CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL

IMPUNITATE 1

„Comuniștii nu au dreptate, ei sunt juști” ! – este o afirmație paradoxală care a făcut carieră, printre membrii de partid (ai P.C. !), încă din vremea când înșfăcau ilegal puterea în țara noastră, adică, din  anul 1945.

De fapt, cu această formulă încercau să-și justifice abuzurile: chiar dacă nu aveau dreptate (implicit își recunoșteau abuzurile !) scopul lor era unul nobil (nu-i așa ?)– binele poporului !

Toate nedreptățile s-au făcut în numele poporului ! Și al progresului ! Cum altfel ?

Nimeni  nu trebuie să ne judece vreodată, deoarece noi suntem foarte bine intenționați în tot ce facem ! (Oare ?)

Între timp, în 1989, comunismul s-a năruit.

În România s-a năruit urât, urât de tot, cu mulți morți și răniți, și cu perechea dictatorială executată chiar de Crăciun.

Se putea și altfel. De ce, oare, s-a întâmplat așa?

Simplu ! Domnul Ion Iliescu, cel care a preluat puterea în decembrie 1989, NU A ÎNȚELES CĂ AVEA LOC O REVOLUȚIE ANTICOMUNISTĂ, ci doar o înlăturare de la putere a Ceaușeștilor. Reproduc din memorie cuvintele sale: cei doi (adică Nicolae și Elena Ceaușescu) ce au făcut nu a fost știință, ci tiranie ! Ei au întinat idealurile comunismului !

Comunismul se năruia, iar domnul Iliescu vorbea, totuși, de idealurile neîntinate ale comunismului. Că încă era un comunist convins o dovedește faptul că  în sprijinul noii puteri s-a declanșat imediat scenariul teroriștilor. Cine a putut să aibă această idee ?

Domnul (tovarășul) Iliescu spunea despre ei că: TRAG DIN ORICE POZIȚIE !  De unde știa acest detaliu ? Afirmația în sine poartă amprenta terorismului, a fost făcută cu scopul de a înspăimânta! De ce a simțit nevoia să facă această afirmație ? Cine a declanșat scenariul teroriștilor, cine a aprobat folosirea simulatoarelor de sunet pentru a teroriza populația – păreau a fi mitraliere grele, de calibrul 12,5 mm – în condițiile în care cel care lua deciziile în România, încă din seara zilei de 21 decembrie 1989 (semna decrete !), era, nimeni altul, decât domnul Iliescu. Nimic un mișca în țara aceasta, dacă nu hotăra domnul Iliescu !

Mai târziu avea să se întrebe retoric: Care teroriști ?

IMPUNITATE 3

În plus – un lucru foarte grav – domnul Iliescu a cerut intervenția trupelor sovietice în România. Ca să apere ce oare altceva decât comunismul ?

Și acest domn Iliescu, mai târziu, când a înțeles că era ridicol să mai vorbească despre comunism, a devenit… revoluționar ! Probabil a și beneficiat – poate mai beneficiază încă – de avantajele condiției de revoluționar. Frumos, nu-i așa ? Probabil, ar trebui să restituie măcar unele lucruri de care s-a folosit pe nedrept ca revoluționar. Când a fost comunist, a fost ateu. După o vreme, a devenit indiferentist, adică a învățat că nu e frumos, dacă dumnealui nu crede în Dumnezeu, să nu-i lase nici pe alții să creadă, căci asta înseamnă să fii ateu. Mai târziu, și-a petrecut Paștele la o mănăstire ! A început să creadă sau pur și simplu a sărbătorit „un obicei folcloric” și nimic altceva?

Domnul Iliescu este un exemplu tipic de om care este just în tot ce face, chiar și atunci când nu are dreptate !

Capitalul de simpatie europeană și mondială de care beneficia România în acele momente a fost rapid irosit, grație acestui « mod just de a gândi și de a acționa ».

În timpul mandatelor dumnealui – ca președinte – am avut comunism fără comuniști, corupție fără corupți, proprietăți (vechi, din vremuri pre-comnuniste !) fără proprietari (ignorați și batjocoriți), terorism fără teroriști, adică, tot felul de culpe și nedreptăți… fără vinovați !

Se instaura, în condiții noi, revoluționare, ne-comuniste, CULTUL IMPUNITĂȚII, adică o practică instituțională a ne-pedepsirii abuzurilor de orice fel, comise de structurile puterii.

IMPUNITATE 2

Chiar dacă dispuneam de o nouă Constituție, de legi și instituții adecvate pentru a asigura funcționarea corectă democrației, de data aceasta de tip occidental, lucrurile nu au mers pe calea corectitudinii, deoarece legea nu era lege pentru toată lumea !

La președinție a urmat domnul Emil Constantinescu. A pornit foarte frumos, dar, curând avea să constate că structurile de putere din țară aveau capacitatea de a-l bloca și constrânge să stea cuminte în banca lui. Ceea ce a și făcut. Nu a deranjat pe nimeni și nimeni nu l-a deranjat, pe toată durata mandatului său de președinte. Așa că lucrurile au continuat, iar impunitatea s-a statornicit și mai mult.

IMPUNITATE 4

A venit la Cotroceni, de la Primăria Capitalei, mai repede decât era prevăzut, domnul Traian Băsescu. A fost, din start, un comandant de navă care știa foarte bine că, pentru a naviga, toată lumea trebuia să respecte regulamentele de la bordul navei. Cei care se obișnuiseră să trăiască în condiții de IMPUNITATE, s-au răsculat, au încercat să-l suspende și să-l înlăture de pe navă.

Soarta a vrut ca ei să nu reușească.

Și astfel, justiția s-a pus pe roate, a început să funcționeze independent și să tragă la răspundere, fără menajamente, pe oricine, indiferent de condiția sa social-politică, chiar dacă ocupa funcții foarte înalte în structurile de putere.

Se părea că Justiția recicla clasa politică românească, o primenea pentru a aduce mai multă moralitate și onestitate – fenomen care ar fi trebuit să se desfășoare în mod natural, fără procurori și fără judecători, doar cu ajutorul urnelor și al bunului simț.

Și iată că la Cotroceni a venit domnul Klaus Iohannis, un profesor obișnit cu atmosfera din școală, unde inteligența și învățătura – adică strădania de a deveni un om util societății – sunt valorile supreme, apreciate și promovate de toată lumea.

PREȘEDINTI

Numai că, în politică, lumea e formată nu numai din elevi, profesori și părinți. Mai sunt și alții, mai ales cei care consideră că IMPUNITATEA este un drept al lor natural. Aceștia au pornit la drum : cu migală și tenacitate au pus în aplicare o strategie generatoare de IMPUNITATE și de intimidare a Justiției, căci nimeni nu are dreptul să-i judece vreodată. Indiferent ce vor face, IMPUNITATEA este un drept al lor inalienabil. Se preconizează  chiar crearea unui tribunal special care să-i judece pe procurori și pe judecători. Cum și-au permis să nu le respecte IMPUNITATEA !!!???

Dacă în timpul celor două mandate prezidențiale ale domnului Traian Băsescu a avut loc o reformă a Justiției, în prezent se află în desfășurare o abilă și perversă contrareformă.

Practic, într-o țară creștin-ortodoxă, este introdusă, prin legi și instituții, categoria PURGATORIULUI. Delincvenții își pot petrece perioada de pedeapsă , nu în IAD, ci într-un loc mult mai reconfortant, cu convingerea că trec printr-un un fel de ne-șansă temporară, pentru a accede, în final – care va veni cât de curând, în RAIUL care li se cuvine.

În acest, PURGATORIU POLITIC ORTODOX se află STATUIA IMPUNITĂȚII, în fața căreia se prosternează cu fanatism toți cei care consideră că nu sunt oameni de rând, ci elite cu privilegii moștenite din nu prea îndepărtata PERIOADĂ MEDIEVALĂ ROȘIE. Își pretind aceste privilegii în numele dreptății și europenismului, al adevăratului Stat de drept.

La intrare, deasupra porții PURGATORIULUI dâmbovițean, stă scris, cu litere majuscule pâlpâitoare:

ȘI CE DACĂ ?

Numai că, din când în când, porțile și statuile cad, se prăbușesc. Nu pot fi eterne nici privilegiile și nici persoanele care beneficiază de ele.

Vine vremea !

IMPUNITATEA este un fenomen care va fi studiat de istorici și sociologi. Prea ușor a dobândit anvergură și prea ușor s-a generalizat în societatea postcomunistă românească.

Este posibil să fie cercetată și de procurori și judecători, ca o culpă în sine, premeditată, adică, inițiată, dezvoltată și aplicată în practică, cu geniu și resurse, cauzatoare de suferință și daune colective și individuale.

Dacă va fi așa, IMPUNITATEA NU VA MAI BENEFICIA DE IMPUNITATE.

Doar astfel va înceta să mai existe.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios