MENTA – IARBA MINȚII

zenaida-luca

Menta bucură, îmbunează şi linişteşte ca un balsam şi îşi merită numele de “iarba cu dulce/bună mireasmă”. Lecţia ei: cuminţenia.

Minthi – hetaira lui Hades
Menta a fost o nimfă, adică o mireasă divină, pentru că nimfă  (νύμφη) nu înseamnă altceva în greaca veche decât… mireasă. O chema Mínthi, era copila lui Cocyt, Râul Plângerii, şi unul din amorurile lui Hades, zeul lumii de Jos.

Legenda spune că Minthi s-ar fi lăudat tovarăşelor sale, nimfele-naiade din Ilia, că ea e mai frumoasă decât Persefona, soaţa şi regina lui Hades. Şi, cum zeii le află pe toate, şi Persefona a aflat de iubirea interzisă a soţului său pentru Minthi, dar şi de hybris-ul copilei, şi s-a plâns mamei sale, Demeter, zeiţa cerealelor.

Se spune că una din cele două zeiţe a fi a prefăcut-o pe hetaira lui Hades într-o buruiană neînsemnată. Buruiană, căreia, însă, stăpânul lumii subpământene, sfâşiat de regrete, i-a dăruit o mireasmă divină şi ceva din puterile tainice ale Afroditei.

Aşa se face că Minthi, prefăcută în mentă, păstrează până astăzi, sublimate, mireasma, savoarea şi vraja unei iubiri divine.

În Grecia există chiar şi un munte care păstrează amintirea acestei iubiri:Muntele Mentei, de lângă Pylos, patria înţeleptului rege Nestor. Ştim de la Strabon:

Nu departe de Pylos, spre răsărit, se află muntele Minthei, numit aşa după nimfa despre care miturile spun că a fost hetaira lui Hades, pe care Persefona călcat-o în picioare şi a prefăcut-o în menta noastră de grădină, pe care unii o mai numesc şi „cea cu dulce mireasmă”.  De fapt, acolo se află un templu al lui Hades (…) şi o dumbravă sacră închinată Demetrei, dumbravă care domină întreaga câmpie a Pylos-ului.
 
 (Πρὸς ἕω δ´ ἐστὶν ὄρος τοῦ Πύλου πλησίον ἐπώνυμον Μίνθης, ἣν μυθεύουσι παλλακὴν τοῦ Ἅιδου γενομένην πατηθεῖσαν ὑπὸ τῆς κόρης εἰς τὴν κηπαίαν μίνθην μεταβαλεῖν, ἥν τινες ἡδύοσμον καλοῦσι. καὶ δὴ καὶ τέμενός ἐστιν Ἅιδου πρὸς τῷ ὄρει (…) καὶ Δήμητρος ἄλσος ὑπερκείμενον τοῦ Πυλιακοῦ πεδίου). /Strabon, Geografia, 8. 3. 14

RAPIREA PERSEFONEI BERNINIRăpirea Persefonei, Bernini, sec. XVII. Așa ar purea arăta și Răpirea Mentei !

De ce povestea mentei este legată de Hades, zeul morţii şi al morţilor? Pentru că Hades era regele lumii de Jos: lumea de sub pământ, a solului fertil, unde încolţesc seminţele şi unde sunt rădăcinile plantelor.

Grecii ştiau să folosească aromele mentei: aveau obiceiul de a freca cu frunze de mentă proaspătă mesele, la ospeţe, ca să parfumeze aerul pe care îl respirau, gândindu-se, poate, că, astfel, sorb puţin din răsuflarea înmiresmată a nimfei. Se şi îmbăiau cu apă de mentă, ca să-şi împrospăteze trupul şi mintea şi să-şi recapete vigoarea. Ba chiar, după banchetele care ţineau până în zori, îşi puneau pe cap coroniţe împletite din mentă, ca să alunge mahmureala şi să-şi trezească mintea.

Numele mentei
În româneşte mentă şi izmă sunt perfect sinonime, dar au intrat în limbă, spun lingviştii, prima din slava veche, menta, şi cealaltă din maghiară, izmat.
Menta: desigur, la origine este un cuvânt grecesc: minhta (μίνθα sau μίνθη; în greaca modernă μέντα) pe care l-au împrumutat şi romanii, mentha.
Izma: s-a format în maghiara veche, din iz (= gust) şi zamat (= savoare, aromă) şi se traduce prin: „cea aromată”. Poate este un calc după celălalt numele grecesc al plantei idíosmos (ἡδύοσμος) „cea cu dulce/bună mireasmă”, de care pomeneşte Strabon.

De asemenea, menta/izma are mai multe nume populare în română:

1. mintă/izmă de grădină, minta moldovenească, izmă bună, izmă de leac, izmă domnească, giazmă, iasmă, piperiţă (Mentha x piperita sau menta „pipărată”, de la piper, piperul în latină)
2. minta calului, mintă de câmpuri, mintă/izmă sălbatică (Mentha silvestris sau menta sălbatică)
3. minta broaştei/izma broaştei, izma apei, izma/minta bălţilor, izma/menta bătrânească sau  minta lângorii (Mentha aquatica sau menta de apă)
4. izmă creaţă/mentă creaţă sau iarbă creaţă (Mentha crispa, de la crispus, în lat. „creţ,ondulat”)
5. busuiocul cerbilor (Mentha pulegium sau menta …puricilor, pentru că mirosul ei alungă puricii)
6.izmă turcească (Mentha suaveolens/rotundifolia sau menta suav-mirositoare/menta cu frunze rotunde; care şi are o aromă fructată)

Trei sunt, de fapt, „mentele bune”, cărora li se spune mentă/izmă bună:
1. menta de apă (Mentha aquatica)
2. menta dulce (Mentha viridis/verde sau spicata/înspicată) şi
3. menta pipărată (Mentha piperita), care este hibridul primelor două, cu varianta sa Mentha piperita var. Citrata, adică „menta-cu-gust-de-lămâie”.

MENTA 1

Puterile mentei
Cea mai mare putere a mentei, spun manualele secrete ale Stăpânilor Ierburilor, este aceea de a îmbuna, de a împăca, de a trezi şi de a îmbunătăţi … mintea.

Călugării Evului Mediu (cei mai buni alchimişti şi herborişti) cultivau menta pe domeniile mănăstirilor şi făceau în laboratoarele lor leacuri cu mentă pentru toate suferinţele stomacului şi ale capului, suferinţe născute, de cele mai multe ori, din… crispare: dureri de cap/migrene, oboseală, tensiune, insomnie, spasme şi crampe ale stomacului, indigestie.

Crisparea nefiind nimic altceva decât senzaţia că ţi se strânge/se contractă creierul, stomacul sau inima (în latină crispo, crispare însemna: a încreţi).

Ştiau că menta destinde, adică de-crispează, de-tensionează vasele de sânge şi muşchii şi că, în consecinţă, face să dispară migrenele, crampele, spasmele. De fapt, la modul subtil, ea îmbunează … mintea, adică o face bună, înţelegătoare şi deschisă.

Ei spuneau că un ceai sau un pahar de vin în care s-au „odihnit” şi „s-au răsfăţat”, timp de câteva ore, 3 sau 4 frunzuliţe de mentă, coboară asupra minţii inspiraţia divină, entuziasmul. Adică o fac asemenea minţii zeilor, atotştiutoare, fericită, inventivă, fecundă, înţeleaptă şi iubitoare.

Şi, adăugau în manualele lor, că menta ne face să redescoperim dragostea.
Firesc, face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei: rozmarin, cimbru, cimbrişor, oregano (maghiran şi sovârf), busuioc, melisă (roiniţă) sau levănţică.
Orice grec, roman sau arab ştia că are un aliat de nădejde în ceaiul de mentă. Sau, în … sosurile cu mentă.

 

GRADINA MANASTREASCA

Menta în reţetarul bucătarilor
Toate bucătăriile mediteraneene o pun, foarte puţină, în orice bucate, dar mai ales în sosul de iaurt, în cremele de brânză şi de lapte,  în salata şi sucurile de fructe sau în must.

Apicius, despre care se crede că a fost chef-ul şi somelierul împăratului roman Tiberiu, a creat multe sosuri cu mentă, spre desfătarea întregii curţi. Secretul lui ? Ştia că menta face uşor de mistuit orice mâncare şi, mai ştia că  menta îşi lasă ceva din parfumul de nimfă şi mireasă divină.

În Cartea sa de bucate De re coquinaria  puteţi găsi multe reţete de sosuri cu mentă, toate rafinate şi simple:

Vă recomandăm patru dintre ele:

Sos de verdeţuri I : mentă, leuştean, coriandru şi fenicul, piper, miere, ulei de măsline şi oţet.
Sos pentru peşte fript: mentă, piper, leuştean, usturoi, curmale, miere, vin şi ulei de măsline.
Sos de verdeţuri II (hypotrimma/zdrobitură sau strămoşul pesto-ului): piper, leuştean, mentă uscată, seminţe de pin, stafide, curmale, caş dulce, miere, oţet, supă/zeamă sau suc, ulei, vin, marmeladă de must sau vin dulce fiert.
Sos pentru brânzeturi: mentă, virnaţ (rută), coriandru, fenicul, verdeţuri, leuştean, piper, miere, supă/zeamă sau suc. La sfârşit se adaugă oţet.

Un sos foarte mediteranean este sosul de iaurt cu mentă: iaurt, usturoi, 5-6 frunze de mentă tăiată mărunt, sare, piper, ulei de măsline cu sau fără castraveţi raşi (bine scurşi).
Şi o supă foarte „detox” pentru o cină uşoară este supa de mentă: infuzie de mentă servită cu puţină sare, ulei de măsline şi verdeţuri.

Tipic mediteraneană este şi apa de mentă, adică apa în care şi-au lăsat esenţele, timp de câteva ore, 2 crenguţe de mentă.

Sfatul bucătarilor
Menta se păstrează între 5 şi 7 zile la frigider, în hârtie absorbantă, puţin umezită, pusă într-o pungă de plastic, sau într-un vas cu apă. Se poate păstra şi la congelator, tăiată mărunt, în punguţe de plastic.

Menta în Biblie
Înţelegem din două locuri în care este pomenită menta în Noul Testament că era o mirodenie foarte scumpă şi apreciată în vechea Palestină, din moment ce, cu ea, se puteau plăti impozitele/zeciuiala, iar frunzele ei împrospătau şi parfumau aerul din sinagogi.

„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”/Matei 23,23
 
„Dar vai vouă, fariseilor ! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă (rută sau virnaţ-n.n.) şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”/Luca 11, 42.

Sfatul herboriştilor
Apoticarii Evului Mediu scriau că ceaiul de mentă este un balsam pentru stomac, dar şi pentru piept, gât şi nas, alungând durerile de cap şi de stomac (crampe sau arsuri) şi tot ce înseamnă rău de burtă sau guturai. Ei spuneau că menta are puterea de a curăţa trupul, mai ales de… micii nepoftiţi care se simt ca acasă în vintrele omului.

De altfel, cei de la Şcoala Medicală din Salerno aveau un distih dedicat mentei în Regimen sanitatis:

 

CAPUT LIX. DE MENTHA
„Menta s-ar dezminţi şi mentă n-ar mai fi dacă leneşă ar fi şi n-ar scoate afară,
din vintre şi din stomac, limbricii şi viermii cei răi, cărora le vine de hac”.
Mentitur mentha, si sit depellere lenta ventris lumbricos stomachi vermesque nocivos.

 APOTICAR MENTA

Farmaciştii, în zilele noastre, au o listă destul de lungă a suferinţelor pe care le poate ameliora şi vindeca menta, ca una care are proprietăţi analgezice, anestezice şi antiseptice.

În fişa terapeutică a mentei sunt trecute următoarele afecţiuni: greţuri, vărsături, ameţeli, colici abdominale, spasme gastro-intestinale şi biliare, indigestii, gastrite şi enterite; infecţii ale căilor respiratorii, bronşite, laringite, faringite, tuse, gripă şi răceală; dureri de cap, migrene, nevralgii, nevroze, insomnii sau dureri musculare.

Iar cercetătorii au descoperit că menta conţine vitamina A, calciu, acid folic, potasiu şi fosfor, şi că are un important efect antioxidant.

Sfatul tămăduitorilor
Seara, după o zi plină şi obositoare, puneţi în candela pentru aromaterapie 4 sau 5 picături de ulei de mentă. Camera se va umple de o aromă proaspătă şi revigorantă.

Aşezaţi-vă apoi în fotoliu şi faceţi o baie fierbinte la picioare cu 2-3 picături de ulei esenţial de mentă.  În timp ce picioarele vi se desfată în apa din care ies aburi parfumaţi, absorbind căldura, sorbiţi pe îndelete o ceaşcă cu ceai călduţ de mentă îndulcit cu puţină miere. Vă veţi simţi împrospătaţi şi cu mintea limpede, relaxaţi, blânzi şi binedispuşi: menta inhibă centrii agresivităţii şi înviorează.

Iar dacă sunteţi răcit, picuraţi 2 picături de ulei esenţial pe o batistuţă de hârtie şi mirosiţi când simţiţi nevoia. Uleiul de mentă (2-3 picături diluat într-o lingură de ulei de măsline) vă ia durerea de cap şi vă desfundă nasul, mai ales dacă vă masaţi tâmplele şi locul din jurul nasului.
De asemenea, câteva picături de ulei pe faţa de pernă sau pe cearşaf vă fac să vă simţiţi într-o grădină vrăjită.

MENTA CEAI

Lecţia mentei
Lecţia mentei: te vindeci învăţând să fii bun, să te bucuri de viaţă, să iubeşti lumea şi pe tine însuţi …liniştit, împăcat şi îmbunat. Cuminte.

Menta vindecă doar liniştind, potolind şi cu-minţind mişcările haotice ale minţii şi sufletului, pe care le destinde, le despovărează şi le bucură, pentru că, de cele mai multe ori, „spasmele” şi „crampele” minţii provoacă spasmele şi crampele stomacului.

Ne ajută să ne regăsim pe noi înşine, să ne deschidem spre noi înşine şi spre ceilalţi, ne trezeşte spiritul şi pofta de viaţă, prin urmare stimulează şi apetitul.

Linişteşte şi descarcă eu-ul celor plini de sine (a se vedea hybris-ul Minthei) şi plini de false imagini despre ei înşişi; îi ajută să-şi găsească punctul de sprijin în ei înşişi pe cei ce se agaţă de ceilalţi; îi însănătoşeşte pe bolnavii închipuiţi care vor să atragă atenţia şi afecţiunea celor dragi şi îi preface în slujitorii devotaţi ai aproapelui.

Şi, într-un cuvânt, îmbunează, de aceea nu întâmplător noi şi spaniolii îi zicem iarba cea bună, hierba buena.

Avertisment: menta se foloseşte în cantităţi mici pentru că poate provoca palpitaţii. Este încă una din învăţăturile ei: cumpătarea.

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s