CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI

 CIMBRISOR 1

Dăruiește putere și vindecare trupului, curaj și încredere sufletului, claritate și inspirație minții.

Numele cimbrișorului

Cimbrișorul în românește s-a numit după fratele său mai mare, cimbrul, cu care și seamănă mult.

Numele-i grecesc, însă, merită toată atenția. De ce ? Pentru că a fost ales, sunt de părere maeștrii alchimiei vegetale, anume ca să ni se arate puterile-i subtile.

 În limba vechilor greci i se spunea thymos (θύμος; în neogr. θυμάρι, thymari), din familia de cuvinte a duhului.

Pentru iubitorii de etimologii

În greacă, „rădăcina duhului”, *dheu-, a dat cele mai interesante cuvinte: thyo (θύω), a fumega, a scoate fum; a jertfi, thysia (θυσία) și thyma (θύμα), jertfă sau ardere, thymiao (θυμιάω), a tămâia și thymiama (θυμίαμα),tămâie, theos (θεός), zeul, divinitatea căreia i se ard/aduc jertfele, thanatos (θάνατος), moartea, văzută, poate, ca o descompunere, o împrăștiere a „pulberii” trupului și o exhalare a sufletului, thnitos (θνητός), muritorul și …

… poate cel mai celebru dintre toate, thymos (θυμός), duhul sau totalitatea trăirilor interioare, a emoțiilor și a pornirilor, bune sau rele, sufletul, pathos-ul, curajul, teama, mânia, impetuozitatea, înflăcărarea, elanul vital, bucuria descătușată, dorința aprinsă și, nu în ultimul rând, tot ce se leagă de gândire și de inimă.

Acest thymos, care însemna la Homer deopotrivă sufletul/viața care se ridică ca un abur (este, de altfel, înrudit cu fumul) și iese din oasele celui mort, nebunia războinică și pornirile iraționale sau chiar gândirea însăși, este același cuvânt cu duhul din slavă.

CIMBRISOR 2Ca și cimbrul, și cimbrișorul are două mari specii din cele 350 câte există, multe din ele, endemice: cimbrișorul târâtor sau sălbatic (Thymus Serpyllum) și cimbrișorul comun sau cimbrișorul de grădină (Thymus vulgaris), care este și cel mai răspândit.

Numele lor populare în română sunt:

1.Thymus Serpyllum: cimbrișor de câmp, cimbru de câmp, balsamă, buruiană de balsam, cimbrișor sălbatic, cimbru sălbatic, cimbru păsăresc, cimbrul ciobanului, iarba cucului, lămâiță, șerpunel, tămâiță, timian, timișor, țimbrișoare.

(Francezii îi spun: serpolet, thym sauvage sau farigoulette, iar englezii: wild thyme).

2.Thymus vulgaris: cimbrișor grecesc, cimbrișor comun, cimbru, cimbru de câmp, cimbru adevărat, cimbru de cultură, cimbru de grădină, cimbru mirositor, iarba cucului, iarbă de lămâioară, lămâiță, timian

(Francezii îi spun: farigoule sau  frigoule, iar englezii: wild thyme, thymian, common thyme sau garden thyme). Farigoule venind din occitană, farigola, care, la rândul ei, vine din latina populară, fericula, adică iarba sălbatică.

Ambele specii au cam aceleași denumiri populare, ceea ce ne arată că se confundă ușor și între „cimbrișoarele” ele și cimbrișorul cu cimbrul de grădină (Satureja Hortensis). De altfel în cărțile de mirodenii traduse în românește numele lor variază în funcție de documentația traducătorului.

Judecând după familia de cuvinte „a duhului” în elină, cimbrișorul s-ar traduce astfel: iarba-jertfelor sau iarba-cu-parfum-de-tămâie (vechii greci îl ardeau, în loc de tămâie, în templele zeilor, cum făceau și cu rosmarinul), buruiana-zeilor, iarba-duhului sau iarba-vieții.

Toate aceste denumiri sunt legate, de fapt, de puterile lui tainice și de transformările subtile pe care le aduce în cei ce și-l fac un aliat nedespărțit.

CIMBRISOR 3Puterile cimbrișorului

Numele grecesc al cimbrișorului ne arată ce influențe subtile are această iarbă a duhului asupra sufletului, asupra trupului și asupra minții.

Trupul îl umple de viață, de vigoare și de forță.

Inimii îi dăruiește curaj, bărbăție, însuflețire, înflăcărare, pathos și elan.

Sufletului îi dăruiește măreție, noblețe și îl ajută să-și domine și să-și înfrâneze dorințele prea pătimașe, mânia aprinsă, instinctele și pornirile oarbe, războinicia/agresivitatea, excesivitatea și, pe de altă parte, să-și descătușeze izvoarele iubirii și ale bucuriei.

Cât privește mintea, o face vigilentă, adică veghetoare și trează, și o întărește în lupta cu încordarea și cu presiunea psihică.

În Evul Mediu cimbrișorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj și de vitejie în luptă.

O arată obiceiul cavalerilor și al cruciaților de a-și împodobi scuturile cu cimbrișor.

Sau obiceiul domnițelor de a broda crenguțe de cimbrișor, înconjurate de albine, pe eșarfa dăruită cavalerului lor care pleca în cruciade, eșarfă care avea menirea de a-i da tărie și curaj.

Tot în Evul Mediu cimbrișorul era unul din ingredientele celebrului magiun al sultanilor: padişah kuvvet macunu (se citeşte: padişah kuvét magiunú ), un filtru de dragoste, dătător de putere, pe care turiştii veniţi la Istanbul/Constantinopol îl cumpără azi plini de speranță din prăvăliile de mirodenii.

Una din puterile cele mai căutate ale cimbrişorului era aceea care stârnea beatitudinea iubirii.

Firesc, cimbrișorul face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: salvie, cimbru, rosmarin, oregano (maghiran și sovârf), mentă, busuioc, melisă (roiniță) sau levănțică.

În Vechea Romă, era nelipsit, alături de maghiran, verbină și flori de mirt, din renumitul poculum amatorium sau Potirul Iubirii, un reputat filtru de dragoste ce ieșea, în mare taină, din mojarul descântătoarelor.

Moștenitoarele lor, Stăpânele ierburilor, recomandă azi un leac pentru regăsirea focului interior: un amestec din cimbrișor, salvie, rosmarin și mentă pe care îl puteți folosi fie ca fiertură/poțiune, fie în vinul de la cină, fie în mâncare (orice fel), foarte puțin, însă, din fiecare, pentru că toate sunt puternice și trebuie luate cu cumpătare.

CIMBRISOR 5Cimbrișorul în Rețetarul bucătarilor

Botaniștii au găsit dovezi care arată că cimbrișorul este folosit cam de… 12 mii de ani.

Natural, este una dintre cele mai energizante ierburi din ținuturile Mediteranei.

Locuitorii lor, mediteraneenii, obișnuiau să bea vin fiert cu cimbrișor și să mănânce un sos de ulei de măsline cu cimbrișor, împreună cu câteva măsline, usturoi și puțină brânză de capră, atunci când o aveau.

Îl puneau în oțetul pentru salate și în uleiul sau saramura în care marinau măslinele (de vreme ce este un conservant natural).

O masă obișnuită a ciobanilor și a pustnicilor, viețuitori în munți, dar și a călugărilor mult-postitori, este supa de cimbrișor: două crenguțe, proaspete sau uscate, se lasă câteva minute într-o cană cu apă fierbinte bine acoperită. Se „îndulcește” cu puțin ulei de măsline și se mănâncă cu pâine uscată. Este o supă cu putere care vindecă bolile iernii și ale frigului.

În bucătăria mediteraneană cu cimbrișor se prepară:

– cremele și sosurile de brânză, dulce sau sărată, tare sau cremoasă, untul pentru tartine

– sosurile de vin roșu cu ceapă crudă sau cu usturoi

– uleiul și oțetul aromat, precum și saramura pentru murături

– pâinea, supele, mâncarea țărănească de legume, pe care o parfumează aşa cum tămâia înmiresmează un iatac

– salatele, piureurile, sucurile și băuturile din fructe

– mierea și vinul aromate

Locuitorii Provenței, continuatorii Bucătăriei Înmiresmate a vechilor romani, folosesc cimbrişorul în celebrele lor amestecuri de ierburi: Herbes de Provence (alături de cimbru, rosmarin, maghiran şi lavandă) și Bouquet garni (alături de pătrunjel, dafin, eventual praz, frunze de țelină, rosmarin și salvie).

Iar bucătăria orientală folosește cimbrișorul în amestecul za’atar. În Liban, de pildă, mamele le dau copiilor, când învaţă pentru examene, pâine cu ulei şi za’atar (maghiran, cimbrișor, semințe de susan prăjite, sare și sumac).

Există și câteva varietăți fructate ale cimbrișorului: cu aromă de lămâie (Thymus citriodorus), de chimion (Thymus herba –barona) sau de portocale (Thymus vulgaris fragrantissimus) cu care vă puteți îmbogăți deserturile.

Sfatul bucătarilor

Crenguțele de cimbrișor se usucă cel mai bine în mănunchi, atârnate cu capul în jos, într-un loc uscat și aerisit. Puteți să luați frunzulițele după ce s-au uscat și să le păstrați într-un borcan bine închis.

Dacă le găsiți proaspete, le puteți păstra în frigider până la o săptămână, fie într-o cană cu apă, fie într-o pungă de plastic. Este important să-și păstreze mult prețioasele-i uleiuri volatile.

Sfatul herboriștilor

Ceaiul, pulberea, tinctura sau uleiul esențial de cimbrișor îi ajută să se însănătoșească repede pe cei răciți, gripați, chinuiți de tuse sau de astm bronșic și pe cei atinși de laringită, traheită, faringită, amigdalită, angină pectorală sau pneumonie.

Pe cei/cele pe care îi/le necăjesc dispepsia, colitele, infecțiile renale și urinare, piuria, disuria, suferințele bilei, ale ficatului și ale rinichilor, candidoza, amenorea, menstrele dureroase sau inflamațiile buco-faringiene și stomatitele (gargară).

Pe anemici, convalescenți, obosiți și epuizați, pe cei greu încercați de dureri de cap, pe deprimați sau, dimpotrivă, pe cei surescitați și pe insomniaci.

Cum ? Uleiurile esențiale ale cimbrișorului au puterea de a descongestiona căile respiratorii și de a-i ajuta să elimine mucozitățile, de a dezinfecta intestinele și de a îmbunătăți circulația, inclusiv cea cerebrală.

Sunt antiseptice germicide, antibiotice și antimicotice și lucrează ca un balsam binefăcător și tămăduitor.

Herboriștii recomandă un ceai de iarnă numit Focul lăuntric din cimbrișor, mentă și salvie.

Cunoscutul explorator roman Pliniu cel Bătrân (23–79 d. Hr.) ne-a lăsat o fișă tehnică de bază a cimbrișorului în Istoria Naturală (XX,90), fișă ce pare scrisă de un herborist din zilele noastre:

  1. Cimbrișorul se numește așa (Serpyllum), se spune, fiindcă se târăște, și asta se vede cel mai bine la cimbrișorul sălbatic, care crește mai mult în locuri pietroase. Pentru că cimbrișorul cultivat nu se târăște, ci crește înalt cam de-o palmă. (…) 246. Cimbrișorul (Serpyllum) ia durerile de cap, dacă-l fierbi în oțet, amesteci fiertura cu ulei de trandafiri și te freci apoi cu ea la tâmple și pe frunte; la fel și pentru furioși și exaltați, ca și pentru letargici. Patru drahme (aprox. 19 grame) se dau în apă, pentru colici, disurie (dificultăți la urinare), angină și vomismente. Iar pentru necesitățile ficatului și pentru splină (în oțet) se iau patru oboli (aprox. 3 grame) de frunze. Celor ce scuipă sânge li se dă pisat și amestecat cu oțet și miere, câte un păhărel din fiecare./XX. 90

[20,90] 245 Serpyllum a serpendo putant dictum, quod in silvestri evenit, in petris maxime; nam sativum non serpit, sed ad palmum altitudine increscit. (…) 246 capitis doloribus decoctum in aceto inlinitur temporibus ac fronti cum rosaceo, item phreneticis, lethargicis.   Contra tormina et urinae difficultates, anginas, vomitiones drachmis quattuor ex aqua bibitur; ad iocinerum desideria folia obolis quattuor dantur, ad lienem ex aceto. Ad cruentas excreationes teritur in cyathis duobus aceti et mellis.

Sfatul tămăduitorilor

Remedii, parfumuri, balsamuri, unguente și miruri în care au pus și iarba-duhului au creat sumerienii, egiptenii, etruscii, grecii, romanii, arabii și călugării europeni care le-au moștenit știința.

Dar, cel mai simplu și la îndemână remediu este o baie caldă cu decoct sau cu ulei esențial de cimbrișor.

Soldații romani, de pildă, se scăldau, înainte de luptă, în apa în care fierbeau cimbrişor, ca să capete curaj, vârtute şi războinicie. La fel făceau și cruciații.

Astăzi, o asemenea baie este binefăcătoare, odihnitoare și întăritoare, ca să nu mai spunem că liniștește durerile de mușchi și reumatismele. Te scoli din ea nu plin de avânt războinic, ci plin de putere și de poftă de viață.

Iar masajul părților bolnave sau slăbite, cu 2-3 picături amestecate în două linguri de ulei de bază (preferabil de măsline sau de migdale) lucrează ca mâinile binecuvântate ale unui tămăduitor.

APOTICARApoticar, gravură din anul 1517; The Mystery and Romance of Alchemy and Pharmacy, Ch. J. Samuel Thompson

Lecția cimbrișorului: îi încălzește pe cei ce și-au pierdut căldura interioară, îi călăuzește în călătoria spre propriul suflet pe cei ce l-au pierdut, îi ajută să fie inimoși, puternici și răzbătători pe cei timizi și neîncrezători în forța lor lăuntrică, îi încurajează pe cei prea cuminți și îi învață să se împlinească într-o lume care-i ignoră sau care le este ostilă.

Îi îmbună pe cei aprinși de mânie și îi ajută să-și domine instinctele și pornirile primare.

Ne sfătuiește să ne trăim viața și iubirile cu pasiune, la lumină și nu în tăcere.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s