RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN

Etiquetas

Alexei Navalny, Novoe Vremea, Putin, Rusia, Transparency Internacional, Vladimir Litvinenko

RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA

Faptul că Rusia este diferită s-a văzut, încă o dată, la jumătatea lunii noiembrie, când săptămânalul electronic “Novoe Vremea” a fost salvat de populația țării: în numai patru zile – patru ! – s-au adunat 25 de milioane de ruble pentru plata unei amenzi pe care guvernul a aplicat-o acestei publicații.

Cu toate că exprimată în euro suma este mai puțin impresioantă decât în ruble (cele 25 de milioane înseamnă  330.000 de euro), o asemenea salvare nu are termen de comparație în istoria politică a lumii occidentale.

Practic, problema a început odată cu apariția publicației “Novoe Vremea” ca săptămânal politic, în condiții grafice deosebite și cu excelente informații politice, dar, copleșitor anti-guvernamental. Kremlinul a răspuns inamiciției acestui hebdomadar cu o persecuție sistematică și tipică regimului: o ploaie întreagă de amenzi și sancțiuni administrative. Cea mai importantă dintre acestea a fost închiderea ediției tipărite, în iunie anul trecut, în urma unor serii de articole deosebit de critice și subiective la adresa președintelui Vladimir Putin și a uneia dintre fiicele sale.

Și cum cei care editau săptămânalul s-au încăpățânat să-și continue activitatea, trecând de la hârtie la suport electronic, persecuția administrativă a continuat. Astfel, i s-a dat o amendă de 22 de milioane de ruble (aproximativ 300.000 de euro) ”…  pentru că ar fi primit bani de la un agent străin…”.

Până aici totul pare normal și obișnuit pe scena politico-jurnalistică a Rusiei, deoarece asemenea donații sunt interzise de lege. Ce n-a fost normal a fost faptul că Finanțele și Poliția nu și-au dat seama că donațiile proveneau, în marea lor majoritate, de la cetățeni ruși stabiliți în străinătate, prin intermediul unui fond, calificat în mod oficial, ca fiind  “un agent străin”. Cel care și-a dat seama a fost un deputat, fost membru al KGB-ului. Desigur, în pură tradiție kaghebistă deputatul denunțător nu a explicat cum a ajuns să cunoască detaliile contabilității publicației “Novoe Vremea”…

Aleksey Navalny

De fapt, în această istorie a salvării menționatei reviste nu presa este protagonista, ci opoziția. Este o reacție la atotputernicia președintelui Putin. Există precedente: foarte mulți bani adunați rapid pentru a plăti amenzi date unor oameni care l-au criticat pe președintel Rusiei. Astfel, tenacele denunțător al abuzurilor autorităților, Alexei Navalny, a primit donații în valoare de 5.000.000 de ruble pentru campania sa electorală, cu toate că i se interzisese să participe la alegerile prezidențiale din anul acesta. Filiala “Transparency International” din Rusia a primit un milion de ruble, ca să poată plăti despăgubiri rectorului Universității din Sankt Petersburg, Vladimir Litvinenko, după câte s-a aflat, prieten apropiat al lui Putin, pe care îl acuzase de corupție. Vladimir Putin și-a obținut doctoratul tocmai la universitatea pe care o conduce Litvinenko.

Vladimir Litvinenko

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN

Eso de que Rusia es diferente se ha ratificado una vez más – y cómo nunca –  a mediados de noviembre con la salvación popular del semanario electrónico “The New Times”: una suscripción reunió en cuatro, ¡ cuatro ¡, días 25 millones de rublos para pagar la multa gubernamental impuesta la publicación.

Y aunque la recaudación es en euros bastante menos espectacular que en rublos (los 25 millones equivalen a 330.000 €), una salvación similar no tiene su parangón en la historia política del mundo occidental.

El caso comenzó prácticamente desde el nacimiento de “The New Times” como un semanario político de gran calidad tipográfica y excelente información política, aunque machaconamente antigubernamental. Y el Kremlin correspondió al desamor del semanario con una persecución sistemática y típica del régimen: Lluvia de multas y sanciones administrativas. La más importante de estas últimas fue el cierre de la edición impresa en junio del pasado año, a raíz de una serie de artículos sumamente críticos y subjetivos sobre el presidente Vladimir Putin y una de sus hijas.

Pero como los editores del semanario se empecinaban en seguir existiendo y pasaban del papel a la electrónica, la persecución administrativa prosiguió. Y sancionó recientemente con una multa de 22 millones de rublos (unos 300.000 €) al semanario·”…  por haber recibido fondos de un agente extranjero…”.

Hasta aquí, todo normal, habitual, en el escenario político-periodístico ruso ya que estos donantes los prohíbe la legislación. Lo que ya no es normal en absoluto es que Hacienda y Policía no se percatasen de que muchos donativos que recibía la publicación salían de cuentas en el extranjero de ciudadanos rusos que las hacían llegar a la publicación a través de un fondo que estaba calificado oficialmente como “agente extranjero”. Quien sí se percató del detalle y lo denunció fue un diputado, antiguo miembro del KGB. Naturalmente y en la más ortodoxa tradición de los servicios secretos, el diputado denunciante no explicó nunca como llegó a conocer los detalles de la contabilidad del “The New Times”…

Putin y Litvinenko

En realidad, esta historia de la salvación de la mentada revista no tiene a la Prensa de protagonista, sino a la oposición; se trata de una reacción popular contra la prepotencia del presidente Putin. Porque existen precedentes: Recaudaciones fulminantes y cuantiosas para sufragar las multas impuestas a críticos del actual presidente. Así, el empecinado denunciante de los abusos administrativos, Alexei Navalny, recibió 5.000.000 de rublos en donativos para su campaña electoral pese a que se le prohibió participar en los comicios presidenciales de este año. Y la filial rusa de “Transparency Internacional” recibió un millón de rublos para hacer frente a la indemnización que debía pagar al director de la Universidad de San Petersburgo y, según rumores, íntimo del presidente, – Vladimir Litvinenko – por haberle acusado de corrupción. Vladimir Putin obtuvo su doctorado justamente en la universidad que dirige Litvinenko.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

Anuncios

PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS

Etiquetas

Amazon, Cristal City, Donald Trump, New York, protecționism, San Francisco, SUA, Washington

PARADOXURI AMERICANE            Washington, Diana Negre

Donald Trump este la Casa Albă de mai puțin de doi ani, dar, iată că a apărut o contradicție ironică pentru un președinte american care arborează steagul protecționismului și rupe, fără menajamente, toate tratatele pentru a apăra interesele  comerciale ale SUA: pentru prima dată, în 12 ani, țara va depăși recordul deficitului comercial.

Aceasta se întâmplă după renegocierea Tratatului de Liber Schimb cu Mexicul și Canada, după renunțarea la acordurile comerciale din zona Pacificului și după amenințările cu noi taxe vamale, atât pentru țările prietene, cât și pentru cele considerate a fi inamice.

Pentru Trump, hotărât să se folosească de șederea sa la Casa Albă  pentru a apăra întreprinderile americane, aceasta reprezintă îndeplinirea promisiunii de „a-i reda Americii grandoarea”. Însă, realitățile economice, așa cum se întâmplă de obicei, sunt mult mai puternice decât retorica: avântul economic din SUA, cu o creștere de aproape 4%, anul acesta și probabil și următorul, sporește apetitul pentru consum al cetățenilor săi… care se aprovizionează masiv din toată lumea.

Și nu e de mirare că se întâmplă așa: până în 2006, puțin mai înainte de recesiunea care a afectat lumea întreagă, SUA doborau, în fiecare an, câte un record de deficit comercial, deoarece așa merge o economie bună. Lucrurile se repetă și acum, iar, dacă pentru specialiști situația este ușor de înțeles, majoritatea oamenilor de rând pot să creadă că ar fi vorba de eșecul politicii comerciale a președintelui.

Dar, aceasta nu este singura ironie. Tot în domeniul economic s-a întâmplat ceva ce, în teorie, se opune imaginii pe care o au americanii despre țara lor: după mai mult de un an de ezitări, gigantul Amazon a ales, în sfârșit, să creeze un nou centru de distribuție, nu în preeriile idilice cu imense spații, cu care se identifică atât de mulți locuitori al țării, ci în două nuclee urbane care reprezintă antiteza idealurilor americane:

Queens, chiar lângă orașul New York, și Cristal City, lângă Washington, își vor împărți onoarea – dar, mai ales, milioanele – pe care le va reprezenta infuzia de capital și locuri de muncă pentru 50.000 de persoane.

Depozit Amazon

Este suficient să ne gândim că oamenii politici, care au ambiția de a ajunge președinți, promit, aproape invariabil, că vor merge la Washington împotriva voinței lor și se angajează să termine cu atotputernicia locuitorilor acestui oraș, cu această clasă privilegiată care crede că se situează deasupra celorlalți, deoarece aici se află marile centre de cercetări, spitale excelente, cea mai mare concentrare de avocați din lume și un venit pe cap de locuitor dublu față de restul țării. Ca să nu mai vorbim de New York, unde modul de viață este contrar tradițiilor din țară, unde locuitorii nu au automobile, deoarece circulația este imposibilă, lucrează pentru giganții financiari de pe Wall Street, primesc în mod constant turiști străini, au ca slogan „orașul nostru nu doarme niciodată” și sunt legați de restul lumii prin două aeroporturi enorme.

New York

Nu prea departe, în nordul statului New York, se poate vedea cealaltă Americă, o lume rurală, cu toate că e formată din orașe, unde nu se aude niciodată cineva care să vorbească într-o limbă străină și unde cea mai mare distracție este supermarket-ul local. Locuitorii de aici, care trăiesc de pe o zi pe alta cu venituri foarte mici, văd că prosperitatea pe care o vor aduce centrele Amazon au cumpărat-o politicienii din statul lor cu prețul astronomic de 42.000 de euro pentru fiecare loc de muncă, cu tot cu reduceri fiscale  și construcția de infrastructuri… de care vor beneficia doar locuitorii din zonele privilegiate.

Și mai surprinzătoare este experiența electorală care se repetă în mod regulat în unele locuri. Într-o țară  care a făcut din democrație o adevărată religie, a cărei principală demonstrație o reprezintă alegerile libere, cu greu poate fi înțeleasă experiența statului Florida. În anul 2000, cei doi candidați prezidențiali au fost nevoiți să recurgă la o a doua numărare a voturilor lor, iar rezultatele au fost atât de greu de interpretat, încât pentru a găsi o soluție a trebuit să intervină Tribunalul Suprem.

Acest spectacol s-a repetat anul acesta: atât fotoliul unui senator, cât și postul guvernatorului au fost supuse votării și, chiar și acum continuă numărătoarea voturilor, deoarece perdanții au contestat rezultatele, iar mașinile care numără voturile s-au stricat. Este suspectă diferența de interpretare a celor două partide: democrații, până acum perdanți provizorii, nu încetează să-și exprime încrederea în sistemele de re-socotire a voturilor. Republicanii, care au clamat victorie încă din noaptea alegerilor, semnalează deficiențe, cum ar fi urne cu buletine de vot descoperite la câteva zile după închiderea secțiilor de vot.

Paradoxuri ca acestea există în diferite locuri și în diferite domenii, însă, poate cel mai surprinzător este cel din San Francisco. În acest oraș californian, costul vieții este unul dintre cele mai mari din țară, până într-atât, încât a închiria o locuință începe să însemne o cheltuială astronomică, mult mai mare decât în orașe scumpe cum sunt Washington sau New York. Astfel, un apartament cu două camere se închiriază în capitala Americii cu 2.700 de dolari pe lună, în New York, cu 3.700, însă, în San Francisco urcă la 4.800 de dolari.

San Francisco

Cu asemenea prețuri, sunt mii de persoane fără casă în San Francisco și dorm în corturi de campanie, iar multe alte mii stau la mare distanță și pierd, zilnic, câteva ore în mijloacele de transport. Autoritățile municipale au de gând să le ofere corturi mai bune… cu serviciul de curățenie inclus, probabil primele cocioabe din lume cu asemenea prestație.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

PARADOJAS AMERICANAS       Washington, Diana Negre

Donald Trump no lleva ni dos años en la Casa Blanca, pero ya ha surgido una contradicción irónica para un presidente norteamericano que enarbola la bandera del proteccionismo y rompe tratados sin reparos para defender los intereses comerciales de Estados Unidos: por primera vez en 12 años, el país batirá un nuevo record en su déficit comercial.

Esto llega después de renegociar el Tratado de Libre Comercio con México y Canadá, de abandonar los acuerdos comerciales en el Pacífico y de amenazar con aranceles a amigos y enemigos.

Para Trump, decidido a convertir su etapa en la Casa Blanca en una defensa de las empresas norteamericanas, es el cumplimiento de su promesa de “devolver la grandeza a América”. Pero las realidades económicas, como acostumbra a ocurrir, son mucho más poderosas que la retórica: la bonanza económica de Estados Unidos, con un crecimiento próximo al 4% este año y seguramente el próximo, aumenta el apetito consumidor de sus ciudadanos…que se abastecen en todo el mundo.

No es de extrañar que esto ocurra ahora: hasta 2006, poco antes de la gran recesión que afectó al mundo entero, Estados Unidos batía cada año un récord en déficit comercial, porque es lo que acostumbra a pasar con una buena economía. La historia se repite hoy y, si para los economistas resulta fácil de comprender, la mayoría de la gente puede entenderlo simplemente como un fracaso de la política comercial del presidente.

Pero esta no es la única ironía.  Continuando en el terreno económico ha ocurrido algo que, en teoría, es opuesto a la imagen que los norteamericanos tienen de su país: después de más de un año deshojando margaritas, el gigante empresarial Amazon ha escogido el lugar para poner un nuevo centro de distribución y no está en las idílicas praderas con vastos espacios con que se identifican tantos habitantes del país, sino que ha ido precisamente a dos núcleos urbanos que representan la antítesis de los ideales norteamericanos:

Queens, junto a la ciudad de Nueva York, y Cristal City, junto a Washington, se repartirán el honor – y, sobre todo, los millones – que representará la infusión de capital y trabajo para 50.000 personas.

Amazon – depósito

Basta con pensar que los políticos con ambiciones presidenciales prometen, casi invariablemente, que dicen ir a Washington muy a pesar suyo y prometen que acabarán con la prepotencia de sus moradores, esa clase privilegiada que se cree por encima de los demás porque aquí están los grandes centros de investigación, excelentes hospitales, la mayor concentración de abogados del mundo y un ingreso per cápita doble al del resto del país.

Y no hablemos de Nueva York, cuyo tipo de vida es tan contrario a las tradiciones del país que sus residentes ni siquiera tienen coche porque es imposible circular, trabajan para los gigantes financieros de Wall Street, reciben constantemente a turistas extranjeros, tienen como slogan “es la ciudad que nunca duerme” y están conectados con el resto del mundo gracias a dos enormes aeropuertos.

Nueva York

No hay que ir muy lejos, basta con trasladarse al norte del estado de Nueva York, para ver la otra América, un mundo rural a pesar de vivir en ciudades, donde jamás se oye un idioma extranjero y la mayor diversión es el supermercado local. Su población, que vive al día con unos ingresos mínimos, ve que la bonanza que los centros de Amazon aportarán, la han comprado los políticos de su estado al precio astronómico de 42,000 euros por puesto de trabajo entre rebajas fiscales y construcción de infraestructuras…de las que tan solo se benefician los residentes de las zonas privilegiadas.

Todavía más sorprendente es la experiencia electoral que se repite en los mismos lugares y regularmente. Para un país que ha hecho de la democracia una religión, cuya principal demostración son las elecciones libres, cuesta entender la experiencia del estado de Florida. En el año 2000, los dos candidatos presidenciales se sometieron a un recuento de sus votos y fue tan difícil interpretarlas y hallar una solución, que tuvo que intervenir el Tribunal Supremo.

Este año, el espectáculo se repite: tanto un escaño de senador como el cargo de gobernador se sometieron a votación y ahora, casi dos semanas después de las elecciones, todavía están contando votos porque los perdedores impugnaron los resultados y las máquinas que cuentan voto se han averiado. Es sospechosa la diferencia en las interpretaciones de ambos partidos: los demócratas, hasta ahora perdedores provisionales, no paran de afirmar su fe en el sistema de recuento. Los republicanos, que ya cantaron victoria la noche electoral, señalan deficiencias tales como urnas con papeletas descubiertas días después de cerrar los colegios.

Paradojas como esas se dan en diferentes lugares y por diferentes conceptos, pero quizá la más sorprendente es la de San Francisco. Esta ciudad californiana tiene uno de los costes de vida más elevados del país, hasta el punto de que alquilar una vivienda se está convirtiendo en un gasto astronómico y superior a lugares tan caros como Washington o Nueva York. Así, por ejemplo, un piso de dos habitaciones en la capital norteamericana tiene un alquiler mensual promedio de 2.700 $, en Nueva York alcanza los 3.700, pero en San Francisco se sitúa en los 4800 $.

San Francisco

Con semejantes precios, hay miles de personas sin casa de San Francisco no tiene casa y duerme en tiendas de campaña, aparte de muchísimos más que han de alojarse a grandes distancias y pierden varias horas diarias en transporte. Las autoridades municipales se plantean ofrecerles tiendas de mejor calidad… que incluirían nada menos que servicio doméstico, probablemente las primeras chabolas del mundo con semejante prestación.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS

Etiquetas

democrați, Donald Trump. alegeri, republicani, SUA

PENTRU TOATE GUSTURILE              Washington, Diana Negre

Canalele de televiziune anunțau victoria Partidului Democrat care își recupera controlul în Camerei Reprezentanților, și, în același timp, președintele Donald Trump îi felicita pe republicani  pentru „marele succes” obținut la urne.

Aparenta contradicție nu era  încă o „trumpadă”, căci rezultatele acestor alegeri dădeau tuturor un mic os de ros și un motiv pentru a clama victorie.

Astfel, republicanii, cu toate că au pierdut controlul asupra Camerei Inferioare, și-au sporit majoritatea în Senat, iar președintele Trump va putea, în felul acesta, să continue să umple locurile vacante în tribunalele din țară, ceea ce va avea un efect mult mai durabil decât pierderea sau câștigarea câtorva locuri în Parlament.

Pe de altă parte, cu toate că republicanii au devenit o minoritate în Camera Reprezentanților, pierderile lor au fost, totuși, mici, în comparație cu pierderile suferite de ei cu alte ocazii: în 1994, cu Bill Clinton ca președinte, în primele alegeri legislative din mandatul său, au pierdut 54 de locuri. Mult mai mult a pierdut Barak Obama, care, cu toată popularitatea sa și cu tot premiul Nobel primit înainte de a deveni președinte, a văzut cum partidul său a pierdut 63 de fotolii. În ambele cazuri, pierderile au fost mai mari decât cele actuale – 35 de locuri, conform rezultatelor definitive.

Pentru Trump situația din Senat este, acum, și mai bună: nu numai că republicanii au câștigat fotolii, dar, aceasta este a cincea oară, de-a lungul unui secol, când partidul președintelui câștigă fotolii pentru senatori în primele alegeri legislative din mandatele lor. Însă și democrații au o consolare în faptul că victoria din Senat nu înseamnă un mare avânt republican, ea fiind obținută în teritoriul conservator prielnic lui Trump. Spre deosebire de Camera Reprezentanților, ai cărei membri sunt realeși tot la 2 ani, în Senat numai o treime trebuie realeasă, deoarece mandatul senatorilor este de 6 ani.

Pe de altă parte, în alegerile pentru guvernatorii locali, cu toate că democrații vor ocupa câteva locuri care au fost ale republicanilor, ei vor rămâne, totuși, o minoritate. Iar controlul acestor guverne este decisiv atunci când se pune problema organizării alegerilor prezidențiale, astfel încât, victoriile republicane în statele cheie în alegerea președintelui, cum sunt Florida și Ohio, sunt de bun augur pentru ambițiile lui Trump de a fi reales, peste doi ani. Cealaltă față a monedei este faptul că victoriile republicane din Florida au fost obținute la limită.

În orice caz, victoria democraților este reală, iar noii stăpâni din Camera Reprezentanților își vor culege curând roadele izbânzii lor. Primul lucru pe care îl au de făcut este să-și aleagă conducătorul: va fi oare veterana reprezentantă a Californiei, Nancy Pelosi, care, la cei 78 de ani ai săi ar mai putea atrage, într-o oarecare măsură, noile generații, sau vreun alt congresman care să poată compensa cu carismă relativa sa lipsă de experiență și să știe să navigheze prin apele învolburate în care se înfruntă diferitele facțiuni din partid.

Rămâne de văzut dacă democrații vor ști să se folosească de majoritatea pe care au recuperat-o pentru a-și îndeplini promisiunea de a deschide dosarul împotriva lui Trump, pe care l-au tot amenințat cu procedeul „impeachment”, care face posibil ca un președinte să fie dat jos din funcție pentru „delicte grave”, care nu sunt prevăzute neapărat în Codul Penal și nici nu reprezintă vreo condamnare penală, dar, sunt suficiente pentru a-l scoate pe președinte din funcția sa politică.

Este un lucru pe care unii legiuitori l-au tot promis și care îi entuziasmează pe mulți alegători ai lor, însă experiența istorică de până acum este puțin promițătoare: cu toate că au existat președinți care au fost ținta acestui procedeu, niciunul nu a fost dat jos din funcție, cu excepția lui Richard Nixon, care a demisionat înainte a fi supus  judecății pentru asemenea  acuzații. Cine s-ar porni împotriva lui Trump ar putea pierde și mai mult din voturile conservatorilor, care acum s-au dus spre Partidul Democrat, fără să reușească să-l dea jos pe președinte.

După alegeri, de fiecare dată, toți fac apel la unitate, însă, nici promisiunile și nici amenințările nu vor putea să ducă la depășirea diferențelor, care, aici, la fel ca în toată lumea, au divizat societatea și au generat neliniștea ce a înlesnit venirea la putere a unui personaj ca Trump, care din clown de televiziune a devenit președinte: cu numai un deceniu în urmă, se vedea nevoit să-și limiteze talentele doar la programe de televiziune destinate să amuze masele.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

PARA TODOS LOS GUSTOS         Washington, Diana Negre

Los canales de televisión anunciaban la victoria del Partido Demócrata para recuperar el control de la Cámara de Representantes, al mismo tiempo que el presidente Donald Trump felicitaba a sus correligionarios por el “gran éxito” en las urnas.

Y la aparente contradicción no era una “trumpada” más, sino que los resultados de estas elecciones les dan a todos un pequeño hueso que roer y una razón para cantar victoria.

Así, por ejemplo, los republicanos, a pesar de perder el control de la Cámara Baja, aumentaron su mayoría en el Senado, con lo que el presidente Trump podrá seguir llenando vacantes en los tribunales del país, algo que dejará una marca mucho más duradera que los vaivenes en los escaños. Aunque algunos resultados están todavía por confirmar pues los resultados son tan ajustados que es necesario un recuento, que puede durar varios días.

Por otra parte, si bien es cierto que los republicanos se han convertido en minoría en la poderosa Cámara de Representantes, sus pérdidas han sido pequeñas, comparadas a las que  sufrió el partido cuando ocupaba la Casa Blanca en otras ocasiones: en 1994, con  Bill Clinton como presidente, las primeras elecciones legislativas de su mandato se saldaron con una pérdida de 54 escaños. Peor le fue a Barak Obama, quien a pesar de su popularidad y del Premio Nobel concedido antes de convertirse en presidente, vió como su partido perdía nada menos que 63 . En ambos casos, fueron mucho más que las pérdidas actuales, que probablemente se situarán en unos 35 escaños una vez concluyan los recuentos definitivos.

Mejor todavía para Trump es la perspectiva desde el Senado: no solamente que los republicanos han ganado escaños, sino que esta es tan solo la quinta vez a lo largo de un siglo en que el partido del presidente gana senadores en las primeras elecciones legislativas de su mandato. Pero los demócratas tienen un consuelo pensando que la victoria en el Senado se debe a que las vacantes se hallaban en territorio conservador y amigo de Trump y que seguramente la victoria no refleja un gran empuje republicano. A diferencia de la Cámara, cuyos miembros se someten a reelección cada 2 años, tan solo un tercio del Senado se presenta a las urnas cada vez, pues los mandatos senatoriales son de 6 años.

Por otra parte, en las elecciones para gobernadores locales, si bien los demócratas ocuparán varias plazas republicanas, siguen estando en minoría. Y el control de estos Gobiernos es clave a la hora de preparar las elecciones presidenciales por lo que las victorias republicanas en Estados decisivos a la hora de escoger presidente, como son Florida y Ohio, representan un buen augurio para las ambiciones de Trump de ser reelegido dentro de dos años. La otra cara de la medalla es que las victorias republicanas en Florida han sido por márgenes mínimos.

En cualquier caso, la victoria demócrata es real y los nuevos amos de la Cámara de Representantes no van a perder el tiempo para cosechar sus frutos. Lo primero que han de resolver es quién los va a liderar, si la veterana representante de California, Nancy Pelosi, quien a sus 78 años puede tener un atractivo limitado para las nuevas generaciones, o algún otro congresista que pueda compensar con carisma su relativa inexperiencia y sepa navegar las agitadas aguas en que se enfrentan las diferentes facciones del partido.

Está por ver si los demócratas aprovecharán su recobrada mayoría para cumplir con su promesa de abrir expedientes contra Trump, a quien han amenazado repetidamente con el procedimiento de “impeachment” que permite expulsar a un presidente por “delitos o mala conducta graves”, que no coinciden necesariamente con el Código Penal ni representan una condena criminal, pero sí una inhabilitación para el cargo político.

Es algo que varios legisladores han prometido repetidamente y que entusiasma a muchos de sus votantes, pero la experiencia histórica es poco prometedora: si bien varios presidentes han sido objeto de este procedimiento, ninguno ha perdido el cargo, con la excepción de Richard Nixon, quien dimitió antes de verse sometido a juicio a causa de estas acusaciones. Y arremeter contra Trump puede resultar en pérdidas de votos conservadores que ahora han ido al Partido Demócrata , sin que consigan desbancar al presidente.

Como después de cada elección, todos llaman a la unidad, pero ni promesas ni amenazas prometen superar las diferencias que, aquí como en el resto del mundo, han dividido a la sociedad y generan el desasosiego que ha permitido la llegada al poder de personajes como Trump, convertido de payaso televisivo en presidente: hace tan solo una década, tenía que limitar sus dotes a programas de televisión dedicados a entretener a las masas.

 

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

 

IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA

Etiquetas

alegeri, Hakasia, Primorie, Putin, Rusia, URSS, Valentin Konovalov

IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA

Dacă într-adevăr există o țară diferită de a lor (ne referim la occidentali), aceasta este Rusia, atât în ceea ce privește viața de zi cu zi, cât și în viața politică. Prin secolul trecut, nu numai că „revoluția din octombrie” a vrut loc, în realitate, în luna noiembrie, dar, chiar și în zilele noastre, opoziția față de regim se face cu regimul… uneori fățiș împotriva lui, dar, tot timpul, cu consimțământul regimului… Este și cazul ultimelor alegeri din provincia siberiană Hakasia.

Vladimir Putin însuși s-a implicat personal în campania pentru realegerea guvernatorului provinciei (o provincie care a fost republică în vremea când exista URSS). Guvernator și candidat oficial a fost Victor Zimin, care, în timpul campaniei, mergea chiar și la pescuit cu președintele.

Desigur, ca de obicei, de când nu mai există URSS, au apărut și niște candidați ai opoziției – comuniști și democrați liberali – care, în realitate, erau oamenii democrației putiniene, pe post de alibi al sistemului. Candidatul comunist a fost un debutant în politică (30 de ani), fără alte merite decât că reprezenta o simplă alternativă a puterii: Valentin Konovalov. A fost doar unul dintre „pierzătorii desemnați”.

Putin uitându-se la un biban hakasian

Însă, populația nu a urmat scenariul guvernamental. Prestațiile guvernelor – local și federal  – i-au decepționat pe locuitorii provinciei. În sondajele care au avut loc înaintea alegerilor (cu două scrutinuri),  Zimin și alți 4 candidați din partea Parlamentului local au tot scăzut în preferințe, în timp ce Konovalov a tot câștigat adepți. Victima sondajelor de opinie și a slabelor rezultate ale primului scrutin a fost Zimin, care s-a văzut nevoit să demisioneze.

Valentin Konovalov

Nici presiunea autorităților și nici propaganda nu au avut efectul scontat, astfel încât, partidul guvernamental a recurs la o șmecherie, de altfel, prevăzută în Constituție. Și-a retras candidatul, lăsându-l pe aspirantul Konovalov ca unic candidat, cu speranța că nu va obține 50% din voturi; în felul acesta, alegerile urmau să se repete.

Dar, iată că Konovalov obține 57% din voturi, cu o mai mare participare la urne decât în primul scrutin, iar Putin a suferit o cumplită răsturnare politică, atenuată doar de distanța mare care există – Hakasia se află aproape de China – și de indiferența Presei occidentale, care de abia că a comentat cazul. Mai bine zis: cazurile.

Căci Putin s-a confruntat, în aceste alegeri, și în Primorie, cu o respingere populară asemănătoare cu cea din Hakasia, însă, de data aceasta, favorit clar a fost alt comunist. Autoritățile au rezolvat problema falsificând rezultatele alegerilor. Le-au falsificat atât de grosolan, încât frauda a fost descoperită, iar alegerile se vor repeta în decembrie.  Numai că, în Primorie, Partidul comunist nu s-a sfiit să-și arate afinitățile cu Kremlinul, iar candidatul său, care era marele favorit în alegerile anulate, se prezintă acum ca… independent.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

        

BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA

Valentin Konovalov

Si hay un país realmente diferente (para los occidentales), este es Rusia tanto en la vida cotidiana como en la política. Allá, el siglo pasado, no sólo la “revolución de octubre” se llevó a cabo en noviembre, sino que hoy en día la oposición al régimen se hace con el régimen… y a veces, contra él; pero siempre con su consentimiento. Es el caso de los comicios últimos de la provincia siberiana de Jakasia.

Allá, el mismísimo Vladimir Putin se implicó personalmente en la campaña para la reelección del gobernador de la provincia (una provincia que fue república en la URSS). El gobernador saliente y candidato oficial era Victor Simin, que, durante la campaña, incluso iba de pesca con el presidente.

Naturalmente, y como casi siempre desde la extinción de la URSS, hubo candidatos de la oposición – comunistas y demócratas liberales – como testaferros de la democracia putiniana y coartada del sistema. El candidato comunista era un treintañero, debutante en política y sin mayores méritos que los de representar una alternativa al poder: Valentín Konovalov. Era uno más entre los “perdedores designados”.

Pero, quien no se atuvo al guión gubernamental fue el pueblo. Las prestaciones de los Gobiernos – el federal y el provincial – habían decepcionado tanto que, en las encuestas demoscópicas previas a la cita electoral (dos vueltas), tanto Simin y otros 4 candidatos oficialistas al Parlamento local iban teniendo cada vez menos apoyos, mientras Konovalov ganaba seguidores. La primera víctima de las encuestas y los malos resultados de la 1ª vuelta fue Simin, quien tuvo que presentar la dimisión.

Putin contento…con un bagre ciprínido jakasio

En vista de que cacicadas y propaganda no servían de nada, el partido gubernamental recurrió a una argucia constitucional. Retiró su candidatura, dejando como aspirante único a Konovalov, con la esperanza de que no alcanzase el 50% de los votos; en este caso se tenían que repetir las elecciones.

Pero, Konovalov obtuvo el 57% de las papeletas con una mayor asistencia electoral que en la 1ª vuelta y Putin se llevó un horrendo revolcón político, atenuado solo por la distancia – Jakasia linda casi con China – y la indiferencia de la Prensa occidental, que apenas comentó el caso. Mejor dicho; los casos.

Porque el partido de Putin se encontró en Primorie en estos comicios con un rechazo popular similar al de Jakasia, pero allá – donde el claro favorito era otro comunista – las autoridades resolvieron falsificando los resultados electorales. Los falsificaron tan burdamente que el caso se descubrió y las elecciones volverán a repetirse el próximo mes de diciembre. Sólo que, en Primorie, el PC mostró con mayor descaro sus afinidades con el Kremlin y no presentó a su candidato y gran favorito de los comicios anulados, no fuera que ganase también la elección válida… El hombre se presenta ahora como candidato independiente.

Primorie

Un Vladimir Putin un poco menos contento

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !

Etiquetas

hausa, idiom, LIMBĂ, Nigeria, pidgina, ubang, yoruba

ASTA DA DIVERSITATE !

Lumea aceasta a intransigențelor și intoleranțelor, care ne copleșește zi de zi, nu se limitează numai la politică: are o fațetă – uimitoare și deprimantă – în lumea lingvistică, și anume, în Nigeria.

Există acolo o enormă diversitate de limbi: 510 de idiomuri, într-o țară de 924.000 km², cu 191.000 de locuitori și 250 de etnii. În restul lumii, aceste etnii nu ar fi binevenite, iar pacea lor interioară e prinsă în pioneze.

Dar, ceea ce este într-adevăr ciudat în acest enorm stat este fațeta sa lingvistică. Din cele 510 de limbi, oficială este una singură și total străină: engleza, rămășiță a vremurilor cănd țara era o colonie britanică. Celelalte patru – yoruba, igbo, hausa și fula –, vorbite de etniile mai mari din țară, sunt limbi cooficiale doar în teritoriile locuite de aceste etnii.

De fapt, nicio limbă nu este într-adevăr vorbită la nivel național. O engleză chinuită – pidgina – e practicată în zonele urbane, cu excepția Administrației publice, unde engleza este corectă. În zonele mai sărace și mai izolate se vorbesc o puzderie de dialecte și variante locale, cunoscute numai acolo.

Însă, culmea diversității lingvistice – nigeriană și universală – o deține minuscula etniei ubang (doar trei sate!), care are două limbi: una pentru bărbați și alta pentru femei. Este o structură idiomatică identică, doar că are două vocabulare diferite. Astfel, femeile ubang spun câinelui „okwakwe”, în timp ce bărbații îi spun „abu”, iar în cazul apei, ele îi spun „amu” și „bamuie” ei.

Pentru a duce la maximum ciudățenia, fiecare sex își vorbește doar limba sa, cu toate că toată lumea, bărbați și femei le cunosc pe amândouă. Se acceptă ca băieții, până la 10 ani, să vorbească limba feminină, deoarece până la această vârstă sunt crescuți de mame, surori și mătuși. Dar, dacă sunt trecuți de această vârstă și continuă să vorbească limba fetelor, sunt disprețuiți și considerați niște „degenerați”.

Și ca și cum situația nu ar fi destul de absurdă, Administrația publică își aduce proproia ei contribuție: în școlile din cele 3 sate ubang, copiii suferă pedepse corporale, dacă vorbesc la clasă sau între ei ubang.

Iar toleranța și cultura multilaterală merită să fie bifate, căci pentru aceasta sunt autoritățile…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !

Este mundo de las intransigencias e intolerancias que nos agobia día a día no se limita a la política, también tiene una faceta – asombrosa y deprimente – en el mundo de la lingüística; concretamente en Nigeria.

Allá, la diversidad de idiomas es enorme: 510 idiomas para una nación de 924.000 kms², 191.000 habitantes, 250 etnias. Y cómo en el resto del mundo, estas etnias están mal avenidas y la paz interior esta cogida con pinzas.

Pero, lo realmente curioso de este enorme Estado es su faceta lingüística. De los 510 idiomas, oficial sólo es uno y totalmente forastero: el inglés, remanencia de la época en que el país era una colonia británica. Los otros cuatro – yoruba, igbo, hausa y fula – corresponden a las etnias mayores del país y son idiomas cooficiales que solamente se hablan en los territorios de estas etnias.

En realidad, ningún idioma es realmente nacional. El inglés mal hablado – el pidgin – lo practican en las zonas urbanas y en la Administración pública (aunque ese es un inglés correcto). Y en las zonas más pobres e aisladas se hablan dialectos y variantes locales que solo se conocen allá.

Pero el colmo de la diversidad lingüística – nigeriana y universal – se da en la minúscula (3 aldeas) etnia de los ubang, que tiene dos idiomas: Una para los hombres y otra para las mujeres. En realidad, es una estructura idiomática idéntica con vocabularios distintos. Así, mientras las mujeres ubang llaman al perro “okwakwe”, los varones lo conocen por “abu” y en el caso del agua, para ellas es “amu” y “bamuie” para ellos.

Para llevar la singularidad al máximo, cada sexo habla solamente su idioma, si bien todo el mundo domina los dos. Y si se acepta que los muchachos hablen hasta los 10 años el idioma femenino porque hasta esa edad conviven con sus mares, hermanas y tías, si lo siguen haciendo después se les desprecia por “degenerados”.

Por si la situación no lindara en lo absurdo ya de por sí, la Administración pública aporta también su granito de arena: En las escuelas de las 3 aldeas ubang los niños sufren castigos corporales si hablan en clase o entre sí en ubang.

Y a la tolerancia y a la cultura multilateral, que las aspen, que para esto están las autoridades…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.