SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP

Etiquetas

, ,

TRUMP 2

SINGURĂTATEA LUI TRUMP       Washington, Diana Negre

Combativul președinte Trump este obișnuit – și pregătit, poate chiar doritor – ca rivalii săi democrați să i se tot opună, dar, probabil, nu se aștepta să fie contrazis chiar de republicani, de oamenii din propriul său partid.

Se știe că Trump nu a avut nimic în comun cu republicanii înainte de a se lansa în aventura prezidențială, până într-atât, încât familia sa nu a putut vota în favoarea sa, în alegerile primare… deoarece nu a avut timp să părăsească rândurile Partidului Democrat.

TRUMP 1

Însă, alegerile de acum mai bine de doi ani au schimbat această situație și, la fel ca predecesorii săi republicani, Trump este, în prezent, liderul Partidului Republican și, desigur, și șeful guvernului.

Ceea ce s-a întâmplat în ultmele zile nu pare să se potrivească cu această poziție: șefii diferitelor departamente ale securității naționale, ca cei ai FBI și CIA, chiar și directorul național al serviciilor de Inteligență, au fost toți de acord în al contrazice pe Trump.

Într-o ședință a Congresului, la care au participat toți acești șefi, ei au dat asigurări că în locuri foarte importante pentru SUA cum sunt: Iran, Rusia sau Coreea de Nord, situația nu este așa cum o prezintă Trump. La fel și în cazul Statului Islamic, care, după părerea lui Trump, ar fi pe sfârșite, dar care, lor, li se pare a fi tot atât de periculos ca înainte.

În privința Iranului, experții susțin că această țară respectă acordurile nucleare, în timp de Trump afirmă că le încalcă  în mod constant. Ei nu cred că Coreea de Nord vrea într-adevăr să renunțe la programul său atomic, contrar a ceea ce prevede Trump, care se pregătește, deja, pentru o noă întâlnire cu Kim Jong-un.

Nici Rusia nu e văzută cu aceeași ochi: Trump pare să creadă că relațiile s-ar putea îmbunătăți, pentru a o despărți de China, în timp ce înalții funcționari ai serviciilor de inteligență opinează că Moscova și Beijing sunt două capitale mai unite și mai pornite ca niciodată împotriva Washingtonului.

Pentru președinte, situația trebuie că este dificilă, doarece acești funcționari nu fac parte din “statul profund”, din structurile stabilite, care refuză să-l accepte: toți aceștia au fost numiți chiar de Trump.

Donald Trump

Să mai adăugăm că și Senatul, controlat de republicani, i-a dat peste nas președintelui, săptămâna aceasta: o rezoluție, propusă de însuși președintele acestei Camere, republicanul Mitch McConnell, exprimă dezacordul cu decizia lui Trump de a retrage trupele americane din Siria. Nu este nevoie să mai spunem că rezoluția a fost aprobată, căci republicanii dispun de majoritate în Senat… și nimeni nu se putea aștepta ca democrații să se opună, doar pentru a-l apăra pe președinte.

Dar, dacă Trump rămâne tot mai singur în Washington, prietenii săi dintotdeauna nu par să-l părăsească: unii dintre ei semnalează că experții în probleme de securitate comit aceeași greșeală ca predecesorii lor și amintesc că tocmai asemenea experți i-au recomandat președintelui George W Bush să invadeze Irakul, pentru a elimina niște “arme de distrugere în masă”, pe care adversarii lui Bush le-au numit “de distracție în masă”.

Iar sectorul amplu al “evangheliștilor”, adepți habotnici ai literalismului biblic, dar și ai lui Trump, dau crezare putătoarei de cuvânt a Casei Albe, care susține că Trump a ajuns să fie președinte prin voința divină. Însă, asemenea păreri nu-i pot servi ca o consolare, deoarece președintele nu a arătat că ar avea vreo inclinație spre religie.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

LA SOLEDAD DE TRUMP    Washington, Diana Negre

TRUMP 3

El combativo presidente Trump está acostumbrado – y también preparado y quizá hasta deseoso – a que le lleven la contraria sus rivales demócratas, pero lo que probablemente no esperaba es que le contradigan sus correligionarios republicanos.

Es cierto que Trump tuvo poco en común con los republicanos antes de lanzarse a la aventura presidencial, hasta el punto de que parte de su familia no pudo votar a favor suyo en las primarias… porque no les dio tiempo a darse de baja de las filas del Partido Demócrata.

Pero, las elecciones de hace más de dos años cambiaron todo esto y, como sus predecesores republicanos, él es, ahora, el líder del Partido Republicano y, naturalmente, la cabeza del gobierno.

Lo ocurrido en los últimos días no parece encajar demasiado con esta posición: los jefes de diversos departamentos de seguridad nacional, tan importantes como el FBI o la CIA, o incluso el Director Nacional de Inteligencia, estuvieron de acuerdo en posiciones que contradicen a Trump.

Trump, New York, USA - 26 Sep 2018

En una sesión del Congreso en que todos ellos participaron conjuntamente, aseguraron que la situación en lugares tan importantes para Estados Unidos como el Irán, Rusia o Corea del Norte, no es la que presenta Trump. Y otro tanto opinan en cuanto al Estado Islámico, que, según Trump, está ya en las últimas, pero, a ellos les parece casi tan peligroso, como antes.

Por lo que respecta al Irán, estos expertos opinaron que respeta los acuerdos nucleares, que según Trump está violando constantemente, mientras que no creen que Corea del Norte se avenga a eliminar su programa atómico, contrariamente a lo que prevé Trump, quien se prepara ya para otra cumbre con Kim Jong-un

Tampoco a Rusia la ven con los mismos ojos, pues Trump parece creer que se pueden mejorar las relaciones, quizá para separarla de China, mientras que sus máximos funcionarios de inteligencia opinan que Moscú y Pekín están a partir un piñón y más confabulados contra Washington que nunca.

Para el presidente, la situación debe ser algo difícil, porque estos funcionarios no forman parte del “estado profundo”, de las estructuras establecidas que se resisten a aceptarlo: todos ellos han sido nombrados por Trump.

TRUMP 7

Como broche a semejante situación, el Senado, controlado por los republicanos, le dio también calabazas esta semana: una resolución, propuesta nada menos que por el presidente de esta Cámara, el republicano Mitch McConnell, expresaba su desacuerdo con la decisión de Trump de retirar las tropas norteamericanas de Siria. No hace falta decir que la resolución fue aprobada, pues los republicanos son mayoría…y nadie podía esperar que los demócratas se les opusieran para defender al presidente.

Pero, si Trump se está quedando cada vez más solo en Washington, sus amigos de siempre no parecen abandonarle: algunos señalan que los expertos en seguridad pecan del mismo mal que sus predecesores y recuerdan que, en su día, fueron estos expertos quienes recomendaron al presidente George W Bush invadir Irak para eliminar unas inexistentes “armas de destrucción masiva”, que los rivales de Bush llamaban “de distracción masiva”.

Y el amplio sector de miembros de la religión “evangélica”, tan fervorosos del literalismo bíblico como de Trump, escuchan a la portavoz de la Casa Blanca, quien asegura que Trump llegó a presidente por designio divino. Pero, semejantes opiniones tal vez no le sirvan de mucho consuelo, porque el presidente no ha mostrado grandes inclinaciones religiosas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA
Anuncios

NAȘUL VENEZOLAN/EL PADRINO VENEZOLANO

Etiquetas

, , , , , ,

vladimir padrino

Vladimir Padrino

NAȘUL VENEZOLAN       Washington, Diana Negre

Prezența, și chiar mai mult decât atât, continuitatea lui Nicolás Maduro la președinția venezolană nu se datorează atât aparatului chavist, cât sprijinului pe ca i-l dă armata. Sau, mai bine zis, generalul Vladimir Padrino López, în vârstă de 55 de ani, autentic „naș” – în sensul mafiot al cuvântului – care domnește în Venezuela.

Spre diferență de nașii mafiei, generalul Padrino–Nașul, chiar numele-i de familie înseamnă Naș – nu se camuflează în anonimat. E chiar ministru al apărării din 2014 și comandantul șef al Forțelor Armate.

Militar de carieră, format în SUA în lupta psihologică și în operații de gherilă în Fort Benning – un centru de colaborare militară SUA-America Latină, mai conoscut, cu ani în urmă, ca „School of the Americas” – Padrino-Nașul distonează între elitele militare tradiționale sudamericane: este un om incoruptibil, cu o morală solidă, pătruns de ideologia marxistă până în măduva oaselor.

SUA i-au căutat intens punctele slabe și n-au reușit să-i găsească nimic la capitolele: corupție, trafic cu droguri, sau „vicii personale”. Unica pată pe care i-au găsit-o – pentru care există denunțuri împotriva sa în SUA și în Canada – este cea a încălcării drepturilor omului.

Alianța Padrino-Maduro este o adevărată căsătorie de interese. Generalul îl ține pe Maduro la președinție, și, în schimb, acesta lasă țara pe mâna lui Padrino.

maduro și padrino-nașul

Maduro și Padrino-Nașul

Nașul nu este numai ministru de interne și comandant șef al Forțelor Armate, ci și boss-ul cel mare al mineritului și al exploatărilor petroliere din Venezuela, din 2016, când s-a înființat această funcție. De asemenea, este șeful „Marii Misiuni de Aprovizionare și Distribuție”, organism însărcinat cu obținerea și distribuirea de alimente și medicamente în toată țara. „Marii Misiuni” îi sunt subordonate, în prezent, toate ministerele venezolane.

Dacă Padrino-Nașul nu a putut fi corupt până acum, chavismul și-a câștigat, totuși, fidelitatea militarilor prin acordarea de privilegii. Nu numai că ofițerii superiori au salarii mai mult decât îndestulătoare, dar, juridic, sunt atât de răsfățați de regim, încât s-ar putea spune că se bucură de o adevărată imunitate dictatorială. Asta nu înseamnă că, dacă grava criză economică ar provoca o revoluție, ierarhia militară nu și-ar îngriji sănătatea trecând în tabăra adversă.

Crezul lui Padrino este marxismul. Generalul nu prea le are cu dezbaterile ideologice, dar, cei care îl cunosc îl plasează în linia retrograzilor marxiști, foarte aproape de stalinismul anilor 20. Sub conducerea sa, armata venezolană a fost supusă unei intense îndoctrinări, și, în prezent, militarii venezolani au denumirea oficială de luptători chaviști, socialiști și anti-imperialiști.

Faptul că termenul de „chaviști” se află chiar în fruntea definiției este rezultatul viziunii personale a lui Padrino. Să reamintim doar că, în 2002, – când a avut loc și a reușit, doar temporar, o lovitură de stat împotriva lui Hugo Chávez – Vladimir Padrino a aplicat, în Venezuela sa natală, învățăturile  americane ale luptelor de gherilă, organizând un comando militar pentru a contracara lovitura de stat și a-l elibera pe Chávez.

nicolás maduro y vladimir padrino lópez 1

Nicolás Maduro y Vladimir Padrino López

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL PADRINO VENEZOLANO       Washington, Diana Negre

nicolás maduro y su padrino

Nicolás Maduro y su Padrino

La presencia y, aún más, la continuidad de Nicolás Maduro en la presidencia venezolana no se debe tanto al aparato chavista como al apoyo del Ejército. O mejor dicho, del general Vladimir Padrino López, de 55 años, auténtico “padrino” – en el sentido mafioso de la palabra – que impera en Venezuela.

A diferencia de los padrinos de la mafia, el general Padrino no se camufla en el anonimato. Es ministro de Defensa desde 2014 y comandante en jefe de las Fuerzas Armadas.

Militar de carrera, entrenado por los Estado Unidos en la lucha psicológica y las operaciones guerrilleras en Fort Benning – un centro de cooperación militar estadounidense-iberoamericana, más conocido años atrás cómo “School of the Americas” – Padrino desentona de las tradicionales élites militares sudamericanas: es un hombre incorruptible, de moral sólida e ideología marxista hasta la médula.

Los Estados Unidos le han buscado con ahínco los puntos flacos y aún tiene en blanco los historiales suyos referentes a sobornos, corrupción, tráfico de drogas o los llamados “vicios personales”. La única tacha que le han encontrado – y por la que tiene denuncias tanto en los EEUU como en el Canadá – es por delinquir contra los derechos humanos.

La alianza Padrino-Maduro es un auténtico matrimonio de intereses. El general mantiene a Maduro en la presidencia y en cambio, este deja el país en manos de Padrino.

nicolás maduro y vladimir padrino lópez 2

Nicolás Maduro y Vladimir Padrino López

Porque no es sólo ministro de Defensa y comandante en jefe de las Fuerzas Armadas, sino también el máximo responsable de la minería y explotaciones petrolíferas venezolanas, desde el 2016, cuándo se creó. También es jefe de la “Gran Misión del Abastecimiento y Distribución”, organismo encargado de la obtención y reparto de alimentos y medicamentos en todo el país. A la “Gran Misión” están subordinados actualmente todos los ministerios venezolanos.

Si bien Padrino no ha sido sobornable hasta la fecha, el chavismo sí se ha ganado la fidelidad de los militares a fuerza de privilegios. No sólo se benefician los altos mando de pingües salarios, sino que jurídicamente están tan mimados por el régimen que se podría decir que gozan de una auténtica inmunidad dictatorial. Lo que no quiere decir que, si la grave crisis económica provocase una revolución, la jerarquía militar no se curaría en salud cambiando de bando.

maduro y su padrino 2

Maduro y su Padrino

El credo de Padrino es el marxismo. El general no es muy dado a debatir ideologías, pero los que le conocen le sitúan en la línea retro del marxismo, muy próximo al estalinismo de los años 20. Bajo su mando, el Ejército venezolano ha sufrido un adoctrinamiento intenso y hoy en día los soldados venezolanos son denominados oficialmente como combatientes chavistas, socialistas y antimperialistas.

El que lo de “chavistas” encabece la nueva definición es fruto de la visión personal de Padrino. No hay más que recordar que en el 2002 – cuándo triunfó pasajeramente un golpe de Estado contra Hugo Chávez – Vladimir Padrino aplicó en su Venezuela natal las enseñanzas estadounidenses de las luchas guerrilleras para organizar un comando militar para contrarrestar la intentona y liberar a Chávez.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS

Etiquetas

, , ,

félix tshisekedi 1

Félix Tshisekedi

CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE

Victoria lui Félix Tshisekedi (de 55 de ani) în alegerile din 30 decembrie 2018 din Congo a fost confirmată la 19 ianuarie de Tribunalul Constituțional, în pofida tuturor dovezilor și denunțurilor, precum și a contestației lui Martin Fayulu, care se consideră adevăratul câștigător al președinției…

Și cu toate că nici hotărârea tribunalului și nici rezultatul oficial al alegerilor nu sunt o noutate, date fiind practicile politice din Congo, aceste alegeri prezidențiale au, totuși, ceva neobișnuit. Și anume: victoria a obținut-o un lider al opoziției, în ciuda  denunțurilor Bisericii Catolice congoleze, a Uniunii Africane și a “Conferinței Internaționale a Regiunii Marilor Lacuri”, care reunește toate țările vecine cu Congo. După calculele Bisericii, care a trimis 40.000 de observatori la secțiile de votare, Tshisekedi nu a obținut decât 20% din voturi; majoritatea i-a ieșit în urma unei numărători frauduloase.

Dacă Tshisekedi nu ar fi trecut în tabăra adversă, victoria sa, sau, mai bine zis cea a lui Fayulu ar fi constituit prima schimbare democratică a puterii în toată istoria postcolonială a Congo-ului.

félix tshisekedi 2

Félix Tshisekedi

Pentru a arăta că lucrurile sunt și mai încâlcite, să menționăm că Tshisekedi a fost un lider al opoziției până în preajma alegerilor. Până atunci, omul pe care îl vroia președintele Kabila (care a stat la putere 18 ani, moștenind puterea de la tatăl său – Laurent Desiré Kabila – în 2001) fusese ministrul de interne, Emmanuel Ramazani Shadary. Acesta este groaznic de nepopulal în țară din cauza poliției, iar când Kabila și-a dat seama că a pariat pe un perdant, a început să manipuleze alegerile. Pe doi dintre cei mai populari candidați ai opoziției – Jean Pierre Bemba și Moise Katumbi, fost guvernator al Katangăi – i-a scos din competiție, intrzicându-le să-și prezinte candidaturile; computerele pentru numărarea voturilor, importate din Coreea de Sud, au fost aranjate cu un soft fraudulos; în diferite districte unde domina opoziția, alegerile au fost suspendate, și, ca și când, toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Kabila a negociat un pact secret cu Tshisekedi: președinția în schimbul impunității juridice pentru Kabila și colaboratorii săi pentru posible fraude economice.

joseph kabila 2

Joseph Kabila

Pirueta politică a noului președinte a devenit publică în preajma alegerilor, când a părăsit alianța cu Fayulu (fost conducător al Exxon din Congo) pentru a face un tandem electoral cu Fayulu pe poziția cu numărul unu. Și cu toate că “trădarea” lui Tshisekedi era evidentă, a fost pera târziu – și greu de demonstrat – pentru a se întreprinde vreo acțiune juridică.

Rămânea doar posibilitatea unui recurs la Tribunalul Constituțional, un recurs la fel de absurd ca toată povestea acestor alegeri, deoarece toți magistrații acestui tribunal au fost numiți pe sprânceană de președintele care își încheia mandaul, Jospeh Kabila (în vârstă de 47 de ani).               

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

africa

TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS

martin fayulu 1

Martin Fayulu

La victoria de Félix Tshisekedi (55 años) en los comicios congoleños del 30 de diciembre fue ratificada el pasado 19 de enero por el Tribunal Constitucional en contra de todas las evidencias y denuncias, así como la impugnación de Martin Fayulu que se cree legítimo ganador de la presidencia…

Y pese a que ni el fallo del tribunal, ni el resultado oficial de las elecciones constituyen ninguna novedad, dadas las prácticas políticas del Congo, esta consulta electoral se sale de lo corriente. Porque, esta vez, la victoria la obtuvo un dirigente de la oposición por decisión del Gobierno saliente y a pesar de las denuncias de la Iglesia Católica congoleña, así como de la Unión Africana y la “Conferencia Internacional de la Región de los grandes lagos”, entidad que agrupa a todas las naciones vecinas del Congo. Según las cuentas de la Iglesia, que envió 40.000 observadores a los colegios electorales, Tshisekedi no obtuvo más que el 20% de los votos; la mayoría la sacó en un recuento fraudulento.

De no haberse cambiado Tshisekedi de bando, su victoria o, mejor dicho, la de Fayulu habría constituido el primer cambio democrático de poder en toda la historia postcolonial del Congo.

martin fayulu 2

Martin Fayulu

Para hacer un poco más retorcido el caso, Tshisekedi fue un líder de la oposición solo hasta las vísperas de los comicios. Hasta entonces, el hombre del presidente Kabila (18 años en el poder, tras suceder a su padre en la presidencia – Laurent Desiré Kabila – en el 2001) había sido su ministro de Interior, Emmanuel Ramazani Shadary. Este es tremendamente impopular en el país a causa de la brutalidad de la policía y cuando Kabila se dio cuenta de que había apostado por un perdedor, comenzó a manipular el evento. A los dos candidatos más populares de la oposición – Jean Pierre Bemba y Moisés Katumbi, ex gobernador de Katanga – se les denegó el derecho a presentar sus candidaturas; las máquinas de recuento de votos importadas de Corea del Sur fueron manipuladas fraudulentamente; en diversos distritos dominados por la oposición se suspendió la consulta electoral y, por si todo esto no bastara, Kabila negoció un pacto secreto con Tshisekedi. La presidencia a cambio de la impunidad jurídica para Kabila y sus colaboradores por eventuales fraudes económicos.

joseph kabila

Joseph Kabila

La pirueta política del nuevo presidente se hizo patente en vísperas de la consulta, al salirse de la alianza que había cerrado con Fayulu (exdirigente de Exxon en el Congo) para formar un tándem electoral, con Fayulu de número uno. Y si bien la “traición” de Tshisekedi resultaba evidente, ya era demasiado tarde – amén de difícil de demostrar – para emprender ninguna acción jurídica.

Solo quedaba el recurso ante el Tribunal Constitucional, un recurso tan absurdo como toda la historia de estas elecciones ya que todos los magistrados del mentado tribunal han sido nombrados a dedo por el presidente saliente, Jospeh Kabila (47 años).

rep. congo

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA

Etiquetas

, , , ,

juan guaidó y nicolás maduro 1

Juan Guaidó şi Nicolás Maduro

CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI      Washington, Diana Negre

Era de așteptat ca grava criză internă din Venezuela să ducă la o nouă confruntare cu SUA. De fiecare dată când unui guvern îi fuge pământul de sub picioare și rămâne cu resursele în cracă, acesta încearcă să supraviețuiască provocând o criză externă mai gravă decât cea care-l macină din interior. Însă, ceea ce nu s-a putut prevedea în situația de față este faptul că Washingtonul nu a pregătit un răspuns mai eficient și mai ingenios, ci numai un simplu sprijin pentru ultimul lider venezolan care îl sfidează pe Maduro.

O posibilă explicație a conduitei lui Trump față de acest caz ar putea fi că președintele este un om de acțiune, nu un gânditor. Ca întreprinzător, metoda pe care a practicat-o în mod constant pare să fi fost simplificarea problemelor economice imediate – uneori cu succes, alteori fără.

Însă, criza venezolană este o problemă socială și culturală mult mai adâncă. Relele Venezuelei nu sunt numai Maduro și predecesorul său, Chávez. Această țară sud-americană suferă de o criză tipică Lumii a Treia: bogăția obținută ușor din abundentele resurse naturale împiedică dezvoltarea echilibrată a economiei, dar și formarea unei mentalități a efortului și a autodepășirii personale. Spirala critică este arhicunoscută: corupție, dominația unor stăpâni locali, a unor baroni și o masă de cetățeni cu atât mai inertă, cu cât i se dă tot mai multă supă a săracului.

venezuela. 2jpg

Din toate crizele, și desigur și din aceasta se poate ieși cu o enormă doză de efort propriu și cu mult ajutor din afară. SUA ar fi putut să o facă; ar fi putut să o ajute chiar și numai din egoism, pentru a evita vecinătatea unui bolnav socialmente contagios. Nu a făcut-o la timp din mai multe rațiuni, de la miopia politică a unor conducători obișnuiți să vadă și să trateze doar cu imperii coloniale, până la indiferența oarbă, dar, și din alte multe cauze pe care nu le vom analiza aici. Dar și din cauză că – și nu în ultimul rând – nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat, și preferă să se pricopsească, însă nimerind din ce în ce mai rău, și cu  cel mai mic efort personal posibil.

Unui om cu mentalitatea și pregătirea lui Trump acest gen de probleme nu i se potrivesc. Sunt situații încurcate, iar intervenția într-o țară care agonizează este riscantă, pe lângă faptul că necesită mult timp și mulți bani. La fel ca pe zdrențăroșii care i-au adus la putere pe Chávez și Maduro, pe Trump îl tentează mai degrabă să nu facă nimic și să aștepte ca Venezuela chavistă să moară de pură incompetență, scăpând continentul de o problemă urâtă. Faptul că acest lucru ar comporta riscul de a nimeri din lac în puț nu-l neliniștește pe președintele american; politica pe termen lung nu face parte din preocupările sale.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

venezuela

LA OTRA CARA DE VENEZUELA            Washington, Diana Negre

nicolás maduro, donald trump y juan guaidó

Nicolás Maduro, Donald Trump y Juan Guaidó

Que la grave crisis interna venezolana derivase en otra confrontación con los EEUU era de esperar. Cada vez que un Gobierno está con el agua al cuello y los recursos en el limbo, intenta sobrevivir creando una crisis exterior más grave que la que le atosiga en el interior. Lo que no era ya tan previsible es que, en esta ocasión, Washington no hubiera preparado una respuesta más eficaz e ingeniosa que el simple apoyo al último líder venezolano que desafíe a Maduro.

nicolás maduro 1

Nicolás Maduro

Una posible explicación a la conducta de Trump en este caso podría ser  que el presidente es un hombre de acción y no un pensador. Simplificar problemas de trasfondo económico inmediato se parece mucho a lo que ha estado haciendo – unas veces con éxito y otras sin – como empresario.

Pero la crisis venezolana es un problema social y cultural de muchísimo más calado. Los males de Venezuela no son solo Maduro y su predecesor, Chávez. Este país sudamericano padece una crisis típica del Tercer Mundo: la riqueza fácil de unos recursos naturales abundantes impide un desarrollo equilibrado de su economía y el arraigo de una mentalidad de esfuerzo y superación personal en la población. La espiral crítica es archiconocida: corrupción, caciquismo, caudillismo y una masa ciudadana tanto más inerte cuanto más se le concede la sopa boba.

Como de todas las situaciones críticas, también de esta se sale con una enorme dosis de esfuerzo propio y mucha ayuda ajena. Los EEUU podrían habérsela prestado; se la deberían haber prestado incluso por egoísmo, para evitarse la vecindad de un enfermo socialmente contagioso. No lo hizo así a tiempo y por muchas causas, desde la miopía política de unos dirigentes habituados a ver y tratar con imperios coloniales, a una indiferencia cegata y otras muchas causas que no se van a analizar ahora. Pero también – y no en último lugar – porque no se puede ayudar a alguien que no quiere ser ayudado, que prefiere ir medrando de mal en peor pero – eso sí – con el menor esfuerzo personal posible.

juan guaidó 1

Juan Guaidó suplantará a Nicolás Maduro en la presidencia de Venezuela

A un hombre con la mentalidad y la formación de Trump este tipo de problemas no le van. Son situaciones intrincadas y la intervención en una nación agonizante es arriesgada, amén de requerir mucho tiempo y dinero. Como a los desharrapados que encumbraron a Chávez y Maduro, a Trump le tienta mucho más no hacer nada y esperar que la Venezuela chavista se muera de pura incompetencia, quitándole del Continente un mal problema. El que esto pueda encerrar el riesgo de ser un viaje de Málaga a Malagón no le inquieta al presidente estadounidense; la política a largo plazo no forma parte de su ideario.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , , , , ,

armata sovietica eliberatoare

DUMNEZEU SĂ-I DEA SĂNĂTATE CA SĂ NE ELIBEREZE ȘI DE RUȘI !

Prin anii 40 și 50 ai secolului trecut, de 1 Mai și de 23 August, cele două mari sărbători comuniste, la defilare – obligatorie pentru toată lumea ! – „oamenilor muncii“ (sau oamenilor munci – cum mai vedeai pe pancarte !)  li se cerea să scandeze lozinci (astăzi am spune sloganuri) spre tribuna oficială, de obicei instalată în Piața Primăriei. Tribune oficiale erau montate în capitală și în toate orașele țării. În lozincile acelea nu credea nimeni: nici oamenii muncii și nici conducătorii. Iată câteva dintre ele:

– U re se se (URSS) bastionul păcii e !

– Unde sunt americanii (?), au fugit ca șobolanii ! Stalin, Stalin, Stalin !

– Stalin și poporul rus libertate ne-au adus ! Stalin, Stalin, Stalin !

Iată ce proclama Imnul României între anii 1953 – 1977, compus de Matei Socor, pe versurile scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu:

“Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor cu poporul sovietic eliberator…”

O glumă, tot din vremea aceea, ne arată care era adevărul și cât de adevărat gândea și simțea omul de rând:

« O bătrânică, auzind numele lui Stalin scandat atât de mult, îl întreabă pe un tânăr:

– Da, cine-i, maică, Stalin ăsta ?

Tânărul îi dă un răspuns foarte interesant. Nu-i spune cine este ci îi spune ce a făcut:

– Stalin ne-a eliberat de nemți !

– Ooooh ! – exclamă bătrânica admirativ – DUMNEZEU SĂ-I DEA SĂNĂTATE CA SĂ NE ELIBEREZE ȘI DE RUȘI ! »

Soldatul sovietic, în 1944-1945, a înlocuit o ocupație cu alta. Soldatul Armatei Roșii a adus comunismul peste o jumătate de Europă.

stalin 1

  Iosif Visarionovici Djugashvili – STALIN

stalin 2

Cine era soldatul Armatei Roșii ?

În primul rând, era rusul pravoslavnic – adică, ortodox – muncitor sau țăran, credincios, cu frica lui Dumnezeu. Locuitorii unor localități din Transilvania au avut ocazia să vadă soldați ai Armatei Roșii intrând în casele lor în căutare de… icoane ! Când ajungeau în fața icoanei, îngenuncheau și rămâneau așa, în rugăciune, până când stăpânii casei îi chemau… la masă. Erau morți de foame, dar, nu cerșeau și nici nu jefuiau, se duceau la icoane și se rugau !

soldat sovietic 2

Soldat sovietic

Desigur, soldați ai Armatei Roșii au fost și de alte etnii – multe, foarte multe – din imensitatea geografică a Uniunii Sovietice din anii aceia : de la baltici, până la caucazieni și siberieni. De diferite religii, creștini ortodocși sau catolici, musulmani, evrei… fiecare, în funcție de individ, nu de etnie !, cu caracterul și comportamentul său bun sau mai puțin bun.

Tot soldați ai Armatei Roșii au fost și numeroșii delincvenți scoși din pușcării și aduși pe front ca să lupte. Nu mai aveau ce să le dea de mâncare, astfel că i-au adus pe front, ca măcar să lupte pentru onoarea uniformei militare și pentru puțina hrană pe care o primeau. Li se oferea o șansă ! Având arme, și o oarecare libertate, unii dintre ei se dedau la jafuri, violuri și omoruri. Desigur, nu numai ei ! Au făcut-o și alții, în numele lor, unii chiar nefiind soldați ai Armatei Roșii.

Când erau prinși, erau împușcați pe loc.

Părinții celui care scrie rândurile acestea, au asistat la o astfel de execuție. Spuneau că rolul acesta de Poliție Militară îl îndeplineau niște femei îmbrăcate în uniforma Amatei Roșii. Și erau foarte aprige ! Când aveau dovada că nemernicii într-adevăr comiseseră o nelegiuire, strigau ceva în rusește, scoteau pistolul și le zburau creierii !

Dar, foarte mulți nu au fost prinși !

ASTFEL DE FAPTE ale unor indivizi au ruinat prestigiul Armatei Roșii și al soldatului sovietic.

soldat sovietic 4

Raport semnat de S. Lovin, intendentul Legiunii de Jandarmi Hunedoara, în 18 septembrie 1944 asupra crimei săvârşite asupra femeii Nistor Petruţa, din comuna Brănişca, care nu s-a lăsat violată de soldații sovietici/ Sursa: Adevărul de Hunedoara, 23 februarie 2017

A luptat soldatul sovietic pe teritoriul României

Pe teritoriul României, Armata Roșie, NU A AVUT DE LUPTAT, deoarece, în dimineața zilei de 23 august 1944, Regele Mihai, șeful statului, a proclamat ieșirea țării din războiul împotriva URSS. Spre seară, a anunțat alăturarea României la coaliția anti-hitleristă. Pe teritoriul controlat de autoritățile române, forțele germane nu au mai putut forma un front sau puncte de rezistență, deoarece au fost anihilate de Amata Română. S-a evidențiat în mod deosebit scoaterea din luptă a unităților de blindate germane cu ajutorul… tunurilor antiaeriene ! Eficiența a fost extraordinară !

Foarte tare le-a plăcut militarilor Armatei Roșii pacea și liniștea în care s-au putut deplasa pe teritoriul României !

S-a semnat un armistițiu (12 septembrie 1944). Sovieticii au tras de timp ca să poată face câți mai mulți prizonieri – aproximativ 140.000 în Moldova, în primele zile, după întoarcerea armelor. Odată semnat armistițiul, cinstit, corect și onorabil ar fi fost ca acești militari români să fi fost eliberați și readuși în țară. Nu a fost așa ! Foarte mulți aveau să moară în lagărele din URSS !

Sovieticii promiteau României, în acel armistițiu, STATUTUL DE ȚARĂ COBELIGERANTĂ. Adică, România nu urma să fie tratată ca o țară învinsă ! Condiția pe care o puneau sovieticii era ca Armata română să lupte în continuare împotriva Germaniei, adică și dincolo de frontierele țării.

Acesta era prețul. Nu numai că nu aveau să respecte armistițiul, dar, soldatul sovietic a fost instruit, dacă întâlnea militari români, să-i invite în unitățile lui și să-i facă prizonieri ! Asemenea lucruri s-au întâmplat, deoarece recompensa era o permisie de vreo două săptămâni: respectivul militar sovietic avea ocazia să se întoarcă de pe front acasă, să-și vadă familia, părinții.

Nu o dată au fost situațiile în care militarii sovietici, în schimburi de cuvinte cu militarii români, spuneau că ei sunt OCUPANȚI și nu ALIAȚI. Știau ei ce știau !

De fapt, începea DECIMAREA ARMATEI ROMÂNE !

Românii au fost cei care au ținut frontul, românii au fost cei care au dus greul luptei spre vest, până în lunca Dunării.

soldat sovietic 5

Soldați sovietici

OARBA DE MUREȘ

Prima luptă care a avut loc, a fost cea de la Oarba de Mureș. Era primul contact cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena. (În urma Pactului Ribbentrop-Molotov, mai bine zis Pactul dintre Hitler și Stalin).

hitler si stalin

Caricatură: Hitler și Stalin

La Oarba de Mureș trupele germane și maghiare se fortificaseră pe înălțimile de pe malul drept al Mureșului. Înălțimile sunt greu de luat. Obosești chiar și atunci când, pe vreme de pace, ai timp să urci încet, pe îndelete, cu opriri pentru odihnă. Dar, CÂND TREBUIE SĂ LE IEI CU ASALT, ÎN FUGĂ, TRECÂND MAI ÎNTÂI PRIN APELE REPEZI ALE MUREȘULUI, ȘI CÂND INAMICUL ARE LA DISPOZIȚIE ZECI DE MINUTE CA SĂ TE MĂCELĂREASCĂ ?

oarba de mures 1

oarba de mures 2

oarba de mures 3

Soldați români la Oarba de Mureș

Intenția de a decima Armata Română s-a văzut, fără urmă de îndoială, atunci când generalul sovietic Serghei Trofimenco le-a impus militarilor români să cucerească Oarba de Mureș PRIN ASALT FRONTAL ȘI FĂRĂ PREGĂTIRE DE FOC, adică fără să bombardeze, în prealabil, pozițiile inamice, cum ar fi fost logic și normal. Trofimenco a interzis categoric românilor să atace din flancuri, așa cum a propus un ofițer român.

Au murit 11.000 de militari români la Oarba de Mureș. Practic, prin ordinul generalului Trofimenco, Aramata Roșie i-a impus Armatei Române să defileze în bătaia armelor inamicului. Oarba de Mureș este varianta românească a uciderii militarilor polonezi de la Katin.

veterani romani

Veterani români din Al Doilea Război Mondial

sergei g. trofimenko

Serghei Gheorghevici Trofimenko

De data aceasta, PRESTIGIUL Armatei Roșii nu l-au ruinat delincvenții, pușcăriașii criminali sau de drept comun, ci PROPRIILE EI ELITE POLITICE ȘI MILITARE.

Cât de eliberatoare poate fi o armată care trebuia să-ți fie aliată, dar, în realitate, nu știe cum să te mai decimeze ?  Niciun propagandist al Rusiei nu va putea convinge vreodată familiile celor căzuți la Oarba de Mureș că nu a fost vorba despre un masacru anume gândit și planificat ! 11.000 de familii au resimțit golul lăsat numai de acest episod din cel de al Doilea Război Mondial. Aveau să urmeze și altele.

Frontul spre vest, cum am mai spus, l-au ținut românii. Pe direcția principală de înaintare, trupele române erau cele care mergeau în față, care se aflau în contact cu inamicul. Marile localități, până în Budapesta, le-au eliberat românii. Pe final, pentru a culege roadele și prestigiul victoriei, veneau rușii. Manualele de istorie nu spun acest lucru, dar, pentru teritoriul nostru există mărturia spontană a locuitorilor Transilvaniei din acei ani.

– Ne așteptam să vină rușii, dar, mai întâi, au venit trupele române. Au venit și rușii, dar, la kilometri distanță în urma românilor. Frontul l-au ținut românii ! Rușii au venit doar ca să ocupe !

Se impune o paranteză: situația a fost asemănătoare și în Bulgaria. După ocuparea României, Armata Roșie a invadat Bulgaria, ȚARĂ CARE NU SE AFLA ÎN RĂZBOI CU UNIUNEA SOVIETICĂ.

Uniunea Sovietică a fost cea care a declarat război Bulgariei, atunci când trupele Armatei Roșii au trecut Dunărea ca să o ocupe. Și, la fel, armata bulgară a devenit anexa operativă a Armatei Roșii, adică bulgarii au dus luptele împotriva trupelor germane care se mai aflau la sud de Dunăre. Trupele sovietice veneau în urma celor bulgare și își asumau meritul victoriei. Până aici, paranteza.

Armata lupta pe meleaguri străine, iar în țară se instala regimul comunist, la umbra tancurilor Armatei Roșii.

În plus, soldatul sovietic, în ianuarie 1945, i-a deportat pe etnicii germani din România la muncă forțată în URSS, pentru culpa de a fi germani, semn că era animat de sentimente antigermane și nu antinaziste, cum s-a străduit istoriografia sovietică să-l prezinte. Etnicii germani din România nu au fost naziști, nu s-au înrolat în armata germană. Au existat doar cazuri izolate și foarte puține la număr.

Un alt episod important l-au constituit luptele din Slovacia. Din punct de vedere militar, Germania agoniza, nu mai avea acces la combustibili, deoarece își pierduse unica sursă de petrol, adică Valea Prahovei din România. Lunca Dunării, marea poartă militară longitudinală a Europei era deschisă pentru Armata Roșie. Marșul asupra Berlinului nu putea fi decât victorios.

În condițiile acestea, TRUPELE ROMÂNE NU TREBUIAU SĂ AJUNGĂ PÂNĂ ÎN CAPITALA GERMANIEI.

Au fost bune doar ca să ducă greul luptei. Meritul victoriei dinspre răsărit trebuia să aparțină exclusiv Armatei Roșii. Așa că, românii au primit ordinul să lupte în Slovacia și Cehia. Și aici, au eliberat zeci de localități. Unde era greu, adică în măcel, erau aruncate trupele române, în mod special în Munții Tatra.

Trupele germane aveau poziții în vârf de munte, cu alimente și muniții suficiente ca să reziste luni de zile, de unde puteau controla văi și căi de acces – drumuri și șosele – pe distanțe de zeci de kilometri. Aveau cazemate din beton armat, construite din timp, foarte greu de cucerit. Au murit foarte mulți militari români în Tatra.

Trupele germane spuneau că nu acceptă să se predea decât Armatei Americane. Ori, Armata Americană nu a ajuns până în Slovacia.

Au murit mulți militari români chiar și după capitularea Germaniei (9-10 mai 1945), căci, pentru România, luptele aveau să continue și după încheierea oficială a războiului. Istoricii ar trebui să stabilească data exactă când au încetat ultimele lupte din Tatra, pentru a putea marca adevăratul sfârșit al conflagrației. Este posibil să fi avut loc chiar și după capitularea Japoniei, în urma loviturilor nucleare de la 6 și 9 august 1945.

Slovacii îi consideră eliberatori mai degrabă pe români, decât pe sovietici.

Soldati romani in Muntii Tatra din Cehoslovacia1945: Soldați români în Munții Tatra din Cehoslovacia

UMILIREA ARMATEI ROMÂNE

Prestigiul Armatei Roșii a fost de așa natură, încât niciun militar român cu experiența din cel de al Doilea Război Mondial nu ar fi vrut să mai lupte vreodată alături ostașul sovietic. De ce ?

După ce au fost carne de tun, de la Oarba de Mureș, până în Tatra, la întoarcerea acasă, trupele române au fost dezarmate la graniță de către soldatul sovietic… și trimise în pușcărie pentru că… luptaseră împotriva Uniunii Sovietice ! Militarul destoinic a devenit, la întoarcerea în țară, criminal de război.

Asta camaraderie eliberatoare ! Pentru ofițerii de carieră – a fi în Armata Română Regală era o mândrie – trecerea la o asemenea condiție a însemnat o lovitură teribilă, greu de suportat. Și nu numai pentru militarii de carieră, ci și pentru omul de rând.

prizonieri romani

Soldaţi ai Armatei Române luaţi prizonieri pe teritoriul RSS Moldoveneşti în anul 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova

romani in tatra 2
Soldați români în Tatra

Cu prioritate, soldatul sovietic a desființat unitățile românești de Vânători de munte, deoarece acestea s-au dovedit a fi prea eficiente în luptele din Munții Tatra. (Aveau să fie reînființate în 1967).

Chiar dacă nu li se putea aduce învinuirea că au participat la războiul împotriva Uniunii Sovietice, militarii români trebuiau să fie umiliți și batjocoriți. Ordinul a venit de la Moscova: de la maior în sus, ofițerii superiori și ofițerii generali trebuiau să treacă prin închisorile comuniste !

Un gest meschin și dezonorant pentru cei care l-au gândit și dus la îndeplinire l-a reprezentat confiscarea săbiilor de paradă ale ofițerilor noștri. Până și săbiile i-au deranjat ! Ca să fie distruse  efectiv – niciun bărbat nu vrea să distrugă o sabie ! – căci exista riscul ca aceste simboluri să fie, la un moment dat, salvate, săbiile au fost duse în închisori, ca să fie distruse de deținuți.

AU ÎNCHIS SĂBIILE ÎN ÎNCHISORI ! Asta, da, idee eliberatoare ! Încarcerarea săbiilor ar merita să fie redată amplu în romane și filme ! După prăbușirea comunismului, s-a aflat că au existat deținuți care au încercat să salveze măcar inscripțiile unor săbii (partea lamei de lângă mâner, de lângă gardă), unele dintre ele de mare valoare.

soldat sovietic 3

Soldați sovietici în Hunedoara

ROMÂNIA, ȚARĂ ÎNVINSĂ  !

Marea „onoare” a venit în momentul în care România a fost considerată țară învinsă și… vinovată. Dar, mai ales, datoare ! Avea de plătit mari datorii de război ! VAE VICTIS ! Despre COBELIGERANȚA promisă, nici vorbă !

Iar, datoriile de război… țara noastră era obligată să le plătească în natură, adică în produse. La prețurile impuse de sovietici ! A fost ideea ingenioasă a ambasadorului Ivan Mihailovici Maisky. Tona de cartofi – la cinci zeci de bani !

Kilogramul de aur din exploatările din Munții Apuseni valora, pentru sovietici, 30 de lei ! (În realitate, GRAMUL de aur costa, în 1955, 50 de lei!). Legume, fructe, carne, grâu, grâul din Bărăgan aveau mare trecere în patria sovietelor.

Practic, toate întreprinderile românești produceau pentru URSS, deveniseră SOV-ROM-uri, controlate de agenți sovietici, adică, de consilieri.

Erau foarte bine instruiți ca să trimită cantități cât mai mari de produse, fără ca acestea să fie înregistrate că au ieșit din țară. Pretextul era că nu corespundeau din punct de vedere calitativ.

Dar, totuși, erau bune pentru a fi trimise în URSS, fără să se scadă o lețcaie din datoriile de război. Nu-i așa: MÎ PABEDILI ! (Am învins noi !)

ivan mihailovici maisky

Ivan Mihailovici Maisky

În tot acest timp, elitele noastre politice, militare, științifice, artistice… erau decimate în închisori și în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Sov-rom-urile au funcționat până în 1965, când liderul comunist român din acea vreme, Gheorghe Gheorghiu Dej, a închis, cu mâinile lui, conducta de petrol – fără contor ! – de la Ungheni, prin care se pompa țiței în neștire spre URSS: Datoriile de război ni le-am plătit și răs-plătit de zeci de ori !

Dej a putut să afirme acest adevăr, întrucât soldatul sovietic eliberator plecase de pe teritoriul României în iunie 1958. Din acel an, nu au mai existat garnizoane sau baze militare ale Armatei Roșii în România.

Putem afirma că imaginea soldatului sovietic a avut serios de suferit, atât pe meleagurile noastre, cât și mai la sud și mai spre vest, până în Germania, în timpul războiului, cât timp a avut condiția de camarad de arme (nu aliat !) cu soldatul român (și cu soldatul bulgar), dar, mai ales, după război, prin ceea ce a însemnat el și prin ceea ce a adus el la noi, și peste jumătate din continentul nostru: comunismul.

A fost el eliberator ? Nicidecum ! A fost nedrept, a fost ingrat, a fost un ocupant dezonorant !

A existat vreo țară cu care să se învecineze URSS – bastionul păcii ! – și de la care să nu fi ciupit vreun teritoriu ? A smuls teritorii de la români, polonezi, finlandezi… iar în partea dinspre Pacific, de la japonezi. De oriunde a putut. Problemele pe care le-a creat rămân nerezolvate și în ziua de azi. Când a avut ocazia, a ocupat țări întregi și a rămas ca ocupant zeci de ani. Ce fel de eliberator poate fi ocupantul ?

romania 1940

A înnăbușit în sânge revolta maghiarilor din 1956 și a strivit, în 1968, Primăvara de la Praga, superba replică europeană la ideologia și practica bolșevismului totalitar, militarist și expansionist.

Acum se pune întrebarea, cine l-a compromis pe soldatul sovietic ? Populația țărilor ocupate de el, acolo unde nimeni nu l-ar mai vrea vreodată ?

Nu ! De compromis, l-au compromis cei care l-au trimis pe alte meleaguri, l-au scos din locul lui, unde era un suflet pur, credincios practicant și iubitor de oameni.

Calitățile acestea, bunicul meu matern le-a putut constata la fața locului, cât a fost prizonier (7 ani!) la ruși, în Primul Război Mondial.

Spunea despre ruși că sunt oameni extraordinari, au o bunătate rar întâlnită la alte popoare. Printre ei se simțea ca acasă; în război, cu toate că a fost în linia întâi, a avut grijă să nu omoare pe nimeni, nu a lăsat invalizi, orfani, văduve sau persoane fără sprijin la bătrânețe.

Stăpânul la care a fost repartizat – prizonierii erau împărțiți la populație – s-a nimerit să fie un suflet nobil și generos.

Avea posesiuni că îți trebuiau două zile să ajungi din hotar în hotar. (Asta era cu un an înainte de Revoluția bolșevică). Și tare vroia să-l însoare cu una dintre cele patru fiice ale lui. Bunicul spunea că erau superbe ! « -Ia-o pe una dintre ele de nevastă ! Îți las toată averea ! -Am nevastă și copii.  -Rămâi aici, vei fi un om bogat !

Nu a rămas, și bine a făcut. A venit Revoluția și lucrurile s-au schimbat în rău… în groaznic de rău.

Culpa pentru faima pe care o are soldatul sovietic eliberator le revine celor care au făcut și fac politica Moscovei. Ei l-au trimis și ei i-au ordonat să facă ceea ce a făcut !

Așa că, măcar de acum încolo, lăsați-l acasă, căci acolo e bun, acolo îi este locul și acolo e el însuși !

Și mai ales, lăsați-l în pace, nu-l îndoctrinați, nu-i stârniți ambiții așa zis mesianice, să elibereze lumea, căci o va elibera… doar de libertate !

Nu-l faceți să creadă că este stăpânul lumii și că toate i se cuvin !

Nu-l speriați că vin atlanticii peste el, sau că se pregătesc să-l bombardeze !

Va realiza, destul de curând, că va avea mare nevoie de sprijinul Europei unite !

Nu-l îndemnați să fie agresiv și să se amestece în treburile interne ale altor țări, să pregătească strategii destabilizatoare, cu fake-news, cu dezinformări și cu atacuri cibernetice !

Căci altfel, nu faceți decât să-i up-gradați imaginea negativă, pe fondul destul de consolidat al trăsăturilor rele dobândite în timpul celui de al Doilea Război Mondial și în timpul Războiului Rece.

În prezent, imaginea pe care o are este una reală, înalt-definită de înfruntările fratricide din Donetsk și Lugansk, și de anexarea Crimeei.

Îl condamnați pe vecie la o imagine deloc luminoasă, cu toate retușările și cosmetizările pe care vă străduiți să i le faceți.

Soldatul, eliberator sau nu, este CEEA CE A FĂCUT ȘI FACE, NU CEEA CE SPUNEȚI VOI CĂ ESTE !

Așa că, repet, lăsați-l acasă la icoana lui, nu-l mai obligați să caute…icoane pe alte meleaguri!

soldatul sovietic 1

Berlin – 1945, după capitularea Germaniei. Soldat sovietic „confiscând” bicicleta unei trecătoare.

razboi

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS

Etiquetas

, , , , , , , ,

nancy pelosi 1

Nancy Pelosi

COPIII SEPTUAGENARI           Washington, Diana Negre

Nancy Pelosi, lidera majorității democrate din Camera Reprezentanților, și Donald Trump, președintele SUA, sunt, probabil, personajele cele mai puternice din țară, dar, la cei peste 70  de ani împliniți ai lor, se confruntă  într-o dispută puerilă, fără ca vreun adult să fie în stare să-i controleze.

Pelosi, peste două luni, va împlini 79 de ani. Ea a vrut să-l pedepsească pe Trump pentru încăpățânarea lui de a bloca bugetul, interzicându-i accesul la Camera Reprezentanților, a cărei președintă este, unde, spre sfârșitul acestei luni, el urma să-și rostească discursul anual asupra “stării Uniunii”, un eveniment tradițional pe care îl urmărește întreaga țară, că e de bine sau e de rău.

trump 1

În mod tradițional, președinții SUA își rostesc acest discurs în Camera Inferioară, deoarece este mai încăpătoare decât amfiteatrul Senatului: senatori sunt numai 100 , în timp ce Camera Reprezentanților are 435 de membri.  În ziua în care își țin discursul, președinții au ca invitați personaje deosebite, printre care magistrații Tribunalului Suprem, iar cei câţiva metri, de la intrare, până la podium, sunt parcurși încet de tot, deoarece trebuie să dea mâna cu toţi acești invitați.

Popular sau nu, acesta este momentul de glorie din fiecare an al președinților, iar Pelosi, care se află în fruntea noii majorități democrate, în urma alegerilor din luna noiembrie a anului trecut, a văzut o excelentă ocazie de a-l pedepsi pe Trump pentru încăpățânarea sa de a construi un zid de-a lungul frontierei cu Mexicul,  pe seama bugetelor federale.

Este un dezacord pentru o sumă ridicolă, în contextul banilor publici, fiind vorba doar de  5 miliarde 600 de mii de dolari, adică, mai puțin de 0.8% din bugetul Pentagonului, și minusculă (0.2%) în cadrul bugetului total al țării, care este de 4 bilioane. Dar, chiar și această sumă ar fi negociabilă, însă, Pelosi ar acepta să se cheltuiască pentru zid doar un singur dolar și nimic mai mult.

Congresul și Casa Albă s-au paralizat reciproc, iar aprobarea bugetului se tot amână, astfel încât, nu sunt bani pentru aproximativ un sfert din funcționarii federali. Desigur aceștia își vor primi din urmă salariile, deîndată ce se va rezolva problema bugetelor, dar, pentru moment, 800.000 de persoane au salariile îngețate de aproape o lună, și jumătate dintre ele trebuie să se prezinte la lucru, deoarece e nevie să se asigure buna funcționare a instituțiilor statului.

Această situație se datorează obstinației ambelor tabere, însă, la fel ca în disputele infantile, fiecare spune că “celălalt e de vină”.

Dacă Pelosi a crezut că a găsit o modalitate de a-l umili pe Trump interzicându-i accesul în Camera Reprezentanților, nu este sigur că discursul nu va fi, totuși, rostit, până la urmă, în Senat. E posibil să nu mai fie nevoie de o sală prea mare, deoarece, aproape jumătate dintre legiuitori, cei ai Partidului Democrat vor decide, probabil, să boicoteze evenimentul.

Dar Trump, un tinerel de doar 72 de ani, în comparație cu aproape octogenara Nancy Pelosi, nu a rămas cu brațele încrucișate și a anulat voiajul internațional pe care președinta Camerei Reprezentanților, împreună cu alți șase legiuitori, plus echipa sa de funcționari, urmau să-l facă în Belgia, Egipt și Afganistan.

trump 2

Congresmenii americani obișnuiesc să facă asemenea călătorii pentru a culege informații de la fața locului asupra unor chestiuni pe care le dezbat în comitetele lor și, desigur, zboară cu avioane militare, care, pe lângă faptul că oferă o mai mare securitate, garantează și o flexibilitate care nu există în cazul transporturilor comerciale.

O idee despre cât de neplăcută a fost surpriza anulării zborului de către președinte ne-o oferă faptul că unii dintre legiuitori se aflau deja în autobuzul care urma să-i ducă la baza aeriană de la Andrews, de unde trebuia să decoleze respectivul avion militar: plecarea era prevăzută pentru orele 15.00, iar anularea zborului de către președintle Trump le-a fost anunțată la orele 14.00.

Trump nu avea cum să-i înfurie pe oamenii din propriile sale rânduri, deoarece delegația era formată numai din legiuitori ai Partidului Democrat.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS            Washington, Diana Negre

trump 3

Nancy Pelosi, líder de la mayoría demócrata en la Cámara de Representantes, y Donald Trump, presidente de Estados Unidos, son probablemente los dos personajes más poderosos del país, pero, a sus más de 70 años cumplidos, están enfrentados en una disputa de carácter pueril sin que ningún adulto parezca capaz de controlarlos.

Pelosi, la representante de San Francisco que cumplirá 79 años en un par de meses, trató de castigar a Trump por su terquedad presupuestaria cerrándole el acceso a la Cámara de Representantes que ella preside, donde a finales de este mes debería pronunciar el discurso anual del “estado de la Unión”, un acontecimiento tradicional en que todo el país tiene puestos los ojos – para bien y para mal-.

Es tradicional que los presidentes pronuncien este discurso en la Cámara baja porque es mayor que el hemiciclo del Senado, toda vez que éste tan solo ha de albergar a 100 senadores, mientras que la Cámara de Representantes cuenta con 435 miembros.  El día del discurso, los presidentes invitan a personajes señalados, acuden los magistrados del Supremo y los pocos metros desde la entrada hasta el podio son de recorrido lento porque han de estrechar manos repetidamente.

trump 4

Popular o impopular, éste es el momento de gloria anual de los presidentes y Pelosi, que representa la nueva mayoría demócrata tras las elecciones de noviembre, vio una oportunidad excelente para castigar a Trump por su insistencia en construir una valla a lo largo de la frontera mejicana, aún a costa de los presupuestos federales.

Es un desacuerdo por una cantidad ridícula- en el contexto del dinero público, pues se trata de tan solo 5.6 mil millones de dólares, menos del 0.8% del presupuesto del Pentágono y aún más minúsculo (0.2%) en el presupuesto total de casi 4 billones. Incluso esta cantidad sería negociable, pero Pelosi tan solo aceptaría gastarse un dólar y ni siquiera quiere negociar cualquier otra cifra.

Paralizados mutuamente el Congreso y la Casa Blanca, el presupuesto no se aprueba y así no hay dinero apropiado para aproximadamente la cuarta parte de los funcionarios federales. No es que ninguno de ellos haya de temer por su salario, pues se les pagará con efectos retroactivos una vez resuelto el problema, pero, de momento, hay 800.000 personas con el sueldo congelado desde hace casi un mes y, todavía peor, casi la mitad ha de acudir a trabajar -sin pago – porque son “esenciales” para el funcionamiento del país.

La situación se debe al empecinamiento de ambos bandos, pero, como en las disputas infantiles, cada uno dice “es culpa del otro”.

Si Pelosi creyó encontrar una forma de humillar a Trump negándole el acceso a la Cámara, no es seguro que el discurso quede anulado porque podría pronunciarlo en el Senado. Tal vez no necesiten tanto espacio porque es muy probable que casi la mitad de los legisladores, es decir, los del Partido Demócrata, decidan boicotear el acto.

Pero Trump, un jovencito de tan solo 72 años comparado a la casi octogenaria Nancy Pelosi, no se ha quedado cruzado de brazos y ha suspendido el viaje internacional que la presidenta de la Cámara, junto con seis legisladores y su equipo de funcionarios, tenía previsto a Bélgica, Egipto y Afganistán.

nancy pelosi 2

Nancy Pelosi

Son viajes habituales de los congresistas para recabar en directo información de las cuestiones que aparecen en sus comités y normalmente vuelan en aviones militares, que además de ofrecer mayor seguridad, garantizan una flexibilidad que no existe con los transportes comerciales.

Una idea de la sorpresa originada por el veto presidencial la da que varios legisladores estaban ya sentados en el autobús que había de llevarlos a la base aérea Andrews, desde la que despegaba el avión militar que los llevaría a su destino: la salida estaba prevista para las 3 de la tarde y el aviso presidencial llegó a las 2.

Trump no corría el riesgo de provocar iras entre sus propias filas, pues la delegación estaba formada exclusivamente por legisladores del Partido Demócrata.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ

Etiquetas

, , , , , , ,

is 2

VIESPAR ISRAELIAN

Israelul este cel mai modern și mai occidentalizat stat din tot Orientul Mijlociu, însă politica sa îi confirmă și îi sporește, pe zi ce trece, condiția-i absolut orientală. Și, în acest proces ce tinde constant să dobândească “o și mai mare dificultate”, țara se află în fața dilemei de a-l aduce sau nu în fața tribunalelor, tocmai în preajma alegerilor generale, pe un prim ministru, Biniamin Netanyahu, care – conform unor sondaje – le va câștiga, din nou, în luna aprilie a acestui an.

biniamin netaniahu 1

Biniamin Netaniahu

Esența orientală a Israelului nu se vede, însă, numai în ambitusul juridico-moral. Vertiginoasa proliferare (prin scindări ideologice și egocentrisme personale) a partidelor politice o scoate și mai mult în relief.

Astfel, pe Netanyahu și partidul să, “Likud”, l-ar alege, azi, 41% din electorat; alte statistici îi dau numai 25%. Oricum, pentru a rămâne la putere, va trebui să se alieze cu unul sau cu mai multe partide. Ca ideologie, cel mai aproape ar fi “Partidul Rezistenței din Israel”. Însă, acest partid, care e pe locul al doilea, foarte aproape de Likud, în preferințele electoratului, este produsul unei disidențe tocmai din interiorul Likud-ului: l-a creat Biniamin Gantz, fostul secretar general al Likud-ului. Și l-a părăsit deoarece nu a fost de acord cu matrapazlâcurile lui Netanyahu, dar și datorită propriilor ambiții personale.

biniamin gantz 1

Biniamin Gantz

În mod logic, o alianță între acești doi oameni ar fi lipsită de sens. Dar, ambiția de a poseda puterea și întortochiatele speculații sunt atât de mari, încât orice alianță este posibilă. Dacă ar fi și de dorit, e cu total altă chestiune.

Între timp, fragmentarea scenei politice continuă. Astfel, centrul și-l dispută – deocamdată – peste o jumătate de duzină de partide și grupări politice. Printre ele figurează Partidul Laburist, care, în istoria politică a Israelului, a reprezentat, întotdeauna, stânga… până când această ideologie a încetat să mai placă maselor. “Hatenuah” (Mișcarea), condusă de fostul ministru de externe, doamna Tzipi Livni, dă asigurări că apără poziții centriste, cu toate că are un evident trecut stângist.

De fapt, oferta politică din Israel este, mai ales, o vitrină de ambiții și șmecherii personaliste – o bună parte dintre partide nici măcar nu au programe ideologice – iar separatismul merge de la o extremă ideologică la alta, fiind tot atât de fragile și partidele, de la o extremă la alta. Până și spectrul religios se alătură fragilității generale, și același lucru se întâmplă și cu trei sferturi din partidele care afirmă că apără interesele colonilor israelieni, care s-au instalat în teritoriile ocupate din Iordania.

is 3

Și ca panorama aceasta de confuzie generală să fie completă, Procuratura Generală recunoaște că are dovezi mai mult decât suficiente pentru a-i deschide trei procese lui Netanyahu. Dar nu menționează nici ce anume presupuse delicte ar urma să cerceteze – spune doar că ar fi vorba despre două cazuri de corupție și unul de prevaricaţiune -și nici dacă va acționa înainte sau după alegeri, sau dacă nu va aduce deloc aceste cauze în fața judecătorilor. Este evident pentru absolut toată lumea că o punere sub acuzație a lui Netanyahu înainte de alegeri, le-ar influența în mod decisiv…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

is 1

 

AVISPERO ISRAELÍ

Israel es el Estado más moderno y occidentalizado de todo el Oriente Medio, pero la política israelí ratifica y mejora cada día su condición de absolutamente oriental. Y en este proceso de un constante “más difícil todavía”, el país se halla ante el dilema de llevar ante los tribunales en vísperas de unas elecciones generales a un jefe de Gobierno, Benjamín Netanyahu, que – según encuestas – volverá a ganarlas en la consulta del próximo mes de abril.

biniamin netaniahu 2

Benjamín Netanyahu

Pero la esencia oriental de Israel no se ve solo en esa tesitura jurídico-moral. La vertiginosa proliferación (por escisiones ideológicas y egocentrismos personales) de partidos políticos lo evidencia todavía más.

Así, a Netanyahu y a su partido, el “Likud” le elegiría hoy en día el 41% del electorado; otras estadísticas le conceden apenas el 25%. En cualquier caso, para seguir en el poder tendrá que coligarse con uno o varios partidos más. Ideológicamente, el más afín sería “Poder de resistencia para Israel”. Pero este partido, que sigue muy de cerca al Likud en las preferencias populares es fruto de una disidencia dentro de este partido : Lo creó Benjamín Gantz, que había sido justamente secretario general del Likud. Y lo dejó de ser a partes iguales por discrepar los tejemanejes de Netanyahu como por ambición personal de Gantz.

benjamín gantz 2

Benjamín Gantz

Lógicamente, la alianza de estos dos hombres es un contrasentido. Pero la ambición de poder y las retorcidas especulaciones son tales, que cualquier alianza es posible. Que sea deseable, es harina de otro costal.

benny gantz

Benny Gantz

Mientras tanto, la fragmentación del escenario político prosigue. Así, el centro se lo disputan – por ahora – media docena larga de partidos y agrupaciones políticas. Entre ellas figura el Partido Laborista, que en la historia política de Israel representó siempre a la izquierda… hasta que esta ideología dejó de gustar a las masas. “Hatunah”, dirigida por la exministra de Exteriores, Tzipi Livni asegura que también defiende posturas centristas pese a un innegable pasado izquierdoso.

En realidad, la oferta política en Israel es ante todo un escaparate de ambiciones y trapicheos personalistas – buena parte de los partidos ni exhiben siquiera programas ideológicos – y el separatismo va de un extremo ideológico al otro, siendo por un igual de frágiles los partidos de un extremo como del otro. Hasta el espectro religioso se suma a la fragilidad general y tres cuartos de lo mismo les pasas a los partidos que dicen defender los intereses de los colonos sionistas que se han instalado en las tierras ocupadas de Jordania.

is 4

Ah, y para que  ese panorama de confusión general se complete, la Fiscalía General reconoce que tiene indicios más que suficientes para abrirle tres causas a Netanyahu. Pero ni especifica que presuntos delitos quiere investigar – tan solo dice que serían dos casos de corrupción y uno de prevaricación -, ni si actuará antes o después de los comicios o no se personará en absoluto ante la magistratura. Y es evidente a ojos de todo el mundo que un encausamiento de Netanyahu antes de las elecciones, influiría decisivamente en estas.

is 5

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL

Etiquetas

, , ,

tsipras 4

Alexis Tsipras

GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ

La fel ca pentru Spania, anul 2019 va fi pentru Grecia un an electoral, iar alegerile parlamentare vor fi vitale pentru guvernul condus de Alexis Tsipras. În Grecia, la fel ca în celelalte democrații care se clatină, guvernul privește spre alegeri cu părul măciucă, împărțind bani în stâga și în dreapta.

Tsipras, un populist de stânga cu principii radicale și cu o practică guvernamentală posibilistă, a făcut cadou, la sfârșitul anului 2018, unui număr de 1.400.000 de familii din Grecia câte 1.350 €  ca “dividend social”; unor 115.000 de pensionari din Administrația publică și ai Forțelor Armate, suma de 233.000.000 € ca o compensație pentru tăierile din veniturile lor făcute în anii de austeritate; iar unor 250.000 de liber-profesioniști le scade cota de plată pentru asigurările sociale cu 30%; locuitorilor din insule le restituie subsidii în valoare de 570 de milioane € (care vor fi plătite în decurs de 3 ani) pentru transportul spre și dinspre continent; și cascada de pomeni electorale culminează cu o tranșă unică de 42 de milioane ca ajutor pentru păstori și pentru micii crescători de vite.

grecia 1

Generozitatea aceasta se datorează mai întâi de toate (ca să nu spunem numai) perspectivelor electorale cumplit de urâte pe care sondajele le arată lui Tsipras și “Syrizei” (“Alianța stângii”), aliata sa guvernamentală. Celălalt aliat – “Anel” (“Grecia independentă”) – se află în plin proces de separare.

Tipic pentru politica grecească încă din epoca aheilor, decepția populară față de Tsipras nu se datorează penuriilor economice, ci orgoliului național. Hotărârea guvernelor grec și macedonean de a pune capăt războiului denumirii (veto-ul Greciei de a acepta ca fosta republică macedoneană din vechea Iugoslavie să se numească Macedonia, deoarece Grecia are o provincie cu exact același nume), acceptând ca această țară să se numească în viitor “Macedonia de Nord”.

Acordul – care urmează să fie supus ratificării populare – a fost salutat de întreaga Europă și respins cu furie de majoritatea populațiilor din cele două țări. 70% dintre grecii consultați consideră că acordul este o greșeală, iar grecii din nord îl percep ca pe o trădare. În Macedonia sentimentele sunt asemănătoare. Atât de puternic este acest val de naționalism irațional, încât “Anel” a anunțat public că va părăsi coaliția în momentul în care se va semna acordul eleno-macedonean. Maximalismul patriotic arătat de “Anel” este explicat de sondaje: de mai mult de un an, partidul se află la sub 3% din intențiile de vot, pragul prevăzut în Constituție pentru a intra în Parlament.

tsipras 2

Alexis Tsipras

Referitor la cu ce resurse va finanța Tsipras acest potop de milioane, acestea vor proveni din sacrificiile făcute de greci în timpul anilor de austeritate, când țara a evitat falimentul, la începutul acestui deceniu. Tocmai iritarea stârnită de aceste sacrificii l-a adus pe Tsipras la putere, în 2015.

Excedentul obținut în acești ani și amânarea reducerii prestațiilor sociale – impuse Atenei de creditorii internaționali – ( aproximativ 2 miliarde 500 de milioane €) reprezintă casa de bani din care va scoate guvernul grec pomenile electorale. Pomeni care nu-i vor garanta deloc realegerea, dar care, foarte ușor, pot să transforme casa de bani într-o cutie a Pandorei. Pentru ca să se potrivească cifrele lui Tsipras, Grecia va trebui să obțină în 2019 o creștere reală a PIB-ului său cu 2,5%… Economiștii din Uniunea Europeană prevăd că nu va depăși 2%.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

grecia 2

GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL

tsipras 1

Alexis Tsipras

Como en España, en Grecia el 2019 se presenta como un año trufado de elecciones, siendo las parlamentarias vitales para el Gobierno que preside Alexis Tsipras. Y en Grecia, como en tantos países de democracia tambaleante, el Gobierno encara las elecciones peliagudas repartiendo dinero a diestro y siniestro.

Tsipras, un lévo-populista de principios radicales y practica gubernamental posibilista, ha regalado a finales del 2018 a 1.400.000 de familias griegas 1.350 € a cada una en concepto de “dividendo social”; a 115.000 pensionistas de la Administración pública y las Fuerzas Armadas, un total de 233.000.000 € como compensación de los recortes hechos en los años de austeridad; a 250.000 autónomos les rebaja este año la cuota de la seguridad social un 30%; a los residentes de las islas periféricas, les restituye un subsidio de 570 millones de € (a repartir en 3 años) para transportes con la tierra firme; y la catarata de dádivas culmina con una partida única de 42 millones prevista para pastores y pequeños ganaderos en concepto de ayuda empresarial.

Tanta generosidad se debe ante todo (para no decir tan solo por) a las pésimas perspectivas electorales que las encuestas demoscópicas le atribuyen a Tsipras y “Syriza” (“Alianza de las izquierdas”), su aliado gubernamental. El otro aliado – “Anel” (“Grecia independiente”) – está ya en proceso de separación.

Típico de la política griega desde la época de los aqueos, el desencanto popular con Tsipras no se debe a las penurias económicas, sino al orgullo nacional. La decisión de los Gobiernos griego y macedonio de poner fin a la guerra de los nombres (el veto griego a aceptar que la exrepública macedonia de la antigua Yugoslavia se llame Macedonia porque en Grecia existe una provincia con este nombre), aceptando que ese último país se denomine en el futuro “Macedonia del Norte”.

El acuerdo – pendiente de ratificación popular – ha sido celebrado por toda Europa y rechazado con rabia por la mayoría de las poblaciones de los dos países afectados. El 70% de los griegos consultados consideran el acuerdo un error y los griegos septentrionales, incluso una traición nacional. En Macedonia los sentimientos son parejos. Tan fuerte es esta ola de nacionalismo irracional, que “Anel” ha declarado públicamente que abandonará la coalición en el momento en que se firme el acuerdo greco-macedonio. El maximalismo patriótico de “Anel” lo explican las encuestas: desde hace un año largo, el partido está muy por debajo del 3% de expectativa de votos, mínimo exigido por la Constitución para entrar en el Parlamento.

tsipras 3

Alexis Tsipras

Y en cuanto a lo que explica con qué recursos financiará Tsipras esa lluvia de millones, esos provienen de los sacrificios hechos por los griegos durante los años de austeridad con que el país evitó la bancarrota a principios del decenio. Fue justamente la irritación por esos sacrificios lo que llevó a Tsipras al poder en el 2015.

El superávit logrado en estos años y el aplazamiento de la reducción de prestaciones sociales – impuesto a Atenas por los acreedores internacionales – (un total de cerca de 2.500 millones de €) es la caja fuerte de la que sacará el Gobierno griego los regalos electorales. Unos regalos que no garantizan en absoluto la reelección, pero que fácilmente pueden transformar la caja fuerte en caja de Pandora. Y es que para que cuadren los números de Tsipras, Grecia ha de tener en el 2019 un crecimiento real de su PIB del 2,5%… y los economistas de la Unión Europea no le prevén más allá del 2%.

grecia 3

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI/APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE

Etiquetas

, , , , , ,

oriente medio 2

APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI     Washington, Diana Negre

Știrea nu a apărut în niciun mijloc de informare în masă și niciun diplomat al vreuneia dintre țările interesate nu a vrut să o confirme, dar, în Orientul Mijlociu, incompatibilitatea absolută dintre musulmani și israelieni se reduce pe zi ce trece.

Este o certitudine, dar, valoarea sa este, totuși, foarte relativă, așa cum este toată politica în această parte a lumii. Preponderența personalismelor, volatilitatea loialităților și a pactelor, precum și năzuința endemică de a prefera căile complicate și întortocheate drumului drept și direct ne obligă să considerăm întreaga politică – națională și internațională – din Orientul Mijlociu ca fiind ceva foarte relativ.

Atât de reltiv, încât, în ziua de azi, dintre țările care continuă să nu recunoască Israelul, 19 sunt arabe sau, cel puțin, musulmane.

Dar, iată că sultanul din Oman l-a primit, în luna octombrie a anului trecut într-o vizită oficială, pe șeful guvernului israelian. Tot atunci, ministrul de externe al Omanului îndemna țările arabe să recunoască existența Israelului.

oriente medio 3

Mai înainte, în vara anului 2017, prințul moștenitor saudit însuși – Mohamed bin Salman – s-a întâlnit, în timpul vizitei sale în SUA, cu conducători ai comunităților evreiești din America. Iar ambasadorul saudit la Washington – prințul Türki al Feisal – se întâlnește public cu israelieni de rang înalt. Israelul, la rândul său, îngăduie ca diplomați din Qatar să poată survola teritoriul său, atunci când aceștia vizitează în mod oficial fâșia Gaza, pentru a ușura grava situație economică a acestui teritoriu.

Printre multele motive care au determinat această schimbare de atitudine se cuvine să evdențiem: Iranul, președinții Obama/Trump și emigrația palestiniană, ca fiind cele mai importante. Chestiunea cu Iranul este un subiect recurent. Persia a exercitat în vremuri trecute o hegemonie de nesuportat și care nu poate fi dată uitării în țările arabe, atât la nivel guvernamental, cât și popular. În vremuri mai apropiate de noi, acest antagonism s-a concentrat în rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită în dominarea lumi islamice. Și, de când la Teheran poruncesc ayatolahii cu politica lor agresiv expansionistă, aversiunea reciprocă arabo-iraniană cunoaște o puternică recrudescență.

Venirea lui Trump la președinția SUA a făcut ca apropierea arabilor de Israel, marele protejat al Americii, să fie mai ușor de asumat. În lumea arabă, se crede că răspunzător pentru recentul avânt al Iranului ar fi președintele Obama, cu politica sa de normalizare. În Orientul Mijlociu, principiul conform căruia dușmanul dușmanului meu este prietenul meu cel mai bun este mai în vigoare decât în oricare alt loc din lume.

În sfârșit, pentru opinia publică din Orientul Mijlociu aversiunea față de Israel și față de politica sa de marginalizare a palestinienilor s-a redus proporțional cu creșterea emigrației palestiniene. Aceasta, ca de altfel toate emigrațiile în stare de necesitate, reprezintă o masă lucrătoare, luptătoare, de multe ori mai bine calificată decât echivalentele indigene și dispusă să accepte salarii mai mici, doar pentru a avea un loc de muncă. Adică, este mai mult decât incomodă, din cauza concurenței pe care o face. Acest fenomen se manifestă foarte puternic în Irak.

Desigur, în Orientul Mijlociu, lucrul acesta este valabil astăzi, căci mâine, ar putea să fie exact invers… și, mai ales, să fie adevărat.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE                 Washington, Diana Negre

oriente medio 4

La noticia no se ha publicado en ningún medio informativo ni la quiere ratificar ningún diplomático de las naciones interesadas, pero en el Oriente Medio la incompatibilidad absoluta entre musulmanes e israelíes es cada vez menor.

Esto es cierto, pero de un valor muy relativo, como toda la política de esta parte del mundo. La preponderancia de los personalismos, la volatilidad de las lealtades y pactos, así como una querencia endémica a preferir las vías complicada y retorcidas a los caminos rectos obliga considerar toda lo política –nacional e internacional – del Oriente Medio como algo muy relativo.

Tan relativo, que hoy en día 19 de las naciones que siguen sin reconocer a Israel son árabes o, por lo menos, musulmanas. Pero el sultán de Omán recibió el pasado mes de octubre en visita oficial al jefe del Gobierno israelí. Simultáneamente, el ministro omaní de Exteriores pedía a los Estados árabes que reconociesen ya a Israel.

Anteriormente, en el verano del 2017, el mismísimo príncipe heredero saudí – Mohamed bin Salman – se reunió durante su gira por los EE.UU. con dirigentes de las comunidades judías estadounidenses. Y el embajador de Arabia Saudita en Washington – príncipe Türki el Feisal – celebrara públicamente reuniones con políticos israelíes de alto rango. Israel, por su parte, tolera sin más que diplomáticos kataríes sobrevuelen su territorio cuando visitan la zona de Gaza, oficialmente para aligerar la grave situación económica de ese territorio.

muhammad bin salman

El príncipe heredero de Arabia Saudí, Muhammad bin Salman

Entre las muchas causas de este cambio de actitud hay que destacar a Irán, Obama/Trump y la emigración palestina como las más importantes. Lo del Irán es un tema recurrente. Persia ejerció en tiempos pasados una hegemonía mal soportada y nada olvidad por los países árabes, tanto a nivel gubernamental como popular. En épocas más recientes ese antagonismo se centró en la rivalidad entre Irán y Arabia Saudí por dominar el mundo islámico. Y desde que en Teherán mandan los ayatolás con su agresiva política expansionista, la mutua repulsa arabo-iraní se ha recrudecido fuertemente.

alí khamenei

El ayatolah iraní Alí Khamenei

La llegada de Trump a la presidencia estadounidense ha hecho más asumible para los árabes la aproximación a Israel, el gran protegido de los EEUU. Y es que en el mundo árabe, se cree que el responsable del reciente auge de Irán fue el presidente Obama, con su política de normalización. Y en el Oriente Medio, eso de que el enemigo de mi enemigo es mi mejor amigo rige más que ninguna otra parte.

Por último, para la opinión pública del Oriente Medio la inquina a Israel y su política de marginación de la población de Palestina ha disminuido proporcionalmente al aumento de la emigración palestina. Y es que esta, como la de todos los angustiados, representa una masa laboral, pugnaz, muchas veces mejor preparada que su equivalente indígena y dispuesta a cobrar menos con tal de tener un trabajo. Es decir, es más que incomoda por la competencia que representa. El fenómeno es especialmente fuerte en el Irak.

oriente medio

Claro que en el Oriente Medio si esto es así hoy, mañana puede ser exactamente al revés… y también será verdad.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

 

Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón

Etiquetas

, , , ,

trump 1

Din lac, în puț…     Washington, Diana Negre

Nimeni dintre cei care au urmărit peripețiile politicii americane nu poate să creadă că ultimii doi ani, de când a venit Donald Trump la Casa Alba, au fost  liniștiți și plăcuți, însă, iată că în noua etapă care tocmai a început sunt semne că urmează un adevărat tsunami: tensiunile dintre partide, nesiguranța economică și riscurile la care este supus sistemul financiar internațional vin toate deodată.

Situația aceasta contrastează cu calmul de pe străzile capitalei americane, tocmai acum când sute de mii de funcționari se află într-un concediu forțat, ale căror salarii rămân înghețate, deoarece legitorii și Casa Albă nu ajung la un acord pentru a aproba bugetul național. Legile americane nu permit ca guvernul să poată beneficia de o muncă neremunerată și, cu toate că acești funcționari își vor încasa banii mai devreme mai mai târziu, deocamdată, ministerele, muzeele și alte instituții ale guvernului federal rămân închise.

trump 2

Cu îndatorarea publică din SUA și din multe alte țări, s-ar putea crede că lipsa unui acord asupra bugetului american s-ar datora dificultății de a găsi fonduri pentru a subvenționa activitățile guvernului. Nu este așa: bugetele generale sunt blocate de o dispută în jurul a 5 miliarde de euro, cam cât spune Trump că ar fi averea lui, oricum o sumă mică în comparație cu deficitul bugetar planficat, care, în acest exercițiu, ar putea fi de un bilion de euro, și chiar minusculă  în cadrul unui buget de 4 bilioane.

Sunt banii pe care Trump îi cere ca primă rată pentru a ridica zidul promis la granița cu Mexicul, care ar urma să protejeze țara de invazia imigranților și de droguri, una dintre principalele sale promisiuni electorale din 2016, sub sloganul că “îi va reda Americii măreția de odinioară”. Zidul nu va împiedica sosirea muncitorilor cât timp țara are nevoie de ei – în prezent, ca de altfel în toată istoria ei, ca mână de lucru – și nici intrarea drogurilor, atâta timp cât americanii vor dori să le consume; în plus, aceste 5 miliarde vor fi insuficiente pentru a ridica zidul: sunt doar un joc de forță între președinte și noua opoziție democrată, majoritară de acum în Camera Reprezentanților, care este în funcțe începând de joia trecută.

zid 3

Această tropăială a legiuitorilor și a președintelui însuși are loc într-un moment inoportun: rivalii internaționali cum sunt China și Rusia cred că este momentul să profite, noi lideri, cum este președintele Braziliei, vor să-l imite pe Trump, în timp ce tot sistemul financiar internațional pare a fi și mai instabil, cu niveluri mari de îndatorare, care, azi, ajung la 250 de bilioane de dolari, adică de trei ori mai mult ca acum 20 de ani. Iar, datornici nu sunt săracii, ci SUA, UE, China și Japonia: le revine 75% din datoria întreprinderilor, 65% din cea personală și 80% din cea publică.

Însă, dacă SUA, sau restul țărilor din lume, ar ajunge în situația de a avea nevoie urgentă de o doză de liderat american, este posibil să rămână doar cu doleanța … și cu criza în cârcă: la Washington sunt timpuri de frondă, care corespund divizărilor tot mai adânci din țară și care s-au văzut foarte clar joia aceasta când noii legiuitori și-au luat în primire posturile: generația care a preluat ștafeta respinge orice măsură de austeritate, noua majoritate își ascute cuțitele pentru a le înfige în Trump, iar președintele se parapetează sub sloganurile adepților săi tradiționali.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

zid 1

De Málaga en Malagón       Washington, Diana Negre

trump 3

Nadie que haya seguido las peripecias de la política norteamericana puede creer que los últimos dos años, desde que Donald Trump llegó a la Casa Blanca, hayan  transcurrido plácidamente, pero la nueva etapa que acaba de comenzar lleva trazas de ser un auténtico tsunami: las tensiones entre los partidos, la incertidumbre económica y los riesgos para el sistema financiero internacional llegan todos al mismo tiempo.

Semejante situación contrasta con la calma de las calles de la capital norteamericana, ante las vacaciones forzosas de cientos de miles de funcionarios, cuyo sueldo está congelado porque los legisladores y la Casa Blanca no se ponen de acuerdo para aprobar los presupuestos nacionales. Las leyes norteamericanas no permiten que el gobierno se beneficie de un trabajo no remunerado y, aunque estos funcionarios cobrarán tarde o temprano con efectos retroactivos, de momento los ministerios, museos y otros centros del gobierno federal están cerrados.

Con el creciente endeudamiento público norteamericano y de muchos otros países, uno podría creer que la falta de acuerdo presupuestario en Estados Unidos se debe a la dificultad de encontrar los fondos para financiar las operaciones del gobierno. Pero no es así: los presupuestos generales están retenidos por una disputa en torno a 5 mil millones de euros, aproximadamente el monto total de la fortuna personal que Trump dice tener y una cantidad exigua frente al proyectado déficit de presupuesto, que en este ejercicio podría rondar el billón de Euros -y más exigua aún en el marco de un presupuesto de 4 billones.

trump 4

Pero es la cantidad que Trump exige como primer pago para construir la prometida muralla en la frontera mexicana que habría de proteger al país de las invasiones de inmigrantes   y de droga, una de sus principales promesas electorales de 2016, bajo el slogan de “devolver la grandeza a América”. La muralla ni impediría la llegada de trabajadores mientras el país siga necesitando – ahora como en toda su historia – mano de obra, ni la entrada de drogas mientras los norteamericanos la quieran seguir consumiendo; pero además estos 5 mil millones serían insuficientes para construírla: constituyen tan solo un juego de fuerzas entre el presidente y la nueva oposición demócrata, mayoritaria desde ahora en la Cámara de Representantes que entró en funciones este pasado jueves.

Esta pataleta de los legisladores y del propio presidente ocurre en un momento inoportuno: rivales internacionales como China y Rusia creen que es momento de sacar tajada, nuevos líderes como el presidente del Brasil quieren imitar a Trump, mientras todo el sistema financiero internacional parece más inestable, con elevados niveles de endeudamiento que hoy se acercan a los 250 billones de dólares, el triple que hace 20 años. Y los deudores no son los pobres, sino EEUU, la UE, China y Japón: les corresponde el 75% de la deuda empresarial, el 65% de la personal y el 80% de la pública.

zid 2

Pero si el país, o el resto del mundo, llegaran a necesitar pronto una dosis de liderazgo norteamericano, es probable que se quedasen con las ganas… y con la crisis a cuestas: en Washington son tiempos de fronda, que corresponden a las divisiones cada vez más profundas de este país y que se vieron claramente en la toma de posesión de los nuevos legisladores este jueves: la generación que toma el relevo rechaza cualquier medida de austeridad, la nueva mayoría afila los cuchillos para clavárselos a Trump y el presidente se parapeta aupando los slogans de sus seguidores tradicionales.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA