REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE

 

Imagen

ANUNȚUL

Anunțul făcut luni, 2 iunie 2014, de regele Spaniei, Juan Carlos I (76 de ani), că abdică în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe de Asturias, a surprins… mai mult sau mai puțin !

Monarhul spaniol a explicat că decizia de a abdica, după 39 de ani de domnie, este, exclusiv, politică și că a fot motivată de necesitatea de a salva monarhia din criza instituțională a ultimilor ani…

…dar și de necesitatea de a lăsa locul unei generații tinere, pe care o întrupează Principele Felipe. O generație capabilă să înfrunte provocările aflate în fața Spaniei.

Regele și-a exprimat cu această ocazie „mândria și recunoștința” față de spanioli „pentru lucrurile multe și bune pe care le-am făcut împreună “, precum și pentru „sprijinul pe care concetățenii săi i l-au acordat în momente de mari incertitudini și de mare dificultate”.

Și, se poate spune că procesul succesoral a și început, odată cu elaborarea, în aceste zile, de către guvern, a unei legi organice, conform Constituției spaniole, lege ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial (Boletín Oficial del Estado).

 Imagen

ImagenActul abdicării semnat de regele Juan Carlos I

 

MOTIVELE ABDICARII

Persoane din anturajul regelui l-au tot sfătuit, în acești ultimi ani, să renunțe la tron, în primul rând, având în vedere faptul că are o sănatate destul de șubredă…

… dar și gafele… regale, cum a fost percepută, de pildă, vânătoarea de elefanți din Botswana, din 2012, care ar fi trebuit să rămână strict secretă, de pe urma căreia regele s-a ales cu o căzătură și o operație de șold, dar și cu o ploaie de critici.

Imagen

Spaniolii au perceput această „aventură cu elefanți”, acest safari care a costat peste 30 000 de euro, ca pe un gest indecent și l-au acuzat pe regele lor de nepăsare față de viața lor de austeritate și plină de lipsuri…

… față de mizeria spaniolilor de rând, afectați de criza prelungită și multiplă și, mai ales, de șomaj…

… precum și față de tragedia celor peste o jumătate de milion care și-au pierdut locuințele din cauza sărăciei.

În plus, imaginea monarhiei spaniole a fost afectată și de cazul de corupție în care este implicat ginerele regelui, Urdangarin, căsătorit cu infanta Cristina.

Cu toate acestea, regele și-a ales cu grijă momentul abdicării, în așa fel încât să nu pară „un rege pierzător”, ci unul înțelept, care întelege că a venit momentul să plece și să lase tronul fiului său.

 Imagen

39 DE ANI DE DOMNIE

Puțini știu că regele Juan Carlos I, astăzi deja o figură istorică, este creația dictatorului Francisco Franco.

În condițiile în care familia regală spaniolă trăia în exil, Franco a fost cel care l-a adus pe tânărul Juan Carlos în țară, s-a ocupat de „spaniolizarea” lui, de educarea și de formarea lui ca viitor șef al statului.

Iar în 1969, „El Caudillo” (Conducătorul), adică Francisco Franco, l-a desemnat succesor, în fruntea statului spaniol.

Ce l-a determinat pe dictatorul Franco să aducă din exil un prinț și să-l numească succesorul său ?

Ideea de stabilitate de care era pur și simplu obsedat.

Cine este Juan Carlos I ?

Juan Carlos de Borbón y Borbón s-a născut la Roma, pe 5 ianuarie 1938.

După cel de al doilea război mondial, familia regală spaniolă, care trăia în exil, în Elveția, a hotărât să-și stabilească reședința în Portugalia, la Estoril, ca să fie cât mai aproape de Spania.

Cu multă discreție, în 1948, Franco s-a întâlnit cu tatăl lui Juan Carlos, Juan de Borbón, conte de Barcelona, și i-a făcut propunerea ca tânărul să fie educat în Spania.

Așa se face că prințul Juan Carlos călca, pentru prima data în viața sa, pe pământul Spaniei, în ziua de 9 noiembrie 1948.

Se pare că, la vremea aceea, nu vorbea o spaniolă perfectă.

După ce tânărul Juan Carlos și-a luat bacalaureatul, în iunie 1954, o nouă întâlnire a avut loc între generalul Franco și Contele de Barcelona, tatăl viitorului rege.

De data aceasta, cei doi au stabilit ca prințul să fie format ca militar, pe rând, în toate cele trei arme: infanterie, marină si aviație.

Acest stagiu militar, pentru viitorul șef al statului, va dura cinci ani, până în 1959.

Așa se face că prințul a devenit ofițer de infanterie, ofițer de marină și ofițer de aviație.

