ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE

Etiquetas

, , , , , , , , ,

SUOVETAURILIA

Suovetaurilia (sacrificarea unui porc, a unei oi și a unui taur) în onoarea zeului Marte; sarcofag roman; prima jumătate a sec. I d. Hr. Colecția Grimani, Veneția

Religia – teama de a nu-i înțelege pe zei/pe Dumnezeu

I. Religioșii – temătorii de zei

Conceptul european de religie s-a născut şi s-a format în vechea Romă. Cel mai bine l-a explicat Cicero, filosoful şi omul politic din secolul I î. Hr., poate ultimul apărător al republicii/democraţiei romane. Iată ce spune Cicero că înseamnă religio, în dialogul său Despre natura zeilor:

Nu doar filosofii, ci şi strămoşii noştri deosebeau superstiţia de religie. Pentru că-i numeau superstiţioşi (superstitiosi) pe cei ce se rugau zi de zi şi jertfeau animale ca să le trăiască copiii (superstites essent = să fie supraviețuitori – n.n.). Cu  timpul, superstiţios a căpătat sensuri mai largi. În schimb, (evlavioșii), cei care, cu cea mai mare grijă și dăruire, împlineau toate câte țineau de cultul zeilor şi care reveneau mereu și mereu asupra a tot ce făceau, adică cei care, ca să zicem așa, stăteau mereu cu frica-n sân să nu-i mânie pe zei, s-au numit religioşi, de la aceea că se tot gândeau și se tot întrebau dacă ce fac ei e bine (ex relegendo), aşa cum s-au numit eleganţi cei care-şi alegeau cu grijă hainele, sau aşa cum s-au numit diligenţi cei plini de grijă și dragoste, de la „a fi iubitor și atent”, sau aşa cum s-au numit inteligenţi cei care se purtau cu înţelepciune şi dădeau dovadă de înţelegere; în toate aceste cuvinte se află sensul principal, esența verbului lego, a alege, sens pe care-l găsim și în cuvântul religios. Astfel că superstiţios a devenit un nume care arată o infirmitate, o slăbiciune, iar religios, un nume de laudă./Despre natura zeilor/De natura Deorum, XXVIII. 71-72. Trad. ZLH).

Este un fragment celebru citat de toţi cei interesaţi de originea cuvântului religie. Din spusele lui Cicero, puse în gura stoicului Lucilius Balbus, reiese că religia/religio, cu un secol înainte de răspândirea creştinismului la Roma, ajunsese să însemne… un exerciţiu de pietate. Născut din teama de a nu fi un impius, adică un… sacrileg !

II. Religia – sentimentul datoriei împlinite

Pentru că religio, la început, avea alte sensuri :

  1. scrupul, conștiință, conștinciozitate, scrupulozitate, lealitate, probitate;
  2. scrupul religios, teamă/reverenţă faţă de zei, pietate, evlavie; credințe practici/ceremonii religioase, religie, superstiţii, rituri, cult/cinstirea divinității, sfințenie, legământ sfânt, juruință sau chiar: obiect de cult, lucru și loc sfânt.

Pentru romani, un religiosus era o persoană cu scrupule, cu conștiință, cu sentimentul datoriei, mai ales faţă de divinitate, iar religens era religiosul, piosul.

Așadar, un religiosus era cel care-și făcea cum se cuvine datoria față de zei, ocrotitorii lui, ai familiei și ai țării lui ! Doar datoria: jertfe, libații, rugăciuni…

Și cel care trăia mereu cu teama că nu cunoaște destul sau bine ritualurile, legile și textele sacre. Cel terorizat de ideea că ar putea greși vreo formulă, că nu se poartă destul de cuviincios, că nu vine la sărbătorile publice și că, din neatenție, ar putea deveni sacrileg ! Adică cel care avea tot timpul în minte pedeapsa și nu salvarea !

În latină, religio s-a născut din verbul relego, (relegere, relegi, relectum), verbul… regândirii, al reconsiderării. Un verb care exprimă dorința de a vedea dacă ai gândit și ai făcut bine… dorința de a fi, de a gândi și de a le face pe toate perfect…

Relego însemna: a relua, a citi/a spune sau a povesti din nou, a parcurge din nou/a trece din nou peste… a revizui (când gândești sau/și când citești sau vorbești), a străbate iarăși, a reveni asupra, a reanaliza, a reconsidera, a medita, a te întreba dacă ai gândit sau ai făcut bine ceva, mai ales atunci când e vorba de zei !

Dar, nu l-am putea înţelege cum trebuie pe relego fără să-l cunoaştem pe lego (legere, legi, lectum), verbul din care s-a născut. Lego era verbul… culesului ! Iată ce însemna el în latină: a culege/a strânge/a alege (ierburi, fructe, legume, vreascuri, soldaţi, de unde: a recruta), a aduna la un loc; a culege literele, cu privirea, într-o… carte, a citi, a citi în public, a recita textele și formulele sacre şi, de aici: a face incantații și… a descânta !

Verbul lego, cu prefixul repetiției, re-, a devenit relego: a reciti, de fapt: a citi și a răsciti !

Așadar, religioșii erau, pentru romani, așa cum explică foarte bine Cicero, cei care citeau și răsciteau textele sacre, de teamă ca, din nebăgare de seamă, să nu le greșească zeilor/spiritelor de la care așteptau ajutor și ocrotire. Erau evlavioșii/pioșii !

III. Religia este și azi teama de a nu-L înțelege pe Dumnezeu

De la scriitorii romani nu reiese că religio ar fi fost un sentiment de dragoste al oamenilor față de zei/spirite/puteri divine cerești sau pământești, ci doar un sentiment de teamă că poți greși oricând, fiindcă n-ai înțeles bine sau nu știi bine ce ai de făcut ca să să-i mulțumești sau să-i împaci.

Din păcate, religia, este și astăzi înțeleasă ca în vremea lui Cicero. Pentru creștini, și astăzi, ea este ca un corset mental.

Asta, cu toate că Iisus Hristos a vorbit, pentru prima dată în istoria omenirii, despre un Dumnezeu care-i iubește pe oameni, cu toate păcatele lor, și care-i iartă, dacă se îndreaptă.

De ce creștinii nu s-au putut desprinde niciodată de teama de a nu-I fi pe plac lui Dumnezeu și de teama de a gândi liber ? Pentru că n-au avut posibilitatea de a-L cunoaște. Direct și personal.

Odată pentru că, secole de-a rândul, liturghia s-a ținut în latină, în Apus, și în elină și slavonă, în Răsărit, apoi pentru că nu aveau voie să aibă o biblie, care, iarăși, secole de-a rândul, a circulat numai în latină și greacă.

…dar și pentru că mijlocitorii între ei și Dumnezeu, oamenii Bisericii, au fost întotdeauna și mai sunt mult prea scrupuloși atunci când Îi… tălmăcesc Cuvântul… și mult prea ocupați să se exerseze în pietate și nu în iubire.

Dacă pentru romani religia era teama de a nu-i înţelege pe zei, pentru noi religia este… teama perpetuă de a nu-L înţelege pe Dumnezeu şi un perpetuu exerciţiu de pietate.

IV. Religia pentru vechii greci: puterea atotțiitoate și temelia vieții

Nu putem să nu amintim că în greacă religie se spune thriskia/θρησκεα, mai ales pentru interesanta rădăcină indo-europeană din care provine: *dher-: a ţine bine, strâns, a nu mai da drumul, a menţine, a susţine, a păstra, a (se) sprijini, a propti, a (se) baza, a (se) întemeia pe, a fi ferm, stabil, statornic, durabil, trainic, neclintit, credincios, fidel, valid…

… rădăcină din care provine, prin slavă, și familia dragostei din română.

Din ea le avem pe:

firmus din latină (de unde ferme în franceză, împrumutat în română: ferm) = puternic, care se ține zdravăn pe picioare, tare, solid, rezistent, neclintit, ferm, statornic, credincios, stăruitor, fidel, cert, sigur

thronos/θρνος = scaun înalt, tron regal, tronul zeilor/ al lui Dumnezeu

trust din engleză = încredere, credinţă

dârz, îndrăzneț și a îndrăzni. Pe dârz l-am preluat din slavă: dârzu/*dьrzъ (=curajos, îndrăzneț, temerar)

a îndrăzni, din familia slavă a lui druzu/drъzъ: curajos, temerar, îndrăzneț

dragu/драгъ = cel/cea la care ții            dar și pe

dharma = ordinea universală, cosmică, deasupra căreia nu există nimic; legea eternă, absolută, imuabilă; normă, cutumă, datorie morală, substanţă, esenţă, adevărul etern care domneşte în lume, realitate; bun, virtute, dreptate, justiţie, merit, învăţătură, doctrină și … religie.

Pentru greci, aşadar, religia nu era o teamă sacră, ci puterea atotţiitoare, temelia vieţii şi a lumii !

AUGUR ERTUSC III

Mormântul Augurilor, necropola Monterozzi (Tarquinia), Lazio, Italia

Pentru studioși :

I. Familia de cuvinte a lui lego în română

Din familia de cuvinte a latinescului lego  avem în română: lege, legiune, a culege, colecţie, colegiu, a se reculege, a alege, a înţelege, înţelept (din intellectus, înțelegere), inteligent, elegant, sacrilegiu şi sortilegiu…

…  și tot de acolo provine şi familia citirii în limbile neolatine: lire, în franceză, leggere, în italiană, leer, în spaniolă, llegir, în catalană, dar și lecture în engleză (= a ține un discurs, o prelegere, a preda; prelegere).

Şi, din familia radicalul lui indo-european, *leg-, avem: leac (din slava veche leku/лѣкъ), lecuitor, lecuire.

