Etiquetas

, , , , ,

QATAR 2QATAR: CAUZELE CRIZEI

Surprinde, cât de cât, embargoul impus recent Qatarului de Arabia Saudită și de aliații săi, deoarece acest minuscul, dar foarte bogat emirat nu a făcut nimic nou, în ultima vreme, nici în planul politicii internaționale și nici în domeniul finanțelor.

Această măsură surprinde mai puțin dacă luăm în considerare că a fost pusă în practică în momentul devenit cel mai oportun, și nu pentru că ar fi avut loc noi evenimente. Mersul Qatarului pe muchea de cuțit care separă, în Golful Persic, interesele iraniene de cele saudite – în aceste momente mai intervin și cele americane – a fost mai degrabă o acrobație, decât o înțelepciune diplomatică. Emirii qatarezi s-au străduit să plătească în stânga și în dreapta pentru ca nimeni, nici fundamentaliștii, nici marxiștii și nici oportuniștii de toate felurile să nu încerce să strice fragila stabilitate socială a Qatarului. Astfel se explică faptul că SUA au în Qatar o enormă bază militară, că și Turcia își construiește una, și că, practic, toate facțiunile teroriste musulmane se află pe listele de plată qatareze, chiar și atunci când se bat între ele.

Hamad bin Califa al ThaniHamad bin Califa al Thani

Al Udeid Air Force Base, Doha, QatarAl Udeid Air Force Base,  Doha, Qatar

Dar, iată că această mituire în versiune diplomatică nu mai funcționează, deoarece noul președinte american gândește altfel decât predecesorul său, iar circumstanțele războiului din Orientul Apropiat se schimbă total.

Logica acestei blocade depinde de mulți factori – ca aproape totul  în Orientul Apropiat –, însă, trei sunt decisivi: declinul militar al Statului Islamic; reorientarea politicii americane în Orientul Apropiat, hotărâtă de Trump; și ambițiile imperiale ale Turciei lui Erdogan.

Apariția năvalnică a Statului Islamic în structura puterilor din Orientul Apropiat a produs miracolul de a uni (pentru o vreme) interese opuse și chiar aversiuni istorice  – cum este cea a Iranului shiit față de saudiții suniți – pentru a stârpi terorismul fundamentalist al Statului Islamic. SUA, la rândul lor, nu au ezitat să înarmeze gherilele comuniste kurde din Turcia (PKK), care figurează pe listele negre ale organizațiilor teroriste, pentru a dispune de o infanterie utilă împotriva Statului Islamic. De asemenea, nici Teheranul și nici Riadul nu au refuzat o cooperare militară în Siria și Irak, pentru a eradica forțele fundamentaliste din aceste țări.

GUERILE PKKGherile comuniste kurde PKK

Guerrilleros del PKK 4Gherile comuniste kurde PKK

Dar, Statul Islamic înregistreză, acum, înfrângere după înfrângere, iar vechile inamiciții dintre forțele care îl combat au reizbucnit cu și mai multă virulență. Aceasta, în primul rând, căci, în al doilea rând, faptul că Trump are o viziune aproape antagonică cu ce a lui Obama în privința relațiilor cu Iranul a schimbat total constelația de forțe din Orientul Apropiat. Pentru actualul  președinte, Iranul redevine un stat ostil, în care nu se poate avea încredere. Această schimbare de atitudine a Casei Albe a dat aripi saudiților în rivalitatea lor istorică și teologică pentru hegemonia în lumea musulmană, agravată acum, deoarece consideră că înfrângerile lor militare în războiul civil din Yemen se datorează, mai ales, sprijinului iranian pentru rebelii hutu. În plus, pentru Riad a identifica Qatarul cu interesele iraniene – doar relativ adevărat – prezintă avantajul colateral de a rezolva discrepanțele crescânde care se înregistrează în Confederația Statelor din Golf, tocmai pe seama intervenției militare din Yemen. A face din Qatar, a cărui politică economică și ideologică a iritat dintotdeauna celelalte State din Golful Persic, demonul momentului servește, pentru o vreme, la oprirea tendințelor centrifuge. Poate de aceea, nimeni nu vrea să-și amintească de problemele emirului qatarez, care este sunit și de origine saudită, și domnește peste o pupulație majoritar șiită și în mod tradițional filo-iraniană.

Recep Tayyip Erdogan si Emirul actual al Qatarului Tamim bin Hamad Al Thani, fiul lui Hamad bin Califa al Thani, Doha, Qatar, 2 dec. 2015Recep Tayyip Erdogan și Emirul actual al Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, fiul lui Hamad bin Califa al Thani, Doha, Qatar, 2 dec.  2015

La sfârșit, câteva cuvinte despre Turcia. Erdogan se ambiționează să facă din țara sa o mare putere regională din punct de vedere economic și militar. De 15 ani se străduiește să aibă bune relații cu emirul qatarez Hamad bin Califa al Thani, ceea ce îi permite să facă un mare pas expansionist. Pe plan militar, Turcia va avea o bază militară în Qatar și va colabora la formarea forțelor qatareze. Pe plan economic, emiratul va deveni un mare client al industrei turcești de armament, precum și al întreprinderilor constructoare și de lucrări publice turcești (construcții de autostrăzi, de dezvoltare – în colaborare cu alte țări – a rețelei feroviare qatareze), contracte care-i aduc Ankarei, deocamdată, venituri în valoare de două miliarde de euro.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

QATAR 3

LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ

Sorprende un poco el reciente embargo de Arabia Saudí y sus aliados impuesto a Qatar, porque este minúsculo y riquísimo emirato no ha hecho últimamente nada nuevo ni en el ámbito de la política internacional, ni en el de las finanzas.

La medida sorprende menos si se tiene en cuenta que ha sido aplicada por lo oportuno del momento y no por nuevos acontecimientos. Y es que el caminar qatarí sobre  el filo de la navaja que separa en el Golfo Pérsico los intereses iraníes de los sauditas y – en estos momentos – estadounidenses ha tenido mucho más de arte circense que de sabiduría diplomática. Y es que los emires qataríes han tratado de pagar a tirios y troyanos para que tirios, troyanos, fundamentalistas, marxistas y oportunistas de todo tipo no intenten revolver la más que frágil estabilidad social qatarí. De ahí que los EE.UU. tengan en Qatar una enorme base militar, los turcos construyan otra, y prácticamente todas las facciones terroristas musulmanas estén en la nómina qatarí incluso cuando se combaten mutuamente.

Y ahora este cuento de la lechera en versión diplomática ya no sirve porque el nuevo inquilino de la Casa Blanca piensa de otra manera que su predecesor al tiempo que las circunstancias bélicas del Oriente Medio están cambiando totalmente.

La lógica de ese bloqueo radica en muchos factores – cómo casi todo en el Oriente Próximo – de los cuales tres son decisivos : el declive militar del Estado Islámico (E.I.); la reorientación de la política estadounidense en el Oriente Medio, decidida por Trump; y los sueños imperiales de la Turquía de Erdogan.

TRUMP ERDOGAN

La irrupción de E.I. en la estructura de poderes del Oriente Medio obró el milagro de unir por una vez (y por tiempo limitado) intereses contrapuestos y hasta inquinas históricas – como la que enfrenta al Irán chiita con los saudíes sunnitas – con tal de acabar el terrorismo fundamentalista del E.I. Por su parte, los EE.UU. no dudaron en armar contra E.I. a las guerrillas comunistas kurdas de Turquía (PKK) que figuran en las listas estadounidenses de organizaciones terroristas con tal de disponer de una buena infantería contra E.I. Tampoco Teherán y Riad le hicieron ascos a una cooperación militar en Siria e Irak si con ellos se erradicaban de esos países las fuerzas fundamentalistas.

Guerrilleros del PKK 3Guerrilleros del PKK

Al Udeid Air Force Base, Doha, Qatar 2Al Udeid Air Force Base,  Doha, Qatar

Pero el Estado Islámico va ahora militarmente de revés en revés y las viejas enemistades de las fuerzas que le combaten han resurgido con más fuerza que nunca.  Eso, en primerísimo  lugar, porque en segundo lugar el que Trump tenga una visión casi antagónica a la de Obama en cuanto a las relaciones con Irán ha cambiado totalmente la constelación de fuerzas del Oriente Medio. Para el actual presidente, Teherán vuelve a ser un Estado hostil en el que no se puede confiar. Y este cambio de actitud de la Casa Blanca ha dado alas a los saudíes en su rivalidad histórica y teológica por la hegemonía en el mundo musulmán, agravada actualmente porque creen que sus fracasos militares en la guerra civil yemení se deben mayormente a los apoyos iraníes a los rebeldes hutu.  Además, para Riad identificar a Qatar con los intereses iraníes – solo relativamente cierta – tiene la ventaja colateral de atajar las crecientes discrepancias que se registran en la Confederación de Estados del Golfo precisamente a cuenta de la intervención militar en el Yemen. Hacer de Qatar, cuya política económica e ideológica ha irritado siempre a los demás Estados del Golfo Pérsico, el malvado del momento sirve para atajar por ahora las tendencias centrífugas. Quizá por ello, nadie quiere acordarse de los problemas del emir qatarí que siendo sunita y de origen saudí reina sobre una población mayormente chií y tradicionalmente filo-iraní.

Por último, Turquía. Erdogan está empeñado en hacer del país una gran potencia regional, tanto militar como económicamente. Y las buenas relaciones que se ha esforzado por tener desde hace 15 años con el emir qatarí Hamad bin Califa al Thani le ha permitido ahora dar un gran paso expansionista. Militarmente, Turquía tendrá una base militar en Qatar y colaborará en la formación de las fuerzas qataríes. Y económicamente, el emirato se transformará en un gran cliente de la industria bélica turca así como de las empresas constructoras y de obras públicas turcas (construcción de autopistas y desarrollo – en cooperación con otros países – de la red ferroviaria de cercanías qatarí), contratas que por ahora ya le garantizan a Ankara ingresos cercanos a los 2.000 millones de €.

Recep Tayyip Erdogan y Sheikh Tamim bin Hamad al Thani (Twitter) 2015Recep Tayyip Erdogan y Sheikh Tamim bin Hamad al Thani (Twitter) 2015

                Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Anuncios