PARADISURILE /LOS PARAÍSOS

PARADIS FISCAL 1

PARADISURILE                                  Washington, Diana Negre

Paradisul – la singular – este raiul credincioșilor și se află în lumea de dincolo; paradisurile – la plural – sunt mai multe, după gustul și interesele fiecăruia dintre noi.  Și dintre acestea, cele fiscale atrag atenția, deoarece majoritatea lor se află în insule ce poartă o puternică amprentă britanică: cele din Caraibe, Cipru, Irlanda, Jersey, Malta, Man… pentru a le menționa pe cele mai cunoscute.

Insularitatea este ceva anecdotic în aceste cazuri, fiind, poate, mai importante trăsăturile lor comune: micimea fizică și cea politico-economică. Pentru bugetele lor, atragerea unei viituri de capitaluri înseamnă mult, oricât de îndoielnică ar fi legimitatea lor și oricât de puțini bani ar lăsa în trezoreria paradisurilor. În plus, aceste țărișoare aproape că nu mai dispun de alte resurse care să-i intereseze pe investitorii internaționali.

Oricât de mici ar fi aceste paradisuri, atenția care li se acordă sporește tot mai mult, într-o atmosferă de îndoială față de corectitudinea milionarilor și politicienilor care se presupune că sunt proprietarii unor mari sume depuse prin insule și mini-stătulețe.

În SUA, nu este ilegal să scoți capitaluri peste graniță, este ilegal să nu le declari –și mai ales să le ascunzi de puternicul fisc, care are o caracteristică ce îl distinge de celelalte centre ale guvernului: cine este bănuit, este deja  considerat vinovat atâta timp cât nu își dovedește nevinovăția, exact invers decât în celelalte cazuri, când se pornește de la prezumția de nevinovăție.

Sediul Mossack FonsecaSediul Mossack Fonseca

Greutate au și antecedentele britanice, sistemul juridic englez nu numai că diferă enorm de structura normelor bazate pe Dreptul Roman, dar, în fiecare caz, lasă atât de mult loc pentru criteriile judecătorului pentru a găsi goluri sau interpretări discutabile – dar, plauzibile –, încât, în mod frecvent, încap și excepții, care, pe neexpert îl lasă năucit.

Cu toate acestea, este evident că este mult mai importantă voința guvernanților din paradisuri, decât valabilitatea lacunelor juridice sau piruetele celor mai bune cabinete de specialiști fiscali. Stau în fruntea unor țări care au făcut din toleranța fiscală și opacitatea sumelor investite o sursă relativ asanată de venituri, și nimeni nu face mofturi unor bani câștigați ușor, dacă vin în Bahamas, Insulele Virgine, Lichtenstein, Luxemburg etc.

Și cu toate că paradisurile fiscale sunt departe de a fi ca raiul din Biblie, ele își au propriul lor șarpe. Acest șarpe este tocmai volumul enorm al evadărilor fiscale spre aceste refugii. Masa de bani a ajuns să fie atât de mare, încât țările „tradiționale” au sfârșit prin a reacționa și a amenința paradisurile cu sancțiuni, represalii și, ceea ce am putea numi, conduite ostile.

Consecința este că, acum, mai mult de o sută de țări dispun de un acord pentru a efectua un schimb constant și autotomatizat de informații fiscale între ministerele lor de finanțe, pe lângă măsurile adoptate individual de marile puteri economice pentru a pune capăt plimbărilor de colo-colo a beneficiilor transferate de întreprinderi unor filiale, dintr-o țară într-alta, în căutarea legislației celei mai favorabile.

Este o istorie fără sfârșit, paralelă, până la un punct, cu cursa dintre armele ofensive și cele defensive, în care, o apărare mai bună declanșează crearea de arme și mai agresive. Nu s-a găsit încă o opțiune perfectă, și la fel se întâmplă și în această competiție pentru cât mai mult profit din beneficii – sau din impozite: nu va exista niciodată vreun evazionist perfect sau vreun sistem impozitiv inexpugnabil…

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Mapa de los paraísos fiscales en el mundoMapa de los paraísos fiscales en el mundo

LOS PARAÍSOS              Washington, Diana Negre

El paraíso – en singular – es el de los creyentes y está en el más allá; los paraísos – en plural – son muchos, a gusto y conveniencia de cada uno. Y de entre estos muchos, los fiscales llaman la atención por hallarse la mayoría en islas de fuerte impronta británica: las del  Caribe, Chipre, Irlanda, Jersey, Malta, Man… para citar sólo las más conocidas.

Lo insular es anecdótico, siendo quizá más importante el rasgo común de la pequeñez física y político-económica. Para esos volúmenes presupuestarios, la atracción de una riada de capitales significa mucho por muy dudosa que sea su legitimidad y aunque apenas dejen dinero en los erarios paradisiacos. Y es que esas naciones casi carecen de otros recursos para que los inversores internacionales vayan allá.

Por pequeños que sean estos paraísos, cada vez se les presta mayor atención, en el ambiente de dudas ante la honradez de políticos y millonarios, a quienes se les supone propietarios de pingües sumas en islas y mini-estados.

No es que sea ilegal en Estados Unidos enviar capitales fuera, pero sí lo es no declararlos –y todavía más ocultarlos al poderoso fisco que tiene una característica que lo distingue de los demás centros de gobierno: las personas de las que sospecha, son consideradas culpables mientras no demuestren su inocencia, exactamente lo contrario de la presunción de inocencia que se aplica en todos los otros casos.

Paradise Papers

Paradise Papers

Lo que también tiene peso son de los antecedentes británicos, el sistema jurídico inglés no sólo es enormemente diferente de la estructura de las normativas basadas en el Derecho Romano, sino que deja en cada caso tanto espacio al criterio del juez que encontrar huecos o interpretaciones discutibles – pero plausibles – que frecuentemente caben excepciones, que al lego le dejan pasmado.

Aún así, es evidente que es mucho más importante la voluntad de los gobernantes paradisiacos que la validez de las lagunas jurídicas o las piruetas de los mejores bufetes de fiscalistas. Se hallan al frente de países que han encontrado en la tolerancia fiscal y la opacidad inversora una relativamente saneada fuente de ingresos y nadie le hace ascos al dinero fácil y abundante, tanto si llega a las Bahamas, islas Vírgenes, Lichtenstein, Luxemburgo, etc.

Y aunque los paraísos fiscales distan mucho de ser bíblicos, también tienen su serpiente. Y esta es precisamente el enorme volumen de las fugas fiscales hacia esos refugios. La masa dineraria ha llegado a ser tan grande que las naciones “tradicionales” han acabado por reaccionar y amenazar a los paradisiacos con sanciones, represalias y lo que podríamos llamar conductas hostiles.

La consecuencia es que ya ahora hay más de 100 naciones que han acordado un intercambio constante y automático de informaciones fiscales entre sus Ministerios de Hacienda, aparte de las medidas que las grandes potencias económicas están adoptando individualmente para poner coto a los vaivenes de los beneficios de las empresas, que trasladan a sus filiales de un país a otro en pos de la legislación más favorable.

Es una historia sin fin, paralela hasta cierto punto a la carrera entre las armas ofensivas y defensivas, en que una mejor defensa genera armas más agresivas. Para tal carrera no se ha encontrado aún la opción perfecta y algo semejante ocurre en esa competencia por sacarle el mayor provecho a los beneficios – o a las imposiciones –: nunca aparecerán ni el defraudador perfecto ni el sistema impositivo inexpugnable…

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Anuncios