MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA

Etiquetas

Alexandru Lukașenko, Belarus, Mihail Babici, Minsk, Moscova, Rusia, URSS

Lukașenko și Putin

MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI

Unul dintre cele mai urâte coșmaruri pe care le-au avut și le au țările mici, de-a lungul istoriei, este vecinătatea cu o mare putere. În prezent, povara aceasta o duce în spinare Belarus, datorită Federației Ruse, cu toate că Minsk nu recunoaște acest lucru din orgoliu, iar, pentru Moscova, o astfel de recunoaștere ar fi ceva…de prisos.

În ziua de azi, două sunt problemele bieloruse cu Rusia: prima, slăbiciunea economică, ușurată, în oarecare măsură, de când a devenit independentă, în urma dispariției URSS, prin ajutoare generoase din partea Rusiei; cealaltă problemă este strădania lui Putin de a reabsorbi în Federația Rusă toate țările care au alcătuit cândva URSS.

De fapt, dacă entitatea politică și istorică a Republicii Belarus este recunoscută, viabilitatea ei economică a fost, mai mult sau mai puțin politică, doar în macro-structura URSS. Când aceasta s-a dezmembrat într-o serie de republici independente, Rusia a venit în ajutorul Minsk-ului, deoarece, astfel, putea să-și exercite hegemonia în continuare, prin pârghiile economice. Ajutoarele rusești au constat din mari credite cu dobânzi mici, precum și din livrarea de hidrocarburi la preț scăzut. Belarus se ocupa cu rafinarea țițeiului rusesc – gazele le oprea pentru consumul propriu, iar celelalte produse rafinate le reexporta; în felul acesta, obținea ușor venituri decisive pentru balanța sa de plăți.

Însă, în prezent, cu o piață mondială a hidrocarburilor în scădere, Rusia însăși are mari probleme în a-și vinde aceste produse. Pentru a-și spori vânzările, Moscova a recurs la un truc fiscal – scade masiv și progresiv taxele pentru export, în schimb, ridică vertiginos impozitul pe extragerea țițeiului, ceea ce sporește prețul de vânzare a acestei materii prime. Pentru Belarus, acest lucru înseamnă pierderi enorme (aproximativ 400 de milioane de dolari, în fiecare an) din veniturile obținute prin vânzarea produselor rafinate în străinătate.

Acestei mari provocări trebuie să-i răspundă președintele bielorus, Alexandru Lukașenko; o provocare agravată de reactivarea pe care vrea să i-o impună omologul său rus – Vladimir Putin –  a pactului pentru a forma un „Stat comun”, pe care l-au semnat (dar, nu l-au îndeplinit, până acum) Rusia și Belarus, după dispariția URSS, prin anii 90. Încă de pe atunci, Moscova năzuia să-i succeadă Rusiei staliniste ca mare putere. Dar, nici circumstanțele politice, și nici propria slăbiciune financiară nu permiteau acest lucru, în anii aceia.

Putin crede că acum situația e diferită. Nu că țara sa s-ar scălda în abundență, ci pentru că conjunctura internațională îi lasă mai multă marjă de manevră și pentru că slăbiciunea vecinilor săi  – cu excepția Kazahstanului – este, acum, mult mai mare. Și, primul pas pentru această reînviere a „Marii Rusii” ar fi unirea Federației Ruse cu Ucrania și Belarus.

În Ucraina nu i-au ieșit pasiențele lui Putin deoarece a mers pe calea cea mai dură, dar, acum, Crimeea este a rușilor. Și, cum o a doua încercare expansionistă pe cale militară este de neînchipuit, Kremlinul încearcă, acum, calea economică. Micșorarea fondurilor nu-i mai permite lui Lukașenko să facă nazuri sau chiar să cocheteze cu Occidentul, cum a făcut în ultimii ani. Profitând de noua situație, Moscova se umflă în pene, până într-atât, încât ambasadorul rus la Minsk, Mihail Babici, a ajuns să afirme, recent, că Belarusului i-ar merge mult mai bine în pretinsul „stat comun”, decât în actualul „Spațiu euroasiatic”, o modestă versiune orientală a Pieței Comune.

Mihail Babici

Această declarație dobândește o relevanță specială, deoarece opinia publică bielorusă nu vorbește de Babici ca despre un ambasador rus, ci despre „guvernatorul general rus”…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA

Una de las peores pesadillas de las pequeñas naciones a lo largo de la Historia ha sido la vecindad con una gran potencia. Actualmente, esta carga la está padeciendo Bielorrusia con la Federación Rusa, aunque Minsk lo niegue por orgullo y Moscú, también… pero, por redundante.

Hoy en día, los problemas bielorrusos con Rusia son dos: uno, la debilidad económica del país, aligerada desde su independencia tras la desaparición de la URSS por generosas ayudas rusas; el otro y mayor es el empeño de Putin de reabsorber en la Federación Rusa a todas la naciones que habían formado parte de la URSS el siglo pasado.

En realidad, si la entidad política e histórica de Bielorrusia es innegable, su viabilidad económica solo era más o menos posible en la macro estructura de la URSS. De ahí que al desmembrarse ésta en una serie de repúblicas independientes, Rusia vino en socorro de Minsk, ya que, así, seguía ejerciendo su hegemonía por la vía económica. La ayuda rusa han sido grandes créditos a reducido interés y el suministro de hidrocarburos a bajo precio. Bielorrusia refinaba el petróleo ruso – el gas ha sido mayormente para consumo propio – y reexportaba los productos; así obtenía unos ingresos fáciles y decisivos para la balanza de pagos del país.

Pero, hoy en día, con un mercado mundial de los hidrocarburos a la baja, Rusia misma tiene problemas para vender los suyos. A fin de incrementar sus ventas, Moscú ha recurrido a una artimaña fiscal – drástica rebaja progresiva de los aranceles de exportación y fuerte elevación de los gravámenes sobre la extracción que repercuten en el precio de venta de la materia prima. En el caso de Bielorrusia, esto significa una enorme merma (unos 400 millones de dólares anuales) de los beneficios en la venta de los refinados que exporta.

Ello constituye un nuevo desafío para el presidente bielorruso, Alejandro Lukashenka: un desafío agravado por la reactivación que quiere imponerle su colega ruso – Vladimir Putin –  al pacto “Estado común” que firmaron (y no promovieron hasta ahora) Rusia y Bielorrusia, a raíz de la desaparición de la URSS, en los 90. Ya entonces Moscú tuvo claro que aspiraba a suceder a la Rusia estalinista como gran potencia. Pero, ni las circunstancias políticas, ni la propia debilidad financiera lo permitían en aquellos años.

Putin cree que ahora es distinto. No porque su país nade en la abundancia, sino porque la coyuntura internacional le deja mucho más margen de maniobra y porque la debilidad de sus vecinos – Kazakstán, aparte – es mayor que antes. Y el primer paso para esta hipotética resurrección de la “Gran Rusia” es la unión de la Federación Rusa con Ucrania y Bielorrusia.

En Ucrania se le han torcido algo las cosas a Putin por ir a la brava, pero ya es rusa Crimea. Y como una segunda intentona expansionista por la vía militar ya es impensable, el Kremlin lo intenta ahora por la vía económica. La merma de fondos ya no le permite a Lukashenka remolonear y hasta coquetear con Occidente como en los últimos años y esto ha envalentonado a Moscú hasta el extremo de que el embajador ruso en Minsk, Miguel Babich, haya declarado recientemente que a Bielorrusia le iría mucho mejor en el pretendido “Estado común” que en el actual “Espacio euroasiático”, una modesta versión oriental del Mercado Común.

Mijail Babich

Y la declaración adquiere especial relevancia si se tiene en cuenta que la opinión pública bielorrusa no habla de Babich como del embajador ruso, sino como del “gobernador general ruso”…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA

Etiquetas

Alexander Lukashenko, Belarus, Bielorrusia, legea antiparazitară, Minsk, nomenklatura

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

 Alexander Lukashenko

BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA

Recentele tulburări care au avut loc în Belarus – manifestații continue de protest și sute de arestări, în toată țara – seamănă cu horcăielile unui regim în agonie. De fapt, mânia populară a fost declanșată de un decret-lege cu un impact economic nesemnificativ, care, într-o primă versiune, se află în vigoare încă din 2015.

Norma în chestiune – cunoscută ca „legea antiparazitară” – nu este decât  sughițul unui guvern uzat de cei 23 de ani de când se află neîntrerupt la putere (Lukashenko a fost șef de guvern încă din era comunistă) cu un declin economic agravat în ultimii doi ani. Acei cetățeni care s-au aflat în șomaj mai mult de 183 de zile din an – se specifică în textul decretului – vor plăti un impozit special echivalent cu 200 de euro (venitul mediu este de  8.711 dolari pe an). Cu măsura aceasta se intenționa scoaterea la lumină a economiei negre și a veniturilor clandestine, obținute în timpul șederilor în străinătate. În mod oficial, era atacat, în felul acesta, parazitismul social, și de aici vine chiar denumirea sub care este cunoscută această lege.

Belarus, proteste provocate de  „Legea împotriva paraziților sociali”

Impactul real al acestui impozit a fost derizoriu : anul trecut, au plătit impozitul numai 54.000 din cei 470.000 de bieloruși teoretic vizați – populația țării se ridică la zece milioane de locuitori -, însă, niște reforme superficiale, care ar fi scos vinovată birocrația și nu guvernul pentru eșecul acestei măsuri, au determinat opoziția să organizeze, în martie trecut, un val de proteste împotriva președintelui Lukashenko.

Succesul mobilizării protestatare era asigurat. Țara se află, de ani de zile, într-o continuă recesiune, cu un șomaj real galopant, cu o economie clandestină de pură supraviețuire (bună parte din venituri provin din munci efectuate în afara țării, în timpul unor așa zise concedii petrecute în străinătate), cu o enormă datorie externă acumulată în urma achiziționării de gaze rusești, pe care nu le plătește din cauza lipsei de resurse și din cauza imobilismului guvernamental, care frizează paralizia.

Belarus, proteste provocate de  „Legea împotriva paraziților sociali”

Acest ultim aspect a devenit evident în opinia publică din momentul în care Fondul Monetar Internațional, ca o condiție pentru a acorda Belarusului un credit de 30.000 de milioane de dolari, i-a pretins înfăptuirea unor reforme structurale, pentru a reactiva economia țării, însă guvernul Lukashenko nu s-a arătat interesat de niciuna dintre ele. La Minsk – capitala țării – s-au invocat mii de pretexte pentru a nu  întreprinde nimic din ceea ce cerea FMI. Pentru opoziție și pentru opinia publică din Belarus cauza reală a imobilismului reformist constă în faptul că orice schimbare legislativă ar afecta afacerile de tip mafiot ale „nomenklaturii”, care stăpânește țara dinainte de a se destrăma URSS, la sfârșitul secolului trecut.

Odată cu supraviețuirea „nomenklaturii” au supraviețuit și metodele polițienești arbitrare, cu care se reprima, în fosta URSS, disidența politică.

Alexander Lukashenko

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Alexander Lukashenko

BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA

Los recientes disturbios registrados en Bielorrusia – centenares de detenidos y constantes manifestaciones de protesta en todo el país – parecen poco menos que los estertores de un régimen. Porque la ira popular la ha desencadenado un decreto ley de insignificante impacto económico y que, en su formulación primigenia, está en vigor desde el 2015.

La norma en cuestión – conocida vulgarmente por “la ley antiparasitaria” – no es más que el pataleo de un Gobierno desgastado por 23 años de poder ininterrumpido (Lukashenka era ya jefe de Gobierno en la era comunista) y un declive económico agravado seriamente desde hace dos años largos. El redactado del decreto especifica que todos aquellos ciudadanos que hayan estado parados 183 o más días al año han de pagar un impuesto especial equivalente a 200 € (el ingreso medio es de 8.711 $ anuales). Con esta medida se pretendía acotar la economía sumergida y los ingresos clandestinos generados durante las estancias en el extranjero. Oficialmente se atacaba así el parasitismo social, de ahí el mote con que se la conoce.

En Bielorrusia, la “ley contra los parásitos sociales” ha provocado las mayores protestas en décadas

El impacto real del gravamen ha sido irrisorio : el año pasado pagaron el impuesto sólo 54.000 de los 470.000 bielorrusos afectados teóricamente – la población total asciende a diez millones -, pero unas recientes reformas epidérmicas para atribuir a la burocracia en vez de al Gobierno el fracaso de la medida fueron aprovechadas por la oposición para organizar en marzo una ola de protestas contra el régimen del presidente Lukashenka.

Y el éxito de la movilización protestataria estaba asegurado. El país lleva años en recesión constante, con un paro real galopante, una economía sumergida de mera supervivencia (y buena parte de los ingresos vienen de trabajos hechos fuera del país durante presuntas vacaciones en el extranjero), una deuda exterior desorbitante por las compras de gas ruso que no se pagan por falta de recursos y un inmovilismo gubernamental lindante en la parálisis.

En Bielorrusia, la “ley contra los parásitos sociales” ha provocado las mayores protestas en décadas

Esto último se le hizo evidente a la opinión pública al exigir el Fondo Monetario Internacional (FMI) para conceder un crédito de 30.000 millones de dólares un conjunto de reformas estructurales para reactivar la economía de la República sin que el Gobierno Lukashenka intentase poner en práctica ninguna de ellas. Desde la capital – Minsk – se han esgrimido pretextos mil para no hacer nada de lo exigido por el FMI. Para la oposición y la opinión pública bielorrusas la causa real del inmovilismo reformista radica en que cualquier cambio legislativo perjudicaría los negocios mafiosos de la “nomenklatura” que manda en el país desde mucho antes del hundimiento de la URSS, a finales del siglo pasado.

Y con la supervivencia de la “nomenklatura” han sobrevivido también los métodos policiales y arbitrarios con que se reprimía en la URSS la disidencia política.

Alexander Lukashenko

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA

Etiquetas

Alexander Lukashenko, Belarus, Bielorrusia, Minsk, Moscú, Moscoa, Rusia

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS

Alexander Lukashenko

Corupția care domnește în Europa răsăriteană depășește picarescul, afundându-se în grotesc. Un exemplu în acest sens sunt relațiile comerciale dintre Rusia și Belarus – aceasta din urmă, cu toate că nu are ieșire la mare, exportă în Federația Rusă raci, midii și somoni.

Această absurditate – încă una printre multe altele care s-au cuibărit în relațiile dintre cele două state, cândva membre ale URSS – este compensată politic, în prezent, cu o stare foarte tensionață la frontiera comună. De fapt, interesele politice externe și interne ale Minskului și Moscovei coincid și sunt foarte mari pe termen lung. Dar, ce desparte în prezent cele două capitale este ceea ce s-ar putea numi o meschinătate mercantilă : încercarea belarusă de a profita de pe urma sancțiunilor economice impuse de Occident Moscovei, din cauza intervenției rusești în războiul civil ucrainean.

Adevărul este că Belarus se zbate printre săracii din Europa și, în consecință, stabilitatea ei internă se menține printr-o mare presiune – politică și polițienească –a regimului care îl are în frunte pe președintele Lukashenko. Iar pentru acesta, orice îmbunătățire a situației economice a țării înseamnă o întărire a poziției sale, astfel încât, se pretează la orice manevră care aduce bani, chiar dacă generează tensiuni cu Moscova.

Ori, aceste tensiuni apar, acum, din multe motive. De pildă, Minsk vrea să reducă prețul energiei rusești furnizată Belarusului, în schimb, mărește cu 7,7%  taxa pentru gazul și petrolul rusesc care tranzitează țara spre Europa occidentală. Aceasta, în condițiile în care  Minskul datorează Moscovei sute de milioane de dolari pentru energia primită până acum. Rusia a reacționat pedepsindu-l pe rău platnic cu o reducere, în plină iarnă, cu 20% a energiei furnizate Belarusului.

Dacă moralitatea guvernului este aceea a unui rău-platnic, întreprinzătorii belaruși nu se lasă mai prejos, atunci când fac comerț cu Rusia. Reușesc să irite autoritățile moscovite en gros și en detail; pe de o parte falsifică originea mărfurilor, iar, pe de altă parte, practică o contrabandă la frontieră, în asemenea măsură, încât Kremlinul a recurs la serviciul său secret (FSB) pentru a rezolva problema. Din cea de a doua săptămână a lunii februarie, o porțiune de 30 km din frontiera dintre cele două țări devine, din nou, o zonă cu controale severe ale persoanelor și bagajelor, anulând libertatea de mișcare, în vigoare în ultimii ani.

Desigur, această măsură va reduce activitatea delictivă obișnuită; dar ceea ce va fi mult mai greu de combătut va fi practica multor exportatori belaruși de a re-eticheta produse alimentare provenite din Uniunea Europeană – interzise în Rusia ca represalii la sancțiunile occidentale – și de a le revinde în Rusia ca produse belaruse.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA

La corrupción imperante en la Europa del este desborda la picaresca para entrar de lleno en lo grotesco si se miran las relaciones comerciales ruso-bielorrusas en las que este último país, que carece de salidas al mar, exporta a la Federación Rusa, cangrejos, ostras y salmones.

Pero este absurdo – uno más entre los muchos imperantes en las relaciones entre estos dos Estados otrora integrantes de la URSS – queda compensado políticamente en la actualidad con una vecindad sumamente tensa. En realidad, las coincidencias de intereses políticos exteriores e interiores de Minsk y Moscú son muy grandes en el marco de una política de largo alcance. Lo que les enfrenta en estos momentos es lo que se podría llamar una mezquindad mercantil : el intento bielorruso de sacar tajada de las sanciones económicas impuestas por Occidente a Moscú a raíz de la intervención rusa en la guerra civil ucraniana.

La realidad es que Bielorrusia milita entre los pobres de Europa y, consecuentemente, su estabilidad interior se mantiene ante todo por una presión abrumadora – desde la política hasta la policial – del régimen del presidente Lukashenka. Para este, cualquier mejora económica del país significa un afianzamiento de su posición y se apresta a cualquier maniobra remuneradora, aunque sea a costa de tensiones con Moscú.

Y estas se producen actualmente por un sinfín de motivos. Así, el precio de la energía rusa suministrada a Bielorrusia lo quiere reducir Minsk al mismo tiempo que sube un 7,7% el peaje que le cobra a Moscú por el tránsito por suelo bielorruso  del gas y petróleo ruso hacia Europa occidental. A este desencuentro se suma el hecho de que Minsk debe cientos de millones de dólares a Moscú por la energía ya recibida y Rusia ha reaccionado al mal pago con una reducción en pleno invierno del 20% de los suministros energéticos a Bielorrusia.

No hace falta decir que si el Gobierno tiene una moral de mal pagador, los empresarios bielorrusos tampoco adoptan mejores criterios éticos a la hora de negociar con Rusia. Así, irritan a las autoridades moscovitas al por mayor y al por menor; por un lado, falsifican el origen de mercancías y por el otro, practican un contrabando fronterizo de tal volumen que el Kremlin ha recurrido a su servicio secreto (FSB) para atajarlo. Desde la 2º semana de febrero una franja fronteriza rusa de 30 kms de ancho entre los dos países vuelve a ser objeto de controles severos de personas y bagajes, anulando la libertad de movimientos de los últimos años.

Esta medida reducirá seguramente el contrabando local y las operaciones delictivas habituales; lo que será mucho más difícil de atajar para Moscú será la práctica de muchos exportadores bielorrusos de re-etiquetar víveres de la Unión Europea – cuya importación está prohibida en Rusia como represalia a las sanciones occidentales – y venderlas en Rusia como productos de elaboración bielorrusa.

Valentí Popescu.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.