MAG – MAGISTER – MĂIESTRU

ImagenHermes Trismegistus – Catedrala din Siena

Trei fraţi … măieştri. S-au ivit dintr-o străveche rădăcină indo-europeană: *meg(h)– care însemna a creşte, a spori, a fi mare.

Unde ?

Fratele cel mare – magul – în vechea Persie, Iranul de azi. Este un cuvânt eminamnte persan.

Fratele mijlociu – magisterul – în Italia. Este cu desăvârşire latin.

Fratele cel mic – măiestrul – în Dacia romană. Este cu totul şi cu totul românesc şi nu se întâlneşte în nici o altă limbă din lume.

1. Magii – un trib de preoţi-cărturari

În anul 715 î. C. Deioces a unit cele şase triburi ale mezilor într-un stat cu capitala la Ecbatana (Hamadan, în Irakul de azi).

Unul din ele se numea maga, adică “tribul celor mari”.

Istoricii religiilor îl asemănă cu cel al leviţilor (tribul preoţesc al lui Levi ) din Biblie, care ne-a şi lăsat un ”Manual de preoţie” – Leviticul, a III-a carte a Bibliei.

Primul care vorbeşte despre magi/Μάγοι în jurnalul său de istoric este Herodot: ”Deioces i-a unit pe mezi într-un singur popor şi a domnit peste el. Neamurile mezilor sunt acestea:… şi magii”. /Istorii,I, 101

Faima acestor maga sau magu – magii – s-a răspândit mai ales după ce regele persan Cirus al II-lea (557-530) a cucerit triburile mezilor şi le-a unit cu cele ale perşilor, rudele lor, creând temutul imperiu persan.

În Scriptura perşilor, Avesta, magii sunt descrişi ca:
– preoţi şi mari preoţi, sacrificatori
– maeştrii ai ritualului sărbătorilor
– psalţi şi imnografi, autorii „liturghiei”
– învăţători şi păstrători ai scrierilor sfinte, teologi
– exorcişti, medici, herborişti
– profeţi care practicau extazul/iluminarea; iniţiaţi şi “văzători”
– cărturari şi oameni sfinţi cărora le sunt revelate misterele vieţii de aici şi de dincolo
– maeştrii şi păstrătorii unei cunoaşteri secrete pe care o predau, la început, din tată-n fiu şi, cu timpul, de la maestru la discipol; profesori care-şi tansmiteau învăţăturile/ doctrinele şi practicile sacre în şcoli de înţelepciune divină.

Ei erau „cei mari”: preoţi şi magiştri totodată. Sfătuitorii de taină ai regilor, marii oameni politici şi înalţii teologi. Indispensabili şi aproape omnipotenţi.

Cu un singur cuvânt: Mărimile unei naţii, comparabili cu Rav-ii şi rabinii evreilor (rav în ebraică înseamnă mare).

Ei sunt “cei mari”, pentru că sunt învăţaţi şi cu multă ştiinţă de carte.

Înţelepciunea lor devenise proverbială încă din secolul al V-lea î. C. Există trei mărturii edificatoare:

Herodot, Istorii, I, 132:
După ce are loc sacrificiul…“magul care asistă cântă teogonia* cel puţin aşa numesc ei această cântare. Legea lor spune că fără un mag nu se poate face nici o jertfă.”
* Teogonia trebuie că era o genealogie a zeilor (cf. M. Eliade)

Platon, Alcibiade I, 121 e – 122a:
(La perşi) “când copilul împlineşte de două ori câte şapte ani, îl preiau cei pe care îi numesc pedagogii regelui.

Sunt patru, aleşi, în vârstă, consideraţi cei mai buni dintre perşi.
Cel mai învăţat, cel mai drept, cel mai cumpătat şi cel mai viteaz.
Unul îl învaţă magia lui Zoroastru, fiul lui Oromazos, adică arta slujirii zeilor (μαγείαν τε διδάσκει τὴν Ζωροάστρου τοῦ Ὡρομάζου-ἔστι δὲ τοῦτο θεῶν θεραπεία).
Al doilea îl învaţă tot ce trebuie să ştie un rege.

Cel mai drept îl învaţă să spună adevărul toată viaţa, iar cel mai cumpătat îl învaţă să nu se lase condus de nici o plăcere, ca să se poată obişnui să fie liber şi rege cu adevărat, să fie în primul rând stăpânul absolut al celor din lăuntrul lui şi nu robul lor.

Cel mai viteaz îl pregăteşte să fie fără frică şi netemător de nimic, arătându-i că atunci când te temi devii sclav.

Diogene Laerţiu (sec. III d. C.)-Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Intoducere, 6-8:
“… despre caldei se spune că se ocupă cu astronomia şi profeţia, iar despre magi, că îşi petrec timpul slujind zeii, făcând jertfe şi rugăciuni, ca unii ce sunt singurii ascultaţi de zei/τοὺς δὲ Χαλδαίους περὶ ἀστρονομίαν καὶ πρόρρησιν ἀσχολεῖσθαι· τοὺς δὲ Μάγους περί τε θεραπείας θεῶν διατρίβειν καὶ θυσίας καὶ εὐχάς, ὡς αὐτοὺς μόνους ἀκουομένους.

Magii se pronunţă asupra esenţei şi naşterii zeilor, despre care spun că sunt foc, pământ şi apă. Condamnă statuile şi mai ales pe aceia care spun că zeii ar fi de natură masculină sau feminină.

Discută despre dreptate (…), profesiunea lor este mantica şi profeţia şi spun că zeii li se înfăţişează aievea/ἀσκεῖν τε μαντικὴν καὶ πρόρρησιν, καὶ θεοὺς αὑτοῖς ἐμφανίζεσθαι λέγοντας.

Se îmbracă cu o haină albă, dorm pe jos şi hrana lor sunt legumele, brânza şi pâinea proastă.

Nu cunosc magia vrăjitorilor/τὴν δὲ γοητικὴν μαγείαν οὐδ’ ἔγνωσαν/ scrie Aristotel în cartea sa despre Magie, unde adaugă că ei cred în două principii, în Spiritul cel bun şi în Spiritul cel rău.

Pe primul îl numesc Oromasdis (Ahura Mazda/Ohrmazd în pahlavi sau persana medie-n.n.) sau Zeus, iar pe celălalt Ariman (Ahriman/Angra Mainyu-n.n.) sau Hades”

ImagenCei trei Magi, mozaic, Basilica Sant΄Apollinare Il Nuovo,  Ravenna

2. Teologia magilor

Magii practicau o teologie înaltă şi profund spirituală, cum se vede în Gatha, „Pentateuh-ul” sau „cele cinci cărţi ale lui Zoroastru” care formează partea cea mai veche a Avestei.

O teologie a binelui, a luminii şi a adevărului.

Dumnezeul lor şi creatorul lumii se numea Ahura Mazda adică „Domnul Înţelept”. Era atotputernic, bun şi sfânt şi … a creat lumea prin putera … gândului.

Domnea peste două spirite: Spiritul cel Bun (Spenta Mainyu), consubstanţial cu el, şi Spiritul cel Rău (Angra Mainyu), peste multe puteri angelice (yazata: Dreptatea, Gândirea cea bună, Devoţiunea, Puterea, Ordinea, Integritatea, Sfinţenia şi Nemurirea) dar şi demonice (daeva).

Preotul Zoroastru sau Zarathustra (aprox.628-551 î.C.) a realzat o revoluţie care a spiritualizat şi mai mult religia vechilor perşi.

În primul rând, el a luptat pentru jertfa nesângeroasă, o jertfă a minţii şi a sufletului pe care o numea gândirea bună şi curată şi …

… l-a anunţat pe „Salvatorul care va veni” (Saoshyant) – Mântuitorul lumii, Cel Viu, în vremea căruia „trupurile vor învia” şi lumea va cunoaşte o „schimbare la faţă/transfigurare”.

 Scopul religiei lor era lupta neîntreruptă împotriva răului şi victoria binelui.

Credeau în împărăţia cerurilor (Casa Cântecului) – locuinţa Domnului Înţelept, unde se ajunge numai urmând calea Gândului Bun şi avertizau că păcatul duce doar în locuinţa Minciunii/casa răului.

Venerau şi un geniu al luminii cereşti, Mithra, menţionat pentru prima dată oficial în inscripţiile regelui Artaxerxes al II-lea (404-359 î.C.).

Mitra era un apărător al adevărului, ”veşnic treaz, veşnic veghetor”, care aude tot, vede tot şi ştie tot. Era numit „lumina care împrăştie întunericul”, păzitorul şi călăuza spre Casa Cântecului (paradis) al sufletului celor drepţi pe care demonii caută să-l coboare în casa răului (infern).

 3. Magii – primii pelerini ai lui Iisus Cristos

Primii scriitori şi sfinţi creştini s-au întrebat de unde veneau Magii despre care vorbeşte Evanghelistul Matei.

În Evanghelia după Matei stă scris:

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit ( ἰδοὺ μάγοι ἀπò ἀνατολω̃ν) au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Iar ei (…) au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.  Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.  Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor”. (Matei,II, 1,2, 9-12)

Matei îi numeşte doar „magii de la Răsărit”, folosind cuvântul cu forma lui din greacă: μάγος, pl. Μάγοι, şi se mulţumeşte să ne spună că s-au întors “în ţara lor”. Dar unde ?

Arabia ? Iustin Mărturisitorul (100-165, născut în Flavia Neapoli, Samaria, azi Nablus) susţine în mai multe locuri din Dialog cu Iudeul Trifon că magii erau arabi (Venind Magii din Arabia la Betleem/Tων από Aραβίας ουν μάγων ελθόντων εις Bηθλεέμ).

La fel susţin şi Tertulian (aprox. 150-230) născut în Cartagina/Tunisul de azi şi Sf. Ieronim (347-460).

Persia ? Sf. Ioan Gură de Aur (337/347-407) născut în Antiohia, Siria, spune că erau persani.

Babilon ? Origen (185-254) născut în Alexandria, Egipt, credea că magii erau „incantatori” caldei.

Egipt ? Sf. Atanasie cel Mare (aprox. 298-73) egiptean, crede că magii închinători ai pruncului Iisus erau egipteni.

Cel mai probabil, veneau din Babilon („Poarta Zeilor”) – vestita şi străvechea cetate a ştiinţelor din Mesopotamia.

Din Babilonul cucerit de armatele lui Cirus al II-lea cu mai mult de 400 de ani înaintea naşterii lui Cristos şi transformat în reşedinţa de iarnă a regilor persani şi a magilor lor.
Se spune că aici magii s-au perfecţiont în ştiinţa astrelor, învăţându-le toate tainele de la „colegii” lor babilonieni, caldeii, faimoşi astronomi şi matematicieni.

Templele în care slujeau caldeii, ziguratele, erau adevărate observatoare astronomice şi institute meteorologice unde se… făceau prognoze şi se întocmeau calendarul agricol şi calendarul sărbătorilor.

Este foarte probabil ca într-un asemena „observtor” să fi văzut magii regali steaua … magică, semnul că în sfârşit s-a născut „salvatorul care va veni”, de venirea căruia ştiau cu veacuri în urmă.

4. Regii magi/Craii de la Răsărit

Primul care i-a numit pe Magii pelerini ai lui Iisus „regi” a fost Tertulian, inspirându-se din Psalmul 71: Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce./Ps. 71,10

Iar primul care le-a dat nume, se pare, a fost călugărul englez Beda Venerabilul (672-735).

Gathespa, Melhior şi Bithisarea sunt numele pe care Beda le-a văzut scrise pe un mozaic ce reprezenta Închinarea Magilor din caterala Sf. Apolinarie cel Nou din Ravenna. Se pare că aceste nume le-au fost date de chiar artistul bizantin anonim care a executat mozaicul.

Tradiţia povesteşte că armatele regelui persan Hosrois/Osroe al II-lea, după ce au cucerit în 614 Ierusalimul, au prădat Biserica Sfântului Mormânt şi au furat Crucea pe care a fost răstignit Iisus Cristos, dar, că la Betleem n-au îndrăznit să profaneze Biserica Naşterii. De ce ?

I-a oprit mozaicul de la intrare, care-i înfăţişa pe Magi închinându-se pruncului Iisus, iar Magii, credeau ei, erau … perşi ca şi ei.

La noi, colindele povesesc despre „cei trei Crai de la Răsărit”, de fapt, Regii Magi.

Crai nu înseamnă altceva decât „împărat/rege”. Cuvântul a pătruns în română din slava veche – krali(u).

Slavii l-au luat din germana veche: karl.

Iar karl nu este altceva decât numele lui Carol cel Mare – Carolus Magnus – care a ajuns să însemne „împăratul/regele prin excelelenţă”, aşa cum al doilea nume al lui Iulius Cezar ajunsese să denumească orice împărat roman, cezarul.

Karl a devenit Craiul pentru că Charlemagne/Carol cel Mare a intrat în legendele Evului Mediu prin ”le Cycle du Roi” , în vestitele epopei cavalereşti chansons de geste, ca un …

…Rege al lui Cristos, un rege dumnezeiesc, providenţial, care şi-a apărat poporu-i creştin de invazia arabilor. Istoricii spun că fără el, Europa ar fi putut fi … maură, adică islamică.

 ImagenAdorația Magilor, Muzeul Vatican, artă paleocreștină

5. Magister/„mai-marele …”

În latină radicalul *meg(h)– l-a dat pe magis = mai, mai mult (care în româneşte a devenit adv. mai)

Din magis s-a născut majus, numele lunii mai, luna creşterii (în rom. mai) şi adj. magnus, mare.

Şi, tot din magis s-a născut magister = „mai-marele, cel mai mare peste …”

Magister-ul era oricine avea mai multă carte, era mai învăţat decât ceilalţi şi, de aceea, era capabil să-i conducă şi să-i înveţe.

La Roma un magister putea fi:
– magister sacrorum – marele preot, şeful colegiului sacerdotal
– magister morum – îndrumătorul /cenzorul moravurilor
– magister ludi – învăţător la şcoala primară
– magister liberorum – pedagogul copiilor, acasă
– magister operum – maistru, şeful muncitorilor
– magister artium liberalium – profesor de arte/discipline liberale
– magister virtutis – profesor de morală
– magister dicendi – profesor de elocinţă

Sau un îndrumător şi un sfătuitor cu multă experienţă şi înţelepciune.

Iar ars magistra era arta, ştiinţa desăvârşită de a face ceva, măiestria.

Magister s-a moştenit în toate limbile romanice cu sensurile de maistru, şeful muncitorilor, şi maestru, profesorul cu cea mai înaltă calificare şi înzestrare: it.:maestro, mastro; sp.: maestre, maestro, port.: mestre; prov.: magestre, maiestre, maistre; fr.: maistre/fr.v. şi maître.

Magister a trecut şi în greaca medievală: μαΐστωρ/μαγίστωρ, μάστορας şi în engl.: master.

 6. A fi măiestru sau darul divin al înţelepciunii

În româneşte magister s-a moştenit doar sub forma măiestru (= ori ce fel de „meşter”). La începutul secolului trecut mai era folosit cu acest sens.

„Drege uneltele de economie, căci acum, având timp, poţi să stai lângă măiestru, ca să-ţi facă un lucru de treabă” – este unul din sfaturile pentru luna ianuarie din Calendarul săteanului pe anul comun 1918, Sibiu

 Dar, a mai primit un înţeles cu totul şi cu totul aparte, nemaiîntâlnit în nici o altă limbă din lume.

Un înţeles care aproape l-a făcut uitat pe primul. Altfel românii n-ar fi preluat numele „meşterului” şi al artei sale din germană sau din maghiară.

Maistru sau maistor vine din germană: Meister (= meşter şi maestru).
Meşter vine din maghiară: mester (= maistru, meseriaş, meşteşugar), ca şi a meşteri, a meşteşugi şi meşteşug – arta mester-ului.
Iar maestru vine din italiană: maestro = profesorul harismatic.

Un lucru măiestru este, în româneşte, un lucru făcut cu măiestrie, adică cu ars magistra, arta sau ştiinţa cea mai înaltă, adică desăvârşită şi dumnezeiască.

Iar o fiinţă măiastră, ca pasărea măiastră şi zânele din poveştile nostre, este o fiinţă magistră, cea mai învăţată şi cea mai mare învăţătoare. Cea mai mare peste …
… care are menirea de transmite oamenilor înţelepciunea, care este un dar divin, adică un har (în gr. χάρις înseamnă un dar primit ca o binefacere).

Pasărea măiastră este rar întâlnită în basmele noastre. Ea este singura care trece în voie de pe un tărâm pe celălalt, ceea ce ne arată că era cândva simbolul unei iniţieri într-un rit de trecere. În lumea de dincolo (tărâmul celălalt) sau în „cealaltă realitate.”

O descriere o aflăm în povestea culeasă de Petre Ispirescu Pasărea măiastră:
„Iar a treia noapte visă împăratul că, dacă va aduce cineva pasărea măiastră de pe tărâmul celălalt şi să-i aşeze cuibul în turn, se va putea face monastirea desăvârşită.”
„Toată lumea se miră de frumuseţea acelei păsări care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnurile bisericii nu se mai surpă; pasărea se aşeză în acel turn cu cuibul ei.”

Putem spune despre ea că-i o făptură dumnezeiască, solară şi întemeietoare… magistră, adică dăruită cu puterea de a te introduce în tainele dumnezeieşti.
Nu este magică, minunată, fermecată, vrăjită sau năzdrăvană.
(Năzdrăvan este calul lui Făt-frumos sau năzdrăvană este o stea sau orice făptură vorbeşte cu grai omenesc şi are puteri suprafireşti. Orice este ne-zdravăn, adică supranatural.
Căci zdravăn, zdarov în slavă, înseamnă întreg şi mai ales întreg la minte, normal, sănătos, ca toţi ceilalţi, obişnuit).
Este pur şi simplu … divină.
Cum divine sunt şi Zânele (=Divinele, Divinae în lat.) numite şi Măiestrele, cele pricepute sau Ştiutoarele.
Este posibil ca în cazul lor, măiastră să provină din * magistrella, diminutivul perechii feminine a lui magister, magistra, care însemna în latină:profesoară, îndrumătore, conducătoare, sfătuitoare şi chiar proteasă în inscripţiile vechi.

ImagenMăiastra, C. Brâncuși, 1912, The Solomon R. Guggenheim Foundation, Peggy Guggenheim Collection, Venice

***

Cele trei Mărimi divine: magul, magister-ul şi măiestrul poate alcătuiesc o „treime” a cunoaşterii şi înţelepciunii divine: subtile, tainice şi atotbinvoitoare.

Ei ne fac să descoperim legătura subtilă dintre creştere şi cunoaştere/înţelepciune. Şi adevăratul înţeles al cuvântului „mare”.

LUCRĂRI CONSULTATE

Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene–Dan Sluşanschi şi Lucia Wald, cap. 13 Populaţiile şi limbile indo-iranice (Dan Sluşanschi),Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1987

Istoria religiilor I-Religiile antice, Giovanni Filoramo (coord.), Polirom 2008, cap. Zoroastrismul

Histoire des croyances et des idées religieuses I (de l’ âge de la pierre aux mystères d’ Éleusis), Mircea Eliade, Payot, Paris, 1978, cap. XIII Zarathustra et la religion iranienne

La vie quotidienne à Babylone et en Assyrie-Georges Contenau,trad. gr., Atena 1977, ed. OKEANIS

Calendarele poporului român, Antoneta Olteanu, Paideia, Buc. 2001, pag. 21

Dictionnaire Étymologique Latin, M. Bréal et a A. Bailly, Paris, Libr. Hachette, 1891

Dictionnaire d’Étymologie Daco-Romane, Éléments slaves, magyars, turcs, grec-moderne, et albanais de A. de Cihac, Francfort s/M, 1898

Mic dicţionar academic, Univers Enciclopedic Gold, Buc. 2010

Dictionnaire Latin-Français, L.Quicherat et A. Daveluy şi Dictionnaire Latin-Français, F. Gaffiot

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s