II. Fragmente din autori latini unde apare cuvântul religio

Cicero, Despre natura zeilor:

[2,28] XXVIII. 70-72 – Nu vedeți cum mintea omului a putut fi atrasă de la lucrurile pe care, bine și cu folos, le-a descoperit în natură, spre zei inventați și închipuiţi ? Un asemenea lucru a născut păreri false şi greşeli nefaste, care au tulburat profund minţile oamenilor; a mai dat naştere şi superstiţiilor în care doar bătrânele mai cred. Ştim cum arată zeii noştri, ce chipuri au, ştim şi câţi ani au şi cum se îmbracă şi cum sunt echipaţi; mai mult, ştim din ce neam sunt, le cunoaştem părinţii, rudele, soţiile sau soţii; şi am făcut din toate acestea doar o oglindă a neputinţei omeneşti. Ba chiar zeii se lasă conduși de patimi: le învăţăm până şi dorințele și pasiunile amoroase, suferinţele şi mâniile. Şi, aşa cum spun miturile, nu se poate spune că ar duce lipsă de războaie sau de lupte. Şi nu e vorba doar că, aşa cum vedem la Homer, apără două oștiri dușmane, unii de partea unora și alții de partea celorlalți. Zeii au propriile lor războaie, cu Titanii sau cu Giganţii, de pildă. Asemenea lucruri se spun despre zei şi noi le credem prostește, deşi-s atât de neserioase, de lipsite de sens și de pline de frivolitate. (71) Totuşi, deşi nu trebuie să luăm în seamă asemenea mituri, pe care nu putem decât să le dispreţuim, e bine să ştim că divinitatea există în natura fiecărui lucru: Ceres pe pământ, Neptun peste mări şi tot aşa, alţi zei prin alte părţi (ale lumii). Şi putem înţelege cine ce fel sunt după numele cu care îi invocăm în mod obişnuit. Pe aceşti zei suntem datori să-i venerăm şi să-i cinstim. E bine, însă, să știm că cel mai potrivit e să-i cinstim cu cea mai mare curăție, cu cea mare sfințenie și cu cea mai mare evlavie şi asta se întâmplă numai atunci când îi venerăm cu mintea şi cu glasul mereu curate, neprihănite şi neatinse de stricăciune. Nu doar filosofii, ci şi strămoşii noştri deosebeau superstiţia de religie. Pentru că-i numeau superstiţioşi (superstitiosi) pe cei ce se rugau zi de zi şi jertfeau animale ca să le trăiască copiii (superstites essent = să fie supraviețuitori – n.n.). Cu  timpul, superstiţios a căpătat sensuri mai largi. În schimb, (evlavioșii), cei care, cu cea mai mare grijă și dăruire, împlineau toate câte țineau de cultul zeilor şi care reveneau mereu și mereu asupra a tot ce făceau, adică cei care, ca să zicem așa, stăteau mereu cu frica-n sân să nu-i mânie pe zei, s-au numit religioşi, de la aceea că se tot gândeau și se tot întrebau dacă ce fac ei e bine (ex relegendo), aşa cum s-au numit eleganţi cei care-şi alegeau cu grijă hainele, sau aşa cum s-au numit diligenţi cei plini de grijă și dragoste, de la „a fi iubitor și atent”, sau aşa cum s-au numit inteligenţi cei care se purtau cu înţelepciune şi dădeau dovadă de înţelegere; în toate aceste cuvinte se află sensul principal, esența verbului lego, a alege, sens pe care-l găsim și în cuvântul religios. Astfel că superstiţios a devenit un nume care arată o infirmitate, o slăbiciune, iar religios, un nume de laudă.

   (Fragment din discursul stoicului Lucilius Balbus, din De natura Deorum, XXVIII. 70-72)

[2,28] XXVIII.(70) Videtisne igitur ut, a physicis rebus, bene atque utiliter inuentis, tracta ratio sit ad commenticios et fictos deos. Quae res genuit falsas opiniones erroresque turbulentos et superstitiones paene aniles. et formae enim nobis deorum et aetates et uestitus ornatusque noti sunt, genera praeterea coniugia cognationes, omniaque traducta ad similitudinem inbecillitatis humanae. nam et perturbatis animis inducuntur: accepimus enim deorum cupiditates aegritudines iracundias; nec uero, ut fabulae ferunt, bellis proeliisque caruerunt, nec solum ut apud Homerum cum duo exercitus contrarios alii dei ex alia parte defenderent,sed etiam ut cum Titanis ut cum Gigantibus sua propria bella gesserunt. haec et dicuntur et creduntur stultissime et plena sunt futtilitatis summaeque leuitatis.(71) Sed tamen is fabulis spretis ac repudiatis deus pertinens per naturam cuiusque rei, per terras Ceres per maria Neptunus alii per alia, poterunt intellegi qui qualesque sint quoque eos nomine consuetudo nuncupauerit.Quos deos et uenerari et colere debemus, cultus autem deorum est optumus idemque castissimus atque sanctissimus plenissimusque pietatis,ut eos semper pura integra incorrupta et mente et uoce ueneremur. non enim philosophi solum uerum etiam maiores nostri superstitionem a religione separauerunt.(72) nam qui totos dies precabantur et immolabant, ut sibi sui liberi superstites essent, superstitiosi sunt appellati, quod nomen patuit postea latius; qui autem omnia quae ad cultum deorum pertinerent diligenter retractarent et tamquam relegerent,(i) sunt dicti religiosi ex relegendo, (tamquam) elegantes ex eligendo,(tamquam) (ex) diligendo diligentes, ex intellegendo intellegentes;his enim in uerbis omnibus inest uis legendi eadem quae in religioso.ita factum est in superstitioso et religioso alterum uitii nomen alterum laudis.

COMPITALIA, POMPEII

Compitalia (sărbătoare romană dedicată larilor protectori ai familiei și ai răspântiilor), frescă, Pompeii

Cicero, Verrine sau Discursurile împotriva lui Verres:

Locuitorii Segestei avuseseră o statuie a Dianei, din bronz, pe care o adorau din cele mai vechi timpuri, cu cea mai mare evlavie (religione) și care, în plus, era o superbă operă de artă, făcută cu o măiestrie și lucrătură unice./Fuit apud Segestanos ex aere Dianae simulacrum, cum summa atque antiquissima praeditum religione, tum singulari opere artificioque perfectum./In Verrem 4.72.

Pe tine, Verres, Diana aceea, nu te-a umplut de evlavie (religionem), mai ales că în țară era pace și liniște ?/Tibi illa Diana in pace atque in otio religionem nullam attulit ?/In Verrem 4.78.

Plaut, Gărgăriţa/Curculio, 350:… mă cheamă la cină și pentru mine ăsta e lucru sfânt (religio fuit), n-am zis nu vin !/Vocat me ad cenam; religio fuit, denegare nolui.

Terenţiu, Fata din Andros/Andria, 730: Ce temător de zei (evlavios) te-ai făcut, aşa, dintr-o dată. Mă dau bătută, fie !/ Intellego: noua nunc religio in te istaec incessit. Cedo !

Gramaticul Servius (sec. Al IV-lea d.Hr.), Comentarii la Virgiliu/In tria Virgilii Opera Expositio:

Religia este teamă, şi se numeşte aşa de la faptul că ne leagă mintea/Religio id est metus, ab eo quod mentem religet dicta religio/VIII, 349. 

Pe drept îi spunem religiei religie pentru că, prin ea, oamenii sunt legaţi de cultul zeilor./Sane religio dicta, quod ea homines religantur ad cultum divinum/XII, 181.

Notă: Servius, Lactanţius şi Augustin, ultimii autori creştini, au legat… religia de verbul religo, a lega strâns (prefixul re- arată aici intensitatea şi repetitivitatea !). Sigur, se gândeau la legătura strânsă dintre om şi zei. Cei mai mulţi lingvişti spun că e, totuşi, o etimologie populară. Acceptată, însă, de marele lingvist francez Émile Benveniste. În latina târzie relego (relegere, relegi, relectum) şi religo (religare, religavi, religatum) se puteau confunda uşor.

Varro, Despre oamenii și zeii din vechime/Antiquitates rerum humanarum et divinarum:E un păcat (Contra religionem) şi dacă  îţi uzi ogorul şi dacă-ţi speli animalele într-o zi de sărbătoare./Contra religionem esse si vel rigentur agri vel laventur animalia festis diebus./Antiquitates rerum humanarum et divinarum, fr 79 Cardauns.

Lucreţiu, Despre Natura Lucrurilor/De Rerum Natura:

I, 62-65:… într-o vreme când oamenii zăceau la pământ, oriunde vedeai cu ochii, greu apăsaţi de religia ce-şi iţea capul din ceruri, deasupra-le stând şi îngrozindu-i cu privirea-i…/Humana ante oculos foede cum uita iaceret in terris oppressa graui sub religione, quae caput a caeli regionibus ostendebat, horribili super aspectu mortalibus instans,

I, 74: Un grec a îndrăznit să străbată cu mintea şi spiritul întreg Universul/Atque omne immensum peragrauit mente animoque…  şi le-a adus oamenilor, învingând religia/superstiţiile, cunoştinţe despre legile lumii şi ale universului.

I, 78: … şi astfel religia fuse, ea însăşi, la rându-i, înfrântă şi călcată-n picioare şi a lui biruinţă făcutu-ne-a cu cerul egali./Quare religio pedibus subiecta uicissim  opteritur, nos exaequat uictoria caelo.

I, 82:… adesea religia născut-a cumplite nelegiuiri şi păcate/… saepius illa  religio peperit scelerosa atque impia facta.

I, 101:… la câte rele nu i-a îndemnat pe oameni religia !/Tantum religio potuit suadere malorum.

I, 932:… mă străduiesc şi caut să scot spiritul din legăturile religiei şi superstiţiilor…/… religionum animum nodis exsoluere pergo…

Şi recunoaştem în Lucreţiu pe epicureul … ateu după care religia le otrăveşte oamenilor viaţa prin teama de zei… şi după care toate se întâmplă în lume fără zei/sine diuom.

BASORELIEF CU SACRIFICII

Sacrificiu cu libații, basorelief roman; victimarius cu securea sacrificială

III. Cuvântul, leacul și descântecul

Sensurile de bază ale rădăcinii indo-europene *leg- erau: a aduna, a culege, a strânge la un loc… cu mintea (de unde: a gândi) şi cu vorba (de unde: a vorbi, a spune, a rosti şi a citi)… o dovedesc și urmașii lui din din greacă: λέγω și λγος:

lego/λέγω 1 = a aduna, a alege, a culege, a tria, a socoti, a enumera, a spune lucruri unul după altul şi, la forma medială/reflexivă: a spune din nou, a tot repeta;

lego/λέγω 2 = a spune, a vorbi, a pronunța, a anunța un oracol, a da citire unui text scris, a numi răspicat, a însemna, a semnifica; a recita, a cânta, a citi, a ordona/a dicta (de unde: așa cum spune/dictează legea), a vorbi cu insistență și autoritate.

logos/λγος: cuvânt, discurs, raţiune, gândire.

Nu ne miră că un alt sens, interesant, al radicalul *leg-, era acela de a face incantaţii. Și o dovesesc urmașii săi din limbile germanice, cuvinte care înseamnă: descântător, vraci, vindecare… Iată-le:

*lēkjaz,din proto-germană:descântător, vrăjitor, vraci, tămăduitor, doctor, literalmente: cel ce spune/rostește cuvinte magice;

lekeis din gotică: medic,tămăduitor;

lüchin  din vechea germană de sus: vindecare și lahhi: vindecător

lüchenīe din germana medievală de sus: descântătoare, vrăjitoare;

leku/лѣкъ din proto-slavă, de unde…  leac în română !

De altfel, în limbile germanice, *leg- a dat familia vindecării/a tămăduirii; de pildă, medic/tămăduitor/vindecător se spune în engleză leech.

***

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny (ediția online)

https://www.etymonline.com/word/leech#etymonline_v_6646

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO

Etiquetas

, , , ,

Joko Widodo 1Joko Widodo

INDEPENDENTISMUL UITAT

Din pleiada de reclamații și de gherile autonomiste care bântuie lumea de azi, cea mai ignorată de opinia publică mondială este cea a papuașilor din Indonezia, adică a locuitorilor din Noua Guinee Occidentală.

Această indiferență se datorează dimensiunilor acestei probleme – întreaga populație – creștină, în marea ei majoritate – din această parte a Indoneziei este de aproximativ 2.700.000 de suflete (6 locuitori pe km2 !) dar, mai ales, unor rațiuni politice și economice. Teritoriul este foarte bogat în mine (mai ales de aur și cupru) și în zăcăminte de petrol, care sunt exploatate mai mult sau mai puțin direct de consorții internaționale, iar, din punct de vedere politic, guvernul din Djakarta este pro-occidetal. În felul acesta, lumii industriale îi convine „status quo-ul” actual, iar țările marxiste nu se interesează de soarta papuașilor, deoarece sunt slabe șanse ca să pătrundă acolo ca opțiune politică, și aproape deloc, ca alternativă economică.

PAPUA NOUA GUINEE 1

Frustrarea politică a populației este depășită doar de indiferența cu care a tratat-o guvernul indonezian, până când la putere a venit, ca președinte, Joko Widodo. În timpul luptelor indonezienilor, prin anii 50, pentru a se elibera de sub tutela olandeză, Haga le-a promis papuașilor că le va acorda independența. Dar, această promisiune, Olanda nu a putut (și nici un a vrut) să o îndeplinească, atâta timp cât a deținut suveranitatea colonială; iar Indonezia, care a anexat jumătatea occidentală a Noii Guinee în anul 1963, niciodată nu a vrut să-și asume o asemenea promisiune și nu vrea nici acum.

Ceea ce într-adevăr vor atât guvernul central, cât mai ales Widodo – care vor trebui să facă față unor alegeri prezidențiale și legislative în luna aprilie a acestui an, este să sporească rentabilitatea teritoriului și, pe cât posibil, conviețuirea pașnică. Pentru aceasta, președintele Widodo a promovat un program special pentru provinciile Papua și Papua Occidentală, în care, punctele esențiale sunt subvenționarea prețului benzinei în aceste teritorii din Noua Guinee indoneziană și construirea unei autostrăzi de 4.300 de kilometri. Aceasta din urmă va fi coloana vertebrală în promovarea exploatării pământurilor sălbatice din interior, deoarece, în prezent, cu excepția instalațiilor miniere și petroliere din Noua Guinee indoneziană sunt exploatate doar pământurile de pe coastă, pentru a obține ulei de palmier, cacao și nucșoară.

Joko Widodo 2

Joko Widodo

Independentiștii – sunt și independentiști înarmați – din provinciile Noii Guinei cer și ei acest impuls economic, dar mai cer și să se respecte mediul înconjurător (minele cauzează distrugeri ecologice enorme), precum și cultura și tradițiile popoarelor din insulă. Cei aproximativ 7.500.000 de locuitori ai insulei Noua Guinee au o varietate de 60 de familii lingvistice diferite.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PAPUA NOUA GUINEE 2

***

EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO

Joko Widodo 3

Joko Widodo

De la pléyade de reclamaciones y guerrillas autonomistas que atormentan el mundo hoy en día, la más ignorada por la opinión pública mundial es la de los papúes de Indonesia, los indígenas de Nueva Guinea Occidental.

Esa indiferencia se debe en parte a las dimensiones del problema – toda la población – en su inmensa mayoría, cristiana – de esta parte de Indonesia ronda los 2.700.000 (¡6 por km2 !) y, en mucho mayor parte, a razones políticas y económicas. El territorio es enormemente rico en minas (sobre todo oro y cobre) e yacimientos petrolíferos que son explotados más o menos directamente por consorcios internacionales y políticamente, el Gobierno de Yakarta es pro occidental. Con lo cual al mundo industrial le conviene el “status quo” actual y las naciones marxistas no se interesan por los papúes porque ven pocas expectativas de introducirse allá como opción política y aún menos, como alternativa económica.

Joko Widodo 4

Joko Widodo

Pero, la frustración política de la población sólo es superada por la indiferencia con que la trató el Gobierno indonesio hasta la llegada de Joko Widodo a la presidencia. Durante las pugnas de las islas indonesias en los años 50 por librarse de la tutela holandesa, La Haya prometió a los papúes la independencia. Pero esa promesa, Holanda no la pudo (o quiso realmente) cumplir mientras tuvo la soberanía colonial; e Indonesia, que anexionó la mitad occidental de Nueva Guinea en el 1963, ni quiso nunca asumir tal promesa ni lo quiere ahora.

Lo que sí quieren el Gobierno central y, sobre todo, Widodo – que se enfrentan a comicios presidenciales y legislativos en el próximo mes de abril -es incrementar la rentabilidad del territorio y, en lo posible, la convivencia pacífica. Para ello, el presidente saliente ha promovido un programa especial para las provincias de Papúa y Papúa Occidental cuyos puntos esenciales son la subvención del precio de la gasolina en esos territorios de la Nueva Guinea indonesia y la construcción de una autovía de 4.300 kms. Esta última ha de ser la espina dorsal para fomentar la explotación de las tierras selváticas del interior, ya que, actualmente, – y salvo las instalaciones mineras y petrolíferas – en la Nueva Guinea indonesia solamente son aprovechadas las tierras costeras para la obtención de aceite de palma, cacao y nuez moscada.

PAPUA NOUA GUINEE 3

Los independentistas – y los armados, que también los hay – de las provincias neo guineanas reclaman ese impulso económico, pero también que se respete el medio ambiente (las empresas mineras causan unos destrozos ecológicos enormes) así como, y no menos, la cultura y tradiciones tribales de los pueblos de la isla. Los cerca de 7.500.000 de habitantes de toda la Isla de Nueva Guinea se comunican en 60 familias lingüísticas diferentes.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE… /SI TRUMP FUERA DE GAULLE…

Etiquetas

, , , , ,

Charles de Gaulle 2

Charles de Gaulle

DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…       Washington Diana Negre

… SUA ar avea, azi, un război mai puțin și un bilion de dolari în plus.

Deoarece, dacă actualul președinte american ar avea clarviziunea și curajul pe care le-a avut de Gaulle, în secolul trecut, pentru a pune capăt vărsării de sânge, când Franța se lupta cu terorismul Frontului Algerian de Eliberare Națională, acordându-i Algeriei independența, ar fi semnat, deja, pacea cu talibanii afgani.

Desigur, nici problemele și nici circumstanțele mondiale nu mai sunt aceleași, însă, ambele crize sunt la fel de păguboase și catastrofale. Intervenția în Afganistan a costat Washingtonul, până acum, mai mult de un bilion de dolari (peste 880 de miliarde de euro) și, aproximativ, 2.300 de morți, în cei 18 ani de conflict. Și toate aceste cheltuieli și sacrificii au fost în zadar. Căci, în prezent, guvernul central afgan reușește să controleze doar jumătate din țară, iar, puterea militară a talibanilor este la fel de mare ca în 2001.

Nici Franța nu a putut să reprime, în secolul trecut, lupta algerienilor pentru independență și se îndrepta, din această cauză, spre ruină și haos politic. De Gaulle, care a ajuns la putere, la început, pentru a pune capăt rebeliunii, a rezolvat problema cu curaj și inteligență: cum nu putea câștiga războiul civil, a acordat independența Algeriei, pentru a obține pacea.

Charles de Gaulle 1

Charles de Gaulle

În zilele noastre, Trump s-a convins că nu poate câștiga războiul din Afganistan și anunță că își va retrage trupele. Însă, nu recunoaște victoria talibanilor, recunoaștere fără de care, aceștia nu vor să semneze pacea. Și nici nu are curajul generalului francez pentru a acționa în consecință sau, cel puțin, să spună lucrurilor pe nume. Ar vrea să impună un tratat de pace pe placul său, combatantul aflându-se în situația cea mai grea. Iar, ce este și mai rău, este că vrea o pace numai pentru soldații săi, lăsând în aer viitorul guvernului pro-occidental de la Kabul, dar și cel al aliaților Americii (în total, 22.000 de militari) în aventura afgană.

Donald Trump 1

Donald Trump

Poate că Trump analizează situația din Afganistan cu tot atât de multă claritate cum a făcut-o, la vremea lui, de Gaulle, cu situația din Algeria. Însă, destinul lui Trump este strâns legat de postulatul său electoral „America first” („America, mai întâi de toate”), încât, a recunoaște realitatea afgană crudă ar fi  – după judecata sa – începutul unei îndelungate și dureroase agonii politice.

Dar, actualul președinte american riscă să declanșeze această agonie tocmai pentru că nu acceptă această realitate. Riscă foarte mult ca opinia publică să-și dea seama cât de dureros este să vezi că prima mare putere din lume propune un tratat de pace care le cerșește gherilelor afgane fărâmituri de putere (cum ar fi ca în Afganistan să nu mai fie permise baze ale grupurilor teroriste, în condițiile în care Al Qaeda nu mai este decât o epavă, iar Statul Islamic este un rival al talibanilor,  în spectrul islamismului radical). Și fără îndoială că este dureroasă insistența cu care vrea Casa Albă să negocieze, cu toate că fudamentaliștii au spus limpede: mai întâi vă retrageți trupele și, pe urmă, negociem pacea.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

 ***

TRUMP 3

Donald Trump

SI TRUMP FUERA DE GAULLE…        Washington Diana Negre

… Los EE.UU. ya tendrían hoy una guerra menos y un billón de dólares más.

Porque, si el actual presidente estadounidense tuviera la clarividencia y el valor que tuvo de Gaulle, el siglo pasado, para acabar con la sangría que suponían para Francia el terrorismo del FLN, concediéndole a Argelia la independencia, ya habría firmado la paz con los talibanes afganos.

Evidentemente, ni los problemas ni las circunstancias mundiales son iguales, pero, ambas crisis tienen en común que son ruinosas y catastróficas. A Washington, la intervención en el Afganistán les ha costado ya más de un billón de $, (más de 880.000 millones de Euros) y cerca de 2.300 muertos en los 18 años de conflicto. Tanto gasto y sacrifico han sido baldíos. Hoy, el Gobierno central afgano apenas controla la mitad del país y el poderío militar talibán es tan grande como en el 2001.

En su día, Francia tampoco podía reprimir el independentismo de los argelinos e iba camino de la ruina y del caos político en la metrópoli, a causa de ello. De Gaulle, que había alcanzado el poder en un principio para acabar con la rebelión, resolvió el problema con valentía e inteligencia: puesto que no podía ganar la guerra civil, concedió la independencia para obtener la paz.

Charles de Gaulle 3

Charles de Gaulle

Hoy en día, Trump se ha convencido de que no puede ganar la guerra del Afganistán y anuncia una retirada militar. Pero, no reconoce la victoria talibán, sin lo cual, éstos no se avienen a firmar la paz. Tampoco tiene la valentía del general francés de obrar en consecuencia o, por lo menos, de llamar a las cosas por su nombre. Pretende imponer un tratado de paz a su gusto, siendo el combatiente en peor situación. Y – que es lo peor – pretende una paz exclusiva para sus soldados, dejando en el aire el futuro del Gobierno pro occidental de Kabul y el de los aliados de los EE.UU (en total, unos 22.000 militares) en la aventura afgana.

Quizá Trump analice la situación afgana con tanta claridad como – en su día – de Gaulle, la argelina. Pero, el destino de Trump está tan estrechamente vinculado a su postulado electoral de “America first” (“América, primero”) que reconocer la cruda realidad afgana sería – a su criterio – el comienzo de una larga y penosa agonía política.

Donald Trump 2

Donald Trump

Lo malo para el actual presidente estadounidense es que corre el riesgo de desencadenar esta agonía justamente por negarse a aceptar la realidad. Corre el riesgo de que la opinión pública acabe por percatarse de lo penoso que resulta ver a la primera potencia del mundo proponer un tratado de paz en que reclama de los guerrilleros afganos migajas de poder (como la prohibición de usar el Afganistán como base de operaciones a grupos terroristas cuando Al Qaeda es poco más que un pecio y el Estado Islámico, un rival de los talibanes en el espectro del islamismo radical). Y penosa, a todas luces, es la insistencia de la Casa Blanca en negociar, a pesar de que los fundamentalistas han dicho ya, claramente, que, primero, la retirada de tropas y después, las negociaciones de paz.


Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!

Etiquetas

, , , ,

DRAGNEA

Acum, toată lumea vede ce anume a determinat PSD-ul să facă promisiuni electorale foarte greu, dacă nu chiar imposibil de îndeplinit: acest partid trebuia să ajungă la putere cu orice preț pentru a-l salva pe domnul Dragnea, un întreprinzător politic deosebit de eficient. Așa că, a promis marea cu sarea!

Elitele pesediste din Senat, Camera Deputaților și din Guvern au devenit UN BIROU DE AVOCATURĂ care se străduiește din răsputeri să-l scoată basma curată pe liderul lor, condamnat la câțiva ani de închisoare, devenit, între timp, cel mai puternic om din țară.

În orice țară care se respectă, simpla suspiciune de incorectitudine susceptibilă de a-l aduce pe vreun lider sau magistrat în fața justiției îl obligă pe acesta să demisioneze onorabil, cu mult înainte de începerea procesului.

În schimb, la noi, elitele celui mai puternic partid politic recurg la orice mijloc pentru a-și atinge scopul: ordonanțe de urgență (Noaptea ca hoții!-sunt cuvintele domnului Dragnea), reducerea atribuțiunilor președintelui țarii la un minimum posibil, dar, mai ales, intimidarea justiției, subminarea prestigiului și credibilității acestei instituții, dezincriminarea unor delicte grave – corupția -, printr-un tenace și insidios proces legislativ. Se modifică legi în așa fel încât beneficiarul să fie domnul Dragnea, sau categoria domnului Dragnea. Sunt mobilizate în acest sens toate capacitățile și competențele elitelor pesediste, în frunte cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, un om pe cât de competent, pe atât de abil.

Aparent, elitele acestea se parapetează în spatele unui scut legal: măsurile salvatoare sunt gândite, planificate și duse la îndeplinire prin mijloace parlamentare, democratice chiar.

Și totuși, se vede de la o poștă că rezultanta finală a acestei construcții nu este una democratică. Ca în anecdota celui care fura piese dintr-o fabrică de mașini de cusut. „Domnule – îi spune unei rude – am toate piesele; de luni de zile o montez o demontez  și iar o montez, ȘI TOT MITRALIERĂ IESE!” Cei care au pus umărul la ridicarea ei vor putea fi trași la răspundere pentru că s-au constituit într-un GRUP ORGANIZAT, ÎNALT-CALIFICAT, pentru favorizarea infractorului. Nu vor putea pretinde că nu au știut ce făceau. Din contră, și-au pus mintea – s-au ingeniat (un verb francez aceptat de românii francofoni) –  pentru a-și atinge scopul, neținând seama de costuri și pierderi, pentru ei și pentru țară.

Pierderi ?

Opoziția politică ar trebui SĂ-I RIDICE O STATUIE domnului Dragnea. Nicio acțiune a celorlalte partide nu a ruinat prestigiul PSD, de la crearea acestuia și până azi, pe plan intern și internațional, așa cum a reușit acest om din Teleorman. Cu pierderi serioase din electorat !

Ar fi timpul ca opoziția să vină cu personalități și idei pentru a-și consolida acest avantaj, creat cu atâta generozitate de adversar. Nu ratați momentul ! Inactivitatea costă, deoarece ar fi percepută ca o neputință, ba chiar ca o solidaritate cu liderul PSD.

DRAGNEA 3

Ajungem la bani.

Aici începe și aici – la bani – se sfârșește totul ! Promiți doar cât știi că te ține punga !

Tot ce e în plus se numește POPULISM, un fenomen care se dovedește a fi întotdeauna păgubos.

Cu greu și cu multă întârziere s-a reușit încropirea unui buget auster, de avarie. PSD nu mai are bani, așa că a început să asalteze „la drumul mare” bugetele locale, pușculițele orașelor și municipiilor, companiile și băncile rentabile românești și străine, ba chiar și Banca Națională a României. Lăcomia lăcomiei !

Aceasta înseamnă să omori găina care făcea ouă de aur !    Adică, o criză teribilă – exact ce nu ne trebuia !

Cum se va termina toată tărășenia ?

La un moment dat, se va mai adăuga o greșeală, mare sau mică, picătura care umple vasul.

Nimeni nu este etern, deci, nici domnul Dragnea. Vine ziua când va cădea… sau va fugi în Brazilia sau în Madagascar…

Iar, barzi vor cânta : „Văzut-au și beii că fuga e bună și bietului… pașă dreptate i-au dat !”

Iar, cei care vor rămâne, vor trage ponoasele pe termen lung, așa cum așază lucrurile nepăsarea și nesăbuința de a avea și a alege în fruntea unui partid oameni cu probleme de tot felul, în primul rând, penale.

Justiția părea a fi instituția care avea capacitatea de a recicla și purifica clasa politică a României. Justiția a primit, acum, lovituri teribile pentru a fi îndepărtată de la această sarcină. Dar, fără îndoială, mai devreme sau mai târziu, își va relua acest rol.

În plus, partidele politice însele, dacă vor ca țara să mai aibă un viitor, sunt datoare să sprijine mișcarea FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE. Dacă nu o vor face, înseamnă că au oameni lacomi și penali în propriile lor rânduri, de obicei, la nivelul conducerii, așa cum este situația, în prezent, în PSD.

Asemenea oameni sunt foarte lacomi de bani și de… putere.

Au o lăcomie nestăpânită și nemărginită. Odată ajunși în fruntea bucatelor, practic, țara e stăpânită de o dictatură, de sus până jos, adică, dacă în fruntea statului se află un dictator, situația se repetă, în cascadă, până la nivelul cel mai de jos. Fiecare șef va fi un dictator la nivelul lui, după chipul și asemănarea celui din vârf.

Însă, doar pentru un timp limitat. Toate au un sfârșit. Chiar și lăcomia ajunsă la putere.

DRAGNEA 2

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?

Etiquetas

, , , ,

CONTROLOARE

SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?

Vara trecută (vara anului 2018), am avut o experiență neașteptată, în mijloacele de transport public din București. Eram într-un autobuz RATB/STB. Într-o stație, s-au urcat două funcționare ale acestei întreprinderi din Capitală, două CONTROLOARE, care, pe un ton imperios, ne-au cerut, mie și soției mele, să le arătăm taloanele de pensie și actele de identitate. În timp ce căutam în portofel talonul de pensie, dumnealor le-au cerut și celorlalți călători să dovedească legalitatea călătoriei lor. Îi întind uneia dintre funcționare documentul meu de identitate și talonul de pensie. Ceva era în neregulă: funcționara RATB afișa un zâmbet malițios, ceva în genul :

– Mă pezevenchiule, pe mine tu nu mă duci, nu mă păcălești !

Constată că locuiesc în București, și că sunt, de câțiva ani pensionar al acestui oraș, unde am lucrat 46 de ani. Ciudat era că nu-mi restituia documentul de identitate și nici talonul. O întreb ce este în neregulă. Îmi răspunde că totul este OK. Dar de restituit, tot nu-mi restituie documentele. Zâmbetul malițios persista, având, în plus, o ușoară nuanță de decepție-regret. Trebuie că se îndrăgostise rău de tot de actul meu de identitate, devreme ce recunoștea că : Sunteți OK! (sunt cuvintele dumneaei!), dar, nu vroia să-mi restituie actele. Am început să intru la bănuieli și eram foarte atent, dacă încearcă să coboare, să cobor rapid și eu după ele. Cele două funcționare reunite, m-au ignorat o clipă, și s-au adresat soției mele cu cuvinte, de data aceasta mai sonore, cu mai mulți decibeli, însă, cu același zâmbet nefiresc, aș spune, nepoliticos. Adică, lucrurile o luau, din nou, de la capăt. Actele mele rămâneau tot în mâinile dumnealor. Ce încredere poți să ai în niște persoane cu un asemenea comportament ? De obicei, controlorii, pe mine cel puțin, mă ignorau. Eventual, îmi spuneau: dacă ceea ce vreți să-mi arătați este talonul de pensie, lăsați-l, nu-l mai căutați! Ce făceau doamnele acestea era un spectacol penibil. Le-am spus să o lase în pace pe soția mea, deoarece nu le va arăta niciun document. Și mai ales să înceteze spectacolul. S-au uitat din nou la mine cu același zâmbet superior, rămâneam același pezevenchi, cu toate că eram OK. Un pezevenchi OK ! Le-am spus : Lăsați-o în pace ! Vă dau bani doar ca să încetați spectacolul !

Zâmbetul răutăcios le-a dispărut, și, într-adevăr, au lăsat-o în pace. Au scris ceva pe un cartonaș care părea a fi o carte de vizită. Le-am dat câți bani mi-au cerut. La un moment dat, și-au pus problema ce nume să treacă pe cartonaș. Una dintre ele a venit cu ideea : scrie FĂRĂ ACTE ! În tot acest timp, le-am pândit dacă mai adaugă ceva la spectacolul de dinainte, un cuvânt, un gest, vreo nuanță pe mimica lor. Nu am sesizat nimic în acest sens. Se potoliseră ! La sfârșit de tot, mi-au restituit și actele.

Pe Internet aveam să aflu că, această schimbare de atitudine a controlorilor s-a datorat unor cetățeni străini care, venind de la aeroport, nu-și cumpărau, sau nu-și validau cartela de călătorie. Greci, ciprioți, dar, mai ales, israelieni. Printre aceștia din urmă, se aflau și persoane în vârstă care vorbeau românește. Veneau – și continuă să vină – la Moll-ul AFI Cotroceni. Se pare că este mai rentabil să-și cumpere haine, de aici, din România, decât din moll-urile din țara lor.

Așa că, cu toată bănuiala doamnelor controloare, nici eu și nici soția mea, deocamdată, nu suntem israelieni.

Frumos și util ar fi fost ca Primăria capitalei să le dea liber acestor israelieni să circule peste tot prin capitală doar cu pașaportul israelian! Ar fi venit mult mai mulți să cumpere mărfuri din magazinele bucureștene. Ca să nu mai spun că foarte ușor s-ar fi putut aranja ceva asemănător în Ierusalim, pe bază de reciprocitate. Israelienii ar fi fost încântați de această mișcare.

O altă, întâmplare ciudată s-a petrecut foarte recent, anul acesta, pe data de 7 februarie 2019. Într-un autobuz 168, urcă o controloare. SINGURĂ! De obicei, sunt câte 3-4. Ciudat, dumneaei era singură! Autobuzul venea dinspre Piața Romană. Era aproximativ ora 13,45 (două fără un sfert). Și ce ne spune doamna controloare:  Talonul de pensie nu mai este suficient! Nu toți pensionarii din București mai au gratuitate pe mijloacele de transport !

-De când asta ? o întreabă un domn în vârstă, foarte speriat. De ce nu s-a anunțat nimic?

-De la 1 ianuarie. Mai uitați-vă și dumneavoastră pe Internet !

Nu știu dacă a adminstrat amenzi, deoarece soția mea și cu mine am coborât, la prima stație (Popa Tatu).

Înainte de a coborî, am reușit să-i spun doamnei controloare: Se pare că, până la urmă, tot suntem israelieni !

Nu știu ce a înțeles, dar, pentru moment, s-a blocat. Nu a încercat să ne oprească.

Surpriza a venit mai târziu, pe data de 11 februarie, când am aflat că, începând cu ziua următoare, 12 februarie 2019, se pot obține formularele pentru cererea de gratuitate pentru pensionari (eventual și însoțitori) de la centrele care vând cartele de călătorie.

Am fost, în dimineața de 12 februarie, la unul dintre aceste centre. Nu mai aveau formulare ! Cred că nici nu au avut, deoarece era afișat, la vedere, că formularul de cerere se poate coborî de pe site-ul  www.stb.sa

Toată după-amiaza zilei de 12 februarie site-ul menționat nu a funcționat : acest site nu este disponibil. A doua zi, a căzut internetul în tot cartierul.

Întrebarea pe care ne-o punem este: cu ce drept susținea, încă de pe data de 7 februarie funcționara RATB că măsura intrase în vigoare de la 1 ianuarie a acestui an ? Dumneaei știa foarte bine cum stăteau lucrurile, și totuși, a ieșit pe teren cu pretenția că noi trebuia să știm nște lucruri care aveau să fie anunțate câteva zile mai târziu.

Și nici acum lucrurile nu sunt lămurite: până la primirea cardului de gratuitate pentru transportul public de suprafață din București, cum rămân lucrurile? De ce nu s-a gândit nimeni la aceste mici detalii foarte importante? Tare mă tem că, până la urmă, probabil anul viitor, vor fi, din nou suficiente: talonul de pensie și actul de identitate. Este mult mai rentabil și mai la îndemână pentru toată lumea.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare

Etiquetas

, , , , , ,

ÎNDRAGOSTITI Charles Edward Perugini

Îndrăgostiți în grădină, Charles Edward Perugini

Dragostea – puterea care „ţine” lumea şi lucru de mult preț

Etimologia cuvântului dragoste ne arată cât de nobile sensuri avea rădăcina din care s-a născut: dher-… o rădăcină din limba indo-europenilor.
Indo-europenii spuneau dher- când voiau să arate că:

– un lucru era bine fixat, solid, zdravăn, stabil, bine întemeiat, neclintit sau
– un lucru care se/te ține bine și nu-ți mai dă drumul, de care te ții bine sau pe care îl ții cât de bine poți şi căruia nu vrei să-i mai dai drumul … cu nici un preț, pentru că … este de preț.

Folosit ca verb, dher- însemna, printre altele, şi „a ține la cineva/ceva”, a prețui, a considera, a respecta.

Vechii slavi spuneau dragu (format din acest dher- şi un posibil sufix –go-) despre o persoană sau un lucru la care țineau foarte mult. Astfel a ajuns să însemne: scump, prețios, neprețuit şi… drag, iubit. Era şi un mod afectuos de adresare, ca „tesoro” – „comoara mea” din italiană.

Din dragu l-au format pe dragosti, un lucru prețios sau care costă mult.

De la ei le avem şi noi, cu deosebirea că, în timp ce în toate limbile slave dragosti era şi mai este doar: un lucru scump, prețios, de mare valoare, un odor neprețuit sau scumpete şi lux, în româneşte el are numai sensul de … dragoste !

Adică ceea ce strămoşii noştri, protoromânii, credeau a fi… lucrul de (cel mai mare) preț, de fapt, neprețuit.

Tot de la vechii slavi îl avem pe dârz, din dârzu = îndrăzneț, curajos, temerar, ferm, neclintit, din aceeași familie a lui dragu.

Pentru cei ce gustă voluptățile etimologiei, să spunem că:

1. dragu poate fi rudă cu dear din engleză: prețios, valoros, scump, iubit, îndrăgit şi… costisitor…

2. din acelaşi radical al temeiniciei s-a născut în latină firmus (ferme, în fr. şi, de aici, ferm în română)

3. în greacă din el s-au format două cuvinte care merită pomenite:

tronul (din thronos/θρόνος) – scaunul solid, înalt şi de neclintit, însemn al puterii politice şi religioase (a se vedea tronul Pithiei sau tronul patriarhal).

religia (thriskia/θρησκεία) adică regulile de cinstire a divinității, stabilite şi fixate odată pentru totdeauna, reguli ce trebuiesc ținute cu fermitate.

Concluzia este copleşitoare.

În primul rând se desprinde ideea că dragostea, aşa cum o cunoaşteau şi cei vechi şi aşa cum o cunoaştem şi azi, este o putere „atotțiitoare”, puterea prin care Divinitatea/ Atotțiitorul „ține” lumea, o men-ține, adică o ține în mâini.

În al doilea rând, rădăcina din care se trage ne arată că dragostea este puterea pe care se întemeiază orice, puterea prin care orice lucru devine statornic, stabil, solid, ferm, de neclintit şi de nestrămutat şi puterea prin care se ține, se susține şi se menține oriunde şi oricând.

În al treilea rând, dragu şi dragosti din slavă, să zicem „faptul de a fi neprețuit” arată limpede că ea este unul dintre, dacă nu chiar… cel mai prețios lucru din lume.

Și, nu numai atât. Rudele-i din greacă, tronul şi religia, ne descoperă adevărata-i menire: aceea de a domni/stăpâni pretutindeni şi… de a ne îndumnezei.

Cel mai minunat poem/imn închinat vreodată dragostei este cel al Sf. Pavel din Epistola sa către locuitorii Corintului. Parcă apostolul ar fi știut etimologia… dragostei:

Imn dragostei

1. „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte
pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea.Iar mai mare dintre acestea este dragostea”./I Corinteni 13; trad. Biblia Sinodală.

INDRAGOSTITI KUTLUMUS

Îndrăgostiți, frescă de la Mănăstirea Koutloumousiou/Kutlumuș, Muntele Athos

Ύμνος της Αγάπης

ΕΑΝ ταῖς γλώσσαις τῶν ἀνθρώπων λαλῶ καὶ τῶν ἀγγέλων, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, γέγονα χαλκὸς ἠχῶν ἢ κύμβαλον ἀλαλάζον. 2 καὶ ἐὰν ἔχω προφητείαν καὶ εἰδῶ τὰ μυστήρια πάντα καὶ πᾶσαν τὴν γνῶσιν, καὶ ἐὰν ἔχω πᾶσαν τὴν πίστιν, ὥστε ὄρη μεθιστάνειν, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, οὐδέν εἰμι. 3 καὶ ἐὰν ψωμίσω πάντα τὰ ὑπάρχοντά μου, καὶ ἐὰν παραδῶ τὸ σῶμά μου ἵνα καυθήσωμαι, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, οὐδὲν ὠφελοῦμαι. 4 ῾Η ἀγάπη μακροθυμεῖ, χρηστεύεται, ἡ ἀγάπη οὐ ζηλοῖ, ἡ ἀγάπη οὐ περπερεύεται, οὐ φυσιοῦται, 5 οὐκ ἀσχημονεῖ, οὐ ζητεῖ τὰ ἑαυτῆς, οὐ παροξύνεται, οὐ λογίζεται τὸ κακόν, 6 οὐ χαίρει ἐπὶ τῇ ἀδικίᾳ, συγχαίρει δὲ τῇ ἀληθείᾳ· 7 πάντα στέγει, πάντα πιστεύει, πάντα ἐλπίζει, πάντα ὑπομένει. 8 ἡ ἀγάπη οὐδέποτε ἐκπίπτει. εἴτε δὲ προφητεῖαι, καταργηθήσονται· εἴτε γλῶσσαι, παύσονται· εἴτε γνῶσις, καταργηθήσεται. 9 ἐκ μέρους δὲ γινώσκομεν καὶ ἐκ μέρους προφητεύομεν· 10 ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον, τότε τὸ ἐκ μέρους καταργηθήσεται. 11 ὅτε ἤμην νήπιος, ὡς νήπιος ἐλάλουν, ὡς νήπιος ἐφρόνουν, ὡς νήπιος ἐλογιζόμην· ὅτε δὲ γέγονα ἀνήρ, κατήργηκα τὰ τοῦ νηπίου. 12 βλέπομεν γὰρ ἄρτι δι᾿ ἐσόπτρου ἐν αἰνίγματι, τότε δὲ πρόσωπον πρὸς πρόσωπον· ἄρτι γινώσκω ἐκ μέρους, τότε δὲ ἐπιγνώσομαι καθὼς καὶ ἐπεγνώσθην. 13 νυνὶ δὲ μένει πίστις, ἐλπίς, ἀγάπη, τὰ τρία ταῦτα· μείζων δὲ τούτων ἡ ἀγάπη.

PAVEL 2

***

Nu putem, însă, să nu spunem că dragostea a fost, încă de la început, înțeleasă și ca o stihie, o forță sălbatică, de necontrolat, devastatoare, atotstăpânitoare și nu atotțiitoare. Puterea de neînvins care te ține bine și nu-ți mai dă drumul. Dragostea întruchipată de Eros. Este acea pornire a inimii subjugate de simțuri, o pornire poruncitoare, de cele mai multe ori distrugătoare. Exemple? Povestea lui Paris și a Elenei, care a dus la distrugerea Troiei sau povestea tristă a lui Tristan și a Izoldei.

Iată cum Petrarca comite un hybris îi dragostea lui nemăsurată pentru eterica, angelica sa Laura:

Petrarca, Il Canzoniere (115)

In mezzo di duo amanti honesta altera
vidi una donna, et quel signor co lei
che fra gli uomini regna et fra li dèi;
et da l’un lato il Sole, io da l’altro era.

Poi che s’accorse chiusa da la spera
de l’amico piú bello, agli occhi miei
tutta lieta si volse, et ben vorrei
che mai non fosse inver’ di me piú fera.

Súbito in alleggrezza si converse
la gelosia che ‘n su la prima vista
per sí alto adversario al cor mi nacque.

A lui la faccia lagrimosa et trista
un nuviletto intorno ricoverse:
cotanto l’esser vinto li dispiacque.

PETRARCA SI LAURA 1
Laura punându-i lui Petrarca cununa de lauri, Florența, sec. al XV-lea

La mijloc, între doi îndrăgostiţi… (115)

La mijloc, între doi îndrăgostiţi, văzui o doamnă cu virtuți cerești,
augustă; cu ea era acel senior
Ce între oameni şi-ntre zei domneşte;
De-o parte Soarele-i stătea şi eu de-o parte, și amândoi aveam același dor.

Când se văzu în sfera lui de raze că-i cuprinsă,
A iubitului cel mai frumos, spre mine se-ntoarse și spre-a mea privire vie,
Și-o văzui: era senină şi pe chip avea o fericire necuprinsă;
şi tare aş vrea în veci cu mine sălbatică și rea să nu mai fie.

Pe dată-n bucurie mi se prefăcu
Gelozia ce-n inimă mi se născuse
Atunci când eu pe al meu ceresc rival văzusem.

Un norişor i-acoperi, împresurându-l,
chipu-i înlăcrimat şi trist:
într-atât îi displăcuse că fusese-nvins.
(Traducere: ZLH)
Petrarca, Canțonierul, 115

Edward Burne-Jones, chant d amour

Chant d’Amour/Cântec de dragoste,  Edward Burne-Jones, Metropolitan Museum of Art, 1868 et 1873

115

Vi que entre dos amantes se mostrava
mi Laura, estando aquel señor con ella,
qu’en cielo y tierra abiva su centella,
yo del un lado, y Phebo de otro estava:

5 Y viendo que la Esphera la cercava
del más hermoso amante, alegre y bella
a mí bolvió sus ojos, o quién vella
ansí siempre pudiera, y no más brava.

Luego fue convertida en alegría,
10 la celosía que al mirar primero
por tan alto adversario me nasciera.

Y el por mostrar su pena por entero
con una chica nuve se encubría,
corrido de entender que le venciera.

Los sonetos y canciones del Petrarcha, Henrique Garcés, Madrid, 1591

PETRARCA SI LAURA 2
Petrarca și Laura în chip de Venus, sec. al XV-lea

Between two noble lovers on either side,
I saw a true lady, and that lord with her
who reigns among men, and among gods:
the Sun was on one side, I on the other.

Since she found herself excluded from the sphere
of the more beautiful friend, filled with joy
she turned to my eyes, and I truly wish
she’d never be more severe to me than that.

Suddenly the jealousy that, at first sight
of such a noble adversary, had been born
in my heart, turned to happiness.

A little cloud came to wreathe itself
around his saddened and tearful face:
so much had his defeat displeased him.

https://www.poetryintranslation.com/PITBR/Italian/Petrarchhome.php

Primele cuvinte de dragoste, Charles Edward Perugini

 Și iată două poezii culese de Eminescu despre … muncile, chinurile adică ale dragostei:

181
CÂNTEC VECHI

Vino, scumpă, de privește
Dorul tău cum mă muncește,
Nici de fel cum nu mă lasă
Nici să intru sara-n casă,
Ci din așternut mă scoală
Ca pe un pătimaș de boală
Și mă face de alerg
Neștiind pe unde merg.
Când în zori de dimineață
Mă trezesc cu tine-n brață,
Când te strâng să nu te pierd
Și te chem să te dezmierd,
Ars deodată sar din pat
Singurel m-am deșteptat
Suspinând și amețit,
Mă simt mai nenorocit.
Sunt de carne, nu-s de fier,
Ce să fac ca să nu pier,
Căci rănit sunt de amor
De nici trăiesc, nici nu mor.
Somnul meu nu este somn,
Nici pe mine nu sunt domn,
Adormit de sunt pe cale
Zăresc chipul dumitale
O icoană zugrăvită
Cu mulți nuri închipuită.

184
La fântână sub răzor
Se-ntâlnește dor cu dor
Se sărută până mor.
La fântâna lui Novac
Se-ntâlnește drag cu drag
Se sărută până zac.

Sărutul, Brâncuși, 1912

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny (ediția online)
Dictionnaire russe-français ou dictionnaire étymologique de la langue russe, S. Petersburg, Charles-Philippe Reiff (1836) (ediția online)
Francesco Petrarca, Canzoniere, Giancarlo Contini, Einaudi, Torino, 1964 (ediția online)
M. Eminescu, Literatura populară, BPT, Ed. Minerva, București, 1979

***

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA

Etiquetas

, , , , , ,

Lukashenko y Putin 1

Lukașenko și Putin

MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI

Unul dintre cele mai urâte coșmaruri pe care le-au avut și le au țările mici, de-a lungul istoriei, este vecinătatea cu o mare putere. În prezent, povara aceasta o duce în spinare Belarus, datorită Federației Ruse, cu toate că Minsk nu recunoaște acest lucru din orgoliu, iar, pentru Moscova, o astfel de recunoaștere ar fi ceva…de prisos.

În ziua de azi, două sunt problemele bieloruse cu Rusia: prima, slăbiciunea economică, ușurată, în oarecare măsură, de când a devenit independentă, în urma dispariției URSS, prin ajutoare generoase din partea Rusiei; cealaltă problemă este strădania lui Putin de a reabsorbi în Federația Rusă toate țările care au alcătuit cândva URSS.

De fapt, dacă entitatea politică și istorică a Republicii Belarus este recunoscută, viabilitatea ei economică a fost, mai mult sau mai puțin politică, doar în macro-structura URSS. Când aceasta s-a dezmembrat într-o serie de republici independente, Rusia a venit în ajutorul Minsk-ului, deoarece, astfel, putea să-și exercite hegemonia în continuare, prin pârghiile economice. Ajutoarele rusești au constat din mari credite cu dobânzi mici, precum și din livrarea de hidrocarburi la preț scăzut. Belarus se ocupa cu rafinarea țițeiului rusesc – gazele le oprea pentru consumul propriu, iar celelalte produse rafinate le reexporta; în felul acesta, obținea ușor venituri decisive pentru balanța sa de plăți.

Însă, în prezent, cu o piață mondială a hidrocarburilor în scădere, Rusia însăși are mari probleme în a-și vinde aceste produse. Pentru a-și spori vânzările, Moscova a recurs la un truc fiscal – scade masiv și progresiv taxele pentru export, în schimb, ridică vertiginos impozitul pe extragerea țițeiului, ceea ce sporește prețul de vânzare a acestei materii prime. Pentru Belarus, acest lucru înseamnă pierderi enorme (aproximativ 400 de milioane de dolari, în fiecare an) din veniturile obținute prin vânzarea produselor rafinate în străinătate.

Acestei mari provocări trebuie să-i răspundă președintele bielorus, Alexandru Lukașenko; o provocare agravată de reactivarea pe care vrea să i-o impună omologul său rus – Vladimir Putin –  a pactului pentru a forma un „Stat comun”, pe care l-au semnat (dar, nu l-au îndeplinit, până acum) Rusia și Belarus, după dispariția URSS, prin anii 90. Încă de pe atunci, Moscova năzuia să-i succeadă Rusiei staliniste ca mare putere. Dar, nici circumstanțele politice, și nici propria slăbiciune financiară nu permiteau acest lucru, în anii aceia.

Putin crede că acum situația e diferită. Nu că țara sa s-ar scălda în abundență, ci pentru că conjunctura internațională îi lasă mai multă marjă de manevră și pentru că slăbiciunea vecinilor săi  – cu excepția Kazahstanului – este, acum, mult mai mare. Și, primul pas pentru această reînviere a „Marii Rusii” ar fi unirea Federației Ruse cu Ucrania și Belarus.

În Ucraina nu i-au ieșit pasiențele lui Putin deoarece a mers pe calea cea mai dură, dar, acum, Crimeea este a rușilor. Și, cum o a doua încercare expansionistă pe cale militară este de neînchipuit, Kremlinul încearcă, acum, calea economică. Micșorarea fondurilor nu-i mai permite lui Lukașenko să facă nazuri sau chiar să cocheteze cu Occidentul, cum a făcut în ultimii ani. Profitând de noua situație, Moscova se umflă în pene, până într-atât, încât ambasadorul rus la Minsk, Mihail Babici, a ajuns să afirme, recent, că Belarusului i-ar merge mult mai bine în pretinsul „stat comun”, decât în actualul „Spațiu euroasiatic”, o modestă versiune orientală a Pieței Comune.

Mihail Babici 1

Mihail Babici

Această declarație dobândește o relevanță specială, deoarece opinia publică bielorusă nu vorbește de Babici ca despre un ambasador rus, ci despre „guvernatorul general rus”…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

BELARUS 1

MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA

Una de las peores pesadillas de las pequeñas naciones a lo largo de la Historia ha sido la vecindad con una gran potencia. Actualmente, esta carga la está padeciendo Bielorrusia con la Federación Rusa, aunque Minsk lo niegue por orgullo y Moscú, también… pero, por redundante.

Hoy en día, los problemas bielorrusos con Rusia son dos: uno, la debilidad económica del país, aligerada desde su independencia tras la desaparición de la URSS por generosas ayudas rusas; el otro y mayor es el empeño de Putin de reabsorber en la Federación Rusa a todas la naciones que habían formado parte de la URSS el siglo pasado.

En realidad, si la entidad política e histórica de Bielorrusia es innegable, su viabilidad económica solo era más o menos posible en la macro estructura de la URSS. De ahí que al desmembrarse ésta en una serie de repúblicas independientes, Rusia vino en socorro de Minsk, ya que, así, seguía ejerciendo su hegemonía por la vía económica. La ayuda rusa han sido grandes créditos a reducido interés y el suministro de hidrocarburos a bajo precio. Bielorrusia refinaba el petróleo ruso – el gas ha sido mayormente para consumo propio – y reexportaba los productos; así obtenía unos ingresos fáciles y decisivos para la balanza de pagos del país.

Pero, hoy en día, con un mercado mundial de los hidrocarburos a la baja, Rusia misma tiene problemas para vender los suyos. A fin de incrementar sus ventas, Moscú ha recurrido a una artimaña fiscal – drástica rebaja progresiva de los aranceles de exportación y fuerte elevación de los gravámenes sobre la extracción que repercuten en el precio de venta de la materia prima. En el caso de Bielorrusia, esto significa una enorme merma (unos 400 millones de dólares anuales) de los beneficios en la venta de los refinados que exporta.

Ello constituye un nuevo desafío para el presidente bielorruso, Alejandro Lukashenka: un desafío agravado por la reactivación que quiere imponerle su colega ruso – Vladimir Putin –  al pacto “Estado común” que firmaron (y no promovieron hasta ahora) Rusia y Bielorrusia, a raíz de la desaparición de la URSS, en los 90. Ya entonces Moscú tuvo claro que aspiraba a suceder a la Rusia estalinista como gran potencia. Pero, ni las circunstancias políticas, ni la propia debilidad financiera lo permitían en aquellos años.

Putin cree que ahora es distinto. No porque su país nade en la abundancia, sino porque la coyuntura internacional le deja mucho más margen de maniobra y porque la debilidad de sus vecinos – Kazakstán, aparte – es mayor que antes. Y el primer paso para esta hipotética resurrección de la “Gran Rusia” es la unión de la Federación Rusa con Ucrania y Bielorrusia.

En Ucrania se le han torcido algo las cosas a Putin por ir a la brava, pero ya es rusa Crimea. Y como una segunda intentona expansionista por la vía militar ya es impensable, el Kremlin lo intenta ahora por la vía económica. La merma de fondos ya no le permite a Lukashenka remolonear y hasta coquetear con Occidente como en los últimos años y esto ha envalentonado a Moscú hasta el extremo de que el embajador ruso en Minsk, Miguel Babich, haya declarado recientemente que a Bielorrusia le iría mucho mejor en el pretendido “Estado común” que en el actual “Espacio euroasiático”, una modesta versión oriental del Mercado Común.

Mijail Babich 2

Mijail Babich

Y la declaración adquiere especial relevancia si se tiene en cuenta que la opinión pública bielorrusa no habla de Babich como del embajador ruso, sino como del “gobernador general ruso”…

BELARUS 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA/LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA

Etiquetas

, , , , , ,

Nicolás Maduro 1

Nicolás Maduro

AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA   Washington, Diana Negre

Aparent, ajutorul Rusiei pentru guvernul lui Nicolás Maduro este eminamnte politic. În trecut, așa a și fost, atunci când Hugo Chávez a ajuns la putere, dar, acum, motivul principal pentru care Rusia sprijină actualul guvern venezolan este de natură economică: cel mai mare creditor al consorțiului petrolier statal din Venezuela este “Rosneft”–echivalentul său rusesc–căruia îi datorează  2 miliarde 300 de milioane de dolari.

Pentru Venezuela, petrolul este un fel de “mană cerească blestemată”: țara trăiește aproape exclusiv de pe urma petrolului (90% din exporturile Venezuelei îl formează hidrocarburile) iar, banii câștigați astfel, aparent ușor, i-au făcut pe guvernanți să nu mai dezvolte și alte industrii.

Situația s-a agravat catastrofal când a venit la putere Chávez, tocmai într-un moment în care petrolul atingea prețuri mari, deoarece acest militar comunist s-a folosit de conjunctura favorabilă a prețurilor înalte pentru a-și promova “socialismul secolului al XXI-lea” cu criterii exclusiv ideologice: a naționalizat mii de întreprinderi, demontând chiar și puținele întreprinderi pe care țara le avea în afara sectorului hidrocarburilor, tocmai în momentul în care, pe plan mondial, se prăbușea prețul petrolului.

Și, pentru ca răul socialismului chavist să fie și mai mare, Venezuela posedă cele mai mari rezerve de țiței din lume, un ţiţei care este, însă, foarte greu, vâscos și sulfuros, a cărui distilare costă mult și care nu se poate face în orice rafinărie. Pentru ca afacerea petrolului venezolan să meargă–ea se află în mâinile statului prin intermediul întreprinderii PDVSA–este nevoie de mari investiții pentru menținerea instalațiilor, dar, și de personal bine calificat, cu salarii mari. Decapitalizarea cauzată de programele economice ale socialismului chavist a lipsit țara de două lucruri: nu mai există capitaluri pentru a întreține exploatarea la nivelurile obișnuite și nici nu există în țară personal tehnic pregătit pentru această activitate. Și nici bani pentru a plăti specialiști străini.

Această criză economico-petrolieră a Venezuelei l-a înălțat la condiția de autentică eminență cenușie pe Igor Sechin, șeful cel mare al consorțiului “Rosneft”. Acesta este cel de al doilea om ca putere în Rusia și un susținător aprig al președintelui Vladimir Putin. Acum, când a face rentabilă afacerea este o chestiune de viață sau de moarte pentru Maduro și pentru țară, dar, și o problemă serioasă pentru “Rosneft” (în trimestrul trecut a obținut beneficii mai mici cu un miliard șase sute șaizeci de milioane față de cele trei luni anterioare), economia Rusiei și abilitățile de întreprinzător ele lui Sechin sunt decisive.

Igor Sechin 1

Igor Sechin

Ironia sorții face ca magnatul rus să fie un personaj cheie și pentru SUA. Căci Venezuela, în prăbușirea ei economică vertiginoasă își amanetează tot mai mult din resursele ei petroliere pentru a aduna de pe unde poate noi credite. Cu toate că “Rosneft” este de partea lui Maduro, deoarece așa îi convine lui Putin în încleștările cu SUA, totuși, el nu este dispus să se sinucidă tot împrumutând bani Venezuelei. Ultimul credit acordat de “Rosneft” întreprinderii PDVSA –  aproape un miliard și jumătate de dolari – l-a aprobat prin concesionarea a 49,9% din capitalul întreprinderii “Citgo”, formată dintr-o rafinărie și benzinării care se află în SUA. Și, dacă va fi cazul – care, în ziua de azi este mai mult decât probabil – ca “Citgo” să suspende plățile, principalul interlocutor al creditorilor americani va fi tocmai mâna dreaptă a lui Putin, adică, Igor Sechin.

