ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI

 

Consiliul Național Român Central al cărui președinte a fost Ştefan Cicio Pop

Puțini sunt aceia care știu că în Arad s-au făcut pregătirile pentru Marea Unire din 1918. Că Aradul a fost, de fapt, capitala Unirii.

De ce orașul Arad ?

Pentru că la Arad si-a stabilit sediul, chiar în casa lui Ştefan Cicio Pop, Consiliul Național Român Central (C.N.R.C.) – guvernul provizoriu al Transilvaniei – cel care a pregătit unirea.

Momentul stabilirii a fost determinant. Aici s-au luat deciziile și aici s-a organizat totul, pas cu pas. Aici s-a convocat adunarea de la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horea, un loc simbolic legat, mai ales, de Mihai Viteazul.

Câmpul lui Horea se afla la o distanță relativ egală de locurile de unde aveau să sosească delegații din zonele mai îndepărtate ale Transilvaniei, convocați de C.N.R.C. (Textul convocării a fost publicat de C.N.R.C. la 20 noiembrie 1918).

„La finele veacului al XIX-lea, Aradul avea să devină centrul marilor decizii politice, locul spre care migra întreaga intelectualitate, izvorul speranței în dreptatea istoriei. Au fost deceniile în care s-a activat întregul mecanism de promovare și conservare a identității românești.” – scrie Felicia Aneta Oarcea în Introducerea pe care a făcut-o Albumului: ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI, un album omagial care arată importanța extraordinară pe care a avut-o acest oraș în făurirea Marii Uniri din 1918.


Arad, Piața Avram Iancu, 1918

Albumul omagiază marile personalități care au pregătit, cu tenacitate, împlinirea Idealului Unirii: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu, dar și întreaga Generație a Unirii, persoane care au participat la evenimentele de acum o sută de ani și care au contribuit la împlinirea unității statale și naționale a românilor.

Sunt prezentate documente, unele dintre ele inedite: fotografii, scrisori, ilustrate sau telegrame, legate de evenimentele din 1918, ale personalităților epocii (dar și ale oamenilor de rând), fotografii ale obiectelor lor personale, documente de călătorie etc.


Vasile Goldiș

Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român Central

Vasile Goldiș și Ioan Suciu

Albumul consemnează, de pildă, vizita la Arad, la 16/29 decembrie 1918 (la nici o lună de la Marea Unire), a generalului Henri Mathias Berthelot, comandantul trupelor franceze de pe frontul din răsărit.


Vizita generalului Berthelot la Arad, 29 decembrie 1918

Și este un proiect editorial unic, desigur dedicat Centenarului Marii Uniri. Titlul său: ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI arată un fapt mai puțin cunoscut, acela că la Arad s-a conceput România Mare.

Albumul, publicat de Editura Gutenberg Univers Arad, este opera unei echipe ingenioase, de la Complexul Muzeal Arad, care a reînviat Generația Unirii, care i-a reînviat pe Părinții fondatori ai României Mari care au trăit acum o sută de ani. Merită s-o menționăm:

Manager al proiectului:  dr. Peter Hügel
Coordonator al proiectului: dr. Felicia Aneta Oarcea
Restaurator: Drd. Ioan Paul Colta
Restaurator: Alina Mladin
Conservator: Delia Kelemen
Fotograf: Nelu Scripciuc

Casa lui Ştefan Cicio Pop, Arad, sediul Consiliului Național Român Central, 1918

Casa lui Ştefan Cicio Pop, Arad, azi

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios