LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO

LIBIA 1

LIBIA, HAOS TOTAL

Diplomația occidentală se mândrește că ar fi obținut în Tripoli „un armistițiu premergător pacificării definitive”; însă, rapoartele medicale din capitală infirmă categoric acest lucru: în prima săptămână, după încetarea focului, bilanțul ciocnirilor a fost de 50 de morți și 140 de răniți…

Ironia tristă a acestui caz este că ambele informații sunt adevărate; diplomații occidentali au reușit să obțină acest armistițiu între puțini protagoniști politici libieni, iar morții și răniții sunt printre cei care formează restul din puzderia de gherile și bande armate care mișună prin țară. Cu acestea occidentalii nu au stat de vorbă pentru a ajunge la o relativă pacificare, astfel încât ele, acum, se simt sfidate, deoarece sunt excluse din acorduri și, în consecință, nu vor avea parte de beneficiile economice promise de occidentali.

De fapt, tragedia libiană are o istorie veche: nici în ziua de azi țara nu are o societate stabilă și bine structurată. Din punct de vedere cultural și istoric, Libia este un teritoriu divizat, iar zonele orientală și occidentală nu au încetat să se macine și să se lupte între ele. Regimul dictatorial al lui Gaddafi a reușit să disciplineze întrucâtva societatea libiană sub amenințarea baionetelor.

Prăbușirea regimului lui Gaddafi (provocată de Franța cu consimțământul relativ al americanilor) a readus Libia la statutul său social-politic obișnuit: un stat-fantomă cu o societate tribală, în care puterea reală o au gherilele, bandele armate urbane, mini-armatele personale și gărzile care se formează ocazional când există perspectiva de a jefui sau a pune mâna foarte ușor pe ceva bani, așa cum este acum contrabanda cu emigranții subsaharieni ilegali (după unele calcule, acum, s-ar afla în Libia un sfert de milion!) care speră să ajungă în Europa.

Fayez al SarrahFayez al Sarrah

Desigur, Libia are și o structură politică (mai bine zis, două) cu aparență parlamentară – autointitulatul „Guvern de Convergență Națională”, condus de Fayez al Sarrah -, însă slăbiciunea militară și economică a acestuia este atât de mare încât se lipsesc de el toți cei care dispun de o mână – sau de regimente întregi – de oameni înarmați. Batalioanele lui Sarrah nu pot și nici nu încearcă măcar să se impună; nici exoticei „Brigăzi a 7ª” cu baza în Tahuna, la 65 de kilometri de Tripoli, și cu atât mai puțin în fața celei mai mari forțe din țară, armata lui Califa Haftar, care controlează toată partea răsăriteană a Libiei.

Califa HaftarCalifa Haftar

În mod surprinzător, armistițiul promovat de occidentali nu a fost negociat nici cu Haftar, nici cu  Brigada a 7ª, și nici cu vreuna dintre mafiile și milițiile care controlează traficul cu emigranți… Pare a fi un acord de nimic, însă, întotdeauna dă bine să faci încă un pas spre pace, chiar dacă pacea este un fel de… tare aș vrea, dar, nu se poate.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LIBIA, EL CAOS MÁXIMO

LIBIA 2

La diplomacia occidental alardea de haber logrado en Trípolis “un armisticio precursor de la pacificación definitiva”; los partes médicos de la capital lo desmienten crudamente: en la primera semana del alto el fuego se registraron 50 muertos y 140 heridos por arma de fuego…

La triste ironía del caso es que las dos noticias son verdaderas; los diplomáticos occidentales acordaron el armisticio con unos pocos protagonistas políticos libios y los muertos y heridos van a cuenta del resto de la miríada de guerrillas y banderías que pululan por el país. Y estas no sólo no han sido abordadas por los occidentales para una relativa pacificación, sino que se han visto literalmente desafiadas por los acuerdos, ya que, al quedar excluidas del pacto, también quedaban excluidas de los beneficios económicos que prometieron los occidentales.

En realidad, la tragedia libia viene de lejos y tiene sus raíces en que hasta el día de hoy el país no ha logrado tener una sociedad estable y estructurada. Cultural e históricamente Libia es un territorio triple y en el que las zonas oriental y occidental no han dejado de competir y combatir entre sí. El régimen dictatorial de Gaddafi logró disciplinar la sociedad tribal libia a punta de bayoneta.

El hundimiento (promovido en su día por Francia con el relativo consentimiento estadounidense) del régimen de Gaddafi devolvió Libia a su estado socio-político habitual : un Estado fantasma  con una sociedad tribal en el que el poder real lo ejercen guerrillas, partidas armadas urbanas, mini ejércitos personales y bandería que se forman ocasionalmente cuando hay perspectivas de botín o negocio fácil, como el contrabando de emigrantes ilegales subsaharianos (se calcula que actualmente hay en Libia un cuarto de millón de ellos) hacia Europa.

Fayez al SarrajFayez al Sarraj

Naturalmente, Libia tiene también una (mejor dicho, dos) estructura política de barniz parlamentario – el autodenominado “Gobierno de Convergencia Nacional”, presidido por Fayez al Sarraj -, pero cuya endeblez militar y económica es tal que prescinden de él todos los que disponen de un puñado – o unos regimientos – de gente armada. Los batallones de Sarraj no pueden ni intentan imponerse a nadie; ni a la exótica “7ª Brigada” asentada en Tahuna, a 65 kms de Trípolis ni muchísimo menos a la mayor fuerza armada del país, el ejército de Califa Jaftar, quien controla todo el Este de Libia.

Califa Jaftar

Califa Jaftar

Sorprendentemente, el armisticio promovido por los occidentales no se negoció ni con Jaftar, ni con la 7ª Brigada” ni con ninguna de las mafias y milicias que controlan el tráfico de emigrantes… Parece un acuerdo de casi nada, pero siempre luce mucho eso de dar un paso hacia la paz, aunque sea la paz del quiero y no puedo.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

Anuncios