Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis

SF MORMANT 1

Bras de fer Primăria Ierusalimului și custozii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt s-a deschis în această dimineață la ora 4, după ce timp de trei zile a fost închisă în semn de protest față de noua politică fiscală a Israelului față de Biserica creștină.

Duminică, 25 februarie, la prânz, cei trei capi ai bisericilor creștine care administrează în comun Sfântul Mormânt din Ierusalimul de Est, Patriarhul grec, Teofil al III-lea, Custodele Țării Sfinte, Francesco Patton, și Patriarhul armean, Nourhan Manougian – au decis să închidă Biserica Sfântului Mormânt pe timp nedeterminat.

Pentru că, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentul israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție –ar fi aprobat proiectul de lege, ministrul de finanțe ar fi fost autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că ar urma să se aplice retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Dar, marți după amiază, după două zile de așteptare plină de tensiune, de rugăciuni și de proteste ale sutelor de pelerini, în fața porților închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, biroul primului-ministru a dat un comunicat în care anunța că toate noile măsuri fiscale, anunțate la începutul acestei luni, se suspendă și că sunt înghețate dezbaterile proiectului de lege privind exproprierile.

Arieratele Bisericilor creștine – aceste datorii apărute peste noapte au și devenit arierate! – s-ar ridica, conform municipalității Ierusalimului, la 150 de milioane de euro. Aceștia sunt exact banii cu care Biserica își poate finanța/susține opera socială.

La cererea celor trei lideri creștini, primul-ministru israelian Benjamin Netanyahu și primarul Ierusalimului, Nir Barkat, au decis să creeze un grup de lucru, condus de ministrul cooperării regionale Tzachi Hanegbi, care urmează să studieze legislația în materie de vânzări de terenuri în Ierusalim și să negocieze cu Bisericile găsirea unei soluții în disputa creată de intenția primăriei de a le impozita proprietățile comerciale – a anunțat biroul premierului.

Între timp se suspendă adoptarea oricărei legi în acest domeniu.

Cei trei lideri creștini au salutat, într-o declarație comună, invitația premierului Netanyahu la dialog.

„Îi mulțumim Domnului pentru declarația făcută astăzi de primul-ministru Netanyahu și ne exprimăm întreaga recunoștință față de toți cei care lucrează neobosit pentru a susține prezența creștină în Ierusalim și pentru a (-i) apăra status quo-ul. (…) După intervenția constructivă a primului-ministru, Bisericile sunt nerăbdătoare să lucreze împreună cu ministrul Hanegbi și cu toți cei care iubesc Ierusalimul, ca să ne asigurăm că orașul nostru sfânt, unde creștinii se străduiesc tot timpul să facă față provocărilor, va rămâne un loc unde cele trei religii monoteiste (iudaismul, islamul și creștinismul) pot viețui și prospera împreună” – se arată în comunicatul de ieri, marți, 27 februarie, al celor trei lideri creștini.

Pe de altă parte, iată ce spune în declarația emisă de cabinetul său, primul-ministru: „Israelul este mândru să fie singura țară din Orientul Mijlociu în care creștini și credincioși de toate credințele au libertatea totală de a avea o religie și de a apaține oricărui cult. Israelul este căminul unei comunități creștine înfloritoare și sunt bineveniți la noi prieteni creștini din toată lumea.”

Premierul Netanyahu s-a implicat personal în această criză după ce a înțeles că închiderea Bisericii Sfântului Mormânt ar putea provoca importante prejudicii diplomatice Israelului și după ce Iordania și palestinienii au proclamat că ea e un semn clar că Israelul „amenință prezența creștinilor în Țara Sfântă”.

Un purtător de cuvânt al președintelui palestinian Mahmoud Abbas a chemat Israelul să anuleze total și pentru totdeauna noile măsurile fiscale impuse Bisericilor creștine, măsuri care „vor duce la escaladarea tensiunii și instabilității”.

Bisericile creștine sunt cel mai mare proprietar de pământuri din Ierusalim. Ele s-au bucurat, până acum, de scutire totală de taxe/impozite nu numai pentru toate locurile de cult (biserici, capele), care nu intră sub incidența noii politici fiscale, ci și pentru toate centrele lor comerciale (hoteluri, restaurante, cămine pentru pelerini, magazine) și sociale (școli, orfelinate, azile).

Municipalitatea Ierusalimului afirmă că proiectul de lege privitor la exproprieri are ca scop să-i protejeze pe miile de locuitori ai Ierusalimului, ale căror case se află pe pământurile deținute și vândute de Bisericile creștine, în principal de cea ortodoxă greacă, unor investitori particulari… care n-au făcut cunoscut ce vor să facă cu ele.

Lucru care-i face pe acești foști chiriași ai Bisericii să se teamă pentru viitorul lor și să creadă că vor fi siliți să-și părăsească casele, după expirarea contractului de închiriere, pentru că noii proprietari-investitori au proiecte mai rentabile.

Acum două săptămâni Primăria Ierusalimului a anunțat miniștrii de Finanțe, Interne și Externe precum și cabinetul primului-ministru că va începe strângerea de taxe în valoare de 650 de millioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) de la  887 de proprietăți aparținând Bisericilor creștine, proprietăți altele decât locașurile de cult, și că nu a făcut-o până acum pentru că statul nu i-a permis.

Într-o declarație făcută după închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, ea a salutat eforturile care se depun pentru soluționarea crizei impozitelor și a subliniat că e hotărâtă să rezolve problema datoriilor și plata impozitelor pe viitor, în conformitate cu legea, pentru binele locuitorilor/rezidenților Ierusalimului”.

Lucru pe care Bisericile creștine îl consideră un plan care încalcă o veche tradiție și vechi înțelegeri între Ierusalim și Biserică. Pe scurt, status quo-ul Bisericii în Orașul Sfânt!

Primarul orașului, Nir Birkat, a spus, ieri, pentru Associated Press că dorește să negocieze „in the right way” –așa cum e drept și cinstit – și că decizia lui de a impozita bunurile comerciale, aducătoare de profit, ale Bisericii este o practică comună în toată lumea.

Lucrul cel mai important este că părțile au fost de acord să negocieze !

Galerie foto

PELERINI SF MORMANTPelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după deschidere, Ierusalim, 28 februarie 2018

SF MORMANT 3Pelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după închidere, Ierusalim, 27 februarie 2018

SF MORMANT 7

SF MORMANT 5

SF MORMANT 4

SF MORMANT 6

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios