CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 

TINERI 1

CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI    Washington, Diana Negre

Alegerile din ultimul deceniu, în lumea industrializată, au înregistrat o puternică revenire a populismului. Dacă lăsăm de o parte variantele forțate (din locuri și cu probleme ale momentului), se poate constata un regres general al valorilor democratice, aproape în paralel cu avântul populismului.

Fenomenul Donald Trump ar putea să pară un sindrom american, dacă opțiunile autoritare, exclusive și xenofobe nu s-ar manifesta și în Germania, Italia, țările scandinave, Ungaria, Polonia, Europa de Răsărit și până în Filipine…fără să uităm că “Brexit-ul” nu este, în fond, decât versiunea britanică a intoleranței xenofobe.

FILE PHOTO: Former British Foreign Secretary Johnson gives speech at the JCB HeadquartersBoris Johnson

În Germania, bogătașul Europei, regresul democratic este atât de mare, încât se poate spune că e alarmant. Căci, dacă înainte de căderea Berlinului, oricare dintre cele două mari partide parlamentare (SPD, social-democrat, și CDU/CSU, conservator) atingeau, în mod curent, o majoritate absolută, în ziua de azi, aceste mari partide de odinioară cu greu se mai impun celor care vin cu oferte populiste (Alternativa pentru Germania, Stânga etc.) care își atrag ușor adeziunea a 20% sau chiar mai mult dintre alegători.

Cum se întâmplă des, explicații mai convingătoare pentru această reizbucnire a populismului au apărut, mai întâi, în SUA. Sociologii americani cred că ceea ce a motivat triumful electoral al lui Trump este, în esență, același lucru care ridică populisme și în restul lumii; mai ales, în lumea albilor.

Donald Trump 1Donald Trump

Sociologii transatlantici cred că explicația ar fi: o teamă etnică, un abandon și o mare schimbare socială.

Teamă față de schimbarea etnică: în ziua de azi, se vede doar în datele recensămintelor, căci, țara va înceta să aibe o majoritate albă. În generația viitoare, albii vor fi o minoritate, alături de celelalte minorități ale națiunii. Și cu toate că sunt puțini albii care știu acest lucru, aproape toți intuiesc că își vor pierde protagonismul și…rolul conducător.

Desigur, va fi o problemă a americanilor. Dar, mutatis mutandis, se poate spune că brexit-ul britanic este foarte asemănător. Nu pentru că în  Regatul Unit albii vor înceta să mai fie o majoritate, într-un viitor imediat, ci pentru că jumătate din țară acceptă mai greu pierderea suveranității, decât beneficiile materiale pe care le au dacă fac parte din Uniunea Europeană. Având de ales între a fi mai britanici și săraci, și mai puțin britanici, dar, mai bogați, cei din Regatul Unit au ales prima variantă. În restul Europei, teama se numește, acum, xenofobie.

Abandonul – și înfrângerea democraților de către republicanii lui Trump – a fost cel al Partidului Democrat. Elitist, academic și moralist, a arătat tot mai mult dezinteres față de proletariatul alb, pentru a apăra cu îndârjire niște minorități, care nu i-au dat nici puterea și nici măcar nu i-au mulțumit. În Europa, distanțarea dintre partide și grupurile sociale este, poate, și mai mare.

Și, în sfârșit, teama față de schimarea socială. Sociologii au numit-o teamă, însă s-ar putea numi la fel de bine slaba pregătire intelectuală. Această teamă este consecința progreselor tehnice din lumea industrializată, a globalizării galopante a economiei mondiale și–un lucru esențial–a incapacității segmentelor mai puțin formate profesional și intelectual de a-și menține statutul economic în noile condiții. Acest grup uman – mare și slab – se teme de viitor, deoarece nu înțelege ce se întâmplă și îi urăște pe străini, pentru că vede dușmani în orice schimbare și în orice lucru pe care nu îl cunoaște…

Viktor OrbanViktor Orban

Acești trei factori sunt marele capital al populismului. Frazele categorice, explicațiile simple din cauză că sunt simpliste și promisiunile-pomeni ale populiștilor – aceste sunt lucrurile pe care masele speriate vor să le audă. Însă, nu vor să le analizeze, deoarece se tem că nu vor mai auzi ceea ce vor să audă.

Și nici nu vor să-și aducă aminte. Căci, dacă și-ar aminti catastrofele pe care le-au adus populismul stalinist în URSS, nazismul celui de al III-lea Reich în Germania și fascismul în Italia – pentru a menționa doar trei exemple din Istoria recentă – s-ar vedea în situația de a face ceea ce le este cel mai greu: să evolueze și să se adapteze (cu nu puține eforturi) unei noi forme de a trăi, de a conviețui și de a munci.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LAS MIL CARAS DEL POPULISMO     Washington, Diana Negre

TINERI 2

Los comicios de los últimos lustros en el mundo industrial han registrado un pujante resurgir del populismo. Si se prescinde de las variantes forzosas (por lugar y problemas del momento), se puede ver un general retroceso de los valores democráticos casi paralelo con el auge del populismo.

El fenómeno Donald Trump podría parecer un síndrome estadounidense si no fuera porque las opciones autoritarias, excluyentes y xenófobas crecen también en Alemania, Italia, los países escandinavos, Hungría, Polonia, Europa del Este y hasta en Filipinas… sin olvidar que el “Brexit” no es en el fondo más que la versión británica de la intolerancia xenófoba.

En Alemania, el ricacho de Europa, el retroceso democrático es tal que casi se puede decir que es alarmante. Porque si antes de la caída del muro de Berlín cualquiera de los dos grandes partidos parlamentarios (SPD, socialdemócrata, y CDU/CSU, conservador) rondaba habitualmente la mayoría absoluta, hoy, estos grandes de otrora se las ven y se las desean para imponerse a ofertas populistas (Alternativa para Alemania, La Izquierda, etc.) que alcanzan sin más la adhesión del 20% o más de los votantes.

Boris Johnson 2Boris Johnson

Como pasa tan a menudo, las explicaciones más convincentes de este resurgir del populismo han surgido primero en los EE.UU. Los sociólogos estadounidenses creen que lo que ha motivado el triunfo electoral de Trump es, en esencia, lo mismo que aúpa el populismo en el resto del mundo; sobre todo, del mundo blanco.

Donald Trump 2Donald Trump

Los sociólogos trasatlánticos creen que la explicación está en un miedo, un abandono y un gran cambio étnico-social.

Miedo al cambio: hoy por hoy, sólo se ve en los balances de los censos, pero, el país está a punto de dejar de ser de mayoría blanca. En la próxima generación, los blancos serán una minoría más en el contexto nacional. Y si bien son pocos los blancos que lo saben, la casi totalidad intuye ya esta pérdida de protagonismo…y de mando.

Evidentemente, éste es un problema genuinamente norteamericano. Pero, mutatis mutandis, se puede decir que el bréxit británico se le parece mucho. No porque en el Reino Unido los blancos vayan a dejar de ser mayoría en un futuro inmediato, pero sí porque la mitad del país encaja peor la pérdida de soberanía que supone la pertenencia a la Unión Europea que los beneficios materiales que le reporta. Puestos a elegir entre ser más británicos y pobres o menos británicos y más ricos, los del Reino Unido eligieron lo primero. Y en el resto de Europa, el miedo se llama ahora xenofobias.

El abandono – y causa de la derrota demócrata ante los republicanos de Trump – ha sido el del Partido Demócrata. Elitista, académico y moralista, se ha desentendido cada vez más del proletariado blanco para romper lanzas en defensa de minorías, que no le han dado ni el poder, ni las gracias. En Europa, el desencuentro entre los partidos y los grupos sociales es quizá aún mayor.

Y por último, el miedo. Los sociólogos lo han llamado miedo, pero también se podría decir escasa preparación intelectual. Ese miedo es la consecuencia de los avances técnicos en el mundo industrial, de la galopante globalización de la economía mundial y – y esto es lo esencial –de la incapacidad de los segmentos menos formados profesional e intelectualmente de mantener su estatuto económico en las nuevas circunstancias. Ese grupo humano – grande y débil –  teme al porvenir, porque no entiende lo que pasa y odia a los forasteros porque ve enemigos en todo cambio y en todo lo que no conoce…

Estos tres factores son el gran capital del populismo. Las frases tajantes, sus explicaciones simples por simplistas y las promesas de sopa boba de los populistas es lo que esas masas asustadas quieren oír. Y no las quieren analizar porque temen que entonces ya no oirían lo que quieren oír.

Ni tampoco quieren recordar. Porque si recordasen las catástrofes que trajo el populismo estalinista a la URSS, el nazismo al III Reich, y el fascismo a Italia – sólo por citar tres ejemplos de la Historia reciente – se verían obligadas a hacer lo que más les cuesta: evolucionar y adaptarse (con no pocos esfuerzos) a una nueva forma de vivir, convivir y trabajar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  https://ghemulariadnei.files.wordpress.com/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

Anuncios