NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

În războiul fratricid ruso-ucrainean, din Donetsk și Lugansk, (izbucnit din cauza ideilor putiniene, conform cărora nu pot exista minorități rusești în țări ex-sovietice independente, rușii trebuind să se proclame, peste tot, ca minuscule republici rusofone – nerecunoscute decât de Moscova), a apărut  încă o figură feminină de o dârzenie care a consternat tribunalele din Moscova: Nadia Savcenko. Alături de Iulia Timoshenko, rusoaica devenită prim ministru al Ucrainei, care, prin exemplul ei ruina ideile naționaliste putiniene, Nadia Savcenko a arătat o înverșunare fără margini  în susținerea naționalismului ucrainean. Cu toată detenția, justificată sau nu, Nadia Savcenko a fost eliberata, până la urmă, în schimbul a doi militari ai armatei ruse, capturați de Kiev.

 Nadia Savcenko 1

NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ

În registrele civil și militar ucrainene, precum și în cele ale tribunalelor moscovite este înregistrată cu numele  Nadia Savcenko; dar, în rapoartele psihologice ale instituțiilor rusești și ucrainene, figurează, mai mult ca sigur, ca doamna Natalia cea Înverșunată.

Aceasta, deoarece Nadia,  ucraineanca pilot de elicopter, care a fost condamnată,  în Rusia, la 22 de ani, pentru că a fost “complice esențial” la uciderea a doi jurnaliști ruși, în luptele din estul Ucrainei, se caracterizează printr-o voință de fier și o încăpățânare fără margini.

Nadia Savcenko 2

Nadia (versiunea slavă pentru Natalia) este pasiunea în persoană. În Kiev-ul ei natal (s-a născut în 1981), încă din copilărie se încăpățâna să le facă pe toate ea singură și în felul ei.  Cu toate că în capitala acestei republici  se vorbea mai mult rusește, Nadia  afirmă că toată viața ei nu a vorbit decât în limba ei maternă, deoarece, în cartierul ei, a funcționat singura școală în care se preda în ucraineană.

Nadia Savcenko 9

Inevitabil, datorită caracterului ei, fetița ucrainofonă, crescând, a trecut de la naționalismul cultural la condiția de protomartir naționalist : se simțea chemată să apere, cu arma în mână, independența țării.

Asa că, a vrut să se înroleze în Aviația ucraineană, la unitățile de elicoptere. Conducerea militară nu a considerat-o aptă pentru a pilota aeronave  – nu s-a specificat niciodată dacă pe criterii fizice sau psihice. Dar, pentru cineva cu capacitatea infinită de a insista ca Nadia, aceasta nu era o piedică insurmontabilă. S-a înrolat la Infanterie. A plecat voluntară în Irak, unde luptau contingente ucrainene, și a acționat cu atâta vitejie, încât a fost citată, de mai multe ori, ca exemplu de patriotism. Și desigur, unei persoane care a fost atât de înălțată ca prestigiu chiar de guvernul ucrainean nu i se putea refuza “o mică favoare” : în 2011, Nadia Savcenko este prima femeie ucraineană care  obține licența de pilot pentru elicoptere de luptă.

Dar, cu toată licența de pilot, nu a fost trimisă pe front. Când au izbucnit luptele între guvernamentali și secesioniști, Savcenko a cerut să fie trimisă pe frontul Don-ului, dar conducerea militară i-a respins cererea. Doamna  “cea Înverșunată ” a recurs, din nou, la voluntariat. A cerut o permisie temporară și s- înrolat în batalionul de voluntari guvernamentali “Aidar”, ca pilot de elicopter.

Nadia Savcenko 3

În primăvara anului 2014, a fost   capturată de unități secesioniste și a fost predată Rusiei, ca presupusă  complice la asasinat. O acuzau că, din elicopterul ei a facilitat coordonatele locului unde se afla o echipă a televiziunii rusești care transmitea de pe front, ceea ce a permis artileriei ucrainene să bombardeze locul, ucigând doi jurnaliști.

Nu e nevoie să mai spunem că procesul intentat Nadiei, la Moscova, a fost un alt război.

Nadia Savcenko 5

Nadia Savcenko 7

Nadia Savcenko 4

Savcenko a vorbit numai în ucraineană, cu gesturi sfidătoare, răcnind din toți plămânii împotriva tribunalului și a procesului. Tribunalul a condamnat-o la  22 de ani de închisoare, în loc de 23 , cât a cerut procuratura.

Nadia Savcenko 6

***

Nadia Savcenko 8Nadia Savcenko după ce a fost pusă în libertate pe 31 mai 2016, în sediul Parlamentului ucrainean

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

Anuncios