VENEZUELA 2

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA   Washington, Diana Negre

Nicolás Maduro 2

Nicolás Maduro

A primera vista, la ayuda rusa al Gobierno de Nicolás Maduro es eminentemente política. Y si esto es cierto para el pasado, cuando Hugo Chávez asumió el poder, ahora, el motivo principal del apoyo ruso al actual Gobierno venezolano es económico: El mayor acreedor del consorcio estatal petrolero de Venezuela es “Rosneft” – su equivalente ruso – al que le debe 2.300 millones de dólares.

Para Venezuela, el petróleo es una especie de “maná maldito”: de él vive el país casi exclusivamente (el 90% de las exportaciones venezolanas son hidrocarburos) y ese dinero aparentemente fácil ha inducido a los gobernantes a no impulsar otras industrias.

La situación se agravó catastróficamente con la llegada de Chávez al poder, justo en un momento de altos precios del petróleo, ya que ese militar comunista aprovechó la coyuntura petrolera para impulsar su “socialismo del siglo XXI” con criterios exclusivamente ideológicos: nacionalizó miles de empresas, desmontando el mínimo entramado empresarial que tenía el país al margen de los hidrocarburos, en el mismo momento en que se desplomaba en el mundo el precio del crudo.

Para mayores males del socialismo chavista, Venezuela tiene las mayores reservas de petróleo del mundo, pero, es un petróleo muy pesado, espeso y sulfuroso cuya destilación es cara y no está al alcance de cualquier refinería. Para el negocio petrolero venezolano – que está en manos del Estado a través de la empresa PDVSA – se necesitan grandes inversiones para el mantenimiento del material, así como personal muy cualificado, de altos sueldos. La descapitalización provocada por los programas económicos del socialismo chavista ha privado al país de las dos cosas; ya no hay capitales para mantener la explotación a los niveles habituales y tampoco hay en el país personal preparado técnicamente para ello. Ni dinero para pagar especialistas extranjeros.

Esta crisis económico-petrolera de Venezuela ha erigido en auténtica eminencia gris a Igor Sechin, el jefe máximo de “Rosneft”. Este es el segundo hombre más poderoso de Rusia y un seguidor de fidelidad numantina de Vladimir Putin, el presidente ruso. Ahora que hacer rentable este negocio es cuestión de vida o muerte para Maduro y su país y problema serio para “Rosneft” (el trimestre pasado tuvo 1.660 millones menos de beneficios que en los 3 meses anteriores) y la economía rusa, las habilidades empresariales de Sechin resultan decisivas.

Igor Sechin 2

Igor Sechin

Lo irónico de la situación es que esto hace del magnate ruso también un personaje clave para los Estados Unidos. Y es que Venezuela, en su vertiginoso declive económico empeña cada vez mayor parte de sus recursos petroleros en arañar nuevos créditos. Y si bien “Rosneft” está de parte de Maduro porque así le conviene a Putin en sus forcejeos con los EE.UU., tampoco está dispuesto a suicidarse a fuerza de prestarle dinero a Caracas. El último crédito de “Rosneft” a PDVSA – cercano a los mil quinientos millones de dólares – lo avaló con la concesión del 49,9% del capital de “Citgo”, una empresa de refinado y gasolineras que opera en los Estados Unidos. Si se diera el caso – que hoy en día parece más que posible – de que “Citgo” hiciera suspensión de pagos, el principal interlocutor de los acreedores norteamericanos sería el brazo derecho de Putin, Igor Sechin.

VENEZUELA

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

BALUL ZIARIȘTILOR propus și organizat de UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA

Etiquetas

, ,

La împlinirea unui secol de existență a U.Z.P.R., am hotărât să organizăm, după 69 de ani de la ultima ințiativă de acest fel, o întâlnire de socializare, de petrecere plăcută a timpului împreună, la un BAL al ZIARIȘTILOR. Sunt invitați să se înscrie și să participe membrii Uniunii și invitații lor, ziariști din presa scrisă, online, radio și televiziune.

Evenimentul va avea loc în data de 28 februarie 2019 și este programat la Restaurantul Cercului  Militar Național București, cu începere de la ora 20,00. Locurile fiind limitate, participarea este asigurată de ordinea înscrierii. Balul Ziariștilor este pigmentat cu un  meniu atrăgător, o tombolă interesantă, o muzică „mobilizatoare” și surprize pregătite de organizatori.

Înscrierea se face la Sediul Central al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (Bd. Gheorghe Magheru nr. 28-30), unde se achită și taxa de participare.

Informații suplimentare se pot obține la telefon 0773.724.453, zilnic, de luni până vineri, între orele 12,00 și 18,00.Termenul limită de înscriere este 14 februarie 2019, ora 18,00.

PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/PAZ EN AFGANISTÁN, SIN AFGANISTÁN

Etiquetas

, ,

AFGANISTAN 3.jpg

PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN

Pacea a promis-o Trump, o cer talibanii, o năzuiesc trupele expediționare și o așteaptă comandamentul militar superior pakistanez (cândva, promotor al talibanilor, ca instrument al său în țara vecină): o pace în Afganistan fără trupe străine. Și cu toate că o dorește toată lumea, pacificarea acestei țări asiatice continuă să fie o himeră.

Acest lucru s-a văzut recent, în timpul convorbirilor americane cu șefii gherilelor. Schița unui acord de pace este “pre acordată”, cu retragerea trupelor americane și ale aliaților lor și cu promisiunea talibanilor că nicio organizație teroristă nu va avea sediul în Afganistan. După cum se poate vedea, este vorba doar despre un schimb de intenții, căci, de realități nu se poate vorbi. În prezent, negociatorul occidental este un cetățean american, originar din Afganistan – Zalmay Jalilzads – și care s-a bucurat de prestigiu printre talibani. În realitate, talibanii nu pot garanta că pe pământul lor nu se va așeza vreun nou Bin Laden – mai degrabă ar putea garanta Arabia Saudită și Pakistnul -, și nici SUA nu se pot retrage cu niște asigurări care nu sunt decât promisiuni condiționate.

Talibán afganos 1

Talibani afgani

S-ar putea afirma că un început trebuie să existe. În plus, în ziua de azi, “seniorii afgani ai războiului” sunt mult mai puternici și mai bine finanțați, decât în 2001 (anul în care a avut loc atentatul organizat de bin Laden împotriva turnurilor gemene din New York, și care a atras intervenția masivă a Americii în Afganistan), iar țările occidentale sunt mai mult decât sătule de o luptă care nu numai că este o risipă de vieți omenești și de resurse economice și care nu se mai sfârșește, dar, care, în plus, nu are nicio șansă de succes.

Tropas norteamericanas en Afganistán 2

Trupe americane în Afganistan

Ceea ce nu se spune – și este esențial – este că se încearcă obținerea unui acord de pace în Afganistan, fără Afganistan. Din punct de vedere politic, economic și social, Afganistanul nu este o țară, ci un mozaic de triburi înghesuite în nişte frontiere care nu despart pe nimeni de nimic. Și să nu uităm că guvernul afgan nu este nici el decât un alt “senior al războiului”; fără vreun trib, însă, ci menținut în viață de ajutorul aerican.

Tropas rumanas en Afganistan 2

Trupe româneşti în Afganistan

Dacă nu se găsește vreo formulă de coexistență relativ pașnică pentru toate triburile și etniile afgane, orice tratat de pace nu va valora nici cât hârtia pe care va fi semnat. Și se știe că, de la răscoala împotriva prezenței militare sovietice în Afganistan, nimeni nu a încercat măcar să conceapă vreo propunere valabilă în acest  sens.

Probabil, pentru că nu există.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

AFGANISTAN 2.jpg

 

PAZ EN AFGANISTÁN, SIN AFGANISTÁN

AFGANISTAN 1

Lo prometió Trump, lo exigen los talibán, lo anhelan las tropas expedicionarias y lo esperan los altos mandos pakistaníes (en su día, promotores de los talibán como herramienta suya en el país vecino): la paz de Afganistán sin tropas extranjeras. Y a pesar de que es la voluntad de todo el mundo, la pacificación de esa nación asiática sigue siendo una quimera.

Eso se ha visto recientemente en las conversaciones estadounidenses con los dirigentes guerrilleros. El esbozo de un acuerdo de paz está “pre acordado”, con la retirada de las tropas norteamericanas y de sus aliados y la promesa talibán de que ninguna organización terrorista tendrá su sede en Afganistán. Como puede verse, se trata de un intercambio de intenciones; de realidades, nada de nada. Y esto que ahora el negociador occidental es un ciudadano estadounidense oriundo él mismo de Afganistán – Zalmay Jalilzads – y que gozó de prestigio entre los talibán. Porque ni éstos pueden garantizar que en sus tierras no se asentará un nuevo Bin Laden – eso, más bien lo podrían garantizar Arabia Saudí y Pakistán -, ni los EE.UU. pueden retirarse sin más seguridades que unas promesas condicionadas.

Talibán afganos 2Talibán afganos

Se podría alegar que por alguna parte hay que empezar. Además, hoy en día, la realidad es que los “señores de la guerra” afganos son más fuertes y están mejor financiados que en el 2001 (año del atentado de bin Laden contra las torres gemelas de Nueva York, acción que determinó la intervención masiva militar estadounidense en Afganistán), en tanto que los países occidentales están más que hartos de una lucha que no sólo es una sangría humana y económica sin fin, sino que, además, carece de probabilidades de éxito.

Tropas norteamericanas en Afganistán

Tropas norteamericanas en Afganistán

Lo que no se dice – y es el núcleo del conflicto – es que se está tratando de gestar un acuerdo de paz en Afganistán sin Afganistán. Porque política, económica y socialmente Afganistán no es un país, sino un mosaico de tribus embutidas en una frontera que no separa a nadie de nadie. Sin olvidar que el Gobierno afgano no es más que otro “señor de la guerra”; pero éste, sin tribu, y en cambio, mantenido en vida por la ayuda estadounidense.

Tropas rumanas en Afganistan 1

Tropas rumanas en Afganistan

Si no se halla una fórmula de coexistencia relativamente pacífica para todas las etnias y tribus afganas, cualquier tratado de paz no valdrá ni el precio del papel en que se firme. Y que se sepa, desde la sublevación contra la presencia militar soviética en Afganistán, nadie ha tratado en absoluto de concebir una propuesta viable para ello.

Posiblemente, porque no existe.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU