PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE

Maeștrii Înaltei Bucătării spun, în învățăturile lor secrete, că există câteva hierogamii, alianțe sacre… vegetale, de primăvară, câteva cupluri divine de ierburi…

… cum sunt, de pildă leurda și untișorul, spanacul și ștevia, păpădia și măcrișul, leușteanul și loboda…

…care au un rol în Marea Operă, acela de a ne elibera trupul, mintea și spiritul de umorile stătute,

… de a ne regenera, reînnoi și pregăti pentru marea transformare/transmutare pe care o vom experimenta de-a lungul anului.
Ei spun, de asemenea, că nunta sacră a unei anume perechi de ierburi  eliberează energii divine/ subtile care au darul de a ne transforma în bine o anumită latură.

Maeștrii Înaltei Bucătării scriu în manualele lor, pe care puțini au marele privilegiu de a le vedea, că energiile subtile, unite, ale acestor perechi de primăvară lucrează asupra noastră numai în martie și aprilie.

De ce Martie ?

Pentru că este luna în care principiul masculin, care nouă ne este familiar cu numele-i latin, Mars/ Marte – un străvechi zeu al vegetației/agriculturii – se unește cu principiul feminin, pe care îl cunoaștem ca Marea Zeiță/Marea Mamă sau, simplu, Glia, sau ca Venus, ipostaza primăvăratecă a Marii Zeițe.

Și, de ce aprilie ? Pentru că aprilie este luna deschiderii mugurilor (în latină Aprilis vine de la verbul aperio, aperire, a deschide), luna ieșirii din cocon, în care începe marea operă de transformare, care va continua tot anul.

Și, deloc în ultimul rând, pentru că martie și aprilie sunt lunile Marelui Post al Învierii, lunile în care trupul, mintea și spiritul se curăță de energiile, umorile și gândurile vechi și… moarte, pentru a renaște odată cu Marea Înviere a lumii.

***

Păpădia și Sovârvul: unirea lor subtilă este a patra hierogamie vegetală, spun Maeștrii Înaltei Bucătării.

A patra, pentru că are vibrațiile cifrei patru: vibrația ordinii/restabilirii ordinii dumnezeiești pe pământ/în lume și cea a nemuririi.

Rețetarele secrete ale Maeștrilor cuprind o salată esențială din Păpădie și Sovârv (căruia în toată Europa i se spune Oregano, după numele-i grecesc)… o salată cu câteva puteri tainice.

Cu timpul rețetele lor s-au răspândit în lume și mai pot fi aflate în diverse locuri… de către cei care caută cu adevărat Calea Metamorfozelor…
… pentru că rețetele Maeștrilor Înaltei Bucătării sunt o Cale a Preschimbărilor prin care trebuie să treacă sufletul, spiritul și trupul, adică ființa noastră întreită sau treimică, ca să atingă desăvârșirea… în lume.

Iată, așadar, rețeta A PATRA HIEROGAMIE pe care am citit-o după o copie a Marelui Rețetar:

Se taie mărunt 25 de frunze tinere, fragede și pline de sevă de păpădie (ideal ar fi, culese în zorii cei trandafirii, înainte de a se deschide floarea) și se amestecă cu frunzulițele proaspete, delicate și discret înmiresmate ale sovârvului, de fapt, o legăturică tăiată mărunt, și se scaldă într-un sos din ulei de măsline, principiul care le unge… ca un mir sfințitor, ca pe niște miri, la altar.

E minunat cum, pe măsură ce le tăiați, sovârvul și păpădia vă trimit miresmele lor delicate și cum, în momentul în care se amestecă, începe schimbul subtil de esențe, mirosuri și principii, de fapt… dansul nupțial !

Este unul din momentele magice în care comunicați cu spiritele lor și e bine să fiți întrutotul deschiși ca să le puteți înțelege mesajele subtile și să poate începe… marea transformare.

păpădie

sovârv


Venus și Marte, basorelief votiv din marmură, 450-400 a.C. – Muzeul Național Arheologic din Veneția

Maeștrii mai spun că acești miri ai celei de-a patra hierogamii, păpădia și sovârvul, își dăruiesc puterea unirii lor sacre oricărei mâncări sau băuturi…

… și pomenesc de o altă salată, pe care o numesc … Răsărit de Aprilie…
… în care păpădia și sovârvul pot fi însoțiți și de frunze fragede de spanac, lobodă, rucola, pătrunjel, leuștean, două frunzulițe de salvie și vreo cinci de mentă, tarhon, frunze fragede de ridiche, mărar, ceapă şi usturoi verde, nucă și, desigur, ulei de măsline și lămâie…

… dar și de Cupa Strălucirii Lăuntrice… în care se toarnă, pentru cină, vin roșu în care și-au unit esențele, timp de o săptămână, păpădia și sovârvul…
… și care are puterea de a lumina intens o iubire înnegurată și de a îmblânzi o iubire sălbatică.

