VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Libia este o problemă creată și destul de neglijată, acum, de Occident. Și chiar dacă are rezolvare, aceasta se pare că este destul de costisitoare.

        VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA

           Edificio destruido en Benghazi                      Clădire distrusă în Benghazi, Libia, februarie 2016

Vreau dar nu pot… ar fi o magnifică definiție a politicii occidentale în Libia dacă n-ar conveni și mai mult formula „mai întâi facem și gândim ceva mai târziu”. Astfel încât, ultima piruetă a blocului atlantic în Libia – crearea unui așa numit Guvern de Convergență Națională, la Tripoli – se potrivește perfect cu oricare dintre cele două definiții.

În fața unei vertiginoase disoluții a țării într-un haos, din care se ivește cu vigoare crescândă  Statul Islamic (S.I.), occidentalii  au inventat un acord cu forțele care se înfruntă în Libia  – exceptând S.I. – și au dotat facțiunea orientală cu un Guvern, la Tripoli, sub președinția lui Faiez Sarradsh.

Cu toate că acest Cabinet are mai multe speranțe decât susținători, la ceremonia de înscăunare a lui Sarradsh  au asistat miniștrii de  externe ai Germaniei, Franței, Marii Britanii și un trimis special al ONU. Occidentalii își pun mari speranțe în Sarradsh, în sensul că acesta va ajunge la un acord cu Guvernul din Tobruk (Libia Occidentală a fost dintotdeauna marea rivală a Libiei Orientale). Unicul punct  în care sunt de acord Tobruk și Tripoli este teama comună ca războiul va fi câștigat, până la urmă, de Statul Islamic, care a stabilit deja  un solid cap de pod în Sabratha și în câteva sate și orășele   pe linia de demarcație a zonelor de influență dintre Tobruk și Tripoli.

 Teatro romano de Sabratha ocupado por EITeatrul din Sabratha, Libia, ocupat de ISIS, februarie 2016

 Sună amenințător, dar, în realitate lucrurile nu sunt chiar atât de grave. Anihilarea pe cât de încăpățânată, pe atât de nesăbuită a regimului Gaddafi de către puterile occidentale a redus țara la un mozaic medieval de bande, zone tribale, armate de mercenari, care trec dintr-o tabără într-alta, în care intervin economic țări ca Turcia, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Egiptul, care încearcă să-și lămurească pe sol libian cu sânge libian propriile lor conflicte politice. Dar, este evident că o durere cronicizată poate degenera într-o boală letală dacă  e neglijată mult timp, fără un tratament  adecvat.

În ziua de azi, se pare că nimeni un știe care este tratamentul  sau chiar dacă știe, nu prea vrea să-și asume costurile. Istoria recentă ne arată clar că Occidentul  nu cunoaște tratamentul și nici nu vrea să și-l asume. Iar națiunile musulmane care s-au implicat în conflict țin seama de o serie de interese, din care strălucește absenta intereselor poporului libian.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

 

 

Anuncios