SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON

Blindate turcesti în drum spre AfrinBlindate turcești în drum spre Afrin

SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE

Cucerirea orașului Afrin de către forțele militare ale Turciei, aproape de frontiera turco-siriană, ridică o serie de întrebări, în fruntea cărora se află două atitudini pasive: cea a Washingtonului și cea a gherilelor kurde peshmerga, considerate, până acum, cea mai bună infanterie din câte au acționat în Siria.

Comportamentul SUA este coerent cu întreaga lor politică față de Orientul Mijlociu, o politică concepută pentru a păstra, cu un preț minim, zonele de influență la care nu pot renunța (la celelalte au renunțat demult).

În această chestiune, kurzii au fost niște prieteni foarte buni atâta timp cât a fost nevoie de ei. Cei din Irak, înarmați, antrenați și subvenționați de SUA, au avut un rol esențial în învingerea Statului Islamic (SI); cei din Turcia – adică, gherilele comuniste PKK -, au reprezentat o importantă completare a celor din Irak. Însă, kurzii, în totalitatea lor, nu au fost niciodată niște interlocutori pe placul Washingtonului. PKK nu e văzut bine, deoarece e de factură comunistă și figurează pe lista organizațiilor comuniste intocmită de Departamentul de Stat. Și nici kurzii irakieni, deoarece obiectivul lor final este crearea unui stat pan-kurd în Orientul Mijlociu, pe seama unor teritorii din Iran, Irak, Siria și Turcia, ceea ce ar pulveriza fragila stabilitate din întreaga zonă.

Militari turci pozează după ce au cucerit AfrinMilitari turci pozează după ce au cucerit orașul Afrin

Dacă adăugăm și faptul că Turcia este un aliat instituțional de nădejde al SUA în Alianța Atlantică, și că, sub mandatul lui Erdogan, și-a stabilit ca scop prioritar al politicii sale eradicarea naționalismului kurd, Washington-ul nu a ezitat nicio clipă să-i abandoneze pe kurzii din nordul Siriei. Ca să se justifice, desigur, nu a adus aceste argumente, ci a recurs la un formalism juridic: alianța cu peshmerga în lupta cu Statul Islamic nu cuprindea orașul Afrin și nici teritoriile din vecinătate.

Forte peshmergaForțe peshmerga

Iar, pasivitatea kurzilor din Afrin este, în primul rând, pragmatică: au plecat aproape fără să lupte, deoarece era foarte clar că nu aveau nicio posibilitate de a învinge.

În Afrin – spre deosebire, de pildă, de combativitatea numantină de care au dat dovadă la Kobane, în 2014, – spațiul aerian era dominat total de aviația turcă, care, în caz de nevoie, ar fi putut fi sprijinită și de aviația rusească.

Să se fi baricadat în Afrin, ar fi însemnat să se sacrifice inutil. Să nu uităm că, în Kobane, acum 4 ani, situația era total diferită: atunci, acolo, spațiul aerian era controlat în întregime de americani, iar bombardamentele acestora asupra pozițiilor islamiste au fost tot atât de decisive (dacă nu și mai mult), ca aportul infanteriei kurde la cucerirea orașului. Desigur, atunci, kurzii au fost „prieteni foarte buni” ai Washingtonului, deoarece America a avut mare nevoie de ei. Pe urmă…

POSIBIL STAT KURDAșa ar arăta un stat kurd

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

AFRIN 1

SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON

La conquista turca de la ciudad siria de Afrín, cerca de la frontera con Turquía, plantea una serie de preguntas encabezadas por la de dos pasividades: la de Washington y la de los guerrilleros kurdos – los peshmerga -, considerados hasta ahora como la mejor infantería involucrada en el conflicto sirio.

La conducta estadounidense es coherente con toda su política en el Oriente Medio, una política concebida para conservar al menor precio posible las zonas de influencia consideradas irrenunciables (a las otras se ha renunciado hace ya tiempo).

En este planteamiento, los kurdos han desempeñado el papel de “amigos de quita y pon”. Los de Irak, porque armados, entrenados y financiados por los EE.UU. han sido esenciales en la derrota del Estado Islámico (EI); y los de Turquía – las guerrillas comunistas del PKK -, porque representaban un complemento importante de los primeros. Pero, ni unos, ni otros fueron nunca interlocutores del agrado de Washington. El PKK está mal visto por comunista e incluso figura en la lista de organizaciones terroristas del Departamento de Estado. Y los kurdos iraquíes, porque su meta final latente de crear un Estado pan kurdo en el Oriente Medio, a costa de territorios de Irán, Irak, Siria y Turquía acabaría por pulverizar la ya frágil estabilidad de toda la zona.

Fuerzas kurdas peshmergaFuerzas kurdas peshmerga

Si a ello se suma que Turquía, sí, que es un aliado institucional de los EE.UU. en la Alianza Atlántica y que bajo el mandato de Erdogan ha planteado la erradicación del nacionalismo kurdo como meta prioritaria de su política, Washington no ha dudado en abandonar a los kurdos del norte de Siria. Para hacerlo, naturalmente no ha aducido estas razones, sino un formalismo jurídico: la alianza con los peshmerga para combatir al EI no abarcaba la ciudad de Afrín y territorios contiguos.

También la pasividad kurda en Afrín es ante todo pragmática: se fueron sin luchar apenas, porque les resultaba evidente que no tenían la menor posibilidad de éxito.

En Afrín – a diferencia, por ejemplo, de la combatividad numantina que exhibieron en la conquista de la ciudad de Kobane, en  2014, – el espacio aéreo estaba totalmente dominado por la Aviación turca que, de necesitarlo, incluso podría haber sido apoyada por la rusa.

Forte feminine peshmergaFuerzas  femeninas peshmerga

Atrincherarse en Afrín equivaldría a inmolarse estérilmente. Porque no hay que olvidar que, hace 4 años, en Kobane, la situación era inversa: entonces y allá, el espacio aéreo era monopolio estadounidense y sus bombardeos de las posiciones islamistas fueron tanto o más decisivas que la infantería kurda en la conquista de la ciudad. Claro que, en aquel entonces, los kurdos aún eran “amigos de pon” para Washington.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Anuncios