Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico

SUA - CHINA

Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului – Washington, Diana Negre

De mai mult de un sfert de secol de când s-a năruit Uniunea Sovietică, SUA s-au tot felicitat pentru că s-au aflat în fruntea unei mari victorii asupra ideologiilor totalitare și comuniste, americanii fiind convinși că sistemul lor economic și politic se va extinde împreună cu sistemele democratice.

În linii mari, așa s-a și întâmplat-întocmai în țările europene, mai puțin în cele asiatice- cu un mare pariu încă în desfășurare: China, care astăzi este al doilea gigant economic din lume, după SUA, și care se dezvoltă, crește și se îmbogățește în marș forțat. Mulți au crezut că chinezii vor urma modelul societăților occidentale, unde îmbogățirea materială a populației a adus cu sine și niște exigențe de democrație, materializate în sisteme politice și economii de piață.

Câțiva experți în politică internațională, puțini la număr, avertizează, de câțiva ani buni, că China ar putea fi un animal diferit și Partidul Comunist ar putea opta pentru o liberalizare economică, dar fără să cedeze puterea și fără să creeze instituții democratice. Semnalau că reformele economice care au permis unor sute de milioane să scape de mizerie, au fost conduse de Den Xiaoping, lider care nu numai că vroia un „comunism în stil chinezesc”, dar, probabil își dorea și o piață în versiune comunistă.

Acum, în lumina ultimelor hotărâri luate de Partidul Comunist chinez, care l-a ridicat la rangul de sfințenie politică pe actualul său președinte, Xi Jinping, se profilează o lume cu doi mari poli, a căror putere economică devine din ce în ce mai egală, dar fără să se apropie și concepțiile lor politice.

Xi JinpingXi Jinping

Și, desigur, ultimele măsuri anunțate de Xi nu vizează o democratizare a societății chinezești, ci ceea ce un expert în zona aceasta a lumii, Sebastian Heilmann, numește „leninism digital”, un sistem în care chinezii încearcă să utilizeze cele mai avansate tehnologii, promovând ei înșiși inovația, menținând, în schimb, un sistem de putere evident vertical.

De fapt, se potrivește cu ceea ce au trăit în lunga lor istorie de cinci mii de ani, deoarece China, la fel ca în vremea lor Egiptul faraonic sau imperiul Asirian sau Uniunea Sovietică, trebuie să facă față, de secole, unei enorme mase de cetățeni, astfel încât, Xi Jinping va fi nevoit să se hotărască dacă va duce poporul în ritm de bici, așa cum a făcut Stalin, știind că, după două sau trei generații, se va instala o inevitabilă anchilozare, sau dacă va permite ca, din enorma sa masă umană să apară formule politice și conducători, pe care nu va mai ști și nici nu va mai putea să-i controleze, deoarece îi vor lipsi resursele necesare, precum și premise care să fie cunoscute.

Chinezii – și nu numai Partidul Comunist din Beijing, ci chiar mulți tineri chinezi formați în universități occidentale – pariază pe faptul că proiectul său „de sus în jos”, după cum îl caracterizează însuși partidul, va sfârși prin a da rezultate foarte bune, și mai semnalează că are cel puțin avantajul că va controla populația, pentru a evita curente, ideologice sau de comportament patologic, dăunătoare dezvoltării economice și bunăstării generale.

În schimb, în SUA, problema se pune cu totul altfel: nu guvernanții sunt cei care știu ce e convenabil pentru toată lumea, ci masa populației e cea care alege, practic, printr-o selecție naturală, ce produse sau comportamente au succes.

Este vorba, desigur, de libertatea supremă „a pieței”, principiul sfânt al ideologiei americane, care nu este doar un loc unde se vând și se cumpără mărfuri, ci un for de idei artistice, economice, medicale sau sociale, în care toate se află în competiție – și se impun acelea pe care le vrea populația.

Gigantul american s-a născut într-un context de două ori diferit: populația americană, la început, nu a fost prea numeroasă, dar și pentru că comunitatea de tipare mentale și sociale permitea un control relativ al populației.

În această măsurare a forțelor între Beijing și Washington pentru hegemonie, este imposibil, pentru moment, să știm cine va câștiga, dar ceea ce e sigur este că nici chinezii și nici americanii nu-și vor schimba ideile. Oricât de mult ar vedea conservatorii americani la rivalii lor politici progresiști tendințe comunistoide, este de neimaginat ca o societate americană să adopte un model vertical, ca în marile imperii asiatice – sau de mare influență asiatică, cum este Rusia-, în care, pasivitatea populației să permită conducătorilor ei să impună structuri autoritare.

Cum la fel de neimaginat ar fi ca un miliard treisute de milioane de chinezi să-și facă de cap, fără nicio disciplină, punându-și ideile în practică, fără liderii lor politici.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

CHINA

Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico              Washington, Diana Negre

Desde hace más de un cuarto de siglo, cuando se derrumbó la Unión Soviética y Estados Unidos se felicitaba por haber liderado una gran victoria sobre las ideologías totalitarias y comunistas, los norteamericanos han estado convencidos de que su sistema político y económico se irá extendiendo de la mano de los sistemas democráticos.

Y más o menos es lo que fue ocurriendo, más en los países europeos y menos en los asiáticos, pero con una gran apuesta pendiente: la China, hoy el segundo gigante económico del mundo después de Estados Unidos y que se desarrolla, crece y enriquece a marchas forzadas. Muchos creían que los chinos seguirían el modelo de las sociedades occidentales, donde el enriquecimiento material de la población trajo unas exigencias democráticas materializadas en sistemas políticos y economías de mercado.

Algunos pocos expertos en política internacional advierten, desde hace años, que China podría ser un animal diferente y que el Partido Comunista podría optar por una liberalización económica, sin por ello ceder el poder y establecer instituciones democráticas. Señalaban que las reformas económicas que permitieron a cientos de millones salir de la miseria, iban dirigidas por Den Xiaoping, quien no solamente quería un “comunismo a la china”, sino, probablemente, también un mercado en versión comunista.

Ahora, a la vista de las últimas decisiones tomadas por el Partido Comunista chino, que ha elevado a la santidad política a su actual presidente Xi Jinping, se perfila un mundo con dos grandes polos, cuyo poder económico es cada vez más semejante, sin que por ello se acerquen sus planteamientos políticos.

Y ciertamente, las últimas medidas anunciadas por Xi no apuntan a una democratización de la sociedad china, sino a lo que el experto en esta zona del mundo, Sebastian Heilmann, llama el “leninismo digital”, un sistema en que los chinos tratan de utilizar las tecnologías más avanzadas y fomentan ellos mismos la innovación, pero mantienen un sistema de poder claramente vertical.

En realidad, corresponde a lo que han vivido en su larga historia de cinco mil años, porque China, como en su día el Egipto faraónico o el imperio Asirio o la Unión Soviética, tiene que apechugar desde hace siglos con una masa ciudadana enorme, de forma que Xi Jinping ha de elegir ante el dilema de llevar al pueblo a golpe de látigo, como hizo Stalin, sabiendo que, al cabo de dos tres generaciones, será inevitable el anquilosamiento, o dejar que, de su enorme masa humana, surjan fórmulas políticas y líderes, a los que ni sepa, ni pueda controlar, tanto por falta de recursos, como de premisas sabidas.

Los chinos – y no sólo el Partido Comunista desde Pekín, sino incluso muchos jóvenes chinos formados en las universidades occidentales – apuestan a que su método de “diseño de arriba abajo”, según lo describe el propio partido, acabará dando resultados mejores y señalan que, por lo menos, tiene la ventaja de controlar a la población, para evitar corrientes, ya sean ideológicas o de conductas patológicas, perjudiciales para el desarrollo económico y el bienestar de todos.

En Estados Unidos, el planteamiento no puede ser más diferente: no son los gobernantes quienes saben lo que conviene a todos, sino que es la masa de la población la que elige, prácticamente por selección natural, los productos o conductas que tienen éxito.

Se trata, naturalmente, de la libertad máxima del “mercado”, el principio sacrosanto en la ideología norteamericana, que no lo ve exclusivamente como un lugar en que se venden y compran mercancías, sino como un foro de ideas artísticas, económicas, médicas o sociales, en que todas compiten – y acaban por imponerse las que la población desea.

El gigante americano nació en un contexto doblemente diferente, tanto porque su población no era al principio muy grande, como por la comunidad de moldes mentales y sociales, que permitían un relativo control de la sociedad.

En el pulso hegemónico entre Pekín y Washington, es imposible, por ahora, saber quién acabará ganando, pero parece evidente que ni los chinos, ni los norteamericanos van a cambiar de ideas.  Por mucho que los conservadores norteamericanos vean en sus rivales políticos progresistas tendencias comunistoides, es impensable que una sociedad norteamericana adopte un modelo vertical, como los grandes imperios asiáticos – o de gran influencia asiática como es Rusia -, donde la pasividad de la población permita a sus dirigentes plantear estructuras autoritarias.

Tan impensable como que mil trescientos millones de chinos vayan por ahí, campando sin disciplina y aplicando sus ideas al margen de sus líderes políticos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Anuncios