ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE

 GANDITORUL 4

Cultura și identitatea națională înseamnă supraviețuire. În măsura în care producem cultură și ne păstrăm identitatea, vom exista. Altfel, cine știe ?

Dacă nu ar fi existat Samuel von Brukenthal, care a avut ideea și pasiunea de a colecționa valori culturale, Sibiul, orașul românesc situat în centrul țării, nu ar fi ajuns să fie declarat, în secolul nostru, în anul 2007, capitală culturală europeană.

Mecena și colecționarii au fost cei care au asigurat existența și subzistența artiștilor profesioniști, recunoașterea, cunoașterea și păstrarea valorilor de-a lungul secolelor, acolo unde a existat o civilizație a castelelor și a orașelor fortificate.

În civilizația rurală, satul a fost creatorul și păstrătorul valorilor materiale și culturale, valori percepute și apreciate ca fiind proprii etniei, care i-au dat identitate și individualitate, aproape de natură și, în același timp, filosofice, deoarece, așa cum aprecia Eminescu, „în floare, pomul își încearcă întreaga sa putere”.

EMINESCUPrivind spre viitor, în Europa unită, etnicitatea este bunul cultural suprem pe care îl vor aprecia și apăra – putem spune, cu gelozie – toate națiunile continentului, prin proiecte și acțiuni de management cultural, pentru a-și prezerva specificul și diversitatea, adică tocmai ceea ce formează bogația culturală europeană.

În societatea informaționala actuală primim, zilnic, o avalanșă de informații, astfel încât, într-o săptămână avem acces la mai multe informații decât reușea să adune cineva, în urmă cu un secol, într-o viață de om. Aceste informații uniformizează, turtesc ca un tăvălug, robotizează.

În mod paradoxal, informația pletorică, superabundentă deculturează.

La fenomenul deculturației se adaugă cel al aculturației, termen lansat în limba engleză (aculturation) și care desemnează acea evoluție prin care o cultură provenită dintr-o țară cu potential politic, militar, economic și cultural mai mare, privilegiat, înlocuiește treptat, prin infuența ei „tăvălugitoare” specificitatea și culoarea etniilor, popoarelor și națiunilor pe care le influențează.

De aceea, este foarte important să ne păstrăm acele valori care ne definesc ca identitate, unicitate și diversitate.

Prin aceste valori vom continua să fim noi înșine și, în același timp, să îmbogățim patrimoniul cultural universal.

Termenii de cultură și civilizație au ajuns, uneori, să se confunde. Totuși, ei nu sunt identici. Pentru a simplifica lucrurile este suficient să spunem că cineva poate fi o persoană civilizată, dar, nu neapărat și cultă.

Cultura o dobândim prin lectură, cu alte cuvinte, cultura a fost, este și va rămâne eminamente livrescă. Cartea este principalul monument al culturii personale. Cultura dobandită „pe viu”, călătorind, vizitând muzee, săli de spectacole, concerte etc. este un privilegiu care trebuie completat, totuși, citind cu nesaț despre ceea ce am aflat sau trăit; după cum și experiența și emoțiile sunt altele atunci când vedem pe viu valori despre care am citit temeinic, înainte.

Limba româna nu a avut (încă) șansa pe care au avut-o ale limbi – cele neolatine, de pildă – de a beneficia de o circulație internațională.

Dar azi, românii sunt răspândiți, practic, în toată lumea, din Norvegia până în Republica Sudafricană, și din Argentina (are o regiune numită Patagonia !) până în Australia și Noua Zeelandă.

Există români strămutați care trăiesc dincolo de cercul polar sau în Extremul Orient continental, în apropiere de granițele sino-coreene.

Managementul care va asigura un viitor românesc națiunii noastre din spațiul statal, etnic, de deportare, de refugiu, și, mai recent, de emigrare, va trebui să ia în considerare toate caracteristicile și fiecare trăsătură specifică ale acestor spații.

Foarte la îndemană și ușor exploatabil este spațiul virtual pe care ni-l oferă tehnologiile moderne. Este suficient să avem idei pentru a stabili un cordon ombilical unificator !

Pentru copii, „acasa” înseamnă locul în care s-au nascut și au crescut.

Și totuși, cei născuți „departe” pot fi români în măsura în care „universul lor infantil” va fi unul românesc, dacă limba, experiențele copilăriei, basmele, sărbătorile în familie vor fi în haina și în sufletul etniei ! Vor fi marcati definitiv de această culoare a trăirilor lor.

Căci, după cum spunea scriitorul Gabriel García Márquez, „până la vârsta de 7 ani a aflat totul, știa totul”. Avea sufletul format.

Vom încheia spunând că managementul cultural nu se poate limita doar la etapa „a face cunoscută cultura româna”. Este nevoie să dăruim cultură celor care vor să accepte șansa de a fi român și de a trăi românește.

MARIA TANASE

 ARIADNA

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s