MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA

Lukashenko y Putin 1

Lukașenko și Putin

MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI

Unul dintre cele mai urâte coșmaruri pe care le-au avut și le au țările mici, de-a lungul istoriei, este vecinătatea cu o mare putere. În prezent, povara aceasta o duce în spinare Belarus, datorită Federației Ruse, cu toate că Minsk nu recunoaște acest lucru din orgoliu, iar, pentru Moscova, o astfel de recunoaștere ar fi ceva…de prisos.

În ziua de azi, două sunt problemele bieloruse cu Rusia: prima, slăbiciunea economică, ușurată, în oarecare măsură, de când a devenit independentă, în urma dispariției URSS, prin ajutoare generoase din partea Rusiei; cealaltă problemă este strădania lui Putin de a reabsorbi în Federația Rusă toate țările care au alcătuit cândva URSS.

De fapt, dacă entitatea politică și istorică a Republicii Belarus este recunoscută, viabilitatea ei economică a fost, mai mult sau mai puțin politică, doar în macro-structura URSS. Când aceasta s-a dezmembrat într-o serie de republici independente, Rusia a venit în ajutorul Minsk-ului, deoarece, astfel, putea să-și exercite hegemonia în continuare, prin pârghiile economice. Ajutoarele rusești au constat din mari credite cu dobânzi mici, precum și din livrarea de hidrocarburi la preț scăzut. Belarus se ocupa cu rafinarea țițeiului rusesc – gazele le oprea pentru consumul propriu, iar celelalte produse rafinate le reexporta; în felul acesta, obținea ușor venituri decisive pentru balanța sa de plăți.

Însă, în prezent, cu o piață mondială a hidrocarburilor în scădere, Rusia însăși are mari probleme în a-și vinde aceste produse. Pentru a-și spori vânzările, Moscova a recurs la un truc fiscal – scade masiv și progresiv taxele pentru export, în schimb, ridică vertiginos impozitul pe extragerea țițeiului, ceea ce sporește prețul de vânzare a acestei materii prime. Pentru Belarus, acest lucru înseamnă pierderi enorme (aproximativ 400 de milioane de dolari, în fiecare an) din veniturile obținute prin vânzarea produselor rafinate în străinătate.

Acestei mari provocări trebuie să-i răspundă președintele bielorus, Alexandru Lukașenko; o provocare agravată de reactivarea pe care vrea să i-o impună omologul său rus – Vladimir Putin –  a pactului pentru a forma un „Stat comun”, pe care l-au semnat (dar, nu l-au îndeplinit, până acum) Rusia și Belarus, după dispariția URSS, prin anii 90. Încă de pe atunci, Moscova năzuia să-i succeadă Rusiei staliniste ca mare putere. Dar, nici circumstanțele politice, și nici propria slăbiciune financiară nu permiteau acest lucru, în anii aceia.

Putin crede că acum situația e diferită. Nu că țara sa s-ar scălda în abundență, ci pentru că conjunctura internațională îi lasă mai multă marjă de manevră și pentru că slăbiciunea vecinilor săi  – cu excepția Kazahstanului – este, acum, mult mai mare. Și, primul pas pentru această reînviere a „Marii Rusii” ar fi unirea Federației Ruse cu Ucrania și Belarus.

În Ucraina nu i-au ieșit pasiențele lui Putin deoarece a mers pe calea cea mai dură, dar, acum, Crimeea este a rușilor. Și, cum o a doua încercare expansionistă pe cale militară este de neînchipuit, Kremlinul încearcă, acum, calea economică. Micșorarea fondurilor nu-i mai permite lui Lukașenko să facă nazuri sau chiar să cocheteze cu Occidentul, cum a făcut în ultimii ani. Profitând de noua situație, Moscova se umflă în pene, până într-atât, încât ambasadorul rus la Minsk, Mihail Babici, a ajuns să afirme, recent, că Belarusului i-ar merge mult mai bine în pretinsul „stat comun”, decât în actualul „Spațiu euroasiatic”, o modestă versiune orientală a Pieței Comune.

Mihail Babici 1

Mihail Babici

Această declarație dobândește o relevanță specială, deoarece opinia publică bielorusă nu vorbește de Babici ca despre un ambasador rus, ci despre „guvernatorul general rus”…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

BELARUS 1

MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA

Una de las peores pesadillas de las pequeñas naciones a lo largo de la Historia ha sido la vecindad con una gran potencia. Actualmente, esta carga la está padeciendo Bielorrusia con la Federación Rusa, aunque Minsk lo niegue por orgullo y Moscú, también… pero, por redundante.

Hoy en día, los problemas bielorrusos con Rusia son dos: uno, la debilidad económica del país, aligerada desde su independencia tras la desaparición de la URSS por generosas ayudas rusas; el otro y mayor es el empeño de Putin de reabsorber en la Federación Rusa a todas la naciones que habían formado parte de la URSS el siglo pasado.

En realidad, si la entidad política e histórica de Bielorrusia es innegable, su viabilidad económica solo era más o menos posible en la macro estructura de la URSS. De ahí que al desmembrarse ésta en una serie de repúblicas independientes, Rusia vino en socorro de Minsk, ya que, así, seguía ejerciendo su hegemonía por la vía económica. La ayuda rusa han sido grandes créditos a reducido interés y el suministro de hidrocarburos a bajo precio. Bielorrusia refinaba el petróleo ruso – el gas ha sido mayormente para consumo propio – y reexportaba los productos; así obtenía unos ingresos fáciles y decisivos para la balanza de pagos del país.

Pero, hoy en día, con un mercado mundial de los hidrocarburos a la baja, Rusia misma tiene problemas para vender los suyos. A fin de incrementar sus ventas, Moscú ha recurrido a una artimaña fiscal – drástica rebaja progresiva de los aranceles de exportación y fuerte elevación de los gravámenes sobre la extracción que repercuten en el precio de venta de la materia prima. En el caso de Bielorrusia, esto significa una enorme merma (unos 400 millones de dólares anuales) de los beneficios en la venta de los refinados que exporta.

Ello constituye un nuevo desafío para el presidente bielorruso, Alejandro Lukashenka: un desafío agravado por la reactivación que quiere imponerle su colega ruso – Vladimir Putin –  al pacto “Estado común” que firmaron (y no promovieron hasta ahora) Rusia y Bielorrusia, a raíz de la desaparición de la URSS, en los 90. Ya entonces Moscú tuvo claro que aspiraba a suceder a la Rusia estalinista como gran potencia. Pero, ni las circunstancias políticas, ni la propia debilidad financiera lo permitían en aquellos años.

Putin cree que ahora es distinto. No porque su país nade en la abundancia, sino porque la coyuntura internacional le deja mucho más margen de maniobra y porque la debilidad de sus vecinos – Kazakstán, aparte – es mayor que antes. Y el primer paso para esta hipotética resurrección de la “Gran Rusia” es la unión de la Federación Rusa con Ucrania y Bielorrusia.

En Ucrania se le han torcido algo las cosas a Putin por ir a la brava, pero ya es rusa Crimea. Y como una segunda intentona expansionista por la vía militar ya es impensable, el Kremlin lo intenta ahora por la vía económica. La merma de fondos ya no le permite a Lukashenka remolonear y hasta coquetear con Occidente como en los últimos años y esto ha envalentonado a Moscú hasta el extremo de que el embajador ruso en Minsk, Miguel Babich, haya declarado recientemente que a Bielorrusia le iría mucho mejor en el pretendido “Estado común” que en el actual “Espacio euroasiático”, una modesta versión oriental del Mercado Común.

Mijail Babich 2

Mijail Babich

Y la declaración adquiere especial relevancia si se tiene en cuenta que la opinión pública bielorrusa no habla de Babich como del embajador ruso, sino como del “gobernador general ruso”…

BELARUS 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Anuncios