PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI

icoana-cananeanca

Lecția parabolei sau pildei care se citește la liturghia din această duminică este puterea uriașă a stăruinței, a smereniei și a credinței. Iat-o, așa cum o povestește Matei în Evanghelia sa (XV, 21-28):

Şi plecând din Galilea, Iisus S-a retras în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, o femeie cananeană din acele locuri, vine la El și Îi strigă : Miluieşte-mă, Doamne, Fiu al lui David. Fiica mea e rău chinuită de demon. El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Dar s-au apropiat ucenicii și-L tot rugau: fă-o să plece, că strigă în urma noastră. Și El a răspuns:  n-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel. Femeia I s-a aruncat atunci la picioare, zicând: Doamne, ajută-mă ! Dar El i-a spus: nu e bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci cățeilor. Și ea a zis: da, Doamne, dar şi cățeii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Iisus i-a zis: o, femeie, mare ți-e credinţa ! Fie ţie după cum voieşti. Şi s-a vindecat fiica ei chiar în ceasul acela.

Καὶ ἐξελθὼν ἐκεῖθεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἀνεχώρησεν εἰς τὰ μέρη Τύρου καὶ Σιδῶνος. 22 καὶ ἰδοὺ γυνὴ Χαναναία ἀπὸ τῶν ὁρίων ἐκείνων ἐξελθοῦσα ἐκραύγαζεν αὐτῷ λέγουσα· ἐλέησόν με, Κύριε, υἱὲ Δαυῒδ· ἡ θυγάτηρ μου κακῶς δαιμονίζεται. 23 ὁ δὲ οὐκ ἀπεκρίθη αὐτῇ λόγον. καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἠρώτων αὐτὸν λέγοντες· ἀπόλυσον αὐτήν, ὅτι κράζει ὄπισθεν ἡμῶν. 24 ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· οὐκ ἀπεστάλην εἰ μὴ εἰς τὰ πρόβατα τὰ ἀπολωλότα οἴκου ᾿Ισραήλ. 25 ἡ δὲ ἐλθοῦσα προσεκύνησεν αὐτῷ λέγουσα· Κύριε, βοήθει μοι. 26 ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· οὐκ ἔστι καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων καὶ βαλεῖν τοῖς κυναρίοις. 27 ἡ δὲ εἶπε· ναί, Κύριε· καὶ γὰρ τὰ κυνάρια ἐσθίει ἀπὸ τῶν ψυχίων τῶν πιπτόντων ἀπὸ τῆς τραπέζης τῶν κυρίων αὐτῶν. 28 τότε ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῇ· ὦ γύναι, μεγάλη σου ἡ πίστις! γενηθήτω σοι ὡς θέλεις. καὶ ἰάθη ἡ θυγάτηρ αὐτῆς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης./ Matei XV, 21-28.

Iată și varianta lui Marcu   (7,24-30)

Şi plecând din Galilea, S-a dus Iisus la hotarele Tirului şi ale Sidonului. A poposit într-o casă și ar fi vrut  să nu ştie nimeni că-i acolo, dar nu s-a putut ascunde de lume. O femeie, a cărei fetiță avea duh necurat, auzise despre venirea lui și, venind la El, I-a căzut la picioare. Femeia nu era evreică, ci siro-feniciană de neam. L-a rugat din tot sufletul să scoată demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a spus: lasă întâi să se sature copiii. Căci nu-i bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci cățeilor. Și ea a răspuns: Da, Doamne, dar şi cățeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor. Atunci Iisus i-a zis: pentru aceste cuvinte, du-te liniștită, a ieşit demonul din fiica ta. Și ea, ducându-se acasă, și-a găsit copila culcată în pat și a văzut că demonul ieşise. Marcu 7,24-30

Καὶ ἐκεῖθεν ἀναστὰς ἀπῆλθεν εἰς τὰ μεθόρια Τύρου καὶ Σιδῶνος. καὶ εἰσελθὼν εἰς οἰκίαν οὐδένα ἤθελε γνῶναι, καὶ οὐκ ἠδυνήθη λαθεῖν. 25 ἀκούσασα γὰρ γυνὴ περὶ αὐτοῦ, ἧς εἶχε τὸ θυγάτριον/fetiță/ αὐτῆς πνεῦμα ἀκάθαρτον, ἐλθοῦσα προσέπεσε πρὸς τοὺς πόδας αὐτοῦ· 26 ἡ δὲ γυνὴ ἦν ῾Ελληνίς, Συροφοινίκισσα τῷ γένει· καὶ ἠρώτα αὐτὸν ἵνα τὸ δαιμόνιον ἐκβάλῃ ἐκ τῆς θυγατρὸς αὐτῆς. 27 ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῇ· ἄφες πρῶτον χορτασθῆναι τὰ τέκνα· οὐ γάρ ἐστι καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων καὶ τοῖς κυναρίοις βαλεῖν. 28 ἡ δὲ ἀπεκρίθη καὶ λέγει αὐτῷ· ναί, Κύριε· καὶ τὰ κυνάρια ὑποκάτω τῆς τραπέζης ἐσθίουσιν ἀπὸ τῶν ψιχίων τῶν παιδίων. 29 καὶ εἶπεν αὐτῇ· διὰ τοῦτον τὸν λόγον ὕπαγε · ἐξελήλυθε τὸ δαιμόνιον ἐκ τῆς θυγατρός σου. 30 καὶ ἀπελθοῦσα εἰς τὸν οἶκον αὐτῆς εὗρε τὸ παιδίον βεβλημένον ἐπὶ τὴν κλίνην καὶ τὸ δαιμόνιον ἐξεληλυθός. Marcu 7,24-30.