Păpădia, spun ei, este începutul Marii Opere pentru:

… cei care nu mai știu cine sunt cu adevărat, care se simt… depersonalizați și care simt că-și pierd claritatea/lumina minții sau că li se întunecă vederea interioară…
… cei care se simt apăsați, solicitați, învăluiți sau sufocați de propria lor umbră, de fapt, de dublul lor alcătuit din suferințe și din toate trăirile întunecate pe care se încăpățânează să nu le încredințeze Cerului…
… cei care rătăcesc, nemaiștiind unde să caute soluția salvatoare, ieșirea în stare să-i scoată din ceața/ tulburarea care aproape-i copleșește…

… pentru că Păpădia îi ajută să-și regăsească lumina și claritatea interioară.

Firesc, vin și comentează herboriștii: ea poate purifica și reface sângele, ficatul, vezica biliară și rinichii, care, dacă nu mai pot ajuta trupul să-și elimine materiile nepriincioase, ajung să-l întunece, întunecând deopotrivă și mintea,  sufletul și spiritul.

Firesc, vin și spun și alchimiștii: păpădia poate curăța și lumina mintea, sufletul și spiritul și, prin ele, trupul, pe care-l modelează după chipul și asemănarea lor.

Nu întâmplător numele alchimice al păpădiei sunt Marea Preoteasă sau Marea Tămăduitoare, Claritatea Minții sau  Netulburare.

Iarăși, nu întâmplător, numele popular al păpădiei în română, nume care e grecesc, dar nefolosit de greci, este Preuteasa sau Coana preuteasă, papadía (παπαδία, de unde în greaca modernă παπαδιά).

Nașterea Afroditei, Botticelli, detaliu


Afrodita Sosandra, marmură, Museul Nazional Arheologic,  Napoli
Copie romană (40-60 p.C.) după un original grec

De ce Preoteasa ? Pentru că o Preoteasă este, de fapt, o Tămăduitoare, cea care … ştie a tămădui toate… ale trupului, ale minții și ale sufletului… simplu, doar curățându-le de fluidele și umorile dăunătoare.

Și, iarăși nu întâmplător, herboriştii au denumit-o „leac pentru orice tulburare” : taraxacum officinale în latină, (din elinescul ταραξάκος/taraxakos, compus din τάραξις/taraxis = tulburare  şi ἄκος = remediu, leac).

Iar ἄκος/akos, care însemna în elină: remediu, medicament, leac; vindecare, terapie, alinare, binefacere sau succes, realizare, împlinire…

… vine din radicalul indo-european i̯ēk-/ i̯ək- : a vindeca, a însănătoși, a îngriji, a remedia, a repara, a îndrepta un viciu, un defect, o greșeală, a găsi leacul, a (re)concilia, a împăca…

… lucruri pe care le face păpădia.

Este, de altfel, cunoscut faptul că ἄκος/ akos se regăsește și în panaceu (leacul/remediul bun la toate; παν/pan, tot)…

…precum și acelea că, în elină, τάραξις/taraxix însemna: tulburare în toate sensurile, confuzie, neliniște, anxietate, dar și tulburare a … intestinelor și inflamarea ochilor…

… și că verbele ταράσσω/tarasso și θράσσω/thrasso care însemnau: a tulbura, a mișca, a emoționa, a neliniști, a agita, de unde …a prepara un medicament agitând…

… vin din radicalul indo-european dher-1: a (se) depune la fund ca drojdia, a (se) tulbura, a (se) face/ a fi tulbure, confuz, neclar, a (se) întuneca.

Venus și Marte, terracotta, sec. I a. C., Roma
Metropolitan Museum of Art, New York

Alchimiștii mai spun că Păpădia, Claritatea Minții, ordonează mintea (după vibrația cifrei patru, ordinea dumnezeiască în lume) și…
… luptă cu dezordinea mentală, cu confuzia și cu încețoșarea minții, limpezește spiritul, luptând cu tulburarea lui…
… tulburare care duce, firesc la tulburarea… stomacului…
… și la depunerea mizeriilor în organele vitale, îmbâcsindu-le.

Mai spun și că ușoara ei amăreală (grecii o mai numesc și „amărăciune”, πικραλίδα/picralida sau „lăptucă amară” πικρομάρουλο/picromarulo  le face bine celor  care… au prea multă dulceață.

Afrodita și Ares, basorelief dedicat cultului celor doi zei, 410 a.C., Muzeul Luvru, Paris


Venus, Marte și Cupidon, 1590 Hubert Gerhard,  1540-1620

Cât despre Sovârv/Oregano, pe care-l numesc „iarba castei iubiri” (deși face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: maghiran, rosmarin, cimbru, cimbrișor, mentă, busuioc, melisă sau levănțică)…

…Maeștrii afirmă că împlinește opera Păpădiei, întrucât…

… îi călăuzește spre lumina lor lăuntrică pe cei ce sunt pe cale s-o piardă și îi ajută să și-o reverse asupra celor din jurul lor… prin puterea lui cea mare… iubirea neprihănită.

Maeștrii Bucătăriei Subtile își învață ucenicii că sovârvul …
… are puterea de a spori iubirea dintre soţi şi de a face ca încântarea şi desfătarea unuia de celălalt să fie fără sfârşit și…
… mai ales că …

… te ajută să-ți descoperi strălucirea interioară, să reverberezi și să radiezi de fericirea de a fi cine ești…
… că are puterea de a transfigura iubirea pătimașă și clocotitoare, iubirea de faun, în fiorii delicați ai iubirii tandre și că te face să cunoști altfel deliciile Afroditei: sublimate și extatice…
… că exorcizează tristețea, anxietatea și sentimentul de delăsare sau de neputință.

Sovârv, scriu ei, vine în românește din sârbă suhovrh, adică „vârful uscat”, de la suho, uscat și vrh, vârf (cf. slava veche suchovrŭchŭ)…

… dar amintesc că mult mai cunoscut este cu numele-i grecesc, oregano (origanos/ορίγανος în elină și rigani/ρίγανη în greaca modernă, un feminin !)…

… ca și pentru  etimologia populară care ar vrea ca oregano să însemne bucuria, desfătarea sau splendoarea munților (oros/όρος, munte  și ganos/γάνος, strălucire, bucurie), explicând că, mai degrabă, pare un cuvânt împrumutat, decât creat în greacă.

Marte/Ares – descoperit în Asia Mică, Museul din Afrodisia, Turcia

De ce i se potrivește totuși numele bucuriei și al strălucirii ?

Răspund tot ei: pentru că spiritul sovârvului-oregano are darul de a bucura, de a împrospăta și de a face să strălucească/să radieze întreaga noastră ființă întreită, alcătuită din trup, suflet și spirit.

O cină cu păpădie și sovârv, urmată de o cupă cu vin roșu… atins de vraja celei de-a patra hierogamii, se poate prelungi cu lectura unui minunat poem al scriitorului evreu spaniol Iehuda Halevi (1075 – 1141), un poem din ciclul Amor și vin/Ahava ve-iain:

Noaptea, tânăra gazelă mi-a descoperit

Noaptea, tânăra gazelă mi-a descoperit
văpaia obrajilor săi și vălul părului ei în flăcări, ca rubinul,
acoperind, peste tâmpla-i de cristal înrourat,
chipu-i, un rotund desăvârșit, asemenea soarelui ce, răsărind,
învăpăiază norii nopții cu focu-i strălucitor.

לֵיל גִּלְתָה אֵלַי צְבִיָּה נַעֲרָה
לֵיל גִּלְתָה אֵלַי צְבִיָּה נַעֲרָה/ חַמַּת לְחָיֶיהָ וְצַמַּת שַׂעֲרָהּ/ צָהֹב כְּעֵין אֹדֶם בְּכַסֹּתוֹ עֲלֵי/ רַקַּת בְּדֹלַח לַח תְּמוּנַת תָּאֳרָהּ/ דָמְתָה כְשֶׁמֶשׁ בַּעֲלֹתָהּ תַּאֲדִים/ אֶת עַנְנֵי נֶשֶׁף בְּלַהַב זָהֳרָהּ.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s