Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija

NEBRIJA 3Aniversare: mama gramaticilor neolatine

Prima gramatică a unei limbi romanice (neolatine) a aparut la 18 august 1492.

Autorul ei se numea Antonio Martínez de Cala și se născuse la Nebrija, lângă Sevilla, Spania. A studiat la universitățile din Salamanca (Spania) și Bologna (Italia).

Această Gramatică a marcat începutul studierii științifice a limbilor neolatine și a lingvisticii romanice. Avea 66 de pagini și a fost editată de un tipograf din Salamanca, rămas anonim.

Prin această lucrare „el castellano” – adică limba spaniolă – trecea examenul pentru a deveni limba cultă, cu reguli și norme gramaticale proprii, deoarece, până atunci, „latiniștii” o considerau limbă vulgară.

În treacăt să amintim că, mult timp în Evul Mediu, cei care compuneau versuri, dacă acestea nu erau în latină, nu erau considerați poeți, ci simpli truveri sau trubaduri (în traducere: „găsitori de rime” sau improvizatori!).

Ce este foarte interesant în Prefața acestei gramatici – gramatica dedicată reginei Isabel la católica – este faptul că Antonio Martínez de Cala, autorul ei, prevestea un mare viitor limbii spaniole: “siempre la lengua fue compañera del imperio” – întotdeauna limba a însoțit imperiul.

 GRAMMATICA DE NEBRIJACoperta Gramaticii lui Nebrija/Grammatica Antonii Nebrissensis, 1550, Biblioteca Gonzalo de Berceo

NEBRIJA 5Portretul lui Antonio de Nebrija în volumul Retratos de Españoles ilustres/Portrete ale spaniolilor iluștri, Real Imprenta de Madrid/Imprimeria Regală, 1791

 INCIPIT PROLOG NEBRIJAIncipit și Prologul Gramaticii lui Nebrija (Gramática castellana) Salamanca, 18 august 1492

Antonio Martinez de Cala, care avea să se numească mai târziu Antonio de Nebrija, după locul nașterii sale, nu avea cum să știe că, în același an 1492, Cristóbal Colón (Cristofor Columb) avea să descopere, pentru Regii Spaniei, Lumea Nouă, adică America.

Și, într-adevăr, „el castellano” avea să devină limba maternă și oficială a zeci de popoare și țări, o limbă foarte unitară, vorbită astăzi de peste 500 de milioane de persoane, mai unitară decât în propria țară de origine, Spania, după cum și engleza vorbită în SUA, Canada și Australia este mai unitară decât în Anglia.

Siempre la lengua fue compañera del imperio – se aplică și în cazul României: în mai puțin de 200 de ani, Imperiul Roman a impus pe meleagurile noastre o limbă latină mai unitară decât în propria Italie.

 NEBRIJA 6Statuia lui Antonio de Nebrija, la intrarea Bibliotecii Naționale din Madrid; marmură italiană; opera sculptorului Anselmo Nogués García, 1892

ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ARIADNA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s