Franco a avut grijă ca Juan Carlos să fie înconjurat de tineri inteligenți, de ofițeri provenind din familii pro monarhice cu care avea să colaboreze mai târziu, ca șef al statului.

Că Franco îl ținea, tot timpul, sub o strictă observație, o dovedește un fapt divers, dar cât se poate de ilustrativ, pentru felul in care „El Caudillo” își privea „Succesorul”.

Într-una din desele sale deplasări de la Madrid la Estoril, în Portugalia, Juan Carlos s-a urcat la volan și a condus în locul șoferului, fără a avea permis.

La punctul de frontieră, o autoritate locală avea să i se adreseze cu următoarele cuvinte:

Alteță, ați șofat foarte bine. Permiteți-mi să vă înmânez permisul de conducere !

O a treia întâlnire a lui Franco cu Don Juan, tatăl lui Juan Carlos, a avut loc pe 29 martie 1960.

Rezultatul ei ?

Prințul Juan Carlos și-a început studiile universitare de Drept, Economie, Politică si Filosofie, urmând simultan cursurile Universității din Madrid și ale Universității María Cristina de San Lorenzo de El Escorial.

Din 1961, prințului i s-a pus la dispoziție Palatul de la Zarzuela, care, de atunci, a rămas reședința sa obișnuită, până în prezent.

În mai 1962, Juan Carlos s-a căsătorit cu prințesa Sofía de Grecia, care i-a dăruit trei copii: Elena, Cristina si Felipe.

 Imagen

Imagen

Pe 22 iulie 1969, generalul Franco l-a propus, în fata Cortes-urilor Spaniole, pe Juan Carlos de Borbón, ca succesor al său la conducerea statului spaniol, cu titlul de rege și chiar a doua zi, Juan Carlos a depus jurământul, ca succesor oficial, în fata Cortes-urilor, primind titlul de Príncipe de España

… moment din care a devenit numărul doi in Spania, imediat după Franco.

În doua ocazii, Juan Carlos a preluat, provizoriu, funcțiile șefului statului: atunci când Franco a fost bolnav.

Pe 20 noiembrie 1975, după moartea lui Franco, prințul Juan Carlos a convocat Consiliul de Regență și pe 22 noiembrie a fost proclamat rege al Spaniei, cu numele de Juan Carlos I, iar cinci zile mai târziu a fost uns rege al Spaniei, în biserica San Jerónimo din Madrid.

 Imagen

OPERA LUI JUAN CARLOS I

Ca șef al statului, regele Juan Carlos I a fost principalul artifex al reformelor politice si al procesului de democratizare a țării. Cum a reușit ?

A știut să-și atragă colaborarea unor oameni inteligenți și competenți, care au dus la bun sfârșit reformele legislative și instituționale din perioada tranziției de la dictatură și autarhie la democrație și integrare europeană.

În decembrie 1975 a decretat grațierea generală, a desființat faimoasele tribunale politice, numite Tribunales del Orden Público, a permis înființarea partidelor politice prin legea Asociațiilor, l-a numit prim ministru (presidente del gobierno) pe Adolfo Suárez, un om dedicat trup și suflet tranziției, a promulgat Legea Reformei Politice, la 10 septembrie 1976, o lege care a condus la organizarea primelor alegeri parlamentare democratice ( 15 iunie 1977) și a promulgat o nouă Constituție, în 1978.

A existat și un moment decisiv al tranziției spre democrație, un moment care a depins numai și numai de regele Juan Carlos I.

Este vorba despre încercarea de lovitură militară de stat din 23 februarie 1981.

Se consideră că, atunci, regele a salvat democrația în Spania !

Regele a apărut la televiziune, îmbrăcat în uniforma militară, și, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, a ordonat militarilor să reintre in cazarme.

Dacă n-ar fi existat acest gest salutar, Spania s-ar fi cufundat, din nou, în dictatură și autarhie, iar procesul de construcție europeană ar fi rămas sub semnul întrebării.

Chiar și cei mai înflăcărați antimonarhisti republicani i-au apreciat această intervenție în favoarea democrației.

Juan Carlos I a fost, mai ales, promotorul unui pan-hispanism constructiv.

De fapt, el a promovat HISPANOFONIA sau HISPANITATEA (HISPANIDAD), prin intermediul Institutului Cervantes, al cărui Președinte de Onoare este, dar și prin componenta politică pe care o reprezintă întâlnirile ibero-americane la nivel înalt (CUMBRES IBEROAMERICANAS), care, din 1991, au loc, periodic, în câte o capitala de limbă spaniolă.

Conform statisticilor, în lume ar exista 500 de milioane de vorbitori de spaniolă și încă câteva milioane de străini care vorbesc sau cunosc spaniola.

La unul dintre aceste summit-uri ibero-americane, a avut loc un incident care l-ar fi putut costa tronul pe regele Juan Carlos.

Era însoțit de primul ministru de stânga, (presidente del gobierno) din vremea aceea, domnul Zapatero.

Tot de stânga era și președintele țării care găzduia reuniunea, pitorescul Hugo Chávez, care, cu intenția vădită de a-i oferi un sprijin lui Zapatero, a început să critice forțele de dreapta din Spania.

Zapatero savura spectacolul, dar, mai ales, TĂCEA, NU SPUNEA NIMIC !

Normal ar fi fost să încerce să-l oprească pe Chávez, cu tact, cu o formulă diplomatică.

Regele Juan Carlos nu avea voie, în calitatea sa de rege al tuturor spaniolilor, să asculte asemenea aprecieri părtinitoare și inoportune.

Forțele politice de dreapta spaniole nu aveau niciun reprezentant de față și, în consecință, nu puteau replica, pe măsură, unor comentarii ce nu-și aveau locul și nici rostul la un summit ibero-american.

Și, cum Zapatero continua să tacă, regele a intervenit, prompt și eficient, blocându-l pe Chávez, transformând situația într-un banal fapt divers :

–       Mai taci din gură ! (Y tú, ¿ por qué no te callas ?)

Chávez trebuia redus… la tăcerea lui Zapatero !

ImagenY tú, ¿ por qué no te callas

Juan Carlos a sprijinit și patronat Academiile Regale, a întreținut o relație permanentă cu mediile universitare, culturale si artistice, cu scriitorii și cu poeții de limbă spaniolă sau hispanică.

Mai mult de treizeci de Universități din Spania și din străinătate i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

 A fost un monarh prietenos și afectuos, care s-a folosit de orice ocazie pentru a-și arăta aprecierea si gratitudinea față de „supușii” săi. Le-a arătat întotdeauna că este aproapele lor, spunându-le: „mă simt una cu voi, m-am bucurat de succesele voastre și am suferit când durerea sau frustrarea v-au copleșit”.

Unul din cele mai elocvente exemple sunt alocuțiunile sale, de ziua turismului, în Spania, adresate lucrătorilor din acest sector, care reprezintă „cea mai mare industrie” a economiei spaniole.

Practic, în plin sezon, în Spania numărul turiștilor depășește numărul locuitorilor țării, turiști care cheltuiesc într-un sejur de 10 zile, în medie, între 1000 si 1500 de euro.

MONARHIA, SIMBOL AL UNITĂȚII NAȚIONALE SPANIOLE

În general, partidele politice spaniole sprijină monarhia. De ce ? Pentru că o percep ca pe un simbol al unității naționale…

… în condițiile în care Spania se confruntă, de ani buni, cu naționalisme separatiste și independentiste și sunt notorii cele din Țara Bascilor și Catalonia…

… și în condițiile în care Catalonia a evoluat, în timp, de la „dezvoltarea asimetrica” din anii 90, adică „mutăm capitala de la Madrid la Barcelona și trecem noi pe primul loc”, la ideea desprinderii de Spania (gest care, însă, i-ar atrage automat și excluderea din Uniunea Europeana).

În treacăt fie spus, mulți catalani gândesc ca tenorul José Carreras care spunea: „cu cât sunt mai catalan, cu atât mă simt mai spaniol”.

În viitorul previzibil, spun istoricii, acest simbol va fi imposibil de înlocuit, lucru care nu înseamnă, însă, că nu se poate renunța la el.

Sarcina de a da din nou strălucire Coroanei și de a reface prestigiul instituției monarhice îi revine, acum, lui Felipe (46 de ani), care va domni sub numele de Felipe al VI-lea.

El a fost pregătit pentru a fi șef de stat și rege, ca și tatăl său, pentru „o Spanie unită în diversitate, modernă și pluralistă, prosperă și solidară” (una España unida y diversa, moderna y plural, próspera y solidaria).

„Fiul meu, Felipe – a spus într-una din aceste zile regele Juan Carlos – este întruparea stabilității, care este semnul distinctiv al identității instituției monarhice”.

„Astăzi o generație mai tânără merită să fie adusă în față, să treacă în linia întâi, o generație cu energii noi, hotărâtă să întreprindă, cu determinare, transformările și reformele pe care conjunctura actuală le cere, și, să înfrunte, cu o intensitate înnoită și cu dedicație, sfidările zilei de mâine – și-a justificat el hotărârea de a abdica.

 De la Felipe, tatăl său a spus că așteaptă idei despre cum poate ieși Spania din criză și mai așteaptă să deschidă un drum al speranței pentru spanioli („marea națiune care suntem”).

ImagenPrințul Felipe de Asturias

AUTOR    ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s