Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas

TRUMP 1

Politica vacilor slabe          Washington, Diana Negre

O privire panoramică asupra politicii externe a SUA, de la căderea zidului Berlinului (la sfârșitul anilor 90) încoace, va descoperi o constantă și progresivă micșorare a prezenței militare americane în lume.

Chiar și „războaiele victorioase”, cum au fost cele duse împotriva Irakului, dar și dezastrele cele mai rușinoase – cum a fost debarcarea în Somalia (în 1992) – nu sunt, de fapt, decât jaloane ale acestei micșorări. Ea are două cauze principale: prima, aproape coercitivă, o constituie relativa sărăcire a SUA; iar, a doua, este convingerea că, într-o lume a armelor sofisticate și a generalizării gherilei, prezența militară extensivă nu-și mai are rostul. De fapt, cele două motive devin unul singur: politica de „jandarm al lumii” costă prea mult.

TRUMP 4

Afirmația referitoare la relativa sărăcire trebuie înțeleasă într-o viziune globală a lumii. Copleșitoarea superioritate financiară a SUA asupra celorlalte națiuni industrializate, care exista la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, s-a redus considerabil în acest răstimp. Și, odată cu această micșorare, a avut loc și o pierdere, pe măsură, a supremației militare. Pentagonului și Casei Albe din secolul al XXI-lea le convine, acum, vechea politică a marilor puteri din secolul al XVIII-lea: delegarea războaielor – inclusiv a războaielor civile – unor puteri mercenare, fie că se numesc ele voluntari kurzi din Siria, mujahedini din Afganistan sau dizidenți față de guvernul turc neo-islamist al AKP.

În cazul Orientului Apropiat, noua politică militară americană se vede foarte clar în Siria. Intervenția a fost, în cea mai mare parte a ei, tehnică (de consiliere) și financiară, și aproape deloc, în privința desfășurării de trupe. Și mai marcată este această inhibiție militară în Libia, unde, atomizarea puterilor faptice (între care, cea a lui Khalifa Haftar, cu toare că este foarte redusă, se dovedește a fi copleșitoare) permite o intervențe cu costuri reduse, fără să pună în pericol viața vreunui cetățean american.

Contrapartida acestei politici „low cost” este că, la fel ca orice lucru ieftin, are o validitate pe termen foarte scurt. Evoluțiile social-politice locale, precum și creșterea protagonismului chinez – rod al vertiginoasei sale îmbogățiri – reduc validitatea rezolvărilor sale „in absentia” la perioade de timp din ce în ce mai scurte. Iar, acest lucru, în politică, la fel ca în viața reală, pe termen lung, poate deveni foarte scump.

AMERICA 2

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

AMERICA 1

Política de vacas flacas   Washington, Diana Negre

TRUMP 2

Una mirada panorámica sobre la política exterior estadounidense a partir de la caída del muro de Berlín (finales de los 90) muestra un constante y progresivo encogimiento de la presencia militar norteamericana en el mundo.

Incluso las “guerras victoriosas”, como las llevadas a cabo contra el Irak, y hasta los descalabros más vergonzosos – como el desembarco en Somalia (1992) – no son, en realidad, más que hitos de ese retraimiento. Y este tiene dos causas principales: una, casi coercitiva, es el relativo empobrecimiento de los EE.UU; la otra, es el convencimiento de que en un mundo de armamentos sofisticados y generalización de la guerrilla ya no tiene sentido la presencia militar extensiva. En realidad, los dos motivos vienen a ser uno sólo: la política de “gendarme del mundo” le sale demasiado cara al país.

Lo del relativo empobrecimiento hay que entenderlo en una visión global del mundo. La abrumadora superioridad financiera de los EE.UU. sobre el resto de las naciones industrializadas que se daba al finalizar la II Guerra Mundial se ha ido reduciendo fuertemente. Y con la reducción de esta diferencia se produjo una pérdida similar de la supremacía armada. Al Pentágono y a la Casa Blanca del siglo XXI le conviene ahora la vieja política de las grandes potencias del siglo XVIII: delegar las guerras – y las guerra civiles – en potencias mercenarias, llámense ahora voluntarios kurdos de Siria, muyahidín del Afganistán o disidentes del gobierno turco neo islamista del AKP.

TRUMP 3

En el caso del Oriente Próximo, la nueva política militar norteamericana se ve claramente en Siria. La intervención ha sido mayoritariamente técnica (asesoramiento) y financiera y casi nula en cuanto al despliegue de tropas. Y aún más acusada es esta inhibición militar en Libia, donde la atomización de poderes fácticos (de los cuales, el de Jalifa Jaftar se perfila como abrumador a pesar de ser muy reducido) permite una intervención de bajo coste y sin poner en peligro la vida de ningún ciudadano estadounidense.

La contrapartida de esta política “low cost” es que, como todo lo barato, tiene una validez muy breve. Las evoluciones sociopolíticas locales y el creciente protagonismo chino – fruto de su vertiginoso enriquecimiento – reducen la validez de las soluciones “in absentia” a periodos de tiempo cada vez más cortos. Y esto, en política como en la vida real, puede resultar a la larga muy caro.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA
Anuncios