LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ

Imagen

LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ

Cuvântul logodnă a intrat în română adus de slavii care s-au așezat prin părțile noastre începând cu secolul al VI-lea.

Cu timpul, el a înlocuit cuvântul din uzul localnicilor, al străromânilor. De ce oare, mai ales că vocabularul românesc al căsătoriei este moștenit din latină ?

Poate, pentru că logodna vechilor slavi era mai… impunătoare sau numele ei exprima mai bine nubilitatea.

***

Logodna – cuvântul dat

Logodnă în românește vine din lagodinu, un adjectiv care însemna în slava veche: cuvenit, în deplin acord/armonie/înțelegere cu, potrivit cu, favorabil, nimerit pentru, făcut tocmai pentru… și… optim.

Iar lagodinu face parte din familia verbului lagoditi care avea următoarele sensuri:

 –       a conveni, a cădea de acord, a hotărî împreună cu celălalt/ceilalți

–       a negocia, a cădea la înţelegere/ învoială, a se tocmi și … a peți

–       a se potrivi sau a fi potrivit/nimerit/convenabil sau tocmai bun pentru …

Dacă ne gândim că pe lagodinu lingviștii îl traduc prin conveniens și pe lagoditi cu convenio, convenire din latină nu putem să nu ne gândim și la prin excelelnță românescul cuvânt.

În străromână, conventus (= adunare) și conventum (= acord, înţelegere, învoială), ambele născute în familia lui convenio, au dat, contopindu-se, cuvânt care are și următoarele sensuri: înţelegere, învoială, învoire, legământ, făgăduință, promisiune (a se vedea îţi dau cuvântul meu, mă voi ţine de cuvânt).

Putem presupune că numele pe care-l aveau străromânii pentru logodnă și pe care l-aînlocuit lagodinu slavilor nu era altul decât… „cuvântul dat”.

Latinii numeau logodna sponsalia, adică o „promisiune solemnă” (de la verbul spondeo, spondere = a se angaja solemn; a garanta pentru cineva; a promite în căsătorie, de soție). Dar sponsalia n-a lăsat urme în română.

Fapt este că, oricum s-ar fi spus „logodnă” în româna străveche, fie ceva apropiat de latinescul sponsalia, fie „cuvânt dat-promisiune” (traducerea lui sponsalia), numele slav a fost cel care s-a impus. Poate era mai… interesant și mai apropiat de… ideea de nubilitate.

Logodna – vremea cea bună

Călătoria lui lagodinu începe în indoeuropeană.

Se trage dintr-un radical verbal: *ghedh-/ghodh- care însemna: a uni, a lega, a împreuna; a se uni, a avea o relație; a se reuni, a se aduna, a se alia/asocia/însoți cu; a merge/ a fi/ a trăi împreună cu, a fi strâns sau intim legat de/unit cu… .

În slava comună acest radical al uniunii/asocierii l-a dat pe godu, adică: timpul/sezonul/ anotimpul potrivit, cuvenit, convenabil, propice, prielnic, în armonie cu (legile firii), plăcut sau optim, adică… cel mai bun pentru. De altfel, în rusă godu înseamnă: timp, epocă și an.

Când spuneau godu, vechii slavi înțelegeau: la timpul său, când i-a venit vremea… (în greacă îi corespunde ρα/ora, iar în latină hora, de unde oră în românește).

Pe scurt: vremea coacerii !

Pentru „îndrăgostiții de etimologii” să spunem și că godu este rudă cu good, bun,și cu together, împreună, din engleză.

Zestrea sau „am bătut palma”

Așadar lagodinu-logodna putea însemna deopotrivă o „înțelegere bună” între părinții logodnicilor, dar și „vremea cea bună” sau „vârsta potrivită” pentru însurătoare/măritiș.

Vârsta la care tinerii sunt copți, poamele fecioriei gata să fie culese și pregătiți ei înșiși să rodească.

Dacă primul sens trimite la esența logodnei care era, de fapt, un „târg”, un aranjament și o învoială a capilor familiilor celor doi logodnici, celălalt, unic în slavă, trimite la perioada nubilității.

Și, ca la orice „târg”, și la logodnă se duceau negocieri pentru zestrea/dota viitoarei mirese. Părțile se tocmeau, adică se puneau de acord, se „potriveau”.

Tocmai (și a se tocmi format în limba noastră), să spunem în treacăt, e tot un slavism la origine: tucumu, egal, asemenea, pe potrivă, în slava veche; ca să nu mai spunem că-l au și maghiarii:tokma, acord.

Deși logodnă este un slavism, zestre și dotă sunt moștenite din latină.

Dotă vine chiar din termenul „tehnic” latinesc dos, dotis, dotă.

Zestre, însă, are o poveste interesantă. Provine dintr-o formulă solemnă a latinilor, formulă care (con)sfințea/„pecetluia”/„parafa” orice jurământ, angajament, acord, promisiune de credință, pe scurt, orice înțelegere, tratat, alianță sau contract.

Formula începea așa:„dextrae dextras iungentes,fidem obstrinximus…”, în traducere liberă: „ne-am dat mâna (dreaptă) și de acum ne unește credința”.

Cu timpul, se pare, nu mai rosteau toată formula, ci doar primul cuvânt, dextrae, iar zestre din românește o arată limpede.

Dextra sau dextera (de unde neologismul dexteritate) era mâna dreaptă.

Când spuneau „dextrae !” spuneau, de fapt, „ne-am înțeles, am bătut palma”.

Din acest „dextrae !” a apărut în română zestre.

De ce mâna dreaptă ? Pentru că, la romani, ea era simbolul, prin excelență, al încrederii. Al protecției, al prieteniei și al credinței.

De fapt, mâna în sine era la ei un simbol al acțiunii, al înfăptuirii și, de aici, al împlinirii unui jurământ/cuvânt dat.

O veche credință romană spunea că în mâna dreaptă locuia Fides, Încrederea, zeița jurămintelor și a contractelor.

Inelul de logodnă și vena Amoris

Dacă numele dotei vine în română din formula solemnă/sacră de consfințire a acordului/ contractului dintre cele două familii, inelele de logodnă pe care le schimbau între ei viitorii miri consfințesc un legământ: acela de a-și fi veșnic credincioși.

Legământ (din lat. ligamentum, legătură), pentru că, pentru ei logodna era momentul în care se legau, unul față de celălalt, să fie uniți toată viața.

La romani, simbolul acestui legământ erau cele două inele: două cercuri simple, la început din fier sau cupru, apoi din aur și argint. Ca verighetele de azi.

De altfel, inel vine în română din annulus.

Iar annulus este diminutivul lui annus, an, care în latina veche însemna cerc și ciclu, așadar, veșnicie.

În treacăt fie spus, an se trage din rădăcina i.e. * at-=a merge (a se vedea și vb. sanscrit átati, a merge, a umbla).

Așadar annulus, cerculețul, a devenit inel.

Iar inel, annulus, se înrudește cu două adjective latinești care-i îmbogățesc simbolismul :

–     perennis (de unde peren, etern), adică „an de an” sau „pentru toți anii, pururea” (per și annus) și

–     sollemnis (de unde solemn), adică „ceva ce are loc în toți anii” (sollus, tot, și annus).

E ușor de înțeles de ce simbolismul lui e atât de puternic.

Inelul este un simbol care le amintește viitorilor miri că s-au legat, și-au făgăduit și și-au dat cuvântul să fie uniți, să se iubească, să-și aparțină unul altuia și să-și fie credincioși pe viață, adică… o veșnicie.

Și, nu în ultimul rând, un semn de recunoaștere în comunitate drept viitoarea soție sau viitorul soț a/al cuiva. Un semn că persoana este deja „angajată”.

Nu întâmplător inelul se purta pe inelarul mâinii stângi.

Exista o veche credință (pe care romanii au preluat-o de la egipteni) cum că prin acest deget trece o venă numită „vena Amoris”, vena lui Amor sau vena iubirii, ce-l unește cu inima. De aici tradiția ca verigheta să se poarte pe inelarul mâinii stângi.

De adăugat că inelar în română provine din (digitus) annularis, degetul inelului.

***

Merită să spunem și câteva cuvinte despre istoria lui a făgădui.

Vine din maghiară: fogad, fogadni, unde înseamnă: a primi, a lua, a prinde, a apuca sau a captura, cam ce însemna în germană, de unde a fost împrumutat: fangen.

Fogad are și un sens particular: a jura (credință), iar derivatul lui, fogadalom, înseamnă: promisiune, făgăduință, legământ. E vorba de o alunecare de sens: „a-și lua asupra” o răspundere, un angajament.

***

Cât despre numele logodnei în limbile romanice, lucrurile stau așa:   în franceză și în italiană familia logodnei provine din latina populară: *fido, fidare, a încredința (fidus = fidel, credincios, de încredere).

În fr. „a logodi” se spune fiancer (a încredința), de unde participiul „logodit” fiancé/ fiancée, adică logodnicul/logodnica; „logodnă” se spune fiançailles, ceremonia (și petrecerea) încredințării viitoarei mirese mirelui său.

În italiană „a logodi” se spune fidanzare, cu același sens ca în fr., iar logodnic/logodnică, fidanzato, fidanzata.

Spaniola, însă, spune pentru logodnic/logodnică: prometido/prometida, de la verbul promisiunii, iar pentru „logodnă” esponsales (din lat. sponsalia = promisiune solemnă de căsătorie, logodnă). În spaniolă există și un sinonim mai popular al lui prometido/prometida, anume novio/ novia (din lat. populară *novius/novia = proaspăt căsătorit – printr-o alunecare de sens).

***

Sfera semantică a „logodnei”, dincolo de foaia de zestre, arată limpede trei lucruri: că însemna o unire pe viață, pecetluită de un legământ sacru de credință, la vremea (cea mai) potrivită.

Era, totodată, promisiunea unei mari iubiri, promisiune care, dacă iubirea era unită cu înțelepciunea, avea toate șansele să se adeverească.

LUCRĂRI   CONSULTATE

Civilizaţia romană, P. Grimal

Les symboles de l’engagement dans les rits nuptiaux, de l’Antiquité à nos jours, Marion Jacquet, Colloque 2011 de l’ Institut Albert le Grand

Mic dicţionar academic, Univers Enciclopedic Gold, Buc. 2010

Dictionnaire Latin-Français, L.Quicherat et A. Daveluy

Dictionnaire Latin-Français, F. Gaffiot

Dictionnaire Étymologique Latin, M. Bréal et a A. Bailly

Dictionnaire d’Étymologie Daco-Romane, Éléments slaves, magyars, turcs, grec-moderne, et albanais, A. de Cihac, Francfort s/M, 1898

Indogermanisches Wörterbuch, Gerhard Köbler

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny

Dictionnaire russe-français ou dictionnaire étymologique de la langue russe, S. Petersburg, Charles-Philippe Reiff (1836)

Magyaricae linguae lexicon critico-etymologicum, Gergely Dankovszky

A dictionary of the Hungarian and English languages, compiled from the best sources by Arthur B. Yolland

ETYMONLINE

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s