PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI

iisus-si-natanael-3Iisus Natanael și Filip

Mărturia întrupării

În pericopa evanghelică din această duminică nu avem o parabolă în adevăratul sens al cuvântului, ci sfârșitul primului capitol din Evanghelia după Ioan. De fapt, ultimele 8 versete care sunt ale unui Prolog, pentru că acest prim capitol al Evangheliei după Ioan este un prolog. Prologul Cărții semnelor, cum au fost numite primele 12 capitole.

Important în acest text este faptul că ni se arată, încă de la început, că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, S-a făcut om.  Așa putem citi alăturarea titlurilor Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

Ce înseamnă Fiul Omului ? Nimic altceva decât… om ! Fiul Omului, ios tu anthropu/υός το νθρπου îl traduce în greacă pe ben adam/ בן אדם din ebraică, care nu înseamnă altceva decât… om !

Iată textul:

Ioan I, 43-51: A doua zi Iisus a vrut să meargă în Galileea. Acolo îl găsește pe Filip și îi spune: urmează-Mi Mie !  Filip era din Betsaida, orașul lui Andrei și al lui Petru. Și Filip îl găsește pe Natanael și îi spune: (Mesia), cel despre care a scris Moise în Lege și despre care au scris profeții, noi l-am găsit: e Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și Natanael i-a zis : din Nazaret ? Poate fi ceva bun din Nazaret ?  Filip atunci  îi spune: vino și vezi. Și l-a văzut Iisus pe Natanael venind la El și spune despre el: iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug. Natanael zice atunci: de unde mă cunoști ? Și i-a răspuns Iisus: te-am văzut, înainte de a te chema Filip (să Mă vezi). Te-am văzut când erai sub smochin. Și I-a răspuns Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel. Și i-a zis atunci Iisus: crezi (că sunt Fiul lui Dumnezeu) numai pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin ? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea. Și îi mai zice : adevărat, adevărat vă spun vouă, de acum veți vedea cerul deschis și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul omului.

Τῇ ἐπαύριον ἠθέλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἐξελθεῖν εἰς τὴν Γαλιλαίαν· καὶ εὑρίσκει Φίλιππον καὶ λέγει αὐτῷ· ἀκολούθει μοι. ἦν δὲ ὁ Φίλιππος ἀπὸ Βηθσαϊδά, ἐκ τῆς πόλεως ᾿Ανδρέου καὶ Πέτρου. εὑρίσκει Φίλιππος τὸν Ναθαναὴλ καὶ λέγει αὐτῷ· ν γραψε Μωϋσς ν τ νμ κα ο προφται, ερκαμεν, ᾿Ιησον τν υἱὸν το ᾿Ιωσφ τν π Ναζαρτ. καὶ εἶπεν αὐτῷ Ναθαναήλ· ἐκ Ναζαρὲτ δύναταί τι ἀγαθὸν εἶναι; λέγει αὐτῷ Φίλιππος· ἔρχου καὶ ἴδε. εἶδεν ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Ναθαναὴλ ρχμενον πρς ατν καὶ λέγει περὶ αὐτοῦ· δε ληθς ᾿Ισραηλτης, ν δλος οκ στι. λέγει αὐτῷ Ναθαναήλ· πθεν με γινσκεις; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· πρὸ τοῦ σε Φίλιππον φωνῆσαι, ὄντα ὑπὸ τὴν συκῆν εἶδόν σε. ἀπεκρίθη Ναθαναὴλ καὶ λέγει αὐτῷ· ραββ, σ ε υἱὸς το Θεο, σ ε βασιλες το ᾿Ισραλ. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· ὅτι εἶπόν σοι, εἶδόν σε ὑποκάτω τῆς συκῆς, πιστεύεις; μεζω τούτων ὄψει. καὶ λέγει αὐτῷ· ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν, π’ ρτι ὄψεσθε τὸν οὐρανὸν ἀνεῳγότα, καὶ τοὺς ἀγγέλους τοῦ Θεοῦ ἀναβαίνοντας καὶ καταβαίνοντας ἐπὶ τὸν υἱὸν το νθρπου.

iisus-si-ingeri

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Este momentul în care Iisus își alege primii ucenici și începe să predice.

Venise din Betania Pereei (sau „Betania de dincolo de Iordan”, alta decât Betania din Iudeea, a lui Lazăr, de lângă Ierusalim) unde a fost botezat de Ioan, Înainte-mergătorul Său

… și unde și-a ales primul ucenic, pe Andrei, pe care l-a luat de la Ioan Botezătorul.

Nu întâmplător primii discipoli ai lui Iisus au fost discipolii lui Ioan Botezătorul. Erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor: Andrei și fratele său, Petru și încă un ucenic, nenumit, care este, spun bibliștii, chiar Ioan, autorul celei de-a patra Evanghelii… ucenicul cel iubit… care, la Cina cea de Taină, stătea cu capul culcat pe pieptul lui Iisus (Ioan, 13, 23).

Cu ei va colinda Iisus prin Galileea, Iudeea și Samaria timp de doi sau trei ani și va predica venirea Împărăției lui Dumnezeu, va tămădui, va exorciza, va învia morți, va face minuni și, mai ales, va fi mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor/Mesia.

Suntem în momentul în care Iisus „îl găsește” pe Filip care, la rându-i, i-l aduce lui Iisus pe Natanael.

De ce Iisus își alege ucenicii în Galileea ?

Nu întâmplător cei mai mulți dintre ei sunt galileeni. Și galileean însemna… pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei… elenizați.  Andrei și Filip sunt nume grecești. Andrei înseamnă… „un bărbat adevărat, plin de curaj, de… bărbăție”, iar Filip, „iubitorul de cai”, este numele tatălui lui Alexandru Macedon. Alexandru și Filip erau două nume foarte răspândite printre evreii elenizați.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel El însuși era vorbitor de greacă, ca mai toți cei din Galileea.

Arheologii care au săpat în Betsaida – un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Filip și Ioan.

Galilean era și Natanael. Din Cana Galileii. Numele lui, Netanel/ נְתַנְאֵל, înseamnă „darul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu a dat” și poate, „cel dăruit de Dumnezeu” și vine din verbul natan/נָתַן, a da, a dărui și El/ אֵל, Dumnezeu.

Bibliștii l-au identificat cu Bartolomeu („fiul lui Tolomeu/Talmai”) din celelalte Evanghelii. Se pare că era un studios al Legii. Poate sub smochin se ruga sau studia cu râvnă Tora/Legea.

Îi venea greu să creadă că Mesia, Mântuitorul pe care-L tot așteptau evreii după ce s-au întors din exilul în Babilon, s-ar fi putut naște în Nazaret, care era un sat aproape izolat, într-o vale înaltă, săpată printre dealurile abrupte de calcar cu care se termină, la sud, Munții Libanului, un sat locuit, poate, de oameni needucați. De aceea s-a și chemat Nazaret, nume care înseamnă „cetate întărită”.

Așa cum altora le va veni greu să creadă, mai târziu, că Mesia poate veni din Galileea, cum spune Ioan (7, 41; 52): … Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? … Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. (Trad. Biblia Sinodală).

De ce ? Pentru că evreii din Galileea se amestecaseră de sute de ani cu tot felul de neamuri mesopotamiene. După ce asirienii au cucerit în anul 722 î. Hr. regatul de nord al Israelului (Samaria și Galileea), i-au scos pe evrei, i-au dus în robie/exil și au adus în locul lor coloni din întreaga Mesopotamie, coloni care credeau în zeii lor, nu în Iahve.

Și totuși, când îl vede pe Iisus – un văzător cu duhul (în ebraică un văzător era neapărat un profet) crede că El este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu și cel despre care Filip îi spusese că… despre El a scris Moise în Lege și despre El au vorbit profeții în Scripturi.

Și aici textul sugerează că Israelul a avut doi… mântuitori: pe Moise și pe Iisus.

Moise înseamnă „cel care scoate… la lumină: מֹשֶׁה/Moșe vine din verbul mașah/ מָשָׁה = a duce departe, a scoate din, a conduce, de unde: a salva, a ocroti. (O etimologie mai plauzibilă decât mes/mesu, copil, fiu, în egipteană).

Iar Iisus, Iehoșua/ יְהוֹשׁוּעַ înseamnă „Dumnezeu/Iahve este salvarea”. Vine din Iehova/ יְהֹוָה  și verbul iașa/ יָשַׁע, a salva, a elibera, a mântui, a dărui biruință.

Cu singura diferență că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce Moise este robul lui Dumnezeu.

Natanael îi spune lui Iisus rabbi, adică „învățătorul meu”. Cu rabbi (de unde rabin) se adresau studenții profesorului lor… un rav. În ebraică rav/רַב înseamnă: mare, mult și aici se referă la multa învățătură a unui profesor… mult învățat.

Dar, cel mai important lucru în această pericopă este faptul că Iisus, subtil, Se revelează ca fiind întruparea omenească a Fiului lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, promisiunea că și omul poate fi la fel cu Fiul lui Dumnezeu.

botezul-domnului

Pentru studioși:

Ioan, cap. 1: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: “Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru). A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Geneză, 28,10-17: Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran. Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: “Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!” Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: “Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 1, 32-34: Şi a mărturisit Ioan (Botezătorul) zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 12, 21-22: Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 5, 37-47: Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o; Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! Slavă de la oameni nu primesc; Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit. Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele? (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 7, 14: Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 9, 5-6: Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 35: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa. (Trad. Biblia Sinodală)

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.