RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…

T 1

MAL DE MUCHOS…       Washington, Diana Negre

Președintele Donald Trump pare a fi pentru opinia publică mondială –dar, și pentru mai mult de jumătate dintre americani-  un politician malefic. Oricum, nu e singurul: Boris Johnson, Victor Orban, Erdogan, Putin, generalul Sisi – și alții – nu sunt mai prejos în materie de autoritarism; Johnson chiar este mai disprețuitor decât Trump față de instituțiile democratice.

Cum lista guvernărilor urâte este mai lungă, și variațiuni pertinente există peste tot, concluzia care se impune este să ne gândim că răul nu se află în conducătorii politici, ci în societate. Din două motive.

T 3Boris Johnson

Mai întâi, populațiile îi tolerează pe acești conducători, ba chiar îi urmează. Abuzurile, nepotismul sau aerele de împărați pe care și le dau nu irită, deoarece, la nivel personal, lucrurile acestea se practică zdravăn. Și, acolo unde genul acesta de politică displace, lumea tolerează și se bucură, în același timp, de o relativă bună stare.  Este o aplicare în practică a zicalei: „dă-mi de mâncare, și poți să-mi spui că sunt tâmpit”.

Pe de altă parte, în cultura apărută după război, primează, din 1945, succesul mai presus de orice și surghiunește educația bună și cultura generală, deoarece ar fi „neproductive”. De aceea, a rămas fără elementul de control fundamental care este conștiința morală.

O societate care a uitat Predica de pe Munte, sau nu a crezut niciodată în ea, a ignorat tot timpul definiția democrației dată de Rosa Luxemburg („dreptul celorlalți”), cu greu se poate simți incomodă în privința criteriilor după care guvernează Trump, a egocentrismului nelimitat al lui Johnson sau a sultanismului lui Erdogan. Și aceste politici în marginea celei mai elementare morale și a principiilor fundamentale ale Statului de drept sunt suportate ușor de societățile care tolerează ca pe un rău minor tocmai încălcarea moralei și a bazelor Statului de Drept.

T 5

Răul este același peste tot, cu toate că se ajunge la el pe căi antagonice. În societățile bogate, unde se impune plăcerea personală, orice normă care ar restrânge plăcerea fizică – droguri, sexul sau lenevia – este respinsă categoric, cu toate că acest lucru aduce la putere un președinte detestabil.

În societățile unde a ajunge la ziua de mâine întreg, în afara închisorii și cu foamea pe jumătate înșelată  reprezintă o știre bună, masele nu au resurse sau cunoștințe pentru a exercita o opoziție politică și a combate plaga guvernelor abuzive.

Însă, pentru un motiv sau altul, plaga conducătorilor abuzivi este o constantă a istoriei omenirii; care, cu mai mult de cinci mii de ani, este o istorie îndelungată.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

MAL DE MUCHOS…       Washington, Diana Negre

T 4Boris Johnson

El presidente Donald Trump aparece ante la opinión pública mundial -e incluso ante más de la mitad de los norteamericanos- como el maléfico de la política. Lo sea o no, lo que a buen seguro no es, es el único: Boris Johnson, Orbán, Erdogan, Putin, el general Sisi – para citar sólo unos cuantos – no le van a la zaga en autoritarismo; Johnson incluso le gana en menosprecio a las instituciones democráticas.

Como la lista de mal gobierno es muy larga y, con las variaciones pertinentes, se da en casi todos los sitios, la conclusión obligada es pensar que la raíz del mal no está en los dirigentes políticos, sino en la sociedad. Y esto, por partida doble.

Por un lado, las respectivas poblaciones toleran a estos dirigentes o incluso les siguen. Las tropelías humanitarias, el nepotismo y las ínfulas cesaristas no irritan porque a nivel personal se practican a troche y moche. Y allá donde este tipo de política disgusta, la gente la tolera si goza al mismo tiempo de un relativo bienestar.  Es la puesta en práctica del dicho “dame pan y llámame tonto”.

T 2

Por el otro lado, en la cultura surgida en la postguerra, prima, desde 1945, el éxito por encima de todo y destierra la buena educación y la cultura general por “improductivas”. Por esta misma razón, se ha quedado sin el elemento de control básico que era la conciencia moral.

Una sociedad que ha olvidado el Sermón de la Montaña, o para los que nunca creyeron, ignoró siempre la definición de Rosa Luxemburg de lo que es democracia (“el derecho de los otros”), difícilmente se puede sentir incómoda con los criterios gubernamentales de Trump, con el egocentrismo ilimitado de Johnson o el cesarismo de Erdogan. Y estas políticas al margen de la moral más elemental y los principios fundamentales del Estado de derecho son soportadas fácilmente en las sociedades que toleran como mal menor justamente el pisoteo de la moral y de las bases del Estado de Derecho.

T 6

El mal es el mismo en todas partes, aunque se llega a él por dos caminos antagónicos. En las sociedades opulentas, donde el placer personal se impone, toda norma que restrinja el gozo físico – sea droga, sexo o la pereza –es rechazada de plano, aunque ello lleve al poder a un presidente malquisto.

Y en las sociedades donde llegar al día siguiente ileso, fuera de la cárcel y con el hambre medio engañada es una buena noticia, las masas carecen de recursos y conocimientos para ejercer una oposición política y combatir la plaga de los gobiernos abusivos.

Pero, por fas o por nefás, la plaga de los gobernantes opresivos es una constante en la historia de la Humanidad; y con más de cinco mil años, es una historia bien larga.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana