FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA

NEW HORIZONS 1

5 decembrie 2017 – o zi cu două recorduri istorice pentru NASA

Agenția Spațială Americană (NASA) a publicat, pe 8 februarie anul acesta, câteva fotografii pe care tocmai le-a primit de la sonda spaţială New Horizons.

Fotografiile – istorice ! –  au surprins pentru prima dată imagini unice din roiul de stele deschis Wishing Well/Fântâna Dorințelor și din misterioasa Centură a lui Kuiper.

New Horizons se afla, pe 5 decembrie 2017, la o distanţă de 6, 12 miliarde de km de planeta noastră sau, altfel spus, la 40,9 unități astronomice  (aproape de 41 de ori distanţa medie Pământ-Soare)…

… adică la cea mai mare distanţă faţă de Pământ la care a ajuns vreodată o sondă spațială a pământenilor.

În timp ce făcea o calibrare de rutină a cadrului camerei sale telescopice, Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), îndreptată spre Wishing Well (Fântâna Dorinţelor) – o formaţiune stelară galactică deschisă pe care are misiunea să o observe –  New Horizons, a captat, pentru prima dată, o imagine unică a Fântânii Dorințelor:

Wishing Well Fântâna DorinţelorIată imaginea surprinsă de camera de fotografiat a sondei

Distanța la care se afla New Horizons atunci când a făcut această fotografie, pe 5 decembrie 2017, este mai mare decât distanța la care se afla nava Voyager 1 când, pe 14 februarie 1990, aceeași cameră Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), aflată atunci pe Voyager 1, a fotografiat Pământul, când și-a îndreptat camerele spre sistemul solar, înainte de a și le închide.

Pe 14 februarie 1990, Voyager 1 era la o depărtare de 6,06 miliarde de km de Terra (40,5 unități astronomice) când a făcut o fotografie devenită celebră a planetei noastre, văzută ca un punct de un albastru pal (de aceea s-a și numit Pale Blue Dot).

Pale Blue Dot

Pale Blue Dot – o poză unică compusă din 60 de imagini pe care Voyager 1 le-a captat când și-a întors camerele spre Pământ, înainte de a și le închide.

Această depărtare de 6,06 miliarde de km de Terra, la care se găsea Voyager 1 când a făcut „din depărtare” „portretul Pământului”, a fost, până pe 5 decembrie 2017, timp de 27 de ani, cea mai mare distanță de la care s-a realizat o fotografie în spațiu !

LORRI – spun entuziasmați cei de la NASA, și-a depășit, după 27 de ani, propriul record, pe 5 decembrie anul trecut, când a fotografiat roiul de stele Fântâna Dorințelor … de la bordul sondei New Horizons, aflată mai departe de casă decât se afla Voyager 1 când a realizat Pale Blue Dot.

Cel mai spectaculos lucru este că, în aceeași zi de 5 decembrie 2017, două ore mai târziu după ce a surprins un colțișor din Fântâna Dorințelor, LORRI și-a depășit noul record, reușind să capteze imaginile a două corpuri/obiecte cerești din misterioasa Centură a lui Kuiper, pe care are misiunea de a o explora.

Cele două „obiecte” cerești (numite KBO/ Kuiper Belt objects) sunt numitele: 2012 ΗΖ84 şi 2012 ΗΕ85.

KBO„Obiectele cerești” 2012 ΗΖ84 şi 2012 ΗΕ85

„New Horizons este de multă vreme o misiune care a înregistrat mai multe premiere: este prima sondă spațială care a studiat planeta Pluto (pentru prima data în 2015-n.n.), prima care va studia Centura Kuiper și cea mai rapidă navă spațială care a fost lansată vreodată. Acum putem face fotografii de la o distanță mai mare de Pământ decât a făcut vreodată vreo navă în toată istoria cuceririi spațiului cosmic” – a declarat cercetătorul principal, Alan Stern, de la Southwest Research Institute in Boulder, Colorado. (“New Horizons has long been a mission of firsts — first to explore Pluto, first to explore the Kuiper Belt, fastest spacecraft ever launched,” said New Horizons Principal Investigator Alan Stern, of the Southwest Research Institute in Boulder, Colorado. “And now, we’ve been able to make images farther from Earth than any spacecraft in history).

În continuare sonda New Horizons este programată să se întâlnească cu planetoidul 2014 MU69 din ΚΒΟ, la 1 ianuarie 2019. Aceasta va fi întâlnirea cu cel mai îndepărtat obiect ceresc de Pământ, din istoria zborurilor spațiale.

În misiunea sa extinsă în Centura Kuiper, începută în 2017, New Horizons va studia cel puțin 20 de obiecte cosmice (ΚΒΟ), planete pitice și „Centauri” (foste ΚΒΟ cu orbite instabile care se încrucișează cu orbitele planetelor gigant din sistemul solar). Le va analiza forma și suprafața și va constata dacă au sau nu luni sau inele și  va face aproape neîntrerupt măsurători ale plasmei, ale prafului și ale gazelor neutrale pe care le va întâlni pe drum.

Acum sonda se află în stare de hibernare, dar operatorii de la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Johns Hopkins University, Laurel, Maryland, o vor trezi din somnul ei electronic pe 4 iunie 2018, ca să se pregătească de întâlnirea-i istorică, de Anul Nou, în 2019, cu planetoidul  2014 MU69, despre care vrea să afle dacă are sateliți.New Horizons 3

New Horizons

Sursa: site-ul oficial al NASA, 8 februarie 2018.

Note:

  1. Fotografiile au fost publicate de NASA pe 8 februarie la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ.
  2. New Horizons (Orizonturi Noi) este o sondă spațială creată de NASA cu misiunea specială de a studia planeta pitică Pluto și sateliții ei, pe care le-a survolat pentru prima dată la jumătatea lui iulie 2015. Un alt obiectiv al misiunii sale este studierea Centurii lui Kuiper, din care face parte sistemul plutonian. New Horizons este prima misiune spațială care explorează această regiune a sistemului solar, foarte puțin vizibilă de pe Pământ, chiar și cu cele mai bune telescoape . Obserațiile făcute de ea se așteaptă să aducă informații importante despre procesul de formare a sistemului nostru solar.

AUTOR:  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios