SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA

Imagen

În acest articol veți descoperi  semnificațiile crucii înainte de a deveni, nu întâmplător, simbolul învierii și al mântuirii pentru creștini.

Iisus Hristos a ales crucea pentru ce însemna ea în credințele vechii omeniri: lumea, învierea, îndreptarea și înălțarea sufletului.

Crucea este unul din semnele primei scrieri din lume, o scriere șamanică (de fapt, un cod magic) alcătuită din câteva simboluri sacre esențiale.
Ea apare pe stânci, în peșteri, pe amulete, pe vase, pe idoli sau pe sigilii, pe stele și pe tăblițe de piatră sau de lut și în toate scrierile și alfabetele străvechi, descifrate și nedescifrate.
Unde s-a născut această scriere șamanică și cum a ajuns ea să străbată lumea?
S-a născut, putem presupune, undeva în centrul Lumii Vechi, la întâlnirea celor trei continente: Europa, Asia și Africa.
Cum s-a răspândit ? Purtată de șamanii neamurilor care s-au desprins din leagănul originar în căutarea unui trai mai bun.

I. CRUCEA ÎN CERC
1. Crucea în cerc – imagine a lumii, „hieroglifă” a învierii și semn al protecției divine
Întâmplător sau nu, în limba strămoșilor noștri indo-europeni simbolul crucii arată rotirea.
Rădăcina  *(s)ker-, din care provine crucea (crux în latină de unde cruce în română), însemna, cu mii de ani în urmă: a (se) roti, a (se) învârti, a (se) întoarce, a (se) transforma în, a deveni, a (se) preschimba, a trece dintr-o stare în alta, a se îndrepta spre… și a se îndrepta în bine, dar și cotitură, rotaţie/rotire, întoarcere și schimbare.

Este rădăcina din care s-au născut și cuvintele coroană (κορώνη în greaca veche și corona în latină), inel (κίρκος în greaca veche) și cerc sau circa, de jur împrejur (circus, circum, circa în latină) dar, mai ales, crug (kragu în slava veche) care înseamnă: cerc, ciclu, orbită sau glob.

În scrierea șamanică, simbolul crucii însemna mersul și alcătuirea lumii, şi, de aici, nemurirea.
Ce fel de lume ?
O lume… rotundă, ordonată, bine alcătuită și bine rânduită (cosmos-ul grecilor), care se învârteşte, mereu și mereu, în cerc, care se roteşte şi se întoarce de unde a plecat, fără a se opri vreodată.
Aici un martor ideal este cuvântul slav crug: crugul pământului este globul terestru, crugul cerului este bolta cerească despre care se credea că se învârteşte, iar crugul soarelui este mersul soarelui de la răsărit la apus.O lume care se transformă, se preschimbă, devine şi apoi… revine și care are, astfel, posibilitatea de a se îndrepta din greșeli, deci, de a se … mântui.
Nu întâmplător, Iisus Hristos a ales să pătimească și să moară pe cruce. Crucea, și El știa bine asta, ca unul ce este atoatecunoscător, nu era, nici pe de parte, stâlpul infamiei pe care erau executați condamnații la moarte în toată lumea veche.
Crucea era o imagine a lumii în întregul ei, împărţită în cele patru sferturi/lumi sau tărâmuri: lumea de sus şi lumea de jos, lumea morţilor şi lumea celor întorşi la viaţă/a celor înviaţi…
… iar cei doi stâlpi ai ei unesc, pe verticală, cerul și pământul, pe orizontală, viața și moartea și, astfel,  spațiul și timpul, într-un continuum al … nemuririi.

Aşa apare ea zugrăvită pe una din cele trei „tăbliţe” de la Tărtăria, acum 7300 de ani:

Imagen
Această amuletă seamănă cu o „hartă a lumii” cu toate cele patru tărâmuri ale ei, văzute şi nevăzute. Cele de sus reprezentând călătoria vieţii, de la naştere până la moarte, iar cele de jos, călătoria subpământeană a sufletului, de la moarte la re-naştere.
Pe lângă crucea cea mare înscrisă în cercul pe care-l formează piatra rotundă, se mai vede o cruce, mai mică, tot în cerc, în cel de-al IV-lea tărâm/cadran, chiar înainte de urcarea sufletului în lumea de sus. Am numit-o „hieroglifa” învierii, a reîntoarcerii la viață.
Nu întâmplător amuletele de la Tărtăria, de purtat la gât sau pe piept, au fost descoperite alături de 28 de figurine din lut (azi pierdute în cea mai mare parte) în locuința-mormânt a unei femei-șaman care a părăsit lumea celor vii pe când avea în jur de  50 de ani, căreia arheologii îi spun Doamna de la Tărtăria.
Semnele magice care le acoperă trebuiau să fie vocea ei, adică să vorbească în locul ei cu spiritele de dincolo, să-i însoţească sufletul, să-l protejeze de duhurile necurate şi să-l ajute să ajungă, apoi să petreacă cum se cuvine „pe ceea lume” şi să se întoarcă cu bine înapoi pe pământ.

ImagenTăblițele descoperite în satul Tărtăria, jud. Alba, România, în anul 1961, de arheologul clujean Nicolae Vlassa. Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Cluj.

Aceeași cruce în cerc de la „capătul” Lumii de Jos, „hieroglifa” învierii cum am numit-o, apare pe o inscripție, poate la fel de veche (5000 î. Hr.), scrisă pe o stâncă descoperită de profesorul Dumitru Ioniță, din comuna Fărcașa, pe Valea Bistriței, în zona unei trecători din masivul Goia:

Imagen

Se vede aceeași scriere șamanică. Inscripția poate fi o rugăciune către spiritele trecătorii (un loc periculos prin excelență) și totodată un semn că acolo e un loc sacru și ocrotit. Din păcate, astăzi inscripția este acoperită de mușchi, iar blocul de piatră a fost, în parte, distrus de câțiva mineri…căutători de comori (?), care l-au dinamitat.
Aceeași cruce în cerc apare și pe mult mai târziile tăblițe de lut de la Cnosos, scrise în Linearul B, în greaca miceniană:

Imagen

ImagenDesigur, Linearul B este deja un alfabet/silabar care transcrie sunetele unei limbi și deja „hieroglifa” învierii probabil își pierduse, în a doua jumătate a mileniului II, valoarea de simbol și devenise o fonogramă.
O găsim pe stânci, de unde apără comunitatea și îi asigură prosperitatea…
… dar și în morminte, în chip de roată la carul menit să ducă sufletul în lumea de dincolo, sau ca semn de protecție și „hieroglifă” a învierii.Unde ?

În Marea Britanie:
Imagen         St. Dogmael’s Abbey, Wales: probabil trebuia să atragă vânat din belșug

… în Suedia, în marele sit cu gravuri rupestre de la Tanum (1800 – 500 î. Hr.)…

… însoțind corăbiile ce poartă sufletul spre lumea de dincolo

… sau la ritualul de Anul Nou/solstițiul de iarnă, închipuind „soarele înviat” alături de soarele mort (sfera neagră), unde e dublată de personaje itifalice (ce sugerează un rit de chemare a fecundității) și de „Bradul de Crăciun”, Pomul Vieții:
… sau înlocuind trunchiul unor uriași ce dansează un „dans al securii”, poate spirite protectoare:

Imagen… și tot în Suedia, pe lespezile mormântului regal de la Kivik (1350 î. Hr.), ca semn al renașterii/învierii :

Imagen

Imagen… dar și ca roată la carul care trece sufletul în lumea de dincolo:

Imagen

ImagenDe remarcat bărbații itifalici.

Tot în chip de roată a „carului războinicului” o găsim și în Grecia:

ImagenImagen
… dar și în Serbia preistorică:
Imagen
Acest car funerar (aflat la Muzeul Gradski) a fost descoperit într-un mormânt în Dupljaja (Banatul de Sud, Voivodina) ce aparține culturii Zuto Brdo – Gârla Mare, aprox. 1500 î. Hr.
Sufletul celui plecat dintre cei vii poartă pe piept svastica și sauvastica despărțite de două spirale-vortex care le corespund, una care l-a absorbit din viață și-l trece în lumea de dincolo și cealaltă care-l va absorbi din lumea morții și-l va trece în cea a vieții.
De remarcat sauvastica (semnul morții) din zona abdomenului inferior.
Un car funerar (Muzeul Național din Belgrad) asemănător, în roțile căruia  recunoaștem crucea încercuită – „hieroglifă” a învierii, a fost descoperit tot în Serbia preistorică.
Sufletul pe care-l duce poartă pe piept, în chip de amulete, o treime de spirale-vortex-uri, iar pe capul de pasăre și pe trup are alte mici spirale care, de altfel, apar și pe roți și pe păsările psihopompe înhămate la car:

ImagenO găsim și în Ungaria preistorică, ca amuletă:

ImagenIntercisa Múzeum Dunaújváros, Ungaria, sec. XIV-XII î. Hr.

… sau în lumea celtică, tot ca amuletă: celții o purtau la gât, pe piept sau cusută pe haine și o închinau zeilor lor, depunând-o în sanctuare, atârnând-o în copaci sau punând-o pe monede:

ImagenImagen

Monedă din argint cu cornul lunii, semn al fertilității (Toulouse)

Imagen Imagen
Monedă de argint, Langres

I se spune „rotița” celtică și din ea s-a născut, în sec. VII d. Hr., crucea celtică (răspândită în Marea Britanie, Țara Galilor, Scoția și Irlanda), pentru că celții sunt cei care au „încreștinat-o”.
Pentru ei, ea avea puterea de a ține lumea să nu … (re)cadă în haos, lucru de care se temeau cel mai mult.

Roți celtice și … crucea celtică:

Imagen

Imagen

Imagen

2. Crucea în cerc – semn al izvorului vieții și al abundenței

Crucea  încercuită, „icoană a” lumii… ce se învârtește neîncetat și…
… simbol al învierii și al nemuririi, adică al vieții fără de moarte… poate cel mai răspândit semn din scrierea șamanică… a devenit, în mod firesc un simbol al izvorului vieții, care putea fi Zeița dătătoare de viață sau Soarele.

Ca dublu sau emblemă a Zeiței Vieții – Izvor al Vieții, apare pe vasele de la Cucuteni, din 4000-3500 î. Hr., cultura Cucuteni fiind dominată de simbolismul feminin, al Marii Zeițe:

Imagen

… iar pe mânerul capacelor, pe vasele și pe farfuriile de mai jos apare ca simbol al izvorului vieții, înțeles ca abundență și belșug (uneori alături de șerpi sau spirale, semne ale rodniciei/fecundității):

Imagen

Imagen

Imagen

Imagen

Imagen

Imagen

Imagen

Imagen

Imagen

ImagenO găsim și pe vasele chinezești neolitice, dar mult mai târzii, din 2500 î. Hr.:

ImagenImagenKansu, cultura Yangshao, China

… uneori cu svastica în mijloc, ca semn al bună-stării și al bunului mers:

ImagenAceeași cruce în cerc apare și pe porțile maramureșene: binecuvântează și ocrotește casa și pe toți ai ei și îi ferește de dușmanii văzuți și nevăzuți, de boală, de dezbinare și de sărăcie, pe care nu le lasă să se apropie:

ImagenPortiță din com. Rozavlea, Maramureş, Muzeul Satului, Bucureşti

ImagenPoartă maramureșeană

II. CRUCEA DREAPTĂ

1.Crucea ocrotitoare și simbol al abundenței

Oamenii peșterilor sculptau cruci în pereții stâncilor, deasupra peșterilor în care locuiau, ca să fie ocrotiți și să aibă hrană tot timpul.

Două exemple:
1. crucea ce străjuiește de… 30 000 de ani intrarea în grota Chauvet, Franța:

Imagen

2. crucile de la Pachmarhi, Madhya Pradesh, India:

Imagen

ImagenO scenă de dans într-un ritual de chemare a abundenței

O vedem pe multe tăblițe antice, dar ca un simplu semn al unui alfabet.
Tăblița de mai jos este scrisă în alfabetul proto-Elamit, folosit în perioada 3200 – 2900 î. Hr. în sud-vestul Iranului, încă nedescifrat:

ImagenAshmolean Museum

Locuitorii insulelor grecești de la începutul mileniului al III-lea î. Hr. ne-au lăsat moștenire niște idoli stavromorfi: omul-cruce și femeia-cruce, care se atârnau la gât sau oriunde era nevoie de protecția spiritelor ajutătoare și aducătoare de rodnicie și bunăstare:

Imagen

Imagen

Imagen

ImagenImagen… iar vechii locuitori ai Cretei lui Minos ne-au lăsat o cruce de marmură, aflată în tezaurul Templului din Cnosos (aprox. 1600 î. Hr.). Crucea se află pe un altar, între două zeițe, poate Zeița Atotdăruitoare a Vieții și a Bunăstării și Zeița Morții… ca un semn al trecerii de la viață la moarte și de la moarte la viață:

ImagenImagenMuzeul Arheologic din Iraklion, Creta (fotografia altarului a fost făcută de Sir A. Evans)

Scoicile din fața altarului, oferite în dar zeițelor sunt, probabil, „embleme ale matricei universale” (M. Eliade), ale principiului feminin prin excelență și chemau… fertilitatea în toate sensurile.

Cruciulițe apar și pe peplum-ul unei fecioare ateniene (alături de svastică pe bordură), ca semn menit să alunge spiritele necurate și să-i aducă o căsnicie plină de prosperitate și de copii sănătoși:

ImagenMuzeul Acropolei din Atena

Aceeași cruce apare pe două vase cu scene de școală ateniană din secolul V î. Hr.:

ImagenVas attic cu figuri roșii (aprox. 470-460 î. Hr.): un băiat bate cu palmele ritmul melodiei cântate la liră de profesorul său de muzică. Muzeul Național de Arheologie, Madrid

Imagen

Vas atenian provenit din Cerveteri, Etruria (485-480 î. Hr.), Berlin Antikenmuseum: un profesor verifică atent tema unui elev

… pe un cap de taur (aducător de rodnicie) și pe o amforă (ca semn al belșugului):

Imagen

Imagen… sau pe monede grecești, chemând bogăția, alături de alte simboluri ale ei, broasca țestoasă sau capul de berbec:

ImagenMonedă de argint din Egina, 325 î. Hr.  Muzeul numismatic din Atena

ImagenMonedă de argint din Delfi, 485 – 475 î. Hr.,Staatiche Museen, Berlin

… sau alături de un tânăr cavaler:

ImagenMonedă de argint, 495-454 î. Hr., Paris, Biblioteca Națională

2. Crucea ca semn al divinității/regalității divine și al vieții veșnice

În stela de mai jos putem vedea crucea-amuletă și semn al… ungerii, adică al regalității divine.
O poartă la gât regele asirian Șamși-Adad al V-lea sau Șamși-Addu (824-811 î. Hr.), – „Addu (zeul furtunii) este soarele meu”, înfățișat arătând spre emblemele celor cinci mari zei asirieni:  Adad (zeul furtunii), Assur (zeul național al asirienilor), Iștar (zeița vieții, a iubirii și a fecundității), Sin (zeul lunii în creștere) și Șamaș (zeul Soare):

Imagen

ImagenStela lui Șamși-Adad al V-lea, templul lui Nabu (zeul cunoașterii și al scrisului) din Kalhu (azi Nimrud), Iraq, aflată la British Museum

Și tot ca simbol al regalității divine, apare pe un sigiliu mesopotamian (3000-2800 î. Hr.):

Imagen
O cruce specială este crucea ankh a vechilor egipteni. Preoții o foloseau ca pe o emblemă a divinității și ca pe o „hieroglifă” a vieții eterne și a învierii  (ea a devenit și la propriu o hieroglifă care înseamnă viață) și, de aici, ca pe un semn al … „ungerii” divine:

ImagenAmenhotep al III-lea o primește de la zeul Amon, ca semn al „ungerii” sale și ca dar al vieții fără de moarte. Templul lui Merenptah, Luxor

În arta pe care fiul lui Amenhotep al III-lea, Akenaton , faraonul monoteist și heliolatru, a creat-o la El Amarna ca suport al noii sale religii, Soarele-Aton apare în chip de dătător de viață: razele sale binefăcătoare se termină cu mâini ce dăruiesc cruci ankh, adică viață și prosperitate.
Iar Akenaton însuși, al cărui nume înseamnă „cel bineplăcut lui Aton”, ține în mâna dreaptă o astfel de cruce, simbol al regalității sale divine :

ImagenAkenaton și Nefertiti închinându-se lui Aton; crucea ankh,Muzeul din Cairo

Imagendetaliu: Akenaton ținând în mâna dreaptă

Crucea ankh apare ca „hieroglifă” a vieții eterne și a învierii în scena Judecății de Apoi sau a Cântăririi inimii ( grecii îi spuneau cântărirea sufletului, psihostazie) descrisă în cap. 125 din Cartea Morților (Papirusul lui Hunefer, scribul regal):

ImagenPapirusul lui Hunefer, British Museum

O țin în mână cei 14 judecători divini care sunt, de la stânga spre dreapta: Ra, Aton, Huh, Tefnut, Geb, Sachmet și Horus  și de la dreapta la stânga: Isis, Nephthys, Hah, Sia și trei divinități reprezentând nomele (provinciile) Egiptului.
O mai ține și Anubis, zeul cu cap de șacal, patronul îmbălsămătorilor și călăuză a sufletelor, care conduce ka-ul, adică sufletul, sau, mai degrabă, dublul vital și nemuritor al celui plecat dintre cei vii, spre cântarul inimilor…

ImagenPapirusul lui Hunefer, detaliu: pe un taler al balanței se află inima răposatului Hunefer, care în timpul vieții a fost scrib regal, iar pe celălalt o pană, emblema zeiței Maat, care întruchipează Adevărul și Dreptatea. Apar din nou Anubis care verifică cântărirea, Ammut sau Marea Devoratoare cu cap de crocodil și cu trup pe jumătate de leu și pe jumătate de hipopotam,
care-i va mânca inima dacă va fi găsită păcătoasă, și Thot, zeul scrib cu cap de ibis care e pregătit să scrie sentința în cartea judecății.

 

Și o mai ține și Horus, care-l înfățișează pe răposat lui Osiris, regele lumii de dincolo, așezat pe tron, în sala de judecată:

ImagenÎn aceste mâini divine crucea ankh este promisiunea vieții veșnice… dacă sufletul va dovedi la judecată că poate intra în lumea celor drepți, adică în regatul lui Osiris.
În special asocierea crucii ankh cu Anubis arată că ea era un vechi simbol al morții și al învierii.
Anubis fusese în Egiptul Vechi un „zeu al morților”, care apare în Textele Piramidelor  ca cel mai vechi stăpân al lumii de dincolo, regele Țării celor Răposați, din Apus, cel care le „numără inimile” și îi judecă împreună cu Thot” (C. Daniel)…
… și cel care supraveghează „grijirea” mortului, adică îmbălsămarea, de care depindea viața lui în lumea de apoi.

Nu întâmplător Hunefer, scribul regal de pe vremea faraonului Seti I (aprox. 1275 î. Hr.) care a comandat acest papirus cu Cartea Morților (descoperit la Teba) este itifalic: itifalia simbolizând viața care… nu moare niciodată.

Crucea Ankh apare și ca… suflare de viață, ca în acest basorelief din Templul din Philae în care vedem cum zeița-vultur Nechbet, protectoarea faraonului, îi dăruiește viață, ținându-i crucea vieții în dreptul nărilor…
… imagine pe care au împrumutat-o și autorii Genezei:Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui (literalmente: în nările lui, be-apav) suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Gen. 2,7):

Imagen… dar și ca simbol al vieții de după moarte… sub forma oglinzii, ea însăși simbol al lumii virtuale…de dincolo:

ImagenCasetă din lemn pentru oglindă descoperită în mormântul lui Tutankamon

O cruce a abundenței este cea de pe panoul central din Templul Crucii cu Frunze (Templo de la Cruz Foliada) din Palenque, Mexic, unul din cele trei temple (două ale Crucii și unul al Soarelui), pe care regele maiaș  K’ihnich Kan B’ahlam II (684-702 d.Hr.), fiul lui Pakal cel Mare, le-a consacrat în 10 ianuarie 692 d.Hr. :

ImagenImagenPanoul îl înfățișează pe regele K’ihnich Kan B’ahlam II în două momente diferite ale vieții sale, copil (personajul din stânga) și adult (personajul din dreapta, în dreptul căruia hieroglifele indică anul 684, adică anul în care a devenit rege), împlinind „sacrificiul de sine”.
Între K’ihnich Kan B’ahlam II copil și K’ihnich Kan B’ahlam II rege apare un arbore în formă de cruce, deasupra căruia stă o pasăre: avatarul zeului Itzamnaaj, Creatorul Lumii, zeul principal a maiașilor.
Unii istorici presupun că arborele în formă de cruce este, de fapt, porumbul, simbolul vieții, al prosperității și al cunoașterii.

ImagenPanoul reconstituit din Templul Crucii cu Frunze, al cărui original se află la Muzeul Național de Antropologie din Mexic

***

În încheiere ar mai trebui spus un lucru, anume că crucea nu este nici stâlpul lumii, nici arborele cosmic/arbor mundi, nici axis mundi/osia lumii, nici pomul vieții sau pomul cunoștinței, nici arborele din centrul/mijlocul lumii… nici stâlpul funerar cu sau fără pasărea sufletului.

Deși sunt înrudite, crucea și stâlpul sunt simboluri separate.
Crucea închipuie lumea în totalitatea ei, ca un continuum al celor patru regiuni ale ei, rotindu-se veșnic, iar stâlpul simbolizează, din contră, coloana sau pilonul care susține cerul să nu cadă pe pământ și scara pe care urcă la cer sufletul celui plecat dintre cei vii.
De altfel, în lumea creștină crucea a înlocuit stela sau stâlpul funerar abia în secolul al VIII-lea d. Hr., atunci când a devenit definitiv simbolul prin excelență al învierii. Până atunci, mormintele creștinilor aveau stele funerare pe care apăreau emblemele lui Iisus Hristos, mielul sau peștele.

Se știe că Iisus Hristos a fost crucificat pe o cruce cu brațe egale și nu pe crux simplex, adică pe un stâlp, un stâlp al infamiei.
Era și firesc: Fiul lui Dumnezeu nu avea de ce să fie atârnat/expus la stâlpul infamiei, ca păcătoșii, El fiind întrutotul fără păcat.

Ce însemna stâlpul infamiei la vechii evrei ? Aflăm din Deuteronom, cap. 21:
De se va găsi la cineva vinovăţie vrednică de moarte şi va fi omorât, spânzurat de copac, trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropi tot în ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu spurci pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire.

Așadar, nu întâmplător jertfa Lui trebuia să se facă pe semnul/ „hieroglifa” învierii, a vieții și a mântuirii, nu pe cel al blestemului.

Cât privește răstignirea pe cruce, Iisus Hristos a ales-o pentru ce însemna crucea: lumea care se transformă, se preschimbă, se înnoiește mereu, care devine şi apoi… revine și care are, astfel, posibilitatea de a se îndrepta din greșeli, deci, de a se … mântui.

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny
Istoria religiilor I-Religiile antice, Giovanni Filoramo (coord.), Polirom 2008
Histoire des croyances et des idées religieuses I (de l’ âge de la pierre aux mystères d’ Éleusis), Mircea Eliade, Payot, Paris, 1978
Imagini și simboluri, Mircea Eliade, Ed. Humanitas, București 2013 (reeditare)
De la Preistorie la Istorie, Gordon Childe, Ed. Științifică, București, 1967
Civilizație și cultură, Marija Gimbutas, Ed. Meridiane, București, 1989
Cultura spirituală a Egiptului Antic, Const. Daniel, Ed. Cartea Românească, București, 1985
Egiptul pe vremea dinastiei Ramses, Pierre Montet, Ed. Eminescu, București, 1973
Istoria Scrisului, Andrew Robinson, Ed. Art, București, 2009
Civilizații antice (coord. C. Salles), Larousse, Ed. Rao, București, 2008

Web site-uri:
Indian Rock Art – Prehistoric Paintings of the Pachmarhi Hills, Dr. Meenakshi Dubey Pathak/ Bradshaw Foundation India Rock Art Archive
La rouelle, une tradition pluri-millénaire, Amaury Piedfer,   http://www.paperblog.

AUTOR: ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Traducerea tuturor citatelor, în afara celor în dreptul cărora este specificat un traducător, aparține autorului.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui articol cu condiția menționării sursei:

http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și a autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s