MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA

Willy Brandt 2Willy Brandt

MOȘTENIREA BLESTEMATĂ

Actualele horcăieli ale Partidului Social Democrat German (SPD) ar putea să pară o criză de putere; o criză aproape generalizată  – la nivelul conducerii, dar și între conducere și bază – o criză oarecare. În realitate, este ceva mult mai grav: este anxietatea unui partid idealist care și-a pierdut idealurile.

Germania a avut dintotdeauna o slăbiciune irezistibilă pentru idealism – în filosofie, literatură sau politică – compensată, din când în când, cu apariția unor mari personalități care au readus visele la realitate, la realitatea dură și puțin strălucitoare. În cazul socialiștilor germani, aceștia au știut să îmbine, la începutul vieții democratice din țară, visele idealiste cu pragmatismul luptei de clasă și cu activitatea parlamentului.

După cel de al Doilea Război Mondial, ceea ce s-a numit „miracolul german” – puternica renaștere economică a Republicii Federale (RFG) – a catapultat SPD pe poziția de a-și atinge visele idealiste. Cum bani existau din abundență și se părea că vor fi pentru orice și pentru totdeauna, partidul – care între timp s-a dezis de marxism – i s-a încredințat lui Willy Brandt, care aproba orice buget și orice program idilic, de la cele realiste ca „deschiderea spre Răsărit”, până la cele care nu erau decât himere.

SPD

Demagogic, mandatul lui Willy Brandt a fost o binecuvântare pentru partidul care a crescut numericește în țară, iar, pe plan internațional, a dobândit  prestigiu. Din punct de vedere național, această politică de a aproba toate himerele amenința atât economia națională, cât și politica internațională a blocului atlantic. Ori, însuși SPD, a efectuat o schimbare de direcție realistă regizând o criză guvernamentală care a culminat cu demisia lui Brandt din funcția de cancelar federal.

Această criză a salvat bunăstarea germanilor, precum și frontul anticomunist din vreme aceea, dar SPD a rămas grav rănit. De la criza aceea încoace, nu au încetat confruntările dintre tabăra celor care umblă după himere, și tabăra realistă – sprijinită, aproape tot timpul, de conducerea partidului. Este moștenirea otrăvită pe care a lăsat-o trecerea lui Willy Brandt pe la conducerea partidului și a țării.

Martin Schulz 1Martin Schulz

La această criză foarte gravă prin ea însăși, s-a adăugat criza generală a marilor partide politice democratice din toată lumea, care încă nu au reușit să-și refacă legăturile cu societatea actuală. În fiecare stat de drept s-a declanșat câte o criză similară, dar, numai în Germania unul dintre partidele mari se vede în situația de a se lupta în prezent și în trecut. SPD încearcă, alături de celelalte partide democratice, să se conecteze, din nou, cu realitatea socială; dar, pe lângă aceasta, continuă să poarte aureola idealismului până în pânzele albe, pe care l-a reprezentat Willy Brandt. Și aceasta explică faptul că, la ultimele alegeri generale, purtătorul a fost Martin Schulz, un fost vânzător de cărți, care a făcut politică mai mult cu sporovăială decât cu îndemânare, pentru a capta din nou iluziile și voturile romanticilor.

Încercarea a eșuat zgomotos și, acum, cu moștenirea lui Brandt și cu dezamăgirea lui Schulz, SPD se străduiește din răsputeri să culeagă măcar cioburile gloriei de odinioară.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

Willy Brandt 1Willy Brandt

LA HERENCIA MALDITA

Los actuales estertores del Partido Socialdemócrata Alemán (SPD) pueden parecer una crisis de poder; una crisis generalizada – en la dirección y así mismo entre ésta y la base – pero, una crisis más. En realidad, es algo mucho más grave: es la angustia de un partido idealista que ha perdido los ideales.

Alemania ha tenido siempre una querencia irresistible hacia el idealismo – sea en filosofía, literatura o política – compensada de cuando en cuando con la aparición de grandes personalidades que han traído de nuevo los sueños a la dura y poco brillante realidad. En el caso de los socialistas germanos, éstos supieron aunar, en los comienzos de la vida democrática del país, los sueños idealistas con el pragmatismo de la lucha de clases y el quehacer parlamentario.

Tras la II Guerra Mundial, el llamado “milagro alemán” – el arrollador resurgir económico de la República Federal (RFA) – llevó al SPD a rozar la consecución de los ensueños idealistas.  Como había dinero en abundancia para todo y parecía que lo habría ya siempre, el partido – que ya se había desdicho del marxismo – se encomendó a Willy Brandt, quien decía sí a todos los presupuestos y a todos los programas idílicos, desde los realistas, como “la apertura al Este”, hasta los más quiméricos.

Demagógicamente, el mandato de Willy Brandt fue una bendición para el partido, que creció nacionalmente, en militancia, e internacionalmente, en prestigio. Desde un punto de vista nacional, esa política del “sí” a todas las quimeras amenazaba la economía nacional y la política internacional del bloque atlántico. Y el mismo SPD, dio un golpe de timón realista, y escenificó una crisis gubernamental que culminó con la dimisión de Brandt de la cancillería federal.

Esa crisis salvó el bienestar germano y el frente anticomunista de la época, pero el SPD quedó gravemente herido. Desde aquella crisis, no han cejado las confrontaciones entre una militancia quimerista y una – apoyada casi siempre por la directiva – realista. Era la herencia envenenada que dejó el paso de Willy Brandt por la jefatura del partido y del país.

Martin Schulz 2Martin Schulz

A esa crisis, ya muy grave de por sí, se ha sumado una general de los grandes partidos políticos democráticos de todo el mundo, que aún no han recuperado su conexión con la sociedad actual. En cada Estado de derecho se plantea una crisis similar, pero sólo en Alemania, uno de los otrora grandes partidos tiene que luchar en el presente y en el pasado. El SPD trata, como los demás partidos democráticos, de empalmar de nuevo con la realidad social; pero, además, sigue arrastrando la aureola del idealismo a ultranza, que representó Brandt. Y esto explica que, a las últimas elecciones generales, fuera de la mano de Martin Schulz, un antiguo librero que hace política con más labia que maña, para intentar recaptar las ilusiones y los votos de los románticos.

El intento fracasó estrepitosamente y, hoy por hoy, con la herencia de Brandt y el desengaño de Schulz, el SPD se las ve y se las desea para recoger, como mucho, los añicos de la gloria de otrora.

Willy Brandt 3Willy Brandt – “con el SPD, ya desde mañana, podrá vivir en libertad”

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Anuncios