PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN

Iisus bunul samaritean

În această duminică, 12 noiembrie, la liturghie se citește un fragment din evanghelia după Luca  (10, 25-37): parabola bunului samaritean, pe care o găsim doar la Luca. Lecția ei subtilă ? Omului îi este propriu să ajute și să salveze. Destinul, menirea și scopul vieții lui: să-i ajute pe ceilalți !

Iată textul:

Luca  10, 25-37: Și iată un învățător de Lege s-a ridicat ca să-L ispitească, zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică ? Și Iisus i-a spus: în Lege ce scrie ? Cum citești (și cum interpretezi) ? Acela i-a răspuns: să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și cu toată puterea ta și din tot cugetul tău și pe aproapele tău (să-l iubești) ca pe tine însuți. Iisus i-a zis: drept ai răspuns. Asta să faci și vei trăi. Dar acela, voind să se îndreptățească pe sine a zis către Iisus: și cine este aproapele meu ? Iisus i-a răspuns: un om mergea din Ierusalim spre Ierihon și a căzut (pe drum) în mâinile tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat și l-au umplut de răni, au plecat lăsându-l mai mult mort decât viu. Din întâmplare a trecut pe drumul acela un preot care, văzându-l, a trecut pe partea cealaltă a drumului. La fel a făcut și un levit care s-a întâmplat să se afle și el prin acele locuri. A venit, a văzut și a trecut pe partea cealaltă. Dar un samaritean care călătorea a venit la el și văzându-l (cum arăta) i s-a făcut milă. S-a apropiat de el, i-a legat rănile după ce a turnat peste ele ulei și vin și, urcându-l pe dobitocul său, l-a dus la un han și l-a îngrijit. A doua zi, înainte de a pleca, a scos doi dinari, i-a dat hangiului și i-a spus: îngrijește de el și de vei cheltui mai mult îți voi plăti la întoarcere. Cine din cei trei crezi că a fost aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor ? Și învățătorul de Lege i-a zis: cel care și-a făcut pomană cu el și are milă de el. Iisus i-a spus atunci: du-te și fă și tu la fel.

Luca  10, 25-37: Καὶ ἰδοὺ νομικός τις ἀνέστη ἐκπειράζων αὐτὸν καὶ λέγων· διδάσκαλε, τί ποιήσας ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; ὁ δὲ εἶπε πρὸς αὐτόν· ἐν τῷ νόμῳ τί γέγραπται; πῶς ἀναγινώσκεις; ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· ἀγαπήσεις Κύριον τὸν Θεόν σου ἐξ ὅλης τῆς καρδίας σου καὶ ἐξ ὅλης τῆς ψυχῆς σου καὶ ἐξ ὅλης τῆς ἰσχύος σου καὶ ἐξ ὅλης τῆς διανοίας σου, καὶ τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν·  εἶπε δὲ αὐτῷ· ὀρθῶς ἀπεκρίθης· τοῦτο ποίει καὶ ζήσῃ. ὁ δὲ θέλων δικαιοῦν ἑαυτὸν εἶπε πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν· καὶ τίς ἐστί μου πλησίον; ῾Υπολαβὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ἄνθρωπός τις κατέβαινεν ἀπὸ ῾Ιερουσαλὴμ εἰς ῾Ιεριχώ, καὶ λῃσταῖς περιέπεσεν· οἳ καὶ ἐκδύσαντες αὐτὸν καὶ πληγὰς ἐπιθέντες ἀπῆλθον ἀφέντες ἡμιθανῆ τυγχάνοντα. κατὰ συγκυρίαν δὲ ἱερεύς τις κατέβαινεν ἐν τῇ ὁδῷ ἐκείνῃ, καὶ ἰδὼν αὐτὸν ἀντιπαρῆλθεν. ὁμοίως δὲ καὶ Λευΐτης γενόμενος κατὰ τὸν τόπον, ἐλθὼν καὶ ἰδὼν ἀντιπαρῆλθε. Σαμαρείτης δέ τις ὁδεύων ἦλθε κατ᾿ αὐτόν, καὶ ἰδὼν αὐτὸν ἐσπλαγχνίσθη, καὶ προσελθὼν κατέδησε τὰ τραύματα αὐτοῦ ἐπιχέων ἔλαιον καὶ οἶνον, ἐπιβιβάσας δὲ αὐτὸν ἐπὶ τὸ ἴδιον κτῆνος ἤγαγεν αὐτὸν εἰς πανδοχεῖον καὶ ἐπεμελήθη αὐτοῦ·  καὶ ἐπὶ τὴν αὔριον ἐξελθών, ἐκβαλὼν δύο δηνάρια ἔδωκε τῷ πανδοχεῖ καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἐπιμελήθητι αὐτοῦ, καὶ ὅτι ἂν προσδαπανήσῃς, ἐγὼ ἐν τῷ ἐπανέρχεσθαί με ἀποδώσω σοι. τίς οὖν τούτων τῶν τριῶν πλησίον δοκεῖ σοι γεγονέναι τοῦ ἐμπεσόντος εἰς τοὺς λῃστάς; ὁ δὲ εἶπεν· ὁ ποιήσας τὸ ἔλεος μετ᾿ αὐτοῦ. εἶπεν οὖν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· πορεύου καὶ σὺ ποίει ὁμοίως.

Iisus străbate, împreună cu ucenicii, Iudeea în drum spre Ierusalim. Este o călătorie lungă (Luca 9,51-19,28) în cursul căreia Iisus le descoperă oamenilor simpli, spunându-le pilde, un alt Dumnezeu decât cel zelos al Legii, Îl descoperă pe Dumnezeu cel iubitor și iertător, cel plin de milă și înțelegere, uman, cel care va deveni Dumnezeul creștin. Dumnezeul iubirii de oameni și al ajutorului când te aștepți mai puțin și de la cine te aștepți mai puțin !

Suntem undeva aproape de Ierusalim, de vreme ce, după ce Iisus spune această pildă, va merge în Betania, la Maria și Marta.

Iisus are o „ședință de lucru” cu cei 72 de ucenici din cercul al doilea, care tocmai se întorseseră după ce colindaseră satele Iudeei ca să predice despre Împărăția lui Dumnezeu. Spune Luca (10, 23-24): Și întorcându-se spre ucenici, (i-a luat de-o parte și) le-a spus: fericiți ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi. Căci vă spun vouă: mulți profeți și regi au vrut să vadă lucrurile pe care le vedeți voi și nu le-au văzut și să audă lucrurile pe care le auziți voi și n-au auzit. /Καὶ στραφεὶς πρὸς τοὺς μαθητὰς κατ᾿ ἰδίαν εἶπε· μακάριοι οἱ ὀφθαλμοὶ οἱ βλέποντες ἃ βλέπετε. λέγω γὰρ ὑμῖν ὅτι πολλοὶ προφῆται καὶ βασιλεῖς ἠθέλησαν ἰδεῖν ἃ ὑμεῖς βλέπετε, καὶ οὐκ εἶδον, καὶ ἀκοῦσαι ἃ ἀκούετε, καὶ οὐκ ἤκουσαν.

Se pare, după cum curge textul, că de față era și un rabin, un om al Legii (nomikos/νομικός, de la nomos/νόμος, lege în greacă), probabil un predicator. Care se ridică de pe scaun și ia cuvântul, ceea ce ne face să credem că Iisus și ucenicii din cel de-al doilea cerc se aflau într-o casă.

Rabinul, căruia nu i se pomenește numele pentru că nu merită, trebuie că s-a simțit frustrat și curios în același timp. Despre ce lucruri să fie vorba ? Ce vedeau și auzeau ucenicii și nu vedeau și auzeau oamenii lui Dumnezeu: rabinii, preoții, teologii lui Iahve?

Iisus și ucenicii predicau, vorbeau despre Împărăția lui Dumnezeu și, desigur, despre viața etern-fericită din ea. Despre viața de apoi. De aceea rabinul nostru Îl întreabă pe Iisus ce să facă ca să se bucure de viață veșnică în lumea de dincolo. Simțea că lucrurile pe care ucenicii lui Iisus le vedeau și le auzeau în preajma Lui aveau legătură cu viața de după moarte.

Îl întreabă, așadar, deși e convins că știe deja răspunsul. Luca spune limpede: s-a ridicat ca să-L ispitească, zicând…. Să-L ispitească,  adică să-L provoace. Și răspunsul pe care-l așteaptă rabinul este: respectarea strictă a Legii scrisă în cele cinci cărți ale lui Moise.

De altfel îi și răspunde lui Iisus cu două citate/porunci, una din Deuteronom: Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și cu toată puterea ta (Deuteronom 6,5) și una din Levitic: Să nu te răzbuni cu mâna ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19,18) / Trad. Biblia Sinodală.

Dar când Iisus îi răspunde: drept ai răspuns. Asta să faci și vei trăi, realizează, într-o secundă, că nu mai e atât de sigur că știe ce să facă ca să fie un drept în fața lui Dumnezeu. Pentru că numai drepții aveau parte de viața veșnică în sânul Lui. Și în suflet i se strecoară îndoiala: oare ce face și ce nu face bine ?

Evident, Îl iubea pe Dumnezeu ! Era de la sine înțeles ! Și asta era bine ! Putea fi socotit un drept ! Dar pe aproapele ? Că tot pomenise el însuși de porunca iubirii aproapelui. Și-a dat seama că nu știe dacă-și iubește sau nu aproapele pentru nu mai știe cine este aproapele. Și atunci, voind să se îndreptățească pe sine, adică să se convingă că este un drept, pentru că respectă și această poruncă, L-a întrebat, cam într-o doară, pe Iisus: cine este aproapele meu?

Și Iisus a ales o parabolă care l-a făcut să înțeleagă că aroapele este oricine, chiar și cel mai umil om de pe pământ. Și nu întâmplător omul cel drept în fața lui Dumnezeu din poveste, omul care sigur va trăi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu, este un samaritean: Iisus tocmai trecuse prin Samaria și nu fusese primit într-un sat fiindcă era evreu !

De ce samariteanul ? Pentru că el singur n-a stat pe gânduri și și-a ajutat seamănul neajutorat… mai mult viu decât mort !. I-a salvat viața.

Lecția dată de Iisus arată că drept în fața lui Dumnezeu este doar acela care ajută, care sare în ajutor, care face binele, care salvează pe cineva indiferent cine și de unde este, nu cel/cei care cunosc poruncile din Lege, dar nu e aplică.

Nici preotul, nici levitul, oamenii Templului și ai lui Dumnezeu, nu s-au dovedit drepți în fața Lui, pentru că n-au simțit pornirea firească, omenească de a ajuta un neajutorat.

Iisus lămurește, de fapt, o temă despre care se discuta mult în vremea Lui în cercurile teologice: pentru un evreu aproapele nu era decât un alt evreu sau un convertit la iudaism sau un străin care locuia în aceeași casă cu evrei. Se pare că oamenii Legii dezbăteau mult tema: pe cine trebuie să iubesc și pe cine nu, ca evreu.

O lămurește, făcându-l să înțeleagă pe acest rabin – aproape îngrozit că nu mai știe cum să fie un drept – că va fi un drept doar atunci când va ajuta… pe oricine în nevoie, indiferent cine este, de unde este, ce face și de ce religie este. Un cunoscut sau un necunoscut !

Și îl face să înțeleagă, poate în ultimul ceas, ceea ce un samarinean, un păgânizat, un spurcat, un purtător de miasmă – așa cum îi considerau evreii pe samariteni – știa din instinct: firea omului este să ajute, să salveze.

Și samariteanul nu era nici preot, nici levit, ci, probabil, un simplu și modest negustor care-și căra marfa, singur, cu catârii sau cu asinii… pe drumul de 27 de kilometri care lega Ierusalimul de Ierihon, unul din cele mai periculoase drumuri ale Palestinei, așa cum o spune și Flavius Josephus în Războiul  Iudaic (4,8,3).

Și o ultimă lămurire: o zi de ședere la han costa a XII-a parte dintr-un dinar roman !

Iar finalul parabolei: du-te și fă și tu la fel, adică iubește-L pe Dumnezeu, iubindu-ți aproapele și fii om, este, de fapt, răspunsul la întrebarea cum să moștenesc viața veșnică.

Iisus nu-i spune să cerceteze și mai adânc Legea, să studieze și mai mult poruncile și să le dezbată cu ceilalți rabini în sinagogă, cum se obișnuia. Îi spune doar: fii om, om însemnând ființa creată de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui.

Lecția subtilă a parabolei ? Destinul, menirea, scopul vieții omului este a-i ajuta pe ceilalți.

Bunul samaritean… în artă:

Le bon Samaritain; vitraliu de la Catedrale din Chartes, Musée du Louvre, Paris

Le bon Samaritain; VINCENT VAN GOGH, 1890, Muzeul Kröller-Müller, Otterlo, Olanda

 

 Le bon Samaritain; Eugène DELACROIX; 1849; colecție particulară

 

Le bon Samaritain,  Aimé Morot (1850- 1913), Petit Palais, Paris

Le bon Samaritain; Lucas GIORDANO; 1685, Musée des Beaux-Arts, Rouen

 

Le bon Samaritain; Jacopo BASSANO;  1550-1570, National Gallery, Londra

BUNUL SAMARITEAN 14 The Good Samaritan, Ferdinand Hodler, 1885, Kunsthaus Zürich, Elveția

The Good Samaritan, George Frederic Watts (1817–1904), Manchester Art Gallery

Le bon Samaritain, Léon Bonnat (1833 –1922), musée Bonnat-Helleu, Bayonne

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios