IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER

FIUL RISIPITORIertare însemna în străromână eliberare. Eliberare de servitutea resentimentelor, a celui ce iartă și a celui iertat. Azi există o terapie a iertării și a iertării de sine.

Putem spune că povestea lui a ierta începe în indo-europeană: strămoșul lui este rădăcina *leudh-1: a crește, a crește în sus, a urca.

Din *leudh– s-au format:
– (prin adăugarea unei vocale tematice) *leudho-,leudhi-=popor, considerat ca un vlăstar, o progenitură (pro și genitor, adică născător, tată…)  și …
– (prin adăugarea unui sufix de adjectiv) *leudhero- = care e propriu, care aparține  poporului, adică … liber.

Așadar, pentru indo-europeni, însușirea principală a unui popor era aceea de a fi liber !

Se pare că *leudhero-, liber, s-a păstrat mai ales în greacă: ἐλεύθερος/elefteros, liber, și în latină:
-liber,libera,liberum (care însemna înainte de orice „un om liber”, adică nu sclav)
libero, liberare, a elibera
libertas, libertate.

Ceea ce nu înseamnă că *leudho-, leudhi-, popor ar fi dispărut.
Îl regăsim în latină în pluralul liberi (copii și pui de animale, cu alte cuvinte vlăstare, cei crescuți din, dar și cei născuți și crescuți liberi, nu sclavi)…
… în limbile germanice, de pildă în germană, Leute, oameni
… în limbile slave, de pildă în rusă люди/liudi, oameni (pluralul lui человек/celovek, om; în slava veche forma era liudie, dintr-un *leudei̯es)
… în engleza medievală: leod, lume, oameni
…și în liotă din română (un împrumut cu sens peiorativ de: adunătură, cârd, droaie, mulțime, despre care MDA spune că ar veni din bulgară: лихота/lihota  sau din sârbă lihota, un plural care înseamnă popor, oameni.

În română, a ierta s-a născut din liberto, libertare: a elibera, a dărui libertatea, un verb format în latina târzie probabil din libertus, libert (un sclav eliberat, devenit om liber).

Trebuie că liberto avea și sensurile lui libero, liberare din latina clasică: a elibera din sclavie, a elibera un sclav, a-i (re)da libertatea, a face pe cineva om liber; a despovăra, a scăpa pe cineva de o povară, mai ales de povara datoriilor, așadar, a ierta de datorii; a achita un acuzat, a-l declara nevinovat, așadar a-l elibera de o vină/acuzație…
… sensuri pe care le are și a ierta.

Cum a devenit libertare, în Dacia Romană, a ierta ?

Să spunem mai întâi că libertare a devenit a ierta numai în română și în dialectele ei (de ex. l’ertu în aromână), pentru că, în spaniolă și în portugheză, singurele care l-au moștenit în afară de noi, libertar înseamnă doar a elibera, nu și a ierta.

Cel mai probabil în Dacia romanizată libertare a căpătat un sens cu totul nou, acela de a elibera de păcate (româna s-a format, de la început, ca o limbă creștină !).

Poate începutul s-a făcut cu Tatăl Nostru: „… și ne iartă nouă greșelile noastre/Precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Așa s-ar explica de ce toate sensurile lui a ierta din română sunt legate, mai mult sau mai puțin, de … mila creștină și de spiritul creștinesc.

În timp ce libertare însemna, înainte de toate, eliberarea din sclavie, a ierta a ajuns să însemne eliberarea din sclavia/servitutea urii, a ranchiunii, a resentimentelor, a răzbunării și, nu în ultimul rând, din servitutea păcatelor.

Ba chiar și de servitutea/ suferința vieții pe pământ, de vreme ce se spune că Dumnezeu iartă pe cineva atunci când în cheamă la El.
Așa spun, de altfel, și aromânii:
l-l’irtă’ Dumnidză’ă,  l-a iertat Dumnezeu,  adică a murit;
s’ l’ irtă’ amiră’lu  di cîne,  împăratul s-a despărțit de câine, care a murit.

  Articolul a ierta din dicționarul lui Cihac

Spuneam că libertare a devenit a ierta doar în română și în dialectele ei sud-dunărene.

Celelalte limbi romanice le-au preferat pe:

– *perdono, perdonare (din latina târzie, „a dărui din toată inima” din per-, până la capăt, peste tot, complet, și donare, a dărui): fr. je pardonne, pardonner; ital. perdono, perdonare; sp. perdonar; pe perdono îl găsim tradus în toate limbile germanice , de pildă forgive din engleză nu este altceva decât traducerea lui perdono: for-, adică per- din latină, „cu totul”, și give, „a dărui”)

excuso, excusare (din ex- în afară, și causa, culpă, vină): a scoate din cauză, a scuza, a disculpa: fr.excuser; ital.excusare sau escusare (pe care l-am împrumutat și noi: a scuza), span. excusar.

disculpo, disculpare (format în latina medievală din dis-, un prefix care arată separarea sau împrăștierea, și culpa, vină): fr. disculper; ital. discolpare și span. disculpar

– și, nu în ultimul rând, absolvo, absolvere (în latină: a dezlega, a lăsa liber, a achita la tribunal, a ridica o acuzație/o pedeapsă/o vină, a sfârși o lucrare (de unde absolutus = desăvârșit, perfect, precis, complet, împlinit): fr. absoudre; it. assolvere;  sp. absolver; el este verbul „tehnic”, să zicem așa, cu care preoții catolici acordă iertarea păcatelor după confesiune.

Interesant este verbul iertării în greacă: συγχωρώ/sinhoro, care s-ar traduce prin „a avea loc de celălalt” sau „a face loc și celuilalt”,  un verb compus din  συν-/sin-, împreună, și χωρώ, a încăpea.

Întorcându-ne la română, nu putem să-l trecem cu vederea pe a cruța, cel mai misterios sinonim al lui a ierta, a cărui etimologie ne rămâne, încă, necunoscută.

***

Inițiații spun că iertând, îl eliberezi pe cel ce ți-a greșit de povara/vina greșelilor lui, greșeli care-l făceau sclavul lor și al tău deopotrivă și, în același timp, te eliberezi pe tine însuți de povara/servitutea resentimentelor față de el, resentimente care te făceau, și pe tine, sclavul lor, dar și al lui, deopotrivă…
… că cerând iertare și iertându-te pe tine însuți, în cunoștință și ferindu-te să mai greșești, te eliberezi de servitutea greșelii și poți merge mai departe…
… și că orice vindecare începe și se desăvârșește… iertând. Ajunge să spunem iartă-mă, te iert, mă iert.

Iată mai jos câteva chipuri ale iertării care arată că puterea de a ierta este, de fapt, nemăsurată:


***

The Child Who was Never Born/Copilul care nu s-a mai născut niciodată sau Memorial for Unborn Children/Memorialul Copilului Nenăscut, opera tânărului sculptor slovac din Bardejovska Nova Ves, Slovacia:

***

Câteva lucrări din seriile The Prodigal Son/Fiul risipitor și The Prodigal Daughter/Fiica Risipitoare ale sculptorului britanic Charlie Mackesy:

Întoarcerea fiicei risipitoare


  Întoarcerea fiicei risipitoare

***

Sir Edward Burne-Jones (1833-1898) L’arbre du pardon/Pomul iertării, 1881

LUCRĂRI CONSULTATE

Mic dicţionar academic, Univers Enciclopedic Gold, Buc. 2010 (MDA)
Tache Papahagi, Dicționarul dialectului aromân general și etimologic, Ed. Academiei RSR, București, 1974
A. de Cihac, Dictionnaire d’Étymologie Daco-Romane (I), Éléments latins, Frankfurt,  1870
Dictionnaire d’Étymologie Daco-Romane (II), Éléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, Frankfurt, 1879
Etymonline

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Iată un articol excelent despre o terapie prin iertare, aici:http://www.hooponopono.ro/terapia-iertarii

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s