A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU

COIF COTOFENETI DETALIU

A vătăma, la modul subtil, pentru strămoșii noștri străromâni, însemna, a lovi din voia lui Dumnezeu. Acesta pare a-i fi drumul de la „victimare” la „vătămare”.

Povestea lui a vătăma din română începe tot în indo-europeană: strămoșul lui este radicalul *veik- = a alege, a selecta, a selecționa.

În latină, urmașii lui *veik- sunt:

victima, animalul de jertfă, și

victimo, victimare, a imola, a sacrifica/a jertfi un animal unui zeu, a aduce o jertfă.

Firesc, un animal de jertfă trebuia să fie neapărat fără nici un cusur, perfect, desăvârșit alcătuit și sănătos, adică… cel ales, cu alte cuvinte… consacrat.

Româna l-a moștenit doar pe victimo, victimare (pentru că victima este doar un împrumut din latină/franceză, atestat în 1794 într-un calendar tipărit la Viena) …

… care a devenit… a vătăma !

Suntem singurul popor romanic la care victimare nu mai înseamnă a omorî, ci doar a vătăma, adică: a face rău, a răni, a îmbolnăvi, în general trupul. Nu întâmplător spunem azi „vătămare corporală”, dar „prejudiciu moral” și „daune morale”.

Nici măcar în aromână vatăm, a vătăma (cu varianta vatăn ca în megleno-română) nu și-a pierdut sensul de a ucide (de pildă, vătămare înseamnă ucidere/asasinat, iar vătămat, ucis/ omorât) care este primul și cel mai răspândit, urmat de câteva alte sensuri: a bate, a (se) chinui, a se frământa sau a-și frământa mintea cu ceva dintre care numai a bate este comun cu româna.

La fel s-a întâmplat și în celelalte limbi romanice care l-au moștenit și în care nu este foarte folosit: fr. victimer, ital. vittimare, span. și port. victimar, prov. vitima/bitima și unde se traduce prin: a maltrata, a nedreptăți, a victimiza

VATAM CIHAC

Articolul vatăm din Dicționarul lui Cihac

Așadar, ce a făcut ca acest verb al jertfirii din latina târzie, în română să nu mai însemne a ucide, ci doar a răni ?

Presupunem că schimbarea a avut loc din momentul în care, după creștinare, nu s-au mai adus jertfe, nici animale, și, mai ales, nici umane (dovezile arheologice și câțiva istorici greci, începând cu Herodot, arată că dacii aduceau sacrificii umane și cel mai cunoscut exemplu este mesagerul trimis la Zalmoxis).

Și, cum jertfa creștină era una simbolică și nu cu vărsare sânge (euharistia, adică prefacerea pâinii şi vinului în trupul şi sângele lui Iisus Hristos în momentul central al liturghiei), victimo, victimare a început să fie folosit numai cu sensul de a răni/ a (i se) face rău trupului… din voia lui Dumnezeu, existând, undeva, ideea că rănirea/lovirea are ceva ritualic și că se petrece din voință divină.

„L-a vătămat” a încetat să mai însemne „l-a omorât pe altar ca să-l trimită zeului” și a început să însemne „l-a lovit și l-a rănit din voia zeului/Dumnezeu”.

Sau, poate, era doar un eufemism.

În treacăt să spunem că a răni și a lovi sunt slavisme, cuvinte intrate în română din slavă.

COIF COTOFENESTICoif de războinic din aur masiv, descoperit în satul Coţofeneşti, comuna Poiana Vărbilău, judeţul Prahova, pe teritoriul unei aşezări geto‑dacice, în anul 1928; cântărește 770 grame și datează de la sfârşitul sec. V – începutul sec. IV î. Hr.

COIF COTOFENETI DETALIU

Detaliu de pe obrăzarul drept: rege-preot făcând un sacrificiu

PODUL LUI TRAIAN

 Columna lui Traian, placa LXXII, scena XCIX: Sacrificiile împăratului Traian la Dunăre; pe fundal podul construit de Apollodor din Damasc (Drobeta – Turnu-Severin)

Să mai spunem că sacrificium, care se traduce ca „aducerea unei jertfe” (din sacer = consacrat, sacru și facio = a face) este un neologism în română…

… și că jertfă și jertfelnic (altarul pe care se sacrifică jertfa) sunt slavisme care există și azi, de pildă, în bulgară: жертва și жертвенник și în rusă: жертва și жертвенник, intrate in limbă probabil în momentul în care românilor li s-a impus ca limbă a liturghiei slavona/ slava bisericească.

De pildă, în Biblia lui Șerban Cantacuzino, tipărită la București în 1688, prima traducere completă a Bibliei, găsim forma jîrtăvnic (Ieșirea 27,1) și jîrtvă (Ieșirea 29,25).

Și, de asemenea, că altar este un latinism (altarium, din alter ara) atestat prima dată în Psaltirea Scheiană (altariu/oltariu) tradusă din slavonă în zona Banat-Hunedoara în 1482/1485 sau în 1573/1578 (poate o copie)…

… un latinism care există și în limbile slave, de pildă în rusă: алтарь/altaru alături de престол/prestol.

Și, să arătăm că jertfa are o etimologie interesantă: strămoșul ei este radicalul indo-european *gwere-4: a înălța vocea (spre Cer) ca să lauzi și să mulțumești; a ura bun venit…

… un radical din care s-au născut:

 – jrutva/жрьтва (jertfă), dar și granu (incantație, formulă sacră, vers) în vechea slavă

gratus (plăcut, care aduce plăcere, agreabil, atrăgător și recunoscător) și gratia (prietenie, afecțiune, favoare făcută cuiva, dar și mulțumire/recunoștință, grație divină) în latină și

grace în engleză

Desigur, în română îl avem și pe ofrandă pe care l-am împrumutat din franceză, offrande, și pe care francezii îl au din latina medievală offerenda (femininul substantivizat al lui offerendus, „ce trebuie oferit, adus drept ofrandă”, provenit din verbul offerre/ob-ferre,, a oferi, a aduce drept ofrandă, mai precis „a aduce, a pune dinainte”, se înțelege, dinaintea zeului, pe altar.

Și, cum jertfa este legată de altar, iată câteva altare preistorice:

ALTAR RESITAAltar neolitic din lut ars, cultura Vinča Muzeul Banatului Montan, Reșița; de observat cele trei colțuri – cap de animal

ALTAR MUZEUL OLTENIEIAltar miniatural din epoca bronzului decorat cu spirale, simbolul reînvierii/renașterii, Muzeul Olteniei, Craiova

ALTAR VINCAAltar neolitic din lut ars, cultura Vinča, site-ul Belo Brdo, lângă Belgrad, Serbia, de observat cele patru colțuri – cap de animalALTAR ALBA IULIA

Altar de piatrăpentrusacrificii/ jertfelnic. Se observăcanalul de colectareşiorificiul de evacuare a sângelui. LapidariulCatedralei  ReîntregiriiNeamului din Alba Iulia

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny

Этимологический словарь русского языка

Lou Tresor dóu Felibrige ou Dictionnaire provençal-français embrassant les divers dialectes de la langue d’oc moderne, par Frédéric Mistral (1878)

Online Etymology Dictionary – www. etymonline.com

AUTOR: ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s