PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI

IERTAREA 3

Câtă iertare poate avea Dumnezeu ? Nemăsurată !

În această duminică, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (18, 23-35). Este o pericopă despre iertarea nemăsurată a lui Dumnezeu, dăruită celor capabili de iertare.

Iată textul:

Matei 18, 23-35: De aceea, așa este și cu Împărăția cerurilor. (Venirea ei) seamănă cu (această poveste): odată, un rege a vrut să-și încheie socotelile cu robii săi. Începuse el să se socotească cu ei și, la un moment dat, i-a fost adus un datornic (care-i datora) zece mii de talanți. Și, cum acesta nu avea de unde să-i înapoieze, domnul lui a poruncit să fie vândut ca rob și să-i fie, deasemenea, vânduți și femeia și copiii și vândute toate câte avea și să i se plătească datoria. Căzând dar robul acela la picioarele stăpânului, i s-a închinat și i-a zis: Doamne fii îngăduitor cu mine și toate ți le voi înapoia. Îndurându-se domnul acela de robul său, l-a lăsat să plece liber și l-a iertat de datorie. Și ieșind robul acela (de la domnul său) a dat peste unul din cei ce erau robi de-o seamă cu el, care-i datora o sută de dinari și, apucându-l, îl strângea de gât, zicându-i: dă-mi înapoi ce-mi datorezi ! Căzându-i la picioare, robul acela de-o seamă cu el l-a implorat: fii milostiv cu mine și-ți voi înapoia (tot ce-ți datorez), dar acela n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță (ca să stea acolo) până când îi va înapoia datoria. Văzând ceilalți robi de-o seamă cu ei cele întâmplate s-au întistat foarte și, ducându-se la domnul lor, i-au înfățișat toate câte se petrecuseră. Atunci domnul acela chemându-l la el îi zice: rob viclean, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să-ți fie milă și ție de robul acela care-i de-o seamă cu tine,  așa cum mi-a fost mie milă de tine ? Și, mâniat, stăpânul aceluia l-a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să-i înapoieze tot ce-i datora. Astfel și Tatăl Meu cel din Ceruri vă va face vouă, dacă nu-i iertați, din inimă, greșelile fratelui vostru, fiecare dintre voi.

Matei 18, 23-35: Διὰ τοῦτο ὡμοιώθη ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν ἀνθρώπῳ βασιλεῖ, ὃς ἠθέλησε συνᾶραι λόγον μετὰ τῶν δούλων αὐτοῦ. ἀρξαμένου δὲ αὐτοῦ συναίρειν προσηνέχθη αὐτῷ εἷς ὀφειλέτης μυρίων ταλάντων. μὴ ἔχοντος δὲ αὐτοῦ ἀποδοῦναι ἐκέλευσεν αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ πραθῆναι καὶ τὴν γυναῖκα αὐτοῦ καὶ τὰ τέκνα καὶ πάντα ὅσα εἶχε, καὶ ἀποδοθῆναι. πεσὼν οὖν ὁ δοῦλος προσεκύνει αὐτῷ λέγων· κύριε, μακροθύμησον ἐπ᾿ἐμοὶ καὶ πάντα σοι ἀποδώσω. σπλαγχνισθεὶς δὲ ὁ κύριος τοῦ δούλου ἐκείνου ἀπέλυσεν αὐτὸν καὶ τὸ δάνειον ἀφῆκεν αὐτῷ. ἐξελθὼν δὲ ὁ δοῦλος ἐκεῖνος εὗρεν ἕνα τῶν συνδούλων αὐτοῦ, ὃς ὤφειλεν αὐτῷ ἑκατὸν δηνάρια, καὶ κρατήσας αὐτὸν ἔπνιγε λέγων· ἀπόδος μοι εἴ τι ὀφείλεις. πεσὼν οὖν ὁ σύνδουλος αὐτοῦ εἰς τοὺς πόδας αὐτοῦ παρεκάλει αὐτὸν λέγων· μακροθύμησον ἐπ᾿ ἐμοὶ καὶ ἀποδώσω σοι. ὁ δὲ οὐκ ἤθελεν, ἀλλὰ ἀπελθὼν ἔβαλεν αὐτὸν εἰς φυλακὴν ἕως οὗ ἀποδῷ τὸ ὀφειλόμενον. ἰδόντες δὲ οἱ σύνδουλοι αὐτοῦ τὰ γενόμενα ἐλυπήθησαν σφόδρα, καὶ ἐλθόντες διεσάφησαν τῷ κυρίῳ ἑαυτῶν πάντα τὰ γενόμενα. τότε προσκαλεσάμενος αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ λέγει αὐτῷ· δοῦλε πονηρέ, πᾶσαν τὴν ὀφειλὴν ἐκείνην ἀφῆκά σοι, ἐπεὶ παρεκάλεσάς με. οὐκ ἔδει καὶ σὲ ἐλεῆσαι τὸν σύνδουλόν σου,ὡς καὶ ἐγώ σε ἠλέησα; καὶ ὀργισθεὶς ὁ κύριος αὐτοῦ παρέδωκεν αὐτὸν τοῖς βασανισταῖς ἕως οὗ ἀποδῷ πᾶν τὸ ὀφειλόμενον αὐτῷ. Οὕτω καὶ ὁ πατήρ μου ὁ ἐπουράνιος ποιήσει ὑμῖν, ἐὰν μὴ ἀφῆτε ἕκαστος τῷ ἀδελφῷ αὐτοῦ ἀπὸ τῶν καρδιῶν ὑμῶν τὰ παραπτώματα αὐτῶν.

IERTAREA 5

Această parabolă este despre Judecata de apoi (Joachim Jeremias – Parabolele…) și despre importanța crucială a iertării. Ea ne arată că una din regulile Împărăției lui Dumnezeu, a lumii perfecte care ne așteaptă în orice moment, este iertarea totală.  De altfel, regula iertării era esențială într-o comunitate creștină.

Ca să înțelegem bine această parabolă trebuie să lămurim câteva realități ale vremii: „robii regelui” (δούλοi) se numeau în Orient, și desigur și în Israel, cei mai înalți dregători/miniștri/funcționari de la curte sau vasalii regelui. Iar regele (βασιλεύς) era domnul și stăpânul lor (κύριος) absolut.

Iar faptul că un rege „își încheia socotelile” sau „se socotea” cu vasalii lui înseamnă că era momentul în care aceștia trebuiau să-și plătească tributul, adică impozitul pe venituri.

Ce era cu cel mai mare datornic care îi datora regelui din parabolă zece mii de talanți ? Putea fi un satrap/un guvernator care nu-i plătise regelui și stăpânului său partea care i se cuvenea din veniturile provinciei pe care o administra în numele lui. Poate întârziase mulți ani să-și verse tributul în vistieria regelui și se adunase o sumă uriașă sau poate sperase că regele va uita de datorie sau nici nu i-o va mai cere niciodată.

Și ce însemna, de fapt, „zece mii de talanți” ? O sumă… infinită ! O datorie care nu putea exista în realitate ! Zece mii, în Orient, este numărul infinitului (cel mai mare număr folosit în calcul, dincolo de care… nu se mai numără !). Iar talantul este cea mai mare monedă în Grecia și în întreg Orientul Apropiat. Teoretic, 10 000 de talanți însemnau o sută de milioane de dinari și cam tot atâtea drahme.

Judecând după aceste realități, dar și după altele, ne dăm seama că întreaga poveste se putea petrece undeva în Orient și nu în Palestina. Apoi, talantul este o unitate de măsură (ce mai mare posibilă) grecească, iar dinarul este o monedă romană.

Pe de altă parte, ni se spune că datornicul „a fost adus” în fața regelui, ceea ce înseamnă că fusese scos din temniță ! Și că regele a poruncit să i se vândă soția, copiii și toate bunurile. Dar, în Israel, legea nu permitea vânzarea persoanelor. Așadar, acolo n-ar fi fost posibilă vânzarea soției sau a copiilor. Dar, da, ar fi fost posibilă vânzarea unui hoț, însă, numai a aceluia care nu putea restitui ce furase. Hoț, nu datornic !

În schimb, în Grecia, era posibilă scoaterea la vânzare, pentru datorii, a familiei și a bunurilor.

Cât despre „robul de-o seamă” sau, literalmente, împreună-robul cu marele datornic (sindulos/σύνδουλος), cuvântul arată că este vorba tot despre un vasal al regelui, care avea aceeași condiție și același rang cu el.

Sigur că povestea aceasta cu tâlc, această parabolă, este altă lecție pe care ucenicii nu o învățaseră, deși Iisus, probabil, le-o predase în fiecare zi, nu în cuvinte, ci prin felul Său de a se purta.

Probabil, văzând că ucenicii Săi nu erau atenți la faptul că orice vindecare se făcea doar după iertarea păcatelor, în numele Tatălui, Iisus S-a gândit că e mai bine să le predea lecția iertării… spunându-le povestea… iertatului nemilostiv !

Mesajul ei ?

Sunt două, la fel de importante. Primul, că numai iertând din toată inima, sincer și total, vom fi iertați de Dumnezeu-Tatăl, la Marea Judecată, și cel de-al doilea, că iertarea și îngăduința Lui este nemăsurată, așa cum nemăsurată este suma de zece mii de talanți !

Să mai adăugăm doar că, e limpede, curtea orientală, talantul, dinarii, legea grecească ne arată cui i se adresează evanghelistul: ne-evreilor, mai precis, grecilor, romanilor și tuturor vecinilor Palestinei.

Și se pare că această lecție a lui Iisus, prezentată cu realitățile… neamurilor, adică pe limba lor, le-a cucerit !

IERTAREA 4.jpg

LUCRĂRI CONSULTATE

 Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, ed. Anastasia, Buc. 2000

Angelo Lancellotti, Matteo, Ed. San Paolo, Milano, 1986

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios