Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos

DREAM-ERS 2
DREAMers in America

Nici ciment și nici zidari                                    Washington, Diana Negre

Sunt mai puțini de 700.000 tinerii care ar putea să-și piardă dreptul de a mai rămâne în SUA : reprezintă 2% din populația totală a țării și doar 7% din rezidenții fără acte, însă, ocupă primul loc în dezbaterile politice și se înfruntă cu un zid uriaș de beton, care nici nu este construit și nici nu pare să devină realitate.

Este vorba despre „Dreamers”, un cuvânt care înseamnă “visători” și, în același timp, este sigla legii DREAM (Developement, Relief and Education for Alien Minors), care n-a ajuns niciodată să fie aprobată și prin intermediul căreia se încerca să se rezolve situația tinerilor care erau copii când au venit împreună cu părinții lor în SUA, unde, au, acum, singura lor casă și, în multe cazuri, nu mai vorbesc decât engleza.

Congresul a dezbătut, timp de zece ani, ce formule să adopte pentru a-i integra și feri de o deportare inumană, iar, cum nu s-a ajuns la niciun acord, președintele Obama a dat, în acest sens, un ordin executiv, cunoscut prin sigla: DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals).

Astfel, acești tineri puteau să rămână în țară, dacă nu comiteau delicte, munceau sau mergeau la vreo școală, dar, soluția era provizorie, iar acum, ei se află în limbul în care i-a plasat președintele Trump, atunci când a hotărât că măsura va expira peste șase luni.

Aceasta a declanșat o intensă dezbatere politică, deoarece, cu toate că acești tineri reprezintă doar o mică parte dintre cei fără acte, problema imigranților împarte țara și creează mari înfruntări chiar în sânul celor două partide, între cei care sunt pentru o politică foarte restrictivă față de imigranți și cei care, din motive umanitare sau din interese ale întreprinderilor lor, ar vrea să sosească în țară și mai mulți străini.

Iar campania prezidențială a lui Donald Trump a agravat și mai mult situația: pe de o parte, s-a alăturat celor care se opun imigrării și, pe de altă parte, a tot promis că va construi versiunea americană a Marelui Zid Chinezesc de-a lungul a 3200 de kilometri, la frontiera cu Mexicul.

TRUMP ZID 1

După ce a insistat că Mexicul va fi cel care va plăti pentru construirea acestui zid, Casa Albă a început să ceară bugete pentru a ridica o adevărată fortăreață de oțel și beton, înaltă de 6 metri. În unele tronsoane, cum este Arizona, acest zid deja există, la care se adaugă, acum, încă un gard din plasă metalică, precum și o a treia piedică, adică o barieră “virtuală” cu senzori, camere de luat vederi și alte mijloace electronice, dar, asemenea fortificații se întind pe distante mici, ori, atât imigranții, cât și traficanții de droguri folosesc alte căi, mai puțin supravegheate.

Această construcție a început în vremea președintelui Bush, care credea că supravegherea frontierei era suficientă pentru a-i ține în frâu pe politicienii porniți împotriva imigrării, sperând să se aprobe, între timp, legile pentru a normaliza situația celor fără acte, aflați permanent sub amenințarea de a fi deportați.

TRUMP ZID 5

Dar, n-a fost să fie așa, și oricât s-ar strădui atât republicanii, cât și democrații să afirme că vor să rezolve situația, ambele partide trebuie să țină cont de interese contradictorii și sunt blocați de teama că îi vor îndepărta pe mulți dintre alegătorii lor. O problemă o constituie  „nativiștii”, adică cei care nu vor să mai audă de străini în țară, deoarece sunt convinși că muncitorii americani sunt în pierdere din cauza imigranților, care acceptă să muncească pentru salarii mai mici.

DREAM-ERS 3

Poate și mai gravă este divergența de interese dintre cele două partide: democrații insistă ca celor fără acte să li se acorde cetățenia americană, în timp ce republicanii vor ca imigranților să li se permită o legalizare a situației lor, dar fără cetățenie americană.

Ambele partide se încăpățânează să nu cedeze deloc din aceste poziții ale lor, pur și simplu pentru faptul că imigranții votează, în general, cu democrații, care își freacă mâinile de satisfacție că vor câștiga 12 milioane de voturi, iar republicanii vor fi percepuți ca plini de cruzime.

Se pare că, acum, Trump nu numai că vrea să joace acest atu al zidului, pentru a rezolva situația celor fără acte, ci, pentru a doua oară, se aliază cu opoziția democrată, pentru a-și atinge scopurile, care ar însemna obținerea unei soluții permanente pentru acești „dreamers”.

 De asemenea, părea că vrea să se folosească de criza umanitară a celor 700.000 de tineri pentru a obține din partea Congresului fonduri cu care să fortifice frontiera, dar, a spus că zidul său poate să mai aștepte, ceea ce îl apropie și mai mult de Partidul Democrat.

Sunt mulți cei care semnalează că un zid de oțel și beton ar fi un anacronism în era cip-urilor și a supravegherii electronice, și mult mai urgent este faptul că țara ar putea să se confrunte cu o gravă criză de mână de lucru.

Trump repetă tot timpul că vrea să creeze noi locuri de muncă, dar, într-o țară care își folosește plenar mâna de lucru (indicele de șomaj de 4% este considerat de economiști ca ocupare totală a mâinii de lucru) se pune întrebarea: cine va munci în aceste noi locuri de muncă? Și mai urgentă este întrebarea: cine va reconstrui  Texas-ul și Florida fără imigranții care sosesc din Mexic și din alte țări ale continentului american? Desigur, este dificil să găsești muncitori pentru muncile cele mai grele, și, încă înainte de distrugerile cauzate de uraganele  Irma și Harvey,  30% din muncitorii din construcții din Florida și 40% din Texas erau imigranți.

URAGAN 1

Soluția se află acum în mâinile Congresului, care, de 16 ani, tot încearcă să rezolve problema imigranților, fără să existe vreun indiciu că cineva va fi dispus să cedeze. Poate cruzimea de a-i deporta pe tinerii care nu au cunoscut altă țară decât SUA va fi un stimulent pentru a găsi o soluție. Altfel, legiuitorii vor rămâne fără cimentul pentru ridicarea zidului, iar americanii, fără zidarii care să le reconstruiască orașele.

TRUMP ZID 4

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Ni cemento, ni brazos                                     Washington, Diana Negre

DREAM-ERS 1

Son menos de 700.000 los jóvenes que pueden perder su permiso para seguir viviendo en Estados Unidos, representan el 2% de la población norteamericana y tan solo el 7% de los residentes indocumentados, pero, ocupan el primer plano en el debate político y se enfrentan a una gigantesca muralla de cemento, que ni está construída, ni lleva trazas de convertirse en realidad.

Se trata de los “Dreamers”, una palabra que tanto significa “soñadores”, como las siglas de la ley DREAM (Developement, Relief and Education for Alien Minors), que nunca se llegó a aprobar y que trataba de resolver la situación de los jóvenes a quienes sus padres trajeron de niños a Estados Unidos, donde tienen la única casa que conocen y cuyo idioma, en muchos casos, es el único que hablan.

El Congreso debatió durante diez años las fórmulas para integrarlos y protegerlos de una deportación, que a casi todos les parece inhumana, pero, al ver que no llegaban a un acuerdo, el presidente Obama recurrió a una orden ejecutiva conocida por sus siglas DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals).

Estos jóvenes podían permanecer en el país si no han cometido delitos, trabajan o asisten a alguna escuela, pero, la solución era provisional y ahora están en el limbo al que les ha mandado el presidente Trump, al decidir que la medida expirará dentro de seis meses.

Así, ha puesto en marcha un intenso debate político pues, si bien estos jóvenes representan una pequeña parte de los indocumentados, la cuestión migratoria divide al país e incluso provoca grandes diferencias en el seno de los dos partidos, entre quienes favorecen una política muy restrictiva ante los inmigrantes y los que, por razones humanitarias o por intereses empresariales, favorecen la llegada de más extranjeros.

Pero, no es sólo esto, sino que la campaña presidencial de Trump agravó la situación: por una parte, se sumó a quienes se oponen a la inmigración y, por la otra, prometió hasta la saciedad construir una versión americana de la Gran Muralla china a lo largo de los 3200 kilómetros de la frontera mexicana.

TRUMP ZID 2

Después de insistir durante meses en que México pagará por esta muralla, la Casa Blanca ha empezado a pedir presupuestos para la construcción de una auténtica fortificación de acero reforzado con cemento y de 6 metros de altura. En algunos lugares, como en Arizona, este muro ya existe y, además, le añaden una segunda valla de tela metálica y una tercera pantalla “virtual” con sensores, cámaras y otros medios electrónicos, pero, semejante fortificación tan sólo ocupa extensiones pequeñas y, tanto los inmigrantes indocumentados, como los narcotraficantes utilizan otros vericuetos menos protegidos.

Esta construcción empezó ya con el presidente Bush, quien esperaba que la protección fronteriza sería suficiente para marginar a los políticos más contrarios a la inmigración, de forma que sería posible aprobar leyes para normalizar la situación de los indocumentados, que viven bajo la amenaza constante de ser deportados.

TRUMP ZID 3jpg

No fue así y, por mucho que republicanos y demócratas aseguren que quieren resolver la situación, ambos partidos han de atender intereses contrapuestos y quedan paralizados por su temor de alienar a una parte de sus votantes. Un problema son los llamados “nativistas” que no quieren ver extranjeros y están convencidos de que los trabajadores norteamericanos salen perjudicados, porque han de competir con inmigrantes dispuestos a trabajar por menos dinero.

Quizá más grave sea la divergencia de intereses entre ambos partidos: los demócratas insisten en que se ha de ofrecer la nacionalidad norteamericana a los indocumentados y se oponen a las propuestas republicanas que permitirían a estos inmigrantes legalizar su situación, pero, sin convertirse en ciudadanos.

Ambos se cierran en banda en este aspecto, por el sencillo motivo de que los inmigrantes, en general, votan por los demócratas, quienes se frotan las manos ante la perspectiva de ganar 12 millones de votos o la alternativa de condenar a los republicanos por ser desalmados.

Ahora, parece ser que Trump no solamente quiere jugar la baza de esta muralla para resolver la situación de los indocumentados, sino que, por segunda vez, se alía a la oposición demócrata, para conseguir sus fines que, en este caso, es lograr una solución permanente para los “dreamers”.

 Parecía que tal vez quería utilizar la crisis humanitaria que representan estos 700.000 jóvenes para que el Congreso le dé el dinero con que fortificar la frontera, pero, ha indicado que su muralla puede esperar, lo que le acerca aún más al Partido Demócrata.

Muchos señalan que una muralla de acero y cemento es un anacronismo en la era del chip y la vigilancia electrónica, pero, más urgente es la cuestión de que el país se puede enfrentar a una grave falta de mano de obra.

Trump ha vuelto a repetir que quiere crear más puestos de trabajo, pero, en un país con pleno empleo (el índice de paro del 4% lo consideran los economistas como pleno empleo) cabe preguntarse quién ocupará estos puestos. Y de manera más urgente, está la cuestión de quién reconstruirá Texas y la Florida, sin los inmigrantes que llegan de México y otros países del continente. Normalmente, es difícil encontrar trabajadores para las faenas más duras y, ya antes de la destrucción causada por los huracanes Irma y Harvey, el 30% de los obreros de la construcción de la Florida y el 40% de Texas eran inmigrantes.

URAGAN 2

La solución está ahora en manos del Congreso, que lleva ya 16 años planteándose una solución al problema migratorio, sin que haya indicios de que nadie esté dispuesto a ceder. Quizá la crueldad de deportar a jóvenes que no conocen más país que Estados Unidos sirva de impulso para una solución. De no ser así, los legisladores se quedarán sin el cemento para edificar la muralla y los norteamericanos sin los albañiles para reconstruir sus ciudades.

URAGAN 3

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

 

Anuncios