Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti

Nici cu tine, nici fără tine                   Washington, Diana Negre

Prima înfrângere republicană, după alegerile generale de anul trecut, nu este o știre prea bună pentru președintele Trump și nici pentru partidul său în general. Nu e, însă, clar că ar fi un rezultat bun pentru rivalii lor democrati, cu toate că distribuția fotoliilor le este mai favorabilă ACUM.

Este vorba despre alegerea, înainte de termen, a unuia dintre senatorii din statul Alabama, pentru a ocupa locul lăsat vacant de Jeff Sessions, care a devenit, între timp, titularul portofoliului Justiției. Într-un stat care și-a ales ultimul său senator republican în 1992 și care, în plus, este unul dintre locurile cele mai conservatoare din țară, s-ar putea considera că este o mare realizare faptul că a câștigat un democrat, așa cum s-a întâmplat cu victoria lui Dough Jones.

Dough Jones

Dar, dacă democrații cei mai habotnici se străduiesc să vadă o schimbare de tendință în sfera politică americană, aceasta ar putea fi o zarvă prematură: mai întâi, pentru că victoria lui Jones s-a obținut cu puțin peste 1%; în al doilea rând, pentru că victoria nu este pentru un termen electoral complet, deoarece, peste trei ani, se va prezenta din nou la alegeri, dar, mai ales, deoarece rivalul său republican, judecătorul Roy Moore, avea toate șansele să piardă .

Roy Moore

Moore are antecedente conflictive, căci a fost dat afară și, mai târziu, din nou a fost nevoit să demisioneze din Tribunalul Suprem al statului Alabama, deoarece nu a respectat legile federale ale Tribunalului Suprem al SUA. Nici dosarul său politic nu este prea strălucitor, deoarece a eșuat de două ori în încercările sale de a deveni guvernator al statului, pierzând chiar în faza alegerilor primare.

Totuși, de data aceasta, s-a impus în alegerile primare senatoriale în fața candidatului preferat de Trump, Luther Strange, care a ocupat interimar fotoliul, din momentul în care a fost lăsat vacant de Sessions.

Luther Strange

Pornind de la aceste alegeri primare, istoria are trăsături rocambolești, care, de fapt, au apărut odată cu candidatura lui Donald Trump, deoarece președintele a desfășurat o intensă activitate în favoarea senatorului interimar, Strange.  Ajutorul său nu a fost, însă, suficient: candidatura lui Moore l-a avut ca sprijin principal pe Steve Bannon, o figură cunoscută din primele luni ale lui Trump la Casa Albă, care acum se străduiește să „curețe” Partidul Republican de elementele „slabe”, pentru a apăra autenticele principii conservatoare.

Bannon, care și-a dat demisia de la Casa Albă în luna august, dă asigurări că apără pozițiile extreme care l-au adus pe Trump la președinție, dar, rezultatele din Alabama stârnesc teamă în rândurile republicane, unde majoritatea republicană a pierdut un fotoliu. Dacă Bannon va continua să-și plaseze candidații „săi” în alegerile primare, democrații vor putea să-și frece mâinile de satisfacție.

Dar, încă mai sunt câteva luni până la alegeri, iar dinamica politică din SUA este atât de rapidă, încât Bannon ar putea să dispară tot atât de repede precum a apărut.

Între timp, situația noului senator devine aproape comică: victoria sa, cu toate că reduce periculos de mult minima majoritate republicană, se pare că a adus ușurare printre rivalii săi: perspectiva de a-l avea pe judecătorul Roy Moore ar fi fost un coșmar pentru conservatori, care se pregăteau deja să se lupte cu cercetările pentru hărțuire sexuală care ar fi urmat în mod inevitabil: există o listă întreagă de femei care își amintesc – și denunță – micile păcate la care le îndemna Moore, acum o jumătate de secol.

O asemenea situație, în care înfrângerea rivalilor se transformă într-o problemă, ar putea deveni amuzantă: un candidat ultraconservator câștigă alegerile primare, dar, pe urmă, este incapabil să reziste unui scrutin puritan într-un stat cu alegători ultrareligioși și sfârșește prin a pierde în fața unui democrat care apără avortul. Este un moment în care persoane de 70 sau chiar de peste 80 de ani sunt judecate pentru lucruri pe care le-ar fi făcut cu 50 de ani în urmă, în epoca exploziei mișcării hippy cu îndemnul “fă dragoste, nu război”, în care era lăudată revoluția sexuală, cu sprijinul pilulei contraceptive recent descoperite, pentru a înlătura tabu-urile puritane și victoriene, care tinerilor din acea vreme li se păreau a fi anacronisme intolerabile.

Aceasta se pare că indică o confuzie generală, cea care l-a ajutat pe Trump să ajungă la Casa Albă, cu toate că mulți dintre cei care l-au votat ar dori astăzi ca el să-și îndeplinească promisiunea de a fi un președinte plictisit, departe de personajul pitoresc care a câștigat alegerile. Nerespectând sfaturile colaboratorilor săi, Trump continuă să posteze pe twitter, deoarece este convins că  celor care formează  „baza” sa le plac postările sale, ceea ce face aproape imposibilă câștigarea sectoarelor apolitice care ar putea aprecia pozitiv actualul avânt economic.

Toate acestea ar urma să fie de rău augur pentru Trump și pentru republicani în perspectiva alegerilor legislative care vor avea loc peste 11 luni, dacă nu vor avea norocul ca rivalii lor democrați să nu aibă, în continuare, niciun program, și care vor fi nevoiți să apere un număr triplu de fotolii față de republicani: întrucât senatorii au un mandat de 6 ani, Senatul își alege o treime în fiecare scrutin:  mandatul se termină pentru 23 democrați, dar numai pentru 8 republicani, care vor avea de apărat, în felul acesta un front  mult mai mic.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Ni contigo, ni sin ti                   Washington, Diana Negre

La primera derrota republicana, después de las elecciones generales del año pasado, es una mala noticia para el presidente Trump y para su partido en general, pero no está muy claro que sea un buen resultado para sus rivales demócratas, a pesar de que la distribución de escaños en el Senado les es más favorable AHORA.

Se trata de la elección fuera de plazo de uno de los dos senadores del estado de Alabama, para ocupar la vacante dejada por Jeff Sessions, quien ocupa hoy la cartera de Justicia. En un estado que eligió a su último senador demócrata en 1992 y que es además uno de los lugares más conservadores del país, se podría considerar todo un logro que un demócrata gane, como ocurrió este pasado martes con Dough Jones.

Pero, si los demócratas más fervientes tratan de ver un cambio de tendencia en el ambiente político norteamericano, podría ser un cacareo prematuro: primero, porque la victoria de Jones es de poco más del 1%; segundo, porque no entra en un plazo electoral completo, sino que se ha de presentar nuevamente a elecciones dentro de tres años y, sobre todo, porque su rival republicano, el juez Roy Moore, tenía todas las de perder.

Moore tiene un historial conflictivo, pues una vez fue expulsado y otra tuvo que dimitir del Tribunal Supremo del estado de Alabama, por no respetar las leyes federales o las decisiones del Supremo de Estados Unidos. Tampoco su historial político es brillante, porque fracasó dos veces en su intento de convertirse en gobernador del estado, porque fue derrotado en las primarias.

Esta vez, sin embargo, se impuso en las primarias senatoriales al candidato preferido por Trump, Luther Strange, quien ha estado ocupando interinamente el escaño desde la vacante dejada por Sessions.

A partir de esas primarias, la historia tiene las pinceladas rocambolescas que vivimos aquí desde la candidatura de Donald Trump, porque el presidente hizo una campaña muy intensa en favor del senador en funciones Strange, pero su ayuda no fue suficiente: la candidatura de Moore tuvo como principal apoyo a Steve Bannon, una figura de los primeros meses en la Casa Blanca de Trump, pero empeñado ahora en “purgar” al Partido Republicano de los elementos “tibios” a la hora de defender auténticos principios conservadores.

Bannon, que dimitió de la Casa Blanca en agosto, asegura que defiende las posiciones extremas que llevaron a Trump a la presidencia, pero los resultados de Alabama producen temor en las filas republicanas, donde la mayoría senatorial se ha quedado en un escaño. Si Bannon sigue colocando a “sus” candidatos en las primarias, los demócratas podrán frotarse las manos.

Steve Bannon

Pero, aún faltan algunos meses y la dinámica política de este país es tan rápida que Bannon podría desaparecer del escenario tan deprisa como llegó.

Mientras tanto, la situación del nuevo senador demócrata resulta casi cómica: su victoria, a pesar de reducir peligrosamente la mínima mayoría republicana, parece haber causado alivio entre sus rivales: la perspectiva de tener al juez Roy Moore era una pesadilla para los conservadores, que se preparaban ya para lidiar con las investigaciones por acoso sexual que iban a llegar inexorablemente: porque hay una lista larga de mujeres que recuerdan – y denuncian – los pecadillos a los que las incitaba Moore medio siglo atrás.

Semejante situación, en que la derrota de los rivales se convierte en un problema, podría resultar divertida: por una parte, un candidato ultra conservador gana las primarias, pero luego es incapaz de resistir un escrutinio puritano y en un estado con votantes ultrarreligiosos acaba perdiendo las elecciones a manos de un demócrata que defiende el aborto. Este es un momento en que hombres de 70 o incluso más de 80 años se ven juzgados por acciones de 50 años atrás, de la época de la explosión de hippies con el lema de “haz el amor y no la guerra”, en que se presumía de la revolución sexual amparados por la recién descubierta píldora, de romper con los tabúes puritanos y victorianos que se les antojaban a los jóvenes de aquel entonces como anacronismos intolerables.

Lo que parece indicar es el desconcierto general, algo que ayudó a Trump a llegar a la Casa Blanca, aunque muchos de sus votantes le desearían hoy que cumpliera con la promesa de ser un presidente aburrido, lejos del personaje pintoresco que ganó las elecciones. Contra las recomendaciones de sus colaboradores, Trump sigue llenando el espacio de tuits porque está convencido de que a su “base” le gustan, lo que le hace casi imposible aprovechar la bonanza económica para ganarse a sectores apolíticos, que podrían verlo de forma positiva.

Todo esto habría de ser un mal augurio para Trump y los republicanos de cara a las elecciones legislativas dentro de 11 meses, si no tuvieran la suerte de que sus rivales demócratas siguen sin programa y que tendrán que defender el triple de escaños que los republicanos: como los senadores tienen un mandato por 6 años, el Senado elige la tercera parte en cada elección y el mandato termina para 23 demócratas, pero tan sólo para 8 republicanos, quienes tienen así que defender un frente mucho menor.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Anuncios