VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT

Imagen

A vindeca este, poate, cea mai… uimitoare dovadă că strămoşii noştri deţineau tainele unei desăvârşite alchimii a limbii.

Româna este unica limbă în care verbul vindicare, moştenit, împreună cu toată romanitatea, din latină, înseamnă ”a vindeca”, adică a face bine, şi nu “a (se) răzbuna”, ca în celelalte surori ale ei.

Vendetta şi vindecare… cine ar crede că au un strămoş comun ?

1. Vindex

În vechea Romă exista un personaj providenţial, pe cât de enigmatic, pe atât de însemnat: vindex, Chezaşul şi Răscumpărătorul.

Vindex, de fapt, este prescurtarea/codificarea unei formule sacre, a unui jurământ, în care cuvintele cheie erau: venum şi dico.

Venum (de la vendo, a vinde) era, în latina veche, “preţul de vânzare/ răscumpărare” al unui bun/persoane ajuns/ajunsă obiect de litigiu într-un proces.

Dico (a spune, a afirma) este aici un echivalent al lui “jur/mă angajez”.

În treacăt fie spus, angajez vine în rom. din fr. engager (format din en şi gage – “ în gaj”, drept garanţie). Este vorba, desigur, despre cuvântul dat/pus chezăşie pentru …

Aşadar vindex înseamnă: “afirm solemn (jur) că voi plăti eu în locul învinuitului, pentru care mă pun chezaş, datoria pentru care e judecat”.

Vindex-ul, aşa cum apare în Legea celor XII Table (Codul de legi al vechilor romani) putea fi o rudă, un prieten sau un apropiat al cuiva acuzat de a fi încălcat legea.

În Roma arhaică, de obicei, acuzaţii/pârâţii erau ţăranii ce se îndatorau ca să-şi poată lucra ogorul.

Dacă se întâmpla, şi se întâmpla adeseori, din cauza vreunei recolte proaste, să nu mai poată restitui împrumutul, creditorii se adresau unui tribunal care avea obligaţia să organizeze un proces.

De regulă, dacă pământul lor valora cât împrumutul, îl pierdeau în contul datoriei, dar dacă nu, deveneau sclavi.

În cazul în care, pe durata procesului, cereau o amânare, vindex-ul depunea o sumă de bani/un venum, o garanţie, şi rostea în faţa pretorului o formulă sacră/un jurământ că, dacă va fi nevoie, avea să-i plătească el, eventual dublu, datoriile.

În alte situaţii se angaja, depunând o garanţie, să răscumpere el daunele pricinuite de un reclamat.

Vindex-ul – “salvatorul” datornicilor şi al “candidaţilor la sclavie” – îi elibera la modul propriu din lanţuri, într-o ceremonie sacră.

Rostea formula: in libertatem (te) vindico,adică “te eliberez, îţi redau libertatea”.

Tradiţia a făcut din el un apărător al nevoiaşilor şi al năpăstuiţilor, un ocrotitor al celor persecutaţi, pe care îi lua în paza lui şi sub protecţia lui, un eliberator de sclavi şi un salvator al celor aflaţi în primejdie de a-şi pierde drepturile sau viaţa.

Asemenea goel-ului din Psalmii Vechiului Testament.

Dar şi un răzbunător.

În latina creştină Vindex a devenit un atribut al lui Dumnezeu. Lexicografii îl citează din scrierile Sf. Paulin (din anul 409 episcop de Nola/sudul Italiei), unde apare cu sensul de (Răs)plătitor.

2. Metamorfoza lui vindico din “a reclama”/latină în “a vindeca”/română

Din vindex latina a creat un verb…: vindico, vindicare – în română a (se) vindeca, a (se) face bine.

În latina clasică vindico însemna:

1. a revendica la tribunal un bun ca fiind al tău, o proprietate, ceva ce-ţi apararţine de drept …

… de unde sensurile negative: a cere, a pretinde, a reclama, a-şi atribui, a-şi aroga, a cere cu aroganţă, a-şi face singur dreptate, a se răzbuna, a pedepsi cu asprime/cruzime sau violenţă o crimă/un ultraj, a persecuta, a întoarce răul făcut.

2. a garanta, a fi chezaş/garant …

… de unde sensurile pozitive: a elibera, a scuti, a scăpa/a salva pe cineva de/din pericole, de mizerie, de la moarte sau sclavie; a emancipa; a proteja, a apăra împotriva nedreptăţii, a ocroti.

Pe care din ele le-a păstrat româna ?

Pe niciunul.

Se pare că străromânii l-au „îmbunătăţit” pe vindico după chipul lor: l-au „transmutat” şi l-au făcut să devină dintr-un verb al luptei, al adversităţii, discordiei, înfruntării, potrivniciei, vrăjmăşiei, duşmăniei şi răzbunării, verbul cel mai benign cu putinţă.

Vindicare s-a moştenit în limbile surori românei numai cu sensurile negative, ca verbul prin excelelnţă al răzbunării şi al revendicării: sp.: vindicar, vengar, reivindicar; cat.: venjar; port.: vindicar, vingar; it.: vendicare, vengire; fr.: venger, revendiquer; prov.: vengar, venjar.

Ca să nu mai vorbim de vendetta (din lat. vindicta = pedeapsă, răzbunare, un derivat din vindico), răzbunarea sângeroasă a italienilor şi a corsicanilor care a devenit un simbol internaţional al urii neîmpăcate.

În ceea ce-l priveşte pe “a revendica”, el provine din sintagma latină: “rei vindicare”, care s-ar traduce prin “a reclama lucrul în cauză”.

Cel mai probabil, la noi, latinescul vindico a luat şi locul şi înţelesurile unui verb autohton/pământean care însemna “a dezlega de boală”, boala înţeleasă ca urmare a unui păcat, adică a unei încălcări a legii divine.

Medicii şi vindecătorii daci credeau că dezlegarea de boală este doar o “răzbunare” subtilă, adică o îmbunare a “duhului bolii” prin îndreptarea minţii, aducătore a îndreptării trupului.

A se răzbuna în româna veche avea înţelesul de: “a îndrepta o situaţie, a o readuce la starea cea bună de dinainte”, a îm-buna/îmbunătăţi, din nou, lucrurile.

Răs- este o particulă slavă care înseamnă, printre altele, “din nou”.

Este probabil ca în latina vorbită prin părţile noastre, Vindex să nu fi ajuns decât sub forma sa mai târzie Vindicator.

Şi este, de asemenea, posibil să fi fost asimilat cu Iisus Cristos, Marele vindecător –cel în puterea căruia se află eliberarea şi răscumpărarea din servitutea/ robia bolii şi a neputinţei.

Imagen

Flavius Sosipater Charisius a fost un ilustru gramatic latin (şi prefect al Romei) care a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Honorius.

Iată ce scrie el în celebra-i Ars Grammatica:

“… sunt quaedam uerba quae, ex se, trium generum communia nomina creant:… uindico uindicator et uindicatrix et uindex”.

“ Sunt unele verbe care crează din ele substantive comune de cele trei genuri, cum este, de ex., vindico, care a creat: uindicator, uindicatrix (fem.) şi uindex.

Este un fapt uimitor că, în timp ce, în romanitatea apuseană, vindicator-ul a rămas doar răzbunătorul şi pedepsitorul prin excelenţă (a se vedea,de pildă, italiana: vindice, vendicatore, vengiatore = răzbunător), în română el s-a metamorfozat în … vindecător, făcătorul de bine.

Şi că, în timp ce în limbile urmaşe ale latinei apusene vindicatus, participiul lui vindico, mai înseamnă şi azi “revendicat” sau “răzbunat”, la noi înseamnă doar … vindecat, unul care “s-a făcut bine”.

3. Vindicator şi Salvator

În latina târzie şi creştină a început să fie foarte folosit verbul salvo, salvare care, printre medici, însemna a vindeca, iar la scriitorii creştini, Lactanţiu şi Sf. Ieronim de pildă, ceea ce înţelegem astăzi prin a mântui.

De aceea, Salvator, creat din salvare, la Tertulian, la Sf. Augustin şi, mai ales în Noul Testament tradus în latină, L-a denumit pe Iisus Cristos (numit în greacă Sotir/Σωτήρ, adică Mântuitor), ca pe unul ce era, vindecătorul trupurilor şi al sufletelor.

Primii creştini credeau că cine are trupul şi sufletul sănătos este slavat/ mântuit cum spunem azi, pentru că sănătatea totală înseamnă totala absenţă a păcatului.

 Salvator şi salvare provin din salvus pe care l-am traduce astfel :

 – sănătos, întreg la trup, la minte şi suflet

– teafăr şi nevătămat

– salvat, scăpat din … ocrotit, protejat, apărat, ferit, păzit de … vegheat

– întreg, intact

– pur şi cast, inocent, neprihănit

… adică întocmai din adjectivul care defineşte pe deplin ce înseamnă a fi sănătos: faptul de a fi tot, întreg, complet, fără nici o parte a fiinţei pierdută, abandonată sau înrobită (plăcerilor, de pildă), cu alte cuvinte: împlinit, integru, desăvârşit.

 

4. De la Vindicator la Mântuitor

Românii îi spun Domnului Iisus Cristos Mântuitorul.

Mântuitor este un cuvânt format în română pe un verb maghiar.

Familia-i provine din adjectivul maghiar ment: liber de, scutit de, rezistent la, imun, în siguranţă … neîndatorat, neaservit … neînrobit.

… adjectiv care a dat:

– verbul ment, menteni: a salva, a elibera, a scăpa pe cineva din primejdii, a ocroti, a prezerva, a feri, a păzi; a ierta de (datorii), a achita, a disculpa, a exonera (de vină); a (se) curăţa şi a (se) spăla de… dar şi

– substantivul Mentö: salvator, eliberator, Mântuitor.

Cum a ajuns menteni în română ?

Prin slava bisericească.

Bulgarii s-au creştinat în 864. A fost o întâmplare că nu Papa, ci Patriarhul de Constantinopol i-a “asitat”, fiindcă Papa şi regii apuseni l-au refuzat pe Boris I, regele lor când le-a cerut creştinarea.

Aceeaşi întâmplare a făcut ca slavona (slava bisericească) să fie ridicată, din motive poltice, la rangul de limbă de cult, alături de latină şi greacă.

Din motive politice, pentru că, încă din anul 679, slavo-bulgarii aveau un stat puternic la sudul Dunării, un stat ce tindea să domine politica regională.

O altă întâmplare a făcut ca ucenicii fraţilor greco-slavi Chiril şi Metodiu (întemeietorii Bisericii bulgare, primii care au tradus Noul Testament şi Psalmii din greacă în slavă), refugiaţi din Moravia şi Panonia în Bulgaria, să aducă cu ei un verb de largă circulaţie în maghiara veche, precatolică: menteni … a mântui.

Menteni a intrat definitiv în română sub o formă slavizată (mentovati sau mantovati), odată cu slavona, aşadar pe cale cultă.

Interesant este faptul că nici menteni şi nici Mentö nu mai există în dicţionarele limbilor slave moderne şi nici în traducerile slave, moderne, ale Bibliei. Nu mai sunt în uz !

În rusă şi bulgară Sotir, apelativul lui Iisus Cristos în Noul Testament (în greacă Σωτήρ înseamnă Mântuitor) s-a tradus cu Spasitel (Спаситель/rusă şi Спасител/ bulg.) de la verbul spasati, a (se) salva/a scăpa de … care a intrat şi în română ca a (i)spăşi. Iar în Biblia maghiară modernă, Mântuitor s-a tradus cu Megtartó, Atotţiitorul, (traducerea lui Pantokrator, Παντοκράτωρ) de la verbul megtart.

Megtart este un compus cu nuanţă intensivă a lui tart şi înseamnă: a ţine (pentru sine), a păstra, a reţine, a menţine, a susţine, a sprijini; dar, mai ales sensurile sale teologice sunt: a pronia şi a veghea asupra lumii.

În ceea ce priveşte alte cuvinte intrate în limba noastră şi care înseamnă a vindeca, putem spune că are, fiecare, povestea sa … fermecătoare.

Există două verbe mai importante: a (se) lecui şi a (se) tămădui.

1. A (se) lecui s-a format chiar în română din leac, la origine un cuvânt vechi germanic: *liko = corp, trup, chip, înfăţişare, formă (plăcută, aspectuoasă, atrăgătoare).

În gotică el a devenit leik şi a dat naştere lui:

le(i)keis, medicul, adică cel ce se îngrijeşte de plăcuta înfăţişare a trupului şi de buna lui formă, în întregimea lui, cel care se îngrijeşte să arate bine, şi …

le(i)kinon, a vindeca, a însănătoşi

În toate limbile germanice liko/leik a creat verbul leikan = a plăcea, a fi plăcut, a fi dorit şi a-i plăcea să …, al cărui sens primar pare să fi fost: a fi asemenea cu, a fi cum se cuvine, cum trebuie, potrivit … (vezi like din engleză).

Leac a ajuns la noi nu din vreo limbă germanică, ci din slavul leku (a se vedea şi verbul slav lecovati, a (se) însănătoşi) şi înseamnă, ca şi în slavă: medicament, remediu, poţiune tămăduitoare, un mijloc de a readuce frumuseţea în trup şi de a readuce trupul într-o stare dezirabilă, de dorit, cum i-ar plăcea stăpânului său şi potivită cu scopul său.

Nu întâmplător românii spun buruieni de leac şi leacuri de dragoste.

Este, poate, o amintire a seducţiei pe care o are un trup sănătos, puternic, liber să se mişte în voie, stăpân pe sine, dar şi un chip frumos, luminat, radiind de bucuria de a fi sănătos şi întreg şi … asemenea Creatorului său.

La modul subtil, a se lecui ar putea fi înţeles ca: a-ţi recupera frumuseţea, dar şi asemănarea cu modelul divin (chipul lui Dumnezeu).

2. A (se) tămădui este un verb venit din maghiară – támad, támadni – şi semnifică: a veni, a se porni, a se ridica, a se scula (din pat), a se răscula, a se răzvrăti, a se dezlănţui, a se isca, a se năpusti asupra şi a ataca, a agresa.

Înţelesul secundar de a se vindeca provine din imaginea sugestivă a cuiva care se ridică, se scoală din morţi sau din boală/ din patul suferinţei.

Românii l-au înnobilat şi pe el, aşa cum au făcut şi cu vindicare.

Dintr-un verb al agesiunii şi al răzvrătirii l-au transformat într-un verb al învierii:

te tămăduieşti = te scoli din morţi, înviezi, te întorci la viaţă.

La fel, nu întâmplător se spune Izvorul Tămăduirii. Strămoşilor noştri le aducea aminte de apa vieţii şi de… înviere.

A FI VINDECAT, SALVAT, MÂNTUIT nu înseamnă altceva decât a fi liber şi ocrotit … întreg şi împlinit (nedespărţit de nici una din părţile tale şi în deplină armonie cu ele) … şi dezlegat de orice servitute rea, neînrobit.

Iar A FI LECUIT şi A FI TĂMĂDUIT nu înseamnă altceva decât a fi asemenea modelului divin şi … (re)înviat.

Lucrări consultate

Dictionnaire d’Étymologie Daco-Romane, Éléments slaves, magyars, turcs, grec-moderne, et albanais de A. de Cihac, Francfort s/M, 1898

Dictionnaire russe-français complet compose par N.P. Makaroff, St. Pétersbourg 1867

Dictionnaire russe-français ou dictionnaire étymologique de la langue russe, vol. II, St. Pétersbourg, Charles-Philippe Reiff (1836)

Dictionnaire Étymologique Latin, M. Bréal et a A. Bailly, Paris, Libr. Hachette, 1891

Mic dicţionar academic, Univers Enciclopedic Gold, Buc. 2010

A dictionary of the Hungarian and English languages, compiled from the best sources by A. B. Yolland/ Digital General Collection

Gotisch-Griechisch-Deutsches Wörterbuch, Wilhelm Streitberg, Carl Winter’s Universitätsbuchhandlung, Heidelberg 1910

Istoria limbii române de la origini până la începutul sec. al XVII-lea – Al. Rosetti, ed. definitivă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1986, pag. 267 şi urm.

Glossarium der gothischen Sprache par Hans Conon von der Gabelentz & Julius Loebe (1843), Leipzig, Brockhaus

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s