TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES

Etiquetas

, ,

TARI BALCANICE

TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI

Faptul că terorismul islamic încearcă să se implanteze acum în Balcani îi surprinde doar pe cei care nu au urmărit niciodată situația din această parte a Europei.  În zonă sunt condiții optime pentru aceasta, mai întâi pentru că aici sunt trei state musulmane – Albania, Bosnia-Herțegovina și Kosovo – precum și alte patru (Bulgaria, Macedonia, Muntenegru și Serbia) care au populații musulmane majoritare în unele regiuni ale lor.

Dar, mult mai importante decât religia sunt sărăcia, incultura și discriminarea pentru a atrage jihadismul.  Grupurile sociale marginale și cei discriminați de societate tind spre violență, o atracție care se potențează și mai mult în cazul romilor – în marea lor majoritate analfabeți și excluși din locurile de muncă bine plătite – până într-atât, încât în Serbia s-a înregistrat un procentaj foarte mare de romi, care nu sunt musulmani și care s-au înrolat în rândurile Statului Islamic (S.I.) din Siria, atrași de momeala unei bune remunerări, haine și mâncare, pe care, în patria lor nu le aveau, și nici nu exista probabilitatea de a le avea vreodată.

TSIGANI

Acest fenomen a apărut acum câțiva ani în Balcani și a fost denunțat de mai mulți politicieni, printre care, președinții bosniac – Izetbegovic – și cel macedonean – Ivanov-, dar, fără vreo consecință mai importantă. Doar acum, când declinul militar al Statului Islamic generează un reflux de voluntari balcanici spre patriile lor și teroriștii caută noi teritorii, neliniștea a cuprins toate guvernele cu populații musulmane.

Alija IzetbegovićAlija Izetbegović

Ceea ce neliniștește în mod deosebit este apariția așa numitelor „para-moschei” sau moschei spontane conduse de clerici autonomi, în afara oricăror organizații religioase sau al vreunui control statal, și care propovăduiesc războiul sfânt, intoleranța și ura față de credincioșii musulmani moderați.

De la cartierul general al Statului Islamic s-a lansat apelul de a duce un război fără milă împotriva musulmanilor care văd în credință mai degrabă un element de identitate culturală, decât o combativitate pasională. Iar, prin intermediul organelor sale propagandistice, Statul Islamic – care speră să-și transfere în Europa Răsăriteană operațiile, când va fi scos din Orientul Mijlociu – nu încetează să-și incite sprijinitorii săi balcanici să comită asasinate împotriva tuturor coreligionarilor moderați. „…chiar înainte de a le tăia gâturile creștinilor, trebuie omorâți toți musulmanii slabi; și trebuie să fie omorâți în fața nevestelor și copiilor lor…

ISIS si cucerirea EuropeiPlanul ISIS de extindere până în anul 2020

Limbajul Statului Islamic nu este nou și nu e nou nici radicalismul său sângeros. Nou este doar interesul jihadismului pentru zona balcanică.  Acest interes pentru stratul cultural și demografic musulman, creat în această regiune în urma ocupației otomane, a fost trezit în mod special de slăbiciunea structurilor administrative și polițienești ale statelor din Europa de Răsărit și de vulnerabilitatea unor sectoare ale societăților lor.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES

Moscheea Sultanului Murat din Skopje

La mezquita del sultán Murat, Skopje

Que el terrorismo islámico intente implantarse ahora en los Balcanes sorprende sólo a los que jamás se han preocupado de esta parte de Europa.  Y es que allá se dan las condiciones óptimas para ello, empezando porque en esa parte del Viejo Continente existen tres Estados oficialmente musulmanes – Albania, Bosnia Herzegovina y Kosovo – y cuatro (Bulgaria, Macedonia, Montenegro y Serbia) con mayorías islámicas en varias de sus regiones.

Pero, tanto o más importante que la fe lo son la pobreza, la incultura y la discriminación como atractivos del jihadismo.  Los grupos sociales marginales y los discriminados de las sociedades tienden a la violencia, una querencia que se potencia aún más en el caso de los roma – en su mayoría analfabetos y excluidos de los empleos bien pagados – hasta el extremo que en Serbia se registró un porcentaje desproporcionado de roma, que no son musulmanes, que se enrolaron en las filas del Estado Islámico (EI) en Siria atraídos por el señuelo de una buena paga, vestimenta y alimentación que en su patria ni tenían ni tenían probabilidades de alcanzar jamás.

Este fenómeno fue detectado hace años ya en los Balcanes y denunciado por varios políticos como los presidentes bosnio – Izetbegovic – y el macedonio – Ivanov-, pero sin mayores consecuencias. Tan solo ahora, cuando el declive militar del E.I. genera un reflujo de los voluntarios balcánicos hacia sus patrias y los terroristas buscan nuevos territorios, las inquietudes han llegado a todos los Gobiernos con poblaciones musulmanas.

Gjorge IvanovGjorge Ivanov

Lo que ha inquietado en grado sumo ha sido la aparición de lo que se podrían llamar las “para-mezquitas” o mezquitas espontáneas, que están al cargo de clérigos autónomos, fuera de toda organización religiosa y control estatal, y que propagan la guerra santa, la intolerancia y el odio a los creyentes moderados.

Desde el cuartel general del E.I. se llama a la guerra sin cuartel contra los musulmanes que ven en la religión mucho más un elemento de identidad cultural que una militancia pasional. Y en sus órganos propagandísticos, el E.I. – que espera poder trasladar a la Europa del Este sus operaciones cuando sea desalojado del Oriente Medio – no para de incitar a sus seguidores balcánicos al asesinato de todos los correligionarios moderados. “…antes que degollar a los cristianos, hay que hacerlo con todos los musulmanes tibios; y hacerlo a la vista de sus mujeres e hijos…”

El lenguaje de E.I. no es nuevo y el radicalismo sanguinario, tampoco. Lo que es nuevo es el interés del jihadismo por los Balcanes. Y más, mucho más que por el sustrato cultural y demográfico musulmán afincado ahí desde la ocupación otomana, el interés se ha despertado por la endeblez de las estructuras administrativas y policiales de los Estados del Este europeo y la vulnerabilidad de varios sectores de sus sociedades.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

   VALENTIN POPESCU

 

 

DE CE RAMBLA, BARCELONA ?

Etiquetas

, , ,

RAMBLAS 1

Pentru că aici viața este fericită, frumoasă, bogată, tihnită !

Rambla este cea mai frumoasă stradă din lume. O spun scriitorii, Heminguay printre ei, o spun turiștii.

Ce are Rambla ?  Și de ce este cea mai frumoasă din lume ?

Rambla are trotuarul pentru pietoni PE MIJLOCUL STRĂZII, acolo unde, în mod obișnuit, se află partea carosabilă, destinată vehiculelor.

Dar, pe Rambla, PIETONUL este cel îndreptățit să umble pe mijlocul străzii, pe un trotuar lat de câțiva metri.

Pe Rambla, pietonul este suveran.

Pentru aprovizionare – căci numai pentru  pentru a aproviziona magazinele, terasele, restaurantele, piața Sfântul Iosif (Sant Josep), pe care toată lumea o numește La Boquería, sunt admise vehicule- există două benzi de circulație (câte una în fiecare sens), să spunem surghiunite spre laturile străzii, acolo unde, pe celelalte străzi se află trotuarele pentru trecători.

Așadar, pe Rambla, rolurile sunt inversate : pe mijlocul străzii  umblă pietonii, iar, pe marginiile  îngustate la maximum circulă, numai în caz de nevoie, unele vehicule trecătoare.

RAMBLA 3

Rambla este fermecătoare, este magică !

Rambla este făcută pentru cei care vor să se plimble, să meargă la pas domol ca să admire și să savureze priveliștea din jur. Pornind de jos, dinspre Mare (Mediterana), Rambla e flancată de palmieri; dincolo de Piața Spaniei, locul palmierilor este preluat de tei. Desigur, sunt și foarte mulți platani.

Florile pe care le vând, din loc în loc, florăresele Ramblei sunt magice !

RAMBLA 13

Este o stradă de vis : nu știi dacă a coborât ea dintr-un basm, sau am intrat noi, trecătorii într-o visare dulce și liniștitoare, adică superbă. Pe cât de incredibilă, pe atât de reală !

Aici viața este frumoasă, bogată, tihnită ! Oamenii se simt fericiți, împăcați, buni ! Și, mai ales, vii !

RAMBLA 12

În aceste zile, TOȚI ROMÂNII SUNTEM BARCELONEZI !

Suntem solidari în a condamna terorismul, violența și crima.

Nu au nimic în comun cu ISLAMUL (religia păcii !) cei care își spun islamiști. Islamiștii nu sunt musulmani ! Nu are niciun viitor ideologia care te îndeamnă la crimă : toate marile religii ale lumii au în comun porunca: SĂ NU UCIZI !

RAMBLA 14

Să încheiem, revenind la Rambla cea de vis.

Peste puțin timp, durerea va trece și Rambla își va regăsi plenintudinea liniștii și frumuseții.

Va triumfa, așa cum este normal, rațiunea și întelepciunea.

Las Ramblas de Barcelona:

RAMBLA 6Aici, lângă mare, începe Rambla, cu Cristofor Columb, arătând spre Lumea Nouă !

RAMBLA 5

RAMBLA 7

RAMBLA 4

RAMBLA 8Statuie vivantă

RAMBLA 9Statuie vivantă

RAMBLA 10El Mercat de Sant Josep, la Boqueria

RAMBLA 11El Mercat de Sant Josep, la Boqueria

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración

Etiquetas

, , , , , , , ,

BARCELONA ATENTAT 1Atentatul din Barcelona, Spania, 18 august 2017

De la Reconquista, la imigrare                           Washington, Diana Negre

Ultima dată – probabil și prima – când televiziunile americane au arătat imagini din Barcelona a fost acum 25 de ani, în vara anului 1992, în timpul Jocurilor Olimpice.  Ceea ce s-a văzut până joia trecută, aici în SUA, din Barcelona a fost circuitul olimpic din Montjuich, Orașul Olimpic și Mediterana, însă acum, telespectatorii au văzut teribilele imagini de pe Ramble, transmise în direct, din momentul atentatului.

Televiziunile au transmis toată noaptea și dimineața următoare ultimele știri care le soseau, mai ales după ce au aflat că problema nu se limita numai la Barcelona, ci existau mai multe puncte din Catalonia cu activitate teroristă, arătând pe hartă unde se află Ripoll, Cambrils și Alcanar.

Au adus o adevărată armată de experți în securitate și servicii secrete care, însă, au spus că nu pot să adauge nimic la excelenta informare pe care o ofereau ziarele, posturile de radio și de televiziune.

Poate mai curioase au fost interpretările tragediei și motivele teroriștilor, și anume: în Spania și în celelalte țări europene imigranții sunt mult mai marginalizați decât în SUA, ceea ce ar explica radicalismul lor politic și ușurința cu care alunecă spre terorism.

MIGRANTI SPANIA 1Migranți în portul Tarifa, Cádiz, Andaluzia, Spania, august 2017

Desigur, în SUA sunt mai puține „ghetouri” ale imigranților, cum sunt cele din Paris, Bruxelles sau cartierele mărginașe ale Bercelonei, dar, la fel de adevărat este și faptul că cei care vin în America au o altă origine națională și religioasă, căci sunt mai puțini arabi și musulmani, și mai mulți asiatici și latinos. Există comunități cum sunt cele care se ocupă de cultivarea curmalelor în California, care provin aproape exclusiv din țări islamice, dar, condițiile de viață din exploatările agricole cu greu se pretează vreunei dezvoltări de zonă urbană marginală, adică, acolo unde fermentează nemulțumirea și unde poliția nu prea are acces.

În cazul Spaniei, după câteva scurte speculații că ar fi fost posibil un atentat autonomist, comentariile arătau, joia trecută, spre o situație deosebit de dificilă în legătură cu Islamul: Statul Islamic (SI), după anumite teorii, ar vrea să se răzbune împotriva Reconquistei, teorii care s-ar baza pe un document în care se promite că, înainte de anul 2020, „vor fi alungați invadatorii”  care au uzurpat pământul islamic spaniol, unde Islamul a domnit opt secole, de la debarcarea berberilor în Peninsulă, până la sfârșitul Regatului din Granada.

Conform acestei teorii, faptul că, în lumea arabă, Spania este cunoscută și acum sub denumirea de Al-Andalus este un indiciu că nu a fost acceptată realitatea ultimelor șase secole și că, pentru mulți credincioși islamici, un teritoriu care a fost odată musulman, nu va mai putea aparține vreodată altei religii.

AL ANDALUS ISIS

În privința reacțiilor oficiale, tot timpul s-a exprimat solidaritate, deoarece Spania este membră NATO, și deoarece americani sunt foarte sensibili când e vorba de terorism.

S-au tot repetat ofertele de ajutor, care, după cum opinau experții, se datorează avantajelor pe care le au americanii în domeniul serviciilor secrete. Rațiunile acestor avantaje sunt atât economice, cât și demografice: numărul posibililor teroriști care locuiesc în Europa este atât de mare, încât poliția și contra-spionajul nu fac față situației, în timp ce SUA dispun de resursele unei țări-continent cu o mulțime de servicii secrete: nu este vorba numai de CIA, ci și de NSA (National Security Agency, un serviciu civil de supraveghere electronică), DIA (Defense Intelligence Agency, care reunește mai multe agenții, ale fiecărei arme), și alte organizații ale căror nume nici măcar nu se cunosc, pe lângă serviciile locale, cum sunt cele din New York, care au apărut  după 11 septembrie, toate înglobate în DNI (Directorate of National Intelligence), creat și el ca răspuns la atentatele asupra turnurilor gemene.

După câte se pare, aceste ajutoare deja au fost oferite, după cum informa, joia trecută, ziarul barcelonez El Periódico, și chiar au fost avertizate autoritățile spaniole că va avea loc un atac cu vehicule pe Rambla, dar, aceste informații nu au fost confirmate. Aceasta nu înseamnă că n-ar fi fost adevărate: serviciile secrete nu confirmă și nici nu infirmă nimic – este o regulă generală a lor.

În atmosfera politică supraîncărcată care domnește acum în SUA, era imposibil să nu se tragă foloase din tragedia din Barcelona: în timp ce mijloacele de informare anti-Trump îi comparau pe manifestanții rasiști din Charlottesville cu teroriștii din Barcelona, mijloacele de informare conservatoare trăgeau spuza pe turta lor și îi dădeau dreptate lui Trump, atunci când spunea că nu vrea imigranți. Pentru a ilustra problema, arătau migranți debarcând pe o plajă din Cadiz și recomandau ca Spania și întreaga Europă să urmeze exemplul Australiei, care, pur și simplu obligă ambarcațiunile cu migranți să facă cale întoarsă.

TRUMP 1

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

BARCELONA ATENTAT 2Atropello en La Rambla de Barcelona, 18.08.2017

De la Reconquista a la inmigración Washington, Diana Negre

La última vez –y probablemente también la primera- en que las televisiones norteamericanas mostraron imágenes de Barcelona fue hace 25 años, en el verano de 1992 durante los Juegos Olímpicos.  Lo que hasta el jueves se había visto aquí de Barcelona era el circuito olímpico de Montjuich, la Villa Olímpica y el Mediterráneo, pero ahora los espectadores han visto las terribles imágenes de las Ramblas, transmitidas en directo desde el momento del atentado.

Los programas de televisión estuvieron siguiendo también durante la noche y la madrugada con las últimas informaciones, especialmente al saber que el problema no se limitaba a Barcelona, sino que había varios puntos en Cataluña con actividades terroristas y mostraban en el mapa Ripoll, Cambrils y Alcanar.

Trajeron todo un ejército de expertos en seguridad y servicios secretos, quienes dijeron que no podían añadir nada a la excelente información de diarios, radios y televisiones españolas.

Quizá lo más curioso sean las interpretaciones de la tragedia y de las motivaciones de los terroristas:  en España y el resto de los países europeos hay una marginación de los inmigrantes mucho mayor de la que se registra en Estados Unidos, algo que puede explicar su radicalismo político y la facilidad con que se sienten atraídos por el terrorismo.

MIGRANTI SPANIA 2Imagen de los inmigrantes de origen magrebí rescatados hoy por Salvamento Marítimo – EFE/ 16/08/2017

Y ciertamente, en Estados Unidos hay menos “guettos” de inmigrantes al estilo de París, Bruselas o algunos barrios del extra radio barcelonés, pero también es cierto que el origen nacional y religioso de quienes vienen a Estados Unidos acostumbra a ser diferente, pues hay menos árabes y musulmanes y muchos más asiáticos y latinos. Hay algunas comunidades, como los encargados de cultivar dátiles en California, que vienen casi exclusivamente de países islámicos, pero las condiciones de vida en las explotaciones agrícolas difícilmente se prestan al desarrollo de zonas urbanas marginales donde fermenta el descontento y a las que la policía raramente tiene acceso.

En el caso de España, después de unas breves especulaciones en cuanto a la posibilidad de un atentado autonomista, los comentarios apuntaban el jueves a una situación especialmente difícil con el Islam: El Estado Islámico (EI), según ciertas teorías, se quiere vengar de la Reconquista, algo que basaban en un documento en que se promete, antes del año 2020, “echar a los invasores” que usurparon las tierras islámicas españolas en los ocho siglos, desde el desembarco de los bereberes en la Península, hasta el fin del Reino de Granada.

ISISISIS reivindicando Al-Andalus

Según esta teoría, el hecho de que el mundo árabe conozca a España todavía como Al-Andalus significa que no han aceptado la realidad de los últimos 6 siglos y recuerdan que, para muchos creyentes islámicos, una vez que un territorio ha sido musulmán no puede pertenecer ya a ninguna otra religión.

En cuanto a las reacciones oficiales, era constante la expresión de solidaridad, tanto porque España es miembro de la OTAN como por la sensibilidad especial norteamericana ante el terrorismo.

La repetición de ofertas de ayuda, según varios expertos, se debe a la ventaja norteamericana en cuestiones de servicios secretos. La razón de esta ventaja es tanto económica como demográfica: la cantidad de posibles terroristas que residen en Europa desborda a los servicios policiales y de contra espionaje, mientras que EEUU tiene los recursos de un país continente y una plétora de servicios secretos: no se trata solo de la CIA, sino que también está la NSA (National Security Agency, un servicio civil para vigilancia electrónica),  la DIA (Defense Intelligence Agency en que hay varias agencias de cada una de las armas), otras organizaciones cuyos nombres ni siquiera se conocen, además de servicios locales como Nueva York, que nacieron después del 11-9, todas englobadas en la DNI (Directorate of National Intelligence), creado igualmente en respuesta a los atentados de las torres gemelas.

Estas ayudas aparentemente ya se ofrecieron, según informaba el mismo jueves el diario barcelonés El Periódico, e incluso advirtieron a las autoridades españolas de un ataque con vehículos en la Rambla, pero ningún portavoz de ninguna agencia confirmó aquí estas informaciones. Lo que no significa que no sean ciertas: una norma de los servicios secretos es no confirmar ni desmentir nunca.

En el ambiente político sobrecargado que vive ahora Estados Unidos, era imposible evitar sacarle provecho a la tragedia de Barcelona: mientras los medios anti-Trump comparaban a los manifestantes racistas de Charlottesville con los terroristas de Barcelona, los medios conservadores llevaban el agua a su molino diciendo cuánta razón tiene Trump al no querer inmigrantes. Para ilustrar el problema, mostraban a los migrantes que desembarcaban en una playa de Cádiz y recomendaban que España y toda Europa siga el modelo australiano y simplemente obligue a regresar a los barcos con emigrantes.

TRUMP 2

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  diana-molineaux

PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI

Etiquetas

, , , , , , , , ,

IERTAREA 3

Câtă iertare poate avea Dumnezeu ? Nemăsurată !

În această duminică, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (18, 23-35). Este o pericopă despre iertarea nemăsurată a lui Dumnezeu, dăruită celor capabili de iertare.

Iată textul:

Matei 18, 23-35: De aceea, așa este și cu Împărăția cerurilor. (Venirea ei) seamănă cu (această poveste): odată, un rege a vrut să-și încheie socotelile cu robii săi. Începuse el să se socotească cu ei și, la un moment dat, i-a fost adus un datornic (care-i datora) zece mii de talanți. Și, cum acesta nu avea de unde să-i înapoieze, domnul lui a poruncit să fie vândut ca rob și să-i fie, deasemenea, vânduți și femeia și copiii și vândute toate câte avea și să i se plătească datoria. Căzând dar robul acela la picioarele stăpânului, i s-a închinat și i-a zis: Doamne fii îngăduitor cu mine și toate ți le voi înapoia. Îndurându-se domnul acela de robul său, l-a lăsat să plece liber și l-a iertat de datorie. Și ieșind robul acela (de la domnul său) a dat peste unul din cei ce erau robi de-o seamă cu el, care-i datora o sută de dinari și, apucându-l, îl strângea de gât, zicându-i: dă-mi înapoi ce-mi datorezi ! Căzându-i la picioare, robul acela de-o seamă cu el l-a implorat: fii milostiv cu mine și-ți voi înapoia (tot ce-ți datorez), dar acela n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță (ca să stea acolo) până când îi va înapoia datoria. Văzând ceilalți robi de-o seamă cu ei cele întâmplate s-au întistat foarte și, ducându-se la domnul lor, i-au înfățișat toate câte se petrecuseră. Atunci domnul acela chemându-l la el îi zice: rob viclean, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să-ți fie milă și ție de robul acela care-i de-o seamă cu tine,  așa cum mi-a fost mie milă de tine ? Și, mâniat, stăpânul aceluia l-a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să-i înapoieze tot ce-i datora. Astfel și Tatăl Meu cel din Ceruri vă va face vouă, dacă nu-i iertați, din inimă, greșelile fratelui vostru, fiecare dintre voi.

Matei 18, 23-35: Διὰ τοῦτο ὡμοιώθη ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν ἀνθρώπῳ βασιλεῖ, ὃς ἠθέλησε συνᾶραι λόγον μετὰ τῶν δούλων αὐτοῦ. ἀρξαμένου δὲ αὐτοῦ συναίρειν προσηνέχθη αὐτῷ εἷς ὀφειλέτης μυρίων ταλάντων. μὴ ἔχοντος δὲ αὐτοῦ ἀποδοῦναι ἐκέλευσεν αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ πραθῆναι καὶ τὴν γυναῖκα αὐτοῦ καὶ τὰ τέκνα καὶ πάντα ὅσα εἶχε, καὶ ἀποδοθῆναι. πεσὼν οὖν ὁ δοῦλος προσεκύνει αὐτῷ λέγων· κύριε, μακροθύμησον ἐπ᾿ἐμοὶ καὶ πάντα σοι ἀποδώσω. σπλαγχνισθεὶς δὲ ὁ κύριος τοῦ δούλου ἐκείνου ἀπέλυσεν αὐτὸν καὶ τὸ δάνειον ἀφῆκεν αὐτῷ. ἐξελθὼν δὲ ὁ δοῦλος ἐκεῖνος εὗρεν ἕνα τῶν συνδούλων αὐτοῦ, ὃς ὤφειλεν αὐτῷ ἑκατὸν δηνάρια, καὶ κρατήσας αὐτὸν ἔπνιγε λέγων· ἀπόδος μοι εἴ τι ὀφείλεις. πεσὼν οὖν ὁ σύνδουλος αὐτοῦ εἰς τοὺς πόδας αὐτοῦ παρεκάλει αὐτὸν λέγων· μακροθύμησον ἐπ᾿ ἐμοὶ καὶ ἀποδώσω σοι. ὁ δὲ οὐκ ἤθελεν, ἀλλὰ ἀπελθὼν ἔβαλεν αὐτὸν εἰς φυλακὴν ἕως οὗ ἀποδῷ τὸ ὀφειλόμενον. ἰδόντες δὲ οἱ σύνδουλοι αὐτοῦ τὰ γενόμενα ἐλυπήθησαν σφόδρα, καὶ ἐλθόντες διεσάφησαν τῷ κυρίῳ ἑαυτῶν πάντα τὰ γενόμενα. τότε προσκαλεσάμενος αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ λέγει αὐτῷ· δοῦλε πονηρέ, πᾶσαν τὴν ὀφειλὴν ἐκείνην ἀφῆκά σοι, ἐπεὶ παρεκάλεσάς με. οὐκ ἔδει καὶ σὲ ἐλεῆσαι τὸν σύνδουλόν σου,ὡς καὶ ἐγώ σε ἠλέησα; καὶ ὀργισθεὶς ὁ κύριος αὐτοῦ παρέδωκεν αὐτὸν τοῖς βασανισταῖς ἕως οὗ ἀποδῷ πᾶν τὸ ὀφειλόμενον αὐτῷ. Οὕτω καὶ ὁ πατήρ μου ὁ ἐπουράνιος ποιήσει ὑμῖν, ἐὰν μὴ ἀφῆτε ἕκαστος τῷ ἀδελφῷ αὐτοῦ ἀπὸ τῶν καρδιῶν ὑμῶν τὰ παραπτώματα αὐτῶν.

IERTAREA 5

Această parabolă este despre Judecata de apoi (Joachim Jeremias – Parabolele…) și despre importanța crucială a iertării. Ea ne arată că una din regulile Împărăției lui Dumnezeu, a lumii perfecte care ne așteaptă în orice moment, este iertarea totală.  De altfel, regula iertării era esențială într-o comunitate creștină.

Ca să înțelegem bine această parabolă trebuie să lămurim câteva realități ale vremii: „robii regelui” (δούλοi) se numeau în Orient, și desigur și în Israel, cei mai înalți dregători/miniștri/funcționari de la curte sau vasalii regelui. Iar regele (βασιλεύς) era domnul și stăpânul lor (κύριος) absolut.

Iar faptul că un rege „își încheia socotelile” sau „se socotea” cu vasalii lui înseamnă că era momentul în care aceștia trebuiau să-și plătească tributul, adică impozitul pe venituri.

Ce era cu cel mai mare datornic care îi datora regelui din parabolă zece mii de talanți ? Putea fi un satrap/un guvernator care nu-i plătise regelui și stăpânului său partea care i se cuvenea din veniturile provinciei pe care o administra în numele lui. Poate întârziase mulți ani să-și verse tributul în vistieria regelui și se adunase o sumă uriașă sau poate sperase că regele va uita de datorie sau nici nu i-o va mai cere niciodată.

Și ce însemna, de fapt, „zece mii de talanți” ? O sumă… infinită ! O datorie care nu putea exista în realitate ! Zece mii, în Orient, este numărul infinitului (cel mai mare număr folosit în calcul, dincolo de care… nu se mai numără !). Iar talantul este cea mai mare monedă în Grecia și în întreg Orientul Apropiat. Teoretic, 10 000 de talanți însemnau o sută de milioane de dinari și cam tot atâtea drahme.

Judecând după aceste realități, dar și după altele, ne dăm seama că întreaga poveste se putea petrece undeva în Orient și nu în Palestina. Apoi, talantul este o unitate de măsură (ce mai mare posibilă) grecească, iar dinarul este o monedă romană.

Pe de altă parte, ni se spune că datornicul „a fost adus” în fața regelui, ceea ce înseamnă că fusese scos din temniță ! Și că regele a poruncit să i se vândă soția, copiii și toate bunurile. Dar, în Israel, legea nu permitea vânzarea persoanelor. Așadar, acolo n-ar fi fost posibilă vânzarea soției sau a copiilor. Dar, da, ar fi fost posibilă vânzarea unui hoț, însă, numai a aceluia care nu putea restitui ce furase. Hoț, nu datornic !

În schimb, în Grecia, era posibilă scoaterea la vânzare, pentru datorii, a familiei și a bunurilor.

Cât despre „robul de-o seamă” sau, literalmente, împreună-robul cu marele datornic (sindulos/σύνδουλος), cuvântul arată că este vorba tot despre un vasal al regelui, care avea aceeași condiție și același rang cu el.

Sigur că povestea aceasta cu tâlc, această parabolă, este altă lecție pe care ucenicii nu o învățaseră, deși Iisus, probabil, le-o predase în fiecare zi, nu în cuvinte, ci prin felul Său de a se purta.

Probabil, văzând că ucenicii Săi nu erau atenți la faptul că orice vindecare se făcea doar după iertarea păcatelor, în numele Tatălui, Iisus S-a gândit că e mai bine să le predea lecția iertării… spunându-le povestea… iertatului nemilostiv !

Mesajul ei ?

Sunt două, la fel de importante. Primul, că numai iertând din toată inima, sincer și total, vom fi iertați de Dumnezeu-Tatăl, la Marea Judecată, și cel de-al doilea, că iertarea și îngăduința Lui este nemăsurată, așa cum nemăsurată este suma de zece mii de talanți !

Să mai adăugăm doar că, e limpede, curtea orientală, talantul, dinarii, legea grecească ne arată cui i se adresează evanghelistul: ne-evreilor, mai precis, grecilor, romanilor și tuturor vecinilor Palestinei.

Și se pare că această lecție a lui Iisus, prezentată cu realitățile… neamurilor, adică pe limba lor, le-a cucerit !

IERTAREA 4.jpg

LUCRĂRI CONSULTATE

 Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, ed. Anastasia, Buc. 2000

Angelo Lancellotti, Matteo, Ed. San Paolo, Milano, 1986

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA

Etiquetas

, , , ,

SERBIA UE 2

REFORMA DIN SERBIA

Serbia, în strădania sa de a intra cât mai repede în Uniunea Europeană (UE), a pariat pe modernizare. Dar, pe o  modernizare specială – s-ar putea spune „în stil chinezesc” – în care, Administrația publică este reformată până în măduva oaselor, iar informatica se va introduce ca disciplină obligatorie încă din ultimul an al școlii primare. Promovarea statului de drept și alte valori esențiale ale democrației rămân, deocamdată, de domeniul perspectivei… Puterea autentică continuă să se afle în mâinile moștenitorilor partidului comunist din era sovietică.

Pentru acestă situație există o mulțime de rațiuni istorice – în ultimii 50 de ani, democrația a avut o existență episodică în Răsăritul Europei – și o constelație politică decisivă: puterea se află ferm în mâinile Partidului Socialist al Progresului – cu o majoritate clară în Parlament – și a șefului acestui partid, actualul președinte al Republicii, Aleksandar Vučić, fost prim ministru. Date fiind volubilitatea populară și ușurința cu care se ajunge la violență în zonă, niciun om politic la putere nu va îndrăzni, în Balcani, să schimbe status quo-ul; desigur, nici în Serbia.

Aleksandar Vučić 1Aleksandar Vučić

De fapt, hotărârea de a efectua această reformă profundă în Administrație este urmarea negocierilor Belgradului cu Bruxelles pentru a intra în UE, unde Serbiei i s-au semnalat deficiențe grave, de la deficitul din finanțele publice, până la corupție și înțepenirea structurilor statale.

Vučić, care este asistat, în această reformă, de UE, Banca Mondială și FMI (Fondul Monetar Internațional) a început cu ceea ce era mai urgent : economia, domeniu în care a reușit, în mai puțin de un an, să reducă deficitul public de la 73%, la 67%, iar, în 2016, a înregistrat o creștere de 3%. Din evantaiul celorlalte reforme necesare, a preferat să înceapă cu Administrația, deoarece dispune de persoana ideală pentru a o înfăptui: Ana Brnabić, licențiată în informatică la universitatea britanică din Hull, și care a condus o întreprindere de energie eoliană; este o tehnocrată fără afiliere politică care a mai colaborat cu Vučić, pe vremea când acesta a fost prim ministru, ocupând o funcție ministerială.

A fost o colaboratoare atât de eficientă, fără ambiții de a urca la putere, încât, atunci când a fost nevoit să renunțe la șefia guvernului din rațiuni constituționale, Vucic a desemnat-o ca succesoare a sa în fruntea cabinetului.

Ana Brnabić 1Ana Brnabić

Iar doamna Brnabić a slobozit șuvoiul reformator. Vrea, nici mai mult, nici mai puțin, să scoată hârtia din toată Administrația: de la ministere, până la municipii totul se va face electronic, pentru a scurta timpul și a stârpi corupția, căci nu vor mai exista întâlniri personale, iar rezoluțiile vor fi previzibile pentru cetățeni, deoarece disponibilitatea imediată a informației în toată țara ar evidenția orice hotărâre discrepantă pe care ar adopta-o vreo autoritate din provincie, care, în prezent, se prevalează de distanță, lipsa de informare și amânarea rezoluțiilor. Cireașa de pe tortul planului de reforme va fi crearea unei „Școli de Administrație Publică”, care va forma funcționari de elită.

Toate acestea au plăcut foarte mult la UE, FMI și Banca Mondială, dar, mai rămâne un anumit pesimism printre guvernele și instituțiile occidentale. Mai întâi, deoarece nu se vorbește deloc de reforme democratice elementare în Justiție, Poliție, de transparența instituțiilor etc. În al doilea rând, deoarece tot ce s-a întâmplat în Balcani de la prăbușirea regimurilor comuniste s-a făcut cu pași atât de mici spre democrație, încât e greu de crezut că Serbia va fi prima excepție.

BELGRAD 1Belgrad

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

SERBIA Y SU REFORMA

SERBIA UE 1

Serbia, en su empeño de ingresar cuanto antes en la Unión Europea (UE), ha apostado por la modernización. Pero, una modernización peculiar – se podría decir que “a la china” – en la que se reforma hasta la médula la Administración pública y se introducirá la informática como asignatura obligatoria ya en el último curso de la enseñanza primaria. La promoción del Estado de derecho y otros valores esenciales de la democracia quedan, por ahora, sólo en perspectiva… El auténtico poder sigue en manos de los herederos del partido comunista de la era soviética.

Para esto último hay mil razones históricas – en los últimos 50 años, la democracia sólo se dio episódicamente en el este de Europa – y una constelación política decisiva : el poder está firmemente en manos del Partido Socialista del Progreso – claramente mayoritario en el Parlamento – y de su jefe y actual presidente de la República y anterior jefe de Gobierno, Aleksandar Vučić. Dada la volubilidad popular y la querencia a la violencia en la zona, difícilmente se encontrará en los Balcanes ningún político en el poder que piense ni por asomo en cambiar el status quo; tampoco en Serbia.

Aleksandar Vučić 2Aleksandar Vučić

En realidad, la decisión de esa reforma profunda de la Administración es consecuencia de las negociaciones de Belgrado con Bruselas para su ingreso en la UE, quien señalaba las deficiencias graves de Serbia, desde el déficit de las finanzas públicas, hasta la corrupción y la inoperancia de la maquinaria estatal.

Vučić, que está asesorado por la UE, el Banco Mundial y el FMI (Fondo Monetario Internacional) en esta reforma empezó por lo más urgente : la economía, donde ha logrado, en menos de un año, reducir el déficit público del 73% al 67% y alcanzar, en 2016, un crecimiento del 3%. Y del abanico de las otras reformas necesarias, optó por comenzar por la de la Administración, porque disponía de la persona ideal para ello : Ana Brnabić, licenciada en informática por la universidad británica de Hull, ex directora de una empresa de energía eólica y tecnócrata apolítica que había colaborado ya con él cuando Vučić  era jefe de Gobierno, ocupando un cargo ministerial.

Ana Brnabić 2 Primera ministra de Serbia, Ana Brnabić

Fue una colaboradora tan eficiente y carente de ambiciones de poder que, al tener que dejar la jefatura de Gobierno por razones constitucionales, Vučić la designó su sucesora al frente del Gabinete.

Y la señora Brnabić se soltó la melena reformadora. Pretende nada menos que sustituir la tramitación de papel por la electrónica en toda la Administración, desde los ministerios, hasta los municipios, para acortar tiempos y suprimir corrupciones, dado que desaparecerán los encuentros personales y las resoluciones serán previsibles para los ciudadanos, ya que, la disponibilidad inmediata de la información, a lo largo y ancho de todo el país, pondría en evidencia una decisión discrepante que adoptase una autoridad provincial que, hoy en día, se ampara en la distancia, la falta de información simultánea y la tardanza de los dictámenes. La guinda del plan de reformas será la creación de una “Escuela de la Administración Pública” que forme funcionarios de elite.

Todo esto ha merecido los aplausos de la UE, el FMI y el Banco Mundial, sin poder evitar un cierto pesimismo de los Gobiernos y entidades occidentales. En primer lugar, porque no se habla de reformas democráticas básicas – Justicia, Policía, transparencia de las instituciones, etc. – etc. Y, en segundo lugar, porque todo lo que ha venido sucediendo en los Balcanes desde el hundimiento de los regímenes comunistas, han sido pasos tan pequeños y escasos hacia la democracia que cuesta creer que Serbia vaya a ser la primera excepción.

BELGRAD 2Belgrado, capital de Serbia

Valentí Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño

Etiquetas

, , , , ,

TRUMP Kim Jong-unNu există dușman mic      Washington, Diana Negre

E greu de spus dacă bravadele lui Kim Jong-un și-au găsit ecoul sau dacă Donald Trump este cel care a dat peste cineva care îndrăznește să-i țină piept, însă recentele tensiuni dintre Coreea de Nord și Washington au declanșat, în Statele Unite, o revizuire a politicii lor față de această țară, în ultima jumătate de secol.

Primele amenințări ale lui Trump la adresa Coreei de Nord au făcut să apară mai multe comentarii în interior decât în afara țării, ceea ce a determinat o unificare a poziției mijloacelor de informare care l-au criticat mereu, alăturându-se rivalilor săi politici, pentru a condamna niște declarații pe care le consideră excesiv de agresive și periculoase.

Nici măcar piețele de valori nu au reacționat din prima zi, căci pierderile de miercurea trecută – când s-a aflat că regimul lui Kim Jong-un a avansat mai mult decât se crdea în programul său nuclear – s-au datorat foarte puțin fricii față de un război cu Coreea de Nord, ci mai mult știrii despre restructurarea celei mai mari întreprinderi mediatice din lume, care este Disney. Joi, a avut loc o nouă cădere, mai pronunțată, din cauza amenințărilor nordcoreene de a distruge insula Guam, dar, nici această reacție nu a fost pe o scară mare; nu au crescut investițiile refugiu, cum ar fi aurul, nici scăderile de pe Wall Street, care, de vineri, au început să se recupereze.

Pentru cazul în care nordcoreenii chiar cred ce scriu comentatorii americani, adică, faptul că locatarul Casei Albe ar fi doar un guraliv care nu știe ce zice, Trump și-a intensificat amenințările, semnalând, joia trecută, că aceste amenințări de a lansa „furie și foc” asupra Coreei de Nord nu numai că sunt reale, dar chiar sunt insuficiente, și și-a reduplicat avertizările că nu exclude folosirea forței de care dispun SUA.

Așa cum a făcut de mai multe ori în timpul campaniei, nu a dat detalii și nu a lăsat motiv de speculații în legătură cu ce va face, căci a repetat că el va menține constant elementul surpriză, spre deosebire de ce au făcut pănă acum predecesorii săi, pe care i-a făcut responsabili de criza care domnește acum.

Mijloacele de informare au dedicat mai mult spațiu pentru a-l critica pe Trump pentru cuvintele sale, decât pe Kim Jong-un pentru riscul atomic pe care l-a creat pentru SUA. Amenințarea de a răspunde cu „ceva care nu s-a mai văzut” au mai rostit-o, la vremea lor, președinții Truman și Clinton, iar comentatorii de atunci nu i-au umplut de ocară.

Situația este într-adevăr dificilă și devine din ce în ce mai periculoasă, pe măsură ce trec tot mai mulți ani de la sfârșitul războiului din Coreea, care s-a încheiat acum aproape 65 de ani, printr-un armistițiu, dar, cele două Corei rămân, totuși, de atunci, din vremea lui Harry Truman, pe picior de război.

Cu toate schimbările care au avut loc în toată lumea, alianțele și interesele nu s-au schimbat: China continuă să sprijine Coreea de Nord, iar SUA, Coreea de Sud, astfel încât, speranțele pe care  și le exprima Trump, la începutul mandatului său, de a conta pe colaborarea cu Beijing-ul pentru a pune la punct Pyongyang-ul s-au risipit repede.

Fără îndoială, Statele Unite au o capacitate militară incomparabil superioară celei a Coreei de Nord, dar Kim Jong-un, la fel ca predecesorii săi din 1953 încoace, au avut un ostatec cu care au legat mâinile Washingtonului: Seul, care se află la doar 50 de kilometri de la frontera dintre Corei, și cei zece milioane de locuitori ai orașului se află în bătaia artileriei nordcoreene. De fapt, toată Coreea de Sud, cu cei 50 de milioane de locuitori, poate deveni ținta atacurilor nordcoreene: de la frontieră până în punctul cel mai îndepărtat al teritoriului sudcorean, dacă sunt 500 de kilometri.

Acesta este motivul principal pentru care, timp de mai mult de șase decenii, au fost evitate ostilitățile cu Coreea de Nord. Dar, rezultatul a fost că, de fiecare dată s-a tot cedat, cu toate că Pyongyang-ul nu își onora promisiunea de a renunța la cursa înarmărilor, și s-a ajuns în situația actuală, în care, posedă deja un arsenal atomic incipient care, cu toate că e redus și greu de întreținut, este un pericol major, atât pentru aliații Americii din regiune, cât și pentru însuși teritoriul SUA.

Mulți experți avertizează că, cu toate problemele pe care le crează, Coreea de Nord servește ambițiile Chinei de a deveni indiscutabil marea putere asiatică, dar, pentru aceasta ar fi nevoie să elimine prezența americană de pe continentul asiatic. De aceea, este dificil să ne imaginăm că speranțele exprimate la început de Donald Trump că China ar deveni un mediator pe lângă Pyongyang se vor materializa: ar însemna ca Beijing să accepte să reprezinte intersele SUA împotriva propriilor ei interese, căci Pyongyang poate servi, mai mult ca până acum, ca argument pentru a despărți Coreea de Sud de tradiționalul său aliat american, fiind posibil să semene în Seul teama că sudcoreeni vor fi sacrificați din cauza nevoilor defensive ale SUA.

Constelația politică actuală ne amintește că nu există dușman mic, așa cum am descoperit când ne-a mușcat prima dată un țânțar. Această mică insectă pe care o putem strivi foarte ușor, nu numai că ne poate irita cu înțepătura ei, dar ne poate chiar omorî cu veninul ei.  Astfel, o țară cu doar 25 de milioane de locuitori, cu un venit pe cap de locuitor cu puțin peste o mie de euro, înapoiată și înfometată, îl ține în șah pe gigantul american care are cea mai puternică economie din lume și o superioritate militară zdrobitoare.

COREEA DE NORD

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

No hay enemigo pequeño                                                  Washington, Diana Negre

CELE DOUĂ COREI SI GUAM

Cuesta decir si Kim Jong-un ha encontrado un eco a sus bravatas, o si es Donald Trump el que se topa con alguien que se atreve a contestarle, pero las recientes tensiones entre Corea del Norte y Washington han desencadenado en Estados Unidos una revisión de su política norcoreana del último medio siglo.

Las primeras amenazas de Trump contra Corea del Norte generaron más comentarios dentro que fuera del país, donde más bien sirvieron para que los medios informativos que siempre le han criticado se unieran a sus rivales políticos para condenar unas declaraciones que consideran excesivamente agresivas y peligrosas.

Ni siquiera los mercados de valores reaccionaron el primer día, pues las pérdidas del miércoles – cuando se supo que el régimen de Kim Jong-un ha avanzado mucho más de lo previsto en su programa nuclear-  se debieron muy poco al miedo a una guerra con Corea del Norte y mucho a la reestructuración de Disney, la mayor empresa mediática del mundo. El jueves hubo una nueva caída, más pronunciada, debido a las amenazas norcoreanas de destruir la isla de Guam, pero ni siquiera esta reacción fue a gran escala; ni en la subida de las inversiones refugio, como el oro, ni en la bajada de Wall Street, que ya el viernes empezaba a recuperarse

Por si los coreanos realmente creen lo que escriben los comentaristas norteamericanos, es decir, que el ocupante de la Casa Blanca es un bocazas que no sabe lo que dice, Trump redobló sus amenazas el jueves y señaló que sus amenazas de lanzar “furia y fuego” contra Corea del Norte no solamente eran reales, sino que más bien eran insuficientes y redobló sus advertencias de que no descarta el uso de la fuerza a disposición de Estados Unidos

Tal como hizo repetidamente durante la campaña, no dio detalles ni dio pie a especulaciones en cuanto a lo que piensa hacer, pues repitió que él mantendrá siempre el elemento de sorpresa, a diferencia de lo que hasta ahora han hecho sus predecesores a los que hizo responsables de la crisis imperante.

Los medios informativos, eso sí, en su mayoría dedicaron más espacio a criticar a Trump por sus palabras que a Kim Jong-un por el riesgo atómico en que pone a Estados Unidos. En realidad, la amenaza de responder con “algo nunca visto” la pronunciaron en su día otros presidentes como Truman y Clinton, sin que los comentaristas del país los llenaran de oprobio.

La situación es realmente difícil y se vuelve más peligrosa a medida que avanzan los años desde que acabó la Guerra de Corea, que se liquidó hace casi 65 años con un armisticio y tiene a ambos países al pie de sus cañones desde la presidencia de Harry Truman.

A pesar de los cambios experimentados en todo el mundo, las alianzas y los intereses no han cambiado: China sigue siendo el apoyo de Corea del Norte, y Estados Unidos, de Corea del Sur, de forma que las esperanzas expresadas por Trump al principio de su presidencia de tener la colaboración de Pekín para meter a Pyongyang en cintura se desvanecieron rápidamente.

Es evidente que Estados Unidos tiene una capacidad militar muy superior a la norcoreana, pero Kim Jong-un, al igual que sus predecesores desde 1953, han tenido un rehén que ha atado las manos de Washington: Seúl, que está a tan solo 50 kilómetros de la frontera norcoreana y sus diez millones de habitantes están al alcance fácil de su artillería. En realidad, toda Corea del Sur, con sus 50 millones de habitantes, puede ser blanco de los ataques: desde la frontera hasta el punto más alejado, apenas hay medio millar de kilómetros.

Este ha sido el gran argumento durante más de seis décadas para contener a Corea del Norte y evitar las hostilidades. Pero, el resultado ha sido que cada vez se ha ido cediendo más, a pesar de comprobar que Pyongyang no cumplía con sus promesas de renunciar a una carrera de armamentos y se llegó a la situación actual en que tienen un incipiente arsenal atómico que, si bien reducido y de difícil mantenimiento, representa un riesgo mucho mayor, tanto para los aliados de Estados Unidos, como para el propio territorio norteamericano.

Muchos expertos advierten que a pesar de los problemas que puede causar, Corea del Norte sirve a las ambiciones de Pekín para convertirse en la gran potencia asiática indiscutida, para lo cual necesita eliminar la presencia norteamericana de su continente. Por esto, es difícil de imaginar que las esperanzas expresadas originalmente por Trump, de que China sería un mediador ante Pyongyang se materialicen: significaría que Pekín se avenga a representar los intereses de Washington en contra de los suyos propios, pues Pyongyang les puede servir ahora más que antes como un argumento para separar a Corea del Sur de su tradicional aliado norteamericano, pues tal vez consigan sembrar en Seúl el temor de ser aniquilados a causa de las necesidades defensivas de Estados Unidos.

La constelación política actual se parece a aquello de que no hay enemigo pequeño, como hemos descubierto todos a la primera picadura de un mosquito. Este diminuto animal no solo puede irritar con la picazón, sino que incluso puede matar con el veneno inyectado a un organismo capaz de destruirlo de un pisotón.  Y así, un país de tan solo 25 millones de  habitantes, con una renta per cápita de poco más de 1.000 Euros, atrasado y hambriento, tiene en vilo al gigante americano con la mayor economía del mundo y una superioridad militar aplastante.

USS Carl VinsonUSS Carl Vinson

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?

Etiquetas

, , , ,

TRUMP 1

Cine, cui dă ordine ? Washington, Diana Negre

După jumătate de an cu Donald Trump la Casa Albă, printre sprijinitorii săi sunt din ce în ce mai multe îndoieli că ar putea să-și controleze instinctele și să se comporte ca președinte, din cauza unei serii întregi de surprize și chiar clownerii, care par să fi transformat Casa Albă într-un screnariu de telenovelă.

Episodul cel mai recent din acest serial s-a sfârșit săptămâna trecută cu demisia a doi funcționari, fideli de la început. Unul dintre ei, șeful cabinetului prezidențial, Reince Priebus, este un respectat profesionist în politică, care a făcut echilibristică pentru a se menține neutru în timpul alegerilor primare, și, pe urmă, pentru a rămâne alături de Trump.

Reince PriebusReince Priebus

Cei doi s-au văzut nevoiți să-și părăsească funcțiile la sosirea lui Anthony Scaramucci, un om cu un nume care i se potrivește, deoarece felul lui de a se purta amintește de tradiționalul bufon Scaramouche din comediile italiene. Scaramucci, care vine din lumea finanțelor și a relațiilor cu publicul, s-a grăbit sa-l critice pe Priebus și aproape să-l acuze că lăsat să scape în presă informații negative despre Trump. A folosit chiar cuvinte urâte și un limbaj destul de vulgar, pe care mijloacele de informare în masă au evitat să-l reproducă, pe lângă faptul că și-a amenințat colegii că-i va trimite în stradă să vândă nimicuri pentru a-și câștiga existența.

Situația aceasta se pare că a umplut paharul, căci până și cei mai înverșunați apărători ai lui Trump au început să-l critice. Nu numai ziare ca Wall Street Journal, care a păstrat tot timpul o distanță prudentă, ci chiar și cei care s-au aruncat în bațele lui Trump condamnă acest spectacol penibil, cum este rețeaua Fox TV sau fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Newton Gingrich – care l-a apărat din răsputeri, atât de mult, încât a fost răsplătit prin numirea soției sale, Callista Gingrich, în funcția de ambasadoare la Vatican.

Newton Gingrich si Callista GingrichNewton Gingrich și a treia sa soție, Callista Gingrich, ambasadoarea SUA la Vatican

Și, ca de obicei, Trump a scos din mânecă încă o soluție, recurgând la un personaj puternic și respectat pentru a face ordine în răvășita Casă Albă: noul său șef de cabinet este, acum, generalul cu patru stele, fără afiliere și fără angajamente politice, John Kelly, cunoscut pentru eficiența sa, atât în anii cât a fost ofițer activ, cât și în puținele luni cât a condus Departamentul Securității Interne.

John Kelly and Donald Trump 1John Kelly și Donald Trump, noiembrie 2016

Prima măsură pe care a luat-o a fost să-l înlăture pe cel care i-a făcut pe Priebus și pe directorul de comunicare, Sean Spicer, să demisoneze: Anthony Scaramucci a fost escortat afară din Casa Albă, la puține ore după ce Kelly și-a luat postul în primire, după câte se pare, fără ca protectorul său, Donald Trump, să-i ia, în vreun fel, apărarea.

Marea speranță a tuturor celor care vor ca  situația să revină la normalitate în administrația de la Washington este ca generalul Kelly să impună disciplina, iar personalul să nu o mai ia, care încotro, ci să formeze o echipă unită.

Desigur, sunt unii care se așteaptă să-l respecte chiar Trump, deoarece președintele știe foarte bine ce este disciplina militară: pe vremea când era adolescent, părinții săi l-au trimis la o academie militară, acel gen de școală la care vin cei care vor să urmeze o carieră militară,…sau sunt trimiși departe, atunci când părinții nu-i mai pot stăpâni și dispun de suficienți bani pentru a fi ținuți sub un regim de fier .

TRUMP CADET 2Donald Trump (la mijloc) la New York Military Academy

La New York Military Academy, o școală militară privată, situată la o sută de kilomeri de New York, poznașul Trump a petrecut cinci ani până a devenit cadet și consieră că a învățat, atunci, mai mult decât învață militarii în toată cariera lor. Dacă ar fi așa, nu i-a folosit prea mult, căci nu l-a interesat viața militară și s-a folosit de toate amânările posible pentru a nu ajunge pe front, în războiul din Vietnam.

Trump vorbește respectuos despre Kelly și i se adresează cu apelativul „domnule general”, ceea ce îi face pe mulți să spere că, într-adevăr, îi va da mână liberă și își va ține promisiunea de a-l lăsa să păstreze o structură de comandă.

Poate va fi așa, dar, să nu uităm că, dacă Trump a învățat regulile militare când a fost cadet, aceasta nu înseamnă că îi va lăsa câmp liber generalului. Din contră, s-ar putea să nu vadă în Kelly un general care dă ordine, ci un militar care știe să se supună superiorilor săi. Adică, în acest caz…președintelui Statelor Unite.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

¿A las órdenes de quién?                             Washington, Diana Negre

John Kelly and Donald Trump 2Donald Trump y John Kelly, White House Chief of Staff , White House, Washington, DC, 31.07. 2017

Cumplido ya medio año con Donald Trump en la Casa Blanca, cada vez hay más dudas entre sus seguidores de que sea capaz de controlar sus instintos y comportarse como presidente a causa de la  serie de sorpresas y hasta payasadas que parecen haber convertido a la Casa Blanca en escenario de una novela televisada.

El más reciente de los episodios de este serial acabó la semana pasada con la dimisión de dos funcionarios, fieles de primera hora. Uno de ellos, el jefe del gabinete presidencial, Reince Priebus, es un profesional respetado de la política, que hizo malabarismos para mantenerse neutral durante las elecciones primarias y, luego, para mantenerse al lado de Trump.

Ambos se vieron obligados a dejar sus cargos por la llegada de Anthony Scaramucci, un hombre que parece tener el nombre apropiado pues su actuación recordaba al tradicional payaso de Scaramouche de las comedias italianas. Scaramucci, que viene del mundo de las finanzas y las relaciones públicas, se apresuró a criticar a Priebus y casi acusarlo de filtrar a la prensa informaciones negativas acerca de Trump. No solo eso, sino que utilizó palabrotas y un lenguaje demasiado vulgar para que lo repitieran los medios informativos, aparte de amenazar a sus colegas con mandarlos a vender chucherías en la calle para ganarse la vida.

Anthony ScaramucciAnthony Scaramucci

La situación parece haber colmado el vaso y hasta los más acérrimos defensores de Trump empiezan a criticarle. No son solo ya medios informativos como el “Wall Street Journal”, que mantuvo siempre una distancia prudente, sino incluso condenan el lastimoso espectáculo quienes se habían echado en brazos de Trump, como la cadena” Fox TV”, o el ex presidente de la Cámara de Representantes, Newton Gingrich – quien le ha defendido a capa y espada hasta el punto de ser recompensado con el nombramiento de su mujer, Callista Gingrich, como embajadora en el Vaticano.

Como en tantas otras ocasiones, Trump se sacó de la manga otra maniobra y recurrió a un personaje sólido y respetado para poner orden en la caótica Casa Blanca: su nuevo jefe de gabinete es ahora el general de cuatro estrellas, sin afiliación política a ningún partido, John Kelly, un hombre sin compromisos políticos en Washington y conocido por su eficiencia tanto en sus años de vida castrense como en los pocos meses que ha estado al frente del Departamento de Seguridad Interna.

Su primera medida fue eliminar al causante de la dimisión de Priebus y del director de comunicaciones, Sean Spicer: Anthony Scaramucci fue escoltado fuera de la Casa Blanca a las pocas horas de la toma de posesión de Kelly sin que, aparentemente, su protector Donald Trump levantara un dedo para defenderlo.

Sean SpicerSean Spicer

La gran esperanza de quienes desean una vuelta a la normalidad en el gobierno de Washington es que con Kelly se imponga la disciplina y que el personal deje de ir por libre y forme un equipo coherente.

También hay quienes esperan que incluso lo respete Trump, pues el presidente es un hombre que conoce bien la disciplina militar: cuando era un adolescente, sus padres lo enviaron a una academia militar, el tipo de escuela al que acuden quienes desean seguir la carrera de las armas…o cuyos padres no puede controlar en casa y tienen suficiente dinero para enviarlos lejos bajo un control férreo.

En la New York Military Academy, un escuela privada a casi 100 Kms. de Nueva York, el díscolo joven pasó cinco años hasta que se graduó como cadete y considera que allí aprendió más de lo que muchos militares aprenden en sus carreras. De ser así, no lo utilizó pues no tuvo mayor interés en la vida militar y se acogió a todas las prórrogas para evitar ir al frente en la guerra del Vietnam.

TRUMP CADET 3Donald Trump (en medio) – New York Military Academy

Trump se refiere a Kelly con respeto y lo trata de “general”, algo que hace esperar a muchos que efectivamente le dejará las manos libres y cumplirá con las promesas de permitirle que mantenga una estructura de mando.

Tal vez sea así, pero no debemos olvidar que, si bien Trump aprendió las normas militares en sus años de cadete, esto no significa que ha de dejar campo libre al general. Al contrario, podría ser que no vea en Kelly a un general que da órdenes, sino a un militar que sabe obedecer a sus superiores. En este caso…, al presidente de Estados Unidos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

Etiquetas

, , , , , , , , ,

VINDECAREA LUNATICULUI 3

Credința, rugăciunea și postul: cele trei energii vindecătoare

La liturghia din această duminică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (17, 14-23). Mesajul lui ? Acela că avem tot timpul la îndemână cele trei energii esențiale ale vindecării: credința în iubirea lui Dumnezeu și credința că El e întotdeauna pregătit să ne ajute, rugăciunea/rugămintea de a ne ajuta și postul.

Iată textul:

Matei 17, 14-23: Și venind ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om care, căzând în genunchi în fața Lui, I-a zis: Doamne, îndură-Te de fiul meu: e lunatic (epileptic) și se chinuiește. De multe ori cade în foc și de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iisus i-a răspuns: o, nație necredinciasă, rătăcită și plină de strâmbătate ! Până când voi mai fi cu voi ? Până când vă voi mai răbda ? Aduceți-Mi-l aici ! Și l-a certat Iisus și a ieșit demonul din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii, I-au spus lui Iisus deoparte: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Și Iisus le-a zis: din cauza necredinței voastre. Adevărat vă spun vouă: numai să aveți credință cât un grăunte de muștar și de veți spune muntelui acestuia: mută-te de aici acolo, muntele se va muta și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar neamul ăsta (de demoni) nu iese decât cu rugăciune și cu post. Întorcându-se ei în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și aceștia-L vor omorî, dar în a treia zi se va scula din morți (egherthisete/ἐγερθήσεται). Și ei s-au întristat foarte.

Matei 17, 14-23: Καὶ ἐλθόντων αὐτῶν πρὸς τὸν ὄχλον προσῆλθεν αὐτῷ ἄνθρωπος γονυπετῶν αὐτὸν καὶ λέγων·  Κύριε, ἐλέησόν μου τὸν υἱόν, ὅτι σεληνιάζεται καὶ κακῶς πάσχει· πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ. καὶ προσήνεγκα αὐτὸν τοῖς μαθηταῖς σου, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν αὐτὸν θεραπεῦσαι. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη! ἕως πότε ἔσομαι μεθ᾿ ὑμῶν; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετέ μοι αὐτὸν ὧδε. καὶ ἐπετίμησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον καὶ ἐθεραπεύθη ὁ παῖς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης. Τότε προσελθόντες οἱ μαθηταὶ τῷ ᾿Ιησοῦ κατ᾿ ἰδίαν εἶπον· διατί ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· διὰ τὴν ἀπιστίαν ὑμῶν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν, ἐὰν ἔχητε πίστιν ὡς κόκκον σινάπεως, ἐρεῖτε τῷ ὄρει τούτῳ, μετάβηθι ἐντεῦθεν ἐκεῖ, καὶ μεταβήσεται, καὶ οὐδὲν ἀδυνατήσει ὑμῖν. τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. ᾿Αναστρεφομένων δὲ αὐτῶν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· μέλλει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων  καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται. καὶ ἐλυπήθησαν σφόδρα.

VINDECAREA LUNATICULUI 4

Suntem undeva lângă Marea Galileei, probabil nu departe de muntele Tabor. Primii teologi creștini au spus că aici Iisus S-a schimbat la față, adică S-a arătat în dumnezeirea Sa celor trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan.

Cât timp El și cei trei erau pe munte, ceilalți ucenici trebuie că rămăseseră cu mulțimea care-L aștepta să se întoarcă, pentru că întotdeauna unde era Iisus, acolo era și o mulțime. Și, se pare că niciunul din cei 9 ucenici rămași n-a fost în stare să vindece sau să exorcizeze așa cum o făcea Iisus. Și El, la întoarcere, le și spune de ce, certându-i.

Trei sunt lipsurile ucenicilor: n-au avut credință, desigur, în bunăvoința, în zelul lui Dumnezeu de a-i asculta; nu s-au rugat și n-au postit.

Și, desigur, înțelegem că trei sunt și condițiile unei vindecări/exorcizări reușite: credința în iubirea, mila și dorința lui Dumnezeu de a ajuta, rugăciunea și postul.

Aceasta este lecția scurtă, dar esențială a acestei pericope.

Credința, rugăciunea și postul sunt cele trei… energii bune care lucrează nedezmințit pentru noi, oriunde, oricând ! Iisus le-a arătat ucenicilor că nu învățaseră această lecție, deși stătuseră cu El destul timp ca s-o poată învăța.

Și, la sfârșitul zilei îi avertizează că ar cam trebui să învețe de la El tot ce se poate, pentru că în curând vor trebui să se descurce singuri.

Și le mai spune că va fi ucis, dar că va învia. De fapt, le lasă mesajul cel mai important: că viața continuă după orice moarte.

Iar lecția pentru noi mai are un cuvânt: smerenia. Tatăl copilului lunatic stă în genunchi în fața lui Iisus. Fără smerenie nu există nici credință, nici rugăciune și nici post bine-primite. Și, desigur, nici vindecare !

VINDECAREA LUNATICULUI 5

Iată și versiunile … exorcizării/vindecării în Evangheliile după Marcu și Luca:

Marcu 9, 17-32: Și I-a răspuns lui Iisus unul din mulțime, zicându-I: Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine pentru că are duh mut. Unde-l apucă, îl trântește la pământ și face spume și scrâșnește din dinți și la sfârșit rămâne fără simțire. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au fost în stare. Atunci Iisus i-a răspuns: o, nație necredincioasă, până când voi mai fi printre voi ? Până când o să vă mai rabd ? Aduceți-l la Mine. Și I l-au adus. Văzându-L pe Iisus, pe dată duhul l-a scuturat pe băiat și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și scotea spume pe gură. Atunci Iisus l-a întrebat pe tată de cât timp i se întâmplă și el i-a răspuns: de copil. (Și a mai spus tatăl)  De multe ori îl arunca în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, îndurându-Te de noi. Iar Iisus i-a zis: dacă poți să crezi, toate sunt cu putință celui ce crede. Și pe dată, strigând, tatăl copilului a spus cu lacrimi în ochi: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Văzând atunci Iisus că mulțimea alerga spre El, a certat duhul cel necurat, spunându-i: duhule mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din acesta și să nu mai intri vreodată în el. Și duhul, strigând și scuturându-l din toate părțile, a ieșit și băiatul a rămas ca mort, încât mulți ziceau c-a murit. Iisus, însă, luându-l de mână, l-a ridicat și băiatul s-a sculat în picioare. După ce Iisus a intrat în casă, ucenicii L-au luat deoparte și L-au întrebat: de ce noi nu l-am putut alunga ? Și El le-a zis: acest neam (de demoni) nu poate ieși cu nimic altceva decât cu rugăciune și post. Și plecând ei de acolo treceau prin Galileea și Iisus n-a vrut să știe nimeni. Îi învăța pe ucenici și le spunea că Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor și că-L vor omorî și că, mort fiind, în a treia zi va învia. Dar ei nu știau despre ce vorbea și se temeau să-L întrebe.

Marcu 9, 17-32: Kαὶ ἀποκριθεὶς, εἷς ἐκ τοῦ ὄχλου εἶπε· διδάσκαλε, ἤνεγκα τὸν υἱόν μου πρός σε, ἔχοντα πνεῦμα ἄλαλον. καὶ ὅπου ἂν αὐτὸν καταλάβῃ, ρήσσει αὐτόν, καὶ ἀφρίζει καὶ τρίζει τοὺς ὀδόντας αὐτοῦ, καὶ ξηραίνεται· καὶ εἶπον τοῖς μαθηταῖς σου ἵνα αὐτὸ ἐκβάλωσι, καὶ οὐκ ἴσχυσαν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς αὐτῷ λέγει· ὦ γενεὰ ἄπιστος, ἕως πότε πρὸς ὑμᾶς ἔσομαι; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετε αὐτὸν πρός με. καὶ ἤνεγκαν αὐτὸν πρὸς αὐτόν. καὶ ἰδὼν αὐτὸν, εὐθέως τὸ πνεῦμα ἐσπάραξεν αὐτόν, καὶ πεσὼν ἐπὶ τῆς γῆς ἐκυλίετο ἀφρίζων. καὶ ἐπηρώτησε τὸν πατέρα αὐτοῦ· πόσος χρόνος ἐστὶν ὡς τοῦτο γέγονεν αὐτῷ; ὁ δὲ εἶπε· παιδιόθεν. καὶ πολλάκις αὐτὸν καὶ εἰς πῦρ ἔβαλε καὶ εἰς ὕδατα, ἵνα ἀπολέσῃ αὐτόν· ἀλλ᾿ εἴ τι δύνασαι, βοήθησον ἡμῖν σπλαγχνισθεὶς ἐφ᾿ ἡμᾶς. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ τὸ εἰ δύνασαι πιστεῦσαι, πάντα δυνατὰ τῷ πιστεύοντι. καὶ εὐθέως κράξας ὁ πατὴρ τοῦ παιδίου μετὰ δακρύων ἔλεγε· πιστεύω, κύριε· βοήθει μου τῇ ἀπιστίᾳ. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐπισυντρέχει ὄχλος, ἐπετίμησε τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ λέγων αὐτῷ· τὸ πνεῦμα τὸ ἄλαλον καὶ κωφόν, ἐγώ σοι ἐπιτάσσω, ἔξελθε ἐξ αὐτοῦ καὶ μηκέτι εἰσέλθῃς εἰς αὐτόν. καὶ κράξαν καὶ πολλὰ σπαράξαν αὐτὸν ἐξῆλθε, καὶ ἐγένετο ὡσεὶ νεκρός, ὥστε πολλοὺς λέγειν ὅτι ἀπέθανεν. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς κρατήσας αὐτὸν τῆς χειρὸς ἤγειρεν αὐτόν, καὶ ἀνέστη. Καὶ εἰσελθόντα αὐτὸν εἰς οἶκον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπηρώτων αὐτὸν κατ᾿ ἰδίαν, ὅτι ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. Καὶ ἐκεῖθεν ἐξελθόντες παρεπορεύοντο διὰ τῆς Γαλιλαίας, καὶ οὐκ ἤθελεν ἵνα τις γνῷ·  ἐδίδασκε γὰρ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ὅτι ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοται εἰς χεῖρας ἀνθρώπων, καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ ἀποκτανθεὶς τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται/din aceeași fam. cu stavros/. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα, καὶ ἐφοβοῦντο αὐτὸν ἐπερωτῆσαι.

VINDECAREA LUNATICULUI 6

Luca 9, 37-45: S-a întâmplat ca a doua zi, coborând ei din munte,  să-L întâmpine mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime I-a strigat, zicând: Învățătorule, mă rog Ție, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am. Iată, un duh îl ia și (când îl apucă) pe dată strigă și-l scutură, cu spume la gură, și cu greu pleacă din el, lăsându-l frânt. Și m-am rugat de ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Și i-a răspuns Iisus: o, nație necredincioasă, rătăcită și plină de strâmbătate, până când voi mai fi printre voi și vă voi mai răbda ? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când se apropia omul, demonul l-a trântit pe băiat la pământ și l-a făcut să se zvârcolească. Iisus a certat duhul cel necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și s-au mirat foarte toți de măreția lui Dumnezeu. Și pe când toți se mirau de toate câte le-a făcut Iisus, El le-a spus ucenicilor: luați bine seamă la aceste cuvinte: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei, ucenicii, nu știau ce vrea să spună cu acest cuvânt, pentru că lor le era tăinuit, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre ce vorbește.

Luca 9, 37-45: ᾿Εγένετο δὲ ἐν τῇ ἑξῆς ἡμέρᾳ κατελθόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους συνήντησεν αὐτῷ ὄχλος πολύς. καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ἀπὸ τοῦ ὄχλου ἀνεβόησε λέγων· διδάσκαλε, δέομαί σου, ἐπίβλεψον ἐπὶ τὸν υἱόν μου, ὅτι μονογενής μοί ἐστι· καὶ ἰδοὺ πνεῦμα λαμβάνει αὐτόν, καὶ ἐξαίφνης κράζει καὶ σπαράσσει αὐτὸν μετὰ ἀφροῦ, καὶ μόγις ἀποχωρεῖ ἀπ᾿ αὐτοῦ συντρῖβον αὐτόν· καὶ ἐδεήθην τῶν μαθητῶν σου ἵνα ἐκβάλωσιν αὐτό, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη, ἕως πότε ἔσομαι πρὸς ὑμᾶς καὶ ἀνέξομαι ὑμῶν; προσάγαγε τὸν υἱόν σου ὧδε. ἔτι δὲ προσερχομένου αὐτοῦ ἔρρηξεν αὐτὸν τὸ δαιμόνιον καὶ συνεσπάραξεν· ἐπετίμησε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ, καὶ ἰάσατο τὸν παῖδα καὶ ἀπέδωκεν αὐτὸν τῷ πατρὶ αὐτοῦ. ἐξεπλήσσοντο δὲ πάντες ἐπὶ τῇ μεγαλειότητι τοῦ Θεοῦ.  Πάντων δὲ θαυμαζόντων ἐπὶ πᾶσιν οἷς ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, εἶπε πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ·  θέσθε ὑμεῖς εἰς τὰ ὦτα ὑμῶν τοὺς λόγους τούτους· ὁ γὰρ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου μέλλει παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα τοῦτο, καὶ ἦν παρακεκαλυμμένον ἀπ᾿ αὐτῶν ἵνα μὴ αἴσθωνται αὐτό, καὶ ἐφοβοῦντο ἐρωτῆσαι αὐτὸν περὶ τοῦ ρήματος τούτου.

MUNTELE TABORMuntele Tabor

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA

Etiquetas

, , , ,

BIDI BIDI 1Tabăra de refugiați de la Bidi Bidi

UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII

Politica umanitară a Ugandei este cea mai generoasă din lume, dacă ar fi să judecăm după felul în care abordează această problemă. Cu toate că realitatea nu se ridică la nivelul acestui spirit frățesc, Uganda nu numai că are, la ora actuală, cea mai mare tabără de refugiați din lume,– la Bidi Bidi, în nord-estul țării, cu 272.000 de azilanți, la care se adaugă alți 150.000 de imigranți clandestini,  care traversează continuu frontiera sudanezo-ugandeză, deoarece sunt păstori care încă mai au mici turme în Sudanul Meridional -, dar își păstrează ferm, în continuare, o atitudine foarte deschisă și primitoare față de acești nevoiași.

BIDI BIDI 2Tabăra de refugiați de la Bidi Bidi

Și aceasta, deoarece guvernul Ugandei este convins că acești migranți – în marea lor majoritate, sudanezi din sud – sunt o oportunitate și nu o problemă: este o masă umană care, dacă este integrată, va spori PIB-ul țării. Astfel, azilanții sunt identificați, înregistrați și găzduiți în tabără, în cel mult 48 de ore de la sosire, li se dau cartele pentru rații de alimente, copiii lor sunt școlarizați gratuit și tot gratuită este toată asistența medicală.

În plus, fiecare azilant primește 30 de metri pătrați   la începutul acestui deceniu, parcelele erau de 100 x 30 m – pentru a se adapta imediat la viața economică a țării și este ajutat (în măsura posibilităților) să se integreze cât mai bine în societate. Nu este nevoie să mai spunem că marea majoritate a terenurilor repartizate refugiaților sunt pământuri desțelenite, pe care ugandezii localnici nu au vrut, pănă acum, să le lucreze.

Toată această abordare este deosebit de generoasă și se datorează, în bună parte, faptului că, în guvernul ugandez actual, sunt politicieni care, la sfârșitul secolului trecut, s-au refugiat în Sudanul Meridional, dar, punerea ei în practică, este, în realitate, destul de tristă. Este adevărat că tabăra Bidi Bidi nu este înconjurată cu garduri, iar rezidenții ei se pot mișca liber, însă, pentru a ieși din district, este nevoie de un permis special, pe care puțini sudanezi pot să-l obțină.

SUDANUL DE SUDPaduel, Sudanul de Sud

Trăsătura cea mai pozitivă a ospitalității ugandeze este, poate, atitudinea populației, care acceptă, fără reticențe și fără invidie, prezența refugiaților și relativele privilegii de care se bucură aceștia : bonuri pentru alimente, școlarizare gratuită – fără să simtă vreo gelozie sau invidie; cel mult, câte un șmecher ugandez se dă drept refugiat sudanez, prin districtul Yumbe – unde se află tabăra Bidi Bidi – ca să beneficieze de o asistență socială la care n-ar avea dreptul.

Pe de altă parte, integrarea acestei mase umane, fără prea multă  calificare profesională și intelectuală, ar necesita – conform calculelor autorităților de la Kampala – o tranșă din buget de un miliard de dolari, ori, donațiile primite, până acum, din străinătate rămân departe de această sumă.

KAMPALA 1Kampala, Uganda

SUDAN UGANDA

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA 

BIDI BIDI 3El campamento de Bidi Bidi

Si fuera por los planteamientos, la política humanitaria de Uganda con los refugiados es la más generosa del mundo. Y si bien la realidad rebaja notablemente ese espíritu fraternal, Uganda no sólo tiene hoy en día el mayor campamento de refugiados del mundo – Bidi Bidi, en el noroeste del país, con 272.000 asilados a los que hay que sumar cerca de 150.000 inmigrantes clandestinos que cruzan constantemente la frontera sudan-ugandesa porque son pastores que aún tienen pequeños rebaños en el Sudán Meridional -, sino que mantiene una actitud muy abierta e integrista con los fugitivos.

BIDI BIDI 4El campamento de Bidi Bidi

Porque el Gobierno ugandés insiste en ver en los desplazados – en su inmensa mayoría, sudaneses del sur – una oportunidad y no un problema : una masa de población que, una vez integrada, ha de elevar el PIB nacional. Y así, a los asilados se les identifica, registra y aloja en campamentos en un máximo de 48 horas, se les da cartillas de racionamiento para que compren alimentos, a sus niños se les escolariza gratis y gratuita es también la asistencia médica.

Además, a cada refugiado se le regala un solar de 30 m2 – a principios del decenio las parcelas eran 100 x 30 m – para que se integre inmediatamente en la vida económica del país y se le ayuda (en la medida de lo factible) a insertarse en la sociedad. No hace falta decir que la inmensa mayoría de las tierras repartidas entre los fugitivos son solares yermos que los indígenas no han querido trabajar hasta ahora.

Todo esto que como planteamiento es enormemente generoso y se debe en gran parte a que el actual Gobierno ugandés está compuesto por políticos que a finales del siglo pasado se refugiaron en Sudán Meridional tiene una plasmación bastante más triste en la realidad. Y si es verdad que el campamento de Bidi Bidi no está cercado y que sus residentes se pueden mover libremente, para salir del distrito se necesita un salvoconducto y este lo obtienen tan solo contadísimos sudaneses.

SUDANUL DE SUD 2La crisis en el Sudán del Sur, 2014

A todo esto, quizá la característica más positiva de la hospitalidad ugandesa sea la actitud de la población que acepta sin reticencias ni envidias  la presencia de los refugiados y los relativos privilegios de estos – bonos alimentarios, escolaridad gratuita – sin sentir celos ni envidias; a lo sumo, algún listillo ugandés se hace pasar por refugiado sudanés en el distrito de Yumbe – donde está emplazado Bidi Bidi – para hacerse con una asistencia social a la que no tiene derecho.

Por otra parte, la integración de esta masa humana de escasa formación profesional e intelectual requeriría – según cálculos de las autoridades de Kampala – una partida presupuestaria de mil millones de $ y los donativos recibidos hasta ahora del extranjero quedan muy lejos de esta suma.

KAMPALA 2Kampala, Uganda

Valentín Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SPANIOL/SEFARD ÎN ROMÂNIA

Etiquetas

, , , ,

Recomandăm cititorilor noștri cartea prof. univ. dr. Ion Taloș (Universitatea din Köln): Folclor spaniol – sefard în România

Iată interview-ul pe care domnul profesor Ion Taloș a avut amabilitatea de a ni-l acorda:

EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA

Veamos, primero, ¿cómo nació la idea de escribir este libro? ¿Es Ud. sefardí? ¿Tiene amigos sefardíes?

No, nada de eso. Yo soy rumano de pura cepa, nací en Transilvania. En dicha comarca rumana no hubo sefardíes. Sólo conocí judíos ashkenazis; con dos de ellos trabé una duradera amistad, y es que a ellos va dedicado este libro: uno de ellos fue profesor de matemáticas en la Universidad Cluj-Nápoca, mientras que el otro amigo dirigió una institución cultural rumana, en la alemana ciudad de Dortmund.

Entonces, ¿cómo llegó a interesarle  el folklore sefardí?

Tomé un primer contacto con el folklore sefardí, allá por el año mil novecientos ochenta y seis (1986), cuando impartí un curso de literaturas populares en el Instituto de Lenguas Romances de la Universidad de Colonia, Alemania. El folklore sefardí era tarea obligatoria, dentro del curso. Y me fascinó comprobar que los judíos españoles‚ expulsados de España en 1492, seguían considerándose españoles medio milenio después de su aislamiento, seguían hablando el español  dentro de la familia, continuaban muy apegados a las costumbres y mantenían vivas las canciones de antes de su expulsión. En el campo del folklore, esta supervivencia es algo totalmente fenomenal.

En las bibliotecas de Colonia había una literatura bastante rica acerca de la lengua y el folklore de los sefardíes de Marruecos, Grecia, Turquía, Yugoslavia, pero, no había nada sobre los sefardíes de Rumanía. Incluso llegó a afirmarse que, en Rumanía, el folklore sefardí hubiera desaparecido. Ni siquiera David Bunis en sus Sephardic Studies ofrecía algún indicio sobre Rumanía. Y ello me intrigó tanto más, cuanto que yo conocía la existencia de serios estudios efectuados por Cynthia Crews y Marius Sala sobre la lengua hablada por los sefardíes de Bucarest, y es inimaginable que una lengua no tenga también su folklore.

Y fue así como empecé a investigar, hace ahora unos tres decenios, trabajando, a veces, con grandes interrupciones, por cuanto otras obligaciones didácticas universitarias me acaparaban totalmente, pero, en cuanto podía, siempre reanudaba la labor de investigación, para cerciorarme de si este ”gran vacío” en el mapa de los sefardíes, que parecía ser Rumanía, era algo real o sólo un descuido, un error. No tuve la oportunidad de efectuar investigaciones sobre el terreno en Rumanía, hubiese sido tarea imposible, dado que, en los últimos decenios, han venido quedando poquísimos sefardíes rumanos. De modo que, he efectuado una investigación exclusivamente bibliográfica.

Resulta que ¿no conoció directamente sefardíes?

¡Cómo no! ¡Sí, qué he conocido! Conocí comunidades de sefardíes en el Norte de Marruecos, en Tánger y Tetuán, dónde efectuamos, junto con unos colegas alemanes y españoles, una encuesta, de la cual resultó el estudio de mis compañeras de trabajo Virtudes Atero Bugos y Nieves Vázques Recio, titulado: Pasé por la morería. Materiales y notas de una encuesta en Marruecos.

¿Qué puede decir a nuestros lectores acerca de los sefardíes rumanos, acerca de su historia y cultura?

Hay quien afirma que los sefardíes llegaron muy tarde a Rumanía, que la comunidad sefardí de Bucarest, por ejemplo, se hubiese formado hacia finales del siglo dieciocho (XVIII). Pero, se pudo comprobar que se trataba de una información errónea: se confirmó lo que afirmaba B.P. Hasdeu, a saber : que la comarca rumana de Valaquia acogió sefardíes ya al principio del siglo dieciséis (XVI), es decir, poco tiempo después de su expulsión. Al principio, los sefardíes se establecieron en la comarca de Valaquia, en parajes danubianos, en localidades que había a lo largo de la orilla de este gran río europeo que es el Danubio, y, posteriormente, un reducido número se asentó en el Banato, Transilvania y Moldavia, es decir, otras comarcas históricas rumanas. Difieren las cifras que se dan, por ejemplo para Bucarest, la capital : hay quien afirma que, en el siglo pasado, la comunidad sefardí contaba con unos treinta mil (30.000) miembros, mientras que otras fuentes se refieren a tan sólo diez mil (10.000). Se afirma que actualmente, en toda Rumanía, quedan solamente cincuenta (50) judíos sefardíes

El sefardismo es un fenómeno internacional. ¿Dónde se sitúan los sefardíes rumanos dentro del mismo?

Lo que a mí me parece sumamante interesante es que los primeros estudios relativos a los sefardíes han sido hechos por judíos rumanos, por ashkenazis y sefardíes rumanos. Yejudá Barasch fue uno de los primeros en publicar estudios sobre los sefardíes. Este excepcional judío ashkenazi, oriundo de Galitsia, una comarca situada en Europa Central, entre Polonia y Ucrania‚ -no debe confundirse con la Galicia española, donde se habla el gallego – este hombre viajó, en los años mil ochocientos cuarenta – mil ochocientos cuarenta y dos (1840/42) por las provincias rumanas de Moldavia y Valaquia, radicó en ésta última, actuó como médico, primero, en Călărași, luego en Craiova, para establecerse definitivamente en Bucarest. Yejudá Barasch describe las costumbres y el modo de ser de los sefardíes rumanos.

También cabe señalar que el primer romance español que se encontraba en el repertorio sefardí fue anotado en Bucarest por Enrique Bejarano; estudios de los más serios y sustanciales relativos a la música sinagogal se realizaron en Bucarest, y también en la capital rumana se recopiló la primera gran colección de refranes sefardíes. Nombres importantes, en este sentido, que, desde luego, hay que mencionar son: M. Gañi, Isac Cauly, León Algazi, Raoul Siniol, Ghizela Sulițeanu y otros. Indudablemente, los sefardíes rumanos ocupan un lugar importantísimo en lo que a los estudios sefardíes se refiere. De ello se supo poco o casi nada, hasta ahora. Los sefardíes rumanos despertaron el interés de la joven inglesa Cynthia Crews, quien publicó un libro sobre la lengua de los sefardíes del sudeste europeo, de los españoles Manuel Manrique de Lara y Evaristo Correa Calderón, así como del rumano Marius Sala, quien escribiera estudios definitivos sobre la lengua sefardí hablada en Bucarest.

Se habla de la gran añoranza de los sefardíes hacia España.¿Se nota esta añoranza en los sefardíes rumanos ?

También desde este punto de vista, los sefardíes rumanos ocupan uno de los primeros lugares. Bejarano escribió una oda a la lengua española, oda que los alumnos del liceo sefardí de Bucarest aprendían de memoria y recitaban. Reza su verso: ”Con ti hablamos/ Al Dios de la altura/Patron del Universo/Y de la natura.” Es decir, en un español actual, se diría : CONTIGO HABLAMOS, DIOS DE LAS ALTURAS, DUEÑO DEL UNIVERSO Y DE  TODA LA NATURALEZA. De hecho, la idea de que los sefardíes hablan con Dios en español es un topos en el pensamiento de los sefardíes rumanos. Todos sus libros de oraciones estaban en español y toda la enseñanza religiosa se impartía en español. Bejarano señala que su alma permanecerá eternamente infeliz si no vuelve a ver  la tierra de Sefarad, la tierra de sus ancestros.

¿En qué relación se encontraban su añoranza hacia España y sus sentimientos por las tierras rumanas?

La lealtad de los sefardíes rumanos a su patria adoptiva nunca se ha puesto en tela de juicio. Los sefardíes se integraron perfectamente en la sociedad rumana, colaboraron con grandes autores  rumanos en diferentes acciones culturales: Gala Galaction dió conferencias en el Círculo sefardí de Bucarest, Constantin Brăiloiu dió una importante contribución a la realización de la sustancial colección de música sinagogal de Isac Cauly, mientras que Napoleón B. Arié habla de los sefardíes como ”ciudadanos de inquebrantable lealtad hacia el país en que viven”. Un gesto de extrema belleza para el pasado histórico rumano tuvo lugar en el año mil novecientos treinta y cinco, en el Gran Templo (Cahal Grande), a saber, un réquiem por la memoria de los cabecillas  Horea, Cloșca y Crișan.

¿Podría mencionar algunos nombres importantes de sefardíes rumanos?

Retratos de sefardíes rumanos publicaron Valeriu-Alexandru Moraru en La Historia de las comunidades sefardíes de Rumanía, en el año dos mil catorce (2014), así como Anca Tudorancea y Felicia Waldman, en  Personajes y cuentos del Bucarest sefardí, en el año dos mil dieciséis (2016). Pero, para mí, la más representativa figura de los sefardíes rumanos es la del rabino Enrique Bejarano, director del  Liceo sefardí de Bucarest, acerca de quien Pulido escribió lo siguiente: ”fue un sabio de bien sentada y estimadísima reputación por todo Oriente”, ”hombre superior y cultísimo”, ”cultivador de muchos idiomas, europeos y asiáticos, entre ellos: árabe, hebero, alemán, inglés, francés, italiano, español, griego, armenio, eslavo, rumano”. A propuesta de Pulido Fernández, Enrique Bejarano fue elegido miembro correspondiente de la Real Academia de la Lengua Española. A estas palabras de aprecio de Pulido, cabe añadir que Bejarano fue el autor del primer artículo, escrito en mil ochocientos ochenta y cinco (1885), sobre la literatura popular de los españoles de Oriente, en el cual señaló: „cantos y poesías, hallados en el mundo judáico-español en el Oriente, parecen conservados de una antigüedad extraordinaria, y provenir de España quizá.”

Ramón Menéndez Pidal reconoció la primacía de Bejarano en descubrir el romance español en los sefardíes.

No tenemos muchos textos folklóricos de los sefardíes rumanos, pero los que se conservan son, desde luego, muy interesantes. Hay nueve romances, de los cuales cabe mencionar, en primer lugar, Arvolera, arvolera – sobre el tema del reconocimiento al esposo, que ha viajado lejos de su tierra, por su esposa fiel; en el canimo, ésta se cruza con un jóven muy bello; ella le pregunta si, acaso, no ha visto a su marido, Amadí; ¿y si te lo traigo a Amadí, yo, en cambio, qué recibo? –le pregunta el joven. Ella le promete molinos, tierras y otras riquezas, pero, él la pide a ella misma; ella lo maldice por este descaro. Entonces él se identifica: yo soy Amadí, y el romance concluye con los versos: Tomaron mano con mano/Y se fueron a holgar.

Existen, por supuesto, canciones líricas, como ésta: Una ramica de ruda/Di mi hija, quien te la dio?/Me la dio un mansevico/Que de mi se ’namoro.

Pero, como el tiempo no da para más, hablaremos con otra ocasión sobre los significados mágicos de la ruta graveolens. Son muy interesantes las costumbres de boda, la vida de la familia sefardí, la total ausencia de los divorcios, el respeto en el seno de la familia, etc.

En una palabra, en mi libro se descubre un mundo arcáico, en ocaso, bello, al que hoy podemos mirar con nostalgia.

ION TALOȘ 1

Prof. Ion Taloș

FOLCLORUL SPANIOL/SEFARD ÎN ROMÂNIA

Cum s-a născut ideea acestei cărți? Sunteți sefard? Ați avut prieteni sefarzi?

Nici una, nici alta. Sunt român, m-am născut în Ardeal, unde n-au prea fost sefarzi, n-am avut contacte decât cu așkenazi, din rândul cărora am avut doi prieteni, cărora le-am dedicat cartea: unul era profesor de matematici la Universitatea din Cluj-Napoca, celălalt conducea o instituție de cultură românească la Dortmund.

Cum ați ajuns atunci să vă ocupați de sefarzi și de folclorul lor?

Cu folclorul sefard am luat contact prin 1986, când am obținut cursul de literaturi populare romanice la Institutul de Romanistică al Universității din Köln. Folclorul sefard intra, ca să zic așa, în fișa postului. Am fost fascinat de faptul că evreii spanioli, expulzați din Spania la 1492, continuau să se considere spanioli, după 500 de ani de izolare, vorbeau limba spaniolă în familie, practicau obiceiurile și cântau cântecele de dinainte de expulzare. Cred că e un fenomen cu totul excepțional în domeniul folclorului.

La Köln aveam o literatură destul de bogată referitoare la limba și folclorul sefarzilor din Maroc, Grecia, Turcia, Iugoslavia, dar nu aveam nimic despre sefarzii din România. Se zicea chiar că folclorul sefard a dispărut din România. Nici bibliografia lui David Bunis Sephardic Studies, nu indica nimic din România. Am fost intrigat cu atât mai mult, cu cât cunoșteam studiile serioase ale Cynthiei Crews și Marius Sala despre limba sefarzilor de la București și nu-mi puteam imagina o limbă fără folclor.

Așa mi-am început cercetările acum aproape trei decenii, lucrând cu mari întreruperi, datorită altor obligații didactice universitare, cu dorința de a mă convinge dacă această „pată albă” pe harta sefardismului, care era România, era reală sau eronată. N-am avut posibilitatea să efectuez „cercetări de teren” în România – nici nu cred că acest lucru ar mai fi fost posibil -, dat fiind numărul foarte redus al sefarzilor români în ultimele decenii.  Am făcut așadar o cercetare exclusiv bibliografică.

Prin urmare, n-ați cunoscut direct sefarzi?

Ba da. Am cunoscut sefarzi în Nordul Marocului, la Tanger și Tetuan, unde am făcut, împreună cu colegi germani și spanioli, o scurtă cercetare, din care a rezultat  studiul colegelor mele Virtudes Atero Bugos și Nieves Vázques Recio, cu titlul Pasé por la morería. Materiales y notas de una encuesta en Marruecos.

Ce puteți spune ascultătorilor despre sefarzii români, despre istoria și cultura lor?

Unii susțin că sefarzii au ajuns în România târziu, de ex. comunitatea sefardă de la București s-ar fi format abia la sfârșitul sec. al XVIII-lea. S-a dovedit însă că aceasta e o informție eronată și a fost confirmat ceea ce susținuse B.P. Hasdeu, că Muntenia a fost un „azil al evreilor spanioli” încă de la începutul sec. al XVI-lea, deci foarte curând după expulzare. Ei s-au stabilit în ținuturile dunărene, iar mai târziu, în număr redus, în Banat, Ardeal și Moldova. Despre numărul lor nu avem statistici sigure. Unii ziceau că în București trăiau, la începutul secolului trecut, 30.000 de sefarzi, ații zic 10.000. Se zice că în prezent trăiesc doar 50 de persoane sefarde în toată România.

Sefardismul e un fenomen internațional. Unde se situează sefarzii români în cadrul lui?

Ceea ce mi se pare mie extraordinar de interesant este că primele studii referitoare la sefardism în general au fost făcute de evrei din România, de așkenazi și de sefarzi români. Jehuda Barasch a publicat primul sau unul dintre primele studii în care e vorba despre sefarzi. Acest așkenaz excepțional, de origine din Galiția, a călătorit, în anii 1840/42, prin Moldova și Muntenia, oprindu-se în aceasta din urmă, activând ca medic mai întâi la Călărași, apoi la Craiova și, în cele din urmă, la București. El descrie obiceiurile și comportamentul sefarzilor români. Totodată, prima romanță spaniolă aflată în repertoriul sefard a fost notată la București, de către Enrique Bejarano; studii dintre cele mai temeinice referitoare la muzica sinagogală au fost făcute la București, ca și prima mare colecție de proverbe sefarde. Nume importante sunt: M. Gañi, Isac Cauly, León Algazi, Raoul Siniol, Ghizela Sulițeanu și alții. Deci sefarzii români ocupă un loc foarte important în studiile sefarde. Dar, aceste lucruri au fost prea puțin cunoscute până acum. Sefarzii români au trezit interesul tinerei englezoaice Cynthia Crews, care a publicat o carte despre limba sefarzilor din sud-estul Europei, al spaniolilor Manuel Manrique de Lara și Evaristo Correa Calderón, ca și al românului Marius Sala, care scris studii definitive despre limba sefarzilor bucureșteni.

Se vorbește despre dragostea sefarzilor pentru Spania. La fel au iubit Spania sefarzii români?

Sub acest raport, sefarzii români ocupă iarăși unul din primele locuri. Bejarano a scris un fel de odă limbii spaniole, pe care o recitau elevii liceului sefard din București, în care spune: „Con ti hablamos/Al Dios de la altura/Patron del Universo/Y de la natura.” De altfel, ideea că sefarzii vorbesc cu Dumnezeu în limba spaniolă e un topos în gândirea sefarzilor români. Toate cărțile lor de rugăciune erau în spaniolă, iar învățământul religios se făcea tot în spaniolă. Bejarano scrie că va fi cel mai nefericit, dacă va muri fără să vadă pământul strămoșilor lui.

În ce raport se afla dragostea sefarzilor români pentru Spania cu cea pentru România?

Loialitatea sefarzilor români față de patria lor adoptivă nu poate fi pusă la îndoială. Ei au fost deplin integrați, au colaborat cu autori români în diferitele lor acțiuni culturale: Gala Galaction a conferențiat la Cercul sefard din București, Constantin Brăiloiu a contribuit la realizarea importantei colecții de muzică sinagogală sefardă a lui Isac Cauly, iar Napoleón B. Arié vorbește despre sefarzi drept „cetățeni credincioși țării”. Un gest extrem de frumos față de trecutul românesc a avut loc în 1935, la Templul Mare (Cahal Grande), și anume, un requiem pentru Horea, Cloșca și Crișan.

Puteți numi câteva figuri mai importante de sefarzi români?

Portrete de sefarzi români au publicat Valeriu-Alexandru Moraru în Istoria comunităților sefarde din România (2014), precum și Anca Tudorancea și Felicia Waldman, în Personaje și povești din Bucureștiul sefard (2016). Pentru mine, cea mai reprezentativă figură a sefarzilor români este rabinul Enrique Bejarano, director al liceului sefard din București, despre care Pulido scrie: „un sabio de bien sentada y estimadísima reputación por todo Oriente”, „hombre superior y cultísimo”, „cultivador de muchos idiomas, europeos y asiáticos, entre ellos: árabe, hebero, alemán, inglés, francés, italiano, español, griego, armenio, eslavo, rumano”. La propunerea lui Pulido Fernández a fost ales membru corespondent al Real Academia de la Lengua Española. Acestor aprecieri ale lui Pulido adaug că Bejarano a fost autorul primului articol (1885) despre literatura populară a spaniolilor din Orient, în care scrie: „cantos y poesías, hallados en el mundo judáico-español en el Oriente, parecen conservados de una antigüedad extraordinaria, y provenir de España quizá.” Însuși Menéndez Pidal a recunoscut primatul lui Bejarano ca descoperitor al romanței spaniole la sefarzi.

Nu avem foarte multe texte folclorice culese de la sefarzii români, dar cele pe care le avem sunt foarte interesante. Sunt 9 romanțe; menționez Arvolera, arvolera – pe tema recunoașterii soțului plecat în depărtare, din partea soției credincioase; în calea acesteia  apare un tânăr frumos, pe care îl întreabă dacă nu l-a văzut pe soțul ei, Amadí; ce-mi dai – zice el – dacă ți-l aduc pe Amadí. Ea promite mori, pământuri etc., dar el o cere pe ea însăși; ea îl blestemă pentru această necuviință, iar atunci el se identifică drept Amadí, romanța încheindu-se cu versurile: Tomaron mano con mano/Y se fueron a holgar.

Există, evident, cântece lirice, ca: Una ramica de ruda/Di mi hija, quien te la dio?/Me la dio un mansevico/Que de mi se ’namoro. Nu avem timp să vorbim despre semnificația magică a rutei graveolens. Sunt interesante obiceiurile de nuntă, despre viața  de familie a sefarzilor, lipsa divorțurilor, respectul în familie etc. Cu un cuvânt, cartea mea descoperă o lume arhaică, apusă, frumoasă, pe care o putem privi azi cu nostalgie.

ION TALOȘ 2

Prof. Ion Taloș