceea ce este greu de înțeles, deoarece majoritatea jurnaliștilor îi simpatizează pe democrați și ar trebui să știe că asemenea acoperire exhaustivă a unor propuneri  neviabile și fără mult sprijin le servește foarte puțin prietenilor lor. În schimb, îi ajută pe republicani – și indirect pe președintele Trump – pe care vor atât de mult să-l vadă îndepărtat de la putere și închis în temniță.

Sigur este că democrații nu par a fi prea siguri de viitorul lor în alegeri: în ultimele au unele idei pentru a micșora succesele pe care Trump le-ar putea obține în alegerile de anul viitor, și, în cazul în care, totuși, le-ar câștiga, pentru a-i lega mâinile în următorii patru ani, pe care i-ar petrece la Casa Albă.

O primă măsură ar fi modificarea sistemului electoral, stabilit de înșiși „părinții Patriei” prin Constituția Statelor Unite: vor să desființeze „Colegiul Electoral”, sistemul creat anume pentru a da pondere zonelor mai puțin locuite din țară, care, altfel, ar fi strivite sistematic de regiunile cu mare densitate demografică. Grație sistemului actual, statele din centrul țării, unde este mult porumb, dar, sunt puțini locuitori, au o pondere electorală mai mare decât nivelul care le-ar reveni pentru numărul locuitorilor lor. Dacă se desființează acest sistem, orașele New York, Chicago și Los Angeles vor hotărî cine va fi președinte și vor lăsa majoritatea statelor fără puterea de a decide. E greu să ne imaginăm că asemenea schimbări vor putea menține armonia uniunii americane și, în orice caz, pentru a le efectua, ar fi nevoie de un amendament constituțional, ceea ce este imposibil la ora actuală.

Vor să modifice și Tribunalul Suprem, ai cărui magistrați sunt numiți pe viață, lucru benefic, probabil, pentru sănătatea acestora, judecând după faptul că sunt foarte longevivi. Președinții îi numesc pe acești magistrați în funcție de afinitățile politice ale sale și ale partidului său. Trump deja și-a plasat doi magistrați, de când se află la Casa Albă, ambii destul de tineri, iar, în prezent, în Tribunal, conservatorii au un avantaj de 5 la 4.  Dacă va fi reales, mai mult ca sigur că-și va mai plasa încă unul sau doi magistrați, situație care ar lăsa țara cu o majoritate de magistrați conservatori, timp de câteva decenii.

Tribunalul Suprem din SUA 1 Tribunalul Suprem al SUA

În fața unui asemenea risc, democrații propun mărirea numărului de magistrați cu încă 10 persoane, mai mult decât dublul numărului actual – 9, pentru a mai reduce din influența conservatorilor actuali din Tribunalul Suprem.

Și, o ultimă propunere, coborârea vârstei pentru dreptul de vot de la 18 la 16 ani, când tinerii încă se află în școală, unde domină profesorii afiliați la Partidul Democrat: aceasta i-ar aduce un plus de voturi.

Dar, niciuna dintre aceste propuneri nu  se va putea pune în practică, cel puțin în timpul atât de scurt cât rămâne până la viitoarele alegeri; ar însemna să ții predici neofitului  cu propuneri care apelează la sectorul cel mai credincios, cu riscul de a îndepărta masa celor care într-adevăr ar putea să-l înlăture de la putere pe Trump: independenții care nu vor extremiști de niciun fel, și, în fața îndoielii, stau acasă în ziua alegerilor, bucurându-se de prosperitatea economică din ultimii ani.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SUPREME COURT

 Exasperación demócrata      Washington, Diana Negre

TRUMP 2

Dos años y medio después de las elecciones que pusieron en la Casa Blanca a un candidato tan pintoresco como Donald Trump, los seguidores del Partido Demócrata norteamericano siguen tan inconsolables como el primer día…y todavía más desorientados.

Aunque faltan todavía 22 meses para las próximas elecciones presidenciales y casi un año para el comienzo de la campaña, los demócratas tratan desesperadamente de tomar posiciones para enmendar lo que ven como un entuerto para el país y, sobre todo, para su partido.

Sus esperanzas de librarse del presidente Trump quedaron truncadas la semana pasada cuando el fiscal especial Robert Mueller concluyó sus investigaciones sin haber podido encontrar motivos para enjuiciarlo, al cabo de casi dos años y de millones de dólares gastados por él y brillantes juristas del país.

Robert Mueller 2Robert Mueller

De momento, los demócratas no parecen avanzar demasiado en ninguna de las dos estrategias principales para recuperar la Casa Blanca: la selección de un candidato con probabilidades de ganar y la articulación de un programa que atraiga al electorado.

En el campo republicano, cuesta imaginar que nadie se lance al ruedo en contra de Trump, cuando a buen seguro esto le  traería ataques despiadados y sería sometido al ridículo por los seguidores de Trump, más animados que nunca con la expansión económica que arroja un crecimiento próximo al 3%, una situación de prácticamente pleno empleo y una subida general de salarios.

Pero, los demócratas todavía no han encontrado el mirlo blanco que consiga el milagro de entusiasmar a sus seguidores y unir al partido.

No es por falta de candidatos. Hay más de una docena que aspira al cargo, pero de momento, los cuatro punteros no deslumbran: los dos que van delante en las encuestas son el ex vicepresidente Joe Biden y el senador por Vermont, Bernie Sanders, ambos de edad tan avanzada que cumplirían los 80 poco después de entrar en la Casa Blanca. A su lado, Donald Trump es un jovenzuelo, pues no llegaría a octogenario hasta después de cumplir su segundo mandato.

Los otros dos, casi de 20 a 30 años más jóvenes, no dan muestras de entusiasmar a nadie: no solamente gozan de un índice a apoyo muy bajo (ninguno supera el 20%), sino que la aspirante Kamala Harris, congresista de California, representa las posiciones más radicales del partido y tiene, por tanto, un atractivo limitado, mientras que el congresista de Texas, Betto O’Rourke, tiene tales deseos de agradar que nadie sabe cuáles son de verdad sus posiciones.

Para los demócratas, todavía peor es la escasez de ideas, pues no han conseguido todavía articular una propuesta que atraiga a la mayoría del electorado. Lo único que divulgan son ideas de los que se declaran “socialistas” con impuestos astronómicos y medias sociales inviables en Estados Unidos, como la medicina socializada o los ingresos mínimos garantizados para todos, tanto si quieren trabajar como si no, además de medidas tan extremas de protección ambiental que eliminarían los coches y los aviones.

Que semejantes propuestas no tendrían más que un voto minoritario está claro, pero gozan del apoyo de los medios informativos que no paran de divulgarlas, algo difícil de comprender pues la mayoría de los periodistas favorecen a los demócratas y habrían de saber que semejante cobertura exhaustiva de propuestas inviables y sin gran apoyo, les hace un flaco favor a sus amigos. Al mismo tiempo, ayudan a los republicanos – e indirectamente al presidente Trump – a quien tanto quieren ver alejado del poder y encerrado en una mazmorra.

TRUMP 3

Lo cierto es que los demócratas no parecen muy confiados en su futuro electoral: en los últimos días han surgido cambios profundos para anular las ventajas que Trump podría tener en las elecciones del año próximo y, en el caso de que las ganara a pesar de todo, para atarle las manos en los siguientes cuatro años que pasaría en la Casa Blanca.

La primera medida sería modificar el sistema electoral, algo que establecieron los “padres de la Patria” en la Constitución de Estados Unidos: quieren eliminar el “Colegio Electoral”, el sistema creado para dar voz a las zonas menos pobladas del país que, de lo contrario, se verían aplastadas sistemáticamente por las áreas de gran densidad demográfica. Gracias al sistema actual, los estados en el centro del país cuyas grandes planicies tienen mucho maíz pero poca gente, tienen un peso electoral mayor del que les correspondería por el número de habitantes. Si se eliminara este sistema, las ciudades de Nueva York, Chicago y los Angeles decidirían quién será el presidente y dejarían sin voz a los habitantes de la mayoría de los estados del país. Cuesta imaginar que semejantes cambios mantendrían la armonía en la unión americana y, en cualquier caso, sería necesaria una enmienda constitucional, algo casi imposible hoy en día.

También quieren modificar el Tribunal Supremo, cuyos magistrados tienen cargos vitalicios, algo probablemente beneficioso para la salud de estos, pues acostumbran a vivir hasta edades muy avanzadas. Los presidentes nombran a estos magistrados y lo hacen según sus afinidades políticas y las de su partido. Trump ya ha colocado a dos magistrados desde que está en la Casa Blanca, ambos relativamente jóvenes y ahora el Tribunal tiene una ventaja conservadora de 5 a 4.  Si fuera reelegido es casi seguro que colocaría a uno o dos más, lo que dejaría al país con mayoría de magistrados conservadores durante varias décadas.

La Corte Suprema de EEUULa Corte Suprema de EEUU

Ante semejante riesgo, los demócratas proponen ahora aumentar el número de magistrados, nada menos que con 10 personas más, lo que representaría más del doble de los 9 magistrados actuales y – quizá – diluya la influencia conservadora que puedan tener los que ahora ocupan sus escaños.

Sin olvidar otra propuesta, que es la de bajar la edad de voto de 18 a 16 años, cuando los jóvenes están aún en las escuelas, en las que el predominio de maestros afiliados al Partido Demócrata, brindaría una buena oportunidad de recoger votos.

Ninguna de estas propuestas tiene posibilidades de materializarse, al menos a un plazo tan corto como las próximas elecciones; son simplemente predicar al converso con propuestas que sólo apelan a su sector más fiel, pero corren el riesgo de alejar al único grupo que puede desbancar a Trump: los independientes que no quieren extremismos ni en uno ni en otro sentido y, ante la duda, se quedarán en casa durante la jornada electoral, disfrutando de las mejoras económicas de los últimos años.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

Mult procuror și puțină pricină /Mucho fiscal y poca causa

Etiquetas

, , , , ,

TRUMP 1

Mult procuror și puțină pricină        Washington, Diana Negre

După aproape doi ani, cu cheltuieli de peste 50 de milioane de dolari şi cu câțiva prieteni și colaboratori ai președintelui Trump trimiși în închisoare, procurorul independent, Robert Mueller, și-a terminat cercetările asupra unei posible colaborări între Trump și guvernul rus, fără să găsească motive pentru a mai investiga sau a aduce în instanță și alte persoane.

Știrea a fost făcută cunoscută, vinerea trecută, după ritualurile cunoscute în Washington: s-a difuzat la o oră destul de târzie, tocmai pentru ca mijloacele de informare în masă să nu mai poată analiza mare lucru din puținul făcut public din conținutul raportului. Este o tactică tradițională  în politica americană: cine urmează să difuzeze știri care nu-i convin, o face la ultima oră din ziua de vineri, pentru ca știrea să rămână într-un limb, într- stare de suspensie jurnalistică, pentru simplul motiv că, la sfârșit de săptămână, redacțiile au liber, se odihnesc, rămânând doar personalul de pază. În felul acesta, este posibil ca știrea să-și piardă mult din percutanță până luni, când se reîntoarce la lucru echipa de știri.

Dar, este puțin probabil să se întâmple așa ceva cu cercetarea la care a fost supus Donald Trump, căci, dacă mulți funcționari de carieră și majoritatea presei ar dori să îngroape decizia lui Mueller, puținele mijloace de informare conservatoare, precum și însuși președintele nu încetează să afirme că totul nu a fost decât o vânătoare de vrăjitoare, pentru a anula, prin manevre juridico-politice, rezultatele alegerilor din 2016.

Timp de 22 de luni, cât a durat ancheta prin care se încerca să se descopere vreo complicitate între Moscova și Trump, pe care rușii și-l doreau la Casa Albă  dintr-un motiv ascuns care le pria lor, președintele a tot spus că era vorba, pur și simplu, de o vânătoare de vrăjitoare și că nu exista niciun motiv pentru o asemenea investigație.

Vladimir Putin 1

Democrații și-au frecat mâinile luni întregi până de curând, convinși fiind că rezultatul va fi unul foarte sigur: Mueller va descoperi că Trump și-ar fi “trădat” țara, pentu a câștiga alegerile și pentru a face și mai multe afaceri imobiliare în Rusia. De fapt, funcționarii care au fost directori ai CIA  sau ai FBI-ului, l-au făcut pe Trump trădător, de nenumărate ori, în ultimii doi ani.

Prima reacție a încercat să ascundă deziluzia și decepția inamicilor. Aceștia au cerut ca rezultatele anchetei să fie făcute publice imediat. Însă, din punct de vedere legal, acest lucru este foarte dificil, deoarece sunt părți care trebuie să rămână secrete, pentru a proteja diferiți funcționari ai unor organisme publice. Pentru ca lucrurile să se desfășoare în felul acesta, raportul urmează să fie analizat de juriștii guvernului, care vor stabili ce părți vor putea fi făcute publice.

De asemenea, au semnalat faptul că Mueller a trimis în închisoare mai mulți colaboratori ai lui Trump, cum este avocatul său personal, Cohen, și fostul său director de campanie, Manafort, precum și alții care au stat puțin la răcoare, sau chiar au evitat închisoarea, datorită faptului că au colaborat cu anchetatorul.

Robert Mueller 1Robert Mueller

Desigur, prietenii lui Trump cântă cu totul altă melodie. Se grăbesc să semnaleze că acele condamnări nu au nimic comun cu o posibilă cârdășie Putin-Trump, deoarece au fost condamnați pentru fraudă fiscală, mărturie mincinoasă în fața Congresului, încălcări ale eticii sau ale normelor birocratice.

Pentru moment, se pare că rezultatul anchetei îl favorizează pe președinte, dar, aceasta nu va duce la scurtarea perioadelor de detenție și nici la reducerea prejudiciilor și suferințelor celor închiși și nici ale familiilor lor, pe care numai Trump îi poate salva printr-o grațiere prezidențială. Dar, chiar și așa, toți –Trump însuși- se află sub riscul unor acuzații și procese ale tribunalelor statale, unde guvernul federal, adică Casa Albă, nu are putere pentru a acorda amnistii sau grațieri.

Pentru moment, cu toată decepția lor, inamicii lui Trump nu se recunosc învinși: ei semnalează că legea nu permite judecarea unui președinte cât timp acesta este la Casa Albă, dar, rămâne, totuși, o rază de speranță că raportul întocmit de Mueller ar conține un motiv întemeiat pentru a-l aduce în fața justiției de îndată ce i se termină mandatul.

Oricum, vor avea nevoie de multă răbdare: lui Trump îi mai rămân 22 de luni din mandat, și mult mai mult timp, dacă va fi reales, în luna noiembrie a anului viitor.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Mucho fiscal y poca causa    Washington, Diana Negre

TRUMP 2

Después de casi dos años, gastos próximos a los 50 millones de dólares y varios amigos y colaboradores del presidente Trump en prisión, el fiscal independiente, Robert Mueller, concluyó sus investigaciones acerca de una posible colaboración entre Trump y el gobierno ruso, sin hallar motivos para investigar, ni llevar a nadie más a los tribunales.

La noticia se divulgó, este viernes pasado, según los rituales habituales en Washington: se hizo a una hora lo suficientemente tardía como para asegurarse que los medios informativos no tendrían ocasión de analizar lo poco que se dio a conocer acerca del informe. Es una táctica tradicional en la política norteamericana: quien ha de dar noticias que no le convienen, lo hace a última hora del viernes, para que la información quede en un limbo periodístico, porque las redacciones descansan en el fin de semana y tan solo tienen personal de guardia. Así, hasta es posible que la noticia haya perdido mucho hierro cuando llegue el lunes y se reincorpore el equipo informativo.

Es improbable que ocurra lo mismo con la investigación de Donald Trump, pues si muchos funcionarios de carrera y la mayoría de la prensa desearían enterrar la decisión de Mueller, los pocos medios conservadores y el propio presidente no pararán de repetir que todo ha sido una caza de brujas para anular con maniobras jurídico-políticas los resultados de las elecciones de 2016.

Durante los 22 meses de la investigación, que trataba de descubrir un contubernio entre Moscú y Trump, a quien los rusos habrían querido tener en la Casa Blanca por algún oculto motivo que les resultaba favorable a ellos, el presidente no ha parado de repetir que era simplemente una caza de brujas y que no había motivo alguno para semejante inquisición.

En las filas demócratas, se frotaron las manos durante meses y todavía hasta los últimos días, ante un resultado que consideraban seguro: Mueller descubriría que Trump había “traicionado” a su propio país para ganar las elecciones y para hacer más negocios inmobiliarios en Rusia. De hecho, funcionarios que habían sido directores de la CIA o del FBI, habían llamado a Trump traidor, repetidamente, en los últimos dos años.

La primera reacción ha tratado de ocultar el desencanto y la decepción y, para ello, han recurrido a exigir que los resultados de la investigación se hagan públicos inmediatamente. Pero, esto es legalmente muy difícil, pues hay partes que han de mantenerse secretas para proteger a diversos funcionarios de organismos públicos. Para asegurarse que es así, el informe ha de ser analizado por los juristas del Gobierno, antes de decidir qué partes se pueden divulgar.

También señalan que Mueller ha metido en la cárcel a varios colaboradores de Trump, como su abogado personal Cohen y su ex director de campaña, Manafort, además de otros que han pasado poco tiempo entre rejas, o incluso han evitado la cárcel, gracias a su colaboración con el proceso investigador.

Robert Mueller 2

Robert Mueller

Naturalmente, los amigos de Trump cantan otra tonadilla. Se apresuran a señalar que ninguna de las condenas tiene nada que ver con un posible contubernio Putin-Trump, sino que los condenaron por fraude fiscal, falso testimonio ante el Congreso, violaciones éticas o incumplimiento de normas burocráticas.

Por ahora, parece que el resultado de la investigación va a beneficiar al presidente, pero eso no servirá para reducir las penas de prisión, ni los perjuicios y sufrimientos de los encarcelados ni de sus familias, a quienes tan solo Trump puede salvar con un indulto presidencial. Pero, incluso así, están todos al albur -incluído el propio Trump- de acusaciones y juicios en los tribunales estatales, sobre los cuales el gobierno federal, es decir la Casa Blanca, no tiene poder para conceder amnistías ni perdones.

Por ahora y a pesar de su decepción, los enemigos de Trump todavía no se dan por vencidos: señalan que la ley no permite procesar al presidente mientras ocupa la Casa Blanca, pero aún les queda un rayo de esperanza de que el informe preparado por Mueller contenga algún motivo para llevarlo a los tribunales cuando acabe su mandato.

De ser así, les hará falta paciencia: a Trump le quedan todavía 22 meses de mandato, o muchísimos más, si sale reelegido en noviembre del año próximo.

TRUMP 3

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux