PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele

Etiquetas

alabastru, Eanghelii, femeia păcătoasă, Ierusalim, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, pericopă evanghelică, ucenici

Iubirea… cel mai bun preț de răscumpărare a păcatelor !

Tot două pericope (Marcu 10, 32-45; Luca 7, 36-50) se citesc și în această duminică la liturghie: prima despre regula Conducătorului într-o comunitate creștină: grija/slujirea aproapelui… și cea de-a doua despre cum i se iartă păcatele unei femei… păcătoase pentru iubirea, căința și schimbarea ei totală.

Iată prima pericopă:

Marcu 10, 32-45: Erau pe drum și urcau la Ierusalim. Iisus mergea înaintea lor și ei erau din ce în ce mai uluiți și-L urmau cu toate că se temeau. Iisus i-a luat din nou lângă El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre toate câte aveau să se petreacă: că, iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor, că ei Îl vor judeca și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor și că-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și că în a treia zi va învia. Și se apropie de El Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, și-I spun: Învățătorule, voim să faci pentru noi ceva ce Ți-am cere. Și  El le-a zis: ce vreți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns: dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în slava Ta ! Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți ! Puteți voi bea cupa pe care o beau Eu și vă puteți voi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu ? Ei I-au zis: putem. Atunci Iisus le-a răspuns: cupa pe care o beau Eu o veți bea și voi și botezul cu care Mă botez Eu, cu el vă veți boteza și voi, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta se va da celor pentru care s-a pregătit. Și auzind ceilalți zece, au început să se mânie pe Iacob și Ioan. Atunci Iisus, chemându-i (pe toți) lângă El le-a zis: știți că cei ce par să cârmuiască popoarele, de fapt (nu le cârmuiesc, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi, să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți.

 Iată și varianta lui Matei:

Matei 20, 17-28: Și urcând Iisus la Ierusalim, i-a luat lângă El pe cei doisprezece ucenici, deoparte, și, pe drum, le-a zis: iată, mergem la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească, și El în a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii ei, prosternându-se și cerând ceva de la El. Iisus a întrebat-o: ce dorești ? Și ea I-a răspuns: spune să stea acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: nu știți ce cereți ! Puteți să beți cupa pe care va s-o beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu ? Și ei I-au zis: putem ! Atunci Iisus le-a spus: cupa mea o veți bea și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta este pentru cei pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și auzind cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Iisus, chemându-i lângă El, le-a spus: știți că ocârmuitorii popoarelor (nu sunt cu adevărat cârmuitori, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi,  să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor, așa cum Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți.

Deisis, Sfânta Sofia, Constantinopol/Istambul

Iisus și cei doisprezece ucenici sunt pe drum spre Ierusalim (urcă, spune textul, pentru că Ierusalimul este așezat pe dealurile stâncoase ale Iudeii/Muntele Templului și Muntele Măslinilor). Iisus știe de ce merg în Orașul Sfânt, nu și ei: El va fi răstignit și va învia, iar ei vor deveni martorii Învierii Sale.

Ucenicii erau năuciți: auziseră de la Maestrul lor că Dumnezeu îi va salva/mântui în curând, orice avea să însemne asta, că vor avea sute de familii (mame, tați, soațe, fii și fiice, frați, surori…) și sute de case și de ogoare, aici, pe pământ, în Israel, și viață veșnică în… veacul ce va urma, asta doar pentru că-și lăsaseră acasă familii și case… și-L urmaseră pe Iisus, ca să răspândească cu El vestea cea bună că a venit Împărăția lui Dumnezeu (în gr. Evanghelia). Și, nu în ultimul rând, Îl auziseră pe Maestrul lor spunându-le că ei, cei din urmă, vor fi cei dintâi!

Dar, mai presus de toate, Îl auziseră, pentru a treia oară, că va fi predat ierarhiei Templului/Sanhedrunului, Marelui Tribunal, că va fi omorât și că va învia a treia zi !

Cum să nu fie tulburați, cum să nu se frământe, încercând să înțeleagă lucruri ce păreau de neînțeles, și cum să nu se teamă de asemenea promisiuni și prevestiri… ciudate, nemaiauzite ?

Și totuși, ce simple le vor părea toate acestea în curând: familia lor însutită și înmiită vor fi toți creștinii pe care îi vor vindeca, exorciza, învia și… boteza/creștina. În călătoriile lor de evanghelizare vor dobândi mii de mame, tați, frați, surori, soții, fii și fiice… case și ogoare …

Iacob și Ioan, ucenicul cel iubit, Îi cer să fie miniștrii Lui cei mai de încredere, când… se va urca pe tronul Israelului !

De aceea Iisus le spune că în comunitățile creștine, cei care le guvernează au grijă de oameni, nu-i asupresc și nu-i spoliază! Nu sunt stăpânii lor, ci cei care au grijă de ei.

Și le mai spune că lângă tronul Său, la dreapta și la stânga vor sta .. cei pentru care s-au pregătit acele locuri. Cine ar putea fi ? Nu știm. Poate sunt Maica Domnului și Ioan Botezătorul, pe care iconarii i-au pictat la dreapta și la stânga Mântuitorului, în ipostaza de Împărat al lumii, în icoana numită Deisis/Rugăciune. Sau, poate, sunt doi arhangheli, căpetenii în ierarhia cerească.

Și, nu în ultimul rând le mai spune ucenicilor dornici să … împărățească alături de El că vor bea și ei, până la urmă, cupa pe care o va bea El. Ce cupă ?

Cupa morții și a învierii și, nu în ultimul rând, a inițierii ! Cea pe care toți cei unsprezece care-L vor urma până la capăt, o vor bea, devenind primii lui inițiați.

Cu siguranță, aceasta nu este cupa din Psalmi care nu este altceva decât un simbol al grației lui Dumnezeu care înseamnă, înainte de toate: plinătate, abundență, săturare, prea-plin, dulceața vieții, darurile făcute de Dumnezeu, cu asupra de măsură, drepților Lui.

Iată două exemple grăitoare:

Ps. 22,6 (23,5):

 (Tu, Doamne) mi-ai așternut mie masă (m-ai chemat la ospățul Tău – n.n.), în ciuda celor ce mă asupresc; cu ulei ai uns capul meu (și) cupa mea este prea-plină (este sațietate, în original-n.n.)

תַּעֲרֹךְ לְפָנַי שֻׁלְחָן נֶגֶד צֹרְרָי דִּשַּׁנְתָּ בַשֶּׁמֶן רֹאשִׁי כֹּוסִי רְוָיָֽה

Ps. 74,8 (75,8):

 În mâna Domnului este o cupă plină cu vin roșu înspumat, amestecat și înmiresmat cu tot felul de mirodenii, din care El toarnă (celor buni), dar drojdia o vor strânge și o vor bea răii pământului.

כִּי כֹוס בְּֽיַד־יְהוָה וְיַיִן חָמַר מָלֵא מֶסֶךְ וַיַּגֵּר מִזֶּה אַךְ־שְׁמָרֶיהָ יִמְצוּ יִשְׁתּוּ כֹּל רִשְׁעֵי־אָֽרֶץ

 Cupa morții și Învierii lui Iisus nu este cupa psalmiștilor, ci cupa intrării într-o nouă stare, aceea de locuitor al Împărăției lui Dumnezeu… unde ospățul celor îndumnezeiți, al drepților, nu este ca în Vechiul Testament, un banchet cu cupe pline și mese-ntinse, ci unul spiritual, un banchet al spiritului și al sufletului… renăscute !

Iată și a doua pericopă:

Luca 7, 36-50 : Unul din Farisei L-a poftit pe Iisus să mănânce cu el și, intrând El în casa Fariseului, s-a așezat la masă. Iată o femeie din cetate, una care era păcătoasă, știind ea că Iisus este oaspete la masă în casa Fariseului, (a venit) și a adus un vas de alabastru cu mir și, așezându-se în spatele lui Iisus, lângă picioarele Lui, plângând, a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei și cu părul ei I le-a șters. Și mult I-a sărutat picioarele și I le-a uns cu mir. Văzând Fariseul care-L chemase la masă, și-a spus în sinea lui: Acesta, dacă era cu adevărat profet, ar fi cunoscut cine și ce soi este femeia care s-a atins de El și ar fi știut că-i o păcătoasă. Atunci Iisus i-a răspuns: Simon, am ceva să-ți spun. Și el I-a zis: Învățătorule, spune. Iisus a zis atunci: un creditor avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și celălalt 50. Și cum niciunul nu avea bani să-i plătească, i-a iertat pe amândoi de datorie. Spune-mi, care dintre ei îl va iubi mai mult ? Simon i-a răspuns: presupun că cel căruia i-a iertat mai mult. Iisus i-a zis: drept ai judecat și, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: o vezi pe femeia aceasta ? Am intrat în casa ta și apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei și cu părul capului ei mi le-a șters. Sărutare nu mi-ai dat, dar ea, de cum a intrat, n-a încetat să mi le tot sărute. Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir.  Nu degeaba-ți spun: să-i fie iertate păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit. Cel căruia puțin i se iartă, puțin iubește. Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele. Și au început comesenii să-și spună în sinea lor: cine este Acesta care și păcatele le iartă : Și Iisus i-a mai zis  femeii: credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Suntem într-o cetate din Galileea, la ospățul pe care un cărturar/rabin fariseu, pe numele lui Simon, îl dă pentru rabbi Iehoșua (Iisus).

Știm că este un banchet pentru că mesenii stau întinși la masă (probabil pe niște paturi înguste, o arată verbele anaklino/ ἀνακλίνω  și  anakime/ἀνακεῖμαι, a sta întins… la masă; așa stăteau grecii la ospețe !).

Și, deși Iisus este oaspete, mai mult, oaspetele de onoare, gazda, Simon, un cunoscător al Legii, uită de legile cele mai simple ale ospeției care cereau ca măcar picioarele mesenilor să fie spălate cu apă, ca unii ce veneau prăfuiți de pe drum.

Poate numele de Simon nu este întâmplător aici: Șimon/ שִׁמְעוֹן înseamnă în ebraică „cel ascultat”și vine din verbul șama/ שָׁמַע, a auzi, a asculta. Probabil era un rabin care predica în sinagogă.

El, Simon, ar fi trebuit să fie aici „dreptul lui Dumnezeu”. Dar scena povestită de Luca ne arată că nu el, ci o femeie, și mai ales una … păcătoasă, un eufemism pentru prostituată, merită să fie numită „drept al lui Dumnezeu”.

Pentru ce, oare ?  Pentru îndreptarea ei. Pentru că se întorsese pe cale cea bună ! Pentru că se trezise !

Luca ne lasă să înțelegem că-L văzuse și-L auzise pe rabbi Iisus și că El era bărbatul care o salvase.

Înțelegem că vine să-I mulțumească și să-I arate cât de mult Îl iubește. Și o face ca o femeie adevărată !

Se așază în spatele Lui, așa cum nu stătuse vreodată lângă un bărbat: sfiindu-se, cuminte, copleșită de iubire, de recunoștință și chiar de cucernicie.

Și îi udă picioarele cu lacrimi de căință, dar eliberată, despovărată de… păcătoșenia ei. Și îi unge picioarele cu mir, adică cu ulei parfumat. Un ulei foarte scump, o arată vasul prețios în care-l cumpărase, un vas de alabastru.

Probabil și pentru că nu îndrăznea să-I atingă capul, dar și pentru că simțea că trebuie să-I îngrijească picioarele obosite și poate rănite de atâta umblet.  Și, nu în ultimul rând, ca semn că-I devenise devotă, ucenică !

Și i le sărută mult, cu iubire fierbinte, necuprinsă. Verbul katafileo/ καταφιλέω înseamnă, în greacă, a săruta mult și de multe ori, îndelung, cu dor, cu tandrețe, cu iubire. Așa săruta și tatăl fiului risipitor.

Și I le șterge cu părul ei despletit. Desigur că o femeie nu umbla despletită și cu capul descoperit, nici măcar o prostituată nu se arăta așa în public. Dar ea  – nu știm dacă este una din multele… hierodule întoarse pe calea cea bună de Iisus sau Maria Magdalena, de care tot Luca pomenește în capitolul 8 – cel mai probabil este o femeie… din mulțime… .– ea se despletește doar ca să-I șteargă picioarele. Un alt act de devoțiune… plină ce cea mai mare iubire.

Și pentru această iubire curată, intensă și pentru schimbarea ei totală Iisus îi iartă păcatele în numele Tatălui Său, Dumnezeu, arătând că  iubirea este cel mai bun preț de răscumpărare !

 

 Pentru studioși:

Marcu 10, 32-45: Erau pe drum și urcau la Ierusalim. Iisus mergea înaintea lor și ei erau din ce în ce mai uluiți și-L urmau cu toate că se temeau. Iisus i-a luat din nou lângă El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre toate câte aveau să se petreacă: că, iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor, că ei Îl vor judeca și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor și că-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și că în a treia zi va învia. Și se apropie de El Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, și-I spun: Învățătorule, voim să faci pentru noi ceva ce Ți-am cere. Și  El le-a zis: ce vreți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns: dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în slava Ta ! Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți ! Puteți voi bea cupa pe care o beau Eu și vă puteți voi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu ? Ei I-au zis: putem. Atunci Iisus le-a răspuns: cupa pe care o beau Eu o veți bea și voi și botezul cu care Mă botez Eu, cu el vă veți boteza și voi, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta se va da celor pentru care s-a pregătit. Și auzind ceilalți zece, au început să se mânie pe Iacob și Ioan. Atunci Iisus, chemându-i (pe toți) lângă El le-a zis: știți că cei ce par să cârmuiască popoarele, de fapt (nu le cârmuiesc, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi, să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți./ Trad. Zenaida Luca-Hac

῏Ησαν δὲ ἐν τῇ ὁδῷ ἀναβαίνοντες εἰς ῾Ιεροσόλυμα· καὶ ἦν προάγων αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐθαμβοῦντο, καὶ ἀκολουθοῦντες ἐφοβοῦντο. καὶ παραλαβὼν πάλιν τοὺς δώδεκα ἤρξατο αὐτοῖς λέγειν τὰ μέλλοντα αὐτῷ συμβαίνειν, ὅτι ἰδοὺ ἀναβαίνομεν εἰς ῾Ιεροσόλυμα καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδοθήσεται τοῖς ἀρχιερεῦσι καὶ γραμματεῦσι, καὶ κατακρινοῦσιν αὐτὸν θανάτῳ καὶ παραδώσουσιν αὐτὸν τοῖς ἔθνεσι, καὶ ἐμπαίξουσιν αὐτῷ καὶ μαστιγώσουσιν αὐτὸν καὶ ἐμπτύσουσιν αὐτῷ καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται. Καὶ προσπορεύονται αὐτῷ ᾿Ιάκωβος καὶ ᾿Ιωάννης υἱοὶ Ζεβεδαίου λέγοντες· διδάσκαλε, θέλομεν ἵνα ὃ ἐὰν αἰτήσωμεν ποιήσῃς ἡμῖν. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· τί θέλετε ποιῆσαί με ὑμῖν; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· δὸς ἡμῖν ἵνα εἷς ἐκ δεξιῶν σου καὶ εἷς ἐξ εὐωνύμων σου καθίσωμεν ἐν τῇ δόξῃ σου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐκ οἴδατε τί αἰτεῖσθε. δύνασθε πιεῖν τὸ ποτήριον ὃ ἐγὼ πίνω, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθῆναι; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· δυνάμεθα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· τὸ μὲν ποτήριον ὃ ἐγὼ πίνω πίεσθε, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθήσεσθε·  τὸ δὲ καθίσαι ἐκ δεξιῶν μου καὶ ἐξ εὐωνύμων οὐκ ἔστιν ἐμὸν δοῦναι, ἀλλ᾿ οἷς ἡτοίμασται. Καὶ ἀκούσαντες οἱ δέκα ἤρξαντο ἀγανακτεῖν περὶ ᾿Ιακώβου καὶ ᾿Ιωάννου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς προσκαλεσάμενος αὐτοὺς λέγει αὐτοῖς· οἴδατε ὅτι οἱ δοκοῦντες ἄρχειν τῶν ἐθνῶν κατακυριεύουσιν αὐτῶν καὶ οἱ μεγάλοι αὐτῶν κατεξουσιάζουσιν αὐτῶν· οὐχ οὕτω δὲ ἔσται ἐν ὑμῖν, ἀλλ᾿ ὃς ἐὰν θέλῃ γενέσθαι μέγας ἐν ὑμῖν, ἔσται ὑμῶν διάκονος, καὶ ὃς ἐὰν θέλῃ ὑμῶν γενέσθαι πρῶτος, ἔσται πάντων δοῦλος·  καὶ γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἦλθε διακονηθῆναι, ἀλλὰ διακονῆσαι, καὶ δοῦναι τὴν ψυχὴν αὐτοῦ λύτρον ἀντὶ πολλῶν.

***

Matei 20, 17-28: Și urcând Iisus la Ierusalim, i-a luat lângă El pe cei doisprezece ucenici, deoparte, și, pe drum, le-a zis: iată, mergem la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească, și El în a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii ei, prosternându-se și cerând ceva de la El. Iisus a întrebat-o: ce dorești ? Și ea I-a răspuns: spune să stea acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: nu știți ce cereți ! Puteți să beți cupa pe care va s-o beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu ? Și ei I-au zis: putem ! Atunci Iisus le-a spus: cupa mea o veți bea și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta este pentru cei pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și auzind cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Iisus, chemându-i lângă El, le-a spus: știți că ocârmuitorii popoarelor (nu sunt cu adevărat cârmuitori, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi,  să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor, așa cum Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți./ Trad. Zenaida Luca-Hac

Matei 20, 17-28: Καὶ ἀναβαίνων ὁ ᾿Ιησοῦς εἰς ῾Ιεροσόλυμα, παρέλαβε τοὺς δώδεκα μαθητὰς κατ᾿ ἰδίαν ἐν τῇ ὁδῷ καὶ εἶπεν αὐτοῖς. ἰδοὺ ἀναβαίνομεν εἰς ῾Ιεροσόλυμα, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδοθήσεται τοῖς ἀρχιερεῦσι καὶ γραμματεῦσι καὶ κατακρινοῦσιν αὐτὸν θανάτῳ, καὶ παραδώσουσιν αὐτὸν τοῖς ἔθνεσιν εἰς τὸ ἐμπαῖξαι καὶ μαστιγῶσαι καὶ σταυρῶσαι, καὶ τῇ τρίτη ἡμέρᾳ ἀναστήσεται. Τότε προσῆλθεν αὐτῷ ἡ μήτηρ τῶν υἱῶν Ζεβεδαίου μετὰ τῶν υἱῶν αὐτῆς προσκυνοῦσα καὶ αἰτοῦσά τι παρ᾿ αὐτοῦ. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῇ· τί θέλεις; λέγει αὐτῷ· εἰπὲ ἵνα καθίσωσιν οὗτοι οἱ δύο υἱοί μου εἷς ἐκ δεξιῶν σου καὶ εἷς ἐξ εὐωνύμων σου ἐν τῇ βασιλείᾳ σου. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· οὐκ οἴδατε τί αἰτεῖσθε. δύνασθε πιεῖν τὸ ποτήριον ὃ ἐγὼ μέλλω πίνειν, ἢ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθῆναι; λέγουσιν αὐτῷ· δυνάμεθα. καὶ λέγει αὐτοῖς· τὸ μὲν ποτήριόν μου πίεσθε, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθήσεσθε· τὸ δὲ καθίσαι ἐκ δεξιῶν μου καὶ ἐξ εὐωνύμων μου οὐκ ἔστιν ἐμὸν δοῦναι, ἀλλ᾿ οἷς ἡτοίμασται ὑπὸ τοῦ πατρός μου. καὶ ἀκούσαντες οἱ δέκα ἠγανάκτησαν περὶ τῶν δύο ἀδελφῶν. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς προσκαλεσάμενος αὐτοὺς εἶπεν· οἴδατε ὅτι οἱ ἄρχοντες τῶν ἐθνῶν κατακυριεύουσιν αὐτῶν καὶ οἱ μεγάλοι κατεξουσιάζουσιν αὐτῶν. οὐχ οὕτως ἔσται ἐν ὑμῖν, ἀλλ᾿ ὃς ἐὰν θέλῃ ἐν ὑμῖν μέγας γενέσθαι, ἔσται ὑμῶν διάκονος, καὶ ὃς ἐὰν θέλῃ ἐν ὑμῖν εἶναι πρῶτος, ἔσται ὑμῶν δοῦλος·  ὥσπερ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἦλθε διακονηθῆναι, ἀλλὰ διακονῆσαι καὶ δοῦναι τὴν ψυχὴν αὐτοῦ λύτρον ἀντὶ πολλῶν.

Luca 7, 36-50 : Unul din Farisei L-a poftit pe Iisus să mănânce cu el și, intrând El în casa Fariseului, s-a așezat la masă. Iată o femeie din cetate, una care era păcătoasă, știind ea că Iisus este oaspete la masă în casa Fariseului, (a venit) și a adus un vas de alabastru cu mir și, așezându-se în spatele lui Iisus, lângă picioarele Lui, plângând, a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei și cu părul ei I le-a șters. Și mult I-a sărutat picioarele și I le-a uns cu mir. Văzând Fariseul care-L chemase la masă, și-a spus în sinea lui: Acesta, dacă era cu adevărat profet, ar fi cunoscut cine și ce soi este femeia care s-a atins de El și ar fi știut că-i o păcătoasă. Atunci Iisus i-a răspuns: Simon, am ceva să-ți spun. Și el I-a zis: Învățătorule, spune. Iisus a zis atunci: un creditor avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și celălalt 50. Și cum niciunul nu avea bani să-i plătească, i-a iertat pe amândoi de datorie. Spune-mi, care dintre ei îl va iubi mai mult ? Simon i-a răspuns: presupun că cel căruia i-a iertat mai mult. Iisus i-a zis: drept ai judecat și, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: o vezi pe femeia aceasta ? Am intrat în casa ta și apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei și cu părul capului ei mi le-a șters. Sărutare nu mi-ai dat, dar ea, de cum a intrat, n-a încetat să mi le tot sărute. Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir.  Nu degeaba-ți spun: să-i fie iertate păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit. Cel căruia puțin i se iartă, puțin iubește. Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele. Și au început comesenii să-și spună în sinea lor: cine este Acesta care și păcatele le iartă : Și Iisus i-a mai zis  femeii: credința ta te-a mântuit. Mergi în pace./Trad. Zenaida Luca-Hac

᾿Ηρώτα δέ τις αὐτὸν τῶν Φαρισαίων ἵνα φάγῃ μετ᾿ αὐτοῦ· καὶ εἰσελθὼν εἰς τὴν οἰκίαν τοῦ Φαρισαίου ἀνεκλίθη. καὶ ἰδοὺ γυνὴ ἐν τῇ πόλει ἥτις ἦν ἁμαρτωλός, καὶ ἐπιγνοῦσα ὅτι ἀνάκειται ἐν τῇ οἰκίᾳ τοῦ Φαρισαίου, κομίσασα ἀλάβαστρον μύρου  καὶ στᾶσα ὀπίσω παρὰ τοὺς πόδας αὐτοῦ κλαίουσα, ἤρξατο βρέχειν τοὺς πόδας αὐτοῦ τοῖς δάκρυσι καὶ ταῖς θριξὶ τῆς κεφαλῆς αὐτῆς ἐξέμασσε, καὶ κατεφίλει τοὺς πόδας αὐτοῦ καὶ ἤλειφε τῷ μύρῳ.  ἰδὼν δὲ ὁ Φαρισαῖος ὁ καλέσας αὐτὸν εἶπεν ἐν ἑαυτῷ λέγων· οὗτος εἰ ἦν προφήτης, ἐγίνωσκεν ἂν τίς καὶ ποταπὴ ἡ γυνὴ ἥτις ἅπτεται αὐτοῦ, ὅτι ἁμαρτωλός ἐστι. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε πρὸς αὐτόν· Σίμων, ἔχω σοί τι εἰπεῖν. ὁ δέ φησι· διδάσκαλε, εἰπέ. δύο χρεωφειλέται ἦσαν δανειστῇ τινι· ὁ εἷς ὤφειλε δηνάρια πεντακόσια, ὁ δὲ ἕτερος πεντήκοντα. μὴ ἐχόντων δὲ αὐτῶν ἀποδοῦναι, ἀμφοτέροις ἐχαρίσατο· τίς οὖν αὐτῶν, εἰπέ, πλεῖον αὐτὸν ἀγαπήσει; ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Σίμων εἶπεν· ὑπολαμβάνω ὅτι ᾧ τὸ πλεῖον ἐχαρίσατο. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· ὀρθῶς ἔκρινας. καὶ στραφεὶς πρὸς τὴν γυναῖκα τῷ Σίμωνι ἔφη· βλέπεις ταύτην τὴν γυναῖκα; εἰσῆλθόν σου εἰς τὴν οἰκίαν, ὕδωρ ἐπὶ τοὺς πόδας μου οὐκ ἔδωκας· αὕτη δὲ τοῖς δάκρυσιν ἔβρεξέ μου τοὺς πόδας καὶ ταῖς θριξὶ τῆς κεφαλῆς αὐτῆς ἐξέμαξε. φίλημά μοι οὐκ ἔδωκας· αὕτη δὲ ἀφ᾿ ἧς εἰσῆλθεν οὐ διέλιπε καταφιλοῦσά μου τοὺς πόδας. ἐλαίῳ τὴν κεφαλήν μου οὐκ ἤλειψας· αὕτη δὲ μύρῳ ἤλειψέ μου τοὺς πόδας. οὗ χάριν λέγω σοι, ἀφέωνται αἱ ἁμαρτίαι αὐτῆς αἱ πολλαί, ὅτι ἠγάπησε πολύ· ᾧ δὲ ὀλίγον ἀφίεται, ὀλίγον ἀγαπᾷ. εἶπε δὲ αὐτῇ· ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι. καὶ ἤρξαντο οἱ συνανακείμενοι λέγειν ἐν ἑαυτοῖς· τίς οὗτός ἐστιν ὃς καὶ ἁμαρτίας ἀφίησιν; εἶπε δὲ πρὸς τὴν γυναῖκα· ἡ πίστις σου σέσωκέ σε· πορεύου εἰς εἰρήνην.

Isaia 53: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa./Trad. Biblia Sinodală.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?

Etiquetas

Albania, corupție, Romana Vlahutin, Tirana

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Tirana

ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?

Albania, una dintre cele mai sărace țări din Europa (a fost cea mai săracă, până la implozia URSS, la sfârșitul secolului trecut; acum, pe primul loc al sărăciei a trecut Moldova), a anunțat că va pune în practică cea mai drastică reforma anticorupție de pe continental nostru. 800 de judecători și procurori albanezi vor fi supuși unor controale riguroase în privința integrității lor morale, competențelor profesionale, independenței politice și a lipsei oricărei legături cu crima organizată.

Anunțul este încurajator și ar putea fi un punct de cotitură în istoria politică a țării. Însă, realitatea este cu totul alta. Pe de o parte, judecătorii cei mai corupți din tot răsăritul Europei sunt cei albanezi. Pe de altă parte, cu această anunțată reformă a fost însărcinată o comisie parlamentară formată din 27 membri, supervizată de un așa numit Comitet Internațional de Observatori, un grup al căror calificări și referințe morale și instituționale sunt vagi în acest proiect reformator. Manevrele partidare din Parlamentul de la Tirana sunt atât de egoiste și de episodice, încât au blocat chiar și anunțata creare a unei Comisii Parlamentare pentru Verificarea Integrității Magistraților.

Iar proiectul valorează exact căt valorează membrii comisiei. Căci, legi anticorupție are deja Albania, dar, până acum, au fost literă moartă. Atât de moartă încât, de exemplu, obligația ca judecătorii și procurorii să facă publică, în fiecare an, creșterea averilor lor arată că cei 81 de magistrați ai Curții de Apel și-au sporit de cinci ori averile, în ultimii 12 ani, fără ca să se sesizeze cineva. Nu a fost cercetat nici măcar magistratul care a mărturisit că și-a sporit averea cu un million și jumătate de euro (într-o țară unde salariul mediu este de 3.800 €, pe an !)…

Pentru a înțelege cât de mari sunt sumele plătite pentru a corupe magistrații din această țară, trebuie să ne amintim că Albania este una dintre cele mai eficiente baze ale traficului de droguri din Europa și că, în ultimii doi ani, suprafețele cultivate cu marijuana au crescut, în această țară, de trei ori.

Tirana

În fața lipsei de speranțe în forțele regeneratoare naționale, a rămas totuși o licărire că ajutorul ar putea veni din străinătate, din Uniunea Europeană (UE), structură la care Albania speră să adere, într-un viitor nu prea apropiat. Dar, dinspre Bruxelles, până acum, nu au  venit decât avertismente, sfaturi bune și exemple rele.

Astfel, la Tirana, dobândirea clădirii și instalarea ambasadei comunitare a fost cel mai mare scandal imobiliar din ultimii ani : croata Romana Vlahutin a cumpărat un turn luxos de 600 m² cu grădină și piscină, cu 1.650.000 de euro, adică un preț enorm, în comparație cu cât plătesc localnicii pentru o proprietate cu aceste caracteristici într-o zonă privilegiată din Tirana. Cazul acesta i-a răscolit chiar și pe deputații din Parlamentul European, dar, aceștia doar s-au scandalizat și nu au întreprins nimic, devreme ce ei, acum, acceptă să plătească facturile care sosesc de la reprezentanța lor din Tirana.

Romana Vlahutin

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Tirana

ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?

Albania, una de las naciones más pobres de Europa (fue la más pobre hasta el colapso de la URSS, a finales del siglo pasado, ahora la ha relevado Moldavia), es la que ha anunciado la reforma anticorrupción más radical de todo el Continente. 800 jueces y fiscales albaneses serán sometidos a una revisión radical de su integridad moral, competencia profesional, independencia política y ausencia de todo vínculo con el crimen organizado.

El anuncio es esperanzador y podría constituir todo un hito en la historia política del país. Pero, la realidad es casi todo lo contrario. Por un lado, la judicatura más corrompida de todo el este de Europa es la albanesa. Y por el otro, la reforma ha sido encargada a una comisión parlamentaria de 27 miembros, supervisada por miembros de un llamado Comité Internacional de Observadores, grupo cuya cualificación y referencias morales e institucionales son vagas en el proyecto reformador. Las maniobras partidistas en el Parlamento de Tirana son tan egoístas y episódicas que incluso tienen bloqueada la constitución de la Comisión Parlamentaria para el Saneamiento de la Judicatura.

Y todo el proyecto vale lo que valgan los componentes de la comisión. Porque leyes anticorrupción ya tenía Albania, pero, hasta ahora, han sido papel mojado. Tan mojado que, por ejemplo, la norma que obliga a jueces y fiscales a hacer público, cada año, el incremento de sus patrimonios evidenció que los 81 magistrados del Tribunal de Apelaciones han quintuplicado sus fortunas, en los últimos 12 años, sin que ello acarrease ni siquiera una investigación. Ni tampoco en el caso del magistrado que confesó un incremento patrimonial de millón y medio de euros (¡ en una nación donde el sueldo medio es 3.800 € anuales !)…

Para entender cómo se pueden pagar sobornos tan altos en un país tan pobre, hay que recordar que Albania es una de las mejores plataformas europeas del narcotráfico y que, en el último par de años, se han triplicado, en Albania, las superficies dedicadas al cultivo de la marihuana.

Tirana

Ante la falta de esperanzas en las fuerzas regeneradoras nacionales quedaba una brizna de esperanza en el extranjero, en la Unión Europea (UE) en la que Albania espera ingresar en un futuro más bien mediano que próximo. Pero, desde la Comisión bruselense, han llegado, hasta ahora, sólo advertencias, buenos consejos y malos ejemplos.

Así, en Tirana, la adquisición e instalación de la embajada comunitaria ha constituido el gran escándalo inmobiliario de los últimos años al comprar la embajadora de la UE – la croata Romana Vlahutin – una torre lujosa de 600 m^2, con jardín y piscina, por 1.650.000 €, un coste enormemente más alto de lo que pagan los naturales del país por una propiedad de esas características en una zona privilegiada de Tirana. El caso ha removido incluso a los diputados del Parlamento Europeo, pero hasta estos no han hecho más que escandalizarse y pagar las facturas que les llegan desde su representación en Tirana.

Romana Vlahutin

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

 

PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU

Etiquetas

credință, demonizat, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, lunatic, Marcu, Matei, religie, vindecare

Vindecarea, o renaștere !

La liturghia din această duminică se citesc două pericope: Marcu 9, 17-32  și Matei 4, 25 și 5, 1-12. Ce le leagă ? Ideea de renaștere/înviere: renașterea, ca vindecare după o boală/posedare și renașterea de după schimbarea interioară, care ne face locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Iată prima pericopă:

Marcu 9, 17-32 : Și I-a răspuns lui Iisus unul din mulțime, zicându-I: Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine pentru că are duh mut. Unde-l apucă, îl trântește la pământ și face spume și scrâșnește din dinți și la sfârșit rămâne fără simțire. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au fost în stare. Atunci Iisus i-a răspuns: o, nație necredincioasă, până când voi mai fi printre voi ? Până când o să vă mai rabd ? Aduceți-l la Mine. Și I l-au adus. Văzându-L pe Iisus, pe dată duhul l-a scuturat pe băiat și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și scotea spume pe gură. Atunci Iisus l-a întrebat pe tată de cât timp i se întâmplă și el i-a răspuns: de copil. (Și a mai spus tatăl)  De multe ori îl arunca în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, îndurându-Te de noi. Iar Iisus i-a zis: dacă poți să crezi, toate sunt cu putință celui ce crede. Și pe dată, strigând, tatăl copilului a spus cu lacrimi în ochi: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Văzând atunci Iisus că mulțimea alerga spre El, a certat duhul cel necurat, spunându-i: duhule mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din acesta și să nu mai intri vreodată în el. Și duhul, strigând și scuturându-l din toate părțile, a ieșit și băiatul a rămas ca mort, încât mulți ziceau c-a murit. Iisus, însă, luându-l de mână, l-a ridicat și băiatul s-a sculat în picioare. După ce Iisus a intrat în casă, ucenicii L-au luat deoparte și L-au întrebat: de ce noi nu l-am putut alunga ? Și El le-a zis: acest neam (de demoni) nu poate ieși cu nimic altceva decât cu rugăciune și post. Și plecând ei de acolo treceau prin Galileea și Iisus n-a vrut să știe nimeni. Îi învăța pe ucenici și le spunea că Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor și că-L vor omorî și că, mort fiind, în a treia zi va învia. Dar ei nu știau despre ce vorbea și se temeau să-L întrebe.

Kαὶ ἀποκριθεὶς, εἷς ἐκ τοῦ ὄχλου εἶπε· διδάσκαλε, ἤνεγκα τὸν υἱόν μου πρός σε, ἔχοντα πνεῦμα ἄλαλον. καὶ ὅπου ἂν αὐτὸν καταλάβῃ, ρήσσει αὐτόν, καὶ ἀφρίζει καὶ τρίζει τοὺς ὀδόντας αὐτοῦ, καὶ ξηραίνεται· καὶ εἶπον τοῖς μαθηταῖς σου ἵνα αὐτὸ ἐκβάλωσι, καὶ οὐκ ἴσχυσαν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς αὐτῷ λέγει· ὦ γενεὰ ἄπιστος, ἕως πότε πρὸς ὑμᾶς ἔσομαι; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετε αὐτὸν πρός με. καὶ ἤνεγκαν αὐτὸν πρὸς αὐτόν. καὶ ἰδὼν αὐτὸν, εὐθέως τὸ πνεῦμα ἐσπάραξεν αὐτόν, καὶ πεσὼν ἐπὶ τῆς γῆς ἐκυλίετο ἀφρίζων. καὶ ἐπηρώτησε τὸν πατέρα αὐτοῦ· πόσος χρόνος ἐστὶν ὡς τοῦτο γέγονεν αὐτῷ; ὁ δὲ εἶπε· παιδιόθεν. καὶ πολλάκις αὐτὸν καὶ εἰς πῦρ ἔβαλε καὶ εἰς ὕδατα, ἵνα ἀπολέσῃ αὐτόν· ἀλλ᾿ εἴ τι δύνασαι, βοήθησον ἡμῖν σπλαγχνισθεὶς ἐφ᾿ ἡμᾶς. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ τὸ εἰ δύνασαι πιστεῦσαι, πάντα δυνατὰ τῷ πιστεύοντι. καὶ εὐθέως κράξας ὁ πατὴρ τοῦ παιδίου μετὰ δακρύων ἔλεγε· πιστεύω, κύριε· βοήθει μου τῇ ἀπιστίᾳ. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐπισυντρέχει ὄχλος, ἐπετίμησε τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ λέγων αὐτῷ· τὸ πνεῦμα τὸ ἄλαλον καὶ κωφόν, ἐγώ σοι ἐπιτάσσω, ἔξελθε ἐξ αὐτοῦ καὶ μηκέτι εἰσέλθῃς εἰς αὐτόν. καὶ κράξαν καὶ πολλὰ σπαράξαν αὐτὸν ἐξῆλθε, καὶ ἐγένετο ὡσεὶ νεκρός, ὥστε πολλοὺς λέγειν ὅτι ἀπέθανεν. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς κρατήσας αὐτὸν τῆς χειρὸς ἤγειρεν αὐτόν, καὶ ἀνέστη. Καὶ εἰσελθόντα αὐτὸν εἰς οἶκον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπηρώτων αὐτὸν κατ᾿ ἰδίαν, ὅτι ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. Καὶ ἐκεῖθεν ἐξελθόντες παρεπορεύοντο διὰ τῆς Γαλιλαίας, καὶ οὐκ ἤθελεν ἵνα τις γνῷ·  ἐδίδασκε γὰρ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ὅτι ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοται εἰς χεῖρας ἀνθρώπων, καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ ἀποκτανθεὶς τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται/din aceeași fam cu stavros/. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα, καὶ ἐφοβοῦντο αὐτὸν ἐπερωτῆσαι.

După inițierea pe care Iisus Hristos a ținut-o undeva în „preajma Cezareei lui Filip” și unde, într-o manieră foarte subtilă, le-a spus ucenicilor Săi, dar și mulțimii, din care își recruta alți, mulți, ucenici, că salvarea sufletului va însemna de atunci înainte … să fii creștin, adică să fii asemenea lui Hristos…

… și după arătarea Sa în lumină, în fața celor trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, pe munteleTabor, ca Fiu al lui Dumnezeu (atunci Dumnezeu din nou a mărturisit că Iisus era Fiul Său: din nor I s-a auzit vocea spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați/οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε)…

… am ajuns în momentul în care Iisus face o exorcizare. Poate, de fapt, o vindecare de … epilepsie !

Lecția pe care El o dă aici este cea a credinței atunci când aproape nu mai crezi: nu întâmplător tatăl … demonizatului îl roagă pe Iisus să-l ajute să… creadă mai mult ! Înțelesese că secretul vindecării este tocmai credința absolută (lipsa oricărei îndoieli) în puterea Lui de a vindeca.

Și nu întâmplător l-a certat Iisus, adresându-Se, aparent mulțimii, cu cuvintele: nație necredincioasă ! Voia să spună că ucenicii Săi nu-i putuseră vindeca fiul tocmai pentru că… în ei nu avea încredere !

În planul subtil al întâmplării, pe care o descrie atât de amănunțit Marcu, mai citim o lecție: aceea că orice vindecare este, de fapt, o renaștere: nu întâmplător Marcu folosește verbele eghiro/ἐγείρω și anistimi/ἀνίστημι. Amândouă înseamnă: a (se) trezi/a (se) scula din morți, a învia ! În plus, anistimi/ἀνίστημι mai înseamnă și: a restaura. Un sens cât se poate de simbolic !

În al treilea rând, din nou Iisus le spune ucenicilor că va fi omorât/că va muri și că … va învia, mort fiind !

Lucru pe care ei nu-l înțeleg pentru că nu sunt niște inițiați ca esenienii, de pildă.

Dar sunt aleși tocmai pentru că nu știu nimic despre misterii, despre învățătura fundamentală a tuturor inițiaților de oriunde din lume despre… mersul lumii în alternanța moarte-înviere/renaștere. Ei le vor putea vorbi oamenilor simpli, în viitoarele lor călătorii de evanghelizare, … pe limba lor. Le vor descrie doar ce au văzut ! Ei sunt cei mai potriviți … martori ai credinței atât de dragi omului că învierea este posibilă.

De aceea Iisus îi pregătește pas cu pas și îi ajută să-și deschdă mintea treptat, în loc să-i … ilumineze dintr-o dată !

Îi ajută să se transforme/să se metmorfozeze treptat, căpătând experiența lucrurilor … mai presus de fire.

Iată și versiunile … exorcizării/vindecării în Evangheliile după Matei și Luca:

Matei 17, 14-23: Și venind ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om care, căzând în genunchi în fața Lui, I-a zis: Doamne, îndură-Te de fiul meu: e lunatic (epileptic) și se chinuiește. De multe ori cade în foc și de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iisus i-a răspuns: o, nație necredinciasă, rătăcită și plină de strâmbătate ! Până când voi mai fi cu voi ? Până când vă voi mai răbda ? Aduceți-Mi-l aici ! Și l-a certat Iisus și a ieșit demonul din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii, I-au spus lui Iisus deoparte: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Și Iisus le-a zis: din cauza necredinței voastre. Adevărat vă spun vouă: numai să aveți credință cât un grăunte de muștar și de veți  spune muntelui acestuia: mută-te de aici acolo, muntele se va muta și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar neamul ăsta (de demoni) nu iese decât cu rugăciune și cu post. Întorcându-se ei în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și aceștia-L vor omorî, dar în a treia zi se va scula din morți (egherthisete/ἐγερθήσεται). Și ei s-au întristat foarte.

Καὶ ἐλθόντων αὐτῶν πρὸς τὸν ὄχλον, προσῆλθεν αὐτῷ ἄνθρωπος γονυπετῶν αὐτὸν καὶ λέγων· Κύριε, ἐλέησόν μου τὸν υἱόν, ὅτι σεληνιάζεται καὶ κακῶς πάσχει· πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ. καὶ προσήνεγκα αὐτὸν τοῖς μαθηταῖς σου, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν αὐτὸν θεραπεῦσαι. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη! ἕως πότε ἔσομαι μεθ᾿ ὑμῶν; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετέ μοι αὐτὸν ὧδε. καὶ ἐπετίμησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον καὶ ἐθεραπεύθη ὁ παῖς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης. Τότε προσελθόντες οἱ μαθηταὶ τῷ ᾿Ιησοῦ κατ᾿ ἰδίαν εἶπον· διατί ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· διὰ τὴν ἀπιστίαν ὑμῶν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν, ἐὰν ἔχητε πίστιν ὡς κόκκον σινάπεως, ἐρεῖτε τῷ ὄρει τούτῳ, μετάβηθι ἐντεῦθεν ἐκεῖ, καὶ μεταβήσεται, καὶ οὐδὲν ἀδυνατήσει ὑμῖν. τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. ᾿Αναστρεφομένων δὲ αὐτῶν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· μέλλει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων  καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται. καὶ ἐλυπήθησαν σφόδρα.

Obs.: seliniazomai/σεληνιάζομαι înseamnă a fi lunatic, dar și epileptic.

***

Luca 9, 37-45: S-a întâmplat ca a doua zi, coborând ei din munte,  să-L întâmpine mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime I-a strigat, zicând: Învățătorule, mă rog Ție, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am. Iată, un duh îl ia și (când îl apucă) pe dată strigă și-l scutură, cu spume la gură, și cu greu pleacă din el, lăsându-l frânt. Și m-am rugat de ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Și i-a răspuns Iisus: o, nație necredincioasă, rătăcită și plină de strâmbătate, până când voi mai fi printre voi și vă voi mai răbda ? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când se apropia omul, demonul l-a trântit pe băiat la pământ și l-a făcut să se zvârcolească. Iisus a certat duhul cel necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și s-au mirat foarte toți de măreția lui Dumnezeu. Și pe când toți se mirau de toate câte le-a făcut Iisus, El le-a spus ucenicilor: luați bine seamă la aceste cuvinte: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei, ucenicii, nu știau ce vrea să spună cu acest cuvânt, pentru că lor le era tăinuit, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre ce vorbește.

᾿Εγένετο δὲ ἐν τῇ ἑξῆς ἡμέρᾳ κατελθόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους συνήντησεν αὐτῷ ὄχλος πολύς. καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ἀπὸ τοῦ ὄχλου ἀνεβόησε λέγων· διδάσκαλε, δέομαί σου, ἐπίβλεψον ἐπὶ τὸν υἱόν μου, ὅτι μονογενής μοί ἐστι· καὶ ἰδοὺ πνεῦμα λαμβάνει αὐτόν, καὶ ἐξαίφνης κράζει καὶ σπαράσσει αὐτὸν μετὰ ἀφροῦ, καὶ μόγις ἀποχωρεῖ ἀπ᾿ αὐτοῦ συντρῖβον αὐτόν· καὶ ἐδεήθην τῶν μαθητῶν σου ἵνα ἐκβάλωσιν αὐτό, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη, ἕως πότε ἔσομαι πρὸς ὑμᾶς καὶ ἀνέξομαι ὑμῶν; προσάγαγε τὸν υἱόν σου ὧδε. ἔτι δὲ προσερχομένου αὐτοῦ ἔρρηξεν αὐτὸν τὸ δαιμόνιον καὶ συνεσπάραξεν· ἐπετίμησε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ, καὶ ἰάσατο τὸν παῖδα καὶ ἀπέδωκεν αὐτὸν τῷ πατρὶ αὐτοῦ. ἐξεπλήσσοντο δὲ πάντες ἐπὶ τῇ μεγαλειότητι τοῦ Θεοῦ.  Πάντων δὲ θαυμαζόντων ἐπὶ πᾶσιν οἷς ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, εἶπε πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ·  θέσθε ὑμεῖς εἰς τὰ ὦτα ὑμῶν τοὺς λόγους τούτους· ὁ γὰρ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου μέλλει παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα τοῦτο, καὶ ἦν παρακεκαλυμμένον ἀπ᾿ αὐτῶν ἵνα μὴ αἴσθωνται αὐτό, καὶ ἐφοβοῦντο ἐρωτῆσαι αὐτὸν περὶ τοῦ ρήματος τούτου.

***

La liturghia din această duminică se mai citesc două fragmente: din Matei, unul cunoscut ca „Fericirile”, de fapt începutul Predicii de pe Munte  și celălalt, foarte scurt,  despre uriașa răspândire a învățăturilor lui Hristos:

Matei 4, 25: Şi L-au urmat mulțimi multe, din Galileea și Decapole și din Ierusalim și din Iudeea şi de dincolo de Iordan/καὶ ἠκολούθησαν αὐτῷ ὄχλοι πολλοὶ ἀπὸ τῆς Γαλιλαίας καὶ Δεκαπόλεως καὶ ῾Ιεροσολύμων καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ πέραν τοῦ ᾿Ιορδάνου.

 Și iată … Fericirile:

Matei 5, 1-12: Văzând Iisus mulțimile, a urcat pe munte și, după ce s-a așezat jos, s-au apropiat de El ucenicii. Iisus,  deschizând gura, a început să-i învețe spunând: fericiți cei săraci cu duhul, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți cei ce plâng, pentru că ei se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul. Fericiți cei flămânzi (care flămânzesc) și însetați (care însetează) de dreptate, pentru că ei se vor sătura. Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor avea parte de îndurare (înțelegere și milă). Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei Îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace (cei ce sunt împăciuitori), pentru că ei fiii lui Dumnezeu se vor numi. Fericiți cei prigoniți (persecutați) pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți sunteți (voi) când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind despre Mine. Bucurați-vă și vă veseliți, pentru că plata voastră multă este în ceruri. Căci (tot) așa i-au prigonit (și) pe profeții de dinainte de voi.

ΙΔΩΝ δὲ τοὺς ὄχλους, ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος, καὶ καθίσαντος αὐτοῦ προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ, καὶ ἀνοίξας τὸ στόμα αὐτοῦ ἐδίδασκεν αὐτοὺς λέγων· μακάριοι οἱ πτωχοὶ τῷ πνεύματι, ὅτι αὐτῶν ἐστιν ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν. μακάριοι οἱ πενθοῦντες, ὅτι αὐτοὶ παρακληθήσονται. μακάριοι οἱ πραεῖς, ὅτι αὐτοὶ κληρονομήσουσι τὴν γῆν. μακάριοι οἱ πεινῶντες καὶ διψῶντες τὴν δικαιοσύνην, ὅτι αὐτοὶ χορτασθήσονται. μακάριοι οἱ ἐλεήμονες, ὅτι αὐτοὶ ἐλεηθήσονται. μακάριοι οἱ καθαροί τῇ καρδίᾳ, ὅτι αὐτοὶ τὸν Θεὸν ὄψονται. μακάριοι οἱ εἰρηνοποιοί, ὅτι αὐτοὶ υἱοὶ Θεοῦ κληθήσονται. μακάριοι οἱ δεδιωγμένοι ἕνεκεν δικαιοσύνης, ὅτι αὐτῶν ἐστιν ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν. μακάριοί ἐστε ὅταν ὀνειδίσωσιν ὑμᾶς καὶ διώξωσι καὶ εἴπωσι πᾶν πονηρὸν ρῆμα καθ᾿ ὑμῶν ψευδόμενοι ἕνεκεν ἐμοῦ. χαίρετε καὶ ἀγαλλιᾶσθε, ὅτι ὁ μισθὸς ὑμῶν πολὺς ἐν τοῖς οὐρανοῖς· οὕτω γὰρ ἐδίωξαν τοὺς προφήτας τοὺς πρὸ ὑμῶν.

Fericirile sunt un prolog, un prolog al unui Manual de înțelepciune (capitolele 5, 6 și 7 din Evanghelia după Matei) care cuprinde… regulile/legile din Împărăția Cerurilor. De fapt, o … Carte a Legilor ei ! Și, de fapt, un îndreptar pentru cei ce vor să se schimbe și să trăiască într-o lume mai bună, asemenea Lumii lui Dumnezeu.

Practic este un manual conceput pentru cei aleși să-i învețe pe alții, pentru așa-numiții luminători și învățători, primii care pot înțelege și urma aceste legi, de loc ușor de urmat, dacă ne gândim la firea omenească.

Diferența dintre acest Manual (scris atât pentru catehizatori, cât și pentru catehizați) și Legea lui Moise (Vechiul Testament în general), este că Vechiul Testament vorbește despre și promite o viață fericită a trupului: îmbelșugare, prosperitate, pace, viață lungă, descendență neîntreruptă și bogată, supraviețuire și întâietate…

… pe când acest Manual al Legilor Împărăției promite o viață etern-fericită, într-o lume a lui Dumnezeu, în care spiritul mai degrabă decât trupul este cel fericit !

Și nu este vorba despre simple credințe… macarice (macarios/ μακάριος în greacă înseamnă fericit), într-o lume mai bună, în cer, alături de divinitate, credințe care i-au însuflețit întotdeauna pe văzători, oriunde în lume.

Este vorba despre cele mai concrete reguli care pot face, cu adevărat, fericit un om în întreita sa ipostază: de spirit, suflet și trup. O fericire, însă, cam greu de înțeles, dacă nu ai viziunea vieții așa cum e ea … acasă la Dumnezeu !

Citind sau ascultând Fericirile din prolog avem imaginea omului cuminte/înțelept care-și acceptă viața așa cum e ea aici pe pământ, pentru că are viziunea vieții fericite din lumea de dincolo.

Dar Iisus pornește de la ele doar ca să lase să se înțeleagă, mai departe în predica Sa, că omul nu va mai trebui să îndure o viață chinuită, aici pe pământ, ca să fie fericit în cea viitoare și veșnică.

Mesajul Lui este acesta: acceptând și trăind după noile legi, cele ale Lumii lui Dumnezeu, viața omului aici pe pământ va fi la fel de fericită ca și cea a Tatălui Însuși în cer !

Desigur în Iisus, ca un rabin ce era, se folosea de limbajul Scripturii și cita locuri din Profeți.

De fapt Luca (4,17-19) ne spune cum a început prima Lui predică în sinagogă: Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, Şi să vestesc anul plăcut Domnului”. /Trad. Biblia Sinodală.

Iată Fericirile în varianta lui Luca. De observat că, spre deosebire de Matei, cei săraci sunt doar… cei săraci, simplu, nu… „cu duhul”. Îl putem presupune ca subînțeles !

Luca 6, 20-26/Fericirile la începutul Predicii din câmpie: Și ridicându-Şi Iisus ochii spre ucenici, le-a zis: fericiţi voi cei săraci, că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Fericiți voi, cei care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiţi voi cei care plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi sunteți când oamenii vă vor urî şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor ocărî şi se vor lepăda de numele voastre ca de ceva rău, din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltați de bucurie, că plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa și părinţii lor le făceau profeților. Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi cu prisosință mângâierea voastră (acum, pe pământ). Vai vouă celor ce sunteţi prea-sătui (cu pântecul prea-plin), că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi jeli și veți plânge. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa și părinţii lor le făceau profeților mincinoşi.

Luca 6, 20-26: Καὶ αὐτὸς ἐπάρας τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἔλεγε· μακάριοι οἱ πτωχοί, ὅτι ὑμετέρα ἐστὶν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ. μακάριοι οἱ πεινῶντες νῦν, ὅτι χορτασθήσεσθε. μακάριοι οἱ κλαίοντες νῦν, ὅτι γελάσετε. μακάριοί ἐστε ὅταν μισήσωσιν ὑμᾶς οἱ ἄνθρωποι, καὶ ὅταν ἀφορίσωσιν ὑμᾶς καὶ ὀνειδίσωσι καὶ ἐκβάλωσι τὸ ὄνομα ὑμῶν ὡς πονηρὸν ἕνεκα τοῦ υἱοῦ τοῦ ἀνθρώπου. χάρητε ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρᾳ καὶ σκιρτήσατε· ἰδοὺ γὰρ ὁ μισθὸς ὑμῶν πολὺς ἐν τῷ οὐρανῷ· κατὰ τὰ αὐτὰ γὰρ ἐποίουν τοῖς προφήταις οἱ πατέρες αὐτῶν. πλὴν οὐαὶ ὑμῖν τοῖς πλουσίοις, ὅτι ἀπέχετε τὴν παράκλησιν ὑμῶν. οὐαὶ ὑμῖν οἱ ἐμπεπλησμένοι, ὅτι πεινάσετε. οὐαὶ ὑμῖν οἱ γελῶντες νῦν, ὅτι πενθήσετε καὶ κλαύσετε. οὐαὶ ὅταν καλῶς ὑμᾶς εἴπωσι πάντες οἱ ἄνθρωποι· κατὰ τὰ αὐτὰ γὰρ ἐποίουν τοῖς ψευδοπροφήταις οἱ πατέρες αὐτῶν.

Ca o concluzie, putem spune că Fericirile sunt opuse păcatului ! Mai precis, ele rezumă un mod de viață lipsit de păcat, desăvârșit. Dacă Vechiul Testament îi învăța pe vechii evrei cum să nu păcătuiască, Fericirile ne învață cum să trăim fără păcat !

Pentru studioși, texte relaționate:

Isaia 61, 1-3: Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea Lui. /Trad. Biblia Sinodală

Isaia 57,15: Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă. /Trad. Biblia Sinodală

Ps. 36,11: Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii. /Trad. Biblia Sinodală.

***

Isaia 29,19: Cei smeriţi se vor bucura întru Domnul şi cei săraci se vor veseli de Sfântul lui Israel. /Trad. Biblia Sinodală.

MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO

Etiquetas

Edi Rama, Gjorge Ivanov, Macedonia, minoría albanesa, Ohrid, Tirana, Yugoslavia

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ

Federica Mogherini s-a întâlnit cu președintele Gjorge Ivanov, Skopje, 2 martie 2017

Dictonul evreiesc : „Banii sunt ai celui care îi posedă”  a devenit, în Balcani, o axiomă politică : „Puterea este a celui care o are”… indiferent dacă o merită sau nu.

Cazul cel mai flagrant de sechestrare antidemocratică a puterii este, la ora actuală, Macedonia : șeful statului – Gjorge Ivanov – nu recunoaște victoria, în alegerile parlamentare de anul trecut, a socialdemocraților, deoarece aceștia intenționează să formeze o coaliție guvernamentală cu un partid al minorității etnice a albanezilor.

Desigur, acest argument nu este decât un pretext pentru a menține în funcție guvernul actual – VMRO, conservator-populist -, apropiat lui Ivanov. Dar, este un pretext de o absurditate fără precedent. Președintele afirmă că o asemenea coaliție pune în pericol însăși existența națiunii, deoarece partidul macedo-albanez este rezultatul unei alianțe puse la punct în Tirana – capitala Albaniei – sub patronajul șefului guvernului albanez, Edi Rama, de trei din cele patru partide parlamentare ale minorității albaneze din Macedonia, o minoritate care reprezintă un sfert din populația țării.

Edi Rama

Fundalul social al problemei este mai vechi. În fosta Iugoslavie, minoritatea albaneză era o problemă foarte serioasă, deoarece cu o limbă și cu niște tradiții foarte diferite de cele slave din restul Iugoslaviei – deci, și din Macedonia -nu numai că nu a putut fi asimilată, dar, a devenit o chestiune din ce în ce mai serioasă, sporul ei natural fiind mult mai mare decât cel al celorlalte etnii din țară.

Această problema obiectivă a ieșit din matcă în cazul Macedoniei, deoarece partidele parlamentare ale minorității albaneze au formulat un program politic care reunește mai mult resentimentele și complexele unei minorități discriminate, decât obiectivele pe care realmente ar putea să le înfăptuiască.

Astfel, acest program – redactat sub patronajul pretins neutru al lui Rama – conține reclamații maximaliste : declararea limbii albaneze ca a doua limbă oficială în Macedonia (ceea ce ar presupune o nouă  monedă națională, tipărită, în prezent, doar în macedo-slavă, cu caractere kirilice, în timp ce, albaneza folosește alfabetul latin), prezența obligatorie a unor observatori internaționali în procesele în care intervin cetățeni ai minorității albaneze, un nou steag și un nou imn național…

Bancnotă macedoneană

Bancnotă albaneză

Ambițiile maximaliste ale minorității albaneze îl incomodează chiar și pe Rama, care, în diferite ocazii, a spus că programul parlamentar al acestor partide mecedo-albaneze nu este un ultimatum, ci o bază de negocieri…cu condiția ca negocierile să se mențină în spiritul acordului de la Ohrida. Căci, la Ohrida, s-a pus capăt războiului civil dintre macedo-slavi și albanezi, printr-un acord supervizat de SUA, și care a servit, până acum, ca ultimă referință în disputele dintre majoritatea macedo-slavă și minoritatea albaneză.

Ohrida

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO

Gjorge Ivanov

El dicho judío de que el dinero es de quien lo posee se ha transformado en los Balcanes en el axioma político de que el poder es de quien lo detenta… por las buenas o por las malas.

El caso más flagrante de ese secuestro antidemocrático del poder lo representa en estos momentos Macedonia, donde el jefe del Estado – Jorge Ivanov – no reconoce la victoria electoral de los socialdemócratas en las parlamentarias del año pasado porque estos quieren formar coalición gubernamental con un partido de la minoría étnica albanesa.

Evidentemente, el argumento es un pretexto para mantener en el poder al Gobierno saliente – el conservador-populista VMRO -, afín a Ivanov, pero.es un pretexto de un absurdo sin precedentes. El presidente arguye que tal coalición pone en peligro la existencia de la nación porque el partido macedonio-albanés es fruto de una alianza hecha en Tirana – la capital de Albania – y bajo el patrocinio del jefe del Gobierno albanés, Edi Rama, por tres de los cuatro partidos parlamentarios de la minoría albanesa de Macedonia, una minoría que representa la cuarta parte de la población del país.

Edi Rama

El trasfondo social del problema viene de antiguo. Ya en la extinta Yugoslavia la minoría albanesa constituía un serio problema porque, con un idioma y unas tradiciones muy diferentes a las eslavas del resto de Yugoslavia – entre ellas, Macedonia – , no sólo no se dejaba asimilar, sino que era un problema creciente dada su tasa de natalidad mucho mayor que la del resto de las etnias del país.

Ese problema objetivo se ha salido de madre en el caso macedonio actual porque los partidos parlamentarios de la minoría albanesa han formulado un programa político que recoge más los resentimientos y complejos de una minoría discriminada que las metas realmente a su alcance.

Así, ese programa – redactado bajo el pretendidamente neutral patrocinio de Rama – contiene reclamaciones maximalistas desde la declaración del albanés como segundo idioma oficial de Macedonia (con el consiguiente rediseño forzoso de la moneda nacional, impresa actualmente sólo en macedonio y escritura cirílica, mientras el albanés usa el alfabeto latino), presencia obligatoria de observadores internacionales en los juicios en que intervengan sujetos de la minoría albanesa, modificación de la bandera y el himno nacionales…

El denar, la  moneda de  República de Macedonia

El lek, moneda de Albania

Las ambiciones maximalistas de la minoría incomodan al mismísimo Rama quien en diversas declaraciones ha dicho que el programa parlamentario de esos partidos albano-macedonios no es un ultimátum, sino una base de negociación…siempre y cuando se negocie dentro del espíritu de los acuerdos de Ohrid. Y es que en Ohrid se puso fin en el 2001 a la guerra civil entre macedonios y albaneses con un acuerdo, supervisado por los EE.UU., y que ha servido hasta ahora siempre como última referencia en las disputas entre la mayoría macedonia y la minoría albanesa.

Ohrid

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește/No te enamores

Etiquetas

femeie, Martha Rivera-Garrido, No te enamores, poezie

Mujer en Ventana – Rafael Ramírez, 2009

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește. De Martha Rivera-Garrido

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…

Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.

Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși.

Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică.

Nu te îndrăgosti de o femeie pasionată de politică, rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate. De una căreia să-i placă fotbalul și baseball-ul și căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor. Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul.

Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și lucidă și ireverențioasă.

Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie.

Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ la ce erai înainte.

Trad. Zenaida Luca

Wendy (Anthony Devas, 1950)

No te enamores. Por Martha Rivera-Garrido

No te enamores de una mujer que lee, de una mujer que siente demasiado, de una mujer que escribe…
No te enamores de una mujer culta, maga, delirante, loca.
No te enamores de una mujer que piensa, que sabe lo que sabe y además sabe volar; una mujer segura de sí misma.
No te enamores de una mujer que se ríe o llora haciendo el amor, que sabe convertir en espíritu su carne; y mucho menos de una que ame la poesía (esas son las más peligrosas), o que se quede media hora contemplando una pintura y no sepa vivir sin la música.
No te enamores de una mujer a la que le interese la política y que sea rebelde y vertigue un inmenso horror por las injusticias.Una a la que le gusten los juegos de fútbol y de pelota y no le guste para nada ver televisión. Ni de una mujer que es bella sin importar las características de su cara y de su cuerpo.
No te enamores de una mujer intensa, lúdica y lúcida e irreverente.
No quieras enamorarte de una mujer así.
Porque cuando te enamoras de una mujer como esa, se quede ella contigo o no, te ame ella o no, de ella, de una mujer así, JAMAS se regresa.

Martha Rivera-Garrido (Fragmento de Los Amantes de Inbox de Papel, 2014) Publicado el febrero 18, 2014

Don’t fall in love with a women who reads

Don’t you never fall in love with a woman who enjoys reading, a woman who feels too much, a woman who writes… Do not fall in love with a witch, a wizard, a delusional and well-educated crazy woman. Don’t you dare to fall in love with a confident, thoughtful woman; a woman who thinks, who knows what she knows and also knows how to fly. Do not fall in love with a woman who laughs or cries while making love, whose flesh becomes spirit or one who loves poetry (they are the most dangerous one). Do not fall in love with a woman who can spend one hour contemplating a painting and who is not able to live without music. Do not fall for a woman who is interested in politics and who is a trembling rebellious who feels immense horror against injustices, inequalities and lack of freedom. One who likes soccer or baseball games and hates to watch television. A woman who is beautiful regardless the features of her face and body. Do not fall for an intense, joyful, lucid and irreverent woman. You don’t want to fall in love with this kind of woman because, no matter if she loves you or not, she keeps you or not, she stays around you or not, from her, from a woman like this nobody ever returns.

http://www.doralysbritto.com/dont-fall-in-love-with-a-women-who-reads/

Marguerite Kelsey (Meredith Frampton, 1928)

Ne tombe pas amoureux

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui lit, d’une femme qui ressent trop, d’une femme qui écrit…
Ne tombe pas amoureux d’une femme cultivée, magicienne, délirante, folle.

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui pense, qui sait ce qu’elle sait et qui, en plus, peut s’envoler; une femme sûre d’elle-même.

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui rit ou qui pleure en faisant l’amour, qui sait convertir sa chair en esprit; et encore moins d’une qui aime la poésie (celles-là sont les plus dangereuses), ou qui s’attarde une demie heure en fixant un tableau, ou qui ne sait pas vivre sans musique.

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui s’intéresse à la politique et qui soit rebelle et qui  s’abime dans une immense horreur a l’égard des injustices. Une qui aime les jeux de foot et de baseball et qui n’aime absolument pas regarder la télévision. Ni d’une femme qui est belle peu importe les traits de son visage ou les caractéristiques de son corps.

Ne tombe pas amoureux d’une femme intense, ludique et lucide et irrévérente.

Ne veuille pas tomber amoureux d’une femme de la sorte.

Car, quand on tombe amoureux d’une femme pareille, qu’elle reste ou pas avec toi, qu’elle t’aime ou pas, d’elle, d’une telle femme, JAMAIS on ne revient.

Manuel García Cartagena

***

Martha Rivera-Garrido nació en Santo Domingo, República Dominicana, el 19 de enero del 1960 y es biznieta del gran poeta dominicano Gastón Fernando Deligne.    Es poeta, narradora, ensayista, investigadora y articulista de opinión, destacada en la promoción literaria denominada “Generación de los 80s”. Es también traductora de autores de la lengua inglesa, habiéndose concentrado muy especialmente en los norteamericanos Anne Sexton, Silvia Plath y William Carlos William. Estudió Ciencias Políticas en la Universidad Autónoma de Santo Domingo, y ha vivido, además de en su país, en las ciudades de Nueva York y Miami, E.U.A. y en San Juan de Puerto Rico. Fue coeditora de la publicación feminista Quehaceres, del Centro de Investigación para la Acción Femenina, CIPAF, y miembra del Consejo Editorial de la revista Umbral, publicada por lo que fuera el Consejo Presidencial de Cultura.  Ha colaborado en numerosas publicaciones nacionales e internacionales y durante varios años mantuvo su columna de opinión en el Listín Diario, “Enemigo Rumor”. Rivera-Garrido ha tenido una larga carrera como conferencista y como profesora invitada, llevando su literatura y la de sus coetáneos a diversas instituciones y academias alrededor del mundo, tales como las universidades de Harvard, Brown, Rhode Island, City University of New York (York y Hunter College), Northeastern University en Boston y otras de E.U.A; Universidad de Chile, Universidad Nacional de Costa Rica, Universidad de los Andes en Venezuela, Unión de Escritores Chilenos, Casa de América en España, Rockefeller Center for the Arts en Cambridge, entre otros escenarios. Asimismo, ha participado en numerosos congresos literarios nacionales e internacionales, y formado parte de delegaciones dominicanas con participación en ferias y encuentros alrededor del mundo. Parte de su obra ha sido traducida al inglés, italiano, portugués, francés y alemán.

https://subocaessumedida.wordpress.com/biografia/

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU

Etiquetas

Împărăția lui Dumnezeu, devot, Evanghelie, Iisud Hristos, inițiat, iniiere, Marcu

Cât de aproape este Împărăția lui Dumnezeu ? Cât de apropiată este schimbarea noastră.

În biserică, duminica acesta se citește un fragment din Evanghelia lui Marcu (8, 34-38; 9, 1).  Este predica din Cezareea lui Filip prin care Iisus își inițiază devoții. Iată-l:

Marcu, 8, 34-38; 9,1: Și Iisus și-a chemat mulțimea și ucenicii și le-a spus: oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ridice crucea și să-Mi urmeze Mie; căci oricine va voi să-și salveze sufletul, și-l va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va salva. La ce-i va folosi omului să câștige lumea toată dacă-și va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimbul sufletului său ? Dacă cineva se va rușina cu Mine și de cuvintele Mele, în această nație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina cu el, atunci când va veni în slava Tatălui Său, dimpreună cu îngerii cei sfinți. (…) Și le-a zis: adevărat vă spun vouă că sunt unii care stau aici cu noi, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în putință.

Καὶ προσκαλεσάμενος τὸν ὄχλον σὺν τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ εἶπεν αὐτοῖς· ὅστις θέλει ὀπίσω μου ἀκολουθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ, καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν ἐμοῦ καὶ τοῦ εὐαγγελίου, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελήσει ἄνθρωπον ἐὰν κερδήσῃ τὸν κόσμον ὅλον, καὶ ζημιωθῇ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτὸν ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων τῶν ἁγίων. (…) ΚΑΙ ἔλεγεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ἐληλυθυῖαν ἐν δυνάμει.

Iisus și ucenicii care-L urmau, așa cum niște discipoli își urmează Maestrul, colindau prin satele din jurul Cezareei, în Tetrarhia lui Filip, fiul lui Irod cel Mare. Veniseră din Betsaida unde Iisus vindecase un orb.

Petru tocmai Îi spusese că el crede că Iisus este Mesia/Hristos, adică Unsul lui Dumnezeu. Unsul era, la vechii evrei, fie un rege, fie un preot… ales de Dumnezeu însuși.

Și Iisus tocmai le dezvăluise ucenicilor ce avea să se întâmple cu El, fără să le mai ascundă cine este. O spusese Petru: Tu ești Mesia ! Le spusese răspicat că El (și se numea pe El însuși, în continuare, tot Fiul Omului, titlu care ascunde adevăratul nume de Dumnezeu întrupat) avea să pătimească, să fie renegat de Bătrâni, de arhierei și de rabini, să fie condamnat la moarte și ucis și că avea să învie după trei zile (Καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου πολλὰ παθεῖν, καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῶν πρεσβυτέρων καὶ τῶν ἀρχιερέων καὶ τῶν γραμματέων, καὶ ἀποκτανθῆναι, καὶ μετὰ τρεῖς ἡμέρας ἀναστῆναι·).

Este momentul în care, după ce-i prevenise pe ucenici că va fi executat, ține o scurtă predică în fața oamenilor adunați de prin satele din jur (totdeauna acolo unde poposea Iisus se adunau toți localnicii): o predică … de recrutare !

Marcu nu spune întâmplător „ și-a chemat mulțimea” ! Erau deja oamenii Lui. Venise momentul să-i pregătească, să-i formeze ca pe unii ce aveau să-I răspândească mesajul: Împărăția lui Dumnezeu a venit, e aici, pe pământ. Nu trebuie decât să credeți ce vă spune Iisus !

Pentru că unii credeau despre  El că este Ilie înviat sau vreun profet înviat, sau poate unul nou, Iisus le spune că este Fiul lui Dumnezeu… întrupat, pentru că asta înseamnă: „Fiul Omului care va veni în slava Tatălui Său dimpreună cu îngerii cei sfinți”.

De fapt, este momentul în care Iisus face o inițiere: mulțimea din jurul Lui nu mai este una oarecare, ci devine o mulțime de candidați la inițiere, de mysti.

Iisus vorbește și ca un mystagog, adică ca un preot care conduce o inițiere, dar și ca divinitatea însăși căreia i se consacră viitorii inițiați și le spune ceea ar spune orice mystagog: ce este un devot !

Un devot al Său, înainte de toate, trebuie să se desprindă, să rupă orice legătură cu omul cel vechi care era, adică corupt de păcat, să uite cu desăvârșire cine fusese și să se înnoiască, să renască ca un inițiat, un om nou, semănând întrutotul divinității căreia i se devotează, adică lui Iisus Hristos.

Asta vrea să spună „să se lepede de sine” (aparnisastho eafton/ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν) ! În greacă aparneome/ἀπαρνέομαι înseamnă: a nega, a refuza, a respinge.

Așadar a te lepăda de tine este un mod de a spune: a uita cine ai fost, a te goli de tine (vezi doctrina kenozei/golirii de sine pe care au dezvoltat-o Sfinții Părinți) pentru a-L primi pe Dumnezeu să locuiască în tine.

Iisus le mai dezvăluie adevărul esențial pe care marii filosofi greci îl împărtășeau discipolilor lor, cu secole înainte: acela că a iubi viața pământească înseamnă a o pierde pe cea veșnică, etern fericită, și că, dimpotrivă, a muri (simbolic) în viața aceasta înseamnă a renaște în cea viitoare, ca o persoană îndumnezeită. De fapt că, viața cea adevărată nu este cea de aici, ci cea veșnică.    Iată, de exemplu, ce spunea Heraclit din Efes în sec. al VI-lea d. Hr. : Nemuritori, sunt muritori; muritori, sunt nemuritori; fiind morți, trăiesc; trăind, sunt morți/ ἀθάνατοι θνητοί, θνητοὶ ἀθάνατοι. ζῶντες τὸν ἐκείνων θάνατον, τὸν δὲ ἐκείνων βίον τεθνεῶτες (fr. 62).

Aici Iisus folosește dublul înțeles al cuvântului suflet care atât în ebraică/aramaică cât și în greacă înseamnă sufet și viață deopotrivă.

Sensul plenar al acestei predici este acesta: cine nu-și va lăsa vechiul suflet, vechiul eu/sine, vechea persoană,  să moară, cine nu va renunța la felul vechi de a gândi, la ideile și credințele învechite și cine nu va renunța la vechea lui viață, imperfectă, egoistă și supusă păcatului, așadar cine nu va dori să se schimbe și să-i semene lui Iisus, nu se va putea bucura de viața cea adevărată, lipsită de păcat, desăvârșită și etern-fericită în Împărăția lui Dumnezeu ! Care Împărăție a venit, este deja pe pământ, dar numai ca o lume virtuală, en dinami/ἐν δυνάμει, în putință.

În putință, en dinami/ἐν δυνάμει este o sintagmă  a lui Aristotel care înseamnă „ceva care poate fi/deveni realitate, se poate transforma în realitate, dar care există doar ca o posibilitate”, nu și în fapt.

Foarte subtil, Iisus Hristos le spune mystilor Săi că doar de puterea lor de a se schimba și de a-L urma, de a-I semăna, depinde schimbarea lumii în … Împărăția lui Dumnezeu !

În același timp Iisus îi avertizează pe rabini, ca pe unii ce îi învață pe ceilalți Legea, că, crezând că-și salvează sufletul rămânând la vechea Lege, și-l vor pierde, făcând alegerea greșită. Pentru că venise vremea ca Legea să fie… îmbunătățită.

Îi avertizează că atâta timp cât nu vor avea îndrăzneala să creadă că El este Mântuitorul cel așteptat și că atâta timp cât îl vor considera un blasfemiator și învățătura Lui o vor numi erezie, nu se vor putea bucura de viața cea adevărată în Impărăție.

De ce îi numește Iisus „nație adulteră” pe cărturari, pe rabini, pe farisei, pe toți mijlocitorii lui Dumnezeu ? Ca să-i facă să înțeleagă că se îndepărtaseră de Dumnezeu. În predicile lor, profeții numeau poporul lui Israel „soția lui Iahve”. Când această „soție” începea să creadă în zei și idoli, în „alți dumnezei”, spuneau ei că Iahve o socotea adulteră !

Și mai atrage atenția celor ce ar dori să strângă toate avuțiile lumii că sufletul lor va avea de suferit, va fi vătămat, păgubit de lucrurile bune: zimioo/ζημιόω în greacă înseamnă: a vătăma, a leza, a păgubi, a pierde. Cu alte cuvinte că vor câștiga ceva neimportant și trecător, pierzând și distrugând singura lor comoară: sufletul, partea lor îndumnezeită.

Cât despre „a-și ridica, a-și lua crucea” în spate trebuie că era o expresie care probabil se răspândise în comunitățile de creștini persecutați după Răstignire, creștini care aveau de pătimit, care erau vânați și condamnați la moarte (prin lapidare) pentru… blasfemie ! Obiceiul era ca un condamnat la moarte pe cruce să-și care singur crucea.

Dar, gândindu-ne că stavros/σταυρός însemna în greacă, înainte de a denumi instrumentul de supliciu, doar: par, stâlp și gândindu-ne că verbul ἵστημι, din care s-a născut, vine din rădăcina indo-europeană *sta-:a sta drept, a se ține în picioare, a fi bine înfipt, stabil, nemișcat, putem spune că, la modul subtil, alegerea crucii, adică urmarea lui Iisus înseamnă alegerea felului de a fi drept, statornic, neclintit, nedoborât, dar și întemeietor, susținător, ziditor. Alegerea de a fi un stâlp al binelui.

Iată cum relatează ceilalți evangheliști predica … urmării lui Iisus sau doar fragmente din ea:

Matei 16, 24-28: Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea şi să-Mi urmeze Mie. Pentru că cine va voi să-şi salveze sufletul, îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Căci ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar își va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Fiul Omului va să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa./ Τότε ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἐλθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, εὑρήσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος ἐὰν τὸν κόσμον ὅλον κερδήσῃ, τὴν δὲ ψυχὴν αὐτοῦ ζημιωθῇ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; μέλλει γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἔρχεσθαι ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων αὐτοῦ, καὶ τότε ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὴν πρᾶξιν αὐτοῦ. ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐρχόμενον ἐν τῇ βασιλείᾳ αὐτοῦ.

Matei 10,38-39: Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine-și află sufletul, îl va pierde, dar cine-şi pierde sufletul pentru Mine, îl va găsi./καὶ ὃς οὐ λαμβάνει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθεῖ ὀπίσω μου, οὐκ ἔστι μου ἄξιος. ὁ εὑρὼν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ ἀπολέσας τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ εὑρήσει αὐτήν.

 Matei 10, 32-33: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri./Πᾶς οὖν ὅστις ὁμολογήσει ἐν ἐμοὶ ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ὁμολογήσω κἀγὼ ἐν αὐτῷ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς·  ὅστις δ᾿ ἂν ἀρνήσηταί με ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ἀρνήσομαι αὐτὸν κἀγὼ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς.

***

Luca 9, 23-27: Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi salveze sufletul îl va pierde; dar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela și-l va salva. Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi ? Dacă cineva se va ruşina cu  Mine şi de cuvintele Mele şi Fiul Omului se va ruşina cu el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu./῎Ελεγε δὲ πρὸς πάντας· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἔρχεσθαι, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καθ᾿ ἡμέραν καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος κερδήσας τὸν κόσμον ὅλον, ἑαυτὸν δὲ ἀπολέσας ἢ ζημιωθείς; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους, τοῦτον ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ τοῦ πατρὸς καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων. λέγω δὲ ὑμῖν ἀληθῶς, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἳ οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ.

Luca 14,27: Şi cel ce nu-şi duce crucea sa şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu./ καὶ ὅστις οὐ βαστάζει τὸν σταυρὸν ἑαυτοῦ καὶ ἔρχεται ὀπίσω μου, οὐ δύναται εἶναί μου μαθητής.

Luca 17,33: Cine va căuta să-şi salveze sufletul, îl va pierde; dar cine îl va pierde/îl va face să  moară (pentru Mine), acela și-l va face viu./ὃς ἐὰν ζητήσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν καὶ ὃς ἐὰν ἀπολέσῃ αὐτήν, ζωογονήσει αὐτήν.

Luca 12,9: Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu./ ὁ δὲ ἀρνησάμενός με ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων ἀπαρνηθήσεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ.

***

Ioan 12, 25: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; dar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică./ ὁ φιλῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ μισῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἐν τῷ κόσμῳ τούτῳ, εἰς ζωὴν αἰώνιον φυλάξει αὐτήν.

 

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

Acum e acum !/La hora de la verdad

Etiquetas

Donald Trump, Obamacare, reforma sanitară

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

 

Acum e acum !   Washington, Diana Negre

La două luni  de când este președinte al SUA, Donald Trump se confruntă cu prima sa probă de foc, de care poate să depindă, atât succesul mandatului său, cât și viitorul Partidului Republican.

Cu toate știrile care umplu televiziunile și ziarele din toată lumea, nu este vorba nici de investigațiile în legătură cu posible scandaluri ale miniștrilor săi, nici de abuzuri în administrarea imperiului său comercial și nici măcar de revelațiile despre metodele folosite de CIA pentru a culege informații din lumea întreagă.

Este vorba de ceva foarte obișnuit : procesul legislativ american. Concret, de reforma sanitară aprobată în timpul președinției lui Barack Obama și cunoscută sub denumirea de  Obamacare, o lege foarte necesară, pe care republicanii au promis, în timpul campaniei electorale de anul trecut, că o vor reforma.

Este gestiunea care îi revine doar președintelui, în care nimeni altcineva nu dispune de atâtea pârghii ca el. Și aici este locul în care se poate aprecia capacitatea sa de manevră politică.

În această lege, ca în atâtea altele cărora toată națiunea le acordă mare atenție, nu este suficient ca președintele să fie din partidul care are majoritatea în Congres, deoarece SUA sunt o țară foarte mare și variată, în care opoziția nu vine numai din partea partidului rival, ci și din propriile rânduri.

Istoria americană e plină de președinți abili sau respinși în acest domeniu. John Kennedy, de pildă, atrăgea mulțimile, dar cel care a știut să transforme în lege ceea ce-și propusese Kennedy a fost urmașul său, Lyndon B. Johnson, un om versat în manevrele din Congres, unde și-a petrecut 24 de ani. Nici Carter nu a avut  abilități deosebite, în schimb, Reagan și Clinton au strălucit.Tocmai aceste gestiuni au transformat mandatele lor în succese.

Trump a afirmat că va intra în luptă și va apăra reformele promise în timpul campaniei electorale de partid și de el însuși, dar, de abia au anunțat liderii Congresului că au ajuns la un acord pentru a anula Obamacare, că au și început protestele în propriile rânduri republicane: în timp ce democrații criticau de pe poziții progresiste, republicanii conservatori își acuzau liderii că oferă un „Obamacare-light”, adică, o versiune trecută prin apă, deci, nu suficient de conservatoare…

De-a lungul istoriei americane, președinții au fost nevoiți să–și demonstreze capacitatea de a obține compromisuri, atât în interiorul, cât în afara partidului lor. Casa Albă are foarte multă putere când se pune problema de a oferi compromisuri rivalilor și prietenilor, și tocmai în aceasta, și nu în discursuri, se vede capacitatea lideratului prezidențial.

Pentru Trump acest moment a sosit și sarcina pe care o are este foarte grea. Pentru a înțelege dimensiunile ei trebuie să luăm în considerare ce înseamnă asistența medicală în SUA: reprezintă 17% din economia unei țări cu 330 de milioane de locuitori, adică, a șasea parte din cea mai mare economie din lume.

Fără să intrăm în detaliile încâlcite ale asigurărilor medicale, pe care nu reușesc să le înțeleagă nici măcar ei, americanii, se poate spune că este vorba de un fel de amestec între prestări publice obligatorii pentru pensionari și săraci, și un sistem exclusiv privat, cu prețuri exorbitante, atât pentru spitale, cât și pentru medicamente, pe care nimeni nu a știut, până acum, să le controleze.

Într-o țară cu o datorie acumulată de 20 de bilioane de dolari, bugetul nu se poate remedia, dacă nu sunt controlate cheltuielile pentru sănătate, dar aceasta ar necesita impunerea unui control foarte strict al spitalelor și firmelor de asigurări, pe baza unor compromisuri politice între politicieni progresiști și conservatori.

Pentru Trump a sosit momentul adevărului. Va avea un răgaz de 22 de luni în care vor domina total republicanii, avantaj care, dacă va dispărea, îi va îngreuna foarte mult misiunea. Cu tot acest avantaj, pentru moment, arată suficientă flexibilitate  pentru a întinde o mână democarților, cărora le-a cerut opinia în unele ocazii, și despre care a informat națiunea : în timp ce democrații au impus reforma sanitară fără să  se consulte sau să negocieze cu republicanii, purtătorul de cuvânt al lui Trump a anunțat la televiziune că este dispus să asculte propunerile opoziției – și chiar să modifice planurile.

Atitudine care nu surprinde la un om care și-a întitulat prima carte pe care a scris-o  „Arta de a negocia” (The Art of the Deal) și care se mândrește cu abilitatea sa de a făuri compromisuri, abilitate pe care, acum, vrea să o demonstreze de la cârma prezidențială.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

La hora de la verdad     Washington, Diana Negre

A casi dos meses como presidente de Estados Unidos, Donald Trump se enfrenta a su primera prueba de fuego de la que puede depender tanto el éxito de su mandato como el futuro del Partido Republicano.

A pesar de las noticias que llenan televisiones y diarios de todo el mundo, ni se trata de las investigaciones por posibles escándalos de sus ministros, ni de abusos en la gestión de su imperio comercial y ni siquiera de las revelaciones de los métodos empleados por la CIA para recoger información alrededor del mundo.

Se trata de algo tan rutinario como el proceso legislativo norteamericano. Concretamente de la reforma sanitaria aprobada durante la presidencia de Barack Obama y conocida como Obamacare, una ley de gran abasto que los republicanos prometieron reformar durante la campaña electoral del año pasado.

Esta es precisamente la gestión que corresponde al presidente y donde nadie dispone de sus resortes. Aquí es donde se puede apreciar su capacidad de maniobra política.

En esta, como en tantas leyes a las que todo el país presta atención, no basta con que el presidente sea del mismo partido que la mayoría en el Congreso, pues este es un país muy grande y variado en el que la oposición no viene solo del partido rival, sino de las propias filas.

La historia norteamericana está llena de presidentes hábiles -o negados en este terreno. Así, por ejemplo. John Kennedy arrastraba a las multitudes, pero quien supo convertir en ley lo que él se había propuesto fue su sucesor Johnson, un hombre versado en las maniobras del Congreso, donde había pasado 24 años. Tampoco Carter mostró habilidades en este terreno, pero sí las tuvieron Reagan o Clinton. Fueron estas gestiones las que convirtieron su presidencia en un éxito.

En el caso de Trump, ha prometido meterse en la lucha y defender las reformas prometidas por el partido –y por él durante la campaña electoral, pero apenas anunciaron los líderes del Congreso que habían llegado a un acuerdo para anular el Obamacare, empezaron ya las protestas dentro de las propias filas republicanas: mientras los demócratas criticaban desde posiciones progresistas, los republicanos conservadores acusaban a sus líderes de ofrecer un “Obamacare-light”, es decir, una versión pasada por agua lo que equivale a que no es suficientemente conservadora..

A lo largo de la historia americana, los presidentes han tenido que demostrar su capacidad de formar compromisos, tanto dentro, como fuera de su partido, en una función que tan solo ellos pueden desarrollar: la Casa Blanca tiene mucho poder a la hora de ofrecer compromisos a rivales y amigos y es ahí, no en los discursos que todos vemos por televisión, donde se ve la capacidad de liderazgo presidencial.

 Para Trump ha llegado este momento y la tarea es más que difícil.  Para comprender su magnitud, hay que tener presente lo que representa la atención sanitaria en Estados Unidos: nada menos que el 17% de la economía de un país con más de 330 millones de habitantes, es decir, la sexta parte de la mayor economía del mundo.

Sin entrar en detalles farragosos de los seguros médicos, que ni los propios norteamericanos acaban de entender, sí se puede decir que allí se combinan unas prestaciones públicas obligatorias a los jubilados y pobres, con un sistema exclusivamente privado y de precios exorbitantes, tanto para hospitales como medicinas, que nadie ha sabido hasta ahora como controlar.

En un país con una deuda acumulada de 20 billones de dólares, no se puede sanear el presupuesto sin controlar los gastos sanitarios, pero ello requiere meter en cintura los hospitales y las aseguradoras -y conseguir compromisos políticos de progresistas y conservadores.

Para Trump ha llegado la hora de la verdad, pero esta hora que durará poco: tan solo tiene garantizados 22 meses con dominio total republicano que, si desparece, dificultará enormemente su gestión. A pesar de esta ventaja, de momento, muestra la flexibilidad suficiente para tender una mano a los demócratas, cuya opinión ha pedido en algunas reuniones, de las que ha informado al país: mientras los demócratas impusieron la reforma sanitaria sin consultar o negociar con los republicanos, el portavoz de Trump anuncia por televisión que está dispuesto a escuchar las propuestas de la oposición –e incluso a modificar sus planes.

Actitud que no ha de sorprender en un hombre cuyo primer libro fue “El Arte de Negociar” (The Art of the Deal) y que se precia de su habilidad para forjar compromisos, habilidad que ahora quiere demostrar desde el timón presidencial.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

 

 

RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES

Etiquetas

Atenas, Balcanes, corrupción, Europa, kosovares, Macedonia, macedonios, serbios

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

 RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT

Protest în Piața Victoriei, România, împotriva Ordonanței 13 de relaxare a legislației anti-corupție/febr. 2017

Viața politică cotidiană văzută din Europa cea bogată este amară și de neînțeles. Văzută de aproape, din fiecare dintre aceste țări din zonă, este de-a dreptul fără nicio speranță.

Căci, orideunde s-ar privi – dinspre Marea Adriatică, până la Marea Neagră -, ceea ce se vede este corupție, violență, ură și intransigență, pe lângă o decadență economică pe cât de persistentă, pe atât de inexplicabilă.

De exemplu, kosovarii și sârbii își refuză reciproc dreptul de a exista; muntenegrenii și macedonenii nu reușesc să ajungă la un minim consens de a-și accepta rezultatele propriilor lor alegeri; bulgarii și românii se întrec în a instituționaliza corupția (practica zilnică a devenit rutină de secole încoace) în viața publică; Atena boicotează Macedonia în organismele internaționale, deoarece îndrăznește să se numească Macedonia (pretinde că numai una dintre provinciile grecești ar avea dreptul de a folosi o asemenea denumire)… și lista s-ar putea întinde foarte mult în trecut, dar, și în geografia actuală.

Drapelul FYROM

Mii de albanezi kosovari cerând eliberarea fostului prim-ministru kosovar Ramush Haradinaj, Pristina, Kosovo, 06  ianuarie 2017. Ramush Haradinaj a fost arestat în Franța pe 4 ianuarie 2017 pe baza mandatului internațional emis de Serbia.

La toate acestea să adăugăm că peisajul este și mai aberant, deoarece, scoși din contextul național, cetățenii națiunilor balcanice sunt cel puțin tot atât de valoroși din punct de vedere intelectual, profesional și laboral ca cei din țările occidentale.

Și atunci, ce se întâmplă ? Desigur, nu există un răspuns, deoarece insuficiențele sociale masive și de durată au atât de multe cauze legate între ele, încât se pot exlica doar cu dictonul  „…toți au omorât-o și a murit ea singură…”. Însă o analiză sumară semnalează că unul dintre factorii negativi cei mai puternici este fragilitatea, slăbiciunea societății civile din această zonă.

Încă din Evul Mediu, în această parte a Europei, domniile au fost absolutiste, iar, structurile sociale, asupritoare a celor săraci. În fața puterii politice, masa supușilor nu avea drepturi și nici speranțe. Impozitele erau adevărate biruri care erau plătite stăpânilor (care, timp de secole, au fost invadatorii asiatici) fără a primi nimic în schimb. Astfel, în subconștientul maselor s-a înrădăcinat convingerea că a fura Statul era un gest mai mult decât legitim, iar cinstea și corectitudinea, un lux pe care și-l puteau permite  – dar pe care nu-l prea practicau –doar aristocrația și plutocrația. Conform acestei viziuni asupra conviețuirii sociale, solidaritatea exista între clanuri mai mult decât între popoare, și orice străin era, până când se demonstra contrariul, un dușman incipient cu care nu se putea face nicio înțelegere, deoarece nimeni în această parte de lume nu era de bună credință.

Și se vede și în ziua de azi că, buna credință și spiritul constructiv al nevoiașilor lipsește cu desăvârșire.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

RENCORES INEXTINGUIBLES

Sorin Grindeanu,  primer-ministro  y Florin Iordache, ex-ministro rumano de Justicia, quien, mientras tanto, ha dimitido, a raíz de las masivas protestas callejeras contra la Ordenanza gubernamental, que diluia el combate de la corrupción, febr. 2017

El acontecer político cotidiano en los Balcanes, visto desde la Europa rica, resulta tan incomprensible como amargo. Y visto de cerca, desde cada uno de los países de la zona, absolutamente desesperanzador.

Porque, se mire donde se mire – desde el Adriático hasta el Mar Negro -, lo que se ve es corrupción, violencia, odio e intransigencia, amén de una decadencia económica tan persistente como inexplicable.

Así, por ejemplo, kosovares y serbios se niegan mutuamente el derecho a la existencia; montenegrinos y macedonios no llegan siquiera al mínimo consenso de aceptar los resultados electorales de sus propios comicios; búlgaros y rumanos compiten por la institucionalización de la corrupción (la práctica diaria es rutina desde hace siglos) en la vida pública; Atenas boicotea a Macedonia en los organismos internacionales porque se atreve a llamarse Macedonia (alega que sólo una de las provincias griegas tiene derecho a usar tal apelación)… y la lista se podría extender enormemente tanto en el tiempo pasado como en la geografía actual.

Centenares de serbios kosovares tras una barricada levantada este viernes en un puente de la dividida ciudad de Mitrovica (Kosovo)

Macedonia dispuesta a dialogar con Grecia para cambiarse el nombre, 16.12.2015

A todo esto, el panorama resulta aún más aberrante por cuanto, sacados de sus contextos nacionales, los ciudadanos de las naciones balcánicas son cuando menos tan válidos intelectual, profesional y laboralmente como sus equivalentes occidentales.

¿ Qué pasa entonces ? Evidentemente, no hay una respuesta porque las insuficiencias sociales masivas y de larga duración tienen tal cúmulo de causas entrelazadas que sólo se pueden explicar con la frase de que “…entre todos la mataron y sola se murió…”. Pero ya un análisis somero señala como uno de los factores negativos más poderosos la fragilidad, la endeblez, de la sociedad civil de esta área.

Desde la Edad Media, en esta parte de Europa los gobiernos han sido absolutistas y las estructuras sociales, opresoras de los más débiles. Frente al poder político la masa de los súbditos no tenía derechos ni esperanzas. Los impuestos eran auténticos tributos que se pagaban al poderoso de turno (que durante siglos fueron los invasores asiáticos) sin recibir nada a cambio. Así fue fraguándose en el subconsciente de las masas  la convicción de que defraudar al Estado era más que legítimo y que la honradez, un lujo que sólo se podían permitir – pero no solían practicar – la aristocracia y la plutocracia. Consecuente con esta visión de la convivencia social, la solidaridad era de clanes más que de naciones y todo forastero era hasta que se demostraba lo contrario un enemigo en ciernes con el que no se podía pactar porque nadie en esa parte del mundo era de buena fe.

Y por lo que se ve hoy en día, la buena fe y el espíritu constructivo de los desarrapados sigue brillando por su ausencia

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

Istoria unei neînțelegeri /Historia de un desencuentro

Etiquetas

Carryn Owens, Congresistas demócratas, EEUU, SUA, Tom Perez, Trump

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Istoria unei neînțelegeri   Washington, Diana Negre

În toiul luptelor lui Donald Trump cu mijloacele de informare în masă și a divergențelor referitoare la ceea ce declară președintele american și ministrii săi, Partidul Democrat american încearcă să iasă din groapa în care s-a afundat în anii în care a fost președinte Barak Obama, când se credea că avea să urmeze o epocă de aur, în care progresiștii din toată țara ar fi reușit să impună „schimbarea” promisă de primul președinte negru din istoria țării.

În timpul unei conferințe foarte tensionată, a fost numit un șef cu nume hispanic, Tom Perez, care a promis că va reda partidului unitatea de care are atâta nevoie… dar, a strălucit prin absența sa în timpul orelor cât a mai durat adunarea.

Perez – al cărui nume pronunțat în engleza americană („porész”) nu mai are vreo asemănare cu pronunția hispanică originală  – reprezină, la fel ca Hillary Clinton cea învinsă în alegeri, sectorul cel mai închistat din Partidul Democrat. În timpul campaniei electorale i s-au opus cei mai mari susținători progresiști ai lui Bernie Sanders, un alt candidat din ultimele alegeri.

Un aspirant care a pierdut cu o mică diferență de voturi, în cele două runde ale votării pentru șefia partidului, a fost Kaith Ellison, și, cu toate că Perez a făcut un gest de generozitate numindu-l, imediat, vicepreședinte al partidului, nu este foarte clar dacă democrații sunt pe cale să-și dobândească unitatea atât de necesară pentru a-și reface oștile zdrobite…  Mai degrabă, judecând după felul în care s-a desfășurat adunarea, s-au văzut aceleași diferențe, care s-au evidențiat în timpul campaniei electorale, între populiștii lui Sanders și cadrele lui Clinton, ceea ce nu este de bun augur, în strădania de a recupera majoritățile pe care partidul le-a pierdut în luna noiembrie a anului trecut: la Casa Albă, în Senat, funcțiile de guvernatori statali și în congresele diferitelor State.

Necazurile democraților sosesc tocmai când au cea mai mare nevoie de partidul lor pentru a se opune acțiunilor noului președinte. Pentru moment, ei își pun speranța în disensiunile care ar putea să apară în tabăra republicană, unde, victoria din noiembrie a anului trecut nu servește prea mult pentru a-i reconcilia pe tradiționali cu aripa trumpist-populistă.

Aceștia vor trebui să rămână uniți pentru a dispune de majoritatea necesară pentru a-și putea îndeplini promisiunile electorale. Promisiuni foarte ambițioase, cum ar fi refacerea sistemului fiscal, reformat pentru prima dată acum 30 de ani, înlocuirea reformei sanitare cu o versiunea mai ieftină și mai simplă, care să garanteze asistență medicală pentru toată populația SUA, și reducerea „statului administrativ”, așa cum a promis Trump.

Necazurile democraților au sporit săptămâna trecută când Trump și-a rostit primul discurs în fața Congresului, când națiunea americană a putut vedea o personalitate cu totul nouă, care a reușit să-i atragă și pe cei care nu profesează o loialitate perfectă față de  Partidul Democrat. „Trump cel nou” s-a prezentat respectuos și amabil CU CEI CARE nu sunt de acord cu el și a întins mâna opoziției, în numele bunăstării națiunii.

În loc de insultele mult așteptate, Trump și-a început alocuțiunea într-o formă genială, deoarece i-a obligat pe rivalii săi democrați să se ridice în picioare  și să-l aplaude de la prima frază rostită, când a spus că trebuie să se obțină mai multe progrese în domeniul drepturilor civile.

Democrații veniseră pregătiți să-l huiduiască și cu greu au reușit să îndeplinească protocolul de a se ridica în picioare pentru a-l saluta pe președinte când și-a făcut apariția, iar femeile erau îmbrăcate în alb, pentru a aminti de sufragete – de fapt, pentru a-l denunța pe Trump-macho (masculul) -, dar, nu au avut încontro, au trebuit să se alăture aplauzelor, în mod deosebit atunci când președintele a adus onoruri văduvei unui militar căzut la datorie, invitată de onoare în loja familiei prezidențiale.

Donald Trump onorând-o pe Carryn Owens, văduva unui membru al Marinei, William „Ryan” Owens, ucis într-o incursiune antiteroristă în Yemen, în februarie

„Congresiste în alb”

În discursul său, intrerupt de aplauze (în medie, cam tot la patru secunde), Trump a vorbit de speranțele sale de redresare economică a țării și chiar a lăsat să se înțeleagă că este dispus la un compromis cu imigranții fără acte. Reacția populară a fost foarte favorabilă și i-a plasat pe democrați într-o dilemă : să-și întețească criticile sau să se alăture bucuriei și aprobării generale.

Cum era de prevăzut, s-au străduit din răsputeri să-i găsească nod în papură, sau măcar să se îndoiască de sinceritatea sa, dar, atitudinea lor nu a făcut decât să evidențieze distanța care separă partidul de populație, cu atât mai mult cu cât, este vorba de un partid care pretinde că este progresist și apărător al poporului.

Reacția populară cea mai evidentă s-a văzut după 24 de ore, când bursele au înregistrat o creștere de 1.5%, cu 303 puncte Dow Jones, și care a câștigat mai mult de 2000 din ziua alegerilor, adică, aproape 11%. Ori, bursele americane nu sunt o fortăreață a „bogaților”, ci un sport practicat de 54% din populație, care-și investește direct sau indirect economiile pentru a-și asigura bătrânețile, adică mai mult decât dublu, în comparație cu spaniolii – 21% –  care investesc la bursă.

Cu toate că democrații  au scos artileria grea prin condamnările lansate de liderii săi în cele două Camere, mai mult au obținut un efect contrar: două treimi din populație crede, acum, că ar fi mai bine ca opoziția să colaboreze cu Trump.

Restul de 29% care ar vrea o opoziție înverșunată, sunt adepți democrați totali, dar numărul lor nu este suficient pentru a câștiga alegerile, iar Trump nu se adresa lor, deoarece el se străduiește doar să-și păstreze simpatizanții și să-i atragă pe independenți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Historia de un desencuentro   Washington, Diana Negre

El presidente Donald Trump fue interrumpido 92 veces por aplausos durante su discurso ante el Congreso que duró 1 hora

En medio de las luchas de Donald Trump con los medios informativos  y las divergencias entre lo que declaran el presidente y sus ministros, el Partido Demócrata norteamericano trata de salir del pozo en que se ha ido metiendo en los años de la presidencia de Barak Obama, cuando muchos de ellos creían que se acercaban a una época dorada, en que los progresistas de todo el país conseguirían imponer el “cambio” que había  prometido el primer presidente negro en la historia del país.

En una conferencia llena de tensiones, acabó por nombrar a un jefe de nombre hispano, Tom Perez, quien prometió dar al partido la unidad que tanto necesita… pero que brilló por su ausencia en las horas de asamblea.

Perez – cuyo nombre pronunciado en inglés (porész) no tiene semejanza alguna a la versión original – representa, como la derrotada Hillary Clinton, el sector más calcificado del Partido Demócrata. Al igual que durante la campaña electoral, se le enfrentaron los más progresistas abanderados por el que fuera candidato en las últimas elecciones, Bernie Sanders.

El nuevo líder del Partido Demócrata, el hispano Tom Perez, durante el Comité Nacional celebrado el sábado.

El aspirante derrotado, Kaith Ellison, tan solo perdió por unos pocos votos en las dos rondas de votaciones y, aunque Perez hizo el gesto magnánimo de nombrarlo inmediatamente vicepresidente del partido, no está muy claro que los demócratas estén en la vía de unidad tan necesaria para restablecer sus maltrechas huestes..  Al contrario, el desarrollo de la asamblea indica que las mismas divisiones de la campaña electoral entre los populistas de Sanders y los cuadros de Clinton continúan y en el panorama del país no parece un buen sistema para recuperar las mayorías que el partido perdió en noviembre: la Casa Blanca el Senado, los gobernadores estatales y los congresos de los diferentes estados.

Las desventuras demócratas llegan cuando mas necesario es el partido para contrarrestar al nuevo presidente. Por ahora, la mejor esperanza demócrata está ahora en las divisiones que puedan surgir en el campo republicano, donde la victoria de noviembre no parece ayudar a reconciliar a los tradicionales con el ala trumpista-populista.

Y necesitarán a las dos para mantener esta mayoría imprescindible para cumplir con sus promesas electorales: Promesas tan ambiciosas como rehacer el sistema fiscal, reformado por última vez hace 30 años; substituir la reforma sanitaria por una versión más barata y sencilla que garantice cobertura a todos y reducir el “estado administrativo” como Trump prometió.

Las tribulaciones demócratas se agravaron esta semana con el primer discurso de Trump ante el Congreso, en que el país vio una nueva personalidad que parece haber atraído a gente que no ha jurado fidelidad numantina al Partido Demócrata.  Porque el “nuevo Trump” se presentó cortés, respetuoso CON quienes no están de acuerdo con él y tendió una mano a la oposición en nombre del bien del país.

En vez de los insultos que tantos esperaban, Trump empezó su discurso de una forma genial, pues obligó a sus rivales demócratas a ponerse en pie y aplaudirlo a la primera frase, cuando apeló a más avances en los derechos civiles.

Los demócratas habían llegado preparados a abuchearlo, a duras penas cumplieron con el protocolo de levantarse para saludarlo a su llegada y las mujeres andaban vestidas de blanco en memoria de las sufragistas – para denunciar el machismo de Trump -, pero no tuvieron más remedio que sumarse a los aplausos también en otras ocasiones, especialmente cuando honró a la viuda de un soldado caído en combate, invitada de honor en el palco de la familia presidencial.

Donald Trump hiciera tributo a Carryn Owens, viuda del miembro de la Marina, William “Ryan” Owens, quien fue asesinado en una incursión contraterrorista en Yemen en el mes de febrero

Congresistas demócratas en el discurso de Trump

En el discurso, interrumpido por aplausos (en promedio cada cuatro segundos), Trump habló de sus esperanzas de resurgir económico y dio a entender incluso que está dispuesto al compromiso con los inmigrantes indocumentados. La reacción popular fue muy favorable y puso a los demócratas en el dilema de redoblar sus críticas o sumarse al sentir general.

Como era previsible, buscaron los tres pies al gato para denunciarlo, o como mínimo para dudar de su sinceridad, pero su actitud tan solo pone de relieve el desencuentro entre el partido y la población, tanto más grave por tratarse del partido que se llama progresista y defensor del pueblo.

La reacción popular más evidente no se retrasó ni 24 horas, pues las bolsas subieron nada menos que el 1.5%, con 303 puntos para el Dow Jones, que ha ganado más de 2000 desde el día de las elecciones, es decir, casi el 11%. Y las bolsas americanas no son un reducto de “los ricos”, sino un deporte popular para el 54% de la población, que invierte directa o indirectamente los ahorros para su vejez – más del doble del 21% de españoles con valores bursátiles.

Aunque los demócratas sacaron su artillería pesada con las condenas lanzadas de sus líderes en las dos Cámaras, es probable que consigan lo contrario: dos tercios de la población cree actualmente que es mejor que la oposición colabore con Trump.

En cuanto al 29% que favorece una oposición demócrata acérrima, son los partidarios demócratas incondicionales – en número insuficiente para ganar elecciones – y no es a ellos a quien se dirigía Trump, quien aparentemente trata de mantener a sus seguidores y atraer a los independientes.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR

Etiquetas

credință, Evanghelie, iertare, Iisus Hristos, Ioan, Marcu, păcat

Cât de ușoară poate fi vindecarea ? Pe cât de ușoară este iertarea.

Duminica aceasta, se citesc, în biserică, două pericope: Vindecarea paraliticului, din Evanghelia după Marcu, și parabola porții… mântuirii sau parabola Bunului Păstor.

Ce le leagă ? Ideea că Iisus este mijlocitorul Tatălui-Dumnezeu, un mijlocitor care iartă păcate și care poartă de grijă celor care I se încredințează.

Iată prima pericopă, adică, primul text din Evanghelie, care se citește la liturghie: Marcu, cap. 2, 1-12:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus credința lor îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele îi zice paraliticului: ție îți spun,  scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, luându-și patul,  a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând:  lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν·  τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

Iisus era la începutul misiunii Sale… în Galileea Sa. Doar se născuse în Nazaretul Galileei ! Primise botezul de la Ioan.  Primise și patru din ucenicii lui Ioan Botezătorul, care vor deveni primii Săi ucenici: Simon, pe care-l va numi mai târziu Petru, Andrei, fratele lui, Ioan, care va deveni ucenicul său preaiubit și cel de-al patrulea evanghelist, și Iacob, fratele lui.

Cu acești discipoli, inițiați de Botezător în noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor din iubire, colindase Iisus prin orașele și satele din Galileea, mai ales, de jur împrejurul Mării Galileei (Tiberiadei/Lacului Ghenizaret), predicând în sinagogi despre deschiderea pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.

Cel mai mult predica la Capernaum, a doua Sa patrie, în casa lui Simon/Petru, unde era… acasă ! Și unde… venea toată suflarea cetății… ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).

Textul ne spune că Iisus abia se întorsese în Capernaum, din turneul pe care-l făcuse în toată Galileea „ca să-și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)… aceea că lumea se poate schimba ca să semene cu Împărăția din ceruri.

Scena se petrece în casa lui Petru: Iisus predică într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini. Niciodată într-o casă! Cu atât mai puțin într-o casă de … pescari !

Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.

Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia…!

Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci… simplu, iertând păcatele !

Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni, de dușmani și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.

Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.

În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu.

 În greacă, vlasfimia/βλασφημία (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității.

Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli.

În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură;  a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema.

Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu… întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om !

Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ἐξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu. Și mai presupune o… înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în acest text ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/ἐγείρω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αἴρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.

Cel ce se coborâse inert, neputincios, prin tavan, pe un pat ținut cu frânghii, avea să se ridice. Întotdeauna cel ce se smerește pe sine se va înălța – spune Iisus în parabola vameșului și a fariseului !

 Cât despre tavan: Capernaum era o așezare de pescari și țărani, mai mare decât Nazaretul în care se născuse Iisus, cu case sărăcăcioase din piatră și cu acoperișuri-terasă din pământ bătătorit amestecat cu rădăcini și paie. Așa era și acoperișul casei lui Petru… ușor de spart și de scos.

Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă  „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר , sat  și nahum/נַחוּם ,alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău,  a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat… de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și … iertarea !

 

Al doilea text este din Evanghelia după Ioan, capitolul 10. Iată-l:

Ioan 10, 9-16: Eu sunt Poarta; prin Mine dacă va intra cineva, va fi mântuit și va intra și va ieși și pășune (nomi/ νομὴν) va afla. Hoțul nu vine decât să fure, să taie, să prăpădească și să aducă pieire. Eu am venit ca (oamenii) să aibă viață și să aibă prisos de toate. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun sufletul și-l pune pentru oile Lui. Dar cel tocmit, pentru că nu-i păstor și pentru că oile nu sunt ale lui, vede lupul venind, lasă oile și fuge. Și lupul le prinde și le risipește. Tocmitul fuge pentru că e tocmit cu plată și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale mele și ale mele Mă cunosc pe Mine, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și cum Eu Îl cunosc pe Tatăl și sufletul mi-l pun pentru oi. Mai am și alte oi care nu sunt din curtea aceasta. Și pe ele trebuie să le conduc și-Mi vor asculta vocea și vor fi o turmă și un păstor.

ἐγώ εἰμι ἡ θύρα· δι’ ἐμοῦ ἐάν τις εἰσέλθῃ, σωθήσεται, καὶ εἰσελεύσεται καὶ ἐξελεύσεται, καὶ νομὴν εὑρήσει. ὁ κλέπτης οὐκ ἔρχεται εἰ μὴ ἵνα κλέψῃ καὶ θύσῃ καὶ ἀπολέσῃ· ἐγὼ ἦλθον ἵνα ζωὴν ἔχωσι καὶ περισσὸν ἔχωσιν. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός. ὁ ποιμὴν ὁ καλὸς τὴν ψυχὴν αὐτοῦ τίθησιν ὑπὲρ τῶν προβάτων·  ὁ μισθωτὸς δὲ καὶ οὐκ ὢν ποιμήν, οὗ οὐκ εἰσὶ τὰ πρόβατα ἴδια, θεωρεῖ τὸν λύκον ἐρχόμενον καὶ ἀφίησι τὰ πρόβατα καὶ φεύγει· καὶ ὁ λύκος ἁρπάζει αὐτὰ καὶ σκορπίζει τὰ πρόβατα. ὁ δἑ μισθωτὸς φεύγει, ὅτι μισθωτός ἐστι καὶ οὐ μέλει αὐτῷ περὶ τῶν προβάτων. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός, καὶ γινώσκω τὰ ἐμὰ καὶ γινώσκομαι ὑπὸ τῶν ἐμῶν, καθὼς γινώσκει με ὁ πατὴρ κἀγὼ γινώσκω τὸν πατέρα, καὶ τὴν ψυχήν μου τίθημι ὑπὲρ τῶν προβάτων. καὶ ἄλλα πρόβατα ἔχω, ἃ οὐκ ἔστιν ἐκ τῆς αὐλῆς ταύτης· κἀκεῖνά με δεῖ ἀγαγεῖν, καὶ τῆς φωνῆς μου ἀκούσουσι, καὶ γενήσεται μία ποίμνη, εἷς ποιμήν.

Evanghelistul Ioan, ucenicul preaiubit, un tânăr evident elenizat, cult, cunoscător al filosofilor greci și al dogmei grecești a Logos-ului, a Minții/ Înțelepciunii Universului, ni-L arată pe Iisus, în capitolul 10, ca fiind Conducătorul divin de drept al omenirii, cel mai bun din toate timpurile și singurul care îi poartă cu adevărat de grijă, asta pentru că-i iubește pe oameni mai presus de sufletul său.

Un conducător-călăuză spre Împărăția lui Dumnezeu – lumea perfectă, dumnezeiască care poate arăta și pe pământ la fel ca cea din cer.

Iisus alege metafora păstorului pentru că era realitatea cea mai cunoscută pentru evrei. Patriarhii lui Israel, părinții poporului evreu trăiseră din creșterea oilor, fuseseră oieri.

Dar, mesajul Lui, înainte de toate, este acesta: Eu sunt cel împuternicit/trimis de Tatăl-Dumnezeu să am grijă de fiii/copiii Lui, oamenii:

– să aibă de toate. Nomi/ νομὴ, înseamnă aici, la modul subtil, nu pășune, ci parte la toate darurile lui Dumnezeu. În greacă nomi înseamnă distribuire, împărțire, repartizare a…, parte cuvenită, lot și de aici, pășune. La modul subtil, așadar, Iisus le promite oamenilor care vor trăi după Legea Iubirii: o viață bună, îmbelșugată, frumoasă și lipsită de griji.

 – să fie ocrotiți și îndestulați. Asta pentru că, „va intra și va ieși și pășune va afla” înseamnă că așa cum oile intră în staul seara, la adăpost și la căldură, tot așa și oamenii vor fi ocrotiți, și așa cum ele ies dimineața să pască, tot așa și oamenii nu vor duce grija zilei de mâine, a traiului de fiecare zi, ci vor trăi în prosperitate !

– să trăiască cu adevărat și să se bucure de viața lor… îndumnezeită, pentru că asta înseamnă „am venit ca (oamenii) să aibă viață”

– să aibă parte de miracolele vieții dumnezeiești, pentru că „să aibă prisos de toate” înseamnă, de fapt, să aibă parte de miracole, de cunoașterea lui Dumnezeu și a lumii Sale nevăzute, subtile. În greacă adjectivul perissos/ περισσός (de unde în română prisos) înseamnă: tot ce depășește măsura, extraordinar, magnific, minunat, distins, aparte, special, nobil; prisos. Aici, to perisson/ τὸ περισσόν, nu înseamnă atât prisos în sensul obișnuit al cuvântului, cât tot ce este magnific, extraordinar, nobil, ales, tot ce iese din comun, din ordinar, adică … dumnezeiesc !

Felul de a vorbi al lui Iisus este, ca întotdeauna, plin de sensuri ascunse, înțelese doar de inițiați. Iar greaca, ca și ebraica și ca orice limbă polisemantică, are posibilitatea de a spune mai multe lucruri în același timp.

Iisus spune lucruri înțelese de toată lumea, dar și lucruri pe care le înțeleg doar mințile dornice să caute dincolo de ceea ce este cunoscut.

 Un al doilea mesaj al lui Iisus, esențial, este acela că și Dumnezeu-Tatăl și El, Fiul Lui cel întrupat și împuternicitul Lui, au în grijă nu numai poporul lui Israel, ci toate neamurile. Iisus spune limpede: Eu sunt Călăuza și purtătorul de grijă al tuturor, evrei și ne-evrei deopotrivă.

 

Pentru studioși, texte relaționate, în traducerea sinodală:

Psalmul 117, 20: Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.

Psalmul 40,11: El/Domnul va paşte turma Sa ca un Păstor şi cu braţul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său şi de cele ce alăptează va avea grijă

Iezechiel 34,15: Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu.

***

Matei 9, 1-8: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

***

Luca 5, 17-26: Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

***

Daniel 7, 13-15: Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau.

חָזֵה הֲוֵית בְּחֶזְוֵי לֵֽילְיָא וַאֲרוּ עִם־עֲנָנֵי שְׁמַיָּא כְּבַר אֱנָשׁ אָתֵה הֲוָה וְעַד־עַתִּיק יֹֽומַיָּא מְטָה וּקְדָמֹוהִי הַקְרְבֽוּהִי

וְלֵהּ יְהִיב שָׁלְטָן וִיקָר וּמַלְכוּ וְכֹל עַֽמְמַיָּא אֻמַיָּא וְלִשָּׁנַיָּא לֵהּ יִפְלְחוּן שָׁלְטָנֵהּ שָׁלְטָן עָלַם דִּֽי־לָא יֶעְדֵּה וּמַלְכוּתֵהּ דִּי־לָא תִתְחַבַּֽל

אֶתְכְּרִיַּת רוּחִי אֲנָה דָנִיֵּאל בְּגֹוא נִדְנֶה וְחֶזְוֵי רֵאשִׁי יְבַהֲלֻנַּֽנִי