Între două ziduri/Entre dos murallas

Între două ziduri                              Washington, Diana Negre

SUA are două frontiere foarte lungi, una de  aprope 9.000 de kilometri la nord, iar cealaltă, care este o treime din prima, la sud, dar acești trei mii de kilometri de la nordul Mexicului reprezintă o dublă barieră: cea reală – făcută din garduri și ziduri – și cealaltă, himerică, din cauza căreia se înfruntă partidele și societatea americană, precum și cele două țări de la nordul și de la sudul ei.

În timpul campaniei electorale, mulțimile strigau înfierbântate “construiește zidul”, de fiecare dată când candidatul de atunci, Donald Trump, promitea să ridice o versiune modernă a zidului chinezesc, care nu numai că urma să fie mult mai înalt și dotat cu toate cuceririle tehnologice pentru a pune capăt imigrației ilegale și pătrunderii drogurilor, dar nici măcar nu ar fi costat nimic, deoarece – DUPĂ CUM DĂDEA ASIGURĂRI TRUMP – urmau să-l plătească locuitorii de dincolo, adică, mexicanii.

Acum, după 14 luni la Casa Albă, continuă să promită că va construi zidul, iar ovațiile publicului sunt asemănătoare, cu toate că nu mai auzim că îl va plăti Mexicul. De fapt, dezacordul în legătură cu zidul a făcut ca întâlnirea programată acum câteva săptămâni între președinții celor două țări să nu mai aibă loc: Trump se înfurie pe omologul său Peña Nieto deoarece acesta nu înțelege că el vrea să-și îndeplinească promisiunea electorală, în timp ce, președintele mexican tot repetă că oamenii politici din țara sa spun, de doi ani încoace, că nu doresc și, mai ales, nu vor plăti pentru niciun zid.

De fapt, zidul nu e ceva nou, inventat în timpul campaniei lui Trump: deja există o protecție din metal, piatră sau camere video, de-a lungul a 1.000 de kilometri. S-au construit, treptat, în ultimii 12 ani, ca rezultat al unor acorduri între congresmenii celor două partide din anul 2006, care răspundeau strigătului din acea vreme al unor sectoare din țară împotriva imigrării ilegale.

Proiectul era mai amplu, dar realitatea s-a impus și l-a frânat, atât din cauza costurilor prea mari, cât din cauza ineficienței lui: cele două obiective ale controlului de la graniță, oprirea fluxului migratoriu și reducerea pătrunderii drogurilor nu au fost atinse, și nici nu se pot atinge prin ridicarea unui zid.

Zidul poate fi trecut cu scări, pe deasupra, sau prin tunele, pe dedesubt, însă utilitatea lui este și mai redusă deoarece nu-l mai trec atâtea persoane: cei care azi trăiesc ilegal în țară au venit, în marea lor majoritate, în mod legal, dar, când le-a expirat viza, au rămas, n-au mai plecat. În privința drogurilor, zidul se dovedește a fi și mai inutil: totalul heroinei consumate în SUA, adică, anual, vreo 50 de tone, ar încăpea în trei containere comerciale, ceea ce reprezintă o picătură de apă în comparație cu cele două milioane de camioane care traversează anual frontera cu Laredo, pe lângă cele 400.000 de vagoane care se deplasează pe căile ferate, fără să uităm de drogurile care întră prin multele porturi ale țării.

Să menționăm și un drog nou, opiaceul sintetic Fentanyl, care vine, în principal, din China…prin pachete poștale. În schimb, drogul care întră prin granița mexicană este, în principal, marihuana, legalizată deja în câteva state din componența SUA.

Îngrijorarea americanilor față de consumul de droguri este justificată, deoarece anual mor 65.000 de persoane din cauza supradozelor, de zece ori mai mult, decât în Europa, în calcul procentual. Însă, mulți semnalează că soluția nu este închiderea granițelor, ci reducerea consumului – iar aceasta nu pare că se va întâmpla prea curând..

Aceste fapte, cunoscute de toți experții și făcute cunoscute de toate mijloacele de informare în masă, nu sunt o opreliște pentru realitatea celor două ziduri: cel fizic – care există deja și nu prea are efect – și cel propus pentru a fi construit, și care ar costa prea mult pentru rezultatele slabe pe care le-ar avea, dar pe care unele sectoare îl văd ca pe o formulă  pentru a mări salariile, pentru a crea slujbe și pentru a feri societatea americană de influențele nefaste ale lumii din afară.

Presiunea acestor sectoare este atât de mare, încât chiar și unii lideri al Partidului Democrat, care, în mod tradițional este un prieten al imigranților, au căzut de acord să finanțeze zidul, cu toate că și cele mai conservatoare organizații recunosc că zidul va avea o valoare mai mult simbolică.

Desigur, partea cea mai ironică este că zidul începe să fie depășit  înainte de a începe construcția lui: Mexicul nu mai exportă  mână de lucru, deoarece, în țară, a scăzut natalitatea, iar economía i s-a îmbunătățit. De asemenea, procesul de automatizare merge înainte și-i afectează în special pe muncitorii mai puțin calificați: de la restaurantele fast-food, până în construcții se folosesc, din ce în ce mai mult, roboții. Ultimul dintre ei este o mașină care așază cărămizi, care, cu toate că e lentă, poate lucra 24 de ore, 7 zile pe săptămână…fără să fie nevoie să se plătească pentru ea asigurări sociale și nici să existe un departament de personal și resurse umane.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

               

Entre dos murallas                              Washington, Diana Negre

Estados Unidos tiene dos largas fronteras, una de casi 9.000 kilómetros al Norte y otra que solo alcanza una tercera parte al sur del país, pero estos tres mil kilómetros al norte de México representan una barrera doble: la real – que existe con vallas y muros – y otra quimérica, que enfrenta a los partidos y la sociedad norteamericana, así como a los dos países situados al norte y al sur.

Durante la campaña electoral, las masas gritaban enardecidas “construye la muralla”, cada vez que el entonces candidato Donald Trump prometía erigir una versión moderna de la muralla china que, no sólo sería mucho más alta y estaría dotada de todos los avances tecnológicos y pondría fin a la inmigración ilegal y la entrada de drogas, sino que ni siquiera costaría dinero, porque – SEGÚN ASEGURABA TRUMP – la iban a pagar los residentes del otro lado, es decir, los mexicanos.

Ahora, con 14 meses en la Casa Blanca, sigue prometiendo construir la muralla y los cánticos del público son semejantes, aunque ya no oímos que la pagará México. En realidad, el desacuerdo por la muralla hizo imposible la reunión que hace pocas semanas tenían previstos los presidentes de ambos países: Trump se indigna de que su colega Peña Nieto no comprenda que él quiere cumplir con su promesa electoral, mientras que el presidente mexicano simplemente repite lo que todos los políticos de su país han dicho en los últimos dos años, que no quieren el muro y todavía menos lo van a pagar.

En realidad, la muralla no es un fenómeno nuevo inventado por la campaña de Trump: ya existe una protección, ya sea de metal, piedra o cámaras fotográficas, a lo largo de unos 1.000 kilómetros construidos. Se fueron colocando en los últimos 12 años como resultado de acuerdos entre congresistas de los dos partidos en el año 2006, que respondían al clamor de aquel entonces de algunos sectores del país por la inmigración ilegal.

El proyecto era más amplio, pero la realidad se impuso y lo frenó, tanto por lo elevado de los costos, como por su poca eficiencia: los dos objetivos del control fronterizo, frenar el flujo migratorio y reducir la entrada de la droga, no se han logrado, ni se pueden lograr con una pared.

 El muro se puede cruzar con escaleras por arriba o con túneles por abajo, pero su utilidad queda aún más reducida porque no la cruzan tantas personas: los que hoy residen ilegalmente en el país llegan en su mayoría de forma legal, pero no se marcharon cuando expiró su visado. En cuanto a la droga, la futilidad es todavía mayor: El total de heroína consumida en Estados Unidos, unas 50 toneladas anuales, cabe en tres contenedores comerciales, lo que es una gota de agua comparado con los dos millones de camiones que cruzan anualmente la frontera con Laredo, además de los 400.000 vagones que utilizan las vías férreas, sin olvidarnos de la cantidad de drogas que entran por los diversos puertos del país.

También está la nueva droga, el opiáceo sintético Fentanyl, que llega principalmente de la China…vía paquete postal. En cambio, la droga que entra por la frontera mexicana es principalmente la marihuana, ya legalizada en varios estados del país.

Es natural la preocupación norteamericana por el consumo de drogas, pues las sobredosis ocasionan más de 65.000 muertes anuales, lo que en porcentaje de población es diez veces mayor que el español. Pero muchos señalan que la solución no es cerrar la entrada, sino reducir el consumo – y no hay indicios de que esto vaya a suceder pronto.

Estos hechos, conocidos por todos los expertos y divulgados por los medios informativos, no impiden la realidad de las dos murallas: la real – ya existente y de poco efecto –  y la propuesta, que se enfrenta a unos costos disparatados a cambio de unos resultados flacos, pero que algunos sectores ven como una fórmula para aumentar los salarios, crear empleo y salvaguardar la sociedad norteamericana de las influencias nefastas del mundo exterior.

Tal es la presión de estos sectores, que incluso los líderes del Partido Demócrata, tradicionalmente el gran amigo de los inmigrantes, se avinieron a financiar la muralla, pese a que incluso organizaciones ultra conservadoras reconocen que su valor es más bien simbólico.

Seguramente, lo más irónico es que la muralla estará desfasada antes de empezar a construirla: México exporta ya poca mano de obra porque la natalidad ha bajado y la economía ha mejorado. También, porque el proceso de automación sigue adelante y perjudica especialmente a trabajadores poco cualificados: desde los restaurantes de comida rápida, hasta la construcción se utilizan cada día más robots: el último de ellos es una máquina para colocar ladrillos que, si bien es muy lenta, puede trabajar 24 horas 7 días a la semana… y ni genera gastos de seguridad social, ni necesita un departamento de personal para atenderla.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Anuncios