ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE

ROSMARIN 1Numele rosmarinului

În românește rosmarin/rozmarin vine din germană: Rosmarin și în texte nu apare mai devreme de anul 1712. Iar al doilea său nume, dendru, vine din greaca modernă: dendrolivano, (δεντρολίβανο) și este atestat în 1773.

Cele două nume arată că l-au adus, din nord, neguțătorii sași în Transilvania, împreună cu alte mirodenii, din târgurile de delicatese din Lipsca (Leipzig) sau/și neguțătorii lipscani, în prăvăliile și în hanurile lor din București…

… iar din sud, trebuie că l-au adus în Țările Române, neguțătorii greci.

Și totuși, l-ar fi putut aduce și aclimatiza romanii… ca să-și bea vinul cu rosmarin, să-și oblojească rănile, să-și aline reumatismele și, nu în ultimul rând, să-și îmbuneze zeii, împletindu-le cununițe de rosmarin.

ROSMARIN 2

Rosmarin însemna în latină roua mării sau roua de mare (ros marinus sau ros maris), iar dendru înseamnă copac în greacă, dendron.

Roua mării au numit romanii tufa înmiresmată care creștea, sălbatică, pe malurile înalte și stâncoase ale Mediteranei. O tufă sacră despre care credeau că are ceva din miresmele Afroditei și ale mării din spuma căreia se ivise odinioară zeița.

Vechii greci o numeau tămâioara (λιβανωτίς, livanotis) sau tămâioara-de-cununi (λιβανωτίς στεφανωματική, livanotis stefanomatiki).

Tămâioară, pentru că ardeau frunze de rosmarin, ca pe tămâie, în cățui, și „tămâiau” cu el jertfele de pe altarele zeilor.

Tămâioara-de-cununi, pentru că, în vechea Grecie, zeii și mirii purtau cunună de rosmarin ca semn al legământului de credință: al oamenilor față de ocrotitorii lor celești și al mirilor, unul față de celălalt. Cununa de rosmarin a mirilor fiind, de fapt, o menire: iubirea și căsnicia lor să dureze o viață, să fie trainică şi fericită.

Pentru iubitorii de etimologii să spunem că λιβανωτίς/livanotis, tămâioara sau „iarba de tămâie”, vine de la λιβανωτός/livanotos, tămâie, care, la rândul lui, vine de la λίβανος/livanos, arborele de tămâie… și, toate, vin din radicalul semitic lvn/lbn care înseamnă: alb, alb incandescent sau lăptos. De unde, numele tămâii care, atunci când arde, devine de un alb incandescent, dar și numele Libanului, cel cu munții de un alb-strălucitor, adică acoperiți de nea.

În latina populară livanos a devenit olibanum care a intrat în vocabularul creatorilor de parfumuri și balasamuri… spre deosebire de sinonimul lui, incensum, (=ars), care a intrat în vocabularul creștin.

Cât despre „iarba de tămâie”, ea a devenit în greaca modernă „copacul de tămâie(δεντρολίβανο,dendro-livano), iar în franceză a devenit encensier (același cu numele cădelniței, în franceza veche) și chiar herbe-des-troubadours, iarba trubadurilor.

Numele științific al rosmarinului este Rosmarinus officinalis, adică rosmarinul ca plantă medicinală, care se vinde în farmacie.

Formele populare ale rosmarinului în română sunt: rojmalin, rosmalin, rosmărin sau rujmalin, aceasta din urmă foarte asemănătoare cu rusmarinon (ρουσμαρίνον), forma sa grecizată care apare la Dioscoride.

Nu întâmplător roua mării și tămâioara sunt nume feminine. Firesc: tufa plăcut-mirositoare a Zeiței iubirii, poate un dublu dendromorf al ei, întruchipa feminitatea însăși. Mai ales feminitatea nubilă.

Și, nu întâmplător, rosmarinul era socotit un dar al Afroditei, ca toate celelalte ierburi fermecate ale ei din familia Labiatelor: salvia, cimbrul, cimbrișorul, oregano (maghiranul și sovârful), menta, busuiocul, melisa (roinița) sau levănțica.

Romanii, care i-au copiat întrutotul pe greci, au împrumutat de la ei obiceiul de a îmbuna zeii încununându-le statuile cu cununițe de rosmarin. Un obicei care, în vremea lui Horațiu (65-8 î.Hr.), pierduse din reverența de altădată.

Îl auzim, parcă, spunându-i, cu o ironie tandră Phidylei („Cumpătata”, sau, poate, citit latinește, „Evlavioasa”), o fată de la țară pe care probabil a auzit-o plângând că n-are atâtea oi câte s-ar cuveni să jertfească Penaților (Moșilor, cum am spune noi), că nu jertfele somptuoase și cununile îi îmbunează pe Moși, ci prăjitura din grâu (coliva de mai târziu a creștinilor) și câțiva grăunciori de sare/Ode, III, 23.

„… nu trebuie să tot înjunghii oițe

când mergi să-i rogi pe micii tăi zei

și pe cap le pui cununi din rosmarin și mirt fraged.

Mâna, doar, să-ți fie curată, când te atingi de altar.

Inima Penaților nu jertfele scumpe o înmoaie

Și nu ele și ți-i face mai blânzi, nu dușmani,

ci grâul cel sfânt și un grăunte de sare ce scapără-n soare”.

***

(…) te nihil attinet
temptare multa caede bidentium
paruos coronantem marino
rore deos fragilique myrto.

Inmunis aram si tetigit manus,
non sumptuosa blandior hostia
molliuit auersos Penatis
farre pio et saliente mica.

ROSMARIN 3

Puterile rosmarinului

Mai întâi de toate, roua mării a fost și este aliatul de taină al soţiilor: o soţie care găteşte cu această iarbă cu totul specială a Afroditei are parte de iubirea credincioasă a soţului ei și rămâne mereu frumoasă, tânără, seducătoare, feminină, pătimaşă şi… roditoare.

Apoi, este aliatul fetelor de măritat. În vechea Romă, fetele își puneau rosmarin în păr ca să-i semene Zeiței. La fel fac și fetele din satele noastre, care-l poartă la cingătoare sau își parfumează mâinile cu frunzele-i proaspete, culese pe… rouă. De ce pe rouă ? Pentru că roua este dublul, să zicem acvamorf, al fetei nubile, de măritat.

Secretul rosmarinului ? Safranina, cea care face să curgă … în valuri… hormonii iubirii.

Nu întâmplător, în Evul Mediu pâinea, simbolul căsniciei, era frământată cu rosmarin și tot cu rosmarin se înmiresmau vinul și uleiul de toate zilele.

Cea de-a doua mare putere a rosmarinului era trezirea minții, a spiritului și … aducerea-aminte/salvarea din uitare.

Era un fel de floare de nu-mă-uita. De fapt, cele două puteri sunt unite: aprinderea iubirii și salvarea ei din uitare, adică păstrarea ei cât se poate de vie și de puternică.

ROSMARIN 5

Apa de rosmarin a reginei Isabella a Ungariei

 Roua mării a dat naștere în Evul Mediu unei legende despre un filtru de dragoste și un remediu de frumusețe care putea preface orice femeie într-o zeiță atotispititoare: apa de rosmarin sau apa reginei Isabella a Ungariei. Un elixir creat de un alchimist rămas necunoscut până astăzi .

Formula „elixirului” a fost „dezvăluită” prima dată într-o carte fără autor, tipărită în 1660 și în 1669 de Jean-Baptiste Loyson, neguțător de cărți și librar din Paris, cu titlul:

Noile secrete, rare și misterioase, împărtășite cu drag publicului de către o persoană respectabilă, în care se află multe remedii încercate, folositoare și profitabile pentru boli de tot felul, secrete pentru doamnele care vor să-și păstreze frumusețea, precum și o nouă metodă de a face dulcețuri și peltele”.

Prima ediție avea și o dedicație semnată: „P. Erresalde”. Un adevărat nume de vrăjitor/ vrăjitoare !

Rețeta „apei de rosmarin” era însoțită de un adevărat text de „commercial promotion” care avea menirea de a le face pe doamne să viseze la frumusețea și sănătatea eternă și de a le convinge de virtuțile fără seamăn ale acestui „elixir al tinereții veșnice”.

Iată cum sunau Nota autorului, mărturisirea Donnei Yzabelle și rețeta propriu-zisă.

 „În Cetatea Budei, în Regatul Ungariei, în ziua de 12 octombrie 1652, s-a descoperit această rețetă scrisă în Breviarul (Cartea de rugăciuni) Serenissimei Donna Yzabelle, Regina mai sus-numitului regat:

Eu, Donna Yzabelle, Regina Ungariei, în vârstă de 71 de ani, suferind de o gravă infirmitate și de gută, am urmat un an întreg rețeta de mai jos, pe care am primit-o de la un eremit pe care nu l-am văzut niciodată și pe care nici nu l-am putut vedea. Nu numai că mi-a făcut foarte bine, dar m-am și vindecat și mi-am recăpătat forțele, încât acum oricine poate vedea cât sunt de sănătoasă; Regele Poloniei m-a cerut de soție, dar eu am refuzat din dragoste pentru Iisus Hristos și pentru Îngerul de la care cred că am căpătat-o.

Compoziția rețetei:       

Alcool distilat de patru ori, 30 de uncii, și 20 de uncii esență de floare de rosmarin: se pun toate împreună într-un vas bine închis și se lasă timp de 50 de ore. Se pune apoi totul în alambic și se distilează la bain-marie. Se iau o dată pe săptămână, câteva picături, în băutură sau în mâncare. Trebuie săți speli fața în fiecare dimineață sau membrele care te dor, pentru căți ia durerea cu mâna. Remediul acesta împrospătează forțele, curăță măduva, întărește simțurile și ajută lucrarea lor naturală, redă vederea și o menține bună.

Am primit această rețetă de la Domnul Cavaler du Broc Cinqmars (Ulcior CinciMartie) pe data de 29 septembrie 1655”.

En la Cité de Bude au Royaume de Hongrie, du 12 octobre 1652, s’est trouvé escrit la présente Recepte dans un Brévière de la Serenissime Donna Yzabelle, Reyne dudit Royaume :

Moi, Donna Yzabelle, Reyne de Hongrie, estant âgée de soixante et onze ans, fort infirme et goutteuse, un an entier de la suivante recepte (sic) laquelle j’obtins d’un Hermitte que je n’ay jamais veu ny pû voir; depuis elle me fist tant de bien et de fait qu’en mesme temps je fus guérie et recouvray mes forces, en sorte qu’elles paroissent seines (sic) à un chacun; le Roy de Poulongne me voulut épouser, ce que je refusé pour l’amour de Jésus-Christ et de l’Ange duquel je croy que j’obtins ladite recepte.

 Composition de la dite recepte

 De l’eau de vie distilée quatre fois, la quantité de trente onces et vingt onces d’essence de fleur de Romarin, que l’on mettra tout ensemble dans un vase bien bouché l’espace de cinquante heures. Et puis mettés le tout dans l’alambic pour faire distiller au bain Marie. L’on en prendre une fois la sepmaine le poids d’une dragme dans le boire ou le manger. Il s’en faut laver la face tous les matins, et cela emportera le mal des membres infirmes. Ce remède renouvelle les forces, nettoye les mouelles, fortifie les esprits vifs en leur naturelle opération, restituë la veuë et la conserve.

J’ay reçeu de Monsieur le Chevalier du Broc Cinqmars cette recepte le vingt-neufiesme septembre mil six cens cinquante-cinq (1655)

În zadar au căutat unii și alții să afle cine a fost această misterioasă Donna Yzabelle, regină a Ungariei și în zadar au crezut că o găsesc în persoana vreunei regine Isabella sau Elisabeta, a Ungariei sau a Poloniei din secolul al XIV-lea.

În zadar, pentru că Donna Yzabelle era o regină tot atât de reală pe cât de adevărată „prințesă a Ungariei” era Eliza Doolittle din Pygmalion al lui G.B. Shaw. Regatul Ungariei sau al Poloniei ne fiind pentru locuitorii Europei Apusene altceva decât „ împărățiile minunate de peste mări și țări”.

Se pare că neguțătorul de parfumuri care, poate, se ascundea sub pseudonimul P. Erresalde a dat lovitura: Regele Soare Ludovic al XIV-lea i-a cumpărat alcoolatul de rosmarin, cu care își ogoia durerile de șale și reumatismele, și l-a făcut celebru.

Așa se face că, în septembre 1678, i-au preparat apa de rosmarin, l’ Eau de la Reine de Hongrie, chiar celebrii săi medici-herboriști, „les Capucins du Louvre”, remediu pe care, mai târziu, avea să-l furnizeze curții le sieur Jean-Baptiste Daumont, care ținea prăvălia Messager de Montpellier.

Madame de Sévigné prețuia poate, cel mai mult, acest nou parfum, pe care-l avea tot timpul în buzunar și care a fost în vogă până în vremea lui Napoleon I, când i-a luat locul l’eau de Cologne, apa de colonie.

Ciudat este că, după ce s-a aflat în farmacopeele oficiale al Franței, până la mijlocul sec. al XIX-lea, apa de rosmarin a căzut în uitare.

Este totuși primul parfum pe bază de alcool inventat în Europa și strămoșul parfumurilor de azi.

ROSMARIN 6

Rosmarinul în rețetarul bucătarilor

Orice soție îndrăgostită de soțui ei ar trebui să știe că pâinea și biscuiții ei cu rosmarin, sosurile și cremele de brânză „rosmarinate”, tartinele cu unt frecat cu rosmarin și usturoi, sucurile de fructe înmiresmate cu el și desigur, cartofii copți printre crenguțe de rosmarin, vinul și uleiul în care a scufundat această iarbă cu miros de tămâie, fie proaspătă, fie pulbere, toate, au gustul unic al căminului fericit.

Și, mai ales, să fie încredințată că îi vor ține soțul departe de orice ispită.

Ar mai trebui să știe că uleiul în care lasă 2-3 crenguţe de rosmarin, timp de 2 saptămâni, alături de 2-3 căţei de usturoi, împreună cu o crenguță de mentă și una de busuioc, proaspete sau uscate, ţine aprinsă iubirea în casă.

Sau, că vinul (un litru) lăsat o săptămână împreună cu 2 crenguţe de rosmarin (sau 150 de gr de flori de rosmarin) și băut cu puțină miere (dacă se poate, tot de rosmarin, e o miere rară, dar cu adevărat afrodisiacă) îi va reda soțului ei obosit vigoarea, tandrețea și… amintirile din luna de miere.

Dar și că sos-ul fermecat cu ierburi de Provența o poate preface într-o mare de… voluptate. Nu trebuie decât să amestece, pentru 100 de gr: 26 gr de rosmarin, 26 gr de oregano, 26 gr de cimbru, 19 gr de cimbrișor și 3 gr de busuioc.

ROSMARIN 7

Sfatul bucătarilor

Rosmarinul se culege tot anul, dar savoarea-i e deplină doar când înflorește. Frunzele-i camforate se usucă frumos într-un loc bine aerisit și ferit de lumină și se păstează într-un borcan bine închis câteva luni bune.

Proaspăt ține doar câteva zile, pus într-un vas cu apă în frigider.

De știut: rosmarinul se pisează în mojar, ca acele-i ca de pin să devină o pastă sau o pulbere fină care să se „topească” ușor și repede în mâncare și totodată să-și dea drumul cu totul uleiurilor și aromelor sale intense care, altfel, ar rămâne pe jumătate… nesavurate.

Sfatul herboriștilor

Medicul și botanistul grec Dioscoride (40-90 d. Hr.) scria că rosmarinul vindecă icterul:

„Tămâioara – pe care romanii o numesc rusmarinon și din care meșterii împletesc cununi. (…) Are puterea de a încălzi și e vindecătoare de icter dacă se fierbe în apă și se dă (bolnavului) să bea înainte de exerciții. După exerciții, el trebuie să facă baie și să se stropească cu vin.

Se amestecă cu alte plante care alungă oboseala și în uleiul virgin”/De Materia Medica, 3,75.

Colegii săi de mai târziu au observat că ceaiul sau vinul de rosmarin alungă oboseala, durerile de cap, încordarea nervoasă și pe cea a mușchilor; că uleiurile-i eterice întăresc memoria, stimulează intelectul și cresc puterea de concentrare, de vreme ce fac ca sângele să circule mai repede în creier.

Au observat, de asemenea, că îi îmbunează pe cei ce se lasă pradă nervozității, și îi adoarme pe cei chinuiți de insomnie.

Și că, odată ce îndepărtează furia și teama, poate lucra în liniște și bine asupra ficatului și vezicii biliare.

Nu în ultimul rând, ei au văzut că minunatul camfor al rosmarinului lucrează asupra căilor respiratorii și calmează tusea și accesele de astm.

Au constat și că este un bun diuretic ce face să dispară edemele (provocate de problelele rinichilor sau ale inimii) și, prin aceasta, un adevărat „vânător de toxine”.

Farmaciștii ne spun că rosmarinul conține fier, calciu, mangan si vitamina B6 și că pulberea-i e mai bogată cu 40% în fier și calciu decât frunzele proaspete.

De asemenea, vinecătorii știu că principiile lui le redă forțele convalescenților, celor slăbiți și anemici și celor pe cale să-și piardă memoria și subtilitatea spiritului; că încetinește îmbătrânirea și dăruiește energie.

ROSMARIN 8Fișa rosmarinului în De Materia Medica a lui Dioscoride

ROSMARIN 9

Sfatul tămăduitorilor

Un ceai de roua mării băut seara are puterea de a șterge semnele oboselii, de a vă însufleți și înveseli, de a vă face să vă simțiți protejați, inspirați, renăscuți, seducători, ispititori și… înflăcărați, mai ales după o baie cu apă simplă de… rosmarin, adică … apa în care picurați 10 picături de ulei esențial amestecate, eventual în puțin săpun lichid.

Este o apă minuntă care odihnește trupul și mintea și care alungă durerile din oase și din mușchi.

Iar un masaj cu ulei esențial (amestecat în ulei de măsline) poate reda tinerețea articulațiilor înțepenite.

Tot uleiul esențial, pulverizat sau picurat în lampa de aromaterapie, purifică aerul unei camere și deschide canalele de comunicare cu puterile cerești. Lucru pe care îl poate face, de altfel, și un săculeț de pânză umput cu rosmarin, purtat în buzunarul de la piept.

ROSMARIN 10

Lecția rosmarinului

O femeie este cu adevărat frumoasă, ademenitoare și deține toate farmecele Afroditei dacă-și face iubitul s-o simtă ca pe o ploaie de rouă în zori: însorită, înmiresmată, proaspătă, curată, tânără, inocentă, binefăcătoare și, mai ales, mereu… nubilă.

 „Stăpânii ierburilor de leac” își învață ucenicii că rosmarinul înflăcărează, purifică, luminează, însuflețește și înveselește; că-i face să se simtă ocrotiți pe cei ce nu se simt în siguranță sau în largul lor nicăieri, și plini de viață și întăriți pe cei ajunși la capătul puterilor; că le arată calea celor dezorientați, că le înapoiază amintirile celor ce și le-au pierdut și se simt sau sunt înstrăinați.

Tainica putere a rosmarinului este aducerea-aminte și salvarea din uitare.

Iar puterea lui cea mai căutată este „tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte”.

Rosmarinul este o plantă veșnic verde și de acea, o imagine a nemuririi și a renașterii.

Toate popoarele mediteraneene l-au folosit la înmormântări. Îl strecurau în mâna dreaptă a celui ce trecea dincolo… ca să se reîntoarcă renăscut sau își împodobeau morții cu crenguțele lui tămâioase și chiar îi tămâiau cu ele.

În Grecia și astăzi morții se îngroapă cu el și tot cu el se împodobesc icoanele la sărbători.

Și, ca o iarbă a nemuririi, rosmarinul apare în tradițiile multor popoare: în colinde, ca pom de Crăciun sau Cunună a abundenței, pe masa de Crăciun și de Anul Nou.

ROSMARIN 11

 LUCRĂRI CONSULTATE

Paul Dorveaux, L’eau de la reine de Hongrie, Bulletin de la Société d’histoire de la pharmacie, 6e année, N. 19, 1918, pag. 358-361.

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s