Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/Puerto Pobre

Etiquetas

Maria, Puerto Rico, SUA, uragan

Puerto Rico, Fortul El Morro

Puerto Rico (portul bogat) cel sărac              Washington, Diana Negre

Seria de uragane din acest an, care au devastat cumplit coastele americane, au arătat dificultățile enorme cu care se confruntă Puerto Rico, un teritoriu aparținând Statelor Unite ale Americii și care, contrar a ceea ce spune numele său, este mai sărac decât oricare dintre toate cele 50 de state americane, iar crizele economice care îl bântuie de multă vreme nu numai că s-au agravat, dar, acum, se înrăutățesc în mod spectaculos.

Guvernatorul insulei Puerto Rico, Ricardo Roselló a avertizat, în una din recentele sale cereri de ajutor, că „nu vor mai fi sute de mii, ci milioane portoricanii care vor părăsi insula, pentru a se refugia în SUA”.

Desigur, aceasta a fost calea tradițională de a scăpa de sărăcia în care trăiește aproape 45% din populația insulei – procentaj dublu față de cel mai sărac stat din SUA, cu toate că venitul pe cap de locuitor este mai mare decât cel din oricare din țările Americii Latine. Cu toată această realitate, de la ravagiile lăsate de uraganul Maria – insula a rămas fără electricitate, fără servicii de bază – chiar atât de mulți portoricani nu vor putea pleca: în insulă sunt mai puțini de trei milioane și jumătate de locuitori.

Centrul vechi din San Juan, capitala insulei Puerto Rico

Situația s-a agravat în urma uraganului, dar, problemele vin mai de demult, mai ales din anul 2006, când portoricanii s-au văzut privați de avantajele fiscale prin care se acordau mari bonificații întreprinderilor care investeau în insulă.

Acestea au plecat una câte una, iar, după întreprinderi, au plecat și rezidenții, astfel încât, în ultimii 10 ani, Puerto Rico a pierdut aproape 10% din populația sa. Ori, niciun popor, în toată historia omenirii, nu s-a îmbogățit pierzînd din populație.

Cu toate că insula votează masiv și din totdeauna cu Partidul Democrat, legea pentru suprimarea acestor avantaje a semnat-o chiar un președinte democrat, Bill Clinton, deși a fost pusă în practică timp de zece ani și a luat sfârșit în timpul celui de al doilea președinte Bush.

De fapt, aceste avantaje fiscale, cât timp au funcționat, au fost o armă cu două tăișuri, deoarece, cu toate că atrăgeau investițiile unor giganți industriali, privau trezoreria locală de o serie întreagă de venituri. La fel se întâmplă cu avantajul pe care îl au portoricanii în comparație cu locuitorii țărilor din jur: cu toate că insula nu face parte din SUA, ci este doar un „teritoriu”, rezidenții săi sunt cetățeni americani și pot oricând să plece să locuiască, fără problema, în state.

Este o cale de scăpare care n-a fost descoperită acum, căci, în urmă cu o jumătate de secol, faimosul muzical West Side Story vorbea despre comunitatea portoricană din New York. Dacă la nivel individual este o oportunitate pentru a evita sărăcia, pe ansamblu, Puerto Rico pierde atunci când îi pleacă generația tânără, cea mai întreprinzătoare.

Altă problemă a insulei este faptul că se aplică legile americane din domeniul muncii, printre ele salariul minim, care nu corespunde nivelului de viață din Puerto Rico, căci aduce numai șomaj: patronii locali nu pot plăti un salariu ca în cele 50 de state federale americane, unde veniturile sunt net superioare.

Și, ca lucrurile să fie și mai dificile, insula este legată de o țară fără contiguitate geografică și, cu atât mai puțin, culturală. Dezavantajul distanței s-a văzut în timpul uraganului Maria, când au apărut probleme în transportul de echipamente și personal, destul de departe în ocean. Diferențele culturale sunt evidente atât în felul de a aborda problemele economice și sociale, cât și în bariera lingvistică care nu poate fi depășită nici după 120 de ani de prezență a englezei americane. Cu toate că sunt mulți cei care nu vorbesc engleza, aproape niciun portorican nu vorbește o spaniolă corectă, ci mai degrabă spanglish, acel amestec de cuvinte spaniole, cu construcții și fraze din engleza americană, care s-a întins peste toată zona caribeeană și prin zone din SUA, adus de imigranții hispani.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Puerto Pobre              Washington, Diana Negre

La serie de huracanes que este año han azotado con una intensidad excepcional las costas americanas han puesto de relieve las enormes dificultades en que se halla Puerto Rico, un territorio de los Estados Unidos que no hace honor a su nombre: es más pobre que cualquiera de los 50 estados norteamericanos y sus crisis económicas, arrastradas desde hace mucho tiempo, no solamente se han agravado, sino que van camino de empeorar de una manera espectacular.

El gobernador de Puerto Rico, Ricardo Roselló advirtió, en una de sus recientes peticiones de ayuda, que “no serán cientos de miles, sino millones de portorriqueños los que abandonarán la isla para refugiarse en Estados Unidos”.

Ciertamente ésta ha sido la vía de escape tradicional ante la pobreza en que vive casi el 45% de su población – el doble que en el más pobre de los estados americanos, aunque su renta per cápita sea superior a la de cualquier país de Hispanoamérica.  Aunque el éxito es evidente desde la llegada del huracán María, que dejó prácticamente a toda la isla sin electricidad ni servicios básicos, tantos no pueden irse: en la isla viven menos de 3.5 millones.

La situación se agravó ciertamente con el huracán, pero los males vienen de muy atrás, especialmente desde el año 2006, cuando los portorriqueños perdieron las ventajas fiscales que otorgaban grandes bonificaciones a las empresas que invertían allá.

Una tras otra se fueron marchando y a las empresas les siguieron los residentes, hasta el punto que en los últimos diez años Puerto Rico ha perdido casi el 10% de su población y ningún pueblo en la historia se ha enriquecido al perder habitantes.

Aunque la isla vota de forma masiva desde siempre, por el Partido Demócrata, la ley para eliminar estas ventajas la firmó un presidente demócrata, Bill Clinton, aunque su puesta en práctica se extendió por un espacio de diez años y concluyó en la etapa del segundo presidente Bush.

En realidad, estas ventajas fiscales, mientras duraron eran un arma de dos filos, porque si bien atrajeron inversiones de gigantes industriales, también privaban a las arcas locales de una serie de ingresos. Otro tanto ocurre con la ventaja que los portorriqueños tienen comparados a los países del hemisferio: a diferencia de sus vecinos, aunque su isla no forme parte de los Estados Unidos y sea tan solo un “territorio”, sus residentes sí son ciudadanos norteamericanos y pueden trasladarse sin más a vivir en “El Norte”, como tantos iberoamericanos llaman a EEUU.

Es una vía de escape que no empezó ahora, pues hace medio siglo atrás, la famosa obra “West Side Story” ya giraba en torno a la comunidad portorriqueña de Nueva York. Si bien a nivel individual es una oportunidad para evitar la pobreza, el conjunto de Puerto Rico sale perdiendo cuando se marcha la generación joven y más emprendedora.

Otro problema de la isla es que se aplican las leyes laborales norteamericanas, entre ellas el salario mínimo, que no corresponde al nivel de vida de Puerto Rico y tan solo sirve para crear desempleo porque los empresarios locales no pueden pagar las mismas cantidades que los 50 estados federados, cuyos ingresos son muy superiores.

Para hacerlo todo más difícil, la isla está unida a un país sin contigüidad geográfica y mucho menos cultural. El problema de la distancia quedó patente con el huracán María, ante las dificultades para llevar equipos y personal a un lugar en medio del océano. El de la cultura es patente un día sí y otro también, tanto en la manera de abordar los problemas económicos y sociales, como en la barrera idiomática sin superar después de casi 120 años de presencia norteamericana. Aunque si son muchos los que no hablan inglés, casi ninguno habla buen español, sino más bien espanglish, esa mezcla de palabras hispanas e ideas y frases inglesas que se ha extendido por todo el Caribe y por las zonas de Estados Unidos con inmigrantes del hemisferio.

Imagini din Puerto Rico după trecerea uraganului Maria:

Dorado, în fața unei antene de telefonie mobilă

Coadă de mașini în Dorado în apropierea antenei de telefonie mobilă

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Anuncios

MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO

Etiquetas

Afganistán, brigăzile Qud, Divizia afgană, Irán, refugiați

Afgani antrenați în tabere din Iran

MAI BINE MORT DECÂT VIU

Unul dintre subprodusele războiului civil sirian – de fapt, a întregului șir de „războaie islamice” care au pustiit Orientul Mijlociu de la invazia sovietică în Afganistan – este numărul tot mai mare de mercenari, care fac zile amare lumii actuale. În lumea morții în slujba ofertantului care plătește cel mai bine, printre principalele țări care angajează mercenari, se evidențiază, puternic, Iranul.

Năzuințele hegemonice ale Teheranului în lumea musulmană, cu sprijinul pe care îl acordă organizației Hamas în Palestina și lui Assad în Siria, au dus la crearea unui autentic corp expediționar (brigăzile Qud) și la desfășurarea unei constante activități războinice care țintește departe.

Departe, deoarece ayatolhii prevăd o reizbucnire a violențelor în Afganistan: de îndată ce se vor retrage din această țară trupele occidentale, va renaște imperiul taliban, urât de două ori: pentru că va fi un aliat al Arabiei Saudite și pentrucă va fi format din musulmani suniți. Și pentru acea zi, Teheranul își pregătește o intervenție militară în Afganistan, în principal cu brigăzile Qud și brigăzile de voluntari afgani, pe care îi are înrolați și luptă, acum, în Siria.

Ayatolahii vorbesc de „Divizia afgană”, dar, aceasta numără cel mult 18.000 de voluntari. Unii dintre ei sunt veterani ai războaielor afgane, însă marea majoritate a fost recrutată din milionul de afgani refugiați ilegal în Iran și trăiesc într-o sărăcie lucie, cu teama că oricând pot fi expulzați din țară. Pentru ei, înrolarea în „Divizia afgană” înseamnă bani și situație legalizată.

Căci, după trei concentrări succesive de trei luni fiecare, primesc, în mod automat, permisul de ședere și de muncă în Iran. Cât timp sunt în serviciul activ, primesc cel puțin echivalentul a 770 € pe lună, care nu sunt o avere pentru nivelul de viață din Iran, dar îi scapă de mizerie.

Plata și premiul – prăzile din campanie sunt în plus, nu se iau în considerare – reprezintă o suficientă atracție pentru tineri, cu toate că nu deschid larg porțile spre bunăstare. Mai degrabă le deschid spre moarte. Familia (văduvele, fiii, părinții) celor căzuți în luptă primesc, automat, cetățenia iraniană și o pensie de  250 € pe lună, precum și un tratament mai binevoitor din partea autorităților pentru a-și găsi de lucru, pentru a primi asistență socială sau locuință.

Dacă este adevărat ce spune presa din Iran și din țările vecine, Teheranul a creat „Divizia afgană” și brigăzile Qud deoarece prevede că vor avea loc noi conflicte armate. Înfruntarea cu Riadul mai mult ca sigur că va escalada, și după ceea ce s-a văzut în Siria, Yemen și Afganistan, confruntarea armată va fi inevitabilă. Mai ales, dacă nu se vor face multe și abile manevre politice, Iranul se va vedea în situația de a-și folosi marea sa superioritate demografică în fața blocului saudit.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

MEJOR MUERTO QUE VIVO

Niños afganos refugiaos en Irán

Uno de los subproductos de la guerra civil siria – en realidad, de toda la ristra de “guerras islámicas” que han asolado el Oriente Medio desde la invasión soviética de Afganistán – es el creciente número de mercenarios que atormentan el mundo actual. Y en este mundo de la muerte al mejor postor destaca fuertemente el Irán como uno de los principales contratistas.

Las aspiraciones hegemónicas de Teherán en el mundo musulmán, con su apoyo a Hamas en Palestina y a los Assad en Siria, desembocaron en la creación de un auténtico cuerpo expedicionario (las brigadas Qud) y una constante actividad bélica de largo alcance.

De largo alcance, porque los ayatolás prevén un próximo rebote de las violencias en el Afganistán: En cuanto se retiren de allá las tropas occidentales, resurgirá el imperio talibán, doblemente odiado: por aliado de Arabia Saudita y por ser musulmanes sunníes. Y para ese día, Teherán prevé su intervención militar en el Afganistán, principalmente con las brigadas Qud y las brigadas de voluntarios afganos que tiene actualmente enrolados en Siria.

Los ayatolás hablan de la “división afgana”, pero su número es cómo máximo de 18.000 voluntarios. Unos cuantos de ellos son veteranos de las guerras afganas, pero la gran mayoría ha sido reclutada entre el millón de afganos que se han refugiado ilegalmente en el Irán y malviven acuciados por la pobreza extrema y el miedo a la expulsión del país. Para ellos el enrolamiento en la “División afgana” significa dinero y legalidad.

Porque después de tres enganches consecutivos de tres meses cada uno reciben automáticamente el permiso de residencia y trabajo en el Irán. Y mientras están sirviendo, la solada mínima es el equivalente de 770 € mensuales, que no es ninguna fortuna para el nivel de vida iraní, pero sí una garantía contra la miseria.

La paga y el premio – los botines en campaña no se contabilizan – son aliciente suficiente para muchos jóvenes pese a que no abren de par en par las puertas del bienestar. Estas las abren más bien la muerte. Los familiares (viudas, hijos, padres) de los caídos en combate reciben automáticamente la ciudadanía iraní y una pensión de viudedad/orfandad de 250 € mensuales, amén de un trato más que benevolente por parte de las autoridades a la hora de buscar trabajo, asistencia social o alojamiento.

De ser cierto lo que dice la prensa del Irán y las naciones vecinas, Teherán ha creado la “División afgana” y las brigadas Qud en previsión de nuevos conflictos armados. El enfrentamiento con Riad irá seguramente a más y después de lo visto en Siria, Yemen y el Afganistán, el recurso a la confrontación armada resultará inevitable. Sobre todo, si a falta de muchas y hábiles maniobras políticas, Irán se ve en la tesitura de aprovechar su gran superioridad demográfica frente al bloque saudí.

Mapa de Irán

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS

Etiquetas

Andrej Babiš, ANO, Cehia, Praga

Andrej Babiš

ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS

Victoria cu majoritate relativă obținută de ANO – partidul miliardarului  Andrej Babiš – în alegerile legislative din Cehia, de duminica trecută, ar fi un simplu episod obișnuit în politica Europei Centrale, dacă n-ar fi simptomul unei alarmante atracții a societății europene actuale spre intoleranță.

ANO, care a obținut 78 din cele 200 de fotolii ale Parlamentului din Praga, a fost partidul care a cules cele mai multe voturi, deoarece a fost cel care a cerut cu mai multă claritate o reforma politică comunitară în domeniul imigrărilor. Babiš pledează pentru o reformă amplă, profundă, dar, mai ales, restrictivă; vrea mai puțini refugiați și fugari, și vrea mai puțină generozitate comunitară față de aceștia.

Praga

Grav nu este faptul că cehii sunt de acord cu domnul Babiš; alarmant – foarte alarmant – este că acest rezultat este obținut la doar câteva zile de la victoria conservatorilor austrieci care au o poziție împotriva imigranților foarte asemănătoare. Și mai ales că la această ostilitate s-au alăturat, cu mult timp mai, înainte bulgarii, grecii, slovenii, ungurii, polonezii, românii și, până și btitanicii, dacă ținem seama de faptul că unul dintre principalele motive – însă, nu unicul – al brexit-ului a fost lehamitea unei bune părți a populației insulare față de avalanșa de ne-britanici care se înstăpâneau în Marea Britanie prin intermediul legislației comunitare.

Valuri de xenofobie și intoleranță au mai fost în istoria Europei, dar niciodată nu au avut loc în perioade de acalmie ca cea actuală și cu atât de multă nediscriminare ca acum. Desigur, și în afara Europei se văd tendințe asemănătoare; în victoria electorală a lui Donald Trump, de pildă, în ultimele alegeri prezidențiale americane, unul dintre punctele principale a fost apelul  „Mai întâi de toate, America! SUA pentru americani, mai presus de orice alt lucru!”

Mulți sociologi semnalează că Vechiul Continent își pierde valorile morale, probabil din cauza xenofobiei și intoleranței. O lume care exacerbează competitivitatea și recompensa materială a acesteia va sfârși neapărat – spun sociologii – într-un egoism radical, nemilos. Poate aceasta este una dintre rădăcinile problemei, dar, doar semnalând-o nu servește prea mult, deoarece o eventuală schimbare morală a societății se petrece timp de mai multe generații, ori problemele cu care se confruntă politica nu pot aștepta atât de mult. Și nici exasperarea refugiaților și flămânzilor.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Praga

ANO DISPARA LAS ALARMAS

La victoria por mayoría relativa de ANO – el partido del multimillonario Andrey Babis – en las legislativas checas del pasado domingo sería un  episodio más de la política centroeuropea, si no fuera porque es sintomática de una alarmante querencia de la sociedad europea de hoy en día hacia la intolerancia.

ANO, que alcanzó sólo 78 de los 200 escaños del Parlamento de Praga, fue el partido más votado porque fue el que con más claridad reclamó una reforma de la política comunitaria de inmigración. Babis aboga por una reforma amplia, profunda y, sobre todo, restrictiva; quiere menos refugiados y fugitivos y quiere menos generosidad comunitaria para con ellos.

Refugiados sirios

Lo malo no es que los checos le den la razón al señor Babis; lo alarmante – lo muy alarmante – es que lo hagan solo unos días después del triunfo de los conservadores austriacos con una postura anti inmigrantes muy similar. Y que a esta hostilidad se hubiesen sumado mucho antes búlgaros, griegos, eslovenos, húngaros, polacos, rumanos y hasta británicos, si se tiene en cuenta que una de las principales razones – pero, no la única – del brexit fue el hastío de buena parte de la población insular ante el alud de gente no británica que entraba en las islas y de normas no británicas que se imperaban en Gran Bretaña: Las de las legislación comunitaria.

Olas de xenofobia e intolerancia las hubo a montón en la historia de Europa, pero nunca se produjeron en una época de bonanza cómo la actual y de una forma tan indiscriminada como ahora. Naturalmente, también fuera de Europa se registran tendencias similares; la victoria electoral de Donald Trump, por ejemplo, en los últimos comicios presidenciales estadounidenses tenía cómo uno de sus pilares el llamamiento “América primero, Estados Unidos para los estadounidenses ante todo”.

Muchos sociólogos han señalado la pérdida de valores morales del Viejo Continente como causa más probable de este fenómeno. Un mundo que exacerba la competitividad y la recompensa material de esa tiene que desembocar – dicen los sociólogos – en un egoísmo radical, despiadado. Quizá sea esta una de las raíces del problema, pero señalarla ayuda bien poco porque un eventual cambio moral de la sociedad requiere muchas generaciones y los problemas que afronta la política no pueden esperar tanto. Y las angustias de los desplazados y los hambrientos, tampoco.

Praga

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA

Etiquetas

credință, Demeter, Dumnezeu, Eleusis, Evanghelie, Grecia, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, misterii, porc, religie

Iisus NU a venit doar pentru oile rătăcile ale casei lui Israel

În această duminică, 22 octombrie, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Luca (8, 26-39): exorcizarea unui gadarez care a devenit apostol al lui Iisus.

Iată textul:

Luca 8, 26-39: Și Iisus a tras la țărm în ținutul gadarenilor, care este pe malul celălalt, în fața Galileii. După ce a coborât pe uscat, I-a ieșit înainte un bărbat care era din cetate și care avea demon de ani buni, care umbla fără cămașă și care nu trăia în casă, ci în morminte. Văzându-L pe Iisus a strigat și s-a prosternat dinaintea Lui și cu voce mare I-a zis: ce ai Tu cu mine și ce am eu cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Prea-Înalt ? Mă rog Ție, nu mă chinui ! Iar Iisus i-a poruncit duhului necurat să iasă din om. Căci de mulți ani duhul necurat pusese stăpânire pe el și, deși legat cu lanțuri și cu obezi la picioare, sfărâma legăturile și se lăsa purtat de demon pe pustii. Și l-a întrebat Iisus : care ți-e numele și acela i-a răspuns: legiune, pentru că demoni mulți intraseră în el. Și L-a rugat să nu le poruncească să se ducă în prăpastie. Era acolo o turmă de porci, destul de mulți, ce păștea pe munte. L-au rugat demonii pe Iisus să le îngăduie să intre în porci și Iisus le-a îngăduit. Ieșind, așadar, demonii din om, au intrat în porci și toată turma s-a năpustit în prăpastie, în lac, și s-a înnecat. Văzând paznicii ce se întâmplase au fugit și au vestit în cetate și pe ogoare și oamenii au ieșit să vadă.Au venit la Iisus și aflându-l pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat cu cămașă, cumințit și întreg la minte, șezând la picioarele lui Iisus, s-au înfricoșat. Și cei care văzuseră le-au povestit cum scăpase posedatul de demoni. Și L-a rugat toată mulțimea din ținutul acela al gadarenilor să plece de la ei, pentru că spaimă mare îi cuprinsese. Și El, suindu-Se în barcă, S-a întors. Și bărbatul din care ieșiseră demonii se ruga de El să-l ia cu El, dar Iisus l-a zis să plece, spunându-i: întoarce-te la casa ta și povestește câte a făcut Dumnezeu pentru tine. Și acela a umblat prin toată cetatea vestind toate câte a  făcut Iisus pentru el.

Luca 8, 26-39: Καὶ κατέπλευσεν εἰς τὴν χώραν τῶν Γαδαρηνῶν, ἥτις ἐστὶν ἀντίπερα τῆς Γαλιλαίας. ἐξελθόντι δὲ αὐτῷ ἐπὶ τὴν γῆν ὑπήντησεν αὐτῷ ἀνήρ τις ἐκ τῆς πόλεως, ὃς εἶχε δαιμόνια ἐκ χρόνων ἱκανῶν, καὶ ἱμάτιον οὐκ ἐνεδιδύσκετο καὶ ἐν οἰκίᾳ οὐκ ἔμενεν, ἀλλ᾿ ἐν τοῖς μνήμασιν. ἰδὼν δὲ τὸν ᾿Ιησοῦν καὶ ἀνακράξας προσέπεσεν αὐτῷ καὶ φωνῇ μεγάλῃ εἶπε· τί ἐμοὶ καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ, υἱὲ τοῦ Θεοῦ τοῦ ὑψίστου; δέομαί σου, μή με βασανίσῃς. παρήγγειλε γὰρ τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου. πολλοῖς γὰρ χρόνοις συνηρπάκει αὐτόν, καὶ ἐδεσμεῖτο ἁλύσεσι καὶ πέδαις φυλασσόμενος, καὶ διαρρήσσων τὰ δεσμὰ ἠλαύνετο ὑπὸ τοῦ δαίμονος εἰς τὰς ἐρήμους. ἐπηρώτησε δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· τί σοί ἐστιν ὄνομα; ὁ δὲ εἶπε· λεγεών· ὅτι δαιμόνια πολλὰ εἰσῆλθεν εἰς αὐτόν· καὶ παρεκάλει αὐτὸν ἵνα μὴ ἐπιτάξῃ αὐτοῖς εἰς τὴν ἄβυσσον ἀπελθεῖν. ἦν δὲ ἐκεῖ ἀγέλη χοίρων ἱκανῶν βοσκομένων ἐν τῷ ὄρει· καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα ἐπιτρέψῃ αὐτοῖς εἰς ἐκείνους εἰσελθεῖν· καὶ ἐπέτρεψεν αὐτοῖς. ἐξελθόντα δὲ τὰ δαιμόνια ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου εἰσῆλθον εἰς τοὺς χοίρους, καὶ ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν λίμνην καὶ ἀπεπνίγη. ἰδόντες δὲ οἱ βόσκοντες τὸ γεγενημένον ἔφυγον, καὶ ἀπήγγειλαν εἰς τὴν πόλιν καὶ εἰς τοὺς ἀγρούς. ἐξῆλθον δὲ ἰδεῖν τὸ γεγονός, καὶ ἦλθον πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν καὶ εὗρον καθήμενον τὸν ἄνθρωπον, ἀφ᾿ οὗ τὰ δαιμόνια ἐξεληλύθει, ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα παρὰ τοὺς πόδας τοῦ ᾿Ιησοῦ, καὶ ἐφοβήθησαν. ἀπήγγειλαν δὲ αὐτοῖς οἱ ἰδόντες πῶς ἐσώθη ὁ δαιμονισθείς. καὶ ἠρώτησαν αὐτὸν ἅπαν τὸ πλῆθος τῆς περιχώρου τῶν Γαδαρηνῶν ἀπελθεῖν ἀπ᾿ αὐτῶν, ὅτι φόβῳ μεγάλῳ συνείχοντο· αὐτὸς δὲ ἐμβὰς εἰς τὸ πλοῖον ὑπέστρεψεν. ἐδέετο δὲ αὐτοῦ ὁ ἀνήρ, ἀφ᾿ οὗ ἐξεληλύθει τὰ δαιμόνια, εἶναι σὺν αὐτῷ· ἀπέλυσε δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων·  ὑπόστρεφε εἰς τὸν οἶκόν σου καὶ διηγοῦ ὅσα ἐποίησέ σοι ὁ Θεός. καὶ ἀπῆλθε καθ᾿ ὅλην τὴν πόλιν κηρύσσων ὅσα ἐποίησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς.

Gadara (azi Umm Qais)

Suntem în Decapolis, o confederație de orașe pe care o crease Pompei când Israelul a intrat sub stăpânire romană, orașe în care evreii erau doar o mică comunitate ce trăia în mijlocul unei majorități de greci sau elenizate. Suntem în Gherghesa/Gherasa sau, după alții, în Gadara, orașe elenizate, unde se trăia ca în Grecia.

Gherasa se afla la o distanță de 60 km de Marea Galileii, iar Gadara la doar 9 km de ea. Deci, mai degrabă textul ne arată că Iisus se pregătea să intre în Gadara, nu în Gherasa.

Posedatul, un simplu vas locuit de demoni, trebuie că trăia în peșterile de lângă țărm, folosite de localnici drept morminte. Pe el îl alege Iisus pentru două lecții pe care le dă ucenicilor: le arată cum se face o exorcizare – și ucenicii vor face nenumărate apoi în numele Lui – și îi învață că Dumnezeu și Fiul Lui îi scapă, îi mântuiesc pe toți fiii lui Dumnezeu, de orice neam ar fi, cu toate că Iisus obișnuia să spună că „a venit doar pentru oile rătăcile ale casei lui Israel”.

Întâlnirea cu gadarezii în Gadara din Decapolis ca și cea cu femeia cananeană în Tir, în Fenicia, sunt provocări pentru ucenici: Iisus îi obișnuiește cu ideea că va exista un singur popor: cel creștin !

Pe de altă parte Iisus lasă în urma acestui episod un mesaj cât se poate de clar: vechii zei aveau să dispară, precum demonii, pentru că El urma să fie noul Zeu al unei noi umanități: creștinii.

Porcul era animalul sacru al Demetrei, zeița cerealelor și a fertilității în Grecia, iar Gadara era un oraș locuit de greci și de alte neamuri elenizate. Porcul se aducea jertfă la misteriile Demetrei (după modelul Misteriilor de la Eleusis, din Grecia) și jertfirea lui avea menirea de a aduce belșug, prosperitate, bunăstare unei cetăți grecești.

Statuie  votivă  de marmură pentelică: porc; sanctuarul din Eleusis, perioada romană. Muzeul Arheologic din Eleusis, Grecia

Sigur,  la prima întâlnire, gadarezii trebuie că s-au mâniat, odată fiindcă Iisus i-a făcut să-și piardă turma de porci (erau acolo porcii tuturor ne-evreilor dați la… porcarul cetății) și, mai ales, pentru că, pentru ei, intrarea demonilor în porci era un sacrilegiu adus Demetrei. Și, poate cel mai rău lucru era faptul că un om valora mai puțin decât un porc ! Și putem vorbi și de o a treia lecție a lui Iisus: un om este mult mai prețios decât orice avere !

Zeci de ani mai târziu, probabil și Decapolis s-a umplut de creștini ! Și atunci porcul a rămas doar animalul sacru domestic al Anului Nou.

Demeter  cu porc, figurină de teracotă, Atena, Grecia, aprox. 400 î. Hr., Cleveland Museum of Art

Iată cum descriu întâmplarea Marcu și Matei (care vorbește de doi posedați):

Marcu 5, 1-20: Și a venit Iisus pe malul celălalt al mării, în ținutul Gherghesenilor. Coborând El din barcă, I-a ieșit înainte, dintre morminte, un om cu duh necurat care-și avea sălaș în mormintele acelea și pe care nimeni nu-l putea lega cu lanțuri pentru că, de câte ori era legat cu lanțuri la mâini și obezi la picioare, le spărgea și le zdrobea și nimeni nu-l putea îmblânzi. Noapte și zi era fie în morminte fie în munți, strigând și tăindu-se în pietre. Văzându-L pe Iisus de departe a alergat la El și I s-a închinat, aruncându-I-se la picioare și, strigând cu voce mare, I-a zis: ce ai Tu cu mine și ce am eu cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Prea-Înalt ? Te rog, jură pe Dumnezeu că nu mă chinuiești ! Dar Iisus i-a răspuns: ieși duh necurat din omul (acesta) ! Și l-a întrebat: care-i numele tău și acela i-a răspuns: legiune este numele meu, pentru că suntem mulți. Și l-a rugat mult să nu-i trimită din țară. Și era acolo o turmă de porci, mare, ce păștea lângă munte. L-au rugat toți demonii, zicându-I: trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei. Și Iisus le-a dat voie. Ieșind toate duhurile cele necurate, au intrat în porci. Și s-au năpustit porcii, cu toată turma, de-a lungul țărmului înalt și prăpăstios și s-au aruncat în mare. Erau cam vreo două mii și s-au înnecat în mare. Cei ce păzeau porcii au fugit atunci și au vestit în cetate și pe ogoare și oamenii au ieșit să vadă ce se întâmpla. Vin ei la Iisus și se uită la omul care fusese posedat de demoni: îl văd șezând, îmbrăcat cu cămașă, cumințit și întreg la minte, el care avusese înainte o legiune întreagă, și s-au înfricoșat.  Și le-au povestit cei care văzuseră cum și ce se petrecuse cu posedatul și ce pățiseră porcii și ei au început să-L roage să plece din hotarele lor. Și suindu-Se Iisus în barcă, cel ce fusese în stăpânirea demonilor L-a rugat să-l lase să vină cu El, dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a spus: du-te acasă la tine și la ai tăi și povestește-le toate câte a făcut Domnul pentru tine și cum S-a îndurat de tine și acela a plecat și a vestit în Decapolis toate câte a făcut pentru el Iisus și toți se minunau.

Marcu 5, 1-20: ΚΑΙ ἦλθον εἰς τὸ πέραν τῆς θαλάσσης εἰς τὴν χώραν τῶν Γεργεσηνῶν. καὶ ἐξελθόντος αὐτοῦ ἐκ τοῦ πλοίου εὐθέως ἀπήντησεν αὐτῷ ἐκ τῶν μνημείων ἄνθρωπος ἐν πνεύματι ἀκαθάρτῳ, ὃς τὴν κατοίκησιν εἶχεν ἐν τοῖς μνήμασι, καὶ οὔτε ἁλύσεσιν οὐδεὶς ἠδύνατο αὐτὸν δῆσαι, διὰ τὸ αὐτὸν πολλάκις πέδαις καὶ ἁλύσεσι δεδέσθαι, καὶ διεσπάσθαι ὑπ᾿ αὐτοῦ τὰς ἁλύσεις καὶ τὰς πέδας συντετρῖφθαι, καὶ οὐδεὶς ἴσχυεν αὐτὸν δαμάσαι· καὶ διὰ παντὸς νυκτὸς καὶ ἡμέρας ἐν τοῖς μνήμασι καὶ ἐν τοῖς ὄρεσιν ἦν κράζων καὶ κατακόπτων ἑαυτὸν λίθοις. ἰδὼν δὲ τὸν ᾿Ιησοῦν ἀπὸ μακρόθεν ἔδραμε καὶ προσεκύνησεν αὐτόν, καὶ κράξας φωνῇ μεγάλῃ λέγει· τί ἐμοὶ καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ, υἱὲ τοῦ Θεοῦ τοῦ ὑψίστου; ὁρκίζω σε τὸν Θεόν, μή με βασανίσῃς. ἔλεγε γὰρ αὐτῷ· ἔξελθε τὸ πνεῦμα τὸ ἀκάθαρτον ἐκ τοῦ ἀνθρώπου. καὶ ἐπηρώτα αὐτόν· τί ὄνομά σοι; καὶ ἀπεκρίθη λέγων· λεγεὼν ὄνομά μοι, ὅτι πολλοί ἐσμεν. καὶ παρεκάλει αὐτὸν πολλὰ ἵνα μὴ ἀποστείλῃ αὐτοὺς ἔξω τῆς χώρας. ἦν δὲ ἐκεῖ ἀγέλη χοίρων μεγάλη βοσκομένη πρὸς τῷ ὄρει·  καὶ παρεκάλεσαν αὐτὸν πάντες οἱ δαίμονες λέγοντες· πέμψον ἡμᾶς εἰς τοὺς χοίρους, ἵνα εἰς αὐτοὺς εἰσέλθωμεν. καὶ ἐπέτρεψεν αὐτοῖς εὐθέως ὁ ᾿Ιησοῦς. καὶ ἐξελθόντα τὰ πνεύματα τὰ ἀκάθαρτα εἰσῆλθον εἰς τοὺς χοίρους· καὶ ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν δὲ ὡς δισχίλιοι· καὶ ἐπνίγοντο ἐν τῇ θαλάσσῃ. καὶ οἱ βόσκοντες τοὺς χοίρους ἔφυγον καὶ ἀπήγγειλαν εἰς τὴν πόλιν καὶ εἰς τοὺς ἀγρούς· καὶ ἐξῆλθον ἰδεῖν τί ἐστι τὸ γεγονός. καὶ ἔρχονται πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ θεωροῦσι τὸν δαιμονιζόμενον καθήμενον καὶ ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα, τὸν ἐσχηκότα τὸν λεγεῶνα, καὶ ἐφοβήθησαν. καὶ διηγήσαντο αὐτοῖς οἱ ἰδόντες πῶς ἐγένετο τῷ δαιμονιζομένῳ καὶ περὶ τῶν χοίρων. καὶ ἤρξαντο παρακαλεῖν αὐτὸν ἀπελθεῖν ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν. καὶ ἐμβαίνοντος αὐτοῦ εἰς τὸ πλοῖον παρεκάλει αὐτὸν ὁ δαιμονισθεὶς ἵνα μετ᾿ αὐτοῦ ᾖ. καὶ οὐκ ἀφῆκεν αὐτόν, ἀλλὰ λέγει αὐτῷ· ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου πρὸς τοὺς σοὺς καὶ ἀνάγγειλον αὐτοῖς ὅσα σοι ὁ Κύριος πεποίηκε καὶ ἠλέησέ σε. καὶ ἀπῆλθε καὶ ἤρξατο κηρύσσειν ἐν τῇ Δεκαπόλει ὅσα ἐποίησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ πάντες ἐθαύμαζον.

Demeter și Persefona, basorelief de marmură, 340-320 î. Hr., Atena, Grecia aprox., Luvru

Matei 8, 28-34; 9, 1: Când Iisus a ajuns pe malul celălalt, în ținutul Gherghesenilor, I-au ieșit înainte doi oameni stăpâniți de demon, veniți dintre morminte, de care nu te puteai apropia căci erau tare sălbatici și din pricina cărora nimeni nu se mai încumeta să treacă pe drumul acela. Și iată că au strigat spunându-I: Ce avem noi cu Tine și Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuiești ? Și era undeva (mai) departe de ei o turmă de porci, mulți, ieșiți la păscut. Demonii Îl rugau pe Iisus zicând: dacă tot ne izgonești, lasă-ne să ne ducem în turma de porci. Iisus le-a răspuns: duceți-vă ! Și atunci ei, ieșind, s-au dus în turma de porci și iată că toată turma s-a năpustit pe țărmul înalt și s-a aruncat în mare și a pierit în ape. Iar paznicii au fugit și s-au dus în cetate și au (po)vestit toate (câte se întâmplaseră) cu oamenii aceia stăpâniți de demon. Și toată cetatea a ieșit să-L întâlnească pe Iisus și văzându-L L-au rugat să plece din hotarele lor. Și urcându-Se în barcă, a trecut marea pe malul celălalt și a venit în cetatea Lui (Capernaum).

Matei 8, 28-34; 9, 1:Καὶ ἐλθόντι αὐτῷ εἰς τὸ πέραν εἰς τὴν χώραν τῶν Γεργεσηνῶν ὑπήντησαν αὐτῷ δύο δαιμονιζόμενοι ἐκ τῶν μνημείων ἐξερχόμενοι, χαλεποὶ λίαν, ὥστε μὴ ἰσχύειν τινὰ παρελθεῖν διὰ τῆς ὁδοῦ ἐκείνης. καὶ ἰδοὺ ἔκραξαν λέγοντες· τί ἡμῖν καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ υἱὲ τοῦ Θεοῦ; ἦλθες ὧδε πρὸ καιροῦ βασανίσαι ἡμᾶς; ἦν δὲ μακρὰν ἀπ᾿ αὐτῶν ἀγέλη χοίρων πολλῶν βοσκομένη. οἱ δὲ δαίμονες παρεκάλουν αὐτὸν λέγοντες· εἰ ἐκβάλλεις ἡμᾶς, ἐπίτρεψον ἡμῖν ἀπελθεῖν εἰς τὴν ἀγέλην τῶν χοίρων. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ὑπάγετε. οἱ δὲ ἐξελθόντες ἀπῆλθον εἰς τὴν ἀγέλην τῶν χοίρων· καὶ ἰδοὺ ὥρμησε πᾶσα ἡ ἀγέλη τῶν χοίρων κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν καὶ ἀπέθανον ἐν τοῖς ὕδασιν. οἱ δὲ βόσκοντες ἔφυγον, καὶ ἀπελθόντες εἰς τὴν πόλιν ἀπήγγειλαν πάντα καὶ τὰ τῶν δαιμονιζομένων. καὶ ἰδοὺ πᾶσα ἡ πόλις ἐξῆλθεν εἰς συνάντησιν τῷ ᾿Ιησοῦ, καὶ ἰδόντες αὐτὸν παρεκάλεσαν ὅπως μεταβῇ ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν. ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν.

Demeter, acompaniată de un porc, statuie de teracotă, aprox. 330 î. Hr., Luvru (foto Erich Lessing)

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS

Etiquetas

Austria, Michael Spindelegger, Partidul Popular Austriac, Sebastian Kurz, Viena, Wien-Meidling

Sebastian Kurz

VIJELIA VIENEZĂ

Câștigătorul ultimelor alegeri din Austria, Sebastian Kurz, este un copil minune în politica europeană: secretar de stat la 24 de ani; ministru federal, la 27, șeful partidului conservator ÖVP- Partidul Popular Austriac -, la 30, și șef al guvernului federal, la 31. Mai înainte, ca însărcinări mai mici: a obținut șefia organizației de tineret a ÖVP, precum și un fotoliu în Parlamentul național.

Dacă ne uităm mai bine în CV-ul său, vedem că este mai mult decât un copil minune, este un „fenomen politic”. Acest flăcău a ajuns pe cea mai de sus treaptă politică, înainte de a-și fi terminat studiile de Drept (trebuie să-și mai dea 2 examene și să-și susțină lucrarea de stat), și acest urcuș l-a făcut în mare viteză, contrazicându-se cu toată lumea. Cu toată lumea, dar nu și cu mentorul său, fostul lider al ÖVP – Michael Spindelegger -, care a avut atâta încredere în Kurz, încât nu a ezitat să-i încredințeze un potofoliu ministerial și nici să-i cedeze conducerea ÖVP.

Iar Kurz, care este exact contrariul a ceea ce înseamnă numele său de familie (în germană kurz înseamnă scurt), și-a început cariera fulgerătoare luptându-se cu toată lumea. Și-a reformat partidul, atât în structură, cât și în ideologie, a pariat înaintea tuturor celor din Olimpul politic austriac pe o atitudine împotriva avalanșei de refugiați. Încrederea nemărginită pe care o are în propia sa persoană –depășită numai de ambiția sa- l-a făcut să-și ducă o campanie electorală pentru funcția de cancelar federal atât de originală, încât dacă i-am spune heterodoxă ar suna a glumă nevinovată.

Wien-Meidling

Ceea ce surprinde cel mai mult în biografia politică a lui Kurz este că nimic din viața sa nu anunța o carieră atât de vertiginoasă. S-a născut într-un mediu aproape apolitic – tată inginer și mamă secretară – într-un cartier cu oameni din clasa mijlocie-joasă din Viena (Wien-Meidling), iar, din timpul cât a fost elev de liceu, ceea ce l-a făcut să se evidențieze a fost marele său talent retoric și lipsa totală de simpatie pentru refugiații și migranții care se năpusteau spre Europa Centrală, în căutarea unei vieți mai ușoare. Dar, în Austria, această atitudine este foarte răspândită, deoarece xenofobia vine din vremuri de demult și este foarte puernic înrădăcinată.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 Viena

EL VENDAVAL VIENÉS

El ganador de las últimas elecciones austriacas, Sebastián Kurz, es poco menos que el “niño prodigio” de la política europea: secretario de Estado con 24 años; ministro federal, con 27, jefe de partido – el conservador ÖVP, Partido Popular Austriaco -, con 30 y jefe de Gobierno federal, con 31. Antes, y como cargos menores, se calzó la jefatura de los jóvenes del ÖVP y un escaño en el Parlamento nacional.

Si se mira bien su “curriculum”, uno ha de cambiar lo de niño prodigio por “fenómeno político”. Porque este mozalbete ha culminado su ascenso político antes que su carrera de Derecho (le falta aprobar 2 asignaturas y la licenciatura) y lo ha hecho a galope, llevando la contraria a todo el mundo. Bueno, a todo el mundo menos a su mentor, el anterior jefe del ÖVP – Michael Spindelegger -, quien confió tanto en Kurz que no dudó ni un momento en confiarle una cartera ministerial ni tampoco en cederle las riendas del ÖVP.

Michael Spindelegger

Y Kurz, que es todo lo contrario de lo que dice su apellido (en alemán kurz significa corto), comenzó su fulgurante carrera llevando la contraria a tirios y troyanos. Reformó su partido tanto en las estructuras como en el ideario, apostó antes que nadie en el Olimpo político austriaco por una actitud contraria al alud de fugitivos. Su desbordante confianza en sí mismo – superada sólo por su ambición – le llevó también a desarrollar una campaña electoral para la cancillería federal, una campaña tan original que llamarla heterodoxa suena casi a burla pacata.

Lo más sorprendente en la biografía política de Kurz es que nada en su vida permitía presagiar la arrolladora carrera que ha tenido. Nació en un ambiente casi apolítico – padre ingeniero y madre, secretaria – en un barrio de clase media baja de Viena (Wien-Meidling) y en el colegio donde cursó la Enseñanza Media lo único eventualmente político que se recuerda de él es su gran talento retórico y la nula simpatía que sentía por los refugiados y fugitivos que se precipitaban sobre Europa Central en pos de una vida más fácil. Y en Austria eso no es una singularidad ya que la xenofobia tiene un largo historial y un fuerte arraigo.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI

Etiquetas

Împărăție, credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, parabolă, religie, semănător

O promisiune de nerefuzat: creșterea interioară.

În acestă duminică, 15 octombrie 2017, în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Luca (8, 5-15) și se recitește un fragment din Evanghelia după Ioan 17, 1-13. Ce le leagă ? Nașterea unui nou popor, spiritual ! Creștinii !

Iată primul text:

Luca 8, 5-15: A ieșit semănătorul să-și semene sămânța. Și în timp ce semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au fost călcate în picioare și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. Altele au căzut pe piatră și, deși au încolțit și au crescut, s-au uscat pentru că n-au avut apă. Altele au căzut în mijlocul mărăcinilor și pentru că au crescut printre mărăcinii, mărăcinii le-au înăbușit. Iar altele au căzut în pământul cel bun și crescând, au făcut rod însutit. Spunând acestea, Iisus a strigat: cel ce are urechi de auzit să audă ! Și ucenicii Îl întrebau: ce înseamnă parabola acesta ? Iar Iisus le-a zis: vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți le e dat (să li se vorbească) în parabole ca, văzând, să nu vadă și auzind să nu înțeleagă. Parabola e așa: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Semințele de lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul și le smulge Cuvântul din inimă ca nu cumva crezând, să se mântuiască. Semințele căzute pe piatră sunt cei care, când aud, primesc cu bucurie Cuvântul; dar ei n-au rădăcină; sunt cei care cred o vreme, dar care, când vin ispitele și încercările, încetează să mai creadă.  Semințele căzute printre mărăcini, sunt cei care aud, dar care, purtați de griji, de bogăție și de plăcerile vieții, se lasă sufocați de ele și nu rodesc până la capăt. Iar semințele care cad în pământul cel bun, sunt cei care ascultă în inima lor frumoasă și bună, desăvârșită, Cuvântul lui Dumnezeu, îl primesc, îl păzesc, îl urmează și și-l însușesc și apoi rodesc cu răbdare.

Luca 8, 5-15: ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι τὸν σπόρον αὐτοῦ. καὶ ἐν τῷ σπείρειν αὐτὸν ὃ μὲν ἔπεσε παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ κατεπατήθη, καὶ τὰ πετεινὰ τοῦ οὐρανοῦ κατέφαγεν αὐτό· καὶ ἕτερον ἔπεσεν ἐπὶ τὴν πέτραν, καὶ φυὲν ἐξηράνθη διὰ τὸ μὴ ἔχειν ἰκμάδα· καὶ ἕτερον ἔπεσεν ἐν μέσῳ τῶν ἀκανθῶν, καὶ συμφυεῖσαι αἱ ἄκανθαι ἀπέπνιξαν αὐτό. καὶ ἕτερον ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν ἀγαθήν, καὶ φυὲν ἐποίησε καρπὸν ἑκατονταπλασίονα. ταῦτα λέγων ἐφώνει· ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. ᾿Επηρώτων δὲ αὐτὸν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· τίς εἴη ἡ παραβολὴ αὕτη. ὁ δὲ εἶπεν· ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, τοῖς δὲ λοιποῖς ἐν παραβολαῖς, ἵνα βλέποντες μὴ βλέπωσι καὶ ἀκούοντες μὴ συνιῶσιν. ἔστι δὲ αὕτη ἡ παραβολή· ὁ σπόρος ἐστὶν ὁ λόγος τοῦ Θεοῦ· οἱ δὲ παρὰ τὴν ὁδόν εἰσιν οἱ ἀκούσαντες, εἶτα ἔρχεται ὁ διάβολος καὶ αἴρει τὸν λόγον ἀπὸ τῆς καρδίας αὐτῶν, ἵνα μὴ πιστεύσαντες σωθῶσιν. οἱ δὲ ἐπὶ τῆς πέτρας οἳ ὅταν ἀκούσωσι, μετὰ χαρᾶς δέχονται τὸν λόγον, καὶ οὗτοι ρίζαν οὐκ ἔχουσιν, οἳ πρὸς καιρὸν πιστεύουσι καὶ ἐν καιρῷ πειρασμοῦ ἀφίστανται. τὸ δὲ εἰς τὰς ἀκάνθας πεσόν, οὗτοί εἰσιν οἱ ἀκούσαντες, καὶ ὑπὸ μεριμνῶν καὶ πλούτου καὶ ἡδονῶν τοῦ βίου πορευόμενοι συμπνίγονται καὶ οὐ τελεσφοροῦσι. τὸ δὲ ἐν τῇ καλῇ γῇ, οὗτοί εἰσιν οἵτινες ἐν καρδίᾳ καλῇ καὶ ἀγαθῇ ἀκούσαντες τὸν λόγον κατέχουσι καὶ καρποφοροῦσιν ἐν ὑπομονῇ.

Iată și variantele lui Matei și Marcu:

Matei, 13, 4-22: Iată a ieșit semănătorul să semene și, în timp ce semăna, o parte din semințe a căzut pe lângă drum și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. Altă parte a căzut în locuri pietroase unde nu aveau pământ mult și au  încolțit repede, pentru că pământul nu era adânc; dar când răsărea soarele le ardea și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. O altă parte a căzut peste mărăcini și s-au înălțat mărăcinii și le-au sufocat. O altă parte a căzut în pământul cel bun și semințele au dat rod: una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cel ce  are urechi de auzit să audă ! Și s-au apropiat ucenicii și I-au zis: de ce le vorbești în parabole ? Și Iisus le-a răspuns: pentru că vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, dar lor nu le este dat. Celui ce are i se va da și îi va prisosi, iar celui ce n-are i se va lua și ce are. Lor le vorbesc în parabole ca, văzând, să nu vadă și auzind să nu audă și să nu înțeleagă, ca să nu se întoarcă (la calea cea dreaptă). Și atunci se va împlini lor profeția lui Isaia, cea care spune: cu auzul veți auzi și de înțeles nu vă va fi dat să înelegeți și văzând veți vedea și nu vă va fi dat să cunoașteți. Căci s-a îngroșat inima poporului acestuia și cu urechile greu au auzit și ochii lor și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă (la Mine) și Eu să-i vindec. Fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud. Adevărat vă spun vouă că mulți profeți și drepți au râvnit să vadă cele pe care le vedeți voi și n-au văzut și să audă cele pe care le auziți voi și n-au auzit. Voi ascultați acum parabola semănătorului: oricine ascultă Cuvântul despre Împărăție și nu pricepe, vine cel rău și îi ia Cuvântul semănat în inimă. Acesta este sămânța însămânțată lângă drum. Sămânța însămânțată  în locuri pietroase este cel care auzind Cuvântul, îl primește pe dată cu bucurie și-l păstrează; dar el nu are rădăcină în el, ci e schimbător și nestatornic și atunci când e strâmtorat, amenințat și prigonit din pricina Cuvântului, se poticnește și dă înapoi într-o clipă. Iar sămânța semănată în mărăcini  este cel care aude Cuvântul, dar grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul în el și-l fac neroditor.

Matei, 13, 4-22: ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι. καὶ ἐν τῷ σπείρειν αὐτὸν ἃ μὲν ἔπεσε παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ ἐλθόντα τὰ πετεινὰ κατέφαγεν αὐτά· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὰ πετρώδη, ὅπου οὐκ εἶχε γῆν πολλήν, καὶ εὐθέως ἐξανέτειλε διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς, ἡλίου δὲ ἀνατείλαντος ἐκαυματίσθη, καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ρίζαν ἐξηράνθη·  ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ ἀπέπνιξαν αὐτά·  ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν καὶ ἐδίδου καρπὸν ὃ μὲν ἑκατόν, ὃ δὲ ἐξήκοντα, ὃ δὲ τριάκοντα. ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. Καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ εἶπον αὐτῷ· διατί ἐν παραβολαῖς λαλεῖς αὐτοῖς; ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· ὅτι ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τῶν οὐρανῶν, ἐκείνοις δὲ οὐ δέδοται. ὅστις γὰρ ἔχει, δοθήσεται αὐτῷ καὶ περισσευθήσεται· ὅστις δὲ οὐκ ἔχει, καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ. διὰ τοῦτο ἐν παραβολαῖς αὐτοῖς λαλῶ, ἵνα βλέποντες μὴ βλέπωσι καὶ ἀκούοντες μὴ ἀκούωσι μηδὲ συνῶσι, μήποτε ἐπιστρέψωσι· καὶ τότε πληρωθήσεται αὐτοῖς ἡ προφητεία ῾Ησαΐου ἡ λέγουσα· ἀκοῇ ἀκούσετε καὶ οὐ μὴ συνῆτε, καὶ βλέποντες βλέψετε καὶ οὐ μὴ ἴδητε· ἐπαχύνθη γὰρ ἡ καρδία τοῦ λαοῦ τούτου, καὶ τοῖς ὠσὶ βαρέως ἤκουσαν, καὶ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν ἐκάμμυσαν, μήποτε ἴδωσι τοῖς ὀφθαλμοῖς καὶ τοῖς ὠσὶν ἀκούσωσι καὶ τῇ καρδίᾳ συνῶσι καὶ ἐπιστρέψωσι, καὶ ἰάσομαι αὐτούς. ῾Υμῶν δὲ μακάριοι οἱ ὀφθαλμοί, ὅτι βλέπουσι, καὶ τὰ ὦτα ὑμῶν, ὅτι ἀκούουσιν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν ὅτι πολλοὶ προφῆται καὶ δίκαιοι ἐπεθύμησαν ἰδεῖν ἃ βλέπετε, καὶ οὐκ εἶδον, καὶ ἀκοῦσαι ἃ ἀκούετε, καὶ οὐκ ἤκουσαν. ῾Υμεῖς οὖν ἀκούσατε τὴν παραβολὴν τοῦ σπείραντος. παντὸς ἀκούοντος τὸν λόγον τῆς βασιλείας καὶ μὴ συνιέντος, ἔρχεται ὁ πονηρὸς καὶ αἴρει τὸ ἐσπαρμένον ἐν τῇ καρδίᾳ αὐτοῦ· οὗτός ἐστιν ὁ παρὰ τὴν ὁδὸν σπαρείς. ὁ δὲ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπαρείς, οὗτός ἐστιν ὁ τὸν λόγον ἀκούων καὶ εὐθέως μετὰ χαρᾶς δεχόμενος καὶ λαμβάνων αὐτόν·  οὐκ ἔχει δὲ ρίζαν ἐν ἑαυτῷ, ἀλλὰ πρόσκαιρός ἐστι, γενομένης δὲ θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον εὐθὺς σκανδαλίζεται. ὁ δὲ εἰς τὰς ἀκάνθας σπαρείς, οὗτός ἐστιν ὁ τὸν λόγον ἀκούων καὶ ἡ μέριμνα τοῦ αἰῶνος τούτου καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου συμπνίγει τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται.

Marcu, 4, 3-20: Iată a ieșit semănătorul să semene și s-a făcut că, în timp ce semăna, o parte din semințe a căzut lângă  drum și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde semințele nu aveau pământ mult, și au încolțit repede, pentru că pământul nu era adânc; dar când răsărea soarele le ardea și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. O altă parte a căzut în mărăcini și s-au înălțat mărăcinii și au sufocat semințele și rod n-au dat. O altă parte a căzut în pământul cel bun și semințele au dat rod care s-a înălțat și a crescut și a sporit și semințele acelea au rodit și dintr-una au ieșit treizeci, din alta șaizeci și din alta o sută. Și Iisus le-a zis: cel ce are urechi de auzit să audă ! Când a rămas singur, cei ce se aflau cu El, împreună cu ucenicii, L-au întrebat cum se tălmăcește parabola. Și El le-a spus: vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar cei din afară au parte de toate numai în parabole ca, văzând, să vadă și să nu priceapă și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca să nu se întoarcă (la Dumnezeu și la calea cea dreaptă) și să li se ierte lor păcatele. Și le mai spune Iisus: dacă nu pricepeți parabola aceasta, cum  o să le înțelegeți pe toate celelalte ? Semănătorul seamănă Cuvântul (lui Dumnezeu) iar semințele căzute lângă drum, unde e semănat Cuvântul, sunt cei care, atunci când îl aud (nu-l pot păstra pentru că) pe dată vine și satana și le smulge Cuvântul semănat în inimile lor. La fel,  semințele semănate în loc pietros sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc de îndată cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei, ci sunt schimbători și nestatornici și atunci când sunt strâmtorați, amenințați și prigoniți din pricina Cuvântului, se poticnesc și dau înapoi într-o clipă. Iar semințele semănate printre mărăcini sunt cei care aud Cuvântul, dar grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției și dorințele (de a le avea pe toate celelalte), care pătrund  în ei, înăbușă Cuvântul în ei și-l fac neroditor. Iar semințele semănate în pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută.

Marcu, 4, 3-20: ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ σπείρειν ὃ μὲν ἔπεσεν ἐπὶ τὴν ὁδόν, καὶ ἦλθον τὰ πετεινὰ καὶ κατέφαγεν αὐτό·  καὶ ἄλλο ἔπεσεν ἐπὶ τὸ πετρῶδες, ὅπου οὐκ εἶχε γῆν πολλήν, καὶ εὐθέως ἐξανέτειλε διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς, ἡλίου δὲ ἀνατείλαντος ἐκαυματίσθη, καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ρίζαν ἐξηράνθη·  καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ συνέπνιξαν αὐτό, καὶ καρπὸν οὐκ ἔδωκε·  καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν καλὴν καὶ ἐδίδου καρπὸν ἀναβαίνοντα καὶ αὐξάνοντα, καὶ ἔφερεν ἐν τριάκοντα καὶ ἐν ἑξήκοντα καὶ ἐν ἑκατόν. καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. ῞Οτε δὲ ἐγένετο κατὰ μόνας, ἠρώτησαν αὐτὸν οἱ περὶ αὐτὸν σὺν τοῖς δώδεκα τὴν παραβολήν. καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ· ἐκείνοις δὲ τοῖς ἔξω ἐν παραβολαῖς τὰ πάντα γίνεται, ἵνα βλέποντες βλέπωσι καὶ μὴ ἴδωσι, καὶ ἀκούοντες ἀκούωσι καὶ μὴ συνιῶσι, μήποτε ἐπιστρέψωσι καὶ ἀφεθῇ αὐτοῖς τὰ ἁμαρτήματα. καὶ λέγει αὐτοῖς· οὐκ οἴδατε τὴν παραβολὴν ταύτην, καὶ πῶς πάσας τὰς παραβολὰς γνώσεσθε; ὁ σπείρων τὸν λόγον σπείρει. οὗτοι δέ εἰσιν οἱ παρὰ τὴν ὁδὸν ὅπου σπείρεται ὁ λόγος, καὶ ὅταν ἀκούσωσιν, εὐθὺς ἔρχεται ὁ σατανᾶς καὶ αἴρει τὸν λόγον τὸν ἐσπαρμένον ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν. καὶ οὗτοι ὁμοίως εἰσὶν οἱ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπειρόμενοι, οἳ ὅταν ἀκούσωσι τὸν λόγον, εὐθὺς μετὰ χαρᾶς λαμβάνουσιν αὐτόν, καὶ οὐκ ἔχουσι ρίζαν ἐν ἑαυτοῖς, ἀλλὰ πρόσκαιροί εἰσιν· εἶτα γενομένης θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον, εὐθὺς σκανδαλίζονται. καὶ οὗτοί εἰσιν οἱ εἰς τὰς ἀκάνθας σπειρόμενοι, οἱ τὸν λόγον ἀκούοντες, καὶ αἱ μέριμναι τοῦ αἰῶνος τούτου καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου καὶ αἱ περὶ τὰ λοιπὰ ἐπιθυμίαι εἰσπορευόμεναι συμπνίγουσι τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται. καὶ οὗτοί εἰσιν οἱ ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν σπαρέντες, οἵτινες ἀκούουσι τὸν λόγον καὶ παραδέχονται, καὶ καρποφοροῦσιν ἐν τριάκοντα καὶ ἐν ἑξήκοντα καὶ ἐν ἑκατόν.

Suntem undeva pe țărmul Mării Galileei. Iisus le vorbește mulțimilor dintr-o barcă de pescari, arătându-ne simbolic că… pescuiește misionari: pe viitorii formatori ai noului Său popor, un popor spiritual, cel creștin.

Cu El sunt cei doisprezece ucenici, inițiații din primul cerc, dar și primii inițiați din cel de-al doilea cerc, pe care îl va lărgi la ospățul de inițiere de pe muntele unde va înmulți cele cinci pâini și cei doi pești și unde va rosti așa-numita predică de pe munte.

De data aceasta spune mulțimii pilde sau parabole: de fapt își învață inițiații să predice, să-I răspândească învățătura (Cuvântul) cât mai ușor de înțeles.

Iar inițiații sunt „cei ce se aflau cu El” și cu ucenicii. Inițiații Primului și celui de-al Doilea Cerc.

Spunându-le viitorilor Săi misionari parabola semănătorului, Iisus îi previne că vor întâlni tot felul de oameni, cu minți diferite, deschiși mai mult sau mai puțin noii învățături a Fiului lui Dumnezeu. Și că, spunându-le o poveste cu tâlc, o parabolă, îi va cuceri și se vor face mult mai lesne înțeleși. Îi previne că vor da peste catehumeni de tot felul…

… puternici sau slabi, care cedează mai mult sau mai puțin sau, în cazul fericit, deloc, ispitelor de tot felul…

… autosuficienți sau labili sau încrezători și răbdători sau oameni desăvârșiți („cei care ascultă în inima lor frumoasă și bună” – en kardia kali ke agathi/ἐν καρδίᾳ καλῇ καὶ ἀγαθῇ – cum spune Luca – pentru că, în greacă kalos ke agathos, frumos și bun, este un mod de a spune desăvârșit). Și aici vedem, din nou, că Evangheliile au fost scrise în special pentru greci și pentru vorbitorii de greacă, evrei sau ne-evrei elenizați și, desigur, pentru cei ce frecventau misteriile de oriunde din Grecia și din Asia Mică.

Catehumeni pe care vor trebui să-i cucerească din prima întâlnire și în mintea și în sufletul cărora vor trebui să facă să rodească, pe deplin, modelul de viață hristic.

Iisus spune parabola semănătorului și pentru mulțimile care veniseră să-L asculte, în care vedea viitorul popor creștin, viitorii catehumeni, încercând să le prevină că nu ajunge să-L asculte și că trebuie să gândească, să simtă, să trăiască după învățăturile Lui.

Și, mai ales, să le prevină că va veni vremea când adepții Săi , creștinii, vor fi prigoniți, vânați, șantajați (strânși cu ușa este traducerea poate cea mai grăitoare pentru grecescul thlipsis/θλῖψις, presiune, strâmtorare, restriște) pentru că au acceptat să creadă în El (au primit Cuvântul, adică învățătura Sa despre Împărăția lui Dumnezeu).

Dar, parabola se adresează mai ales inițiaților Săi, semănătorii, celor care îi vor răspândi învățătura. În greacă verbul σπείρω înseamnă a semăna, a sădi, a însămânța și, de aici: a răspândi, a împrăștia, a dispersa, Iar aici semănătorul este o spiron/ ὁ σπείρων, adică „cel ce împrăștie, răspândește” se subînțelege… sămânța cunoașterii divine.

 Cercetătorii cred că parabola semănătorului este o creație a primilor creștini, a primilor catehizatori, cei din Biserica primară cum se spune, care-și supuneau convertiții unui examen de conștiință și îi preveneau totodată că îi așteaptă două feluri de ispite, de obstacole, care-i pot împiedică să ajungă la împlinire: persecuțiile împotriva creștinilor și tentațiile, ce par irezistibile, ale lumii: putere, bogăție, plăceri…

Era un mod de a le cere, de a-i încuraja să fie tari, să nu se teamă de persecutori și să nu se lase pradă tentațiilor lumii acesteia.

Așa s-ar explica folosirea nepotrivită, aici, a pasajului din Isaia 6, 9-10: Şi El a zis: „Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”./ Trad. Biblia Sinodală.

Cel mai probabil, însă, parabola semănătorului este una din parabolele spuse de Iisus, relatate de Marcu și împrumutate de la  Marcu de Matei și Luca. O parabolă folosită des de primii catehizatori, probabil într-o formă ușor alterată.

Era, credem, o poveste bună de spus noilor creștini , la început de drum, pentru a-i face să înțeleagă de ce e bine să fie fermi în credință. Iar promisiunea era: creștere interioară și rodire spirituală. Pentru cine avea urechi de auzit, aceasta era o promisiune !

Duminică, 15 octombrie 2017, se recitește la liturghie un fragment din Evanghelia lui Ioan: 17, 1-13. Este un text care poate fi pe deplin înțeles dacă înțelegem bine anumite cuvinte, mai ales verbul a preamări. Pentru că el este cheia înțelegerii lui Iisus ca… coregent al lui Dumnezeu.

Iată textul:

Ioan 17, 1-13: ΤΑΥΤΑ ἐλάλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐπῆρε τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ εἶπε· πάτερ, ἐλήλυθεν ἡ ὥρα· δόξασόν σου τὸν υἱόν, ἵνα καὶ ὁ υἱός σου δοξάσῃ σε, καθὼς ἔδωκας αὐτῷ ἐξουσίαν πάσης σαρκός, ἵνα πᾶν ὃ δέδωκας αὐτῷ δώσῃ αὐτοῖς ζωὴν αἰώνιον. αὕτη δέ ἐστιν ἡ αἰώνιος ζωή, ἵνα γινώσκωσί σε τὸν μόνον ἀληθινὸν Θεὸν καὶ ὃν ἀπέστειλας ᾿Ιησοῦν Χριστόν. ἐγώ σε ἐδόξασα ἐπὶ τῆς γῆς, τὸ ἔργον ἐτελείωσα ὃ δέδωκάς μοι ἵνα ποιήσω· καὶ νῦν δόξασόν με σύ, πάτερ, παρὰ σεαυτῷ τῇ δόξῃ ᾗ εἶχον πρὸ τοῦ τὸν κόσμον εἶναι παρὰ σοί. ᾿Εφανέρωσά σου τὸ ὄνομα τοῖς ἀνθρώποις οὓς δέδωκάς μοι ἐκ τοῦ κόσμου. σοὶ ἦσαν καὶ ἐμοὶ αὐτοὺς δέδωκας, καὶ τὸν λόγον σου τετηρήκασι. νῦν ἔγνωκαν ὅτι πάντα ὅσα δέδωκάς μοι παρὰ σοῦ ἐστιν· ὅτι τὰ ρήματα ἃ δέδωκάς μοι δέδωκα αὐτοῖς, καὶ αὐτοὶ ἔλαβον, καὶ ἔγνωσαν ἀληθῶς ὅτι παρὰ σοῦ ἐξῆλθον, καὶ ἐπίστευσαν ὅτι σύ με ἀπέστειλας. ᾿Εγὼ περὶ αὐτῶν ἐρωτῶ· οὐ περὶ τοῦ κόσμου ἐρωτῶ, ἀλλὰ περὶ ὧν δέδωκάς μοι, ὅτι σοί εἰσι, καὶ τὰ ἐμὰ πάντα σά ἐστι καὶ τὰ σὰ ἐμά, καὶ δεδόξασμαι ἐν αὐτοῖς. καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἐν τῷ κόσμῳ, καὶ οὗτοι ἐν τῷ κόσμῳ εἰσί, καὶ ἐγὼ πρὸς σὲ ἔρχομαι. πάτερ ἅγιε, τήρησον αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου ᾧ δέδωκάς μοι, ἵνα ὦσιν ἓν καθὼς ἡμεῖς. ὅτε ἤμην μετ’ αὐτῶν ἐν τῷ κόσμῳ, ἐγὼ ἐτήρουν αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου· οὓς δέδωκάς μοι ἐφύλαξα, καὶ οὐδεὶς ἐξ αὐτῶν ἀπώλετο εἰ μὴ ὁ υἱὸς τῆς ἀπωλείας, ἵνα ἡ γραφὴ πληρωθῇ. νῦν δὲ πρὸς σὲ ἔρχομαι, καὶ ταῦτα λαλῶ ἐν τῷ κόσμῳ ἵνα ἔχωσι τὴν χαρὰν τὴν ἐμὴν πεπληρωμένην ἐν αὐτοῖς.

Ioan 17, 1-13: Acestea le-a grăit Iisus apoi Și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Părinte, a sosit ceasul, preamărește-Ți Fiul ca și Fiul Tău să Te preamărească. De vreme ce Tu I-ai dat Lui putere asupra a tot trupul (putere deplină să-l refacă), lasă-L să-i dea viață veșnică fiecăruia din cei pe care I l-ai dat Lui. Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și să-L cunoască pe Cel pe care L-ai trimis, Iisus Hristos. Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care mi-ai dat-o Mie s-o fac. Și acum preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi fost lumea. Am arătat (și am făcut cunoscut) numele Tău oamenilor, celor pe care Mi–ai dat din lume. Ai tăi au fost și Mi i-ai dat Mie și au păzit cuvântul Tău. Acum ei au cunoscut că toate câte Mi le-ai dat Mie, de la Tine sunt, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat Mie Eu le-am dat lor și ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru ei Mă rog, nu pentru lume Mă rog: Mă rog  pentru cei pe care Mi i-ai dat Mie, pentru că ai Tăi sunt. Toate ale Mele ale Tale sunt și ale Tale sunt ale Mele și M-am preamărit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu la Tine vin. Părinte sfânt, păzește-i pe ei, în numele Tău, nume în care Mi i-ai dat Mie, ca și ei să fie una așa cum suntem noi. Cât timp am fost cu ei în lume Eu i-am păzit în numele Tău. Pe cei pe care mi i-ai dat, i-am păzit și niciunul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzaniei, ca să se împlinească Scriptura. Acum la Tine vin și grăiesc aceste lucruri cât mai sunt în lume, ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Iisus luase ultima cină pascală, la ultimul Paște pe care-l făcuse cu ucenicii la Ierusalim. Ultima Cină, pe care tradiția a numit-o Cina cea de taină. Poate nu atât pentru că erau feriți de ochii lumii, cât mai ales pentru Testamentul… secret al lui Iisus, lăsat numai celor doisprezece, deveniți unsprezece.

Le lăsase ucenicilor două porunci noi, care nu existau în Legea lui Moise, porunca  iubirii și porunca solidarității: să se iubească unul pe altul și să fie solidari unul cu celălalt (porunci reînnoite de fiecare dată când aveau să frângă pâinea și să bea vinul împreună, toți, din aceeași cupă, în amintirea Lui; a mânca pâine și a bea vin cu cineva este cel mai intim act cu putință)…

… le lăsase promisiunea venirii Mângâietorului/Paracletului…

… și… un nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Iată ce le spune: … dacă cineva Mă iubește, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face casă în el/ἐάν τις ἀγαπᾷ με, τὸν λόγον μου τηρήσει, καὶ ὁ πατήρ μου ἀγαπήσει αὐτόν, καὶ πρὸς αὐτὸν ἐλευσόμεθα καὶ μονὴν παρ’ αὐτῷ ποιήσομεν.

Iisus și ucenicii ieșiseră din odaia unde cinaseră (nu știm unde stau) și Iisus se roagă de față cu ei Tatălui, așa cum se roagă un Mare preot pentru poporul lui: ucenicii aveau să dea naștere unui popor, un popor spiritual: creștinii. Un popor al unui nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Un Dumnezeu fără alt nume decât… Părinte/Tată.

Un popor ce, respectând porunca iubirii și a solidarității, va trăi altfel decât trăise lumea până atunci. Nu știm ce înseamnă viață veșnică, dar putem presupune că este o viață… dumnezeiască !

Un popor ce-și va cunoaște Tatăl ceresc… față către față ! Pentru că „a cunoaște Numele” este o expresie specifică limbii ebraice care înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu. Evreii credeau că adevăratul nume al lui Dumnezeu este tabu, inefabil și de aceea în loc să spună Dumnezeu spuneau Numele !

Este un moment solemn, sacru și irepetabil. Un moment în care Iisus îi cere Tatălui să-L onoreze pentru încheierea cu succes a misiunii Sale pe pământ: formarea noului popor spiritual, a unei noi umanități.

Verbul doxazo/ δοξάζω, care înseamnă aici: a onora, a stima, a cinsti, traduce, de fapt, verbul ebraic kaved (כָּבֵד), a fi puternic, important, o persoană cu greutate, demnă de toată stima, onoarea. Și, dacă ne gândim că substantivul kavod (כָּבוֹד) înseamnă: splendoare, strălucire, lumină a soarelui, a lunii, a stelelor, a cerului, preeminență, majestate, glorie, onoare, cinste, bună reputație, respect abundență, bogății…

… ne dăm seama că, în limbajul dublu pe care-L folosește Iisus absolut întotdeauna, verbul a preamări/a slăvi sugerează, de fapt, divinitarea Lui/regalitatea Lui celestă la care participă alături de Dumnezeu, Regele Lumii.

Iată un loc din Psalmi în care Dumnezeu apare ca regele maiestuos, înconjurat de strălucire, splendoare, podoabe, glorie, al lumii, cum o arată cuvintele hod/ הוֹד  și hadar/ הָדָר, sinonimele lui kavod/(כָּבוֹד):

Ps. 103, 1-2:

Binecuvintează suflete al meu pe Domnul ! Doamne Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte ! În măreție și slavă Te-ai îmbrăcat,
Tu care Te îmbraci în lumină ca și cu o haină, Tu care întinzi cerurile ca un cort.
בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ

עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

εὐλόγει ἡ ψυχή μου τὸν κύριον κύριε ὁ θεός μου ἐμεγαλύνθης σφόδρα ἐξομολόγησιν (închinarea noastră) καὶ εὐπρέπειαν (frumusețe) ἐνεδύσω/ ἀναβαλλόμενος φῶς ὡς ἱμάτιον ἐκτείνων τὸν οὐρανὸν ὡσεὶ δέρριν

Și o ultimă lămurire: … ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Este încă un dar pe care Iisus îl lasă ucenicilor: bucuria Lui că misiunea Sa pe pământ a reușit, o bucurie… magică care avea să-i însuflețească și să-i transfigureze, încât marea operă de creștinare să le pară cât mai ușoară.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…

Etiquetas

alegeri, Austria, Christian Kern, Sebastian Kurz, Wolfgang Schüssel

Cancelarul austriac Cristian Kern

AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …

Alegerile din Austria de duminica viitoare, 15 octombrie, au un farmec surprinzător: cu principalii candidați, cei mai apreciați de opinia publică de mult timp, în țară domnește o atmosferă de frondă care ne face să ne așteptăm la o răsturnare electorală a principalilor protagoniști.

Cancelarul Christian Kern, din partea Partidului Social-democrat (SPÖ), și rivalul său din Partidul Popular (ÖVP), Sebastian Kurz, – care este, în același timp, ministrul de externe al cabinetului Kern – nu numai că se pot mândri cu o gestiune guvernamentală satisfăcătăoare, dar și cu faptul că au întreprins reforme promițătoare în partidele lor (cu toate că, în acest aspect, Kurz a înfăptuit mai multe decât Kern). Și totuși, sondajele de opininie indică o dorință clară de a înlătura de la putere coaliția SPÖ-ÖVP.

Cărui fapt se datorează această puternică dorință de schimbare e greu de explicat, dacă n-ar fi numai sănătosul bun simț comun popular care consideră că igiena politică austriacă trebuie să pună capăt căsătoriei de conveniență între (în teorie) principalii rivali parlamentari, adică, între conservadori (ÖVP) și socialiști (SPÖ). De 30 de ani încoace, aceste două partide au format 23 de guverne de mare coaliție…! Pe de o parte, această continuitate a adus – nu se poate nega acest lucru – stabilitate și bunăstare în țară, dar, pe de altă parte, simptomele anchilozării intelectuale și administrtive potențează puternic dorința de schimbare.

Liberalii (FPÖ), care, în Austria, nu sunt liberali, ci ultraconservatori, își aduc și ei contribuția la această plictiseală populară. Discreditarea (din cauza populismului) din era Haider, liderul care le-a adus cea mai mare cotă de putere, a fost depășită, și se pare că, în mod inevitabil, viitorul guvern va fi format de unul dintre cele două mari partide ale țării și un aliat minoritar: liberalii.

În mod tradițional, partenerul natural al FPÖ a fost ÖVP, însă, liberalii austriecii din ziua de azi vin cu un program de guvernare care se îmbină mai ușor cu linia social-democrată a lui Kern, asumându-și FPÖ, în această ipotetică coaliție, rolul foarte rentabil de „moderator financiar” al socialiștilor. Pe de altă parte, în rândurile liberalilor, încă este viu dezastrul electoral suferit de partid din cauza catastrofalei căsnicii guvernamentale cu popularii cancelarului, din vremea aceea, Wolfgang Schüssel.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…

Sebastian Kurz, ministro de asuntos exteriores

Las elecciones austríacas del próximo domingo, 15, tienen un sorprendente encanto : con los principales candidatos más valorados por la opinión pública en mucho tiempo, en el país impera un aire de fronda que obliga a esperar un revolcón electoral de los principales protagonistas.

El canciller Christian Kern, del Partido Socialdemócrata (SPÖ), y su rival del Partido Popular (ÖVP), Sebastian Kurz, – y al mismo tiempo ministro de Exteriores del Gabinete Kern – no sólo pueden alardear de una gestión gubernamental satisfactoria, sino incluso de haber emprendido prometedoras reformas de sus respectivos partidos (aunque en este aspecto, más Kurz que Kern). Y no obstante, todos los sondeos de opinión señalan un claro deseo de degollar la coalición SPÖ-ÖVP.

El porqué de esta ansia de cambio es muy difícil de explicar, a no ser por el sano sentido común popular que considera que la higiene política austriaca ha de darle el alto a un matrimonio de conveniencia entre los (en teoría) principales rivales parlamentarios, conservadores (ÖVP) y socialistas (SPÖ). ¡ En los últimos 30 años, estos dos partidos han formado 23 Gobiernos de gran coalición…! Y es que, si por una parte esta continuidad ha engendrado una innegable estabilidad y bienestar en el país, los síntomas de anquilosamiento intelectual y administrativo potencian poderosamente las ganas de cambio.

Los liberales (FPÖ), que, en Austria, no son liberales, sino ultraconservadores, también aportan su grano de arena al hastío popular. El descrédito (por populismo) de su era Haider, el líder que les proporcionó su mayor cuota de poder, ha sido ya superado y parece inevitable que el próximo Gobierno esté formado por uno de los dos grandes partidos y un socio minoritario, los liberales.

Tradicionalmente, el socio natural del FPÖ ha sido la ÖVP, pero los liberales austríacos de hoy en día ofrecen un programa gubernamental que casa más fácilmente con la línea socialdemócrata de Kern, asumiendo en esa hipotética coalición el FPÖ el muy rentable papel de “moderador financiero” de los socialistas. Y por otra parte, en las filas liberales aún está viva la debacle electoral que sufrió el partido tras un catastrófico maridaje gubernamental con los populares del, a la sazón, canciller Wolfgang Schüssel.

Wolfgang Schüssel, ex canciller de Austria

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN

Etiquetas

înviere, credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, Nain, religie

Iisus se revelează ca Dumnezeu la Nain.

În această duminică, 8 octombrie, se citește la liturghie un fragment din Evanghelia după Luca (7, 11-16).  Mesajul ei: o epifanie a lui Iisus.

Iată textul:

Luca 7, 11-16: Și s-a făcut că mai departe Iisus s-a dus într-o cetate numită Nain; împreună cu El mergeau mulți din ucenicii Lui și mulțime multă. Când a venit aproape de poarta cetății iată un mort era dus la groapă; era singurul fiu al unei văduve;  și mulțime multă din cetate era cu ea. Văzând-o, Domnul s-a îndurat de ea și i-a spus: nu plânge ! Și s-a apropiat și s-a atins de năsălie, iar cei ce o duceau s-au oprit. Atunci Iisus a zis: tinere, cu tine vorbesc, scoală, trezește-te ! Și mortul s-a ridicat în șezut și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale (în brațe). Pe toți i-a cuprins atunci spaima și L-au mărit pe Dumnezeu zicând  „profet mare ni s-a ridicat nouă” și „Dumnezeu a cercetat poporul Său”.

Luca 7, 11-16: Καὶ ἐγένετο ἐν τῷ ἑξῆς ἐπορεύετο εἰς πόλιν καλουμένην Ναΐν· καὶ συνεπορεύοντο αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἱκανοὶ καὶ ὄχλος πολύς. ὡς δὲ ἤγγισε τῇ πύλῃ τῆς πόλεως, καὶ ἰδοὺ ἐξεκομίζετο τεθνηκὼς υἱὸς μονογενὴς τῇ μητρὶ αὐτοῦ, καὶ αὕτη ἦν χήρα, καὶ ὄχλος τῆς πόλεως ἱκανὸς ἦν σὺν αὐτῇ. καὶ ἰδὼν αὐτὴν ὁ Κύριος ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτῇ καὶ εἶπεν αὐτῇ· μὴ κλαῖε·  καὶ προσελθὼν ἥψατο τῆς σοροῦ, οἱ δὲ βαστάζοντες ἔστησαν, καὶ εἶπε· νεανίσκε, σοὶ λέγω, ἐγέρθητι. καὶ ἀνεκάθισεν ὁ νεκρὸς καὶ ἤρξατο λαλεῖν, καὶ ἔδωκεν αὐτὸν τῇ μητρὶ αὐτοῦ. ἔλαβε δὲ φόβος πάντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, λέγοντες ὅτι προφήτης μέγας ἐγήγερται ἐν ἡμῖν, καὶ ὅτι ἐπεσκέψατο ὁ Θεὸς τὸν λαὸν αὐτοῦ.

Iisus venea de la Capernaum unde îl pe vindecase slujitorul unui centurion, slujitor care trăgea să moară. Trebuie că mulțimile care se țineau după El își puseseră mari speranțe în Iisus de L-au urmat până la Nain, fiindcă e ceva cale de mers de la Capernaum până aici.

Și speranțele nu le-au fost înșelate: Iisus a înviat din morți un băiat chiar sub ochii lor. Așadar Îl văzuseră vindecând și acum îl vedeau înviind morți.  Adică alungând/învingând boala și alungând/învingând moartea.

Nainul (azi Nein) se află în Galileea, la câțiva km de Nazaret, de Muntele Tabor și de Sunem, cetatea unde și Elisei înviase altădată un prunc.

Desigur, nu întâmplător Iisus și alaiul Său, ucenicii și oamenii din Capernaum care-L urmaseră, se încrucișează cu cortegiul funerar tocmai aici.

Scena se petrece undeva afară din cetate, nu departe de poarta cetății. Iisus și cei care erau cu El se pregăteau să intre, iar cei care conduceau mortul la groapă ieșiseră și se îndreptau spre cimitirul care, în vechiul Israel, se afla întotdeauna în afara zidurilor.

Iisus venise anume să-l învie din morți pe fiul unei văduve din Nain. Minunea Lui le-a trezit celor de față amintirea învierilor făcute de Ilie la Sarepta, lângă Sidon, în  Fenicia (Libanul de azi), și de Elisei, ucencul lui Ilie, la Sunem.

Totul devine limpede dacă parcurgem relatarea celor două învieri din Cartea a III și Cartea a IV-a a Regilor:

Iată textele în traducerea Bibliei Sinodale:

 3 Regi 17, 17-24: După aceasta s-a îmbolnăvit copilul femeii, stăpâna casei, şi boala lui a fost atât de grea, că n-a mai rămas suflare într-însul. Şi a zis ea către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?” Iar Ilie a zis: „Dă-mi pe fiul tău!” Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?” Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat. Şi a luat Ilie copilul şi s-a coborât cu el din foişor în casă şi l-a dat mamei sale şi a zis Ilie: „Iată copilul tău este viu!” Atunci a zis femeia către Ilie: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu (iș Elohim- אִישׁ אֱלֹהִים) şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!”

4 Regi 4, 17-37: Dar femeia aceea a zămislit şi în anul următor, chiar pe vremea aceea, a născut un fiu, după cum îi spusese Elisei. Crescând acel copii, s-a dus întruna din zile la tatăl său, la secerători. Şi a zis către tatăl său: „Vai, mă doare capul!” Iar acesta a zis către o slugă: „Du-l la mama lui!” Şi l-a luat şi l-a dus la mama lui. Şi a stat pe braţele ei până la amiază şi a murit. Atunci ea s-a dus şi l-a pus în patul omului lui Dumnezeu şi l-a încuiat acolo şi a ieşit. Apoi a chemat pe bărbatul său şi a zis: „Trimite-mi o slugă şi o asină, căci mă duc până la omul lui Dumnezeu şi mă întorc îndată”. Bărbatul a zis: „De ce să te duci la el? Astăzi nu este nici lună nouă, nici zi de odihnă”. Ea a zis: „Fii pe pace!” Şi punând şaua pe asină, a zis către sluga sa: „Ia-o şi porneşte, dar să nu mă opreşti din mers până nu-ţi voi spune eu!” Şi pornind, s-a dus la omul lui Dumnezeu, în muntele Carmelului. Şi când a văzut-o omul lui Dumnezeu din depărtare, a zis către sluga sa Ghehazi: „Asta este şunamiteanca aceea! Aleargă întru întâmpinarea ei şi întreab-o: Eşti sănătoasă? Şi bărbatul tău e sănătos? Şi copilul tău e sănătos?” Şi ea a răspuns: „Sunt sănătoşi!” Iar dacă a ajuns pe munte la omul lui Dumnezeu, s-a apucat de picioarele lui. Atunci Ghehazi a venit să o dea la o parte; dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci este cu sufletul amărât şi Domnul a ascuns aceasta de mine şi nu mi-a arătat”. Iar ea a zis: „Au cerut-am eu fiu de la domnul meu? N-am zis eu oare, nu amăgi pe roaba ta?” Atunci Elisei a zis către Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul tău, ia toiagul meu în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bună ziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu pe faţa copilului!” Iar mama copilului a zis: „Pe cât este de adevărat că Domnul este viu, cum este viu şi sufletul tău, tot aşa este de adevărat că nu te voi lăsa!” Atunci el s-a sculat şi s-a dus după dânsa. Ghehazi însă s-a dus înaintea lor şi a pus toiagul pe faţa copilului; dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Şi a ieşit Ghehazi întru întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând: „Copilul nu se trezeşte!” Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului. Sculându-se apoi, Elisei s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea s-a dus şi s-a întins iar peste copil. Și a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii. Atunci a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: „Cheamă pe şunamiteanca aceea!” Şi acela a chemat-o şi, venind ea, i-a zis: „Ia-ţi copilul!” Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.

Mai precis, Iisus se asigura că în conștiința oamenilor care-L vedeau El va rămâne ca „omul lui Dumnezeu” (iș Elohim- אִישׁ אֱלֹהִים), adică trimisul lui Dumnezeu, şi cel în gura căruia „este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu”.

 Cu alte cuvinte se asigura că intră în conștiința colectivă a israelienilor ca un nou Trimis al lui Iahve-Elohim.

Nu întâmplător este și felul în care îl numește Luca, pentru prima dată în acest fragment, Domnul(Kirios/ Κύριος) ! – pentru că Domnul era chemat numai Dumnezeu.

Să deducem că Luca înțelesese că această  înviere era, de fapt, prilejul unei epifanii ? Da, putem !

În această întâmplare, relatată doar de Luca, Iisus apare ca Dumnezeu. El nu se roagă ca Ilie și Elisei și capete puterea de a învia morții, pentru că… o avea ca Unul care era una cu Dumnezeu.

Notă: verbul grecesc eghiro/ἐγείρω înseamnă: a face să se scoale, a trezi din somn, a trezi/scula din morți, a ridica; a se trezi, a se scula …

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

CATALUÑA SAU CATALUNYA ?

Etiquetas

Catalonia, Kosovo, Mariano Rahoy, referendum, Spania

Se va desprinde Catalonia de Spania ?

Mișcarea suveranistă catalană, după câte se pare, nu-și va atinge obiectivul mult dorit: desprinderea de restul Spaniei.

Catalonia este cea mai prosperă regiune a țării. De pildă, numai în domeniul turismului, în primele opt luni ale acestui an, au vizitat-o 28 de milioane de turiști (din totalul de 80 de milioane de turiști străini care au vizitat Spania), la o populație de 7,5 milioane de catalani. Pe locurile al doilea și al treilea s-au situat Insulele Baleare și, respectiv, Insulele Canare.

Catalonia s-a săturat să tot subvenționeze alte regiuni din Spania, mai puțin dezvoltate, și a încercat să… divorțeze!

A reușit să dea o teribilă „lovitură de imagine” pentru cauza ei. Lumea întreagă a văzut cum persoane pașnice – bătrâni, femei și chiar copii – au fost brutalizate, la centrele de votare pentru referendum, de trupele din Guardia Civil. Au fost sute de răniți, numai la Barcelona. În toată Catalonia, vreo 900 !

Rezultatele referendum-ului arată că marea majoritate din cele peste două milioane de catalani care au votat, au spus DA! desprinderii de Spania.

A greșit, oare, Mariano Rajoy, președintele guvernului spaniol, atunci când a ordonat ca forțele de ordine să intervină pentru a opri, în oarecare măsură, desfășurarea referendum-ului, care, oricum era considerat ilegal?

Catalanii au votat, deoarece libertatea de a vota înseamnă DEMOCRAȚIE.

Autoritățile centrale de la Madrid au încercat să impiedice desfășurarea referendumului de secesiune deoarece în Constituția țării scrie negru pe alb că Spania este un stat unitar. Deci, au apărat STATUL DE DREPT.

În această înfruntare dintre DEMOCRAȚIE și STATUL DE DREPT, Europa și lumea întreagă va sta de o parte, nu se va amesteca: este o problemă internă a statului spaniol!

Aici au greșit catalanii! Nu au prevăzut faptul că, pe plan internațional, nimeni nu se va solidariza cu ei, în mod oficial. Acum, au văzut că sunt singuri, doar secesioniștii cu ei înșiși, și încearcă să obțină, cu disperare, măcar o mediere internațională. În plus, Mariano Rajoy s-a folosit tocmai de această strategie a izolării interne și externe a forțelor secesioniste. S-a asigurat, în prealabil, că poate conta pe acordul și solidaritatea cancelariilor din UE și chiar din SUA. Iar, spaniolilor le-a spus că nu va avea loc niciun referendum, deoarece a fost declarat ilegal. Aparenta TORPEZA (prostie) din partea președintelui guvernului spaniol se dovedește a fi o STRATEGIE foarte bine calculată și planificată.

A vorbit până și regele : momentul este foarte grav ! (…de suma gravedad), i-a acuzat pe catalani de nesupunere! (desobediencia), a cerut restabilirea ordinii constituționale…și a transmis națiunii un mesaj de liniște și calm, deoarece, oricât de grav ar fi momentul, națiunea va ști să-l depășească.

Iată că fenomenului numit Brexit, i se adaugă, acum, o mică mișcare dezintegratoare, care nu are niciun EXIT în coadă, dar care este potențialmente mult mai infecțioasă și periculoasă: brexitul se programează și aranjează la masa negocierilor, în schimb, Catalonia vrea să se lanseze în gol numai pentru a se rupe ! Ori, Europa este plină de regiuni infectate cu acest gen de virus secesionist, care așteaptă un simplu val agitator pentru a-și exacerba virulența.

Nu numai că nu e momentul  pentru acrobații periculoase, dar Catalonia trebuia să aleagă altă cale pentru a-și defini și obține un nou statut, mai convenabil pentru ea, în cadrul Regatului Spaniei. Proclamarea independenței o va duce într-o fundătură, din care nu o va putea scoate decât Spania. Nimeni altcineva!

Exemplul creațiunii numite Kosovo (care nu reușește să fie un adevărat stat!) nu va fi considerat vreodată, în Europa, ca un antecedent demn de urmat! S-a născut în urma unor bombardamente NATO și ingerințe externe de neînțeles până în zilele noastre.

Vom încheia spunând că este posibil ca lucrurile să se deterioreze și mai mult în Catalonia cea divizată și învrăjbită, dar, până la urmă va începe DIALOGUL (un cuvânt folosit mai mult pentru reproșuri, decât pentru a fi pus în practică) pentru a ajunge la reconciliere și unitate, singura terapie eficientă pentru a ieși din teribila stare de stress etnic și social, care domnește în Catalonia și în întreaga Spanie.

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Pericolul nord-corean: azi, nu,… mâine, cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá

Etiquetas

Coreea de Nord, Donald Trump, Kim Jong-un

Pericolul nord-corean: azi, nu,… mâine, cine știe ? Washington, Diana Negre

Criza militară nord-coreană este, în ziua de azi, versiunea politică și modernă a poveștii  „Păzea, că vine lupul!”, deoarece, cu toate că Coreea de Nord produce bombe atomice și rachete intercontinentale, totuși, deocamdată, nu are capacitatea de a lansa un atac termonuclear contra SUA, țara care denunță cu cea mai mare vehemență pericolul nord-corean.

Aceasta nu înseamnă că pericolul real nu va exista într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Nimeni nu poate să prevadă, acum, în Occident, de cât timp va avea nevoie Pyongyang-ul pentru a fabrica rachete intercontinentale, care să poată transporta o bombă termo-nucleară de mare greutate, pe o distanță de 10.000 de km., sau pentru a produce o bombă cu hidrogen de dimensiuni reduse, care să poată fi instalată în capul unei rachete, însă, toată lumea este convinsă că va reuși, dacă va avea suficient timp la dispoziție.

Desigur…dacă va avea timp, tehnicieni, material auxiliar, informații tehnologice și nu puține elemente necesare pentru a construi bombe și rachete pe care nu le poate fabrica singură și, deci, va trebui să le importe din alte țări. În realitate, toată istoria arsenalului nuclear și balistic nord-corean este istoria unui foarte lent – a început în anii 50 ai secolului trecut – proces de cârpeală a unor petice.

După războiul Coreei, URSS a sprijinit megalomania lui Kim Il-sung – fondatorul dinastiei comuniste care domnește în republică de aproape 7 decenii – ajutând-ul să construiască un centru de cercetări nucleare și un reactor experimental. Douăzeci de ani mai târziu, dictatorul comunist a proclamat ca obiectiv strategic național construirea de bombe atomice. URSS nu a fost de acord și a întrerupt toate ajutoarele tehnice și materiale. Atunci a început căutarea nord-coreană a peticelor. Văzând că cei bogați și puternici nu o ajutau, s-a dus să obțină măcar lucruri de mâna a doua.

Kim Jong-un

În Pakistan – cu nepăsarea generalului care guverna atunci, Pervez Musharraf – a cumpărat tehnologia pe care o dezvoltase Abdul Kadir Khan pentru ca Pakistanul să-și poată fabrica prima sa bombă atomică. În Pakistan și în alte țări, care nu semnaseră tratatele de ne-proliferare a armelor nucleare, Coreea de Nord a cumpărat tot ce ea nu putea produce, de la apă grea, până la instalații de centrifugare a gazelor.

Pe această cale, Pyongyang nu numai că a ajuns să posede propriul său arsenal nuclear, dar, și-a construit și baterii balistice proprii. Primele rachete pe care le-a produs au fost copii ale vechilor rachete cu rază scurtă de acțiune, „Scud”, pe care rușii le-au scos din uz. Kim Il-sung a cumpărat două exemplare din Egipt, iar tehnicienii săi le-au copiat și le-au îmbunătățit treptat, până au ajuns să le vândă bine și masiv gherilelor și țărilor din lumea a treia. Din acele două exemplare „Scud” s-au născut Hwasong 12 și 14, rachete de rază medie și, respectiv, lungă de acțiune; acestea din urmă, cu combustibil solid de propulsie, asemănătoare rachetelor rusești sau ucrainene RD 250.

Toate acestea impresionează mai mult decât sunt ele în realitate. Cele 6 teste termonucleare nord-coreene trădează o tehnologie deloc fiabilă, iar rachetele Hwasong 14 pot parcurge 10.000 de kilometri, dar cu o încărcatură de numai 150 de kilograme, sau 8.000 de kilometri – care separă Seattle de coastele nord-coreene – dacă încărcătura este de cel mult 250 de kilograme, adică infinit mai puțin decât greutatea unei bombe termonucleare. Pyongyang-ul nu dispune nici de bombardiere strategice, iar cele 50 de avioane de vânătoare și bombardament, copii ale unui bi-reactor sovietic din perioada imediată a celui de al doilea război mundial, pot transporta o încărcătură de până la 3.000 de kilograme, dar, raza lor de acțiune este de 2.000 de kilometri, adică nu ar ajunge nici măcar până la baza americană din Guam.

În fața acestei panorame, nu putem ști cu certitudine dacă zarva stârnită de Trump este o ediție politică a poveștii „Păzea, că vine lupul!” sau o exacerbare a precauțiunii.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá. Washington, Diana Negre.

La crisis militar norcoreana es hoy en día la versión política y moderna del cuento “Que viene el lobo¨, porque si es cierto que Corea del Norte fabrica bombas atómicas y tiene misiles intercontinentales, también lo es que, por ahora, es incapaz de lanzar un ataque termonuclear contra Estados Unidos, el país que está denunciando con más vehemencia el peligro norcoreano.

Pero todo esto no quiere decir que el peligro no vaya a existir en un futuro más o menos próximo. Nadie puede predecir actualmente en Occidente lo que tardará Pyongyang en fabricar misiles intercontinentales capaces de llevar una pesada bomba termonuclear a 10.000 kms de distancia o fabricar una bomba H de escaso peso y tamaño para que quepa en la cabeza de un misil, pero todo el mundo da por seguro que acabará lográndolo si dispone de tiempo suficiente para ello.

Bueno…eso si tiene tiempo, técnicos, material auxiliar, información tecnológica y no pocos elementos constitutivos de bombas y misiles que el país no puede fabricar y ha de importar del extranjero. En realidad, toda la historia del arsenal nuclear y balístico norcoreano es la historia de un lento – comenzó en los años 50 del siglo pasado – proceso de sastrería de parches.

Tras la guerra de Corea, la URSS apoyó la megalomanía de Kim Il-sung –el fundador de la dinastía comunista que gobierna la República desde hace cerca de 7 decenios– ayudándole a construir un centro de investigación nuclear y un reactor experimental. Veinte años más tarde, el dictador comunista proclamó como meta armamentista nacional la fabricación de bombas atómicas. La URSS de aquel entonces no lo aprobó y suspendió las ayudas técnicas y materiales. Ahí comenzó la ruta norcoreana de los parches. Ya que los ricos y poderosos no le ayudaban, se fue a buscar lo que necesitaba en casa de los segundones.

La dinastía Kim,  de izquierda a derecha: Kim il-sung, Kim Jong-il y Kim Jong-un

Compró en el Pakistán –con la pasividad complaciente del general gobernante de turno, Pervez Musharraf– la tecnología que había desarrollado Abdul Kadir Khan para que el Pakistán fabricase su primera bomba atómica. Al Pakistán y a otros países que no habían firmado los tratados contra la proliferación de armas nucleares les compró todo lo que Corea del Norte no podía producir y necesitaba para producir bombas atómicas, desde agua pesada hasta centrifugadoras de gas.

Y por este camino Pyongyang no sólo ha llegado a tener su arsenal nuclear, sino también sus baterías balísticas. Los primeros misiles que fabricó fueron copias del viejo misil de corto alcance, “Scud” que los rusos habían dejado de producir. Kim Il-sung le compró dos ejemplares a Egipto y sus técnicos lo copiaron y fueron mejorando con el tiempo hasta venderlo bien y mucho a guerrillas y naciones del 3º mundo. De aquellos dos “Scud” nacieron los Hwasong 12 y 14, misiles –respectivamente– de mediano y largo alcance; estos últimos con propulsores sólidos similares a los rusos –o ucranianos– RD 250.

Kim Jong-un

Todo eso parece más de lo que realmente es. Las 6 pruebas termonucleares norcoreanas revelan una técnica todavía nada fiable y sus Hwasong 14  sólo pueden recorrer 10.000 kms con una cabeza de 150 kg. u 8.000 km –que separan a Seattle de las costas norcoreanas– si el peso es de 250 kg., como máximo, que es infinitamente menos del peso de un artefacto termonuclear. Tampoco tiene Pyongyang bombarderos estratégicos y sus 50 cazabombarderos, copias de un birreactor soviético de la postguerra mundial, pueden llevar una carga de hasta 3.000 kg, pero su radio de acción es de 2.000 kms, con lo que no alcanzarían ni la base norteamericana de Guam.

Ante este panorama, uno no sabe si los aspavientos de Trump son una edición política del cuento de qué vienen los lobos o una exacerbación del curarse en salud.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.