TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA

NAXALITI 3Naxaliști

TERORISM ÎN INDIA

Presa occidentală aproape că nu vorbește despre terorismul indian, cu toate că acesta există de mai mult de jumătate de secol și este un fenomen aproape paradigmatic în corelația sărăcie / violență.

Poate, primul motiv al acestei tăceri este că terorismul indian – naxalismul, de ideologie maoistă – este un fenomen minuscul : nu a depășit niciodată cifra de 10.000 de militanți, și, în 20 de ani, a făcut, aproximativ, 12.000 de victime mortale (cifre oficiale), într-o țară cu o populație de peste un miliard două sute de mii de milioane de locuitori.

Dar, dacă incidența globală a naxalismului în  viața indienilor este atât de mică, în schimb, gestația și înrădăcinarea sa concordă cu toate teoriile sociologice ale radicalismului social. A apărut în deceniul anilor 60, în arcul celor mai sărace, înapoiate, izolate și marginalizate teritorii sub tutela guvernamentală din întreaga Republică; este așa numitul coridor al mizeriei, pe care îl formează zonele Andhra Pradesh, Bengalul Occidental, Bihar, Odisha, Telangana, Uttar Pradesh,  Ybattigash, Yarjand, dar, și nucleele teroriste grupusculare din statul Maharashtra, care nu intră în tiparul coridorului foamei.

adivasi 1

Toate aceste districte, cu o economie aproape exclusiv rurală și structuri sociale împietrite în sistemul tribal, se pare că au scăpat din mâna lui Dumnezeu și nu dispun de rețele rutiere pentru vehicule cu motor, cabluri de telefon, spitalele sunt foarte puține și cumplit de prost dotate. Ca urmare firească, numărul celor care aparțin castei adivasi – una dintre cele mai de jos și mai discriminate din sistemul ancestral de caste – este foarte mare în această fâșie a flămânzilor. Iar, adivași contribuie cu cel mai mare contingent de combatanți la gherila maoistă indiană.

Coagularea protestului în formă de gherilă împotriva abandonării și delăsării s-a produs, mai întâi, în Bengalul Occidental, în localitatea Naxalbari, care avea să dea nume gherilei. Aceasta a apărut la inițiativa marxiștilor, care credeau și continuă să creadă cu religiozitate că modelul revoluției maoiste din China secolului trecut ar putea avea succes în India zilelor noastre. Aparent, la început, circumstanțele materiale și sociale erau propice rebeliunii, iar motivul concret  pentru a lua calea codrului exista : indignarea generală din cauza unor piedici puse unui țăran care vroia să-și are pământul.

NAXALITI 1

Totuși, toate acestea au cântărit puțin, prea puțin pentru o victorie a gherilei. Rebeliunea naxalistă a durat, în Naxalbari, puțin mai mult de două luni, iar victoria guvernamentală a fost copleșitoare, dar nu suficientă pentru a opri mișcarea să se întindă peste toate aceste zone ale foamei. Au fost și au rămas grupusculare –cele mai importante acțiuni ale maoiștilor indieni nu au mobilizat mai mult de 300 de combatanți -, ceea ce îngreunează enorm eradicarea lor de către forțele de ordine.

În realitate, relativ puținele succese de durată ale guvernanților s-au obținut în timpul mandatelor primului ministru Manmohan Singh, cel care însoțea ofensivele militare cu planuri de dezvoltare a agriculturii și asistenței sociale în zonele pacificate. Consecința acestei acțiuni combinate a fost reducerea gherilei la o simplă prezență pasivă în zonele promovate.

Manmohan Singh 2Manmohan Singh

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

TERRORISMO EN INDIA

NAXALITI 2Naxalistas

La prensa occidental apenas habla del terrorismo indio, pese a que existe desde hace más de medio siglo y es un fenómeno casi paradigmático de la correlación miseria / violencia.

Quizá la primera razón de ese silencio sea que el terrorismo indio – el naxalismo, de ideología maoísta – es un fenómeno minúsculo : no ha pasado nunca de los 10.000 militantes y en 20 años ha causado cerca de 12.000 muertos (cifras oficiales), en una nación que cuenta con una población de mil doscientos mil millones de habitantes.

Pero, si la incidencia global del naxalismo en la vida india es poco menos que anecdótica, en cambio, su gestación y arraigo concuerdan con todas las teorías sociológicas acerca del radicalismo social. Nació en el decenio de los 60, en el arco de los territorios más pobres, atrasados, aislados y orillados por la tutela gubernamental de toda la República; es el llamado corredor de la miseria, formado por zonas de Andhra Pradesh, Bengala Occidental, Bihar, Odisha, Telangana, Uttar Pradesh,  Ybattigash, Yarjand, sin olvidar los núcleos terroristas grupusculares del Estado de Maharashtra, que no encaja en el molde del corredor del hambre.

Todos esos distritos, de economía casi exclusivamente rural y estructuras sociales estancadas en el sistema tribal, parecen dejados de la mano de Dios y carecen de redes viarias para vehículos de motor, cableados telefónicos, los hospitales son menos que pocos y están pésimamente equipados. Consecuentemente, el número de pertenecientes a la casta de los adivasi – una de las más bajas y discriminadas del sistema ancestral de castas – es muy alto en esta franja de los famélicos. Y los adivasi aportan el mayor contingente de combatientes a la guerrilla maoísta india.

NAXALITI 4Naxalistas

La cristalización de la protesta contra el abandono en forma de guerrilla fraguó, primero, en Bengala Occidental, en la localidad de Naxalbari, que acabó dándole el nombre a la guerrilla. Ésta nació a iniciativa de marxistas que creían y creen a pies juntillas que el modelo de la revolución maoísta en la China del siglo pasado podía implantarse hoy en día en la India. Aparentemente, en aquel entonces, las circunstancias materiales y sociales eran favorables a la rebelión y el motivo concreto para echarse al monte, también lo era : la indignación general por las trabas puestas a un campesino para labrar sus tierras.

ADIVASI 2Adivasi

No obstante, todo esto fue poco, demasiado poco, para el triunfo guerrillero. La rebelión naxalista duró en Naxalbari poco más de dos meses y la victoria gubernamental fue abrumadora, pero no lo suficiente como para impedir que el movimiento se  implantara a lo largo de todas esas tierras del hambre. Fueron y son grupusculares – las acciones más importantes de los maoístas indios nunca movilizan más de 300 combatientes -, lo que dificulta enormemente su erradicación por las fuerzas del orden.

En realidad, los relativamente escasos éxitos duraderos de los gubernamentales se lograron durante los mandatos del a la sazón jefe de gobierno, Manmohan Singh, quien acompañaba las ofensivas militares con planes de desarrollo de la agricultura y la asistencia social en las zonas pacificadas. La consecuencia de esta acción combinada ha sido la reducción de la guerrilla a una mera presencia testimonial en las zonas promocionadas.

Manmohan Singh 1Manmohan Singh

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Anuncios