ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER

Abstract vector color map of Algeria country

ALGERIA: MAFIA PUTERII

Actuala criză din Algeria este relativ greu de înțeles, deoarece puterea nu se află doar în câteva mâini, ci într-o întreagă rețea de interese și personaje, care, în ansamblul ei, se aseamănă mai mult cu mafia siciliană, decât cu o competiție programatică între niște organizații politice.

Această  situație nu se datorează atât societății algeriene, cât procesului de cucerire a independenței (în 1962) față de Franța. Acea independență a fost rodul impulsului politic dat de intelectualii algerieni formați în Franța, sprijinului adus cu sacrificii de întreaga populație magrebiană și de organizația militară a gherilei. Mai ales kabilienii din zona de graniță cu Tunisia au avut un rol, poate și mai important, decât subversiunea urbană a FLN (Frontul de Eliberare Națională).

Însă, a lupta pentru libertate nu înseamnă automat și crearea unei țări viabile. Imensa majoritate a locuitorilor, chiar și cei din interiorul țării care duc o viață aproape nomadă, năzuiau la independență. Dar, exista o infinitate de concepții în legătură cu ce fel de Stat se dorea… și apropape nicio structură socială sau economică, autentic algeriană, în stare să ducă la o construcție statală a acelei independențe.

Cea mai bine organizată, finanțată și ierarhizată, la începutul anilor 60, era forța militară, și ea a fost, din primul moment, motorul – și conducătorul ! – politicii țării. Dar, dacă militarii au fost forța cea mai mare și cel mai bine organizată, asta nu însemna că nu era plină de rivalități și de ambiții personale. Din această cauză nici nu a putut să se impună ca forță unică.

Șefii gherilei nu s-au putut înțelege cu ierarhia FLN și nici cu liderii musulmani, care au tot încercat, dar fără succes, să-i dea țării un profil mult mai religios. Intervenția militarilor – sângeroasă – în criza din anii 90 a reușit să îi marginalizeze pe islamiști, însă, prețul a fost pierderea unei mari părți din sprijinul popular.

De aceasta s-au folosit cadrele FLN-iste pentru a-și asuma un protagonism politic. Într-un stat în care totul trebuia să fie construit de la zero, aceste cadre aduceau meritele gherilei urbane și acel nucleu de organizație clandestină care putea să devină o întreagă Administrație Publică. Dar, aceste cadre nu au fost suficiente, au fost prea puține, și, în plus, au fost divizate de ambiții personale, le lipsea finanțarea, astfel că au sfârșit prin a accepta o alianță: ele, militarii și întreprinzătorii naționali. Această simbioză era ușor de realizat – aș spune chiar că era obligatorie – deoarece, în Algeria, clientul cel mai mare este statul, care dispune de venituri enorme, grație zăcămintelor de hidrocarburi.

Abdelaziz Buteflika 1

Abdelaziz Buteflika

Desigur, din toate acestea nu se recunoaște nimic în mod oficial, dar, este un secret trâmbițat faptul că puterea este o înțelegere între aceste trei forțe. Președintele Bouteflika și-a preluat această funcție, în 1999, grație sprijinului primit din partea generalilor, dar, acum el este serios afectat de un atac cerebral suferit în 2013 (e aproape orb), iar, funcțiile sale le-a preluat, de fapt, fratele său, Saïd, mai tânăr cu 21 de ani. Iar, dacă clanul Bouteflika reprezintă puterea politico-militară, în fruntea întreprinzătorilor se află Ali Haddad, cel mai mare constructor din țară, stăpân al unui imperiu economic care posedă mai multe mijloace de informare. În ceea ce privește brațul militar, principala figură este, acum, generalul Ahmed Gaïd Salah – de 74 de ani -, vice-ministru al Apărării și șeful Marelui Stat Major.

În sfârșit, dacă aceasta este presupusa mafie a puterii, acum, în viața politică a țării a apărut un factor nou și imprevizibil: poporul. Deteriorarea continuă a nivelului de trai a exacerbat enorm starea de spirit a poporului, ceea ce face aproape imposibil de prezis dacă se va ajunge la vreun pact, după atâtea aranjamente politice secrete.

ALGERIA 2

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER

ALGERIA 3

La actual crisis argelina es relativamente difícil de entender, porque el poder no está en unas pocas manos, sino en todo un entramado de intereses y personajes, que, en su conjunto, se parece más a la mafia siciliana que a una competición programática de organizaciones políticas.

Esta situación tiene poco que ver con la sociedad argelina y mucho con la conquista de la independencia (1962) contra Francia. Esa independencia fue fruto del impulso político de los intelectuales argelinos formados en Francia, el sacrificado apoyo de toda la población magrebí y la organización militar guerrillera. Sobre todo los kabileños de la zona fronteriza con Túnez jugaron, aquí, un papel posiblemente más importante que la subversión urbana del FLN (Frente Nacional de Liberación).

Pero, luchar por la libertad no es crear un país viable. La inmensa mayoría de los habitantes, incluso los del interior que llevan una vida casi nómada, ansiaba la independencia. Pero, había una infinidad de concepciones en cuanto al tipo de Estado que se quería y casi ninguna estructura social o económica auténticamente argelina capaz de darle una estructura estatal a esa independencia.

Lo mejor organizado, financiado y jerarquizado, a comienzos de los 60, era la fuerza militar y ella ha sido desde el primer momento uno de los motores – ¡ y conductores ! – de la política del país. Pero, si los militares constituían la fuerza mayor y mejor organizada, no por eso dejaba de estar aquejada de rivalidades y ambiciones personales. Por eso no ha podido imponerse como fuerza única.

Los jefes guerrilleros se las tuvieron tiesas con la jerarquía del FLN y los líderes musulmanes, que han intentado, repetida e infructuosamente, imprimirle al país un perfil mucho más confesional. La intervención – sangrienta – de los militares en la crisis de los 90 consiguió marginar a los islamistas, pero al precio de perder gran parte del apoyo popular.

Eso lo aprovecharon los cuadros FLN-istas para asumir protagonismo político. En un Estado en el que estaba todo por hacer, ellos aportaron los méritos de la guerrilla urbana y ese tronco de organización clandestina que podía derivar en toda una Administración Pública. Pero, carentes de cuadros suficientes, desgarrados por personalismos y sin financiación, acabaron por hacer una triple alianza del poder: ellos, los militares y el empresariado nacional. Esa simbiosis era tanto más fácil – casi diría obligada – por cuanto, en Argelia, el mayor cliente es el Estado, que dispone de enormes ingresos, gracias a los yacimientos de hidrocarburos.

Abdelaziz Buteflika 2

Abdelaziz Buteflika

Evidentemente, nada de eso es oficial, pero, es un secreto a voces que el poder es un compromiso entre estas tres fuerzas. El presidente Bouteflika asumió el cargo, en 1999, gracias al apoyo de los generales, pero, hoy en día, está fuertemente afectado por un derrame que padeció en el 2013 (está casi ciego) y sus funciones las ha asumido, de hecho, su hermano, Saïd, 21 años más joven. Y si el clan de los Bouteflika encarnaba el poder político-militar, el empresarial lo encabeza Ali Haddad, el constructor más importante del país y dueño de un imperio económico que incluye varios medios informativos. En cuanto al brazo militar, su principal figura es, actualmente, el general Ahmed Gaïd Salah – de 74 años -, viceministro de Defensa y jefe del Estado Mayor.

Por último, si ésta es la presunta mafia del poder, ahora, ha aparecido un factor nuevo e imprevisible en la vida política del país: el pueblo. El constante deterioro del nivel de vida ha exacerbado enormemente los ánimos de la gente y hace casi imposible predecir, actualmente, ningún pacto, tras las bambalinas políticas.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Anuncios