CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Valentin Popescu, în acest articol, ne oferă cheia pentru a înțelege criza profundă în care se află, în ansamblul lor, partidele plitice și ideologiile lor. Criza socialiștilor, foarte vizibilă, este un bun indiciu în acest sens. Pierd altitudine, dar, mai ales, eficiență.

CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?

„Dacă Partidul Socialist German nu-și schimbă radical ideologia, stilul și postura la nivel național, destul de curând va înceta să-i mai fie util  țării” a  semnalat șeful fracțiunii parlamentare socialiste – Raed Saleh, un berlinez, fiu de imigranți iordanieni  – din Senatul (Parlamentul) din Berlin.

Critica lui Saleh adresată partidului său are loc la numai o săptămână după câștigarea de către acesta a alegerilor statale, dar cu cel mai slab rezultat (21,6%) obținut de la crearea Republicii Federale, și are, desigur, conotații îndeosebi locale. Dar, chestiunea de fond pusă de Saleh este deosebit de acută și valabilă pentru toată lumea democrată, din Marea Britania până în SUA, fără a exclude Europa postcomunista și țările mediteraneene, cu veșnicile lor crize de imoralitate guvernamentală.

raed-salehRaed Saleh

Alarmant este faptul că este vorba despre un enorm spațiu uman, care constată cu neliniște că opțiunea politică majoră a celui mai mare sector al populației  – acela al celor mai slabi din punct de vedere economic – își pierde caracterul social, degenerând, din ce în ce mai mult, pentru a deveni unul dintre atâtea aparate de stat.

Nu e nevoie să mai spunem că această criză a socialismului vine de departe și nu afectează numai socialismul.  După cel de al doilea război mundial, lumea s-a schimbat profund. În toate țările au rămas mulți protagoniști politici din secolul trecut care au pierdut trenul, iar astăzi nu mai sunt decât niște amintiri glorioase. În tabăra socialistă, criza este mult mai vizibilă, deoarece și ambițiile ei morale erau cele mai mari, și deoarece, de la început s-a erijat ca unul dintre protagoniștii tuturor sistemelor politice bipartidiste, lăsându-i, astfel, pe marginea drumului  pe liberali, adică pe liderii pariului elitist din secolul al XIX-lea.

Să nu uităm că totul este relativ și că, chiar alegerile statale din 18 septembrie  de la Berlin au fost mult mai frustrante pentru democrat-creștinii germani (CDU),  care au obținut abia 17,6% din sufragii, ceea ce nu i-a împiedicat să ocupe locul al doilea în ceea ce privește numărul de voturi !

Aruncând o privire asupra întregului spectru politic din lumea actuală vom constata, cu neliniște, că nu este vorba de eșecul unei anumite echipe guvernamentale  sau a unei anumite ideologii, ci de nereușita unei imense majorități de oameni care au afirmat că ne vor duce spre un viitor pașnic și suportabil. Neliniștea va fi și mai mare dacă ne vom aminti că omenirea, în ansamblul ei, nu a dispus niciodată,  ca acum, de atâtea resurse materiale, științifice și tehnice.

pedro-sanchezPedro Sanchez, secretarul general al PSOE.  Criză ?

david-cameronDavid Cameron. Problemele interne ale partidului său au dus la Brexit, o provocare pentru structurile europene.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

Anuncios