Doi și cu doi/Dos y dos

Etiquetas

, , , , ,

TRUMP 3Doi și cu doi                                   Washington, Diana Negre

Pe măsură ce trece timpul cu Donald Trump la Casa Albă, care încă se bucură de sprijinul republican în ambele camere ale Congresului, devine din ce în ce mai clar că nici retorica președintelui, nici promisiunile adepților săi nu pot să schimbe rezultatul unei operații de adunare pe care toți copiii o învață în școala primară: 2 + 2 continuă să facă 4, oricât s-ar strădui să obțină altceva voința politică a momentului.

După un an întreg de când se află la Casa Albă, aceasta este o realitate care începe să-i deranjeze chiar și pe trumpienii cei mai fideli, care, de acum, își exprimă îndoielile în comentarii pe care le fac la diferite televiziuni care obișnuiau să-l apere pe Trump până în pânzele albe. Cu toate că încă îl sprijină, nu-și ascund decepția față de o realitate care nu le place.

Este vorba de probleme pe care nicio retorică nu le poate acoperi, deoarece se reflectă în cifrele bugetului național propus de Casa Albă și care nu îndeplinesc, nici de departe, promisiunile pe care le-a făcut Trump în timpul campaniei sale electorale.

În campania electorală, în fața a mii de oameni care îl ascultau extaziați, Trump a amintit ceea ce a fost lozinca sa în ramura industrială a construcțiilor, unde și-a câștigat averea de milioane de dolari: să predai lucrarea înainte de termen și cu costuri mai mici decât cele prevăzute inițial.

Însă, lucrarea președintelui se pare că nu mai ascultă de această lozincă, iar bugetul nu numai că nu reduce deficitul public – așa cum a promis președintele –  dar, chiar îl sporește. Și nici nu oprește creșterea datoriei naționale, căci o aproprie periculos de limita pe care Trump însuși o consideră a fi începutul sfârșitului economiei americane: a ajuns la 20 de bilioane de dolari, iar Trump consideră că prăpastia este la 24 de bilioane.

E ușor să înțelegem ce a dus la această situație: Trump, care toată viața sa s-a aflat mai aproape de democrați, decât de republicani, nu a propus reduceri ale cheltuielilor sociale care, în ziua de azi, sunt responsabile pentru două treimi din buget, în schimb, a sprijinit o reformă fiscală care taie impozite.

Concepția președintelui este că, cu toate că impozitele sunt mai mici, colectarea lor va aduce mai mulți bani, datorită avântului pe care îl vor produce reducerile fiscale în economie. Dar, așteptatul avânt, așteptata creștere este… doar „așteptată”, căci proiecțiile se fac pe baza unor cifre reale.

De aceea, unii dintre cei mai mari susținători ai săi au început să nu-și mai ascundă decepțiile, doarece Trump nu vine cu un plan pentru a reduce pensiile sau serviciile medicale pentru pensionari sau săraci. De fapt, Trump se află într-un loc plin de amărăciune: pe de o parte, partizanii săi sunt decepționați, iar, pe de alta, opoziția nu încetează să-i condamne  propunerile, pe care le consideră nemilioase. Un exemplu este propunerea sa de a-i obliga să muncească pe cei care beneficiază de ajutoare sociale și sunt sănătoși, apți de muncă. O altă propunere sunt reducerile fiscale: dacă Trump vede în întreprinderi și în oamenii bogați motorul creșterii, pentru progresiști, aceștia sunt sursa inepuizabilă a impozitelor pentru a putea plăti prestațiile sociale.

La fel se întâmplă și cu problema imigranților, care, cu toate că are o componentă economică importantă, cei mai pasionați o văd ca pe o chestiune exclusiv socială. Ultraconservatorii văd în masa imigranților un fel de cancer care afectează supraviețuirea societății americane, în timp ce, cei mai progresiști văd doar rasism printre cei care vor să controleze frontierele.

IMIGRANTI

Adevărul este că o creștere economică de peste 3% , pe care o promite Trump, cu greu se va putea realiza în condițiile actuale: este posibil ca în următoarele luni să depășească 3% sau chiar să se apropie de 4%, grație repatrierilor de capitaluri ale unor întreprinderi americane din străinătate și stimulării imediate a reformei fiscale, dar, în SUA, ca în orice altă țară, creșterea economică merge mână în mână cu creșterea populației și, la fel ca în Europa Occidentală, populația activă scade, dacă nu există imigrație.

La ora actuală, „baby boomer-ii”, adică cei care s-au născut după cel de al Doilea Război Mondial, au început să se pensioneze, reducându-se astfel populația activă. Probabilitatea ca milioanele de americani apți de muncă să se întoarcă pe piața muncii este foarte mică, după cum nici automatizarea nu va putea compensa, prin creșterea productivității, lipsa muncitorilor.

BABY BOOMERS

Dar, se pare că sprijinitorii lui Trump nu sunt în stare să înțeleagă acest lucru, până într-atât, încât legiuitorii se tem să aprobe legi pentru a normaliza situația imigranților ilegali, care au sosit în țară când erau copii și care se bucură de simpatía tuturor: când se pune problema de a alege între cruzimea de a-i expulza pe acești tineri sau riscul de a-și pierde fotoliul de congresman, se pare că fotoliul este mai important.

TRUMP 1

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parc

ial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

IMIGRANTI 2

Dos y dos                           Washington, Diana Negre

A medida que avanza la presidencia de Donald Trump, quien tiene además el apoyo republicano de las dos cámaras del Congreso, queda más y más de manifiesto que ni la retórica del presidente, ni las promesas de sus seguidores pueden cambiar el resultado de la suma que todos los niños aprenden en la escuela elemental: 2 y 2 siguen siendo 4, por mucho que se empeñen en obtener lo contrario las voluntades políticas del momento.

Después de un año largo de ocupar la Casa Blanca, es una realidad que empieza a molestar incluso a los trumpistas más fieles, que comienzan a expresar sus dudas en los comentarios de los programas de televisión que hasta ahora han defendido a ultranza a Trump. Aunque todavía le apoyan claramente, no disimulan su decepción ante realidades que no les gustan.

Se trata de problemas que ninguna retórica puede superar, pues se reflejan en los números del presupuesto nacional propuesto por la Casa Blanca y que no cumple ni de lejos con las promesas que Trump hizo durante su campaña.

Durante la campaña electoral, ante miles de seguidores que lo escuchaban extasiados, Trump recordó lo que era su lema en la industria de la construcción en que amasó sus millones: entregar la obra antes de la fecha prevista y a un costo más bajo del presupuesto.

Pero, la obra presidencial no parece plegarse a estas normas y el presupuesto no sólo no recorta el déficit público – tal como había prometido hacer- sino que lo aumenta. Tampoco pone coto al crecimiento de la deuda nacional, sino que la acerca peligrosamente al límite que el propio Trump considera como el principio del fin de la economía norteamericana: está hoy en 20 billones de dólares y Trump considera que el precipicio está en 24 billones.

No cuesta entender el por qué de la situación: Trump, que ha estado toda su vida más cerca de las causas demócratas que las republicanas, no propuso recortes en los gastos sociales que hoy en día son responsables de los dos tercios del presupuesto, pero en cambio apoyó una reforma fiscal que recorta los impuestos.

La teoría del presidente es que, si bien los impuestos son más bajos, la recaudación será mayor por el ímpetu que los recortes fiscales han de dar a la economía. Pero, el esperado aumento en el crecimiento es… eso, “esperado” y las proyecciones se hacen sobre cifras reales.

Por esto, algunos de sus partidarios más acérrimos no ocultan su decepción al ver que no ofrece un plan para recortar las pensiones o los servicios médicos a los jubilados o a los pobres. En realidad, Trump se halla en un lugar amargo: por una parte, sus seguidores están decepcionados, pero, al mismo tiempo, la oposición no para de condenar sus propuestas que considera desalmadas. Un ejemplo es su propuesta de obligar a trabajar a los beneficiarios de ayudas sociales que gozan de buena salud. Otra son los recortes fiscales: si Trump ve a las empresas y a las personas adineradas como motores de crecimiento, para los progresistas son la fuente inagotable de impuestos para pagar las prestaciones sociales.

DREAMERS

Otro tanto ocurre con la cuestión migratoria que, si bien tiene un importante componente económico, los más apasionados la ven exclusivamente como una cuestión social. Los ultraconservadores ven en la masa de emigrantes algo así como un cáncer que afecta la supervivencia de la sociedad norteamericana, mientras que los más progresistas sólo ven racismo entre quienes quieren controlar las fronteras.

Lo cierto es que el crecimiento económico de más del 3% que Trump promete, difícilmente puede alcanzarse en las circunstancias actuales: es posible que en los próximos meses supere el 3% o incluso se aproxime al 4%, gracias a las repatriaciones de capital de empresas norteamericanas en el extranjero y al estímulo inmediato a la reforma fiscal,  pero, en Estados Unidos, como en cualquier otro lugar, el crecimiento económico va de la mano del demográfico y, al igual que en la Europa Occidental, la población activa va en descenso si no hay inmigración.

En estos momentos, la generación de los “baby boomers”, es decir de los que nacieron después de las Segunda Guerra Mundial, ha empezado a jubilarse y con ello se reduce la población activa. La probabilidad de que millones de norteamericanos capaces de trabajar vuelvan al mundo laboral es pequeña, como lo es que la automación compense, con un aumento de productividad, la falta de trabajadores.

BOOMERS

Pero, los seguidores de Trump no parecen capaces de entenderlo, hasta el punto de que los legisladores temen aprobar leyes para normalizar la situación de los inmigrantes ilegales que llegaron al país de niños y que gozan de la simpatía general: a la hora de escoger entre la crueldad de deportar a estos jóvenes o el riesgo de perder el escaño, parece que el escaño vale más.

TRUMP 2

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Anuncios

COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS

Etiquetas

, , , , ,

COSTA RICA 1

COSTA RICA: SEX ȘI URNE                Washington, Diana Negre

Invazia moralei în politică se întâmplă și în alte țări decât în SUA. Dovada o reprezintă alegerile prezidențiale din Costa Rica, care vor avea un al doilea tur, la 1 aprilie viitor, deoarece, în primul tur, niciun candidat nu a obținut 40% din voturi, cât cere Constituția pentru a putea prelua președinția.

Și chiar dacă aceste alegeri în două tururi nu au nimic extraordinar, ele totuși ies din rutina pe care o avea viața politică în această țară. Pe de o parte, au ajuns la departajare doi candidați care până în ultimul moment păreau a fi simpli actori secundari ai puterii  – Fabricio Alvarado, de 43 de ani, din partea  partidului conservator PRN (Partido de Reconstrucción Nacional), și Carlos Alvarado, de 38 de ani, din partea PAC (Partido de Acción Ciudadana), partidul președintelui care își termină mandatul, Luís Guillermo Solís. Dar, singularitatea constă în tema centrală a acestei duble campanii –prezidențială și legislativă: căsătoria homosexuală.

Saltul registrelor civile la urne l-a hotărât o decizie a Tribunalului Interamerican al Drepturilor Omului (Tribunal Interamericano de Derechos Humanos – TIDH) care, consultat de guvernul costarican, a decis că, în privința efectelor patrimoniale, căsătoriile tradiționale sunt perfect egale cu cele homosexuale.

Fabricio Alvarado, creștin evanghelist foarte activ ca enoriaș, a văzut în această decizie o blasfemie la adresa credinței și a criticat aspru, cu pasiune de iluminat și vehemență de matrir, această idee. A ajuns chiar să spună că, dacă va ajunge să fie președinte, va sfida decizia TIDH și nu va pune în aplicare sentința.  Spre surprinderea hetero și homosexualilor populația și-a asumat chestiunea aceasta ca o problemă de viață și de moarte, iar adeziunea electorală în favoarea lui Fabricio Alvarado a ajuns, în mai puțin de un an, de la  2% la 25%, procent cu care s-a situat în fruntea scrutinului din primul tur.

Carlos AlvaradoCarlos Alvarado

Carlos Alvarado, scriitor progresist și fost ministru al PAC, a văzut și el că e rost să se afime și s-a erijat în campion al egalității căsătoriilor. Pariul său s-a dovedit a fi un succes, și, dintr-un candidat cu șanse de a obține mai puțin de  10%, a ajuns să termine primul scrutin al alegerilor pe locul al doilea, cu 22% din voturi. Și, cum este logic, atât candidații cât și partidele care îi susțin, vor rezolva bătălia finală pentru președinție cu strigătul de „egalitate homosexuală, DA!”, cei ai lui Alvarado cel tânăr; și „egalitate homosexuală, NU!”, cei ai lui Alvarado cel bătrân.

Oricum, în timp ce candidații, partidele, presa și o bună parte din opinia publică se înfruntă și se scandalizează în jurul acestei teme, grosul electoratului  – adică, marea majoritate a țării – merge pe alte căi. În alegerile legislative care au avut loc odată cu cele prezidențiale, a câștigat  – cu 57 de fotolii -, PLN (Partido de Liberación Nacional) al fostului președinte, doamna Laura Chinchilla.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Los dos Alvarado candidatos a presidenteLos dos Alvarado candidatos a presidente

COSTA RICA: SEXO Y URNAS                        Washington, Diana Negre

Que la invasión moralista en la política no es exclusiva norteamericana, lo demuestran las elecciones presidenciales costarricenses, que tendrán una segunda vuelta el próximo 1 de abril porque en la primera vuelta ningún candidato alcanzó el 40%, mínimo exigido por la Constitución para hacerse con la presidencia.

Y si bien esa elección en dos vueltas no tiene nada de extraordinario, estos comicios en cambio se salen totalmente del uso político del país. Por un lado, han pasado al desempate dos candidatos que hasta última hora parecían meros teloneros del poder – Fabricio Alvarado, de 43 años, del conservador PRN (Partido de Reconstrucción Nacional), y Carlos Alvarado, de 38 años, del PAC (Partido de Acción Ciudadana) del presidente saliente, Luís Guillermo Solís. Pero la singularidad radica en el tema central de esta doble campaña –presidencial y legislativa -: el matrimonio homosexual.

El salto de los registros civiles a las urnas lo decantó una sentencia del Tribunal Interamericano de Derechos Humanos (TIDH) que a consulta del Gabinete costarricense saliente sentenció que a efectos patrimoniales debían equipararse totalmente los matrimonios tradicionales con los homosexuales.

Fabricio Alvarado, cristiano evangelista con gran protagonismo parroquial, vio en el dictamen un agravio a la fe y se puso a despotricar con pasión de iluminado y vehemencia de protomártir contra semejante idea. Llegó incluso a decir que si se alzaba con la presidencia, desafiaría al TIDH y no acataría la sentencia. Para sorpresa de héteros y homosexuales la población asumió el tema como cosa de vida o muerte y la adhesión electoral de Fabricio pasó en menos de un año del 2% al 25% con que encabezó el escrutinio de la primera vuelta.

Fabricio AlvaradoFabricio Alvarado

Carlos Alvarado, escritor progre y exministro del PAC, también vio su oportunidad en el tema y se erigió en adalid de la igualdad de matrimonios. La apuesta fue un acierto y de un candidato con pronóstico de voto bien alejado del 10% terminó la 1ª vuelta de los comicios en segundo lugar, con el 22% de los votos. Y como es lógico, tanto los candidatos como sus partidos van a dirimir la batalla final de la presidencia al grito de “igualdad homosexual, sí”, los de Alvarado el joven; e “igualdad homosexual, no”, los de Alvarado el viejo.

De todas formas, mientras candidatos, partidos, prensa y buena parte de la opinión pública se enfrenta y escandaliza en torno a ese tema homosexual, el grueso del electorado – es decir, la gran mayoría del país – va por otros derroteros. En las legislativas que se celebraron simultáneamente con las presidenciales, el ganador fue – con 57 escaños, el PLN (Partido de Liberación Nacional) de la expresidenta, Laura Chinchilla.

COSTA RICA 2

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Casa nemăturată/La casa sin barrer

Etiquetas

, , , ,

TRUMP 1

Casa nemăturată                                   Washington, Diana Negre

Într-o atmosferă politică dominată de învrăjbiri și resentimente, economia americană merge foarte bine: salariile cresc, șomajul scade, indicii de creștere urcă și – deocamdată – bursele bat recorduri.

Situația s-a îmbunătățit de când a sosit Donald Trump la Casa Albă, dar, acest mers favorabil a început din vremea predecesorului său, Barak Obama, cu toate că, în prezent, s-a accelerat.

Există dezacorduri în privința interpretării acestor îmbunătățiri în funcție de prisma prin care sunt privite de democrați sau republicani: se culeg, acum, roadele a ceea ce a semănat Obama, sau este o consecință a ceea ce s-a întâmplat în noua etapă în care domină republicanii?

Desigur, reacția întreprinderilor la reforma fiscală a fost spectaculoasă, cu prime generoase pentru angajați și planuri de extindere, dar, pentru moment, americanii nu-i atribuie lui Trump aceste beneficii. Și, evident, reforma fiscală este o lege care, ca orice lege, a fost dată de Congres și nu de Casa Albă, dar, la fel de adevărat este că, în cazul acesta, Trump s-a folosit de „amvon” pentru a îndemna opinia publică să fie în favoarea noii legi, lucru pe care nu l-a făcut cu reforma asigurărilor medicale, care a sfârșit într-un eșec.

Cu atât mai mult, cu cât reforma fiscală, ale cărei rezultate nu se pot culege încă, deoarece de abia a intrat în vigoare, beneficiază de un impuls care i se datorează clar lui Trump, în sensul că se desființează norme. În timpul campaniei electorale, a promis că va desființa câte două norme vechi la fiecare normă nouă care va intra în vigoare, dar, realitatea a depășit cu mult promisiunea, căci, pentru moment, proporția este de 24 la 1.

Pentru o țară care publică tot timpul liste comparative cu piedici pe care le întâmpină întreprinzătorii în diferite locuri din lume, și a cărei filosofie oficială este să permită la maximum manifestarea inițiativei private, este dureros să se vadă cum tocmai ea a rămas codașă în materie de libertate economică: de pe locul al cincilea în lume, pe care îl ocupa la începutul secolului, a trecul pe locul al 17-lea, din cauza piedicilor birocratice.

Chiar dacă lui Trump i se datorează avântul economic sau dacă acesta se înscrie în ciclurile obișnuite de creștere și contracție, adevărul este că datele sunt foarte pozitive: șomajul este de 4%, cu un punct sub nivelul de la care economiștii consideră că folosirea mâinii de lucru este deplină; întreprinderile măresc salariile și se întrec în a angaja muncitori; iar inflația este atât de moderată, încât salariile nu pierd din puterea de cumpărare.

Dar, atâta frumusețe iși are totuși dificultățile ei, care, în acest caz, sunt o repetare a unei probleme pe care America o are de sute de ani: lipsa mâinii de lucru. În prezent, patronii au atâta nevoie de personal, încât au ajuns să dea prime angajaților care găsesc oameni care să ocupe locurile rămase goale; pun anunțuri în localurile de vânzări pentru public: „Nu ați vrea să lucrați în întreprinderea noastră?”, în timp ce, în zonele afectate de dezastre naturale, cum sunt uraganele sau incendiile, cu foarte mare greutate găsesc muncitori care să reconstruiască instalații publice și case.

La toate acestea, președintele Trump și cei care se opun imigrării continuă să încerce să reducă numărul muncitorilor străini  și deja au reușit să taie din numărul permiselor de muncă pentru imigranți, oricât de mult ar solicita întreprinderile să fie importați muncitori, pentru a-și putea mări producția și clientela.  Și urmează să vedem cum va rezolva situația  Apple, care speră să creeze 20.000 de locuri de muncă prin repatrierea a 250 de miliarde de $, beneficii acumulate în străinătate.

Apple en EEUU

De ani buni, exploatările agricole sau zonele de pescuit suferă consecințele acestei lipse, care, acum, se pare că s-a extins în toate sectoarele. Trump savurează faptul că reformele „sale” au generat atât de mult optimism printre întreprinzători, încât cresc salariile pentru a împărți banii care se economisesc în impozite. Și desigur, întreprinderi ca „Walmart”, cel mai mare vânzător cu amănuntul  din țară, a crescut salariul minim de la 9 la 11 $ pe oră, dar, este posibil ca măsura să fie o motivație și mai mare pentru a-și păstra lucrătorii și pentru a atrage în plus alții.

Organizațiile care se opun imigrării susțin că problema nu există și că unica rațiune care ar explica lipsa mâinii de lucru sunt salariile mici, puțin atrăgătoare pentru americani, care preferă să stea acasă, în loc să se întrece pentru obține niște salarii dorite doar de străini. La rândul lor, întreprinzătorii dau asigurări că, practic, este imposibil să–i atragă pe americani spre anumite munci, pe cât de grele, pe atât de lipsite de posibilități de promovare.

Dezbaterea se aseamănă cu cea a oului și a găinii, dar, în timp ce diferite grupuri își apără pozițiile, casa economiei americane n-a mai fost de mult măturată, cu fabrici care nu pot să producă cât ar putea să vândă, și întreprinderi care renunță să mai crească, din lipsă de personal.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP 2

La casa sin barrer                              Washington, Diana Negre

En medio de un ambiente político dominado por divisiones y resentimientos, la economía norteamericana va viento en popa: los salarios suben, el paro baja, los índices de crecimiento aumentan y – por ahora – las bolsas van batiendo records.

La situación ha mejorado desde que Donald Trump llegó a la Casa Blanca, pero la marcha favorable había empezado ya con su predecesor Barak Obama, aunque en estos momentos se ha acelerado.

Hay desacuerdo a la hora de interpretar estas mejoras y corresponden al cristal con que lo miran demócratas o republicanos: ¿están ahora recogiendo los frutos de lo que sembró Obama, o es una reacción a lo ocurrido en la nueva etapa de dominio republicano?

Ciertamente, la reacción empresarial a la reforma fiscal ha sido espectacular, con generosos bonos entregados a sus empleados y planes de ampliación, pero, de momento, el público norteamericano no atribuye estos beneficios a Trump. Y ciertamente, la reforma fiscal es una ley que, como todas, corresponde al Congreso y no a la Casa Blanca, pero también es cierto que, en este caso, Trump utilizó el “púlpito” para jalear la opinión pública en favor de la nueva ley, algo que no hizo en la fracasada reforma del seguro médico.

Tanto o más que en la reforma fiscal, cuyos frutos todavía no se pueden recoger porque apenas está entrando en vigor, hay un impulso debido claramente a Trump, que consiste en eliminar normativas. En campaña prometió acabar con dos normas por cada una que entraba en vigor, pero la realidad ha superado de lejos estas promesas y de momento la proporción es de 24 a 1.

Para un país que divulga constantemente listas comparativas de las trabas que los empresarios encuentran en diversos lugares del mundo, y cuya filosofía oficial es permitir al máximo la iniciativa privada, es doloroso ver cómo se ha ido quedando a la zaga en libertad económica: del quinto lugar del mundo a principios de siglo, ha pasado al puesto 17º a causa de las cortapisas burocráticas.

Tanto si Trump ha impulsado la bonanza económica, como si corresponde a los ciclos habituales de crecimiento y contracción, lo cierto es que los datos son muy positivos: el paro está en el 4%, un punto por debajo de lo que los economistas consideran en la práctica pleno empleo; las empresas van aumentando los sueldos y compiten por contratar trabajadores; y la inflación es tan moderada que los sueldos no pierden poder adquisitivo.

Pero tanta belleza tiene sus dificultades también que, en este caso, son una repetición de un problema secular norteamericano: la escasez de mano de obra. Hoy en día, los patronos van tan faltos de personal que incluso dan primas a los empleados que les consiguen a alguien para llenar vacantes; ponen avisos en los locales de venta al público “¿no quisiera usted trabajar en nuestra empresa?”, mientras que lugares afectados por desgracias naturales como huracanes o incendios, tienen dificultades para conseguir obreros que reconstruyan casas e instalaciones públicas.

A todo esto, el presidente Trump y los que se oponen a la inmigración, siguen tratando de reducir el número de trabajadores extranjeros y ya han conseguido recortar los permisos de trabajo para inmigrantes, por mucho que las empresas clamen por importar gente que les permita aumentar su producción y clientela. Y habrá que ver como resuelve la situación Apple, que espera crear 20.000 puestos de trabajo con la repatriación de 250.000 millones de $ en beneficios acumulados en el extranjero.

Tienda de AppleTienda de Apple

Hace ya años que las explotaciones agrícolas o zonas pesqueras sufren las consecuencias de esta escasez, que ahora parece haberse extendido a todos los ámbitos. Trump celebra que “sus” reformas hayan generado tanto optimismo entre los empresarios que ahora suben los sueldos para repartirse el dinero que se ahorran en impuestos. Y ciertamente, empresas como” Walmart”, el mayor detallista del país, ha subido el sueldo mínimo de 9 a 11 $ por hora, pero es probable que estén tanto o más motivados por la necesidad de retener a sus empleados y atraer a otros.

Trabajadores agrícolas extranjeros en EEUUTrabajadores agrícolas extranjeros en EEUU

Las organizaciones anti-inmigración aseguran que el problema no existe, que la única razón por la falta de mano de obra es que los salarios son insuficientes para atraer a los norteamericanos que prefieren quedarse en su casa en vez de competir con los sueldos que resultan atractivos para los extranjeros. Por su parte, los empresarios aseguran que es prácticamente imposible atraer a norteamericanos a ciertos tipos de trabajo que ofrecen pocas probabilidades de ascenso y garantizan una jornada dura.

El debate se parece al del huevo y la gallina, pero mientras los diferentes grupos defienden sus posiciones, la casa de la economía norteamericana está sin barrer, con fábricas que no pueden producir lo que podrían vender y empresas que renuncian a crecer por falta de personal.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA

Etiquetas

, , , , , , , , ,

NEW HORIZONS 1

5 decembrie 2017 – o zi cu două recorduri istorice pentru NASA

Agenția Spațială Americană (NASA) a publicat, pe 8 februarie anul acesta, câteva fotografii pe care tocmai le-a primit de la sonda spaţială New Horizons.

Fotografiile – istorice ! –  au surprins pentru prima dată imagini unice din roiul de stele deschis Wishing Well/Fântâna Dorințelor și din misterioasa Centură a lui Kuiper.

New Horizons se afla, pe 5 decembrie 2017, la o distanţă de 6, 12 miliarde de km de planeta noastră sau, altfel spus, la 40,9 unități astronomice  (aproape de 41 de ori distanţa medie Pământ-Soare)…

… adică la cea mai mare distanţă faţă de Pământ la care a ajuns vreodată o sondă spațială a pământenilor.

În timp ce făcea o calibrare de rutină a cadrului camerei sale telescopice, Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), îndreptată spre Wishing Well (Fântâna Dorinţelor) – o formaţiune stelară galactică deschisă pe care are misiunea să o observe –  New Horizons, a captat, pentru prima dată, o imagine unică a Fântânii Dorințelor:

Wishing Well Fântâna DorinţelorIată imaginea surprinsă de camera de fotografiat a sondei

Distanța la care se afla New Horizons atunci când a făcut această fotografie, pe 5 decembrie 2017, este mai mare decât distanța la care se afla nava Voyager 1 când, pe 14 februarie 1990, aceeași cameră Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), aflată atunci pe Voyager 1, a fotografiat Pământul, când și-a îndreptat camerele spre sistemul solar, înainte de a și le închide.

Pe 14 februarie 1990, Voyager 1 era la o depărtare de 6,06 miliarde de km de Terra (40,5 unități astronomice) când a făcut o fotografie devenită celebră a planetei noastre, văzută ca un punct de un albastru pal (de aceea s-a și numit Pale Blue Dot).

Pale Blue Dot

Pale Blue Dot – o poză unică compusă din 60 de imagini pe care Voyager 1 le-a captat când și-a întors camerele spre Pământ, înainte de a și le închide.

Această depărtare de 6,06 miliarde de km de Terra, la care se găsea Voyager 1 când a făcut „din depărtare” „portretul Pământului”, a fost, până pe 5 decembrie 2017, timp de 27 de ani, cea mai mare distanță de la care s-a realizat o fotografie în spațiu !

LORRI – spun entuziasmați cei de la NASA, și-a depășit, după 27 de ani, propriul record, pe 5 decembrie anul trecut, când a fotografiat roiul de stele Fântâna Dorințelor … de la bordul sondei New Horizons, aflată mai departe de casă decât se afla Voyager 1 când a realizat Pale Blue Dot.

Cel mai spectaculos lucru este că, în aceeași zi de 5 decembrie 2017, două ore mai târziu după ce a surprins un colțișor din Fântâna Dorințelor, LORRI și-a depășit noul record, reușind să capteze imaginile a două corpuri/obiecte cerești din misterioasa Centură a lui Kuiper, pe care are misiunea de a o explora.

Cele două „obiecte” cerești (numite KBO/ Kuiper Belt objects) sunt numitele: 2012 ΗΖ84 şi 2012 ΗΕ85.

KBO„Obiectele cerești” 2012 ΗΖ84 şi 2012 ΗΕ85

„New Horizons este de multă vreme o misiune care a înregistrat mai multe premiere: este prima sondă spațială care a studiat planeta Pluto (pentru prima data în 2015-n.n.), prima care va studia Centura Kuiper și cea mai rapidă navă spațială care a fost lansată vreodată. Acum putem face fotografii de la o distanță mai mare de Pământ decât a făcut vreodată vreo navă în toată istoria cuceririi spațiului cosmic” – a declarat cercetătorul principal, Alan Stern, de la Southwest Research Institute in Boulder, Colorado. (“New Horizons has long been a mission of firsts — first to explore Pluto, first to explore the Kuiper Belt, fastest spacecraft ever launched,” said New Horizons Principal Investigator Alan Stern, of the Southwest Research Institute in Boulder, Colorado. “And now, we’ve been able to make images farther from Earth than any spacecraft in history).

În continuare sonda New Horizons este programată să se întâlnească cu planetoidul 2014 MU69 din ΚΒΟ, la 1 ianuarie 2019. Aceasta va fi întâlnirea cu cel mai îndepărtat obiect ceresc de Pământ, din istoria zborurilor spațiale.

În misiunea sa extinsă în Centura Kuiper, începută în 2017, New Horizons va studia cel puțin 20 de obiecte cosmice (ΚΒΟ), planete pitice și „Centauri” (foste ΚΒΟ cu orbite instabile care se încrucișează cu orbitele planetelor gigant din sistemul solar). Le va analiza forma și suprafața și va constata dacă au sau nu luni sau inele și  va face aproape neîntrerupt măsurători ale plasmei, ale prafului și ale gazelor neutrale pe care le va întâlni pe drum.

Acum sonda se află în stare de hibernare, dar operatorii de la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Johns Hopkins University, Laurel, Maryland, o vor trezi din somnul ei electronic pe 4 iunie 2018, ca să se pregătească de întâlnirea-i istorică, de Anul Nou, în 2019, cu planetoidul  2014 MU69, despre care vrea să afle dacă are sateliți.

New Horizons 3

Sursa: site-ul oficial al NASA, 8 februarie 2018.

Note:

  1. Fotografiile au fost publicate de NASA pe 8 februarie la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ.
  2. New Horizons (Orizonturi Noi) este o sondă spațială creată de NASA cu misiunea specială de a studia planeta pitică Pluto și sateliții ei, pe care le-a survolat pentru prima dată la jumătatea lui iulie 2015. Un alt obiectiv al misiunii sale este studierea Centurii lui Kuiper, din care face parte sistemul plutonian. New Horizons este prima misiune spațială care explorează această regiune a sistemului solar, foarte puțin vizibilă de pe Pământ, chiar și cu cele mai bune telescoape . Obserațiile făcute de ea se așteaptă să aducă informații importante despre procesul de formare a sistemului nostru solar.

AUTOR:  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Trump se etalează/ Trump se pone de largo

Etiquetas

, ,

TRUMP 1

Trump se etalează                                                         Washington, Diana Negre

Se împlinește un an de când e președinte Donald Trump. Aniversarea a sărbătorit-o în orașul elvețian Davos, alături de cei pe care nu vroia deloc să-i vadă  anul trecut, deoarece reprezentaru polul opus față de poziția sa în legătură cu comerțul global și mediul înconjurător.

Dar, în cei aproape trei ani de când a apărut pe scena politică, ne-am obișnuit să vedem că milionarul new-york-ez nu se sperie de neînțelegerile reale sau posible, ci mai degrabă savurează situațiile în care își provoacă interlocutorii, mai ales atunci când nu este de acord cu pozițiile lor politice.

Întâlnirile de la Davos sunt un fel de Sfânta Sfintelor a marilor figuri politice și economice din lumea întreagă și, de obicei, sunt dominate ideologic de partizanii globalizării și de miliardarii care încearcă să-și etaleze concepțiile lor progresisite, ambele poziții contrare crezului trumpian.

Președintele american a sosit cu un bagaj mixt, dar, totuși, pozitiv, și, în orice caz, mult mai bun decât se aștepta toată lumea: a reușit să înfăptuiască o reforma fiscală de mare anvergură, a sădit optimismul printre întreprinzători, a stimulat economia, și chiar a stiut să navigheze pe furtunoasa mare a negocierilor asupra bugetului, care au obligat guvernul federal să-și ia o mică pauză-vacanță, deoarece nu mai avea bani.

TRUMP 2Donald Trump la Davos

Din punctul său de vedere – și cel al milioanelor de americani care l-au votat – aceste realizări compensează copios respingerea cauzată de renunțarea la acordurile internaționale asupra protejării mediului înconjurător, sau de aporofobia  exprimată față de vecinii săraci ai continentului.

La Davos, Trump a avut ocazia de a apăra o politică eficientă, care a dat rezultate, căci economía americană merge bine grație încrederii pe care o au investitorii. Dar, la Washington, mulți se întreabă dacă președintele știe să prindă ocazia pentru a apăra „marca Trump”, care aduce prosperitatea de moment în SUA, deoarece exista riscul să-și irosească, ca în atâtea alte ocazii, mesajul său propriu în frenezia postărilor pe twitter, căci omul acesta chiar nu se poate stăpâni.

Indiferent de rezultat, Davos i-a servit ca estrada de dans de odinioară, pe care se etalau domnișoarele, ca să fie văzut de aproape de un prestigios for internațional, departe de coastele americane.

La întoarcere, la Washington l-a așteptat Congresul–și țara întreagă – pentru tradiționalul discurs asupra „stării națiunii”, la sfârșit de ianuarie, când președintele are ocazia să ofere țării și lumii întregi viziunea sa asupra realității americane și a perspectivei ei internaționale.

Din acel moment, lupta reîncepe.

Scurta întrerupere a activității guvernului din ianuarie  ar putea să se repete în februarie, cu toate că, pentru moment, democrații nu doresc noi înfruntări. Chiar și așa, diferențele apărute atunci în privința ridicării zidului la granița cu Mexicul și a reformei sistemului migrator rămân nerezolvate.

Și mai nerezolvate sunt fotoliile congresmenilor și senatorilor de la viitoarele alegeri legislative, din noiembrie viitor: istoria arată că, în aceste alegeri, partidul președindelui pierde  fotolii, ceea ce ar putea să se traducă prin faptul că una sau ambele Camere ale Congresului își schimbă semnul, ori, în asemenea caz, Trump nu se va înfrunta numai cu antipatia democraților, ci și cu realitatea crudă a partidului său care se va afla în minoritate.

Nu se poate prezice, pentru moment, dacă se va întămpla așa, dar este posibil ca președintele, în cel de al doilea an al mandatului său și ceva mai  tăbăcit, să încerce să impună pe repede înainte reformele pe care nu le-ar mai  putea face, dacă ar pierde sprijinul Congresului, ceea ce ar însena o succesiune de intense lupte politice…și, și mai multe serii de salve de tun pe twitter și în mitinguri politice.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP 3

Trump se pone de largo                                           Washington, Diana Negre

Se cumple un año de la presidencia de Donald Trump, quien ha decidido celebrar este aniversario en la ciudad suiza de Davos, con los mismos a quienes el pasado año no tenía deseo alguno de ver, por representar nada menos que los polos opuestos de su posición en cuanto al comercio global y medio ambiente.

Pero, en sus casi tres años de presencia política, nos hemos acostumbrado ya a ver que el millonario neoyorkino no se amilana ante desavenencias reales o posibles, sino que más bien parece disfrutar cuando provoca a su audiencia, especialmente si no está de acuerdo con sus posiciones políticas.

La reunión de Davos es algo así como el Sancta Sanctorum de las grandes figuras políticas y económicas del mundo entero y acostumbra a estar dominado ideológicamente por los partidarios de la globalización y por millonarios que tratan de lucir sus credenciales progresistas, posiciones ambas contrarias al credo trumpiano.

El presidente norteamericano llega con un bagaje mixto, pero, en general, positivo y, en cualquier caso, muchísimo mejor que las expectativas que el mundo y muchos norteamericanos tenían ante su gestión: ha conseguido impulsar una reforma fiscal de gran envergadura, ha logrado infundir optimismo entre los empresarios y estimular la economía y hasta ha sabido navegar por el proceloso mar de las negociaciones presupuestarias que llevaron a un breve cierre del gobierno federal, por falta de fondos.

Desde su punto de vista – y de millones de norteamericanos que votaron por él -, esto compensa de largo el rechazo generado por abandonar los acuerdos internacionales de protección ambiental, o por calificar despectivamente a los vecinos pobres del continente.

Trump encontró en Davos la oportunidad de defender una política que ha dado ya resultados, pues la economía estadounidense va viento en popa gracias a la confianza de los inversores.  Pero, desde Washington muchos se preguntaban si supiera aprovechar la oportunidad que se le presentaba para defender la “marca Trump”, como inductora de la prosperidad del momento en EEUU, porque existía el resigo de que arruinara, como tantas otras veces, su propio mensaje, en el frenesí de tuits y falta de disciplina mental.

Independientemente del resultado, Davos le ha servido como la pista de baile a las damiselas que otrora se ponían de largo, para que le vean de cerca, en un foro internacional prestigioso, lejos de las costas americanas.

A su regreso, le espera, en Washington, el Congreso – y el país – para el tradicional discurso del “estado de la Unión”, de fines de enero, en que el presidente tiene la oportunidad de ofrecer al país y al mundo su visión de la realidad norteamericana y su perspectiva internacional.

A partir de entonces, las luchas se suceden.

TRUMP 4Donald Trump en Davos, Suiza

El breve cierre de gobierno de enero puede repetirse el próximo mes, aunque de momento los demócratas le sacaron tan poco provecho que tal vez no tengan deseos de nuevos enfrentamientos. Aun así, las diferencias planteadas entonces por la construcción de la muralla en la frontera mexicana y la reforma del sistema migratorio siguen pendientes.

Todavía más pendientes están los escaños de congresistas y senadores, que se presentan a las elecciones legislativas el próximo mes de noviembre: la historia indica que, en este tipo de comicios, el partido del presidente pierde escaños, lo que podría traducirse en que una o las dos Cámaras del Congreso cambian de signo, en cuyo caso, Trump no se habrá de enfrentar sólo a la antipatía de los demócratas, sino a la dura realidad de su partido en minoría.

Es imposible predecir, ahora, si esto ocurrirá, pero es probable que el presidente, ya en su segundo año y algo más curtido, trate de imponer a marchas forzadas las reformas que no podría aplicar si pierde el apoyo del Congreso, lo que significa una sucesión de intensas luchas políticas… y más andanadas en tuits y en mítines políticos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS

Etiquetas

, , , , , , ,

KURDISTAN 3

SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR

Bismark a spus că politica este arta posibilului, și toată politica sa în fruntea Prusiei și mai târziu a Germaniei imperiale a fost un compendiu al posibilismului. În schimb, aspirațiile naționaliste kurde sunt exact reversul medaliei. Năzuințele lor de a-și făuri o țară proprie, unificând teritorii din patru țări vecine (Turcia, Irak, Siria și Iran), unde locuiesc etnii kurde, au sfârșit în eșecuri, timp de aproape un secol.

KURDISTAN 2

 Și aceasta nu pentru că le-ar lipsi legitimitatea istorică sau rațiunile culturale și demografice pentru acest proiect; ceea ce le-a lipsit, în tot acest răstimp, au fost prietenii și solidaritatea etnică. Legitimitatea aspirațiilor lor a fost recunoscută în urma Primului Război Mondial, când puterile învingătoare promiteau, prin Tratatul de la Sévres (1920), să sprijine crearea unui stat kurd. Promisiunea era vagă și exprima mai degrabă dorința de a pedepsi Turcia pentru culpa a se fi aliat cu Germania și nu era rezultatul unor interese ale aliaților sau al abilității diplomatice a naționaliștilor kurzi de a cere doar ceea ce puteau să obțină în acel moment.

KURZI 3Miliție kurdă PKK

Proiectul măreț al marii patrii kurde se izbea frontal cu interesele coloniale ale Franței (în Siria) și ale Angliei (în Iran și Irak) în Orientul Mijlociu. Iar, în Turcia, țară unde se afla cea mai mare minoritate kurdă din lume, naționaliștii nu au știut să se folosească de reformele întreprinse de Kemal Atatürk pentru a se erija în colaboratori ai reconstrucției și modernizării țării, preferând să parieze pe confruntare și singularizare. Politica naționalistă kurdă a fost atât de ireală – dincolo de faptul că era neputincioasă din cauza dizidențelor interne, cu multe confruntări armate între diferite facțiuni, stârnite de ambiții personale – încât, în 1923, în Tratatul de la Lausanne, marile puteri au renunțat la idea de a crea un stat kurd pe harta lumii.

Cazul kurd este una dintre marile tragedii care au afectat Orientul Mijlociu dintotdeauna. Dar, alături de Palestina, este, poate, cel mai dramatic, deoarece și-a irosit în mod repetat toate oportunitățile de a se realiza, sacrificiile făcute devenind, astfel, inutile. Ultimul episod din această serie a fost războul civil din Siria. În acest război, milițiile kurde, printre care și cele ale PKK din Turcia (marxiste), au fost echipate, antrenate și subvenționate de SUA, pentru a suplini absența din conflict a trupelor terestre americane. Washington avea atât de mare nevoie de ele, încât s-a prefăcut că nu vede că PKK figura pe lista organizațiilor teroriste întocmită de Departamentul de Stat, și i-a oferit aceleași ajutoare ca și forțelor peshmerga.

Dar, odată cu învingerea Statului Islamic și cu revenirea în formă acută a naționalismului turc al lui Erdogan, kurzii se văd, acum, din nou, în situația de a nu avea prieteni, ca în 1923. Poate, pentru că s-au încăpățânat să ducă aceeași politică, ca în 1920…

KURDISTAN 1

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS

KURZI 1Mujeres en las milicias kurdas

Bismark dijo que la política es el arte de lo posible y toda su política al frente de Prusia y luego de la Alemania imperial fue un compendio de posibilismo. En cambio, las aspiraciones nacionalistas kurdas constituyen el reverso de la medalla. Su pretensión de hacer una nación propia cercenando a las cuatro (Turquía, Irak, Siria e Irán) donde residen etnias kurdas ha sido un fracaso a lo largo de cerca de un siglo.

 Y no es que los kurdos no tengan legitimidad histórica o razones culturales y demográficas para el proyecto; lo que no han tenido a lo largo de los tiempos modernos han sido amigos y solidaridad étnica. La legitimidad de sus aspiraciones fue ya reconocida a raíz de la I Guerra Mundial, cuándo las potencias vencedoras prometieron en el Tratado de Sévres (1920) ayudar a la creación de un Estado kurdo. La promesa era vaga y mayormente fruto del deseo de castigar a Turquía por su alianza con Alemania y no fruto de intereses de los aliados o la habilidad diplomática de los nacionalistas kurdos de pedir sólo lo que podían obtener en aquellos momentos.

Porque el órdago de la gran nación kurda chocaba frontalmente con los intereses coloniales de Francia (Siria) e Inglaterra (Irán e Irak) en el Oriente Medio. Y en Turquía, país que albergaba el mayor contingente kurdo del mundo, los nacionalistas tampoco supieron aprovechar las reformas de Atatürk para erigirse en colaboradores de la reconstrucción y modernización del país y apostaron por la confrontación y la singularidad. La política nacionalista kurda era tan irreal – amén de impotente por las disidencias internas, con muchas confrontaciones armadas entre las distintas facciones, causadas por ambiciones personales – que ya en 1923, en el Tratado de Lausana las grandes potencias ya habían abandonado la idea de crear en el mundo un Estado pan kurdo.

KURZI 2Milicias kurdas del PKK

El caso kurdo es una de las muchas tragedias que han asolado el Oriente Medio desde siempre, pero es posiblemente la más dramática (juntamente con la de Palestina) por la reiteración de oportunidades perdidas y de sacrificios inútiles. El último episodio en este serial lo ha constituido la guerra civil siria. En ella, las milicias kurdas, incluso las del PKK turco (marxistas), fueron equipadas, entrenadas y financiadas por los EE.UU. para suplir la ausencia de su ejército de Tierra en el conflicto. Washington los necesitaba tanto que incluso hizo la vista gorda en cuanto al PKK, que el Departamento de Estado considera organización terrorista, y le prestó la misma ayuda que a los peshmerga.

Pero, derrotado el Estado Islámico y recrudecido el nacionalismo turco de Erdogan, los kurdos de hoy en día han vuelto a verse tan sin amigos en el mundo, como los de 1923. Quizá, porque siguen emperrados en la política de 1920…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA

Etiquetas

, , , , , ,

AIN DARA 1

Un templu bombardat

Un pilot militar turc a bombardat, pe 26 ianuarie, în războiul Ancarei contra kurzilor din Siria, un templu vechi de 3300 de ani: templul de la Ain Dara. Cu toate că armata turcă dăduse asigurări că „edificiile religioase și culturale, monumentele istorice și vestigiile arheologice” nu se vor afla printre ținte.

Din nefericire, pilotul care executa, la Afrin, raidul împotriva miliției kurde (YPG) nu știa că templul pe care l-a spulberat fusese construit de hitiți, străvechii locuitori ai… țării sale !

Dar, mult mai grav este faptul că nu știa că templul de la Ain Dara (construit între anii 1300-700 î. Hr.) era singurul model rămas neatins al Templului din Ierusalim, construit de arhitecții (pe care regele Hiram al Tirului i-a pus la dispoziția regelui Solomon) pe acropola orașului, între anii 967-960 î. Hr. Și asta face ca pierderea să fie ireparabilă ! E ca şi cum Templul din Ierusalim ar fi fost distrus pentru a treia oară… în secolul XXI ! (A fost distrus în 586 î. Hr. de Nabucodonosor, iar al doilea Templu, ridicat de Irod cel Mare, a fost distrus de Titus în anul 70 d. Hr. ).

Un templu al Zeului fără chip

Templul de la Ain Dara a fost descoperit, întâmplător, în anul 1954. Cum n-au găsit nici o statuie şi nici inscripții, arheologii au presupus, judecând după simboluri (lei și sfincși), că fusese dedicat zeiței iubirii și războiului, Iştar-Astarte, sau zeului Hadad-Baal (Haddu/Adad/Ada şi Hadad în lumea aramaică și mesopotamiană).

Amândoi sunt divinități poliade, adică ocrotitoare ale cetății, și, mai ales, amândoi sunt divinități dinastice, protectoare ale regelui şi ale strămoșilor casei regale, şi, totodată, stăpâni ai fertilității, ai fecundităţii, ai bunăstării şi ai prosperităţii.

Ceea ce ar putea însemna că, pe acropola de la Ain Dara, era și o necropolă regală. Oricum, colina aduce foarte mult cu un tell/un tumul, adică cu un mormânt regal.

 

Tot ce ştim este că galeriile de lei și sfincși arată limpede că l-au construit hitiții, întemeietorii celui mai măreț imperiu din Anatolia mileniului al II-lea î. Hr. …  a căror stăpânire se întindea până în nordul Siriei.

Şi totuşi, există pe dromos-ul, pe aleea procesiunilor, care duce la intrarea în templu, un indiciu neobişnuit în spaţiul mesopotamian şi siro-palestinian: urmele… Zeului ! Semnul prezenţei sale acolo !

Urmele pașilor Zeului fără chip de la Ain Dara: perechea de tălpi sugerează prezența lui, iar o singură talpă- mersul – sugerează atotprezența Zeului, care se poartă ca un duh pe deasupra locurilor.

***

Ceva mai la răsărit, în India, asemenea tălpi divine ne-au lăsat… hindușii: tălpile lui Buddha (Buddhapada):

Buddhapada (tălpile lui Buddha) în basorelief-ușor înălțate din dala de piatră, cu dharmacakra (roata Legii); British Museum


Urma piciorului lui Buddha cu dharmacakra (roata Legii), sec. I, Gandhāra; British Museum

Întorcându-ne la Ain Dara, faptul că prezenţa stăpânului divin al templului este sugerată doar de urmele sale şi de însemnele divine ale regalităţii ne-ar putea face să credem că este un zeu… fără chip şi nume, un zeu care… este! Un Iahve al arameo-asirienilor! IHVH înseamnă în ebraică Cel ce este, cel ce există.

Leii şi sfincşii

Cât despre iconografia regalităţii, ea nu face decât să întărească ideea că templul de la Ain Dara era dedicat unei divinităţi, unui zeu… al regelui, un zeu care întruchipa și proteja regalitatea.

Leul este, prin excelenţă, dublul suveranului şi, totodată, al protectorului său divin. Întruparea puterii, înțelepciunii şi dreptății. Este un simbol solar. Personifică autoritatea şi ocrotirea tatălui/părintelui poporului şi al lumii. Leii, de pildă, împodobeau tronul lui Solomon.

În Egipt, perechea de lei aşezaţi spate în spate – fiecare privind orizontul din fața sa,  unul spre răsărit şi celălalt spre apus – simboliza drumul soarelui de la un capăt al pământului la celălalt. Zeul atoatevăzător !

Sfinxul – o ființă divină, un leu cu cap de om, şezând, cu privire enigmatică – păzea porțile oricărei incinte împrejmuite cu ziduri de apărare şi era, deasemenea, un dublu al regelui şi al divinităţii protectoare a regalităţii. În Egipt era paznicul locașurilor interzise și al mumiilor regale, o personificare a  puterii suverane.

Iată paznicul Templului Zeului fără chip de la Ain Dara:

 


Un leu aproape itifalic: simbol al puterii și al fertilității, al descendenței bogate, al creației, al prolificității !

 

Și iată și o pereche leu-sfinx:

 


 

Modelele lor hitite:

 


Atrisuha, „sufletul lui Suhi”: răposatul rege Suhi I sau al II-lea. Poarta Regilor, Karkamış, sec. al X-lea sau al IX-lea. Statuia a fost distrusă în Primul război Mondial. Muzeul Civilizațiilor din Anatolia, Ankara.


Fotografie din 1928, Carchemiș/Karkamiș, Turcia


Cap de leu, perioada neo-hitită, din Karkamış, British Museum


Leu, Poarta Leilor, 1180-700 î. Hr., Malatya, Turcia. Muzeul Civilizațiilor din Anatolia, Ankara.


Poarta Leilor, acropola din Zincirli (sec. X-VIII î. Hr.), Turcia (reconstrucție)


Poarta Leilor din Hilani III (sec. VIII î. Hr.), Muzeul de Arheologie, Istanbul


Rege din Hilani J,  Zincirli (Sam’al) – capitala regatului neo-hitit/aramean (sec. X-VII î. Hr.)
Muzeul de Arheologie, Istanbul

 

Iată cum arată acum templul de la Ain Dara:

 

Hărți:




BIBLIOGRAFIE :

Istoria Religiilor, I, religiile antice, vol. coord. de Giovanni Filoramo, Ed. Polirom, 2008
Dicționar de simboluri, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Ed. Aremis, București

AUTOR:  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ

Etiquetas

, , , ,

TABARNIA 1

Mișcarea secesionistă din Catalonia „și-a găsit nașul”.

O parte a Cataloniei se proclamă a fi TABARNIA, nume format prin unirea primelor silabe ale orașelor Tarragona și Barcelona. Ta+bar+nia!

Năzuința Tabarniei este să se desprindă de secesionista Catalonie.

„CUI PE CUI SCOATE!”

Motivele pentru care Tabarnia vrea să divorțeze de Catalonia sunt exact aceleași pe care le invocă republicana Catalonie în divorțul său față de restul Spaniei, față de Regatul Spaniei.

Tabarnia este zona cea mai dezvoltată a Cataloniei și s-a săturat să tot ducă în spate zonele rurale catalane.

„Vom merge tot atât de departe pe cât vor merge independentiștii, iar dacă va exista încă o Declarație Unilaterală de Independență, vom acționa astfel încât Tabarnia să devină într-adevăr o realitate” – asigură purtătorii de cuvânt ai mișcării tabarneze Joan López, Jaume Vives și Miguel Martínez. „Vrem să creăm o oglindă în care mișcarea independentistă să vadă cât de absurde sunt argumentele ei, spre deosebire de cele ale noastre. Vom acționa cu umor și respect față de orice idee”.

TABARNIA 3

EXILUL

Dacă fostul președinte al guvernului catalan, Carles Puigdemont, s-a refugiat la Bruxelles, viitorul președinte al Tabarniei, dramaturgul  Albert Boadella s-a exilat… la Madrid, tocmai pentru a „internaționaliza conflictul”.

    TABARNIA GUVERN Viitorul președinte al Tabarniei, Albert Boadella. În stânga, aproape de inimă, steagul Tabarniei.

ZIAR PROPRIU

Mișcarea mediatică tabarneză are propriul ei organ de presă… un ziar digital în catalană, spaniolă și engleză. Cu ironie, umor și ingeniozitate ziarul se străduiește să ridiculizeze pretențiile și argumentele naționalismului secesionist catalan.

TABARNIA ZIAR 1

REACȚIA INDEPENDENTIȘTILOR

Naționaliștii secesioniști catalani au rămas blocați, nu au reacționat deloc în fața mișcării tabarneze. Ar fi și foarte greu, deoarece orice gest sau idee independentistă s-ar reflecta automat ca o caricatură în această oglindă virtuală care este Tabarnia.

VIRUSUL SECESIONIST

La marea problemă pe care a declanșat-o Brexit-ul s-a adăugat mișcarea suveranistă catalană, un virus care se poate propaga relativ ușor prin multe țări ale Europei.

Guvernul de la Madrid, condus de Mariano Rajoy, s-a străduit să izoleze și să  „carantinizeze” secesionismul catalan.

Iată că acestui virus dezintegrator i se opune, acum, un antivirus ingenios și regenerator bazat pe ironie, caricatură și satiră.

Este un soft latin care ar putea fi achiziționat și de britanici.  Umorul latin și cel englezesc seamănă uneori !

TABARNIA 4

TABARNIA 5

TABARNIA 6Hărți ale viitoarei provincii Tabarnia

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DECLINUL ALBINELOR

Etiquetas

, , , ,

ALBINĂ 1

De ce, an de an, albinele sunt tot mai puține ?

Declinul sever al albinelor în Europa și America de Nord a început să fie vizibil spre sfârșitul anilor 90.

Stupii mor mai ales iarna.

ALBINE 2

CAUZE

Chimicalele folosite în agricultura industrializată, adică îngrășămintele chimice, pesticidele și ierbicidele otrăvesc nectarul și polenul pe care îl culeg albinele. În mod deosebit, substanțele care aparțin grupului chimic al  „neonicotinoidelor” afectează sistemul nervos central al albinelor, ucigând, anual, aproximativ un sfert din coloniile de „apis mellifera” europene și americane.

Schimbările climatice: creșterea temperaturilor, modificările în regimul precipitațiilor, fenomenele meteorologice extreme stresează considerabil viața albinelor și a altor polenizatori, atât individual, cât și la nivelul coloniilor.

Bolile și paraziții se înmulțesc foarte ușor în condițiile în care starea de sănătate a albinelor este slăbită de factorii nutriționali și de mediu menționați mai sus.

La toate acestea se adaugă, deocamdată doar în vestul Europei, o serioasă amenințare care vine din partea unei specii invadatoare: viespea asiatică (Vespa velutina nigrithorax). Și-a făcut spariția în Franța, în anul 2004, iar, în Spania, în 2010.

Face ravagii, deoarece o astfel de viespe ucide – fiecare – între 25 și 50 de albine zilnic, pentru a-și alimenta larvele cu corpul albinelor ucise.

Se înmulțește rapid: un singur cuib de Vespa velutina nigrithorax produce, anual, 500 de regine fondatoare de noi colonii.

ALBINEApis mellifera carpatica. În centru, Regina stupului depune ouă în alveole

CONSECINȚE

Luând în considerare doar rolul polenizator al albinelor, consecințele sunt devastatoare atât pentru ecosisteme, cât și pentru agricultura și economia mondială.

Se pune în seama lui Einstein afirmația că „dacă ar dispărea albinele, omul ar mai supraviețui doar patru ani”.

Cert este că 75% din culturile agricole dau rod grație polenizării pe care o efectuază albinele.

crizantema cu albina

CE AR TREBUI SĂ FACEM

Mai întâi, să interzicem toate produsele toxice folosite în agricultură. Sunt toxice pentru pământ, pentru plante, pentru insecte și, desigur, pentru om.

De asemenea, să elaborăm planuri complete de acțiune pentru a salva albinele.

Soluția cea mai sănătoasă și definitiv învingătoare este agricultura ecologică, fără chimicale, care respectă pământul, apa, clima  și toată viața de pe planeta noastră.

Aceste schimbări se află la îndemâna oamenilor politici: promovarea agriculturii ecologice este singura cale pentru a salva viața, clima și sănătatea planetei noastre. Nu este nevoie decât de o legislație potrivită acestui scop, pe cât de nobil, pe atât de firesc.

Se află și la îndemâna fiecăruia dintre noi: să cumpărăm și să consumăm numai produse organice, obținute de agricultura ecologică locală, de agricultura noastră.

Dacă sunt aduse de la distanțe mari, oricât de organice ar fi, produsele acelea au poluat prea mult Planeta prin combustibilul care s-a ars pentru transportul lor. Ignorând produsele aduse de la distanțe mai mari decât 800 de kilometri, vom descuraja importul lor pe viitor.

VIESPE 1

VIESPE 2Vespa velutina nigrithorax

 

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.