cananeanca-3

Iisus tocmai venise în Fenicia din Galilea vecină, de undeva de pe țărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileei sau Marea Tiberiadei/Iam Kineret –  ים כינרת în ebraică) unde făcuse multe vindecări, cum scrie Matei la sfârșitul capitolului XIV.

Deși călătorea împreună cu ucenicii Săi ca un necunoscut, se pare că fusese totuși recunoscut de oamenii care-l văzuseră vindecând la Ghenizaret. Era firesc:

Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria şi Îi aduceau toţi suferinzii cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe paralitici şi El îi tămăduia. Matei 4, 24./Kαὶ ἀπῆλθεν ἡ ἀκοὴ αὐτοῦ εἰς ὅλην τὴν Συρίαν, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας ποικίλαις νόσοις καὶ βασάνοις συνεχομένους, καὶ δαιμονιζομένους καὶ σεληνιαζομένους καὶ παραλυτικούς, καὶ ἐθεράπευσεν αὐτούς·

De ce dorea „să se retragă” în Fenicia ? De fapt, voia să-i învețe pe ucenici, să-i obișnuiască, mai bine spus, să lucreze mai târziu cu neamurile… păgânii… străinii cărora să le poată povesti despre El și despre învățăturile Lui.

Călătoria „în părțile Tirului și Sidonului” (o denumire populară pentru Fenicia) este singura ieșire a lui Iisus într-o țară străină… în străinătate.

Nu întâmplător Matei și Marcu spun „hotare”, pentru că Iisus și discipolii călătoreau de-a lungul graniței Galileei cu Fenicia și nu-i de mirare că a fost recunoscut de cei care-L cunoscuseră ca un taumaturg și vindecător la lacul Ghenizaret.

În treacăt să spunem că aici, în Fenicia, Iisus a făcut o singură minune: practic o exorcizare, de la distanță. A alungat, a scos „duhul necurat”  din trupul unei fete demonizate.

Iarăși, nu întâmplător, amândoi evangheliștii spun că mama acestei fete „muncite de demon”… I s-a aruncat sau I-a căzut la picioare lui Iisus. Verbul proskineo/προσκυνέω înseamnă în greaca veche: a se prosterna, a se închina unui zeu sau a se ruga unei divinități într-un loc sacru, ca suplicant.

Așadar femeia cananeancă sau, altfel spus, femeia din Canaan, s-a purtat ca o suplicantă care recunoștea, prin acest gest de suprem respect, în Iisus Hristos, o persoană divină în care are o încredere absolută.

Matei o numește „femeia cananeancă” (γυνὴ Χαναναία) iar Marcu „grecoaică și siro-feniciană (῾Ελληνίς, Συροφοινίκισσα).

Cananeancă este o denumire arhaizantă, învechită pentru… feniciană, iar grecoaică putea însemna fie o femeie care vorbea grecește, poate chiar grecoaică, dar, mai degrabă, însemna … străină, ne-evreică, păgână. Cât despre siro-feniciană, cuvântul vrea să însemne… feniciană care locuiește în Siria.

În vremea aceea, Fenicia (Libanul de azi) era o regiune din sudul provinciei romane Siria și era numită și Siro-Palestina.

Cananeenii erau vechii locuitori ai Canaanului (כְּנַעַן – Kenaan în ebraică: șes, câmpie)…
… „pământul făgăduinței” promis de Dumnezeu israeliților care, de fapt, l-au cucerit conduși de Ioșua Navi, în sec. al XIII-lea  î. Hr.
În timpul lui Iisus, însă, caneanean era sinonim cu fenician, iar Canaan era sinonim cu Fenicia.

harta-isreal-noul-testament

Așadar, când Matei folosește cuvântul învechit „cananeancă” o face pentru a sublinia că femeia era o … păgână, o idolatră (nu întâmplător se prosternează !), cu totul străină de Dumnezeu-Iahve. De altfel, în nordul Israelului, vechii cananeeni își păstraseră modul de viață și credințele în zei, fiind mereu o amenințare pentru monoteismul evreilor.

Putem presupune că această „închinătoare la idoli” când L-a implorat pe Iisus să-i salveze fiica, nu mai avea încredere în proprii zei, ci în Vindecătorul și Salvatorul al cărui Dumnezeu era Iahve.

Este o salvare simbolică, întrucât înseamnă începutul mântuirii și pentru… neamuri ! Înseamnă că Dumnezeu poate fi al tuturor celor ce cred în El, nu numai al… aleșilor Săi !

Ce înseamnă neamuri ? În Vechiul Testament lumea e împărțită în două: Poporul din Israel, ha-am (הָעָם֒) sau poporul ales al lui Dumnezeu-Iahve și neamurile… păgâne, ne-evreii, străinii, goimii (גוים) care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu și care nu sunt în grația Lui.

În această parabolă, Iisus le arată, discret, ucenicilor Săi, pe de o parte, că Dumnezeu trece granițele Israelului și că aleșii Lui nu vor mai fi doar evreii, ci oricine crede în El și, pe de altă parte, că stăruința, insistența, îndrăzneala, credința și smerenia pot înmuia oricând inima lui Dumnezeu.

E de la sine înțeles că purtarea lui Iisus față de această mamă disperată nu-i decât o probă a credinței și a smereniei, dar și o lecție pentru discipoli, pe care-i modelează, îi formează pentru viitoarea lor misiune de apostoli, taumaturgi și vindecători.

Povestea cananeencei ilustrează cuvintele lui Iisus pe care le consemnează Luca (XI, 9-10):

Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere, primește; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide./Κἀγὼ ὑμῖν λέγω, αἰτεῖτε, καὶ δοθήσεται ὑμῖν, ζητεῖτε, καὶ εὑρήσετε, κρούετε, καὶ ἀνοιγήσεται ὑμῖν· 10 πᾶς γὰρ ὁ αἰτῶν λαμβάνει καὶ ὁ ζητῶν εὑρίσκει καὶ τῷ κρούοντι ἀνοιχθήσεται.

… și seamănă foarte mult cu o altă parabolă a lui Iisus pe care o povestește Luca în capitolul XI (1-7):

Iisus le-a spus tot atunci și o pildă despre cum trebuie să se roage întotdeauna şi să nu deznădăjduiască, zicând: era într-o cetate un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi mai era o văduvă în cetatea aceea, care tot venea la el și-i zicea: fă-mi dreptate în fața vrăjmașului meu. Şi un timp n-a voit, dar după aceea și-a zis în sine: eu de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă sâcâie tot timpul, îi voi face dreptate, ca să nu mă scoată din răbdări mereu venind tot timpul la mine. Şi le-a a zis Domnul ucenicilor: ați auzit ce spune judecătorul nedreptății ? Cum ar putea Dumnezeu să nu le facă dreptate aleșilor Lui, care strigă către El zi și noapte, El care are atâta răbdare și atâta îngăduință cu ei ?

ΕΛΕΓΕ δὲ καὶ παραβολὴν αὐτοῖς πρὸς τὸ δεῖν πάντοτε προσεύχεσθαι αὐτοὺς καὶ μὴ ἐκκακεῖν, 2 λέγων· κριτής τις ἦν ἔν τινι πόλει τὸν Θεὸν μὴ φοβούμενος καὶ ἄνθρωπον μὴ ἐντρεπόμενος. 3 χήρα δὲ ἦν ἐν τῇ πόλει ἐκείνῃ, καὶ ἤρχετο πρὸς αὐτὸν λέγουσα· ἐκδίκησόν με ἀπὸ τοῦ ἀντιδίκου μου. 4 καὶ οὐκ ἠθέλησεν ἐπὶ χρόνον· μετὰ δὲ ταῦτα εἶπεν ἐν ἑαυτῷ· εἰ καὶ τὸν Θεὸν οὐ φοβοῦμαι καὶ ἄνθρωπον οὐκ ἐντρέπομαι, 5 διά γε τὸ παρέχειν μοι κόπον τὴν χήραν ταύτην ἐκδικήσω αὐτήν, ἵνα μὴ εἰς τέλος ἐρχομένη ὑποπιάζῃ με. 6 εἶπε δὲ ὁ Κύριος· ἀκούσατε τί ὁ κριτὴς τῆς ἀδικίας λέγει· 7 ὁ δὲ Θεὸς οὐ μὴ ποιήσῃ τὴν ἐκδίκησιν τῶν ἐκλεκτῶν αὐτοῦ τῶν βοώντων πρὸς αὐτὸν ἡμέρας καὶ νυκτός, καὶ μακροθυμῶν ἐπ᾿ αὐτοῖς.

Așadar lecția din povestea femeii din Canaan este una simplă, dar esențială: credința, stăruința, îndrăzneala, rugăciunea și smerenia, sincere, adevărate, chiar și ale ultimului păcătos, Îl pot mișca pe Dumnezeu și Îi pot înmuia inima într-o clipă !

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anuncios