BUSUIOCUL – IARBA REGILOR

ImagenPatria-i era India plină de miresme

Numele-i înseamnă „regal” sau „domnesc”.

Este perechea salviei și are darul de a preface orice mâncare sau băutură într-un… filtru de dragoste.

Numele busuiocului
Busuioc, în româneşte, vine din bulgară, bosilek, spun lingviştii, deşi pare mai apropiat de busziók din maghiară.
Pentru prima oară la noi e pomenit într-o carte de bucate din 1749, zisă „a lui Mihai” (după numele copistului).

De fapt, numele busuiocului a apărut în greaca veche şi era basilicon (βασιλικόν), în traducere: „iarba regilor”.

Marele cuceritor al Orientului, Alexandru cel Mare, l-a întâlnit în India, în ultima-i campanie, înainte de a muri, în Babilon, în anul 323.

Trebuie că vreun rege, care-l va fi avut ca oaspete, i-a dăruit seminţele acestei plante nobile şi delicate, al cărei parfum divin înmiresma doar… altarele zeilor şi grădinile rajahilor.

Aşa se şi explică de ce busuiocul, adus în Europa împreună cu alte mirodenii, s-a răspândit cu numele de „iarba regilor” sau „iarba regală”: în elină basilicos însemna „regal” sau „al regelui”.

Denumirea-i ştiinţifică, Ocimum basilicum, cuprinde, de fapt, cele două nume greceşti, latinizate, ale busuiocului: okimon (ὤκιμον) şi basilicum.

Okimon apare într-un fragment al unui poet comic grec din sec. al V-lea î.Hr., Strattis, ceea ce înseamnă că, în Grecia, exista deja înaintea busuiocului adus din India, o plantă care, probabil, îi semăna destul de mult.

Puterile Busuiocului

Alchimiştii obişnuiau să spună că „iarba regilor” descătuşează izvoarele iubirii, ca una care face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: rozmarin, cimbru, cimbrişor, oregano (maghiran şi sovârf), mentă,  melisă (roiniţă) sau levănţică.

Herboriştii, la rându-le, notau în manualele lor că un ceai de busuioc, îndulcit cu miere, face să coboare peste tot trupul şi peste mintea obosită o dulce toropeală şi o prea-plăcută tihnă; că le odihneşte şi le face să simtă cum înfloresc, uitând de orice încordare, dăruindu-le binecuvântarea unui somn netulburat.

BUSUIOC

Busuiocul în Reţetarul bucătarilor

Că esenţele busuiocului, îmbătătoare şi ademenitoare, prefac orice mâncare sau băutură într-un… filtru de dragoste, e un secret pe care îl ştiu nu numai alchimiştii şi descântătorii, ci şi bucătarii.

Ei ştiu că cel ce caută dragostea adevărată nu are nevoie de vreun descântec, ci de busuioc în bucate, pentru că busuiocul, el însuşi o iarbă fermecată, i-o va arăta.

Aşadar, dacă puneţi frunzele şi florile busuiocului, zdrobite în mojar, în: supe, sosuri, salate de legume şi de fructe, în creme şi sosuri de brânză sau de lapte, în untul pentru tartine, în deserturi cu lapte şi, desigur, în sosul şi în sucul de roşii proaspete…
…sau, dacă puneţi crenguţe de busuioc în sticla cu ulei, în vin sau în apa de băut, veţi crea adevărate elixiruri.

De pildă, dacă lăsaţi de seara până dimineaţa, într-o carafă de apă, atât cât puteţi bea într-o zi, o crenguţă de busuioc, apa aceea devine un elixir.

Sau, puteţi crea un ulei (de măsline ar fi cel mai bine) fin şi aromat, lăsând într-o sticlă ce va sta în cămară, timp de 3 săptămâni, fie frunze proaspete de busuioc, pisate în mojar împreună cu 3 căţei de usturoi, fie o crenguţă de busuioc, proaspăt sau uscat, şi usturoiul pisat.

Ca busuiocul să-şi desfacă pe deplin miresmele, trebuie să agitaţi sticla în fiecare zi.

La fel, puteţi prepara, cât se poate de simplu, un vin cu busuioc: puneţi o mână de frunze proaspete într-un litru de vin roşu şi lăsaţi sticla în cămară o zi şi o noapte, timp în care vinul se va parfuma şi, mai ales, va prelua puterile „ierbii rajahilor”.

Se spune că romanii îşi „cupajau” vinul (de fapt, îl îndoiau) cu decoct de busuioc.

BUSUIOC PURPURIU 2

Sosul de busuioc cu usturoi sau Pesto alla genovese

În italiană verbul pestare înseamnă: a măcina, a strivi, a zdrobi. De aici vine şi numele celebrului sos genovez de busuioc, Pesto.

Pesto nu înseamnă nimic altceva decât „pisat”, ca, de altfel, şi pistou, echivalentul său din franceză (de fapt, din provensală).

Pistou a ajuns să fie în franceză chiar al doilea nume al busuiocului (primul fiind, desigur, basilic).

Ce legătură să fie între sosul „Pisat” şi busuioc ?

E vorba despre… (al)chimia busuiocului.

Busuiocul nu se taie niciodată cu cuţitul, ci se zdrobeşte/se pisează în mojar.

De ce ? Pentru că, pe de o parte, metalul îl oxidează şi, pe de altă parte, pisat, busuiocul îşi dă drumul în voie… miresmelor sale curate şi dulci.

Şi, mai e ceva: herboriştii culegeau busuiocul fără metal şi îl preparau în mojar – instrumentul lor prin excelenţă, ca şi al bucătarilor romani.

Sosul Pesto, denumit astăzi oficial Pesto alla genovese, nu este altceva decât o combinare a vechiului mujdei de usturoi (mâncarea cea de toate zilele a romanilor săraci) cu sosurile condimentate, cu seminţe de pin şi caş, pe care le cunoaştem din Reţetarul lui Apicius, De re coquinaria.

Ideea au avut-o călugării, căci ei erau păstrătorii secretelor plantelor medicinale şi ale condimentelor, precum şi maeştrii în arta caseriei, arta brânzeturilor.

Aveau nevoie de o mâncare de post foarte energizantă şi s-au gândit să facă o combinaţie de usturoi, busuioc, seminţe de pin/nuci şi brânză dură, ea însăşi o mâncare în sine. Aşa au creat reţeta pastei de busuioc, păstrată neschimbată de genovezi de prin anul 800.

O pastă care să le dea puterea busuiocului.

Imagen

Reţeta e simplă, dar… seamănă mai mult cu un ritual !

În mojarul, care trebuie să fie neapărat din marmură, zdrobiţi şi frecaţi cu un pisălog, care trebuie să fie neapărat din lemn, 2 căţei de usturoi dulce cu puţină sare grunjoasă, până devin o pastă cremoasă.

Daţi drumul în acest „lapte de usturoi” unei mâini de seminţe de pin (sau de nuci) şi pisaţi-le până se prefac într-o cremă untoasă, moment în care adăugaţi treptat 60 de frunze de busuioc proaspete, mici şi fragede  (30 de frunze la 1 căţel de usturoi, proporţia de aur).

Zdrobiţi frunzele cu mişcări blânde, în cercuri, de pereţii mojarului.

Este tot o indicaţie din De re coquinaria: „et in mortario … diligenter fricatur…” !

Atunci când crema devine de un verde strălucitor, adăugaţi 6 linguri de Parmigiano Reggiano (parmezan) ras sau/şi 2 linguri de Pecorino (brânză veche şi tare de oaie) şi continuaţi să pisaţi.

Abia la sfârşit turnaţi o jumătate de cană de ulei de măsline extravirgin, puţin câte puţin, aproape picătură cu pictură.

Reguli de aur pentru un pesto desăvârşit:

1.Nu se foloseşte niciodată blenderul sau mixerul, ci doar mojarul de marmură cu pisălogul de lemn.

2.Busuiocul, doar proaspăt, se spală în apă rece şi se usucă pe un şervet de pânză curat.

Imagen

Pe scurt despre Pesto alla genovese:Pesto este deja din 2002 un produs cu denumire de origine protejată (DOP), după ce Cavalerii Frăţiei Pesto-ului (Cavalieri della Confraternita del Pesto) au proclamat regiunea Genova „Repubblica del Pesto”.La pregătirea lui se folosesc numai:- busuiocul genovez proaspăt, Basilico Genovese, care din anul 2005 este produs cu DOP.
– seminţele de pin din zona genoveză sau mediteraneană
– cele două feluri tradiţionale de brânză italiene, parmezanul şi brânza de oaie (create de călugări în Evul Mediu), Parmigiano Reggiano  şi Pecorino (care poate fi: pecorino sardo, pecorino romano, pecorino toscano sau pecorino siciliano), toate cu denumire de origine protejată,  şi
– uleiul de măsline extravirgin din producţia locală.

Basilico Genovese se spune că este un busuioc special: dulce, cu frunze mici şi fragede şi foarte aromat. Se cultivă numai în cartierul Pra’ din Genova, în sere. Pra’ fiind o prescurtare pentru Prata Veituriorum, în traducere „Câmpiile Viturilor”, vechi locuitori ai Liguriei).

Din 2007 la Genova se organizează în fiecare an campionatul mondial de Pesto.

Probabil că busuiocul din Genova are ceva din aromele Mediteranei, dar şi busuiocul românesc, pe care-l găsim în pieţe, e nemaipomenit şi unul din … cele mai înmiresmate din lume.

Şi nu sunt puţine speciile de busuioc… doar 60, şi nici varietăţile lor, doar… câteva zeci.

Există busuioc de culoarea purpurei şi busuioc albastru (african).
Sau, busuioc cu frunze mici şi busuioc cu frunze cât lăptuca.
Busuioc cu aromă de lămâie, scorţişoară, cuişoare sau anason.
Busuioc chinezesc, tailandez sau mexican.

Imagen

Italienii şi mediteraneeni în general îşi desfată cu sosul de busuioc mai ales pastele şi aluaturile de toate soiurile, salatele, tartinele şi supa de legume/verdeţuri.

Dar pasta de busuioc preface într-un… cântec şi descântec de dragoste nu numai aluaturile,  ci şi ardeii copţi, ciupercile, cartofii sau vinetele, oricum ar fi ele pregătite.

Bucătăria medieraneană, mare iubitoare de mentă, propune şi o variantă de post (grecească) a pastei de busuioc: o ceaşcă de busuioc se pisează cu o jumătate de ceaşcă de mentă, 2 căţei de usturoi, nuci sau alune şi, desigur, un sfert de ceaşcă de ulei de măsline.

Există în reţetarele bucătarilor italieni şi o supă de busuioc „detox” pentru cină: o mână de busuioc se fierbe în apă 1-2 minute.

Se mănâncă cu usturoi, ulei de măsline şi brânză. Este mai mult decât o supă înmiresmată, este un leac împotriva gripei, tusei, tensiunii, oboselii nervoase şi insomniilor.

Sfatul bucătarilor

De regulă, se cere ca busuiocul să fie proaspăt, pentru că este mult mai parfumat şi mai gustos decât cel uscat. Puteţi păstra crenguţele vii de busuioc în frigider, cam 2 zile, învelite într-un şervet de pânză sau în hârtie absorbantă puţin umezită, sau, pur şi simplu, într-un vas cu apă.

Sau, puteţi pune frunzele proaspete într-un borcan închis ermetic, în ulei de măsline şi sare grunjoasă.

Imagen

Busuiocul perechea Salviei

Tămăduitorii sufletelor spun că busuiocul şi salvia, perechea-i credincioasă, vin în ajutorul celor ce nu mai au timp să iubească.

Cum ? Leacul  lor se află în… „Potirul Îndrăgostiţilor”.

Taina acestui vechi filtru de dragoste se află în amestecul şi unirea puterilor celor două ierburi ale Afroditei.

Se face simplu: aşterneţi în două cupe câte un pat din câteva frunze proaspete de salvie şi câteva frunze proaspete de busuioc şi turnaţi peste ele un vin tare, parfumat şi bun, îndulcit cu miere.

Lăsaţi-l să stea o oră înainte de a-l bea, ca să se pătrundă de energiile subtile ale salviei şi ale busuiocului.

Se vor pătrunde, una de cealaltă, şi cele două miresme, mireasma profund masculină, proaspătă, dulce-picantă şi îmbătătoare, ca răsuflarea unui zeu, a busuiocului, cu cea profund feminină, pasională, moscată şi învăluitoare a salviei.

Ceea ce va urma, vi se va părea o îmbrăţişare fără sfârşit.

SCENA DE DRAGOSTE GRECIA ANTICAVas attic (kylix), 490-480 î. Hr., Muzeul Luvru, Paris

Sfatul herboriştilor

Herboriştii şi alchimiştii din Evul Mediu culegeau busuiocul cu mâna, niciodată cu vreo unealtă de metal, îmbrăcaţi în veşminte curate, şi numai după ce îşi purificau mâna dreaptă, stropind-o cu o ramură de stejar înmuiată în apă de la trei izvoare. Trebuiau să fie puri şi să se fi ţinut de parte de orice „miasmă”.

Ei pregăteau leacuri cu busuioc pentru dureri de stomac, crampe sau colici, febră, tuse, bronşite, infecţii ale gingiilor (gargară), infecţii pulmonare, astmă, infecţii ale rinichilor sau ale căilor urinare, dureri de cap sau nelinişte, melancolie şi tulburarea minţii.

Iar urmaşii lor astăzi recomandă ceaiul, gargara sau uleiul esenţial de busuioc pentru aceeaşi listă de suferinţe.

Unul din aceste remedii, apa cu busuioc, este foarte simplu de pregătit şi de băut: se pun într-un litru de apă  4 linguriţe de miere şi 2 crenguţe de busuioc (proaspete sau uscate) sau, pur şi simplu,  o singură picătură de ulei esenţial de busuioc. Sticla se lasă în cămară, la rece, de seara până dimineaţa. Apa se bea a doua zi între mese.

Vă puteţi prepara şi o licoare care face ca pielea uscată şi sensibilă să devină mătăsoasă şi catifelată : puneţi o duzină de frunze de busuioc şi de petale de trandafir  în 200 ml de apă de izvor sau distilată, care fierbe.

După ce apa dă din nou în clocot, stingeţi focul, acoperiţi oala şi lăsaţi-o 20 de minute.  Strecuraţi-o şi folosiţi-o dimineaţa şi seara. Atenţie se poate păstra doar 4-5 zile la rece.

Sau, o licoare care regenerează părul: faceţi o infuzie cu 120 gr de frunze proaspete de busuioc într-un litru de apă. Vă puteţi clăti cu ea după fiecare spălare. Se păstrează doar 4-5 zile la rece.

De asemenea, un masaj cu două picături de ulei esenţial de busuioc amestecat în 10 ml de ulei de măsline sau alt ulei bază (două linguriţe) pe locurile suferinde vă uşurează durerea şi grăbeşte vindecarea.

Sau, puteţi folosi câteva picături de ulei de busuioc în lampa de aromaterapie sau în apa de baie: vă ia oboseala cu mâna, vă curăţă mintea şi vă împrospătează toată fiinţa, făcându-vă să vă simţiţi ocrotiţi. Şi, mai mult decât atât, vă ajută să deveniţi inspiraţi.

Fişa busuiocului din De materia Medica a medicului grec Dioscoride (40-90 d.Hr.)

Lecţia busuiocului

Lecţia busuiocului: trăieşte clipa ! Multele-i uleiuri volatile te învaţă că e bine să savurezi şi să te bucuri, cu recunoştinţă, de fiecare clipă care te face fericit. Tot ele sunt cele care deschid şi limpezesc mintea, o împrospătează, o inspiră şi o înalţă, curăţând-o de emoţiile agresive.

Unul din aceste uleiuri este camforul. El îi poate încălzi pe cei ce au inima şi spiritul îngheţate şi care răcesc foarte uşor.

Un ceai de busuioc e un bun aliat al celor atinşi de răceală, pentru că busuiocul are puterea de a preschimba mânia în iubire, de a dezgheţa inimile şi de a le învăţa din nou să comunice, adică să (se) împărtăşească.
Tot el le arată calea celor nehotărâţi, iar prizonierilor ideilor fixe sau învechite, le dăruieşte o nouă viziune.

Nu întâmplător busuioc şi biserică provin din acelaşi cuvânt care înseamnă în greacă „regal” sau „domnesc”. Şi, nu întâmplător, sfinţirea apei se face cu un mănunchi de busuioc.

Şi, iarăşi, nu întâmplător, preoţii stropesc casele şi pe noi cu busuioc înmuiat în aghiaismă.

Pentru că busuiocul are puterea de a exorciza, mai ales nefericirea şi neputinţa, încălzind sufletele îngheţate şi redându-le bucuria „împărătească” de a trăi.

BUSUIOC PURPURIU 1

AUTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s